(înapoi la pagina TEXTE BAAL HASULAM – click)
Volumul cuprinde o parte din scrierile celui mai mare cabalist al secolului 20, Rav Yehuda Leib HaLevi Așlag (1885-1954), cunoscut și sub numele de Baal HaSulam (autor al comentariului Sulam la Cartea Zohar).
Scrierile lui Baal HaSulam conțin toate textele necesare oricărei persoane interesate să învețe înțelepciunea Cabalei. Tomul initial, publicat de Institutul Bnei Baruch, a fost împărţit, pentru o mai uşoară accesare a textelor în trei volume.
Volumul 3 cuprinde transcrierile conversaţiilor avute de Rabaş (Rav Baruch Aşlag) cu tatăl său, marele Baal HaSulam şi publicate după moartea sa de dr. Michael Laitman cu titlul Shamati (Am auzit). Dintre toate cărțile Cabalei, Șamati este o creație unică și convingătoare.
CUPRINS
- Nu există nimeni în afară de El
- Divinitatea în exil
- Dobândirea împlinirii spirituale
- Care este motivul greutăţii pe care o simte omul în timpul muncii, când se anulează în faţa Creatorului
- Lișma este o trezire de Sus. De ce avem nevoie de o trezire de jos
- Ce reprezintă sprijinul Torei în timpul muncii
- Ce înseamnă că în muncă obişnuinţa devine a doua natură
- Care este diferenţa dintre Umbra Kduşa şi Umbra Sitra Ahra
- Care sunt în muncă cele trei lucruri ce lărgesc conştiinţa omului
- Ce înseamnă în muncă „Grăbeşte-te, iubitul meu“
- Bucurie cu teamă
- Esenţa muncii omului
- Rodia
- Ce este Măreţia Creatorului
- Ce înseamnă în timpul muncii „alţi dumnezei”
- Ce reprezintă în muncă ziua Domnului şi noaptea Domnului
- Ce semnifică faptul că Sitra Ahra este numită „Malchut fără coroană“ Ce înseamnă, în timpul muncii, că sufletul meu va plânge în secret – 1
- Ce înseamnă, în timpul muncii, că Cel de Sus urăşte corpurile
- Lișma (pentru Numele Ei)
- Când omul se simte într-o stare de ascensiune
- Tora Lișma (pentru Numele Ei)
- Voi, cei care îl iubiţi pe Domnul, urâţi răul
- Salvaţi din mâna celor răi
- Lucrurile care provin din inimă
- Viitorul omului depinde şi este legat de recunoştinţa pentru trecut
- Ce semnifică „Domnul este înălţat, totuşi vede pe cei smeriţi“- 1
- Nu voi muri, ci voi trăi
- Când gândurile vin la om
- Cel mai important lucru este să vrem să dăruim
- Tot ceea ce încântă spiritul oamenilor
- Un destin este o trezire de sus
- Sorţii de Yom Kipurim şi Haman
- Profitul unui pământ
- Despre vitalitatea Kdușa
- Ce reprezintă cele trei corpuri ale unui om
- Un articol despre Purim
- Comoara lui este frica de Creator
- Şi au cusut frunze de smochin
- Care este măsura credinţei în Rav
- Ce este măreţia şi micimea în credinţă
- Ce reprezintă acronimul ELUL în muncă
- Despre adevăr şi credinţă
- Minte şi Inimă
- Două discernăminte în Tora şi în muncă
- Dominaţia lui Israel asupra Klipot
- În locul unde veţi găsi Măreţia Lui
- Fundamentul esenţial
- Cele mai importante sunt Mintea şi Inima
- Două stări
- Dacă îl întâlneşti pe acest păcătos
- O încălcare a legii nu anulează o Miţva
- Problema limitării
- Scopul muncii – 1
- Unde este menţionat Haman în Tora
- Tora este numită indicaţie
- Îl va aduce pe el ca pe o ofrandă arsă, în faţa voinţei Lui
- Bucuria este o „reflectare“ a faptelor bune
- Despre toiag şi şarpe
- O Miţva care vine în urma unei încălcări a legii
- În jurul Lui este o furtună puternică
- Coboară şi incită, urcă şi se plânge
- Mi s-a dat cu împrumut şi dau înapoi
- De la Lo Lișma la Lișma
- Despre ceea ce este revelat şi ceea ce este ascuns
- Dăruirea Torei – 1
- Depărtează-te de rău
- Legătura dintre om şi Sfirot
- Mai întâi va fi corectată lumea
- Cu o mână puternică şi cu furie revărsată
- Sufletul meu va plânge în taină
- Încrederea este îmbrăcăminte pentru Lumină
- După Ţimţum
- Lume, an, suflet
- Există un discernământ pentru lumea viitoare şi există un discernământ pentru această lume
- La toate darurile tale de mâncare să aduci sare
- Omul învaţă de la sufletul său
- Tora, Creatorul şi Israel sunt unu
- Ațilut şi BYA
- Despre „spate în spate“
- Referitor la ridicarea MAN
- Rugăciunea pe care omul ar trebui să o înalţe mereu
- Despre Vav din dreapta şi Vav din stânga
- Ce semnifică „aşa că El l-a izgonit pe om din grădina Edenului, ca nu cumva să ia din Pomul vieţii“
- Ce înseamnă în muncă „poame din pomii cei frumoşi“
- Atunci a zidit Israel cetăţi-depozit
- Sabat Şekalim
- Întreaga muncă se află doar acolo unde există două căi
- Pentru a întelege cuvintele Sfântului Zohar
- Din Zohar, Bereşit
- Despre ceea ce este înlocuibil
- Explicarea noţiunii de noroc
- Despre aripioare şi solzi
- Păziţi-vă sufletele
- Despre îndepărtarea prepuţului
- Ce reprezintă în muncă deşeuri de hambar şi cramă
- Deşeuri de hambar şi cramă
- Spiritualitatea este numită ceea ce nu se pierde niciodată
- El nu a spus păcătoşi sau drepţi
- Tora scrisă şi Tora orală
- Un comentariu al Psalmului „Pentru cel mai mare peste trandafiri“
- Şi voi luaţi fructe din eţ hadar – lămâi
- A cărui inimă îl face dăruitor
- Şi sabotorul stătea
- Bastardul, care este un discipol înţelept, precede un preot de rând
- Care este semnificaţia celor doisprezece Halah de Sabat
- Privitor la cei doi îngeri
- Dacă mă părăseşti o zi, Eu am să te părăsesc două
- Două feluri de carne
- Un câmp pe care Domnul l-a binecuvântat
- Respiraţie, Sunet şi Vorbire
- Cei trei îngeri
- A optsprezecea rugăciune
- Rugăciune
- Mineral, vegetal, animal şi vorbitor
- De ce a spus el că Miţvot nu necesită intenţie
- Ai muncit şi nu ai găsit, nu crede
- Înţelegerea problemei genunchilor care se pleacă înaintea lui Baal
- Acel discipol care a învăţat în secret
- Motivul pentru care nu se mănâncă nuci de Roş Haşana
- Ea este precum vasele negustorilor
- Explicaţia celor scrise în Şulhan Aruh
- Divorţul şi mâna lui să vină ca Unul
- Un Sabat din Geneză şi din cei şase mii de ani
- Cel care se bucură de Sabat
- Un înţelept vine în oraş
- Diferenţa dintre sâmbure, esenţă şi abundenţa adăugată
- Din această Galgalta picură rouă în Zeir Anpin
- Divinitatea în praf
- Tiberias al înţelepţilor noştri, cât de bine este să te văd
- Cine vine să fie purificat
- În sudoarea feţei tale să-ţi mănânci pâinea
- Luminile de Sabat
- Vinul îmbătător
- Să nu omori pe cel nevinovat şi pe cel drept
- Diferenţa dintre prima şi ultima scrisoare
- Zelofehad aduna lemne
- Despre frica ce vine câteodată asupra omului
- Diferenţa dintre cele şase zile ale creaţiei şi Sabat
- Cât de mult iubesc Legea Ta
- Sărbătoarea de Paşte
- Războiul principal
- Bun este Dumnezeu cu Israel
- Există un anumit popor
- Ce înseamnă că va da înţelepciune tocmai celui înţelept
- Un comentariu asupra cărţii Zohar
- Munca de primire şi dăruire
- Alegerea între amar şi dulce, adevăr şi minciună
- De ce trebuie să extindem Hohma
- Cântaţi Domnului, căci a făcut lucruri strălucite
- Şi Israel a văzut egiptenii
- Căci mita orbeşte ochii înţelepţilor
- Gândul este o consecinţă a dorinţei
- Nu poate exista un spaţiu gol în lume
- Curăţenia trupului
- Ca să nu ia şi din Pomul vieţii
- Eu dorm, dar inima mea este trează
- Motivul pentru care nu se mănâncă în casa altuia de Paşte
- După multă vreme
- Motivul ascunderii Maţot
- Motivul pentru care a fost dăruită Tora
- De ce spunem Haza după finalizarea fiecărei serii
- Ce au spus autorii cărţii Zohar
- Există o diferenţă între material şi spiritual
- O explicaţie a cererii lui Elisei către Ilie
- Două discernăminte în dobândire
- Motivul pentru care este numit Sabat Teşuva
- Datinile lui Israel
- Conceptul de complet drept
- Să nu ai în sac o piatră mare
- Zohar, Amor
- Problema piedicilor şi a întârzierilor
- De ce spunem L’Haim
- Ascunderea
- Iar de va fi pentru tine drumul lung
- Când se bea coniac după Havdala
- Ispăşirea
- Cei trei parteneri implicaţi în crearea omului
- Trei linii
- Din Zohar, Amor
- Onoarea
- Moise şi Solomon
- Discernământul lui Mesia
- Diferenţa dintre credinţă şi raţiune
- Frica de Sabat cade asupra celui neînvăţat
- Fă din fiecare zi a săptămânii Sabat, şi nu vei mai avea nevoie de oameni
- A alege munca
- Toată munca se găseşte doar acolo unde există două căi
- Fapta afectează gândul
- Fiecare acţiune lasă o urmă
- Timpul coborârii
- Sorţii
- Un zid care serveşte ambelor
- Cele şapte complete
- Răsplătit – am să o grăbesc
- O prindere pentru cei din exterior
- Carte, autor, poveste
- Libertate
- Către fiecare om al lui Israel
- Purificarea Masah-ului
- Spiritual şi material
- În sudoarea feţei tale să-ţi mănânci pâinea
- Mândria unui om îl coboară
- Scopul muncii
- Înţelepciunea strigă pe uliţe
- Credinţă şi plăcere
- Primirea în scopul dăruirii
- Munca
- Trei condiţii pentru rugăciune
- Un defect încântător în tine
- Stând în faţa unui rege
- Îmbrăţişarea „dreptei“ şi îmbrăţişarea „stângii“
- Descoperirea lipsei
- Bine văzut la porţi
- Despre credinţă
- Dreapta şi stânga
- Dacă eu nu sunt pentru mine, cine este pentru mine
- Tora şi Creatorul sunt unul
- Devotament
- Suferinţa
- Multiple autorităţi
- Partea dată Sitrei Ahra să o separi de Kduşa
- Îmbrăcăminte, sac, minciună, migdală
- Yesod de Nukva şi Yesod de Dechura
- Propria ridicare
- Tora scrisă şi Tora orală
- Recompensa pentru Miţva este o Miţva
- Peşte înainte de carne
- Buzunarele lui Haman
- Domnul este înălţat, totuşi vede pe cei smeriţi
- Puritatea vaselor de primire
- Îndeplinirea muncii
- Iertare, scuză, ispăşire
- Cine lasă cuvintele Torei şi se angajează în discuţii
- Privind din nou în Carte
- Vrăjmaşii mei mă batjocoresc neîncetat
- Căci nu poate omul să Mă vadă şi să trăiască
- Fericit este omul care nu Te uită şi fiul omului care se străduieşte pentru Tine
- Diferenţa dintre Mochin de Şavuot şi cea de Sabat Mincha
- Cere celor ce-Ţi cer atunci când cer faţa Ta
- Chemaţi-L câtă vreme este aproape
- Ce înseamnă, în muncă, să îi bucuri pe cei săraci într-o zi bună,
- Examinarea umbrei în noaptea de Hoşana Raba
(înapoi la pagina TEXTE BAAL HASULAM – click)