Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)
Am auzit în a patra zi de Sukot
Bucuria este o „reflectare“ a faptelor bune. Dacă faptele sunt în Kdușa (Sfinţenie), atunci apare bucuria. Totuşi, trebuie să ştim că există şi Klipa (coajă). Pentru a afla dacă este Kdușa trebuie să folosim raţiunea. În Kdușa există înţelepciune, iar în Sitra Ahra (cealaltă parte) nu există nicio înţelepciune, din moment ce „un alt zeu este steril şi nu rodeşte“. Astfel, atunci când omul dobândeşte bucurie, el trebuie să se afunde în cuvintele Torei pentru a descoperi raţiunea ei.
Trebuie să ştim, de asemenea, că bucuria este percepută ca o iluminare sublimă ce apare datorită MAN (13), care înseamnă fapte bune. Creatorul îl judecă pe om acolo unde se află el. Cu alte cuvinte, dacă omul ia asupra sa povara Împărăţiei Cerului pentru eternitate, imediat apare o iluminare sublimă acolo, care este considerată, şi ea, eternitate.
Chiar dacă omul vede că în curând urmează să cadă de pe nivelul lui, chiar şi în această situaţie Creatorul îl judecă pe om acolo unde se află. Înseamnă că dacă omul s-a hotărât să ia asupra sa povara Împărăţiei Cerului pentru eternitate, aceasta este o măsură completă.
Totuşi, dacă omul ia asupra lui povara Împărăţiei Cerului şi nu doreşte ca această stare să rămână în el pentru totdeauna, acest lucru şi această faptă nu sunt considerate complete şi, în mod natural, Lumina Superioară nu poate să vină şi să rămână acolo. Motivul se datorează faptului că Lumina este atotcuprinzătoare, eternă şi nu se poate schimba. Însă în cazul omului, chiar dacă el îşi doreşte, starea în care se află nu va fi veşnică.
_______________
(13) MAN – Abreviere pentru Mayin Nukvin (ape feminine).
Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)