O Yi’hud specială

inapoi la ARIZ’AL Prinţul Cabaliştilor (link)

Odată el i-a dat rabinului Vital o Yi’hud specială și i-a spus să meargă la mormintele lui Abayeh și Rabba, îndeplinind această  Yi’hud, ei îi vor dezvălui secrete foarte profunde ale Zohar-ului. Rabinul Vital s-a dus și, în drum, s-a oprit și s-a așezat pe o piatră pentru a repeta acea Yi’hud, așa încât să-i fie ușor să o spună odată ajuns acolo. Când s-a întors, s-a dus să-l vadă pe maestru iar Rav-ul s-a ridicat în picioare și i-a arătat mult respect. Rabinul Vital a fost atât de surprins încât nu s-a putut abține să nu-l întrebe pe maestru pentru ce merită o onoare atât mare. Ari Z’al i-a răspuns:

“Nu din cauza ta m-am ridicat, ci din cauza lui Benyahu Benyehoda care a venit cu tine.”

“Ce am făcut să-l aduc cu mine?” a întrebat Rav Vital, “Yi’hud pe care mi-ai dat-o a fost pentru Abayeh și Rabba. Ei ar fi trebuit să vină cu mine.”

“Când te-ai așezat pe drum pentru a repeta Yi’hud pe care ţi-am dat-o, a fost exact pe mormântul lui Benyahu Benyehoda. Când ai formulat acea Yi’hud el s-a ridicat și a venit cu tine.”

Câteva zile mai târziu, maestrul a mers cu studenții lângă satul Okevai. În mijlocul drumului le-a spus studenților:

“În acest loc se află mormântul lui Benyahu Benyehoda.”

Rabinul Vital și-a dat seama că tocmai aici s-a oprit pentru a repeta acea Yi’hud. Ari Z’al a continuat să le dezvăluie studenților săi multe morminte ale unor Ţadikim importanţi ce nu fuseseră descoperite până atunci.

inapoi la ARIZ’AL Prinţul Cabaliştilor (link)

error: Content is protected !!