Voi lua şi o mie de morți asupra mea

inapoi la ARIZ’AL Prinţul Cabaliştilor (link)

O poveste despre un om bogat care s-a încurcat cu o slujnică. El s-a prezentat lui Ari Z’al și i-a zis:

“Spune-mi ce am făcut în viaţa mea. Dacă îmi spui totul, mă voi pocăi complet prin tine, iar dacă nu, voi spune, Doamne ferește, «nu există dreptate»”.

Rav-ul le-a poruncit tuturor să plece, ca omul să nu se simtă jenat. Apoi i-a spus:

“Ești cutare, fiul lui cutare, din familia cutare și aceasta este vârsta ta. Asta ai făcut cu o femeie, fiică a lui cutare, în această zi anume, la fel ai făcut cu un bărbat, fiul lui cutare, la această data, şi la fel cu slujnica ta în ziua şi în locul cutare.”

El i-a spus şi despre discuții pe care el și soția sa le avuseseră. Omul a fost de acord cu tot și i-a mărturisit, cu excepția slujnicei, despre care a spus că acele lucruri nu s-au întâmplat niciodată. Rabinul i-a spus:

“Şi dacă îți voi arăta roaba ta care este legată de tine acum, vei mai minți?”

El a raspuns:

“Atunci bineînțeles că îți voi mărturisi totul.”

Imediat Rav-ul și-a pus mâna pe spatele bărbatului și i-a înfăţişat-o pe slujnică, după asemănarea ei. S-a întâmplat că, în momentul în care a văzut-o, aproape că i-a ieşit sufletul. El a căzut la picioarele lui și l-a rugat să o îndepărteze de el. Rabinul a spus:

“Este imposibil să o îndepărtezi altfel decât prin pocăință deplină și multe Tikunim.”

El a răspuns:

“Să-mi faci dumneata tot ce trebuie să faci, chiar și patru morți de Beit Din. Nu-mi caut soție, copii sau bani, ci doar Tikun a sufletului meu.”

Ari Z’al a adăugat:

“Este dificil și nu o vei face.”

El a insistat:

“Stăpâne, n-am spus că voi lua chiar o mie de morți asupra mea imediat? Ce poate fi mai dificil decât moartea?”

Rabinul a spus:

“Tikun este prin ardere.”

Imediat bărbatul a scos monede pentru a putea cumpăra lemn cu care să-l ardă. Ari Z’al i-a explicat:

“Calea noastră nu este ca cea a națiunilor lumii, care ard efectiv, ci mai degrabă arderea constă în a arunca plumb fierbinte în gât, aceasta este arderea.”

Omul a răspuns:

“Fă așa cum știi dumneata.”

Imediat a trimis să fie adus plumbul. Când l-au adus, l-au pus în foc în fața lui. Ari Z’al i-a cerut:

“Spune Vidui [49] ca cei care sunt daţi morţii.”

A spus o Vidui plângând în hohote și când a terminat, rabinul i-a spus:

“Întinde-te pe spate” și el a făcut-o. El i-a spus:

“Descoperă-ți piciorul.” şi el l-a descoperit.

“Descoperă-ți mâna.” şi el şi-a descoperit-o.

“Deschide gura.” Şi el a deshis-o.

“Închide ochii.” Iar el i-=a închis imediat.

Rabinul avea apă dulce. I-a aruncat-o pe gât și Neşama aproape că a ieşit. Rabinul i-a spus:

H’ ți-a luat și păcatul, nu vei muri.” și imediat l-a ajutat să se ridice. I-a dat să facă Tikunim și, de asemenea, i-a spus să citească patru pagini din Zohar în fiecare zi, chiar și fără înțelegere, și așa a făcut. El a trimis după soție și copii și s-a pocăit pe deplin. Rabinul i-a dezvăluit că este o scânteie a lui Menaşe, regele lui Yehuda. Mai târziu omul a murit în Safed în deplină pocăință.

_______________

[49] Confesarea păcatelor

inapoi la ARIZ’AL Prinţul Cabaliştilor (link)

error: Content is protected !!