(înapoi la pagina SCRIERI BAAL HASULAM Vol.1 / ESEURI – click)
înapoi la Vol.1 Cabala pentru student – link
(susţinut cu ocazia sărbătorii finalizării publicării comentariului Sulam (scara) la Cartea Zohar)
Se știe că scopul dorit al muncii în Tora și Mițvot este contopirea cu Creatorul, așa cum este scris, „şi să se alipească Lui”. Trebuie să înțelegem ce înseamnă starea de Dvekut (alipire) de Creator. La urma urmei, gândul nu are nicio percepție asupra Lui.
Într-adevăr, înțelepții noștri au discutat această întrebare înaintea mea, întrebându-se referitor la versetul, ” şi să se alipească Lui „: „Cum poate omul să se alipească Lui? La urma urmei, El este un foc mistuitor. „Și ei au răspuns: „Aderă la calitățile Lui; întrucât El este milostiv, aşa fii şi tu milostiv; pentru că El este plin de compasiune, fii şi tu plin de compasiune.”
Este uimitor cum au deviat înțelepții noștri de la textul literal? La urma urmei, este scris explicit „şi să se alipească Lui”. Dacă sensul ar fi fost acela de a adera la calitățile Sale, ar fi trebuit să scrie, „să adere la căile Lui”, aşadar de ce spune: ” să se alipească Lui?”
Fapt este că, în corporalitate, în care totul ocupă un spațiu, înțelegem starea de Dvekut ca fiind o apropiere ca loc, tot aşa cum înțelegem separarea ca fiind o îndepărtare ca loc. În spiritualitate, însă, unde nimic nu ocupă nici un spațiu, starea de Dvekut ca și separarea nu înseamnă apropierea sau îndepărtare ca loc, întrucât nu este vorba de spațiu. Mai degrabă înțelegem starea de Dvekut ca echivalență de formă între două entităţi spirituale și înțelegem separarea ca o disparitate de formă între două entităţi spirituale.
Aşa cum un toporul despică și separă în două părţi un obiect corporal, prin îndepărtarea părților una de cealată, disparitatea de formă face o distincţie într-o entitate spirituală împărţind-o în două. Dacă disparitatea de formă între ele este mică, spunem că sunt puțin depărtate una de cealaltă. Iar dacă disparitatea de formă este mare, spunem că sunt foarte departe una de cealaltă. Iar dacă ele sunt de forme opuse, spunem că sunt la fel de depărtate una de cealaltă ca două extreme.
De exemplu, atunci când doi oameni se urăsc unul pe celălalt, se spune despre ei că sunt separați unul de celălalt precum este Estul de Vest. Iar dacă se iubesc unul pe celălalt, se spune despre ei că sunt atașați unul de altul ca un singur trup.
Iar asta nu se referă la apropierea sau la îndepărtarea ca loc. Mai degrabă, este vorba de echivalența de formă sau disparitatea de formă. Este aşa întrucât atunci când oamenii se iubesc unul pe altul, asta se datorează faptului că există între ei o echivalență de formă. Pentru că unul iubește tot ce iubește şi celălalt și urăște tot ceea ce urăşte celălalt, ei sunt atașați unul de altul și se iubesc unul pe celălalt.
Dacă există, însă, vreo diferență de formă între ei și unul dintre ei iubește ceva pe care celălalt îl urăşte, aceștia se urăsc unul pe celălalt și sunt îndepărtați unul de celălalt în măsura disparității lor de formă. Iar dacă sunt opuși, astfel încât tot ce iubește unul, celălalt urăște, se spune despre ei că sunt la fel de îndepărtați și separați ca și Estul de Vest.
Și descoperim că disparitatea de formă în spiritualitate acționează precum un topor care despică separând în materialitate. În mod similar, măsura depărtării ca loc și măsura separării între ele depinde de măsura disparității de formă dintre două enităţi spirituale. De asemenea, măsura stării de Dvekut a uneia faţă de cealaltă depinde de măsura echivalenței de formă dintre ele.
Acum înțelegem cât de mult au avut dreptate înțelepții noștri atunci când au interpretat versetul „şi să se alipească Lui”, ca aderare la calitățile Sale – așa cum El este milostiv, eşti şi tu milostiv; aşa cum El este plin de compasiune, tot aşa eşti şi tu plin de compasiune. Ei nu au deviat de la sensul literal al textului. Dimpotrivă, ei au interpretat textul exact în sensul literal, întrucât spiritual stărea de Dvekut poate fi descrisă doar ca echivalență de formă. De aceea, prin egalizarea formei noastre cu forma calităților Lui, noi devenim alipiţi de El.
De aceea su spus ei: „El este milostiv”. Cu alte cuvinte, toate acțiunile Lui sunt în dăruire și în beneficiul celorlalţi și deloc în beneficiul Lui, întrucât El nu are deficiențe care să necesite vreo satisfacere. El nu are nici de la cine să primească. În mod similar, toate acțiunile tale vor fi în dăruire și în beneficiul celorlalti. Astfel, îti vei egaliza forma ta cu forma calităților Creatorului, iar asta înseamnă starea de Dvekut spirituală.
În echivalența de formă menționată mai sus există un aspect al „minţii” și un aspect al „inimii”. Angajamentul în Tora și Mițvot pentru a da încântare Creatorului este echivalența de formă în minte. Este aşa întrucât Creatorul nu se gândește la El Însuși – dacă El există sau dacă El veghează asupra creaturilor Sale și alte asemenea îndoieli. În mod similar, cel care dorește să dobândească echivalența de formă nu trebuie să se gândească la aceste lucruri, când este clar că Creatorul nu se gândește la ele, întrucât nu există o disparitate de formă mai mare decât aceea. Prin urmare, oricine se gândește la astfel de lucruri este cu siguranță separat de El și nu va dobândi niciodată echivalența de formă.
Asta este ceea ce au spus înțelepții noștri: „Lăsați toate acțiunile voastre să fie pentru Creator”, adică Dvekut cu Creatorul. Nu faceți nimic care să nu urmărească acest scop al lui Dvekut. Asta înseamnă că toate acțiunile tale vor fi în dăruire și în beneficiul aproapelui tău. În acel moment, vei dobândi echivalența de formă cu Creatorul – așa cum toate acțiunile Lui sunt în dăruire şi în beneficiul celorlalţi, tot așa, toate acțiunile tale vor fi numai în dăruire și în beneficiul celorlalţi. Aceasta este starea completă de Dvekut.
Am putea să ne întrebăm în legătură cu asta: „Cum poate fiecare acțiune să fie în folosul altora? La urma urmei, omul trebuie să muncească pentru a se susține pe sine și pe familia sa. „Răspunsul este că acele fapte pe care le face el din strictă necesitate, pentru a primi necesarul pentru propria subzistenţă, nu sunt nici de apreciat, nici de condamnat. Nu se consideră a fi ceva ce face el pentru el însuși.
Oricine se adânceşte în miezul lucrurilor va fi cu siguranță surprins de modul în care omul poate dobândi o echivalență de formă completă, astfel încât toate acțiunile sale să fie în dăruire pentru ceilalţi, în timp ce însăși esența omului este doar aceea de a primi pentru sine. Prin natura noastră, noi nu suntem capabili să facem nici măcar cel mai mic lucru în beneficiul altora. În schimb, când le dăm altora, suntem determinaţi să ne așteptăm ca, în final, să primim o recompensă care să merite efortul. Cu cât omul se îndoieşte mai mult de o eventuală răsplată, cu atât mai mult se va abține să acţioneze. Aşadar, cum este posibil ca fiecare acţiune a lui să fie numai în dăruire pentru ceilalţi și nu întru totul pentru sine?
Într-adevăr, trebuie să admitem că este un lucru foarte dificil. Omul nu-şi poate schimba natura propriei creații, care este doar aceea de a primi pentru sine, cu atât mai mult nu poate fi inversată natura omului de la o extremă la alta, adică să nu primească nimic pentru sine ci, dimpotrivă, să acționeze numai în dăruire.
Şi totuși, acesta este motivul pentru care Creatorul ne-a dat Tora și Mițvot, pe care ni s-a poruncit să le respectăm numai pentru a dărui încântare Creatorului. Dacă nu ar fi fost pentru angajarea în Tora și Mițvot Lişma (pentru numele Ei), să aducem încântare Creatorului cu ele și nu pentru noi înşine, nu ar fi existat nicio tactică în lume care să ne ajute să ne inversăm natura.
Acum putem înțelege rigurozitatea angajării în Tora și Mițvot Lişma. Dacă intenția unora în Tora și Mițvot nu este în beneficiul Creatorului, ci pentru ei înşişi, nu numai natura voinței de a primi în sine nu va fi inversată ci, mai degrabă, voința de a primi în sine va fi mult mai mare decât aceea care le-a fost dată prin natura creației lor, aşa cum este explicat în introducerea la comentariul Sulam în primul volum (vezi acolo pct.30-31)
Dar care sunt virtuțile celui care a fost răsplătit cu starea de Dvekut cu Creatorul? Nu sunt specificate nicăieri, cu excepția unor aluzii subtile. Cu toate acestea, pentru a clarifica chestiunile în eseul meu, trebuie să le desluşesc un pic, atât cât este necesar.
Voi explica lucrurile printr-o alegorie. Trupul cu organele sale constituie un tot. În întregul său trupul schimbă gânduri și senzații cu fiecare dintre organele sale. De pildă, dacă întregul trup crede că un anumit organ ar trebui să-l servească și să-l mulțumească, acest organ va cunoaște imediat acest gând și va oferi plăcerea contemplată. De asemenea, dacă un organ gândește și simte că locul în care se află este incomod, restul corpului va ști imediat acel gând și senzație și îi va găsi un loc confortabil.
Cu toate acestea, în cazul în care un organ este îndepărtat din trup, el şi trupul vor deveni două entități separate; restul trupului nu va mai cunoaște nevoile organului separat de el, iar organul nu va mai cunoaște gândurile trupului, nu-l va folosi și nu-l va servi. Dar dacă ar veni un medic și ar reconecta organul la trup ca înainte, organul ar cunoaște din nou gândurile și nevoile restului trupului, iar restul trupului ar cunoaște încă o dată nevoile organului.
Conform acestei alegorii, putem înțelege meritul celui care a fost răsplătit cu starea de Dvekut cu Creatorul. Am demonstrat deja în „Introducere la cartea Zohar” (pct. 9), că sufletul este o iluminare care se extinde din Esența Lui. Această iluminare a fost separată de Creator prin îmbrăcarea ei de către El cu o voinţă de a primi. Este aşa întrucât Gândul Creației, acela de a face binele creaturilor Sale, a creat în fiecare suflet o voinţă de a primi plăcere. Astfel, această disparitate de formă a voinţei de a primi a separat această iluminare de Esența Lui și a transformat-o într-o parte distinctă de El. (această chestiune poate fi urmărită la sursă întrucât nu este aici locul să elaborăm pe tema asta).
Rezultă că fiecare suflet a fost inclus în Esența Lui înainte de a fi creat. Dar odată cu creația, adică cu dorința de a primi plăcerea care a fost insuflată în el, el a dobândit o disparitate de formă și a fost despărțit de Creator, a cărui singură dorință este să îi dăruiască. Acest lucru se întâmplă întrucât, așa cum am explicat mai sus, disparitatea de formă separă în spiritualitate, așa cum face toporul în materialitate.
Aşadar, acum sufletul este complet similar cu alegoria despre organul care a fost tăiat și separat de trup. Chiar dacă, înainte de separare, ele – organul și întregul trup – au fost un tot și au schimbat gânduri și senzații între ele, după ce organul a fost desprins din trup ele au devenit două entități distincte. Acum ele nu-şi cunosc gândurile și nevoile celuilalt. Este cu atât mai valabil după ce sufletul este îmbrăcat într-un trup al acestei lumi: toate conexiunile pe care le avea înainte de despărțirea de Esența Lui s-au întrerupt și sunt acum ca două entități distincte.
Acum putem înțelege uşor meritul aceluia care a fost răsplătit cu aderarea la El încă o data, asta însemnând că el a fost recompensat cu echivalența de formă cu Creatorul prin inversarea voinței de a primi, imprimată în el, prin puterea Torei și Mițvot. Acesta a fost însăşi lucrul care l-a făcut distinct de Esența Lui. El a inversat-o și a transformat-o într-o voință de a dărui, şi toate acțiunile lui sunt numai în dăruire şi în beneficiul celorlalţi, întrucât și-a egalizat forma cu Creatorul. Rezultă că el este este exact ca organul care a fost odată desprins din trup și a fost reunit apoi cu trupul: cunoaște din nou gândurile restului trupului, așa cum făcea înainte de a fi separat de trup.
Aşa este şi sufletul: după ce a dobândit echivalența de formă cu El, cunoaște încă o dată gândurile Lui, așa cum le știa înainte de despărțirea de El din cauza disparității de formă a voinței de primire. Atunci, versetul, „cunoaște pe Dumnezeul tatălui tău” (1 Cronici 28:9) devine adevăr în el, căci atunci el este recompensat cu completa cunoaștere, care este cunoașterea dumnezeiască, fiind totodată răsplătit cu toate secretele Torei, întrucât gândurile Lui constituie secretele Torei.
Asta este ceea ce a spus Rav Meir: „Oricine studiază Tora Lişma este răsplătit cu multe lucruri. Secretele şi miresmele Torei îi sunt revelate iar el devine precum un izvor veşnic curgător.” După cum am spus, prin angajarea în Tora Lişma, adică având drept scop acela de a aduce încântare Creatorului prin angajarea sa în Tora și deloc în beneficiul propriu, omul este recompensat prin a deveni strâns lipit de Creator. Asta înseamnă că el va dobândi echivalența de formă, iar toate acțiunile sale vor fi în beneficiul celorlalți și în niciun fel pentru sine, la fel cu Creatorul, ale cărui acțiuni, fiecare în parte, sunt numai în dăruire şi în beneficiul celorlalți.
Astfel, omul revine la starea de Dvekut cu Creatorul, așa cum a fost sufletul înainte de a crearea sa. De aceea, el este recompensat cu multe lucruri și este răsplătit cu tainele și miresmele Torei, devenind un izvor veşnic curgător. Întrucât s-a reconectat cu Creatorul, el cunoaşte încă o dată gândurile Creatorului, precum în alegoria despre organul ce a fost reconectat la trupul său. Gândurile Creatorului sunt numite “secretele şi miresmele Torei”. Astfel, cel care învaţă Tora Lişma este recompensat cu secretele şi miresmele Torei ce-i sunt revelate şi devine precum un izvor veşnic curgător datorită îndepărtării distincţiilor care îl separaseră de Creator, astfel încât el devine unu cu El din nou, ca înainte să fi fost creat.
Într-adevăr, întreaga Tora, revelată și ascunsă, constituie gândurile Creatorului, fără nici o diferență. Totuși, este ca atunci când unul este pe cale să se înece în râu, iar prietenul lui îi aruncă o funie ca să-l salveze. Dacă el apucă frânghia de capătul dinspre el, prietenul îl poate salva și îl poate scoate din râu.
Tot aşa este şi Tora. Reprezentând în totalitate gândurile Creatorului, ea este ca o frânghie pe care Creatorul o aruncă oamenilor pentru a-i salva și a-i scoate din Klipot (cochilii/coji). Capătul frânghiei dinspre tot poporul este Tora revelată, care nu are nevoie de intenție sau gândire. Mai mult decât atât, chiar și atunci când există o gândire defectuoasă în Mițvot, ea este încă acceptată de Creator, așa cum este scris: „Omul trebuie întotdeauna să se angajeze în Tora și Mițvot Lo Lişma (nu în numele Ei), întrucât de la Lo Lişma se ajunge la Lişma.”
Prin urmare, Tora și Mițvot constituie capătul frânghiei și nu există om în lume care să nu îl poată apuca. Dacă ţine strâns de el, adică este răsplătit cu angajarea în Tora și Mițvot Lişma, pentru a aduce încântare Creatorului și nu sieşi, Tora și Mițvot îl conduc la echivalența de formă cu Creatorul. Acesta este sensul cuvintelor „şi să se alipească Lui”.
În acel moment, omul va fi recompensat cu dobândirea tuturor gândurilor Creatorului, numite „secrete ale Torei” și „miresme ale Torei”, care constituie restul frânghiei. Cu toate acestea, el este răsplătit numai după ce a obținut starea de Dvekut completă.
Motivul pentru care comparăm gândurile Creatorului, adică secretele Torei și miresmele Torei, cu o frânghie îl constituie faptul că există multe grade în echivalența de formă cu Creatorul. Prin urmare, există multe grade în frânghie, pentru a dobândi secretele Torei. Măsura în care omul dobândeşte secretele Torei, adică de a cunoaște gândurile Lui, este precum măsură echivalenței de formă cu Creatorul.
În total, există cinci grade: Nefeş, Ruah, Neşama, Haya şi Yechida fiecare dintre ele fiind inclus în toate celelalte şi fiecare dintre ele conține cinci grade, iar fiecare dintre acestea conțin la rândul lor cel puțin douăzeci și cinci de grade.
Ele se mai numesc şi „lumi”. După cum au spus înțelepții noștri: „Creatorul este determinat să-i acorde fiecărui neprihănit 310 lumi”. Raţiunea pentru care gradele de dobândire a Lui sunt numite „lumi” este aceea că există două semnificații pentru numele Olam (lume):
- Toți cei care ajung în acea lume au aceeași senzație, şi tot ceea vede, aude și simte unul, văd, aud și simt și toți ceilalţi care sunt în acea lume.
- Toți cei care se află în acea lume „ascunsă” nu pot cunoaște sau dobândi nimic din altă lume.
Aceste două grade se găsesc, de asemenea, în dobândire:
- Oricine a fost răsplătit cu un anumit grad, știe și dobândeşte în el tot ceea ce au dobândit cei care au ajuns în acest grad, în toate generațiile care au fost și care vor fi. El are o dobândire comună cu ei ca și cum ar fi în aceeași lume.
- Toți cei care ajung la acest nivel nu vor putea cunoaşte sau dobândi ceea ce există într-un alt grad. Este precum lumea aceasta: ei nu pot cunoaște nimic din ceea ce există în lumea adevărului. De aceea, gradele sunt numite „lumi”.
Prin urmare, cei ce au dobândit pot să compună cărți și să-și pună ceea ce au dobândit în forma unor scrieri, aluzii și alegorii. Acestea vor fi înțelese de toți cei care au fost răsplătiți cu gradele pe care le descriu cărțile și vor avea dobândiri comune cu ei. Dar cei care nu au fost răsplătiți cu măsura completă a gradului, ca şi autorii, nu vor putea să înțeleagă aluziile lor. Este cu atât mai adevărat pentru cei care nu au fost răsplătiți cu nicio dobândire un rezultat; ei nu vor înțelege nimic din acestea, întrucât nu au dobândiri comune.
Am spus deja că starea de Dvekut completă și dobândirea completă se impart în 125 de grade în general. În consecință, înainte de zilele lui Mesia, este imposibil să fii recompensat cu toate cele 125 de grade. Și există două distincţii între generația lui Mesia și toate celelalte generații:
- Numai în generația lui Mesia este posibilă dobândirea tuturor celor 125 de grade, și în nici o altă generație.
- De-a lungul generațiilor, cei care s-au înălțat și au fost răsplătiți cu Dvekut au fost puțini, după cum scriu înţelepții noștri referitor la versetul „am găsit unul singur dintr-o mie; o mie intră în cameră, şi unul iese să predea”, însemnând în starea de Dvekut și dobândire. În generaţia lui Mesia, însă, toţi şi fiecare în parte vor fi răsplătiţi cu starea de Dvekut şi cu dobândirea, așa cum s-a spus, „căci pământul va fi plin de cunoștinţa Domnului.” (Isaia 11:9) Şi „niciunul nu va mai învăța pe aproapele sau pe fratele său, zicând: «Cunoaște pe Domnul!» Ci toți Mă vor cunoaște, de la cel mai mic până la cel mai mare”. (Ieremia 31:34)
O excepție o constituie Raşbi și generația sa, autorii Cărţii Zohar, cărora li s-au acordat toate 125 de grade în totalitate, chiar dacă a fost înainte de zilele lui Mesia. S-a spus despre el și ucenicii săi: „Un înțelept este preferabil unui profet”. De aceea, în Zohar găsim adesea că nu va exista nimeni ca generația lui Raşbi până la generația Împăratului Mesia. Iată de ce compoziția sa a avut un impact atât de mare în lume, întrucât secretele Torei din ea ocupă nivelul tuturor celor 125 de grade.
De aceea, se spune în Zohar că această Carte va fi revelată abia la Sfârșitul Zilelor, zilele lui Mesia. Asta întrucât, aşa cum am spus deja, dacă gradele studenților nu sunt la măsura deplină a gradului autorului, ei nu vor înțelege aluziile sale, deoarece nu au un nivel comun al dobândirii.
Și deoarece gradul autorilor Zohar-ului este la nivelul complet de 125 de grade, ei nu pot fi înţeleşi înainte de zilele lui Mesia. Rezultă că nu vor exista dobândiri comune cu autorii Zohar-ului în generațiile care preced zilele lui Mesia. Aşadar, Zohar-ul nu a putut fi revelat în generațiile de dinaintea generației lui Mesia.
Iar asta este o dovadă clară că generația noastră a ajuns în zilele lui Mesia. Putem vedea că toate interpretările cărții Zohar înainte de a noastră nu au clarificat mai mult de zece procente din locurile dificile ale Zohar-ului. Iar în puținul pe care l-au clarificat, cuvintele lor sunt aproape la fel de abstracte ca și cuvintele Cărţii Zohar.
În generația noastră, însă, am fost răsplătiți cu comentariul Sulam (Scara), care este o interpretare completă a tuturor cuvintelor Zohar-ului. Mai mult, nu numai că este lăsată nicio chestiune neclară în întregul Zohar fără a o interpreta, dar clarificările se bazează pe o analiză directă pe care orice student intermediar o poate înțelege. Iar din moment ce Zohar-ul a apărut în generația noastră, este o dovadă clară că suntem deja în zilele lui Mesia, la începutul acelei generații despre care s-a spus „căci pământul va fi plin de cunoștinţa Domnului.” (Isaia 11:9)
Trebuie să știm că chestiunile spirituale nu sunt ca materia corporală, unde dăruirea și primirea vin împreună. În spiritualitate, momentul dăruirii și cel al primirii sunt distincte. Asta întrucât mai întâi a fost dăruirea de la Creator la primitor, și în această dăruire El i-a dat numai șansa de a primi. Primitorul, însă, nu a primit nimic, până când nu a fost sfințit și purificat cum trebuie, şi numai după aceea a fost recompensat cu primirea. Aşadar, este nevoie de ceva vreme de la momentul dăruirii până la cel al primirii.
În consecință, afirmația că această generație a ajuns deja la stadiul conform versetului „căci pământul va fi plin de cunoștinţa Domnului” se referă numai la dăruire. Până acum, nu am ajuns încă la o stare a primirii. Atunci când vom fi purificați, sfințiți și studiem și practicăm în cantitatea dorită, va veni timpul primirii și versetul „căci pământul va fi plin de cunoștinţa Domnului” se va fi împlinit cu adevărat în noi.
Totodată, se știe că izbăvirea și dobândirea completă sunt legate între ele. Dovadă este că oricine este atras de secretele Torei este de asemenea atras de țara lui Israel. De aceea ni s-a făgăduit că „pământul va fi plin de cunoștinţa Domnului”, numai la sfârșitul zilelor, în momentul izbăvirii.
Așadar, întrucât nu am fost răsplătiți cu un moment al primirii în dobândire completă, ci doar cu un moment al dăruirii, prin care ni s-a dat șansa de a dobândi completa împlinire, la fel se întâmplă şi cu izbăvirea. Am fost răsplătiți cu ea numai sub forma dăruirii. Fapt este că Creatorul a eliberat țara noastră sfântă de străini și ne-a dat-o înapoi, dar nu am primit pământul în autoritatea noastră, întrucât momentul primirii nu a sosit încă, așa cum am explicat cu privire la completa dobândire.
Astfel, El a dat, dar noi nu am primit. La urma urmei, nu avem independență economică și nu există nicio independență politică fără independență economică. Mai mult, nu există izbăvire a trupului fără izbăvirea sufletului. Și atâta timp cât majoritatea poporului sunt captivi în culturile străine ale națiunilor și sunt incapabili să susţină religia și cultura lui Israel, și trupurile lor vor fi captive ale forțele străine. În acest sens, ţara este încă în mâinile străinilor.
Dovadă este faptul că nimeni nu este încântat de izbăvire, așa cum ar fi trebuit să fie cu izbăvirea după două milenii. Nu numai că cei din Diaspora nu sunt dispuși să vină la noi și să se bucure de izbăvire, dar o mare parte din cei care au fost izbăviţi și locuiesc deja printre noi așteaptă cu nerăbdare să se debaraseze de această izbăvire și să se întoarcă în Diaspora de unde au venit.
Astfel, chiar dacă Creatorul a eliberat ţara din mâinile națiunilor și ne-a dat-o, noi nu am primit-o încă. Nu ne bucurăm de asta. Dar prin această dăruire, Creatorul ne-a oferit o ocazie de izbăvire, de a fi purificaţi și sfințiţi și de a ne asuma lucrarea lui Dumnezeu în Tora și Mițvot Lişma. În acel moment, Templul va fi construit și vom primi ţara în autoritatea noastră. Și atunci vom trăi experienţa și vom simți bucuria izbăvirii.
Atâta timp, însă, cât nu am ajuns la asta, nimic nu se va schimba. Nu există nicio diferență între obiceiurile din prezent și cele din perioada în care ţara se afla încă în mâinile străinilor, în privinţa legilor, a economiei și în lucrarea lui Dumnezeu. Aşadar, tot ce avem este doar o oportunitate pentru izbăvire.
Rezultă că generația noastră este generația zilelor lui Mesia. De aceea ne-a fost dăruită răscumpărarea pământului nostru sfânt din mâinile străinilor. De asemenea, am fost răsplătiți cu revelarea cărții Zohar, care este începutul împlinirii versetului, „căci pământul va fi plin de cunoștinţa Domnului”. Și “niciunul nu va mai învăța … Ci toți Mă vor cunoaște, de la cel mai mic până la cel mai mare”.
În orice caz, cu acestea două, am fost răsplătiți numai cu dăruirea din partea Creatorului, dar nu am primit nimic în mâinile noastre. În schimb, ni s-a oferit o șansă de a începe cu lucrarea lui Dumnezeu, de a ne angaja în Tora și Mițvot Lişma. Atunci vom fi recompensaţi cu marele succes care este promis generației lui Mesia, pe care nu l-au cunoscut toate generațiile de dinainte. Și atunci vom fi răsplătiți odată cu momentul primirii atât a dobândirii complete, cât și al completei izbăviri.
Astfel, am explicat pe deplin răspunsul pe care l-au dat înţelepţii noştri la întrebarea: „Cum poate omul să se alipească Lui? La care ei au spus că înseamnă «Se alipește calităților Lui»”. Acest lucru este valabil din două motive:
- Starea spirituală de Dvekut nu exprimă o apropiere ca loc, ci în echivalență de formă.
- Întrucât sufletul a fost separat de Esența Lui numai din cauza dorinței de a primi, pe care Creatorul imprimat-o în el, odată ce Creatorul a separat de el voința de a primi, el a revenit în mod firesc la starea de Dvekut cu Esența Lui.
Totuși, toate acestea sunt în teorie. De fapt, ei nu au răspuns la nimic explicând că este vorba de aderarea la calitățile Lui, ceea ce înseamnă a separa voința de a primi, imprimată în natura creaturii și a ajunge la voința de a dărui – opusul naturii sale.
Ceea ce am explicat, anume că cel care se îneacă în râu trebuie să apuce strâns frânghia și că, înainte să se angajeze în Tora și Mițvot Lişma într-un mod în care el nu se va mai întoarce la nebunie, nu se consideră că a apucat-o strâns, repune întrebarea: Unde va găsi omul motivația de a practica din toată inima numai pentru a aduce încântare Creatorului? La urma urmei, omul nu poate face nici măcar o singură mișcare fără să aibă un beneficiu pentru sine, întrucât o mașină nu poate funcționa fără combustibil. Iar dacă nu există mulţumirea de sine, ci numai încântarea Creatorului, el nu va avea nici combustibilul pentru a munci.
Răspunsul este acela că oricine dobândește suficient din măreția Lui, dăruirea pe care el o dă Creatorului este transformată în primire, așa cum este scris în Masechet Kiduşin (p.7): când este vorba de o persoană importantă, atunci când femeia îi dă bani se consideră pentru ea ca primire, iar ea este sfințită.
La fel se întâmplă atunci când este vorba de Creator: dacă omul dobândeşte măreţia Lui, nu există o primire mai mare decât încântarea Creatorului. Acesta este un combustibil suficient pentru a munci și a practica din toată inima pentru a-i aduce încântare Lui. În mod evident, însă, atâta timp cât omul nu a dobândit suficient măreția Lui, el nu va privi încântarea Creatorului ca fiind o primire suficientă pentru el ca să-şi dea inima şi sufletul Creatorului.
Prin urmare, de fiecare dată când intenționează cu adevărat doar să aducă încântare Creatorului și nu sie însuşi, el va pierde imediat puterea de a munci, ca şi cum ar fi o mașină rămasă fără combustibil, întrucât omul nu poate mişca nici un deget fără a avea un beneficiu pentru sine. Este cu atât mai greu când este vorba de o muncă în care să-ţi dai inima și sufletul, așa cum este dictat în Tora. Fără îndoială, nu va putea să facă asta fără să direcţioneze o parte din primire pentru propria plăcere.
Într-adevăr, a dobândi măreţia Lui într-o măsură în care această dăruire devine primire, după cum s-a menționat referitor la persoana importantă, nu este deloc dificil. Toată lumea cunoaște măreția Creatorului, care a creat totul și consumă totul, fără un început și fără un sfârșit și a cărui sublimitate este nesfârșită.
În orice caz, dificultatea constă din faptul că măsura măreției nu depinde de individ, ci de mediul înconjurător. De pildă, chiar dacă el ar fi plin de virtuți, dar mediul nu-l apreciază ca atare, omul va fi mereu deprimat şi nu va fi capabil să se mândrească cu virtuţile sale, deși nu are nici o îndoială că ele sunt reale. Invers, dacă el nu ar avea niciun merit, dar mediul îl respectă ca şi când ar fi un virtuos, el va fi plin de mândrie, întrucât măsura importanţei măreţiei este dată în întregime de mediul înconjurător.
Atunci când omul constată că mediul desconsideră lucrarea Lui şi nu apreciază măreţia Lui cum trebuie, el nu poate să-şi depăşească mediul. Aşadar, el nu poate dobândi măreţia Lui şi devine neglijent în munca sa, ca şi ceilalţi.
Neavând baza pentru a dobândi măreţia Lui, în mod evident el nu va fi capabil să muncească pentru a-L încânta pe Creator și nu pe sine însuși. Asta întrucât nu ar avea nici o motivație să muncească pentru că dacă “nu am muncit și am găsit, să nu crezi”. Singura soluţie în acest caz este fie să muncească pentru sine, fie să nu muncească deloc, întrucât a-I dărui încântare Creatorului nu este echivalent pentru el cu a primi.
Acum putem înțelege versetul: „Mulţimea poporului este slava Împăratului” (Proverbe 14:28) întrucât măsura măreției vine din mediu în două condiții:
- Măsura aprecierii din partea mediului.
- Dimensiunea mediului. Astfel, „Mulţimea poporului este slava Împăratului”.
Din cauza deosebitei dificultăţi în materie, înțelepții noștri ne-au sfătuit: „Fă-ţi un Rav(1) și cumpără-ţi un prieten.” (Pirkei Avot, Partea1, Capitolul 1, Mişna 6) Asta înseamnă că trebuie să-ţi alegi o persoană importantă și renumită să-ţi fie Rav, şi de la el să fii capabil să te angajezi în Tora și Mițvot, pentru a aduce încântare creatorului. Este aşa întrucât există două facilități pentru a avea un învăţător:
- Pentru că el este o persoană importantă, studentul poate să-i dăruiască încântare Lui, bazându-se pe sublimitatea Rav-ului, întrucât dăruirea devine ca o primire pentru el. Acesta este un combustibil firesc, astfel încât el să-şi poată spori mereu actele de dăruire. Şi odată ce se dezvoltă, obișnuit în angajarea în dăruire pentru Rav, poate să facă transferul către angajarea în Tora și Mițvot Lişma și pentru Creator, căci obişnuinţa devine a doua natură.
- Echivalența de formă cu Creatorul nu ajută dacă nu este pentru totdeauna, adică până când “Cel care cunoaște toate misterele va mărturisi că omul nu se va întoarce la nebunie”. Nu este așa în ceea ce priveşte echivalența de formă cu Rav-ul. Întrucât Rav-ul se află în această lume, în timp, echivalența de formă cu el ajută, chiar dacă este doar temporară, și mai târziu va deveni din nou plin de amărăciune.
Astfel, de fiecare dată când omul îşi egalizează forma cu Rav-ul lui, el se alipeşte lui pentru un timp. Drept rezultat, el dobândeşte cunoaşterea şi gândurile Rav-ului, în concordanţă cu măsura stării de Dvekut, așa cum am explicat în alegoria cu organul care a fost desprins din trup și a fost apoi reunit cu el.
De aceea, studentul poate să folosească dobândirea de către Rav a măreției Creatorului, care inversează dăruirea în primire și constituie suficient combustibil pentru ca el să-și dea inima și sufletul. În acel moment, şi studentul va putea să se angajeze în Tora și Mițvot Lişma cu inima și cu sufletul său, ceea ce constituie remediul care produce o stare de Dvekut eternă cu Creatorul.
Acum putem înțelege ceea ce au spus înțelepții noștri (Berachot 7): „Respectarea Torei este mai importantă decât studierea ei, așa cum este spus, «Elisei, fiul lui Șafat, este aici, cel care i-a turnat apă pe mâini lui Ilie». Nu a spus «învăţat», ci «turnat»”. Acest lucru este uimitor; cum pot fi nişte simple acţiuni mai importante decât studierea înțelepciunii și a cunoașterii?
Însă, în conformitate cu cele de mai sus, înțelegem întru totul faptul că slujirea cu trupul și sufletul pentru a aduce încântare Rav-ului său îl aduce pe om la starea de Dvekut cu acesta, adică la echivalența de formă. Astfel, el primește gândurile și cunoașterea Rav-ului „de la gură la gură”, care este starea de Dvekut a spiritului cu spiritul. Prin aceasta, omul este răsplătit cu o dobândire a măreției Sale suficientă pentru a transforma dăruirea în primire, pentru a avea destul combustibil pentru devoţiune, până când este răsplătit cu starea de Dvekut cu Creatorul.
Nu este acelaşi lucru referitor la studierea Torei cu Rav-ul, deoarece aceasta trebuie să fie pentru propriul beneficiu și nu conduce la starea de Dvekut. Este considerată a fi „de la gură la ureche”. Astfel, slujirea aduce studenților gândurile Rav-ului, iar studiul – numai cuvintele Rav-ului. Totodată, meritul servirii este mai mare decât meritul învăţării la fel cum importanța gândurilor Rav-ului este mai mare decât cea a cuvintelor Rav-ului și tot aşa cum transmiterea „de la gură la gură” este mai importantă decât cea „de la gură la ureche”.
Totuşi, toate acestea sunt adevărate dacă slujirea este cu intenţia de a dărui încântare Rav-ului. În cazul în care slujirea este, însă, cu intenţia de a beneficia pentru sine, o astfel de slujire nu-l poate aduce pe om la starea Dvekut cu Rav-ul, și cu siguranță studiul cu Rav-ul este mai important pentru el decât să-l slujească.
În orice caz, așa cum am spus despre dobândirea măreției Lui, un mediu care nu-L apreciază pe Creator în mod corespunzător îl slăbește pe individ și îl împiedică să dobândească măreția Lui. Iar acest lucru este valabil şi în cazul Rav-ului. Un mediu care nu apreciază în mod corespunzător Rav-ul îl împiedică pe student să capete aşa cum trebuie măreția Rav-ului lui.
De aceea, înțelepții noștri au spus: „Fă-ţi un Rav și cumpără-ţi un prieten”. Asta înseamnă că îţi poţi face un nou mediu pentru tine însiţi. Acest mediu te va ajuta să dobândeşti măreția Rav-ului tău prin dragostea prietenilor care-l apreciază pe Rav-ul tău. Prin discutarea de către prieteni a măreției Rav-ului, fiecare dintre ei primește senzația măreției sale. Astfel, dăruirea pentru Rav va deveni primire și o motivație suficientă într-o aşa măsură încât te va aduce să te angajezi în Tora și Mițvot Lişma.
Ei au spus despre asta: „Tora este căpătată prin patruzeci și opt de virtuți, prin slujirea înţelepţilor și prin meticulozitatea prietenilor”. Este aşa întrucât, în afară de slujirea Rav-ului, ai nevoie și de meticulozitatea prietenilor, adică de influența prietenilor, astfel încât ei te vor influenţa întru dobândirea măreției Rav-ului tău. Este aşa întrucât dobândirea măreției depinde în întregime de mediul înconjurător, iar un individ nu poate face nimic în legătură cu asta.
În orice caz, există două condiții pentru a dobândi măreția:
- Întotdeauna să asculți și să accepţi aprecierea mediului în măsura măreției lor.
- Mediul ar trebui să fie mare, după cum este scris: „în mulțimea oamenilor este slava Împăratului.”
Pentru a primi prima condiție, fiecare student trebuie să se simtă ca şi când ar fi cel mai puţin important dintre toți prietenii. În acea stare, se poate primi aprecierea măreției de la toată lumea, întrucât cel important nu poate primi de la unul mai puţin important și cu atât mai puțin să fie impresionat de cuvintele sale. Mai degrabă, numai cel mai puţin important este impresionat de aprecierea celui important.
Iar pentru cea de-a doua condiție, fiecare student trebuie să preamărească virtuțile fiecărui prieten și să-l prețuiască ca și cum ar fi cel mai important din generație. Atunci mediul îl va afecta ca şi când ar fi un mediu important, aşa cum ar trebui să fie, întrucât calitatea este mai importantă decât cantitatea.
_______________
(1) Nota trad: un mare învăţător
înapoi la Vol.1 Cabala pentru student – link
(înapoi la pagina SCRIERI BAAL HASULAM Vol.1 / ESEURI – click)