Condamnat din cauza dezvăluirii

inapoi la ARIZ’AL Prinţul Cabaliştilor (link)

Ari Z’al și prietenii săi, studiind o secțiune din Meţorah, au ajuns la un pasaj obscur și Rav Vital împreună cu studenții i-au cerut lui Ari Z’al să-l explice. El le-a spus:

“Vă rog, nu-mi cereţi să-l clarific, nu am permisiunea să vi-l dezvălui și, dacă o fac, să știţi că veţi regreta enorm.”

Prietenii au continuat să insiste până când le-a explicat înțelesul profund al pasajului respectiv. Când a încheiat, le-a spus:

“Nu v-am cerut, oare, de mai multe ori să nu mă imploraţi să vă dezvălui acest secret? Dar nu m-aţi ascultat. Să știți că acum s-a decretat că anul acesta voi fi luat de la voi. Înțelegerea mea este faptul că nu sunt deloc îngrijorat de faptul că trebuie să părăsesc această existență, sunt doar îngrijorat de modul în care voi pleca fără ca voi să fi fost rectificaţi.”

Când prietenii au auzit asta, s-au îngrozit. Bucuria lor s-a transformat într-o durere și toți au început să plângă.

“Acum încetaţi să mai plângeţi”, le-a cerut Ari Z’al. “Să mergem cu toții la mine acasă și să ne închidem înăuntru, şi vă voi  dezvălui secrete foarte profunde înainte să fiu luat.”

Le-a dat prietenilor camere, şi in curtea sa a dat câte o cameră fiecaruia dintre soţii şi copii. Prietenii stăteau în fața lui și stăpânul le dezvăluia secrete ce nu fuseseră dezvăluite, nici chiar profeților. Sfințenia era atât de ridicată încât Satana nu avea puterea de a intra. Când a încercat să intre, Ari Z’al a rostit nume secrete și l-a alungat.

La sfârșitul celor patru luni, a fost o dispută între femei; ele       le-au spus soților lor, iar prietenii au început și ei să se certe. Ari Z’al le-a potolit și a făcut pace. El le-a spus:

“Să știţi tot timpul că pacea și iubirea sunt între voi, Satana nu ne va putea face rău, dar dacă vă certați din nou, la sfârşit va fi amărăciune.”

Într-o vineri, femeile au început din nou să se certe, bărbații       s-au implicat și a existat din nou o dispută între ele.

Pentru a întâmpina Șabat-ul, Ari Z’al a ieșit ca de obicei cu tovarășii la câmp. Întorcându-se la sinagogă, toți au observat că stăpânul era extrem de trist și plin de durere când îşi făcea rugăciunea de Arvit [58]. La finalizarea slujbei, s-au dus la el și l-au întrebat de ce este atât de trist. De obicei era atât de vesel când se ruga de Șabat. El le-a spus că, în timp ce se afla pe câmp pentru a întâmpina Șabat-ul, l-a văzut pe Satana și a înțeles că acum are permisiunea de a lovi.

“Asta pentru că vă certaţi azi. Atâta timp cât pacea și dragostea erau între voi, el nu avea putere, dar acum va acționa.”

Nu după mult timp, Ari Z’al s-a îmbolnăvit și a plecat din această lume.

_______________

[58] Rugăciunea de seară

inapoi la ARIZ’AL Prinţul Cabaliştilor (link)

error: Content is protected !!