69. Mai întâi va fi corectată lumea

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

Am auzit în luna sivan (iunie) 1943

El a spus că mai întâi va fi corectată lumea, iar apoi va fi izbăvire completă – venirea lui Mesia. Aceasta înseamnă că „ochii tăi îl vor vedea pe Învăţătorul tău“ … „şi întregul pământ va fi plin de cunoaştere“. Acesta este înţelesul celor scrise de el, că mai întâi va fi corectată partea interioară a lumilor, şi apoi partea lor exterioară.

Însă trebuie să ştim faptul că exteriorul lumilor reprezintă un nivel mai înalt decât corectarea interiorului. Rădăcina lui Israel se găseşte în interiorul lumilor, acesta fiind înţelesul versetului: „pentru că voi aţi fost cei mai puţini numeroşi dintre toate popoarele“. Totuşi, prin corectarea interiorului, exteriorul este şi el corectat, deşi în fragmente mici. Iar exteriorul va continua să fie corectat (cât timp se strânge o sumă mare din mulţi bănuţi), până când va fi corectat în întegime.

       Principala diferenţă dintre interior şi exterior este faptul că, de exemplu, atunci când omul îndeplineşte o anumită Mițva, nu toate organele corpului sunt de acord cu asta. Este similar cu situaţia în care omul posteşte. Spunem că doar interiorul lui este de acord cu postul, în timp ce exteriorul simte neplăcere, deoarece corpul este mereu în opoziţie faţă de suflet. Astfel, deosebirea dintre Israel şi naţiunile lumii ar trebui făcută numai în privinţa sufletului pentru că, în ceea ce priveşte corpul, ei sunt egali: şi corpul Israelului se îngrijeşte numai de propriul lui beneficiu.

       Prin urmare, când părţile individuale ale întregului Israel sunt

corectate, întreaga lume se va corecta de la sine. Rezultă că naţiunile lumii se vor corecta în măsura în care noi înşine ne corectăm. Acesta este înţelesul a ceea ce înţelepţii noştri au spus: „Recompensat – se condamnă pe el însuşi şi întreaga lume pe o scală de merit.“ Ei nu au spus: „condamnă întregul Israel“, ci: „întreaga lume pe o scală de merit“. Cu alte cuvinte, interiorul va corecta exteriorul.

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

error: Content is protected !!