Definirea Scopului
Vedeţi voi, atunci când studiem Cabala, prima parte a procesului o constituie definirea scopului, eliminarea lucrurilor ce nu ne sunt de folos, definirea lucrurilor pe care le putem folosi, iar apoi cum să le folosim. Şi chiar aşa, întregul proces chiar şi dupa asta, reprezintă o rafinare a modului cum să îţi urmăreşti scopul.
Săptămâna trecută am vorbit structural despre rugăciune, din ce este alcătuită aceasta. Acum, să privim ceea ce este rugăciunea la nivelul emoţional, partea interioară, ce trăieşte o persoană.
Să definim acum ţelul muncii cabalistice aruncând o privire referitor la ce trebuie să facem pentru a ne schimba starea interioară, astfel încât să ajungem la ceea ce numim “echivalenţă de formă cu Creatorul”, ăi ce înseamnă să mergem mai presus de motivaţie, în acest demers? Am vazut asta în diferite articole. Ce înseamnă să construieşti o a doua natură, deasupra naturii dăruită deja de către Creator? Înseamnă să începi lucrarea prin a te opune impulsurilor naturii noastre inferioare, care controlează tot ceea ce facem.
Vom studia asta cu ajutorul articolului, Lişma, scris de Baal HaSulam. Lişma înseamnă“De dragul Lui, pentru Numele Lui”. Lişma reprezintă stadiul la care trebuie să ajungem astfel încât să putem obţine echivalenţa de formă cu Creatorul.
El spune:
Pentru a obţine Lișma, omul are nevoie de o trezire de Sus, pentru că aceasta este o iluminare de Sus, şi nu este ceva ce mintea omenească poate să înţeleagă. Însă cel care gustă, ştie. S-a spus despre asta: „Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul!“
În primul rand, acest lucru ce trebuie să îl dobândim nu se află în firea noastră, iar natura noastră este definită drept “dorinţă de a primi doar pentru sine”. Adică, indiferent de ce facem; o facem în interiorul parametrilor naturii noastre. Pentru că natura lui Lişma necesită o trezire de Sus, înseamnă că nu stă în natura noastră, este ceva ce trebuie să obţinem din exterior. Şi nu există nicio modalitate să înţelegem cu adevărat ce reprezintă asta în natura noastră. Adică, nu ne putem folosi cu adevărat mintea, ceea ce numim judecata necesară pentru a purcede în acest proces. Nu neglijăm lucrurile normale pe care ni le spune mintea noastră, dar scopul ei în ascensiunea spirituală este complet diferit de rolul ei în viaţa de zi cu zi, de a înţelege lucrurile care au legatură cu supravieţuirea şi fericirea la nivelul nostru inferior, care este animalul din noi.
Nu prin metode ale minţii noastre vom reuşi aici. Singura metodă prin care vom putea participa aşa cum spune el: “Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul!”. Întrucât trebuie să nu fie ceva din mintea noastră, însă ceva tangibil pentru noi – cum experimentăm lucrurile, care este sentimentul general, care este de fapt experienţa superioară pe care o avem.
El continuă:
Din această cauză, când omul îşi asumă sarcina Împărăţiei Cerurilor, el trebuie să o facă integral, adică să vrea doar să dăruiască şi să nu primească nimic.
Foarte, foarte important. Atunci când o persoană se hotărăşte că va începe această muncă pentru a dobândi o conexiune directă cu Creatorul, trebuie subliniat foarte clar ce este ceea ce dorim să dobândim. Această stare de Lişma nu înseamnă: câteodată să dăruieşti şi altă dată să primeşti. Trebuie să fie complet definită, trebuie să te dedici în totalitate stării acesteia. Deşi şi dorinţa de a o dobândi trebuie să fie puternică. Când o persoană se decide să facă asta, ea nu urmăreşte să se păcălească singură; ea tinde să privească cu atenţie care sunt exact rezultatele acestor lucruri.
El continuă:
Şi dacă vede că organele sale nu sunt de acord cu acest punct de vedere, nu are alt sfat decât rugăciunea – să-şi pună inima în mâinile Creatorului, ca să îl ajute să-şi determine corpul să consimtă să-l slujească.
Nu vă speriaţi de expresia “să-şi pună inima în mâinile Creatorului ”. Baal HaSulam scrie tot timpul despre cum ne simţim în experienţa noastră. Aşadar de la dorinţa de a primi, ideea de a ne muta la o stare unde intenţiile noastre interioare vor fi acelea de a dărui, adică nu pentru noi, la începutul drumului ne vom simti că ne-am pus “inima în mâinile Creatorului”, suntem înrobiţi sau că vom dispărea în curând, dar trebuie să vă amintiţi că nu vorbim despre controlul dorinţelor normale de la nivelul nostru animalic.
Nu trebuie să avem de-a face cu aceste lucruri. Veţi deveni confuzi dacă gândiţi aşa. Toate acele lucruri de care aveţi nevoie pentru a supravieţui, pentru viaţa de zi cu zi, pentru familia voastră, plăcerile simple ale existenţei, aceste lucruri nu trebuie să se schimbe. Nu vorbim despre a ţine un regim special sau de a face lucruri spectaculoase sau “nu face cutare sau cutare lucru…”
Nu puntem controla motivele ce ne sunt date, ce ne conving să acţionăm, chiar ăi propriile dorinţe. Întrebarea nu este “Ce fac eu?”, întrebarea este “De ce fac eu?”
Dacă nu putem depinde privind circumstanţele sau propria inteligenţă, este clar că întregul scop al acestor lucruri care se întâmplă pentru noi, este ca noi să realizăm că avem nevoie de Lumina de Sus, că această trezire de Sus poate apărea doar ca rezultat al faptului că ne-am dorit să încercăm pe de-a întregul să facem ceva, ce în final va fi un întreg. Aceasta este Lişma, care nu este parţială şi nu este o dorinţă de a nu dobândi ceva pe de-a întregul. Astfel, această modalitate de progresare înseamnă că din setul de dorinţe al unei persoane, propria dorinţă de a ajunge aici, trebuie să fie cea de a ajunge la o stare de împlinire interioară către acest scop.
Daca tot ceea ce îşi doreşte este asta, şi dacă realizează că puterea de a o face nu se află în interiorul lui ci doar Sus, trebuie să se bazeze pe Forţa Superioară să îl schimbe. Asta numim “a atrage” Lumina, sau Ohr Makif (Lumina Înconjurătoare) atrasă cu efort. Dar care este efortul?
Omul nu trebuie să spună că dacă Lișma este un dar de Sus, atunci la ce bun toate obstacolele pe care le depăşeşte, toate eforturile, toate acţiunile şi corectările pe care le face ca să ajungă la Lișma, dacă totul depinde de Creator? Înţelepţii noştri au spus în această privinţă: „Tu nu ai libertatea de a scăpa singur de asta“. Mai degrabă, omul trebuie să ofere trezirea de jos, iar aceasta este considerată „rugăciune“.
O rugăciune nu poate fi adevărată dacă omul nu ştie dinainte că fără ea nu poate fi obţinută acea stare.
Tot ce va veni la o persoană drept rezultat a acesteia este scara; este ceea ce trebuie biruit, şi dacă nu există această dorinţă de a trece peste, neţinând cont de faptul că totul stă în mâna Creatorului, nu există loc pentru Creator să îşi ofere darul. Aşadar dorinţa pentru asta este de fapt rugăciunea.
Cum este să ai această dorinţă? Dacă o persoana încearcă, încearcă să se uite la adevărata lui intenţie atunci când face ceva, când primeşte plăcere, când se gândeşte la o altă persoană şi face o faptă, dacă e cinstit, va privi cu atenţie la această intenţie şi va începe să vadă diferenţele. Sentimentul că există ceva mai mult, că este diferit de această calitate la care doreşte să ajungă, o va simţi atât ca o aspiraţie cât şi ca o dezamăgire. Ţineţi minte, nu putem porni pe acest drum fără să avem o nevoie.
Cum simţi nevoile? Simţim că ceva ne lipseşte, nu? S-ar putea să nici nu stiţi ce anume, dar în cazul unui cabalist, şi al cuiva care se află pe această cale, indiferent de ceea ce se întâmplă, ştim despre ce e vorba. Singurul lucru despre care poate fi vorba este lipsa plăcerii pe care o caut, de fapt contactul direct cu Creatorul. O rugăciune se simte precum o lipsă, o pierdere, o nevoie, un gol. Şi nu este ceva ce provine din raţiunea noastră – “Ei bine, dacă fac asta o să obţin cutare lucru; sper că D-zeu nu m-a auzit.” Fie că există sentimentul, fie că exista în noi nevoia sau nu; aceasta este trezirea de jos. Acesta este şi Kli-ul; adică pregătirea pentru intrarea Luminii.
Prin urmare, acţiunile şi căile pe care omul le foloseşte ca să obţină Lișma creează vase corecte pentru a primi Lișma . Abia apoi se poate ruga serios, după toate acţiunile pe care le-a întreprins, pentru că vede că faptele lui nu i-au adus niciun beneficiu. Doar atunci poate să înalţe o rugăciune sinceră, din adâncul inimii, iar Creatorul aude rugăciunea lui şi îi dăruieşte Lișma.
Trebuie să ştim, de asemenea, că prin obţinerea Lișma omul duce la moarte înclinaţia rea. Acest lucru se datorează faptului că înclinaţia rea este numită „primire pentru beneficiul propriu“. Prin dobândirea intenţiei de a dărui omul anulează mulţumirea de sine. Iar „mort“ înseamnă că nu mai foloseşte vasele de primire pentru sine şi, din moment ce nu mai sunt active, ele sunt considerate moarte.
Mai întâi trebuie să ştim că nu vrem să simţim deloc asta. La asta se referă prin “mort”. Iar operaţiunea este atât de lentă, cât timp aceste comparaţii sunt făcute între ce simţim cu adevărat, în legătură cu o ţintă neschimbată, cu un scop fix pe care îl avem, astfel că sentimentul din Kli, din senzaţia persoanei, de fapt se schimbă. Iar dorinţa de a primi, în aşa fel încât să simtă vreun fel de satisfacţie personală, descreşte, se schimbă; uşor trece printr-o transformare atâta timp cât se întâmplă printr-un procedeu de rugăciune adevărată şi o necesitate adevărată.
Se spune ca Magid-ul din Dubna spune în legătură cu acest verset, “Deşi nu m-ai chemat, oh, Iacov, nici nu ţi-ai făcut griji pentru mine, oh, Israel”. Însemnând că cel ce lucrează pentru Creator nu face nici un efort. Dimpotrivă, el este fericit şi plin de viaţă.
Însă cel care nu munceşte pentru Creator, ci are alte scopuri, nu se poate plânge Creatorului că nu îi dă vioiciune în muncă, din moment ce muncește pentru un alt scop. Omul poate să se plângă doar celui pentru care munceşte şi să îi ceară vitalitate şi plăcere în timpul muncii. Despre el se spune : „Ca ei sunt cei ce-i fac, toţi cei ce se încred în ei“
Munca ce trebuie depusă, trebuie făcută doar cu scopul dobândirii Lişma, pentru a obtine întreaga intenţie de a dărui. Dacă munca se face cu oricare alt motiv, atunci nu te poţi plânge Forţei Superioare că nu îţi răspunde rugăciunii, că ar trebui să existe vreun fel de rezultat.
De fapt, doar pentru munca de aici, la nivelul nostru inferior noi cerem în schimb o răsplată sau o mulţumire personală. Munca făcută pentru Lişma, în atingerea unei stări – imaginaţi-vă a ajunge la o stare în care să percepeţi tot, spre beneficiul celorlalţi, fără nici un gând egoist.
Aceasta este intenţia noastră. Ce răsplată mai bună putem cere în afară de împlinirea acestei intenţii? Pentru că acolo toate limitările dispar, toate supărările iau sfârşit, nu doar pentru mine, adică nu doar pentru persoana ce se află pe această cale, ci pentru toţi din jurul său. Atât exterior cât şi interior, se depune 100% efort în menţinerea bunăstării întregii vieţi. Astfel că răsplata pe drumul Lişma, deşi suntem diferiţi de această calitate şi poate simţim un fel de gol sau suferinţă în momentul în care realizăm asta, “Oh nu, încă nu mi-am îndeplinit scopul; încă nu am ajuns unde îmi doresc”, este o răsplată, este entuziasm, este “poftă de viaţă” aşa cum spune el, pentru că ştii că eşti într-o aventură, eşti pe drumul cel bun, îţi urmăreşti scopul.
Nu fiţi surprinşi de faptul că atunci când omul îşi asumă povara Împărăţiei Cerurilor, când vrea să muncească cu scopul de a dărui Creatorului, el încă nu simte vitalitate şi nici faptul că această vitalitate l-ar obliga să-şi asume povara Împărăţiei Cerurilor. Dimpotrivă, omul trebuie să accepte asta în mod silit, împotriva bunei sale judecăţi, …
Însemnând că: chiar dacă te afli pe calea cea bună, dacă te simţi împlinit din orice alt motiv decât cel pe care îl urmăreşti, este doar un regres. O persoană porneşte chiar şi contrat la ceea ce gândeşte. Aceasta se înţelege prin “mai presus de raţiune în muncă”. Dacă asculţi regulile de bază ale dorinţei de a primi, în principal propriul trup, va spune, “De ce faci asta? Nu are nici un sens; îmi strici toate planurile.”
Acesta este mereu argumentul. Şi o persoan întotdeauna va vedea ca totul în jurul ei lucrează împotriva sa, dar astea se întâmplă pentru ca noi să putem spune – el spune: “acceptă de bună voie”. Vrea să spună, nu asculta de ce îţi dictează dorinţa de a primi, dar să înţelegem că această nesiguranţă care vine din partea dorinţei de a primi ne ajută să alegem din propria voinţă. Nu sunt influenţat nici de natura mea inferioară, nici Forţa Superioară nu spune, “Voi face totul mai uşor pentru tine şi te voi îndruma şi te vei simţi minunat, şi vei primi o răsplată.” Nu. Acum chiar vă aflaţi într-un loc în care există liberul arbitru. Nu sunteţi controlaţi nici de natura inferioară şi nici de către Creator, vă aflaţi exact la mijloc. Totul ţine de voi şi de voinţa voastră, o voinţă individuală neinfluenţată de a deveni asemenea Creatorului. Şi aceasta este singura modalitate – când se întâmplă asta ca rezultat al liberului arbitru într-un om – alegerea unui drum, pe care nu există nici un fel de răsplată – aceasta este adevărata răsplată. Aceasta este ideea. Şi de aceea ne este totul ascuns, pentru că este complet opus modului în care noi gândim prin dorinţa de a primi.
Însemnând că,
atunci când trupul refuză această înrobire, întrucât Creatorul nu îi dă vitalitate şi plăcere.
De fapt, aceasta este o mare rectificare. Dacă nu ar fi fost aşa, adică dacă dorinţa de a primi ar fi fost de acord cu această muncă, omul niciodată nu ar fi fost capabil să obţină Lișma. Dimpotrivă, el ar fi muncit mereu pentru propriul beneficiu, pentru a-şi satisface propriile dorinţe. Este ca în parabola cu hoţul care strigă: „Prindeţi hoţul!“, iar în această situaţie nu poţi spune care este adevăratul hoţ, ca să îl prinzi şi să denunţi furtul.
Dacă lucrurile ar funcţiona aşa şi am primi vreun fel de răsplată egoistă pentru această muncă, am deveni sclavi. Aici ar avea loc adevărata sclavie. Am deveni maşini şi nu am putea să trecem peste asta, să ajungem la vreun grad de libertate.
Dar când hoţul, adică dorinţa de a primi, nu crede că munca de acceptare a poverii Împărăţiei Cerurilor este plăcută, deoarece corpul însuşi s-a obişnuit să muncească împotriva propriei lui dorinţe, atunci omul are mijloacele prin care să înceapă să muncească doar pentru a aduce mulţumire Creatorului său …
A lucra împotriva firii, înseamnă a experimenta o senzaţie despre ceea ce ni se cere la următorul nivel. Atunci când simţim o greutate, sub forma de îndoială sau tentaţie, nu prin a face o faptă – cabaliştii nu se ocupă cu nivelul fizic al acţiunilor – dar când tentaţia este aceea de a crede că viaţa mea ar fi mai bună dacă aş face totul pentru mine, dacă văd că oamenii din jurul meu au succes în asta, atunci intervine îndoiala că ar trebui să se întâmple altfel lucrurile. A lucra împotriva firii înseamnă a nu folosi acel nivel de gândire. Recunoaşte-ţi-l. Este singurul lucru pe care îl poate spune nivelul însufletit (animal) dintr-un om. Ce vă aşteptaţi să fie? Nu poate fi nimic altceva.
Nivelul vorbitor, nivelul superior, cel pe care o persoană are tendinţa de a-l crea, de la acest punct din inimă pe care l-aţi simţit la începutul drumului, care este un fel de embrion spiritual, acum va deveni o persoană. Dacă asta se va întâmpla, atunci raţiunea, gândirea, logica din spatele acţiunii, trebuie să fie logica Creatorului. Este o logică opusă. Astfel ca noi să putem simţi imediat care este următorul lucru ce trebuie să se întâmple din cauza îndoielii care apare.
Funcţionează ca un radar care ne arată precis care este următorul lucru asupra căruia trebuie să lucrăm. Şi atunci este imposibil să continuăm dacă nu avem credinţă. Asta înseamnă credinţa. Nu ca o parere, nu ca, “Un om inţelept mi-a zis că aşa trebuie să fie, aşa că voi face aşa şi totul va fi bine.”. Nu. Prin dorinţa de a simţi gândul Superior, înseamnă că nu voi accepta să fiu ghidat de dorinţa de a primi pentru mine nici spiritual şi nici corporal, înseamnă că voi face un efort, drept un experiment şi voi vedea care sunt rezultatele. Voi face acest efort.
Ce îmi va dărui acest efort? Acest efort îmi va da o necesitate – o mare recompensă. Chiar este o mare rasplată. Necesitatea va fi o necesitate în mod special pentru ceea ce nu am putut realiza. Va ridica persoana mai presus de îndoială. Nu va crea un recipiet fizic, ci un recipient spiritual care există mai presus de dorinţa de a primi. Începe să se formeze o a doua natură. Adică, dorinţe nu pentru nivelul fizic pe care deja le-am perfecţionat. “Nu trebuie să avem de-a face cu asta. Creatorul a avut.” Dar acum începem să creştem şi să construim “un om”: o fiinţă spirituală construită dintr-o dorinţă – pentru că aceasta este o fiinţă, este doar o dorinţă – dar este o dorinţă specifică doar pentru mintea Creatorului, către tot ceea ce există, către ceea ce, de acum încolo, există mai prejos de om. Acestea sunt senzaţii adevărate. O persoană chiar simte asta – o realizare, o iluminare, o ascensiune spirituală în care realitatea este foarte diferită pentru acest om.
… întrucât intenţia lui este direcţionată numai spre Creator, aşa cum se spune: „Atunci te vei desfăta în Domnul“. De aceea în trecut, atunci când L-a servit pe Creator, omul nu a simţit nicio plăcere în muncă, deoarece munca lui a fost făcută prin constrângere.
Totuşi, acum, că omul s-a obişnuit să muncească pentru dăruire, el primeşte ca recompensă încântarea Creatorului, iar munca în sine îi oferă plăcere şi vitalitate. Aceasta înseamnă că plăcerea este, de asemenea, în mod special pentru Creator.
Alăturaţi-vă din nou.