(înapoi la pagina SCRIERI BAAL HASULAM Vol.1 / ESEURI – click)
”Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”(Levitic 19:18)
Rabi Akiva spune, ”Aceasta e o mare Klal în Tora.” (Bereşit Raba, Capitolul 24)
1) Această afirmație a înțelepților noștri necesită o explicație. Cuvântul Klal (ansamblu / regulă) indică o sumă de detalii care, puse laolaltă, formează ansamblul de mai sus. Astfel, atunci când el spune despre porunca (Miţva) “Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”, că este o mare Klalîn Tora, trebuie să înțelegem că restul de 612 Miţvot (precepte, porunci) din Tora, cu toate interpretările lor, sunt nici mai mult, nici mai puțin decât suma detaliilor înserate și conținute în această unică Miţva (singularul pentru Miţvot), “iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”.
Acest lucru e destul de derutant, pentru că se poate spune acest lucru cu privire la Miţvotreferitoare la relaţiile dintre un om și un altul, dar cum este posibil ca acea unică Miţva să conțină toate Miţvot referitoare la relaţia între om și Creator, care sunt esența și marea majoritate a legilor?
2) Și dacă încă ne-am mai putea strădui să găsim un mod de a împacă aceste cuvinte, ne confruntăm cu o altă zicală, care ne sare în ochi şi mai tare, despre un convertit care i s-a înfăţişat lui Hilel (Șabat 31) și i-a spus: „Învață-mă toată Tora cât stau eu într-un picior.” Iar el i-a răspuns: “Nu fă altuia ce ţie nu-ţi place” (traducerea lui «iubește-ți aproapele ca pe tine însuți»), iar restul sunt comentarii la asta; du-te și studiază.”
Avem în faţă o lege clară – anume că în toate cele 612 Miţvot și în toate scrierile din Tora, nu există niciuna care să fie preferată acestei Miţva, “iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”. Asta întrucât ei vor doar să interpreteze și să ne permită să păstrăm Miţva de a-i iubi pe alții cum se cuvine, de vreme ce spune în mod explicit: “restul sunt comentarii la asta; du-te și studiază.” Asta înseamnă că restul Torei constituie interpretări ale acestei singure Miţva, că Miţva de a-ți iubi aproapele ca pe tine însuți nu ar putea fi împlinită, dacă nu ar fi celelalte.
3) Înainte să pătrundem în miezul chestiunii, trebuie să respectăm acea Miţva, de vreme ce ni s-a poruncit: “iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”. Cuvintele “pe tine însuți” ne spun, “iubește-ți aproapele în aceeași măsură în care te iubești pe tine însuți, nici un pic mai puțin.” Cu alte cuvinte, în mod constant și vigilent, trebuie să satisfacem nevoile fiecărei persoane din națiunea lui Israel, nu mai puțin decât suntem întotdeauna vigilenți să ne satisfacem propriile nevoi.
Acest lucru este absolut imposibil, pentru că nu mulți pot să își satisfacă propriile nevoi în munca lor de zi cu zi – și atunci, cum poți să le spui să lucreze pentru a satisface dorințele întregii națiuni? Și n-ar fi cu putință să ne gândim că Tora exagerează, căci ne avertizează să nu adăugăm și să nu scădem nimic, indicând că aceste cuvinte și legi au fost date cu o mare precizie.
4) Și dacă asta încă nu ţi-este de ajuns, o să îţi spun că simpla explicație a acelei Miţva de a-ți iubi aproapele e încă și mai aspră, căci trebuie să punem nevoile prietenilor noștri înainte de ale noastre. E după cum au scris înțelepții noștri (Kidușin p. 20) cu privire la versetul căci“Dacă îţi va zice «Nu vreau să ies de la tine»… şi se simte bine la tine” (Deuteronom 15:16), cu privire la robul evreu: “atunci când, uneori, nu are decât o pernă, dacă se culcă el pe ea și nu i-o dă robului său, atunci nu respectă‚ căci« se simte bine la tine», pentru că el se culcă pe pernă, iar robul pe podea. Iar dacă nu se culcă pe pernă și nu o dă nici robului, la fel, este regula sodomită. Se dovedește că, în ciuda voinței sale, el trebuie să o dea robului său, în timp ce stăpânul se culcă pe podea.
Mai găsim aceeași regulă și în versetul nostru despre măsura în care îl iubim pe aproapele nostru, căci și aici, textul compară satisfacerea nevoilor prietenului cu satisfacerea propriilor nevoi, ca în exemplul căci el “se simte bine la tine”, cu privire la robul evreu. Astfel, și aici, dacă are doar un scaun, iar prietenul său nu are scaun, legea este că, dacă el stă pe scaun și nu îl dă prietenului său, atunci încalcă porunca, “iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”, căci nu îndeplinește nevoile prietenului său așa cum le împlinește pe ale sale.
Iar dacă nu stă pe scaun și nici nu îl dă prietenului său, e la fel ca regula sodomită. Ca urmare, trebuie să îl lase pe prietenul său să se așeze, în timp ce el stă pe podea sau în picioare. În mod clar, asta este legea cu privire la toate nevoile pe care le are cineva și toate lipsurile prietenului său. Iar acum, mergi și vezi dacă această Miţva este realizabilă în vreun fel.
5) Mai întâi, trebuie să înțelegem de ce Tora a fost dată anume națiunii lui Israel și nu în mod egal tuturor naţiunilor lumii. Oare – Doamne ferește – este vorba aici despre naționalism? Evident că numai un om nesănătos la minte ar gândi așa. De fapt, înțelepții noștri au analizat aceasta chestiune – și iată ce au vrut să spună prin cuvintele lor (Avoda Zarah 2): “Creatorul a dat-o fiecărei națiuni și fiecărei limbi, iar einu au primit-o.”
Dar ceea ce ei găsesc a fi năucitor este de ce, atunci, am fost noi numiți “poporul ales”, căci este scris, “Domnul Dumnezeul tău te-a ales…”(Deuteronom 7:6), atâta timp cât nicio altă națiune nu a dorit-o? Mai mult, există în aceasta chestiune o întrebare fundamentală: E posibil oare, să fi venit Creatorul cu legea Lui în mână și să fi negociat cu acele popoare sălbatice? De un astfel de lucru nu s-a auzit niciodată și e complet inacceptabil.
6) Insă, atunci când înțelegem pe deplin esența Torei și a acelor Miţvot care ni s-au dat, precum și scopul lor de dorit, în măsura în care ne-au instruit înțelepții noștri – care este scopul marii creații ce ne este înfățișat dinaintea ochilor – atunci vom înțelege totul. Căci primul concept acela este că nu există acțiune fără scop. Și nu există excepție de la această regulă, în afară de partea inferioară a speciei umane sau a copilaşilor. Aşadar, este sigur că El, Creatorul, a cărui măreție e mai mult decât putem concepe, nu ar acționa fără un scop, fie că e vorba de o acțiune neînsemnată sau de una importantă.
Înțelepții noștri ne spun despre asta, că lumea n-a fost creată decât cu scopul de a fi respectate Tora și Miţvot, ceea ce înseamnă, după cum au explicat înțelepții noștri, că scopul Creatorului din momentul în care a creat Creația Sa, este acela de a-şi revela Dumnezeirea în fața altora. Asta pentru că revelarea Dumnezeirii Sale ajunge la creatură ca o recompensă plăcută, care crește mereu, până ce ajunge la măsura dorită.
Și prin aceasta, cei inferiori se ridică întru recunoașterea adevărată și devin un car pentru El și pentru a-L revela pe El, până la finalul complet: “Nici n-a văzut ochiul aşa ceva: anume ca un alt dumnezeu afară de Tine să fi făcut asemenea lucruri pentru cei ce se încred în El” (Isaia 64:4). Și dată fiind măreția și gloria acelei perfecțiuni, Tora și profeția se abțin și ele de la a spune măcar un cuvânt de exagerare aici, după cum spuneau înțelepții noștri (Berachot 34), “toți profeții și-au făcutprofețiile doar pentru zilele lui Mesia, dar pentru lumea ce urmează, nici ochiul n-a văzut Dumnezeu în afară de tine.”
Perfecțiunea aceasta este exprimată în cuvintele Torei și ale profeției și în cuvintele înțelepților noștri, prin simplul cuvânt Dvekut (adeziune / alipire). Dar în sensul larg, folosit de mase, el și-a pierdut aproape de tot conținutul. Însă dacă zăboveşti chiar și numai o clipă asupra acestui cuvânt, vei fi copleșit de amploarea sa minunată, căci vei vedea măreția Creatorului și caracterul umil al creaturii. Atunci, vei putea să percepi valoarea stării de Dvekut între tine şi un altul și vei înțelege de ce atribuim acelui cuvânt scopul întregii creații.
Rezultă că scopul întregii creații este ca umilele creaturi, prin respectarea Torei și Miţvot, să poată să se înălțe, să se dezvolte mereu, până ce sunt răsplătite prin starea de Dvekut cu Creatorul lor.
7) Dar iată că vin Cabaliștii și întreabă – de ce nu am fost creați în această stare înălțată de contopire de la bun început? Ce motiv a avut El să ne împovăreze cu această muncă a creației și cu Tora și cu Miţvot? și tot ei au răspuns: “Cel care mănâncă ceea ce nu e al său se teme să se privească în față.”Asta înseamnă că cel care mănâncă și se bucură de pe urma muncii prietenului se teme să se privească în faţă, pentru că, făcând acest lucru, el devine din ce în ce mai umilit, până ce își pierde forma umană. Și pentru că ceea ce apare din plenitudinea Lui nu poate să fie imperfect, El ne-a făcut loc să ne câștigăm noi înșine măreția, prin munca noastră întru Tora și Miţvot.
Cuvintele acestea sunt foarte profunde și eu le-am explicat deja în cartea mea, Panim Meirot uMasbirot referitoare la Pomul vieții, Ramura Întâi, precum și în cartea Studiul celor Zece Sefirot, Histaklut Pnimit, Partea întâi. Aici, le voi explica pe scurt, ca să le poată înțelege toată lumea.
8) Problema aceasta este ca şi situația în care un om bogat a luat un om din piață și i-a dat de mâncare, i-a dat aur și argint și tot ce dorea în fiecare zi. Și în fiecare zi îl copleşea cu mai multe daruri decât în ziua de dinainte. În cele din urmă, cel bogat l-a întrebat, “Spune-mi, ți-au fost împlinite toate dorințele?” Iar el a răspuns, “Nu toate dorințele mele au fost împlinite, căci ce bine și ce plăcut ar fi, dacă toate acesteposesiuni și lucruri prețioase le-aş căpăta prin munca mea, așa cum le-ai căpătat tu, iar eu nu aș primi milădin mână ta.” Atunci, cel bogat i-a răspuns: “în cazul ăsta, nu s-a născut niciodată un om care să-ţi poată implini ție dorințele.”
Este un lucru firesc întrucât, pe de o parte, omul trăieşte experiența unei plăceri din ce în ce mai mari, cu cât îl copleşeşte cu mai multe daruri, iar pe de alta parte, îi este greu să suporte rușinea benevolenţei excesive pe care cel bogat i-o dăruiește. Asta întrucât există o lege naturală, că cel care primește se simte rușinat și incomod la primirea darurilor, pe care cel care dăruiește i le dă din compasiune și din milă.
De aici rezultă o a doua lege – anume că niciodată nu va putea cineva să satisfacă pe deplin nevoile prietenului său, pentru că, în cele din urmă, el nu va reuşi să-i dea natura și forma auto-posesiei, întrucât numai cu ea este dobândită perfecțiunea dorită.
Acest lucru este valabil, însă, doar pentru creaturi, în timp ce, în ceea ce-L privește pe Creator, este totalmente imposibil și inacceptabil. De aceea El ne-a pregătit pentru străduinţă și truda întru Tora și Miţvot, pentru a ne produce noi înșine înălţarea sublimă, deoarece atunci, încântarea și plăcerea care vin la noi de la El, adică tot ce este inclus în Dvekut cu El, ne va aparţine întru totul, întrucât am ajuns la ea prin prin propriile noastre eforturi. Atunci ne vom simți ca aparţinători – iar fără asta, nu poate să existe o senzație de plenitudine.
9) Într-adevăr, trebuie să examinăm esența și originea acestei legi naturale și ce a dat naştere acelui cusur al rușinii și inconfortului pe care îl simțim atunci când primim o binefacere de la altul. Se ştie faptul că, în baza unei legi pe care oamenii de ştiinţă o cunosc, fiecare ramură are aceeași natură ca și rădăcina sa, şi că:
- ramura dorește, caută, tânjește și beneficiază de toate manifestările rădăcinii, în schimb:
- ramura se debarasează de toate manifestările ce nu se regăsesc în rădăcină, pe care nu le poate tolera și care îi dăunează.
Legea aceasta există între fiecare rădăcină și ramura sa și nu poate fi încălcată.
Astfel ni se deschide o ușă, pentru a înțelege sursa tuturor plăcerilor și durerilor din lumea noastră. Întrucât Creatorul este rădăcina creaturilor Sale, noi simțim tot ce există în El și se extinde către noi direct de la El ca fiind plăcut și încântător, pentru că natura noastră este apropiată rădăcinii noastre. Și tot ce nu este în El și nu se exrinde către noi direct de la El, ci contrazice creația însăși, va fi împotriva naturii noastre și, astfel, greu de tolerat pentru noi. În consecinţă, ne place să ne odihnim și nu ne place să ne mișcăm, până într-atât încât nu facem nicio mișcare decât pentru a dobândi starea de odihnă. Asta întrucât rădăcina noastră este imobilă și nemișcată; în El nu există niciun fel de mișcare. De aceea, (mișcarea) este ceva împotriva naturii noastre și detestabil pentru noi.
Tot aşa, ne place înțelepciunea, puterea și abundenţa, etc., pentru că toate acestea există în El, care este rădăcina noastră. Și drept urmare, urâm ceea ce este opus acestor lucruri – prostia, slăbiciunea și sărăcia, căci ele nu există deloc în rădăcina noastră. Asta ne face să ne simțim odioşi şi detestabili, iar asta ne doare peste măsură.
10) Asta este ceea ce ne lasă acel gust neplăcut al rușinii și al inconfortului, atunci când primim de la alții o binefacere, întrucât în Creator nu există primirea de favoruri, fiindcă de la cine oare ar putea El să primească? Și întrucât acest element nu există în rădăcina noastră, noi îl simțim ca detestabil și respingător. Pe de altă parte, simțim încântare și plăcere de fiecare dată când dăruim altora, căci acest tip de manifestare există în rădăcina noastră, pentru că ea dă tuturor.
11) Acum am găsit o cale de a examina scopul creației, care este acela de a ne agăţa de El, în adevărată Lui aparenţă. Această înălţare sublimă și Dvekut, pe care avem siguranţa că o vom dobândi prin munca noastră în Tora și Miţvot, este nici mai mult, nici mai puțin decât echivalența ramurilor cu rădăcina lor. Toată blândețea și plăcerea și desăvârşirea devin aici o extensie firească, după cum am spus mai sus – anume că:
- plăcerea este doar echivalența de formă cu Creatorul. Atunci când ne egalizăm în fiecare manifestare cu rădăcina noastră, noi simţim încântarea.
- tot ceeea ce întâlnim și nu se află în rădăcina noastră devine în mod necesar pentru noi intolerabil, detestabil sau sensibil de dureros, conform acestui concept.
În mod firesc, descoperim că însăși speranța noastră depinde de măsura echivalenței de formă între noi şi rădăcina noastră.
12) Acestea au fost cuvintele înțelepților noștri (Bereșit Raba 44) când au întrebat, “De ce i-ar păsa Creatorului dacă tăiem gâtul animalelor din faţă sau din spate?La urma urmei, Miţvot au fost date numai pentru a îi purifica pe oameni.” Acea purificare înseamnă curățarea trupului confuz, ceea ce constituie scopul ce se desprinde din respectarea întregii Tora și Miţvot. “Omul … s-a născut ca mânzul unui măgar sălbatic!” (Iov 11:12), întrucât atunci când apare din sânul creației, el este în întregime murdărie și slăbiciune, adică având o uriaşă iubire de sine imprimată în el, totul învârtindu-se în jurul lui, fără nicio urmă de dăruire pentru ceilalți.
Aşadar, omul se găseşte atunci la cea mai mare distanță de rădăcină, la celalalt capăt, întrucât rădăcina este doar dăruire, fără nicio urmă de primire, în timp ce nou-născutul este într-o stare de completă auto-satisfacere, primire fără niciun dram de dăruire. Ca urmare, situația sa este privită ca fiind punctul cel mai de jos al inferiorităţii și murdăriei, în lumea noastră omenească.
Cu cât se dezvoltă mai mult, cu atât primeşte el, de la mediul său, porţiuni de “dăruire pentru ceilalţi”, în funcție de valorile și dezvoltarea mediului respectiv. Apoi, el este inițiat în a respecta Tora și Miţvot în scopul iubirii de sine, pentru a fi răsplătit în aceasta lume și în lumea următoare, ceea ce se numeşte Lo Lişma (nu în numele Ei), întrucât omul nu se poate deprinde cu nicio altă cale.
Pe măsură ce se dezvoltă, omului i se spune să respecte Tora și Miţvot Lişma (în numele Ei), cu scopul exclusiv de a aduce încântare Creatorului, după cum spunea Rambam: “Femeilor și copiilor nu artrebui să li se spună să respecte Tora și Miţvot Lişma, pentru că nu vor putea să le suporte. Atunci când cresc, însă, și dobândesc cunoaștere și înțelepciune, atunci sunt învățați să muncească Lişma.” Este după cum spuneau înțelepții noștri, “De la Lo Lişma, omul ajunge la Lişma,” ceea ce este definit prin scopul de a aduce încântare Creatorului, nu pentru vreo iubire de sine, indiferent de circumstanţe.
Rezultatul firesc al angajării în Tora și Miţvot Lişma, pe care Dătătorul Torei îl știe, este după cum au scris înțelepții noștri (Kidușin 30), “Creatorul spune, «Am creat înclinația rea, am creat pentru eaTora, ca mirodenie».” Astfel, acea creatură se dezvoltă și urcă în grade către înălţarea sublimă, până ce își pierde orice rămășiță de iubire de sine și toate Miţvot se înalță în corpul său, iar ea își face toate acțiunile doar pentru a dărui, astfel că însăși necesitatea ca ea să primească va curge în direcția dăruirii, pentru a putea să dăruiască. De aceea, înțelepții noștri au spus, “Tora și Miţvot au fost datenumai pentru a-i curăța pe Israel”
13) Tora are doua părți:
- Miţvot între om și Creator, și
- Miţvot între om și om.
Și amândouă țintesc către același lucru – să aducă creatura către scopul final al stării de Dvekut cu El.
Mai departe, chiar și partea practică a amândurora este una și aceeași, pentru că atunci când cineva face o acțiune Lişma, fără niciun amestec de iubire de sine, adică fără să urmărească vreun beneficiu pentru sine, atunci nu simte nicio diferență dacă munceşte pentru a-şi iubi prietenul sau a-L iubi pe Creator.
Este așa întrucât constituie o lege firească pentru orice ființă faptul că orice se află în afara corpului său este privit ca ireal și gol. Și orice mișcare pe care o face omul pentru a-l iubi pe un altul este efectuată cu o Lumina Reflectată și cu o recompensă care, în cele din urmă, o să i se întoarcă și o să îi servească pentru propriul beneficiu. Astfel, un asemenea act nu poate fi considerat “iubire pentru altul”, întrucât este judecat după scopul său. Este ca și chiria pe care o plăteşti dar care, în cele din urmă, îţi oferă avantaje. Actul în sine de a închiria nu este, însă, considerat a fi iubire pentru altul.
Însă a face orice fel de mișcare doar ca rezultat al iubirii pentru alții, fără nicio scânteie de Lumină Reflectată și nicio speranță pentru niciun fel de auto-gratificare în schimb, este complet imposibilă prin natura lucrurilor. Stă scris în Tikunei Zohar despre acest lucru, cu privire la națiunile lumii: “Orice Hesed (graţie / milă) pe care ofac ei, o fac pentru ei înșiși”.
Asta înseamnă că tot binele pe care îl fac, fie pentru prietenii lor, fie pentru Creator, nu sunt datorită iubirii lor pentru alții, ci datorită iubirii lor pentru ei înșiși. Și asta întrucât este totalmente împotriva naturii.
Aşadar, numai cei ce respectă Tora și Miţvot sunt potriviţi pentru asta, întrucât, obișnuindu-se să urmeze Tora și Miţvot pentru a aduce încântare Creatorul, ei se îndepărtează treptat de la sânul naturii fireşti și dobândesc o a doua natură, care este iubirea pentru alții, menționată mai sus.
Asta a făcut ca înțelepții Zohar-uluisăexcludă națiunile lumii de la a-și iubi aproapele, atunci când au spus, “Fiecare act de Hesed pe care îl fac, îl fac pentru ei înșiși”, întrucât ei nu sunt implicaţi în a respecta Tora și Miţvot Lişma, iar singurul motiv pentru care slujesc dumnezeilor lor este pentru răsplată și mântuire, în lumea aceasta și în cea care va veni. Astfel, adorarea dumnezeilor lor este și ea rezultatul iubirii de sine, iar ei nu vor face niciodată vreo acțiune care este în afara limitelor propriului trup, care să-i facă să se ridice măcar și cât un fir de păr deasupra naturii lor elementare.
14) Astfel, putem să vedem clar că, pentru cei care respectă Tora și Miţvot Lişma, nu există nicio direfență între cele doua părți ale Torei, nici măcar în partea practică. Asta întrucât, înainte să le dobândească, omul este obligat să simtă un act de dăruire – fie către un altul, fie către Creator – ca pe o stare de gol de neconceput. Însă, printr-un mare efort, încetul cu încetul, el se ridică și ajunge la o a doua natură a sa, pentru ca apoi să dobândească scopul final, care este starea de Dvekut cu Creatorul.
Așa stând lucrurile, este rezonabil să ne gândim că partea din Tora care se ocupă de relația omului cu aproapele poate să ne aducă mai lesne la obiectivul dorit. Asta pentru că lucrarea în Miţvot între om și Creator este fixă și precisă și nu are cerințe, iar omul se obișnuiește ușor cu ea și tot ce se face din obişnuinţă nu mai este util. Dar Miţvot privind relaţiile între om și om sunt schimbătoare și neuniforme, iar cerințele sunt în jurul lui, oriunde s-ar intoarce dând de ele. Aşadar, leacul lor este mult mai sigur, iar scopul este mai apropiat.
15) Acum putem să înțelegem cuvintele pe care i l-ea spus Hilel haNași prozelitului, anume că esența Torei este, “Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”, iar restul de 612 Miţvot sunt doar o pregătire pentru aceasta. (vezi pct. 2) Și chiar Miţvot referitoare la relaţia între om și Creator sunt privite ca o pregătire pentru această Miţva, care este scopul final ce rezultă din Tora și Miţvot, după cum au spus înțelepții noștri, “Tora și Miţvot au fost date numai pentru a-i curăța pe Israel”(Pct. 12). Este vorba de curățarea trupului, până ce dobândim a doua natură, definită ca “iubire pentru ceilalţi”, adică singura Miţva: “Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”, care este scopul final al Torei, după care omul dobândeşte imediat starea de Dvekut cu Creatorul.
Dar nu trebuie să ne întrebăm de ce nu a fost definită în cuvintele: “Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu toată puterea ta” (Deuteronom 6:5). Asta pentru că, într-adevăr, în ceea ce-l privește pe om care încă se mai află în natura sa, conform creației, nu există diferență între iubirea pentru Creator și iubirea pentru aproapele său. Asta întrucât tot ce nu este el, este pentru el ireal.
Și pentru că acel prozelit i-a cerut lui Hilel haNași să îi explice rezultatul dorit al Torei, pentru ca scopul să îi fie mai aproape și să nu trebuiască să bată cale lungă, aşa cum i-a spus, “Învață-mă toată Tora cât stau eu într-un picior”, el l-a definit ca fiind iubirea pentru aproape, căci scopul este mai aproape și se dezvăluie mai rapid (Pct. 14), întrucât aici nu este loc pentru greșeală, necesitând multe cerințe.
16) În cuvintele de mai sus, găsim un mod de a înțelege conceptul nostru enunţat anterior (pct. 3 și 4) cu privire la conținutul Miţva, “Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”, şi cum Tora ne obligă să facem ceva ce nu poate fi făcut.
Într-adevăr, trebuie ştiut că aceasta este raţiunea pentru care Tora nu a fost dată sfinților noștri părinți – Avraam, Isac și Iacov – ci a fost ținută până la exodul din Egipt, când au ieșit și au devenit o națiune întreagă, de șase sute de mii de oameni, în vârstă de douăzeci de ani și mai mult. Căci atunci, fiecare membru al națiunii a fost întrebat dacă este de acord cu acea lucrare sublimă. Şi odată ce fiecare om din națiune a fost de acord cu asta în inima și în sufletul său, și a spus, “Vom face și vom auzi”, atunci a devenit posibil să fie respectată întreagă Tora, iar ceea ce fusese imposibil înainte a devenit posibil.
Asta întrucât este sigur că, dacă șase sute de mii de oameni își lasă deoparte munca pentru satisfacerea propriilor nevoi și nu se îngrijesc de nimic altceva decât să vegheze ca aproapelui să nu-i lipsească nimic și, mai mult, se angajează în asta cu o mare iubire, cu inima și cu sufletul lor, în înțelesul deplin al acestei Miţva, “Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”, atunci este dincolo de orice îndoială faptul că niciun om din națiune nu va trebui să-şi facă griji privind propria sa bunăstare.
De aceea, omul devine întru totul liber să-și asigure propria sa supraviețuire și va putea să respecte cu ușurință Miţva, “Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”, îndeplinind toate condițiile menţionate la pct. 3 și 4. La urma urmei, de ce şi-ar face griji pentru propria sa supraviețuire, dacă aproape șase sute de mii de iubiți credincioşi sunt gata să se îngrijească cu mare atenţie să nu îi lipsească nimic din cele ce-i sunt necesare?
Prin urmare, odată ce toți membrii națiunii au fost de acord, li s-a dat imediat Tora, pentru că erau capabili să o respecte. Înainte, însă, de a fi crescut pentru a ajunge să fie o națiune completă și, cu siguranță, pe vremea părinților, care erau singuri în acel ținut, ei nu erau pregătiţi pentru a respecta cu adevărat Tora, în forma ei dezirabilă, întrucât cu un număr mic de oameni, este imposibil să începi să te angajezi în Miţvot referitoare la relaţiile între om și ceilalţi oameni, în măsura poruncii “Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”, după cum am explicat (pct. 3 și 4). De aceea nu le-a fost dată Tora.
17) Din toate cele de mai sus, putem să înțelegem una dintre cele mai tulburătoare fraze ale înțelepților noștri: “toți ai lui Israel garantează unii pentru alții”. Asta pare să fie cu totul incorect, întrucât este posibil ca, dacă cineva păcătuiește sau face un păcat care Îl supără pe Creator, iar tu nu îl cunoști, atunci Creatorul să-și recupereze datoria de la tine? Este scris, “Să nu omori pe părinţi pentru copii şi să nu omori pe copii pentru părinţi; fiecare să fie omorât pentru păcatul lui” (Deuteronom 24:16); aşadar, cum pot ei să spună că răspunzi chiar şi pentru păcatele unui străin, despre care nu ştii nici cine este şi nici măcar unde se află?
Și dacă asta nu e de ajuns, să aruncăm o privire în Masechet Kidușin, pct. 40b: “Rav Elazar, fiul lui RavȘimon, spune: «Întrucât lumea e judecată după majoritatea ei, iar individul e judecat şi el după majoritatea ei, dacă a îndeplinit o Miţva, atunci ferice de el, căci a condamnat întreaga lume la partea de merite. Iar dacă a făcut un păcat, blestemat fie el, căci s-a condamnat pe sine și întreaga lume la partea de vină, căci s-a spus, ‘un păcătos distruge mult bine’».”
Astfel, Rav Elazar, fiul lui Rav Șimon, m-a făcut pe mine răspunzător pentru toată lumea, întrucât el crede că toți oamenii din lume răspund unii pentru alții și fiecare om, prin faptele sale, aduce merite sau păcate întregii lumi. Lucrul acesta este încă şi mai tulburător.
Însă, conform celor spuse mai sus, putem să înțelegem cuvintele lor foarte simplu; am arătat că fiecare din cele 613 Miţvot din Tora se învârt toate în jurul acelei singure Miţva: “Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți.” Vedem, totodată, că o asemenea stare poate axista numai într-o națiune întreagă, al cărei membri sunt fiecare de acord cu acest precept.
(înapoi la pagina SCRIERI BAAL HASULAM Vol.1 / ESEURI – click)