Nu Există Nimic în afară de El – Partea 2
Chiar dacă vom continua cu paragraful 10, una din calităţile cărţilor de Cabala este aceea că, deşi constituie un sistem complet ce poartă omul de la un cap la altul, de la punctul de plecare de la dorinţa de a primi, şi din starea lor de ascundere faţă de Creator, şi revelează întreaga realitate, textul se face înţeles unei persoane indiferent de unde se află şi din orice punct al textului.
Deci nu prea conteaza de unde vei intra, conteaza doar că intri. Şi intrând înseamnă că vrei să înţelegi gândul autorului; încerci să te ridici la nivelul său şi să aduci dorinţa de a cunoaşte spiritualitatea şi de a o introduce în text, iar atunci vei putea să te înţelegi pe tine şi condiţia ta, iar textul îţi va vorbi acolo unde eşti. Vom porni de la paragraful 10 al articolului.
Omul trebuie, întotdeuna, să încerce să se unească cu Creatorul, adică să îşi îndrepte toate gândurile către El. Cu alte cuvinte, chiar dacă este în cea mai rea stare, ceea ce înseamnă că nu poate cădea mai jos de atât, el nu trebuie să părăsească domeniul Lui, şi anume să creadă că există o altă putere care îl împiedică să intre în sfinţenie şi care i-ar putea face bine sau rău.
Acesta este lucrul de care trebuie să se agaţe o persoană: fiecare întâmplare, toate lucrurile pozitive care se întâmplă şi toate lucrurile care par să ascundă prezenta Creatorului, care îl fac să se îndoiască şi să creadă că, acea cale spre sfinţenie îi este blocată, ar trebui să înţeleagă, că acest gând ar trebui sa se uneasca cu El în ideea că doar Creatorul este cel care îi trimite aceste întâmplări.
Exista un singur actor in realitate. Şi acesta este întotdeauna Creatorul, indiferent de ceea ce ne spun dubiile noastre. indiferent de ceea ce va spune dorinţa de a primi – că există un alt factor, ceva în interiorul omului, în mediul său, o forţă care lucrează împotriva Creatorului ce cauzează această problemă, omul nu trebuie să părăsească sfera Creatorului, sau scopul pentru care doreşte să se uneasca cu Creatorul şi să asculte de şoapta dorinţei de a primi. Nesiguranţa ne este trimisă cu un motiv şi este trimisă de către Creator.
Asta înseamnă că omul nu trebuie să creadă că puterea Sitra Achra (cealaltă parte) este cea care nu-i permite să facă fapte bune şi să urmeze căile Creatorului. Dimpotrivă, totul este făcut de Creator.
Baal Șem Tov a spus că cel ce susţine că există o altă forţă în lume, şi anume Klipot (coji), se află în situaţia în care „serveşte alţi zei“. Nu este neapărat gândul ereziei, care este un păcat, ci faptul că el crede că există o altă autoritate şi o altă forţă în afară de Creator şi, astfel, comite un păcat.
Aceasta este definiţia păcatului în Cabala. Gândul, însemnând convingerea că mai exista altceva în afară de Creator care acţioneaza în această situaţie întrucât o persoană trebuie întotdeauna să tindă să conecteze fiecare eveniment din viata sa şi toate stările interioare cu Creatorul, căci totul, fiecare lucru se întâmplă ca rezultat al acţiunilor Creatorului, şi doar răspunsul omului, care reprezintă intenţia cu privire la asta, este evaluat, aducând persoana mai aproape de rezultat sau mai departe. Iar acea distanţă faţă de tintă, adică de a-I atribui totul Creatorului, apropierea, înseamna Unirea cu Calea, iar distanţarea este considerată un pacat.
Mai mult, cel ce spune că omul are propria sa putere, adică spune că ieri el însuşi nu a vrut să urmeze căile Creatorului, chiar şi aceasta este considerată comitere a păcatului ereziei. Înseamnă că el nu crede că numai Creatorul este Cel ce conduce lumea.
Chiar dacă un om crede că propriile acţiuni, că propriile gânduri şi alegeri sunt ale lui, că ceea ce simte ca fiind al lui, are originea în el, este un gând că omul este o forţă opusa Lui, ceea ce nu este. Chiar dorinţa de a te apropia de El a fost pusă în noi de către Creator. Aşa cum mâna stângă impinge prin coborâri ale nesiguranţei, asemănător, mâna dreaptă trezeşte o persoană şi îi dă impresia că alege să vină către Creator.
Nu este vorba de faptă; nu conteză că simţim că suntem respinşi de sfinţenie sau că suntem atraşi de ea, nu aceasta este problema progresului nostru. Întregul scop este să înţelegem că este vorba de atitudinea noastra interioară către ceea ce se întâmplă, că aceasta va fi locul în care independenţa, libertatea noastră şi asemănarea noastră cu Creatorul, va apărea şi se va dezvolta, nu în faptele noastre. Şi toate aceste lucruri
pe care le considerăm exterioare şi interioare sunt de fapt o percepţie gresită. Toate acestea sunt acţiuni ale Creatorului cu care suntem mai mult sau mai puţin de acord. Atribuim sau nu toate acestea Creatorului şi vrem să fie astfel, sş ne bucuram şi să întoarcem această înţelepciune Creatorului.
Iar atunci când comite un păcat trebuie neapărat să regrete şi să-i pară rău că l-a săvârşit. Însă şi aici trebuie să plasăm durerea şi tristeţea în ordinea corectă, acolo unde se află cauza păcatului, pentru că acela este momentul pe care ar trebui să îl regrete. Apoi, omul trebuie să se căiască şi să spună: „Am făcut acel păcat întrucât Creatorul m-a azvârlit de la sfinţenie într-un loc al mizeriei, în hazna, la locul murdăriei“. Cu alte cuvinte, Creatorul i-a dat omului dorinţa şi pofta de a se bucura şi de a respira aerul dintr-un loc al duhorii.”
Adică Creatorul i-a dat o dorinţă şi o poftă de a se amuza şi de a respira aer într-un loc mizerabil.
Dacă o persoană consideră că a luat singură această decizie, că este rea şi că alege să nu evolueze către Creator, că a dorit să îşi satisfacă dorinţa de a primi, opusă dorinţei de a progresa către dorinţa de a dărui, că a greşit, şi acesta este un gând că ar avea vreun fel de autoritate, vina nu i se atribuie acelei persoane. Nu
exista vină. Nu exista responsabilitate în acţiunile sale. Responsabilitatea stă în intenţie, şi nu ne referim la faptul că un om poate să comită fapte ilegale, ne referim la o stare interioară, ne referim la o mişcare înăuntrul aceluia care experimentează ceva pentru el însuşi, diferit de menţinerea dorinţei de a dărui. Dar dorinţa de a ne mişca în oricare dintre direcţii ne este dată de cştre Creator. Asta nu este vina omului.
(Şi s-ar putea spune, după cum este scris în cărţi, că uneori omul se încarnează într-un porc. Noi ar trebui să interpretăm asta aşa cum spune el: omul primeşte o dorinţă şi o poftă de a lua însufleţire de la lucruri pe care anterior le-a considerat resturi, iar acum vrea să se hrănească cu ele.)
Acum amitiţi-vă, că toate cărţile de Cabala sunt scrise în limbajul ramurilor. A te “reîncarna” sau “încarna” înseamnă a folosi o dorinţă specifică pentru a te identifica cu o nevoie specifică şi o placere anume, adică o umplere anume, şi în acest caz, este motivul pentru ceva. Astfel, dacă o persoană “se reîncarnează în trupul unui porc”, este într-un stadiu inferior celui al omului. Dorinţa este o dorinţă pentru împlinire interioară la cel mai de jos nivel al satisfacţiei, iar omul deja ştie datorită scopului său, că rezultatul este superior dorinţelor animalice; adică dorinţelor umane. Ceea ce încearcă o persoană să facă este să dezvolte un suflet, care este la nivelul uman al spiritualităţii. Şi cu toate acestea se regăseşte luându-şi hrană din ceva ce deja a hotărât că nu este scopul său. Totuşi, nu omul este cel care face asta:”Creatorul m-a împins într-un loc al mizeriei.”
Nu trebuie să ne facem griji în legătură cu aceste stări. Singurul lucru pe care trebuie să-l facem este să ne conectăm la Creator. Acolo se termină urcarea noastră, acolo se află calea către spiritualitate, nu în exterior.
De asemenea, când are senzaţia că este într-o stare de înălţare şi simte un gust plăcut în muncă, omul nu trebuie să spună: „Acum mă aflu într-o stare în care înţeleg că merită osteneala să-l preamăresc pe Creator.“ Dimpotrivă, el ar trebui să ştie că acum este favorizat de Creator; prin urmare Creatorul îl apropie şi, din acest motiv, simte un gust plăcut în muncă. Şi el trebuie să fie atent să nu părăsească niciodată domeniul Sfinţeniei şi să spună că există altcineva care acţionează în afară de Creator.
Trezirile sunt probleme la fel de mari precum căderile din cauza satisfacţiei. Şi problema care are loc în noi pe măsură ce progresăm – să fim satisfăcuţi la un anumit nivel şi să rămânem cu acea satisfacţie – şi să pierdem conexiunea cu Creatorul şi să credem că, “acum că am avut un fel de urcare, intelectul meu este
plin”, întrucât atunci când o persoană studiază Cabala, devine mult mai inteligentă. Începem sa vedem cum functionează sistemul. Încorporăm intreaga inteligenţă a întregului sistem pentru că la bază suntem de acord cu el. Dar asta nu îţi oferă niciun avantaj fata de ceilalţi. Nu poţi progresa în munca în Cabala sau în munca înspre spiritualitate cu nici un talent special. Nu este nevoie de nici un talent deosebit. Un om simplu, cu atitudinea potrivită poate ajunge la cel mai înalt nivel. Ideea că acum cineva înţelege ceva drept rezultat al unei treziri este similar cu a “te închina la alţi zei”, înseamnă să crezi într-o altă forţă decât Creatorul.
De fiecare dată când are loc o trezire, nu este întrucât ai făcut ceva, ci este datorită unei acţiuni a Creatorului, mâna dreaptă a Creatorului, care te atrage.
(Asta înseamnă că a fi sau nu favorizat de Creator nu depinde de om, ci doar de Creator. Iar omul, cu gândirea lui mereu orientată spre exterior, nu poate să înţeleagă de ce acum Creatorul l-a favorizat, iar altădată nu.)
Asta este de fapt problema, întrucât perceptia noastră despre bine şi rău şi motivul lucrurilor, în concordanţă cu dorinţa noastră de a primi, care constitue de fapt mintea noastră, ne ascunde adevăratul scop din spatele acţiunilor, adică, Gândul şi Iubirea Creatorului şi efectuarea acţiunii atât prin mâna dreaptă cât şi prin cea stânga prin care El ne respinge şi ne atrage, şi foloseşte acest sistem al ascunderii. Ceea ce ne este ascuns cu bună intenţie, este contactul cu benevolenţa. Este nivelul la care percepem binele care constitue conexiunea noastră cu Creatorul. Asta se numeste “revelare”. Revelarea este doar pentru a ne arăta calitatea Creatorului, care este Iubirea necondiţionată.
Ar trebui totodată ca, atunci când regretă că Creatorul nu îl apropie, să fie atent să nu se preocupe de sine însuşi, adică de faptul că este îndepărtat de Creator, pentru că în acest mod el devine un primitor în propriul beneficiu, iar cel ce primeşte este îndepărtat.
Asadar dacă o persoană cade şi începe să simtă distanţa şi începe să spună: ”Nu voi reuşi, asta nu este de mine; asta nu e bine pentru mine”, şi asta este o detaşare de dobândirea dorinţei de a dărui. Asta îl separă pe om de Creator. Este actul principal prin care creaţia a fost separată de Creator. Dorinţa de a primi ne
plasează în forma opusă, pentru a nu dobândi niciodată legătura până la gândul că are o problemă cu relaţia sa cu Creatorul.
Dimpotrivă, ar trebui să regrete că este exilat de Șhina (Divinitate), ceea ce înseamnă că a provocat tristeţe Divinităţii. Omul ar trebui să-şi imagineze că se află într-o stare în care un mic organ al său este rănit. Totuşi, durerea este simţită în primul rând în minte şi în inimă (inima şi mintea reprezintă omul ca întreg). Desigur că senzaţia unui singur organ nu seamănă cu senzaţia omului ca întreg, unde este simţită o durere mult mai mare.
La fel este şi durerea pe care omul o simte atunci când este îndepărtat de Creator. Din moment ce el este doar un organ singular al Sfintei Șhina, pentru că Sfânta Șhina este sufletul comun al lui Israel, senzaţia unui singur organ nu seamănă cu senzaţia durerii generale. Aceasta înseamnă că există tristeţe în Șhina atunci când organele sunt separate de ea, iar ea nu poate să le hrănească. (Ar trebui să ne amintim ceea ce au spus înţelepţii noştri: „Când un om regretă, ce spune Șhina? «Este mai puţin important decât capul meu»“). Prin faptul că nu asociază tristeţea îndepărtării cu sinele însuşi, omul este scutit de căderea în capcana dorinţei de a primi pentru sine, care este considerată separare de sfinţenie.
Există un Spirit Colectiv, sufletul lui Israel ca un întreg. Adam ha Rişon, sufletul originar, creatura unică şi durerea separării, se simte în întreaga creaţie. Această durere este resimţită ca suferinţă în fiecare nivel al creaţiei. Nu doar persoanele au de suferit. Colectivul ca întreg, ceea ce se numeşte Şhina, Prezenţa Divină, sufletul colectiv, se simte în fiecare parte lipsa noastra de grijă pentru întreg. Primirea noastră şi orice muncă a noastra ar fi ca un organ într-un corp care ar funcţiona la cea mai înaltă capacitate şi ar avea în considerare doar sănătatea şi binele întregului sistem. Dacă simţim suferinţa şi detaşarea din punctul de vedere al suferinţei şi detaşării a întregului care nu se poate percepe ca întreg, atunci nu ne gândim doar la noi, şi asta ne împiedică să facem greşeala primară.
Acelaşi lucru este valabil atunci când omul simte o oarecare apropiere de sfinţenie, când simte bucurie pentru că a fost favorizat de Creator. Aici, de asemenea, trebuie să spună că bucuria lui se datorează, în primul rând, faptului că acum există bucurie Sus, în Sfânta Șhina, pentru că poate să aducă lângă ea organul care a fost separat, aşa încât nu este nevoită să-şi îndepărteze propriul organ.
Aşadar, fericirea unei persoane, nu este pentru ea. Deşi va simţi bucuria, va simţi umplerea, va simţi apropierea, nu va fi pentru el. Pentru asta trebuie să luptăm. Asta înseamnă Lişma (in Numele Ei). Asta înseamnă să respectăm Tora şi Miţvot Lişma (pentru numele Ei), ceea ce înseamnă nu “pentru mine”, acesta este scopul şi asta ne îndeamnă să facem. Bucuria mea va fi împlinirea vieţii ca un întreg, ce poate fi conectată, reconectată; atunci un om face o faptă pentru întreaga umanitate, pentru toată spiritualitatea şi toată creaţia, şi fiecare faptă este din partea întregului. Acesta este scopul. Aşadar, ai aceeaşi atitudine către asta, pe care o are şi Creatorul, şi aceasta este o asemănare mai mare a formei şi un alt nivel de uniune.
Deşi dorinţa de a primi este necesară, pentru că ea înseamnă omul ca întreg (fiindcă tot ce există în om, în afară de dorinţa de a primi, nu aparţine creaturii, ci este atribuit Creatorului) …
Nu putem scăpa de ea; este vorba de cum o folosim. Spunem “asta îl face pe om”. Şi totusi, tot ceea ce nu este omul şi nu este dorinţa de a primi, tot ce nu este asta, este Creatorul. Totul îi este atribuit Lui. Toată acţiunea, tot ceea ce simţim ca exterior, acelea sunt acţiuni ale Creatorului ce ghideaza realitatea să ne aducă la desăvârşirea completă a Gândului Creaţiei. Cu atât mai mult
… această dorinţă de a primi trebuie rectificată pentru ca ea să aibă scopul de a dărui.
Cu alte cuvinte, dorinţa de a primi ar trebui să obţină plăcere şi bucurie doar pentru că Sus există încântare atunci când creaturile simt plăcere, întrucât scopul Creaţiei este să aducă beneficii creaturilor Sale. Aceasta se numeşte bucuria Șhina în Lumea Superioară.
Aceasta este semnificaţia lui “a dărui plăcere” Creatorului, aceasta este semnificatia pentru a dărui plăcere lui Şhina (Prezenţa Divină).
Din acest motiv omul trebuie să caute sfaturi cu privire la modul în care poate aduce mulţumire Creatorului. Şi, desigur, dacă el primeşte plăcere, Sus se va simţi încântare. Prin urmare, omul mereu tânjeşte să fie în Palatul Regelui şi să se poată juca cu comorile Regelui. Iar asta, cu siguranţă, va produce mulţumire Sus.
Ce sunt comorile Regelui? Aceste niveluri din ce în ce mai înalte ale dorinţei de a dărui, acestă asemănare din ce în ce mai mare cu Creatorul, care a pus în mişcare întreg sistemul. Şi asta, cu siguranţă, va produce bucurie Sus.
Rezultă că toate dorinţele lui ar trebui să fie îndreptate doar către Creator.
Şi astfel se încheie articolul.
Acesta este intregul sistem, şi în el se află sfaturi despre cum poate o persoană să se descurce cu atitudinea Lui, către tot ce se întâmplă în viaţă şi, prin asta, să dobândească o percepţie a realităţii Superioare.
Cartea Şamati este plină de articole puternice şi de mare profunzime, şi putem citi aceste articole de foarte multe ori, şi de fiecare dată, ne va fi prezentată o viziune complet diferită şi profundă, şi ne vom uita la alte articole din această carte pe masură ce parcurgem aceste lecţii.
Vă mulţumim şi vă aşteptăm şi săptămâna viitoare.