ŞEMOT (Exodul)

(Exod, 1:1 – 6:1)

(inapoi la pagina „Dezvăluind Secretele Bibliei” – LINK)

Rezumatul Pericopei

Porțiunea Șemot (Exodul), începe cu moartea lui Iosif și a tuturor celor contemporani cu el: „Peste Egipt s-a ridicat un nou împărat, care nu cunoscuse pe Iosif” (Exod 1:8). Ulterior, Moise se naşte în Egipt și sora lui l-a ascuns într-un coş. A dat drumul coşului pe Nil și l-a urmărit. Fata Faraonului s-a dus să se scalde în râu, a găsit coşul și a luat copilul. Sora lui Moise s-a oferit să o ajute să găsească o femeie evreică pentru a alăpta copilul și i-a adus-o pe mama lui Moise să aibă grijă de el.

Moise a crescut și a trăit în casa lui Faraon timp de patruzeci de ani. Într-o zi, a văzut un egiptean care-l bătea pe un evreu. El l-a lovit și l-a omorât pe egiptean și la îngropat în nisip. Când și-a dat seama că fusese văzut de unul dintre frații săi evrei, s-a temut să nu fie pârât și a fugit în deșert.

În deșert, el s-a întâlnit cu Ietro, preotul din Midian. Moise s-a căsătorit cu fiica lui. Când a văzut rugul arzând, i s-a spus că trebuie să se întoarcă la Faraon și la poporul Israel și să le spună că este timpul să iasă din Egipt.

Porţiunea se încheie cu copiii lui Israel plângându-se lui Moise despre situația lor nefericită. Moise s-a îndreptat către Creator, care i-a spus: „Vei vedea acum ce voi face lui Faraon: o mână puternică îl va sili să-i lase să plece; da, o mână puternică îl va sili să-i izgonească din ţara lui” (Exod, 6:1).

Comentariu

În aceste povestiri este vorba despre sufletul omului. Tora ne spune cum să ne îndreptăm pentru a dezvolta sufletul în noi, cum să-l deschidem spre Lumina Superioară, spre revelarea Creatorului și cum să simțim în el Lumea Superioară, Lumea Spirituală.

Procesul începe cu o dorință specială, numită „Avraam”, care se trezește și se întreabă care este sensul vieții noastre, făcându-ne să ne deschidem sufletele. Dorința noastră în curs de dezvoltare trebuie să scape din Babilon, rezultat al marelui nostru egoism.

Ulterior, acea dorință creează o alta, Isaac, care naște încă o altă dorință, Iacov. Aceste trei dorințe constituie baza sufletului.

Iacov, care este o dorință specială, are doisprezece fii. Aceasta constituie o dezvoltare a celei de-a treia dorințe, care atinge echivalența cu Forța Superioară – Creatorul – care este dăruire pură. Exodul din Babilon simbolizează dorința noastră de a atinge același nivel de dăruire. Iacov este primul care a actualizat această dorință prin fiii săi, în special prin Iosif, care cumulează toate calitățile de dăruire din corectările pe care le-au făcut Avraam, Isaac, Iacov și ceilalți fii.

Iosif este singurul care poate să coboare spre egoismul său, numit „Egipt”,  cu toate corectările și să înceapă să lucreze în acest sens.

Tot neamul lui Iacov coboară în Egipt. Acolo, ei își finalizează corectările și mor. După un timp, se naște un copil în tribul lui Levi. Spre deosebire de restul copiilor evrei, pe care Faraon ordonase să fie omorâți, acesta supraviețuiește. În termeni spirituali, Faraon „a înghițit” toate dorințele care au fost corectate în scopul de a dărui. Le-a omorât prin egoismul care a preluat toate dorințele. Astfel, chiar dacă ţi-ai fi dorit să evoluezi în spiritualitate, egoismul, viața și mediul ar fi făcut să fie imposibil.

În perioada care a precedat nașterea dorinței numită „Moise”, nu se putea evolua spre spiritualitate. A trebuit să așteptăm până când dorința Moise a apărut și a crescut, mulțumită mamei sale care l-a alăptat și  fiicei lui Faraon, Batia,care l-a primit după aceea.

Batia este Bat Yah (Fiica Creatorului); ea face parte din calitatea Faraon din noi, o porţiune aparte a egoismului nostru, dorinţa de a primi. Această parte se poate conecta la dorința de dăruire și poate crește.

Moise a crescut în casa lui Faraon ca un nepot, ca fiu al fiicei lui Faraon, Batia. El a fost crescut ca un prinț şi educat în toată înțelepciunea Egiptului, până la vârsta de patruzeci de ani.

Patruzeci de ani este vârsta de  Bina (înțelegere). Nu se referă la un număr anume de ani, ci la o etapă, în care dorința nu numai că se dezvoltă și se extinde dinspre Faraon, egoismul, ci începe să se și corecteze. Dorința care atinge vârsta de patruzeci de ani,  descoperă că este opusă față de Faraon și că trebuie să-l folosească pentru a scăpa de el.

Exodul nostru din Egipt începe atunci când simțim că nu mai putem suporta zbuciumul. Începe atunci când există rezistență, când îi simțim în noi, atât pe Faraon, cât și pe Moise, iar evreii din noi imploră unitatea, fără să reușească să o dobândească pentru că, sunt sclavi ai lui Faraon. Iată momentul în care descoperim autoritatea lui Faraon. Există o luptă interioară între evrei și această autoritate a lui Faraon, și o percepem ca fiind de nesuportat. Atunci începem să opunem rezistenţă și trebuie să luăm măsuri pentru a ne corecta.

Forța  Moise,  din noi, îl ucide pe egiptean – omul lui Faraon din noi – și trebuie să fugă de Faraon. De fapt, când Moise îl ucide pe egipteanul din el, lupta dintre el și egoismul său se amplifică și el trebuie să se retragă foarte departe de egoismul său. Acesta este sensul „fugii din Egipt”.

Cu toate acestea, nu poţi fugi dintr-odată, pentru că restul dorințelor, copiii lui Israel, sunt încă înrobiți în Egipt sub egoismul care lucrează pentru a primi. Numai Moise a crescut și a fugit în Madian, la Ietro, s-a căsătorit cu fiica preotului, Țipora, și a rămas acolo timp de patruzeci de ani.

În timp ce era în deșert, Moise a înțeles că există o etapă specială, rugul arzând, care ar putea să-l înalțe. Cu Ietro, s-a conectat la acesta timp de patruzeci de ani. A continuat să se dezvolte acolo și să dobândească toată înțelepciunea lui Ietro, ceea ce a constituit o trambulină înapoi către Egipt, către începutul confruntării sale cu Faraon.

Creatorul i-a spus lui Moise: „Să mergem împreună la Faraon pentru că «i-am întărit inima»”. Cu alte cuvinte, noi simțim încă o dată două forțe, care oferă înțelegerea și capacitatea de a face față, cu ceea ce este necesar, egoismului. Apoi, înțelegem că, „Nu este alt Dumnezeu afară de El – Nu este Nimeni în afară de El” (Deuteronom 4:35), că nu există decât o forța singulară care, pe de o parte, se joacă cu egoismul și întărește inima lui Faraon. Pe de altă parte, ea merge cu noi și ne ajută să evoluăm deasupra egoismului. Astfel, Creatorul ne-a adus treptat spre ieșirea completă din egoism, odată ce ieșim din Egipt.

În același timp, „copiii lui Israel gemeau încă din pricina robiei” (Exodul 2:23), construind Pithom și Ramses, orașe frumoase care se potriveau cu primul și cel de-al doilea Templu, dar erau pentru Faraon. Egoismul a continuat să crească, la fel ca și copiii lui Israel, și toate aceste calități de dăruire în cadrul forțelor noastre de primire au alungat Egiptul din noi, egoismul nostru.

Putem vedea marea forță care există în aceste calități numai pe măsură ce evoluăm. Atâta timp cât sunt înrobiți de Faraon, acestea sunt orașe ale sărăciei – o stare în care dorești să ieşi din egoism și să evoluezi spre spiritualitate, dar nu ai nici o ieșire prin care să scapi. „Orașele sărăciei” indică faptul că eşti în pericol (cuvântul Miskenot, din ebraică, înseamnă, atât Misken (sărac), cât și Mesukan (periculos)), pentru că rămânând în egoismul tău, nu vei atinge niciodată Lumea Spirituală.

În perioada în care a stat cu Ietro, Moise a dobândit puterile de a face față lui Faraon. El a făcut un legământ și a ajuns în Egipt împreună cu fiul său, Gherșon. După întoarcerea sa în Egipt, a început să se lupte cu Faraon. S-a unit cu fratele său, Aaron, și împreună au adunat restul bătrânilor lui Israel.

Altfel spus, ne adunăm toate forțele interioare cu care credem că ne putem ridica deasupra egoismului nostru pentru a ne corecta. Forțele, gândurile și intențiile cu care ne putem ridica deasupra egoismului nostru, deasupra Egiptului, sunt acelea care sunt în echivalență cu Creatorul. În acele dorințe se descoperă Forța Superioară și primim o licărire dinspre Lumea Spirituală.

În această luptă putem să ne conectăm cu Aaron cel din noi, pe partea dreaptă și cu Moise, pe partea stângă. Împreună, ei sunt Cohen (preotul) și Levi (levitul). Apoi, chemăm toate acele forțe interioare și descoperim dovezi ale Creatorului prin „miracole”, adică forțe care acționează asupra dorințelor noastre. O dată ce un dram de forță spirituală apare în noi, putem sorta dorințele cu care putem construi Kli-ul, „sufletul”, în care să Îl revelăm pe Creator. Aceste dorințe intenționează să-i ceară lui Faraon: „Lasă pe poporul Meu să plece”. (Exodul 5:1).

În acel moment, simțim că suntem la o răscruce de drum și că suntem în suferinţă. Ne rugăm să ne desprindem de egoism și să ne ridicăm la nivelul Bina, afară din Egipt. Puterea noastră nu se manifestă imediat. Faraon cel din noi spune: „Nici gând” și „Cine este Domnul ca să ascult de glasul Lui?” (Exodul 5:2).

În noi se dă o luptă puternică, care ne împiedică să ne rupem de natura noastră. Ea ne rezistă trăgându-ne spre ea, iar noi încercăm  încontinuu să ne desprindem. De aceea suferim loviturile numite „cele zece plăgi ale Egiptului”. Aceste lovituri ne împing înainte.

Acesta este un proces dificil. Lupta seamănă cu durerile facerii. Într-adevăr, exodul din Egipt se numește „naștere” – nașterea omului spiritual. În această stare, noi (poporul lui Israel) suferim ca urmare a tuturor dorințelor și intențiilor din noi. Suntem foarte frustrați și avem nevoie de mult sprijin. Este destul de dificil să treci prin aceste stări fără sprijinul unui mediu adecvat, care să servească drept „moașă” în Egipt.

În această stare ne sunt necesare aceste moașe în a aduna puterea necesară pentru a ajunge să avem nevoie de Forța Superioară, pentru a simți că fără ajutorul Creatorului nu ne vom ridica niciodată deasupra Egiptului din noi.

Înţelegem, aşadar, că aici există un „joc” semnificativ între întărirea lui Faraon și întărirea lui Israel. Dar numai când ajungem într-o stare de nedumerire și de neputință, Creatorul spune: „Du-te la Faraon, căci i-am împietrit inima lui” (Exod 10:1). Adică Creatorul dorește să ne salveze exact prin întărire. Prin aceasta El ne arată măreția Lui.

Procesul dramatic și condițiile dificile cu care ne confruntăm sunt de dragul nostru. În timpul studiului Înțelepciunii Cabala, când ne ridicăm deasupra egoismului nostru și descoperim spiritualitatea – Forța Superioară – parcurgem un proces complicat de autoanalizare și de lupte interioare între dorințe, forțe și intenții. Trăim această experienţă astfel, încât să putem simți Forța Superioară, Lumea Spirituală și unde anume se află, pentru că nu putem nici să o înţelegem, nici să o intuim cu simțurile noastre.

Trebuie să adunăm aceste forțe de susținere –  Ietro, Moise, Aaron, Israel în Egipt și toți Patriarhii – ca fiind forțe care ne doresc să ne ridicăm deasupra egoismului și să descoperim Lumea Spirituală. Aceste forțe se confruntă cu Faraon, egoismul, și se roagă să ne ridicăm deasupra acestuia, după cum este scris: „Lasă pe poporul Meu să plece, ca să-Mi slujească în pustie” (Exodul 7:16). Se întâmplă astfel, încât să descoperim măreția, acel ajutor atât de necesar pe care îl primim de Sus, de la Creator.

Este singura modalitate prin care putem dobândi puterea pe care ne-o trimite Creatorul, Forța Superioară, forța dăruirii, iubirea pentru ceilalţi, prin care ne ridicăm deasupra egoismului și ieșim din Egipt. Aceasta este nașterea noastră spirituală, și abia atunci vom începe să simțim Lumea Spirituală. De acum înainte, vom fi ca nişte nou născuţi.

Porţiunea ne deschide perspectiva unei noi etape în dezvoltarea noastră. De aceea, porțiunea Șemot (Nume) deschide a doua carte din Tora, Exodul. Pentateuhul cuprinde cinci cărți. Acestea corespund celor cinci dorințe egoiste pe care trebuie să le corectăm în cinci niveluri: Lumile Asiya, Yețira, Bria, Ațilut și Adam Kadmon, până când ajungem la sfârșitul corectării, mântuirea completă. Fiecare lume conține cinci niveluri interioare, care, la rândul lor, conțin încă cinci niveluri fiecare. Astfel, în totalitate există 125 de niveluri prin care ajungem la corectarea finală și completă, mântuirea noastră completă.  

Mântuirea (eliberarea) începe după prima etapă, pregătitoare, când ni se revelează adevăratul Faraon din noi, adevăratul egoism. Pentru că ne confruntăm cu două forțe contradictorii – Faraon și Moise – avem nevoie de o a treia forță care să decidă între ele. Această forță este Creatorul, Forța Superioară, care apare atunci și ne ajută.

Întrebări şi Răspunsuri

Porțiunea descrie pregătirile pentru o naștere spirituală. Este similar cu ceea ce se întâmplă astăzi în lume?

Bineînţeles. Suntem cu toții în starea în care ne examinăm egoismul, modul în care acesta ne controlează, și limitele înguste pe care ni le permite. Încă nu am reușit să recunoaștem că egoismul este rău, dar mulți oameni încep deja să înţeleagă faptul că suntem neputincioşi, pentru că nu știm cum să corectăm crizele pe care le-a creat egoismul.

Este aceasta, senzația Egiptului sau încă nu?

Este deja senzația Egiptului. Suntem supuşi unui mare stres, pentru că nu ştim încă dacă Faraon este „bunicul” nostru stând cu Moise pe genunchi, în poala lui, dăruindu-ne bucuriile vieții (inclusiv evreii din Egipt se bucurau de abundență) sau este vorba aici de apariţia unei noi etape?

De mii de ani am progresat datorită egoismului nostru în continua creștere și ne-am bucurat. Am crezut că vom înflori şi vom prospera pe termen nelimitat. Dar deodată descoperim că, tocmai forța căreia îi mulțumim pentru abundența noastră, a devenit o forță dăunătoare. Acesta este Faraon, schimbându-și atitudinea față de evreii din Egipt, devenind conducătorul rău, așa cum este scris: „Peste Egipt s-a ridicat un nou împărat, care nu cunoscuse pe Iosif” (Exodul 1:8).

În ultimii o sută de ani, dar mai ales de la începutul secolului, am fost implicați în această introspecţie și trebuie să o încheiem repede. Totul depinde însă de modul în care oamenii își împărtășesc unii altora ceea ce ştiu despre situație, pentru că nimeni nu știe ce să facă.

Este similar cu ceea ce se întâmplă de Purim, când orașul Șușan este dezorientat și oamenii nu știu cine are dreptate – Mordehai sau Haman. La fel, povestea se repetă în Egipt cu evreul care dorea să-l dea în vileag pe Moise pentru că-l omorâse pe egiptean.

Prin urmare, trebuie să explicăm tuturor ceea ce se întâmplă în realitate, care este cauza tuturor relelor, a crizelor și cum putem să ne ridicăm deasupra lor. Numai egoismul nostru ne-a adus în această situație. Printr-un proces adecvat, așa cum ne spune Tora, trebuie să ajungem să privim egoismul ca pe o forță rea asupra căreia trebuie să îndreptăm Lumina Reformatoare (Midraș Rabah, Eiha, „Introducere”, paragraful 2). Cu alte cuvinte, Creatorul care-i apare acum lui Moise îi spune: „Du-te la Faraon, căci i-am împietrit inima lui”, adică „am provocat criza, ca să Mă găsești, pentru că numai eu te pot ajuta să ieși din ea”.

Trebuie să transmitem acest mesaj tuturor cât mai repede posibil și să le arătăm cum putem descoperi Forța Superioară care ne răsplătește cu abundență. Dacă ne raportăm la criza noastră în mod corect, vom dobândi – în această viață – Lumea Spirituală, eternitatea și perfecțiunea.

Ce este Moise în spiritualitate și care sunt toate etapele prin care a trecut pe plan spiritual?

Moise este forța care ne scoate din Egipt, din egoismul nostru, ridicându-ne deasupra acestei lumi în cea spirituală. Este contrar celor spuse de Batia: „l-am scos din ape” (Exodul 2:10). Moise este forța care trebuie să ne conducă de aici, până când intrăm în țara lui Israel.

De ce este fiica lui Faraon numită Batia (fiica Creatorului)? Nu sunt ele opuse?

Faraonul este partea posterioară a Creatorului. Forța Superioară este cea care se joacă cu noi. Este scris: „Am creat înclinația rea”, care este Faraon, „am creat pentru ea Tora ca mirodenie”( Talmudul babilonian, Masehet Kdușim, 30b), deoarece „Lumina din ea o întoarce la bine (o reformează)”(Eiha – Introducere, Paragraful 2). Cu alte cuvinte, El reformează  înclinația rea, Faraonul.

La sfârșitul procesului, trebuie să luăm din Egipt toate Kelim (vasele), toate dorințele și să golim egiptenii de tot, așa cum este scris despre copiii lui Israel că ei au ieșit „cu mari bogăţii” (Geneza , 15:14). Acesta este modul în care noi sfințim aceste Kelim, aceste mari dorințe – care până acum au lucrat pentru binele nostru. Acum le inversăm ca să luceze pentru binele celorlalţi și tocmai în aceste dorințe descoperim viața noastră veșnică.

De ce Faraon a refuzat să-i lase pe Israel să părăsească Egiptul?

Când evreii sunt în Egipt, ei îi dau substanţă lui Faraon. Forțele de dăruire aflate în interiorul dorinţei de a primi sunt foarte utile pentru Faraon, iar dorinţa de a primi știe cum să facă schimburi, cum să dezvolte industria, știința și așa mai departe.

Se pare că Creatorul așteaptă aprobarea lui Faraon, deoarece, după refuzul lui Faraon, Creatorul îi scoate în grabă.

Este propria noastră alegere. Noi stăm între egoism, forța de primire, și forța de dăruire. Suntem cei care recunosc răul în Faraon și văzând cum acest rău își pierde treptat puterea în urma acțiunilor noastre, putem să-l părăsim.

Termeni

Moise

„Moise” este forța din noi care ne scoate din această lume și ne conduce către Lumea Spirituală.

Rugul în flăcări

„Rugul în flăcări” este Malhut care se ridică la Bina și primește Lumina Hohma.

Faraonul

„Faraon” este întregul nostru egoism. Cuvântul Faro, vine de la cuvântul Oref (ceafă), care este posteriorul dorinței noastre de a primi. Dorința de a primi este substanța Creației. Această substanță poate fi orientată spre propriul beneficiu, dar poate să vizeze şi beneficiul celorlalţi, în funcție de modul în care o folosim.

Deocamdată suntem în primire, așa cum este scris: „Am creat înclinația rea”, precum Faraon. Trebuie să-l transformăm într-o înclinație bună cu mirodeniile Torei, care este Lumina Superioară pe care o atragem prin studiile noastre. Acesta este modul prin care facem mutaţia de la ură față de ceilalţi la iubirea pentru aceştia.

Nilul

Nilul este înțelepciunea Egiptului. Este scris: „Există înțelepciune în națiuni, să crezi”( Midraș Rabah, Eiha, Porţiunea 2). Israel este mic, cel mai mic dintre toate națiunile. Nu are puterea înțelepciunii (Hohma), marea dorință. Are doar forța de a dărui, iubirea. Nilul simbolizează toată înțelepciunea Egiptului.

(inapoi la pagina „Dezvăluind Secretele Bibliei” – LINK)