(înapoi la pagina SCRIERI BAAL HASULAM Vol.1 / ESEURI – click)
Ca întreg, știința este împărțită în două domenii: unul se numește “cunoaşterea materiei” și celălalt “cunoaşterea formei”. Asta presupune că materia și forma sunt percepute în fiecare element al întregii realitați care se află în față noastră.
De pildă, o masă este constituită din materie, adică din lemn și are forma unei mese. Materia, fiind lemnul, este purtătoarea formei: care este cea a unei mese. În cuvântul “mincinos”, există de asemenea o materie, care este persoana și există o formă: minciuna. Materia, care este persoana, poartă forma unei minciuni, adică obiceiul de a minți. La fel se întâmplă în toate lucrurile.
De aceea, şi știința, care cercetează elementele realității se împarte în două domenii: cunoaşterea materiei și cunoaşterea formei. Domeniul științei care se ocupă cu studiul calităţii substanței realităţii, atât a materiei, fără a ţine cont de formă, cât și a materiei împreună cu formele ecesteia, se numește “cunoaşterea materiei”. Această parte a ştiinţei este empirică, bazându-se pe dovezi și deducții ce derivă din experimente practice iar aceste experimente practice sunt tratate ca fiind conţinutul fundamental pentru concluzii considerate adevărate.
Cealaltă parte a științei studiază doar formele abstrase materiei, fără a avea vreo legătură cu substanța în sine a acesteia. Cu alte cuvinte, ele elimină formele de adevăr și fals din materie, care sunt aceia care le vehiculează şi se implică exclusiv în cunoaşterea unor astfel de valori cum sunt superioritatea şi inferioritatea în aceste forme ale adevărului şi falsului, întrucât ele există în sine şi pentru sine, pur şi simplu, ca şi când n-ar fi fost niciodată îmbrăcate în vreo formă materială. Asta se numește “cunoaşterea formei”.
Acest tip de cunoaştere nu are o bază empirică, întrucât astfel de forme abstracte nu constituie concluziile unor experimente practice, ele neexistând în realitatea concretă. Asta pentru că, o astfel de formă abstractă este fructul imaginaţiei noastre sau, altfel spus, numai imaginația o poate contura, întrucât ea de fapt nu există.
Aşadar, orice cunoaştere științifică de acest gen este, în mod necesar, bazată doar pe fundamente teoretice. Asta înseamnă că nu îşi are ca sursă experimentele practice, ci exclusiv sistemele şi speculaţiile teoretice.
Toate sistemele filosofice aparțin acestui domeniu; de aceea, mulți intelectuali contemporani l-au abandonat întrucât sunt nemulţumiţi de orice cunoaştere construită exclusiv pe fundamente teoretice. Ei cred că aceasta nu furnizează o bază solidă, considerând că numai cercetarea empirică constituie o bază veridică.
Înţelepciunea Cabala, de asemenea, este împărţită la rândul ei în aceste două părţi: “cunoaşterea materiei” și “cunoaşterea formelor”. Aici, însă, există un mare avantaj față de științele seculare: aici, chiar și partea cunoaşterii formelor este clădită în întregime pe critica raţiunii practice, adică pe un fundament practic, empiric.
(înapoi la pagina SCRIERI BAAL HASULAM Vol.1 / ESEURI – click)