Forţa dezvoltării şi Înţelesul suferinţei
Pentru a cerceta această chestiune, cabaliştii ne-au creat un cadru pentru a ne ghida în investigaţiile noastre, pentru a obţine un răspuns adevărat şi pentru a nu ne adânci (pierde) în confuzie.
Baal HaSulam ne spune că există o regulă în Cabala, anume că “ce nu poate fi dobândit (cuprins, atins), nu poate fi numit.” Ce înseamnă asta ?
Scopul final este să ajungem la o percepere directă a Creatorului, nu la o idee, nu la un fel de intelectualizare, pentru că nu există nici un răspuns adevărat în intelectualizare. Nu te poţi simţi sigur pe o idee. Trebuie să fii capabil de a o simţi în tine, la fel cum îţi simţi picioarele pe pământ sau cum te uiţi la ceva ce e în faţa ta. Trebuie să fie tangibilă. Numai aşa se poate realiza o adevarată schimbare în percepţie, nu prin idei sau abstracţiuni.
Omul nu poate întelege cu adevărat întâmplările din viaţa sa pentru că omul respinge jumătate din realitate. Jumătate din tot ce se întâmplă, ce este considerat de el rău, omul respinge. Şi asta datorită programării interioare pe care o avem, care este “dorinţa de a primi”. Această dorinţă de a primi functionează ca un sistem de ghidare, care există, suntem total controlaţi de ea, şi care nu face altceva decât să ne facă să ne simţim atraşi de lucrurile care ne oferă plăcere, pe care le considerăm bune, sau ne face să fugim de cele care nu ne oferă plăcere, care nu ne oferă nimic, aşa că fugim de astea.
Suntem constant în căutarea acelor lucruri pe care le considerăm bune. Deci, percepţia noastră despre scopul acestor două tipuri de experienţe este greşită, pentru că atenţia noastră nu este pe imaginea întreagă. Este întotdeauna doar o mică parte a imaginii, pentru că noi o privim de la nivelul problemei însăşi. Şi asta este o mare problemă pentru noi, pentru că toată percepţia, de vreme ce noi vedem doar în temeni simpli, se naşte din contrast.
Noi înţelegem “rece” doar prin opusul lui, “cald”. Noi înţelegem “sus” doar când îl relaţionăm cu “jos”. Dacă am analiza calitatea căldurii însăşi – dacă nu ar exista opusul ei, daca nu ar avea calitatea opusă – ar fi o esenţă; noi nu am putea sesiza nimic în legatură cu ea. Dacă nu ar exista nicio mişcare nu am putea măsura nimic, ce am putea noi spune despre căldură? Nu ar exista nimic acolo; pur şi simplu nu ar exista senzaţie. Deci această comparaţie între ceea ce considerăm “bine”, şi de ce considerăm noi că e “bine”, şi ceea ce simţim ca “rău” şi de ce considerăm că e “rău”, asta e ceva ce trebuie măsurat.
Avem nevoie de ceva care să nu fie o măsură variabilă. Şi chiar dacă nu ni se pare – pentru că suntem orbiţi de incapacitatea de a integra scopul întreg al realităţii – toată evaluarea noastră despre bine şi rău din interiorul dorinţei noastre de a primi este complet subiectivă, este o măsură variabilă. Adică, noi putem spune că anumite lucruri pe care le vedem, le considerăm rele. Dar dacă le analizăm mai profund, dacă privim la reacţiile noastre adevărate (şi aici, asta se înţelege prin “doar ce poate fi dobândit poate fi numit”), va trebui să analizezi experienţa însăşi.
Să luăm, de pildă, dezastrul tsunami. Au murit 400.000 de persoane în acel dezastru şi toată lumea, dacă întrebi, va zice “este oribil”. Pierderea de vieţi a fost teribilă; suferinţa celorlalţi a fost teribilă. Este aproape de neimaginat scopul acestui dezastru diabolic, de magnitudine biblică în distrugere. Dar ce se întâmplă? Dacă, din întâmplare, tu eşti unul dintre patronii firmelor cărora li se dă să reconstruiască staţiunile din acele zone ? Este cel mai bun lucru care ţi s-a întâmplat în (ultimii) cinci ani. Deci, ce ai simţit de fapt ? Ai putea zice, aşa cum ziceam, că “O, ar trebui să simt altfel despre asta” şi astfel ideea de bine este asta şi ideea de ce e rău este cealaltă. Nu, trebuie să spui ce simţi cu adevărat. Dacă măsori altceva, măsori ceva imaginar. Acum, câteodată noi vedem faptul că, ceva ce iniţial am putea înţelege ca fiind o experienţă rea, o putem percepe ca pe o experienţă benefică, dacă ne uităm la nivelurile de viaţă inferioare nouă.
Daca ne uităm la ceva, cum ar fi un foc în pădure, şi vedem marele său efect de distrugere, privim această situaţie şi putem zice “ei, şti? a fost rău pentru copaci, dar într-o perspectivă mai largă, ce se va întâmpla este cu un scop, pădurea va creşte mai deasă, vom avea, poate o pădure mai diversificată, mai abundentă, şi ceea ce o oprea să fie aşa tocmai s-a schimbat. Şi singurul motiv prin care putem vedea un dezastru ca pe un lucru bun este întrucât îi analizăm procesul; vedem şi înţelegem arcul complet al întâmplărilor la nivelul de viaţă inferior nouă.
Sub noi sunt nivelurile “mineral” sau “neanimat” cu care trăim. Din păcate acest nivel este doar un complex nivel de animal. Ca să putem înţelege ce se întâmplă cu noi – şi programarea şi nivelul instinctual şi scopul mai mare în ceea ce se întâmplă în vieţile noastre – nu doar o secţiune prin care nu înţelegem planul sau vectorul, modul în care lucrurile avansează către scop. Când privim asta de la nivelul uman, nu putem înţelege; nu ne putem trage singuri de păr către un nivel mai înalt. Trebuie să fim capabili să privim totul de la un nivel mai înalt, pe care îl numesc cabaliştii “nivelul vorbitor”.
Nivelul limbajului omului este nivelul la care el începe să fie o parte a Sistemului Superior şi să vadă întregul sistem de ghidare al Creatorului, acea Singură Forţă care ne mişca prin doi poli, prin dorinţa de a primi, ce ne atrage spre ceva bun sau ne îndepărtează de ceva rău. Dacă noi le putem privi de la acest nivel înalt, încetăm să vedem întâmplările din viaţa noastră ca pe nişte fragmente izolate şi încercăm să le dăm sens intr-un timp şi spaţiu în care noi, chiar nu avem nici o percepţie a nici unui sens.
Deci ce putem face pentru a ne ridica la un Stadiu Superior? Cum putem vedea dintr-o perspectivă mai înaltă? Ei bine, nu o putem face singuri. Nu o putem face decât cu ajutorul a ceea ce este deja acolo, trebuie să fim în stare sa înţelegem ce e acolo iar apoi putem să devenim la fel.
Aduceţi-vă aminte că forţa evoluţiei este doar dezvoltarea dorinţelor şi acest sistem al Luminii Superioare a aranjat astfel încât noi să ne mişcăm prin aceste dorinţe până cand vom ajunge să dorim exact ceea ce trebuie. Dar din cauză că noi suntem implicaţi în dezvoltarea noastră în mod inconştient, adică, “nu prin propria voinţă, suntem aduşi la asta şi nu prin vointa noastră avansăm”, până când ajungem în punctul în care se întâmplă trezirea la nivel personal.
Trezirea este pregatită de aceste întâmplări pe care noi le numim “bine şi rău”. Cu alte cuvinte, dorinţele noastre se dezvoltă în continuare şi se modifică astfel încât întrebările noastre să fie mai mari. Şi fiecare dintre acestea – ceea ce considerăm a fi lovituri – ne fac să ne punem întrebarea la nivel din ce în ce mai profund: Care este cauza adevărată a suferinţelor? De ce sufăr şi cum să fac să opresc suferinţa? Această forţă a dezvoltării ne avansează inconştient până când nu ne vom mulţumi decât cu răspunsul la această întrebare, pentru că răspunsul la întrebare poate veni doar de la un Nivel Superior, care ghidează sistemul, care ne face să simţim ca şi cum există întâmplări bune şi rele.
Deci, acum această nevoie tangibilă şi conştientă s-a întâmplat în interiorul senzaţiei persoanei, astfel încât nicio altă dorinţă nu o poate inlocui, numai răspunsul la această întrebare, această nevoie tangibilă conştientă – acum răspunsul are un punct de început, o persoană îl poate primi. Dar ca să înţelegem de ce suferim, trebuie să înţelegem ce e bine şi ce e rău şi ştim deja că nu putem simţi asta sau să o măsurăm pe o scară de merit. Nu se poate face din interiorul dorinţei de a primi. Trebuie facută prin ceva ce nu se schimbă. Asta ştim că este Calitatea Creatorului, care mereu şi mereu dăruieşte. Este dăruire necondiţionată, şi calitatea creaturii este aceea de a primi – dorinţa de a primi pentru ea însăşi. Este măsura contrastului dintre aceste două calităţi cea care începe să ne facă să înţelegem unde suntem, pentru că singurul lucru pe care putem să-l simţim şi să-l sesizăm este Creatorul. Întrebarea ar fi cum Îl simţim? Ca ce Îl simţim?
Noi trăim într-o mare de Lumină. Asta înseamnă că simţim mereu placere în vasul nostru, în Kli-ul nostru. Aceasta este dorinţa noastră de a primi.
Iar Lumina Superioara ne umple constant cu plăcere, adică, cu o senzatie, care este de fapt senzaţia Luminii însăşi.
Este mereu Creatorul, numai că depinde de ceea ce zicem noi că este; depinde de forma care I-o dăm noi, cum numim noi acest lucru care s-a întâmplat.
Toate întâmplările din viaţa noastră ne sunt trimise într-un fel în care să le simţim direct, ca Lumină Directă. Dar dacă le simţim aşa, asta înseamnă că le simţim prin dorinţa de a primi, iar noi nu ştim de ce ne-au fost date. Ceea ce încercăm noi este să simţim gândul din ele, adică: Care este calitatea lor? Care este calitatea dăruirii, care este intenţia Creatorului din spatele dăruirii unei anumite întâmplări? Cum este aceasta legată de forţa dezvoltării care ne duce spre împlinire?
Daca putem înţelege şi avea o senzatie palpabila din asta, atunci înţelegem întâmplarea şi ne putem ridica la acel nivel. Iar tot ce căutăm noi în toate întâmplările vieţii este să Îl înţelegem pe Creator. Acest om (care înţelege) este un om drept, este un Ţadik. El este acela care, indiferent de întâmplările vieţii, simte Gândul din spatele întâmplării date, simte forţa benevolentă a guvernării Creatorului. Şi numai diferenţa dintre ceea ce simţim în Kli-ul nostru şi Gândul Creatorului – gândul nostru în comparaţie cu Gândul Creatorului – asta este sursa suferinţei.
Contrastul dintre natura mea – intenţia mea în primirea Luminii şi intenţia Creatorului în dăruirea Luminii – această discrepanţă – îmi crează disconfortul, suferinţa şi aşa mai departe. Această calitate a dăruirii, calitatea de a da, a Luminii Superioare constituie legea generală a universului, şi totul din univers porneşte de la ea. Toate legile, interioare sau exterioare ale naturii pornesc din aceasta. Şi este inerent, în toate formele de viaţă să găsească acel echilibru, o homeostază între ceea ce este exterior şi ceea ce este interior. Deci, în funcţie de cum respectăm aceasta lege a vieţii, adică să fim identici cu ea (să o interiorizăm), toate aspectele vieţii suferă, nu doar omul, dar tot ce îl înconjoară – lumea lui, ţara lui, familia lui, toata realitatea.
Una dintre modalităţile de a atrage Lumina Superioară care ne va permite să ne ridicăm la nivelul la care să înţelegem şi să simţim Creatorul este prin studierea textelor cabalistice. Singurul motiv pentru a studia un text cabalistic este de a atrage Lumina care ne schimbă; nu pentru cunoştinţe intelectuale, ci pentru o transformare ce are loc în interior.
Odată ce începem să citim acel text, se naşte întrebarea, lucrul pe care ai nevoie să îl şti, îl memorezi şi îl aduci în lectură, nu contează ce înţelegi intelectual, contează doar ce ai nevoie şi ce simţi.
Acest articol se numeste “Nu e Nimic in Afara Lui” şi a fost rostit de Baal HaSulam şi înregistrat de fiul său, Rabaş:
Este scris că “nu este nimic în afară de El”, înseamnă că nu există nicio altă putere în lume cu capacitatea de a face ceva împortiva Lui. Şi ceea ce vede omul, adică, faptul că există lucruri în lume care să contrazică cele de mai de sus, este pentru că El doreşte astfel.
Cu alte cuvinte, este astfel creată (Creaţia), încât noi vedem un sistem pe care îl simţim ca pe nişte întâmplări bune şi rele. Si noi simţim că exista o forţă opusă binelui; că este ceva care ne opreşte din a ne simţi bine. Iar motivul pentru care se întâmplă asta este din cauză că Forta Superioară însăşi doreşte asta; exista un scop, Ea vrea asta, pentru că nu există altă forţă care poate să facă să se întâmple aşa.
Si este dată o rectificare, adică “stânga respinge şi dreapta atrage”, adică ceea ce stânga respinge este considerată a fi rectificare. Asta înseamnă că există lucruri în lume, care, de la început au scopul să devieze persoana de la calea cea bună, şi să o ţină departe de cele sfinte.
El (Baal haSulam) zice aici că această experienţă de a nu putea să Îl simţi pe Creator direct, această senzaţie că Forţa ne respinge, asta se numeste “rectificare”. Aceasta este o Forţă prin care se întâmplă ceva ce ne permite să ne transformăm; este parte a sistemului de ghidare, şi se spune că “stânga respinge (adică împinge înapoi) şi dreapta atrage” (ne aduce mai aproape de Creator).
Noi vorbim aici despre o persoană care doreşte să Îl simtă pe Creator, nu doar de întâmplările normale ale vieţii, chiar dacă sunt structurate la fel, pentru că toate nivelurile naturii funcţionează după exact acelaşi principiu.
Dar “asta înseamnă că există lucruri în lume, care de la început au scopul să devieze persoana de la calea cea buna, şi să o ţină departe de cele sfinte”. Asta înseamnă că, atunci când o persoană doreşte să aibă percepţia Creatorului, să cunoască legile ce îi guvernează viaţa, să guste ce e sfânt – Kduşa – care înseamnă să fi separat, să fi diferit; această calitate – Kduşa – este o calitate a Dorinţei de a Dărui. Este complet separată de lumea asta; este complet deasupra ei. Deci, exista lucruri care sunt în mod special în sistem care să faca în aşa fel încât persoana să nu îşi simtă sfinţenia.
Si partea benefica a acestor respingeri este faptul că, prin ele, o persoană primeşte o nevoie şi o dorinţă completă de a o ajuta D-zeu …
Aceasta respingere – odată ce există Dorinţa, odată ce există intenţia de a-L dobândi pe Creator – această respingere face ceea ce am văzut în întreg sistemul natural: naşte o nevoie. Asta înseamnă că există o nevoie specifică ce se creează; nu o nevoie pentru una sau alta, pentru maşini, pentru bogăţie, pentru mâncare, sex, pentru cunoaştere, pentru putere; nu: se crează o nevoie specială.
… partea benefică a acestor respingeri este faptul că, prin ele, o persoană primeşte o nevoie şi o dorinţă completă de a o ajuta D-zeu …
Dorinta care se creează este dorinţa directă pentru D-zeu, direct către D-zeu – (în ebraica – Yaşar Ke El) – dorinţa directionată către ce e Sus.
… de vreme ce el întelege că altfel este pierdut – (Cu alte cuvinte, el are nevoie de o conectare cu Forta Superioară care ghidează tot) – nu doar că nu progreseaza în efortul său, dar vede că regresează …
Adică, cu cât îşi doreşte mai mult asta, cu atât Lumina îi revelează diferenţa dintre condiţia sa interioară şi calitatea Luminii. Asta se numeşte “revelarea răului”. La ce ne foloseste asta? Ne trebuie pentru că este modul nostru de a măsura. Numai prin contrast putem cunoaşte ceva.
Noi măsurăm scopul iubirii, totalitatea completă a Gândului Creaţiei, cu ajutorul barierei prin care începem să ne simţim propria natură. Deci, nu numai că ni se revelează natura Creatorului şi a Lumii Superioare prin acest proces de contrastare, ci ni se revelează propria noastră natură.
(Omul) nu doar că nu progreseaza în efortul său, dar vede că regresează … (Cu alte cuvinte, vede diferenţa dintre el şi Creator) şi îi lipseşte tăria de a respecta Tora şi Poruncile (Miţvot – modul de îndeplinire a Legilor), chiar şi dacă nu în numele Lui. (Adică, o persoana simte că nu numai că nu poate să Îl simtă pe Creator direct, dar chiar se minte în legătură cu motivul acesteia (a lipsei de simţire), pentru a-L dobândi pe Creator. Simte cel mai mare nivel de diferenţă, dar asta este o binecuvântare, întrucât prin extinderea dorinţei de a primi şi prin rectificarea ei, noi chiar putem progresa). Pentru că numai prin depăşirea adevărată a tuturor obstacolelor, dincolo de raţiune, el poate să respecte Tora şi Miţvot. (Adică, nu prin puterea lui proprie, nu prin cunoştinţele lui, nici prin orice fel de idei sau teorii, ci numai prin primirea tangibila a Luminii, care trebuie să fie deasupra raţiunii sale; această conexiune este deasupra dorinţei de a primi şi, prin toate gândurile conectate, el poate obţine ceea ce doreste.)
Această forţă, pe care noi o simţim ca întâmplări bune şi rele, sunt mâna stângă şi mâna dreaptă ale Creatorului, care ne ghidează prin suişuri şi coborâşuri prin evenimentele normale ale vieţii noastre, dacă înţelegem corect, de vreme ce avem această dorinţă de a înainta direct către D-zeu – nu contează ce se întâmplă în viaţa noastră cu această dorinţă – atunci această nevoie specială creşte până când într-un final, cuprinde şi înghite întreaga lume imaginară şi ne aduce într-un contact complet cu realitatea.
Asta e doar o primă privire asupra frumuseţii acestor articole. Vom continua descoperirea a ceea ce există în aceste articole şi în Cabala.
Te mai aşteptăm.