Înapoi la pagina SCRIERI SOCIALE – (link)
Şi a fost o seară şi a fost o dimineaţă
Articol Nr. 36, 1984-85
Zoharul spune despre versetul, „Şi a fost seară şi a fost dimineaţă” (Geneza 3, p 96, paragraful 151 în Comentariul Sulam), „’Şi a fost seară,’ înseamnă că se extinde din partea întunericului, adică Malchut. ’Şi a fost dimineaţă,’ înseamnă că se extinde din partea luminii, care este ZA.
„De aceea este scris despre acestea, ’o zi,’ indicând că seara şi dimineaţa sunt ca un singur corp, şi ambele compun ziua. Rabbi Yehuda a spus, ’Care este raţiunea?’ întreabă el, ’din moment ce ’şi a fost seară şi a fost dimineaţă’ indică spre unificarea lui ZON, că lumina zilei vine din ambele, apoi după ce textul anunţă că aşa este pentru prima zi, atunci de ce o spune pentru fiecare zi, ’Şi a fost seară, şi a fost dimineaţă’? ’
„Şi el răspunde, ’se ştie că nu există zi fără noapte şi noapte fără zi, şi că ele nu se vor despărţi. De aceea textul repetă şi ne informează în fiecare zi, pentru a menţiona faptul că este imposibil să existe lumina zilei fără întunericul nopţii. De asemenea, nu va fi întuneric al nopţii care să nu aducă lumina zilei după el, din moment ce nu se vor despărţi niciodată.” Până aici sunt cuvinte sale.
Trebuie să înţelegem ceea ce este scris mai sus în lucrare, ce înseamnă lumină şi ce înseamnă întuneric, şi de ce este imposibil să avem o zi fără să fie compusă din ambele, adică lumina şi întunericul compun o singură zi. Asta înseamnă că ziua începe când începe întunericul, deoarece atunci începe secvenţa facerii unei noi zile.
De asemenea, trebuie să înţelegem cum poate fi asociat cuvântul zi întunericului, deoarece, din moment ce noaptea a început, putem deja să numărăm zilele.
Este ştiut că după restricţie şi îndepărtarea luminii ce a apărut în lumile superioare – după cea de-a doua restricţie şi spargere – a apărut sistemul de Klipot (coji), până la locul unde BYA s-a împărţit în două discernăminte. De la mijlocul său în sus a fost BYA a Kedusha (sfinţenie), şi de la mijloc în jos a devenit secţiunea permanentă a Klipot, aşa cum este explicat în TES (partea 16, p 1938, Paragraf 88)
În consecinţă, în această lume, „omul se naşte pe mânzul unui măgar sălbatic” şi nu are nicio dorinţă pentru spiritualitate. Aşadar, de unde apare în persoană senzaţia de nevoie pentru spiritualitate, până în punctul în care să spună că simte întuneric, pe care el îl numeşte „noapte,” simţind că este separat de Creator? Trebuie să ştim că în acelaşi timp el începe să simtă că este departe de Creator, începe să creadă într-o anumită măsură în existenţa Creatorului, sau altfel, cum poate el spune că este îndepărtat de ceva ce nu există? În schimb, trebuie să spună că există o anumită lumină care din departare străluceşte pentru el până la nivelul în care simte că este îndepărtat de Creator.
Prin urmare rezultă că imediat ce începe întunericul, adică simţul existenţei întunericului, lumina începe imediat să strălucească într-o anumită măsură. Şi măsura iluminării, este recunoscută numai prin negare. Asta înseamnă că cineva simte o lipsă că Lumina Creatorului nu străluceşte pentru el într-o manieră pozitivă. Totuşi lumina străluceşte pentru el într-o formă de întuneric, adică acum începe să simtă că îi lipseşte lumina Creatorului, care este numită „zi.”
Dar aceia pentru care lumina zilei nu străluceşte nu ştiu că este o astfel de realitate unde o persoană simte absenţa luminii Creatorului, care este numită „zi.” Să vorbim despre o singură persoană, adică în acelaşi corp. Uneori cineva simte că este în întuneric, adică este îndepărtat de Creator şi tânjeşte să se apropie de Creator. El suferă pentru că este separat de Creator.
Întrebarea este „cine îl face să se frământe pentru spiritualitate?” Şi uneori simte întuneric şi suferinţă când vede că altul are succes în viaţa corporală, în posesiuni şi cu oamenii, în timp ce lui îi lipsesc atât susţinerea cât şi respectul. El realizează că, este cu adevărat, mai capabil decât celălalt, atât în ceea ce priveşte talentul cât si neamul, şi merită mai mult respect. Dar, de fapt, este cu multe grade mai jos decât celălalt, şi asta îl doare teribil.
La acel moment, nu are nicio conexiune cu spiritualitatea, şi nici măcar nu-şi aminteşte dacă a fost vreodată conectat, şi îi considera pe toţi prietenii cu care a studiat în seminar, atunci când îi vedea suferind pentru grijile lor de a obţine perfecţiune în viaţă ,ca fiind precum copiii care nu pot face un calcul cu scop, şi doresc tot ce le văd ochii. La un moment dat, ei văd că cel mai important lucru în viaţă sunt banii, iar la un alt moment văd că cel mai important este să aibă o poziţie respectată printre oameni, etc.. Iar acum este cufundat chiar în lucrurile pe care le batjocorea, şi simte că viaţa sa este lipsită de gust, până când nu îşi determină întreaga speranţă şi pace în viaţă la acelaşi nivel determinat de ei, şi care este numit „scopul vieţii.”
Şi care este adevărul? Este acela, că acum Creatorul s-a miluit de el şi a iluminat discernământul zilei pentru el, şi aceasta poate începe cu negarea. Cu alte cuvinte, când ziua începe să strălucească în inima sa sub forma întunericului, se numeşte „începutul răsăritului zilei,” şi apoi încep să se formeze în el Kelim, în care lumina poate să strălucească într-o manieră pozitivă. Aceasta este lumina Creatorului, când cineva începe să simtă dragostea Creatorului şi când începe să simtă aroma Torei şi gustul Mitzvot.
Din toate acestea putem înţelege cuvintele de mai sus ale Zoharului, că vine o zi în mod specific din ambele, aşa cum scrie, „de aceea este scris despre ei, ‘o zi,’ indicând că seara şi dimineaţa sunt ca un singur corp şi ambele alcătuiesc o zi.” De asemenea, atunci când Rabbi Yehuda a spus că de aceea textul ne atenţionează cu privire la fiecare zi – şi anume pentru a arăta că este imposibil că va fi vreodată lumină fără întunericul nopţii care vine întâi. Şi, de asemenea, nu va exista întunericul nopţii fără ca acesta să aducă apoi lumina zilei, astfel încât ele să nu se despartă niciodată una de alta.
Este aşa cum s-a menţionat mai sus, 1) urmând regula că nu este lumină fără Kli, şi 2) de asemenea, este nevoie de lumină, numită zi, pentru a face un Kli.
Dar trebuie să înţelegem de ce, dacă cuiva i s-a dat puţină zi, în forma ei negativă şi simte că viaţă sa este întreagă doar dacă este recompensat cu Devekut (adeziunea) cu Creatorul, şi începe să se frământe pentru că este separat de Creator, cine atunci îl face să coboare din această stare de ascensiune? Cu alte cuvinte, întreaga sa viaţă ar trebui să fie numai pentru viaţa spirituală, şi asta este toată speranţa sa, şi dintr-odată cade într-o stare de singurătate, o stare în care el ar râde mereu de oamenii a căror dorinţă este să obţină împlinirea plăcerilor animalice. Dar acum el însuşi este printre ei, hrănit de aceeaşi hrană cu care se hrănesc ei.
Mai mult trebuie să ne mirăm cum de a uitat că a fost odată într-o stare de urcare. Acum este aşa într-o stare de amnezie încât nici măcar nu îi trece prin cap să se gândească la oamenii printre care este acum, adică ambiţiile sale sunt la un nivel atât de scăzut şi nu-i este ruşine de el însuşi că a îndrăznit să intre într-o atmosferă de care fugea mereu. Cu alte cuvinte, despre acest aer pe care îl respiră atât de bucuros, ar fi spus mereu că sufocă Kedusha (divinitatea), şi acum este printre ei şi simte că nu este nici o greşeală.
Răspunsul este cum spun scrierile (Psalm 1), “fericit este omul ce nu a umblat după sfatul celui viclean.” Trebuie să înţelegem care este sfatul celui viclean. Este ştiut că întrebarea celui viclean este care este menţionată în Hagadah (Povestirea de Paşti) este “Ce intenţionezi tu prin acest serviciu?” Baal HaSulam ne spune că atunci când o persoană începe să lucreze în a dărui, cel viclean vine şi întreabă: “ce obţii tu dacă nu munceşti pentru tine?”
Şi când o persoană primeşte o asemenea întrebare, începe să reflecteze că poate are dreptate. Şi apoi pică în plasa sa. Prin urmare, trebuie să interpretăm “fericit este omul ce nu a umblat după sfatul celui viclean” astfel: că atunci când vine vicleanul la el şi îl sfătuieşte că nu merită să muncească dacă nu vede niciun beneficiu pentru sine, să nu îl asculte. În schimb, se întăreşte în muncă şi spune: “acum văd că merg pe calea adevărului şi ei vor să mă încurce.” Înseamnă că, atunci când acel om răzbeşte, este fericit.
Apoi, scrierile spun: “Şi nici nu a stat în calea păcătoşilor.” Trebuie să interpretăm “calea păcătoşilor.” El spune: “nici nu a stat.” Un păcat este cum am explicat în eseul anterior (35, 1984-85) când nu respectă “Nu trebuie să adaugi.” Cu alte cuvinte adevărata cale este că trebuie să mergem pe calea credinţei deasupra raţiunii. Şi opusul a ceea ce este cunoscut- corpul înţelege că nu există altă cale în afară de a crede desupra raţiunii.
Prin urmare, atunci când simte un anume gust în muncă şi o vede ca suport, şi spune că acum nu are nevoie de credinţă, deoarece acum are un oarecare fundament, imediat cade de la nivelul său. Şi atunci când cineva este atent la asta, şi nu suportă ca nici măcar pentru un minut să se uite şi să vadă dacă este posibil să-şi schimbe fundamentul, este considerat fericit deoarece nu a stat pe calea păcătoşilor, să privească la calea lor.
Şi apoi, este scris, “Şi nu a stat în locul celui care dispreţuieşte ,” referindu-se la cei ce-şi petrec zilele în lene, care nu-şi iau vieţile în serios şi consideră fiecare moment preţios. Ar trebui să ştim la ce se referă “locul celui care dispreţuieşte.” Aceia care fructifică fiecare moment şi stau şi se gândesc la ceilalţi – dacă alţii au dreptate şi cât de mult ar trebui aceştia să-şi corecteze acţiunile, şi nu au milă de ei înşişi, îngrijorându-se pentru propriile vieţi, asta le cauzează toate căderile. RADAK interpretează că cei care dispreţuiesc sunt cei cu mintea ageră într-un mod rău, găsind greşeli în oameni şi descoperind secretele alTora. Această chestiune este pentru oamenii leneşi, pierde vară. De aceea a spus, “nici nu a stat în locul celor care dispreţuiesc,” şi acesta este motivul pentru cădere.
Înapoi la pagina SCRIERI SOCIALE – (link)