(înapoi la pagina SCRIERI BAAL HASULAM Vol.1 / ESEURI – click)

Mi s-a cerut să ofer o soluție, conform opiniei mele, cu privire la problema spinoasă a unirii tuturor părților și fracțiunilor în jurul unei alcătuiri unitare. În primul rând, trebuie să recunosc că nu am nicio soluție la această problemă aşa cum a fost ea prezentată și nici nu va exista vreodată o soluție.

Înțelepții de-a lungul timpului și în fiecare generație au avut în vedere deja această şaradă, totuși nu au reușit să-i găsească o soluție firească, acceptată de toate părțile implicate. Mulți au suferit și mulți încă trebuie să sufere înainte de a găsi calea de aur care să nu contrazică diversele opinii.

Dificultatea problemei constă în faptul că oamenii nu pot renunța deloc la idealurile lor, de vreme ce pot fi făcute concesii atunci când vine vorba de propria viață materială, în măsura în care este necesară existenței fizice, dar nu şi atunci când este vorba de idealuri. Prin natură, idealiștii vor oferi tot ce au pentru triumful ideii lor. Și dacă trebuie să renunțe la idealurile lor chiar şi numai puțin, nu este o concesie cinstită. Mai degrabă, ei rămân atenţi și așteaptă un moment în care să poată revendica ce le aparține. Prin urmare, astfel de compromisuri nu pot fi de încredere.

Cu atât mai mult aşa stau lucrurile când vorbim de o națiune străveche, cu o civilizație veche de mii de ani. Idealurile sale s-au dezvoltat deja în ea mult mai mult decât în ​​națiunile dezvoltate mai recent, deci nu există nicio speranță că vor putea face compromisuri în acest sens, nici măcar un pic.

Nu este lipsit de înţelepciune să ne gândim că, în cele din urmă, o idee mai justă va avea câştig de cauză asupra celorlalte idei, întrucât de-a lungul timpului ele toate par a fi în regulă, pentru că „nu există un om fără locul său și nici o problemă fără timpul ei”, aşa cum au spus înțelepții noştri.

Din acest motiv, idealurile continuă să reapară. Idealuri la care s-a renunţat în cele mai vechi timpuri au reapărut în Evul Mediu și, dacă au dispărut în Evul Mediu, au fost reînviate în generația noastră. Acest lucru indică faptul că toate sunt corecte și că niciunul dintre ele nu este veșnic.

Dar, deși națiunile lumii suferă teribil din această zarvă, ele au încă o coloană vertebrală puternică care le permite să tolereze această povară teribilă. Într-un fel ea nu le amenință imediat existența.

Dar ce poate face o națiune săracă atunci când întreaga sa existență depinde de firimiturile și resturile de hrană pe care i le aruncă națiunile prin mila lor atunci când sunt pe deplin sătule? Spinarea lor este prea fragilă pentru a suporta povara acestei zarve, mai ales în acest timp fatidic în care am ajuns chiar pe marginea prăpastiei – nu este timpul pentru vanităţi, dispute și război intern între frați.

Având în vedere gravitatea momentului, am o soluție autentică de propus, care cred că merită să fie acceptată și care va uni toate fracțiunile noastre într-o singură unitate. Cu toate acestea, înainte de a începe să-mi prezint propunerea, aș vrea să pun la curent minţile cititorilor referitor la punctele mele de vedere politice.

Trebuie să recunosc că văd ideea socialistă a împărţirii în mod egal și corect ca fiind cea mai adevărată. Planeta noastră este suficient de bogată pentru a ne asigura tuturor ce ne trebuie, așa încât de ce oare ar trebui să ducem acest război tragic până la moarte, care ne-a întunecat viața de generații? Haideţi să împărţim între noi în mod egal munca și produsele acesteia și acesta va fi sfârșitul tuturor necazurilor!

La urma urmei, ce plăcere obțin din posesiunile lor chiar și aceia dintre noi care sunt milionari, dacă nu siguranța hranei lor pentru ei și pentru descendenții lor de mai multe generații? Într-un regim de împărțire justă vor avea, însă, de asemenea, aceeași certitudine și chiar mai mult. Și s-ar putea spune că nu vor avea acelaşi respect pe care l-au avut în timp ce erau mari proprietari, dar asta nu înseamnă nimic, întrucât toți aceşti oameni puternici care au căpătat  puterea de a-şi câștiga respectul, vor găsi cu siguranță aceeași cantitate de onoare în altă parte, pentru că porțile competiției nu vor fi blocate niciodată.

Într-adevăr, oricât de adevărat ar fi acest ideal, nu le promite adepților săi nici măcar un petic de paradis. Dimpotrivă, li se garantează că vor avea necazuri precum în iad, așa cum am învățat deja din dovada vie a Rusiei. Asta nu neagă, însă, corectitudinea acestui ideal.

Singura sa vină este că pentru noi este necopt. Cu alte cuvinte, generația noastră nu este încă pregătită moral să accepte această guvernare a unei împărţiri echitabile și egale. Asta întrucât nu am avut suficient timp să evoluăm suficient pentru a accepta deviza, „de la fiecare după propriile capacităţi, fiecăruia după propriile necesităţi”.

Asta este precum păcatul lui Adam haRişon (Primul Om). Înțelepții noștri antici au explicat că păcatul se datorează faptului că „a mâncat fructe necoapte”, înainte ca acestea să se fi copt suficient. Pentru acea infracțiune minusculă, întreaga lume a fost condamnată la moarte. Asta ne învață că acesta este strămoșul oricărui prejudiciu din lume.

Oamenii nu știu cum să se gândească și să fie atenţi la fiecare lucru pentru a vedea dacă s-a copt suficient. Deși conținutul unei idei poate fi avantajos, trebuie totuși să-l aprofundăm mai mult pentru a vedea dacă ideea este coaptă și dacă cei care o primesc au evoluat suficient pentru a o digera în intestinele lor. În timp ce încă se dezvoltă, ceea ce este adevărat și sănătos se va transforma în dăunător și înșelător în intestinele lor. Astfel, idea este sortită să piară, întrucât cel care va mânca fructul necopt va muri datorită păcatului său.

În lumina acestui fapt, problemele cu care se confruntă Rusia nu au dovedit că idealul socialist este în esență nedrept, întrucât este nevoie de timp pentru a accepta acest adevăr și această justeţe. Ei sunt încă necalificați să se comporte corespunzător; sunt afectați doar de propria lor dezvoltare insuficientă și de lipsa de aptitudine pentru acest ideal.

Merită să plecăm urechea la cuvintele lui M. Botkovsky (Davar, nr. 4507). El pune întrebarea: „De ce un politician, membru al mișcării socialiste, nu ar face ca acel fizician, care – atunci când s-a confruntat cu deficiențe în interpretarea cu care era obișnuit în legile de fier ale teoriei sale – nu s-a descurajat şi nu a abandonat-o? La început, a încercat uşurel să o remedieze și, în cele din urmă, când nu a mai putut face față realității, a fost gata să renunţe la ea.”

El explică: „Într-un moment de prăbuşire a Mișcării Internaţionale a Muncitorilor, trebuie să ne curăţăm de prejudecăți. Când faptele vorbesc limbajul înfrângerii, trebuie să ne așezăm din nou la masă și să examinăm energic calea și principiile sale. Trebuie să recunoaștem în mod responsabil povara ce zace pe umerii celor care continuă.”

„Acesta este modul de gândire științifică atunci când este încolțit de contradicții între o nouă realitate și teoria care justifica vechea realitate. Doar un pas înainte ideologic permite o nouă știință și o nouă viață.”

El concluzionează: „Dacă nu renunțăm la conștiința noastră, vom declara că a sosit timpul pentru o dezbatere fundamentală, un timp al durerilor facerii. Acum este momentul ca liderii mișcării să se ridice și să răspundă la întrebarea: «Ce înseamnă socialismul astăzi? Care este calea pe care trebuie să o apuce trupul?».”

Mă îndoiesc că cineva din mișcare va răspunde cuvintelor sale sau poate fi capabil să înțeleagă cuvintele sale așa cum sunt ele cu adevărat. Nu este ușor pentru un bărbat de o sută de ani care a avut atât de mult succes în studiile sale până acum să se ridice și să steargă deodată cu o linie teoria sa din trecut, să se aşeze la masă și să-și reia studiile precum acel fizician, după cum le cere tovarășul Botkovsky liderilor mișcării socialiste.

Totuși, cum ai putea să-i ignori cuvintele? Deși este încă posibil să asistăm nepăsători la prăbuşirea mișcării muncitoreşti internaționale, de vreme ce nu se confruntă încă cu distrugerea imediată, întrucât au încă asigurat un număr de vieţi ale unor servitori și sclavi supuși; nu este acelaşi lucru în ce priveşte pericolul cu care se confruntă Mișcarea Munctorească Evreiască. Ei se confruntă cu adevărat cu anihilarea sub sloganul inamicului „să-i distrugem, să-i omorâm și să-i facem să piară … bebeluşi și femei”, ca pe vremea reginei Estera.

Nu trebuie să comparăm starea noastră de distrugere cu prăbuşirea mișcării în națiunile lumii. Dacă am fi doar vânduți în sclavie și robie, am rămâne nemișcați, așa cum fac ei. Totuși ni se refuză chiar și siguranța vieții pe care o au sclavii.

Aşadar, nu trebuie să lăsăm să treacă momentul. Trebuie să mergem din nou la școală, să reexaminăm idealul socialist în lumina faptelor și contradicțiilor care au apărut în zilele noastre și să nu ne temem să rupem barierele ideologice, căci nimic nu stă în calea salvării vieților.

În acest scop, vom revizui pe scurt evoluția socialismului încă din primele sale etape. În general, există trei perioade:

Prima a fost socialismul umanist bazat pe dezvoltarea moralității. A fost destinat exclusiv exploatatorilor.

A doua s-a bazat pe recunoașterea celor drepți și a celor răi. Aceasta i-a vizat în primul rând cei exploatați, să-i facă să-și dea seama că muncitorii sunt adevărații proprietari ai muncii și că produsele societății le aparțin. Întrucât muncitorii sunt majoritari în societate, erau siguri că odată ce au realizat faptul că ei sunt cei drepți, toţi se vor scula, ca unul, și vor lua ceea ce este al lor și vor stabili o guvernare a împărţirii juste și egale în societate.

A treia perioadă o constituie marxismul, care a reușit mai mult decât toate și care se bazează pe materialismul istoric. Marea contradicție dintre forțele creatoare, care sunt muncitorii și cei care le exploatează, angajatorii, impune cu necesitate ca societatea să ajungă în pericol și distrugere. Atunci se va produce revoluția producției și distribuției. Guvernul capitalist va fi forțat să se prăbuşească în favoarea guvernării proletariatului.

În viziunea ei, acest guvern ar fi trebuit să apară de la sine, pe cale de cauză și consecință. Pentru a aduce, însă, sfârșitul mai aproape, trebuie căutate soluţii și trebuie puse obstacole în fața guvernării burgheze, pentru a grăbi revoluția.

Înainte de a purcede la critica metodei, trebuie să recunosc că metoda sa este cea mai justă faţă de cele anterioare. La urma urmei, asistăm la marele succes pe care l-a avut în cantitate și calitate în întreaga lume înainte de a ajunge la experimentarea practică în rândul multor milioane în Rusia. Până atunci, aproape toți liderii umanității erau atrași de ea și aceasta este o mărturie adevărată a corectitudinii acestei metode.

În plus, chiar și teoretic, cuvintele lui Marx au valoarea lor, și nimeni nu a reușit să contrazică poziția sa istorică conform căreia umanitatea se îndreaptă încet și gradual în sus, ca pe o scară. Fiecare pas este doar negarea celui anterior, de aceea fiecare mișcare și fază pe care umanitatea a făcut-o în guvernarea politică nu este decât o respingere a stării sale anterioare.

Durata fiecărei faze politice o constituie doar timpul necesar pentru a-și dezvălui neajunsurile și răul. În timp ce i se descoperă defectele, se face loc unei noi etape, eliberată de aceste deficiențe. Astfel, aceste deficiențe care apar într-o situație și o distrug sunt chiar forțele evoluției umane, întrucât ele ridică umanitatea la o stare mai rectificată.

În plus, defectele din faza următoare aduc omenirea într-o a treia și mai bună stare. Astfel, persistând succesiv, aceste forțe negative care apar în fiecare stare constituie raţiunile progresului umanității. Prin ele, ea urcă treptele scării. Ele sunt de încredere în îndeplinirea misiunii lor, care este aceea de a aduce omenirea la ultima şi cea mai dorită stare a evoluției, purificată de orice ignominie și imperfecțiune.

În acest proces istoric, el ne arată cum guvernarea feudală și-a manifestat neajunsurile și a fost distrusă, făcând loc guvernării burgheze. Acum este timpul ca guvernarea burgheză să-și arate defectele și să fie distrusă, făcând loc unei guvernări  mai bune care, după el, este guvernarea proletariatului.

Cu toate acestea, în acest ultim punct, în care ne promite că, după prăbuşirea actualei guvernări burgheze, va fi instaurată imediat o guvernare a proletariatului, iată defectul metodei sale: Noua realitate din fața noastră o neagă. El a crezut că guvernarea proletariatului va fi pasul ulterior guvernării burgheze și, prin urmare, a stabilit că, prin negarea guvernării burgheze, va fi instaurată instantaneu una a proletariatului. Cu toate acestea, realitatea dovedește că pasul care urmează prăbuşirii actualei guvernări este cea a naziștilor sau fasciştilor.

Evident, suntem încă în etapele medii ale dezvoltării umane. Omenirea nu a atins încă cel mai înalt nivel pe scara evoluției. Cine poate presupune câte râuri de sânge vor mai curge înainte ca omenirea să atingă nivelul dorit?

Pentru a găsi o cale de ieșire din această complicație, trebuie să percepem temeinic legea graduală menționată a evoluției pe care și-a bazat Marx întreaga metodă. Ar trebui să știm că această lege este inclusiv pentru întreaga creație; toate sistemele naturii se bazează pe ea, cele organice și anorganice deopotrivă, până la specia umană cu toate proprietățile sale idealiste, precum și materia.

În toate cele de mai sus, nu există nimic care să nu respecte legea de fier a evoluției graduale rezultată din coliziunea între ele a acestor două forțe:

• 1) o forță pozitivă, adică constructivă, și
• 2) o forță negativă, adică distructivă.

Ele creează și completează întreaga realitate, în general și în particular, prin războiul lor dur și perpetuu una cu cealaltă. După cum am spus mai sus, forța negativă apare la sfârșitul fiecărei faze politice, ridicând-o la o stare mai bună. Astfel, fazele se succed până ajung la perfecțiunea lor supremă.

Să luăm, de pildă, planeta Pământ: la început, nu era decât o minge de gaz precum ceața. Datorită gravitației din interiorul său, în timp, a concentrat atomii din ea într-un cerc mai apropiat. Drept urmare, bila de gaz a devenit o bilă de foc lichidă.

Peste eoni de războaie teribile între cele două forțe de pe Pământ, cea pozitivă și cea negativă, forța de răcire din el a triumfat în cele din urmă asupra forței focului lichid. A răcit o crustă subțire în jurul Pământului carei s-a întărit acolo.

Cu toate acestea, planeta încă nu evoluase încă din războiul dintre forțe și, după un timp, forța lichidă a focului a stăpânit și a izbucnit în mare tumult din interiorul Pământului, ridicându-se și spulberând coaja rece și dură în bucăți, transformând din nou planeta într-o minge lichidă de foc. Apoi a început o eră de noi războaie, până când forța rece a învins din nou forța focului și o a doua crustă a fost răcită în jurul mingii, mai dură, mai groasă și mai durabilă împotriva răbufnirii fluidelor din mijlocul mingii.

De data aceasta a durat mai mult, dar în cele din urmă, forțele lichide au biruit încă o dată și au erupt din interiorul Pământului, rupând crusta în bucăți. Încă o dată, totul a fost distrus și planeta a devenit o minge lichidă de foc.

Astfel, eonii s-au schimbat și de fiecare dată când forța de răcire a prevalat, crusta pe care a făcut-o a devenit mai groasă. În cele din urmă, forțele pozitive le-au învins pe cele negative și au intrat în deplină armonie: lichidele și-au luat locul în intestinele Pământului, iar scoarța rece a devenit suficient de groasă în jurul lor pentru a permite crearea vieții organice deasupra acesteia, așa cum este astăzi.

Toate corpurile organice se dezvoltă în aceeași ordine. Din momentul în care sunt plantate până la sfârșitul maturizării, ele suferă câteva sute de perioade de stări datorate celor două forțe, cea pozitivă și cea negativă, și războiului lor una împotriva celeilalte, așa cum este descris cu privire la Pământ. Aceste războaie produc coacerea fructelor.

De asemenea, fiecare ființă vie începe cu o picătură mică de lichid. Prin dezvoltarea treptată a mai multor sute de etape, prin lupta de forțe menționată mai sus, această picătură devine în cele din urmă „Un bou mare, potrivit pentru toate muncile” sau „Un om măreţ, potrivit pentru toate rolurile sale”.

Ar trebui, însă, să existe şi o altă distincție între bou și om: astăzi, boul a ajuns deja la faza finală de dezvoltare. Pentru noi, însă, forța materială este încă insuficientă pentru a ne aduce la împlinire datorită puterii contemplative din noi, care este de mii de ori mai valoroasă decât forța materială din noi. Astfel, pentru oameni există o nouă ordine de dezvoltare graduală, spre deosebire de orice alt animal: dezvoltarea graduală a gândirii umane.

De asemenea, fiind o creatură socială, dezvoltarea individuală nu este suficientă. Dimpotrivă, perfecțiunea finală depinde de dezvoltarea tuturor membrilor societății.

COMUNISMUL PRAGMATIC

Acceptarea religiei lui „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”, la propriu.

Proprietatea este păstrată, dar proprietarului ei îi este interzis să primească din profiturile generate de proprietate mai mult decât ar avea de fapt nevoie. Un tip de deţinători de proprietăți vor fi păstrați sub supraveghere publică, un alt tip de auto-fiduciar sau cărți.

Cei care locuiesc în comunităţi vor câștiga aceleași salarii ca muncitorii care sunt deţinători de proprietăți, iar profiturile obținute de viața comunitară vor fi transformate în proprietate publică aparținând membrilor acelei colectivităţi.

De asemenea, trebuie să existe un efort de a construi o viață comunitară pentru muncitorii din orașe.

Avantaje:

Muncitorii, și cu atât mai mult cei care se tem de a fi șomeri, își vor asuma cu siguranță religia, dobândind astfel siguranță în viața lor. Proprietarii idealiști își vor asuma, de asemenea, religia prin îndoctrinare pe bază religioasă.

Opinia publică trebuie să fie de așa natură încât cel care îşi însuşeşte mai mult decât are nevoie să fie considerat ca un criminal. Întrucât, din cauza lui, lumea va trebui să continue cu măcelul, manierele hitleriste și războaiele cumplite. Astfel, comunismul va fi promovat.

Este posibil ca viața deţinătorilor de proprietăți să fie făcută mizerabilă prin intermediul contractelor și grevelor, astfel încât să-şi asume religia, de vreme ce nimeni nu se atinge de  proprietățile lor, ci doar de profituri. Întrucât religia va fi internațională, va fi posibil să fie câștigate inimile șeicilor arabi care au bani și influență religioasă — așa încât aceștia să-și asume religia împreună cu noi ca o singură unitate și să o promoveze printre muncitorii arabi și deţinătorii de proprietăți.

Acest lucru, la rândul său, va aduce beneficii sionismului. Întrucât își vor asuma în mod egal religia care necesită iubire și dăruire către întreaga omenire, ei nu vor fi invidioși pe cei care le iau pământul, întrucât vor înțelege că pământul este al Domnului. Nivelul de trai al arabilor va fi egal cu nivelul de trai al evreilor. Acesta va fi un mare stimulent în a le câștiga inima.

Opinia personală şi Opinia publică

Așa cum există opinia personală, care este puterea de judecată a omului în care sunt reproduse toate acțiunile bune și rele, și așa cum omul alege binele și respinge răul ca și cum s-ar privi în oglindă, la fel există un intelect colectiv al mulţimii, unde sunt reproduse acțiunile bune pentru societate și cele rele.

Opinia publică îi ordonează pe cei care îi sunt favorabili, îi laudă pe cei care îi fac bine și îi condamnă pe cei care fac altfel.

De aici se nasc idealuri, lideri, reguli și preferințe.

Corupţia în opinia publică

Până astăzi, numai asertivii aveau puterea de a judeca și forța de a conduce, ei constituind partea cea mai bună, după cum se spune că douăzeci de oameni conduc întreaga Franță și stabilesc opinia publică. Ei au aranjat justiţia, moralitatea și religia în beneficiul lor. Întrucât ei exploatează mulţimea majoritară, religia, legea și etica sunt, aşadar, dăunătoare mulţimii, adică majorității.

Reține că actualul guvernarea asertivului a fost destul de suficientă până astăzi, întrucât masele nu aveau nicio putere de judecată. Astfel, toate distrugerile care au precedat ordinea politică de astăzi au fost doar prin asertivi. Cu toate acestea, ei nu au ajuns la ordinea actuală pe parcursul unei singure generații, ci prin distrugeri cumplite, până când au conceput religia, etica și legea ce au avut drept rezultat ordonarea lumii.

Noua structură

În generațiile recente, datorită presiunii și necesității, și prin democrație și socialism, masele au început să deschidă ochii și să-și asume responsabilitatea gestionării societății de către majoritate.

Astfel, au ajuns la concluzia că religia, cutumele, guvernarea și justiția sunt în detrimentul lor, întrucât ele servesc în fapt numai celor zece la sută din populaţie, dăunându-le tuturor celorlalți.

Astfel, au apărut două imagini ale guvernării colectiviste:

– fie cea a naziștilor, care s-au răzvrătit împotriva religiei, cutumelor și jusiţiei, și fac precum omul primitiv, înainte de a ajunge la conduita vieții asertivului,

– fie ce a sovieticilor, unde zece la sută din populaţie controlează întreaga mulţime prin dictatură. Asta nu va dura prea mult, în lumina dialecticii istorice.

Dacă sunt desfiinţate cutumele, dușmanii lui Israel vor șterge pe toată lumea. Pe scurt, ne vom întoarce în mod necesar și fără îndoială la viaţa celor care locuiau în peșteri, până când şi masele, mulţimea majoritară, învață dialectica pe propria piele (așa cum au făcut-o și cei puternici dinaintea lor) și, în cele din urmă, sunt de acord să pună ordine.

Nazismul nu este un brevet german

Dacă avem în vedere că publicul nu este idealist, atunci nu există sfat, ci religie, din care emană maniere și dreptate în mod natural, deși acum va servi majoritatea. Cum așa? Cu siguranță, prin religia dăruirii.

Principiul dăruirii în beneficiul aproapelui

Conducerea: asumarea unui anumit minimum și porunca pentru un anumit nivel de trai.

Scopul: alipirea la Creator.

Nazismul este Fructul Socialismului

Idealiștii sunt puțini, iar adevărații susţinători, muncitorii și fermierii, sunt egoiști. Dacă un predicator precum Hitler ar apărea în orice națiune, spunând că național-socialismul este mai convenabil și mai benefic pentru ei decât internaționalismul, de ce nu l-ar asculta?

Opinia Personală şi Opinia Publică

Corupția opiniei publice se datorează faptului că religia și manierele urmează:

1) Dacă nazismul și distrugerile sale ar fi fost concepute cu câțiva ani în urmă și dacă unii înțelepți ar concepe un plan pentru a-i salva printr-o religie dedicată, care să fi fost suficientă pentru protecție, ar fi fost interzisă în numele falsităţii?

2) Dacă, după război, națiunile ajung la înțelegerea faptului că Israel trebuie să fie împrăștiat în cele patru colţuri ale lumii și să fim alungaţi din țara noastră și atunci ar veni o anumită persoană şi ar reintegra religia între noi și națiuni, făcându-i astfel pe toţi să fie de acord cu contrariul, astfel `încât și diaspora va reveni în Israel, s-a interzice acest lucru?

3) Dacă naziștii, Doamne ferește, înving și ajung să conducă lumea, și doresc să distrugă ceea ce a rămas din Iacov, s-ar permite instaurarea religiei între toate națiunile pentru a salva națiunea?

Pragmatism

Credința provine dintr-o nevoie; este adevărat atâta timp cât ea satisface acea nevoie (vezi ce spunea William James). Aşadar, nevoia este motivul credinței, iar satisfacerea nevoii este adevărul ei.

Două sunt nevoile:

• 1) O nevoie materială de a stabili viața socială; aceasta este adevărul său.
• 2) O nevoie spirituală, fără de care viața este mizerabilă; aceasta este Lişma (pentru numele Ei).

Desigur, înțelepții religiei provin din nevoia spirituală, dar din Lo Lişma (nu pentru numele Ei) se ajunge la Lişma (vezi mai sus: „Adevărul pragmatic”).

Direcția vieții:

1) A aduce progresul și fericirea societății prin știința modernă.

2) Prin perfecționarea tuturor puterilor spirituale, omul va dobândi demnitate în viață și bun renume după moarte. Kant o ia în râs ca fiind egoism și o recomandă numai pentru când nu urmăreşti primirea unei recompense.

Trebuie să înțelegem: Dacă nu merită să trăiesc pentru mine, merită să trăiesc pentru alte câteva mii ca mine sau pentru un miliard? Aşadar, direcția omului trebuie să fie aceea în care să Îi producă încântare Creatorului, astfel încât să i se dăruiască, fie lui, fie întregii lumi, alipirea cu El.  

Exemplu: În copilăria mea nu am vrut să citesc romane pentru a nu avea de-a face cu minciuni. Citeam doar istorie. Când am crescut și am înțeles valoarea lor, anume că dezvoltă imaginația, ele au devenit pentru mine adevăr.

Adevăr și falsitate

Adevărul și falsitatea sunt o replică psihică a existenței și absenței, care sunt teză și antiteză, din care provine „adevărul efemer”, care este o sinteză. Acesta este un adevăr pragmatic, care durează până când apare „adevărul absolut”, unde nu va exista nicio falsitate în conștiința cuiva.

Credința pragmatică

Adevărul este pragmatic. Dialectic, este o copie a absenței și a existenței.

Necesitatea

Din perspectiva lui Lişma (pentru numele Ei), este o nevoie emoțională. Desigur, sunt puțini, așa cum este scris, „au văzut că cei drepți sunt puțini … și i-au plantat în fiecare generație”, pentru ca ei să aibă chemare de la naștere. Cu toate acestea, unii urăsc viața materială. Dacă nu îndeplinesc obiectivul alipirii, se vor sinucide.

Principiul religios –

De la Lo Lişma se ajunge la Lişma (de la “nu pentru numele Ei” la “pentru numele Ei”).

Providența a pregătit îndrumarea oamenilor într-un mod egoist, ceea ce ar induce neapărat distrugerea lumii, cu excepția cazului în care aceștia acceptă religia dăruirii. Prin urmare, există o nevoie pragmatică pentru aceasta și, din aceasta, se ajunge la Lişma.

O nevoie emoţională

Întrucât un nevăzător nu poate percepe culoarea sau un eunuc bucuria sexului, este imposibil să descrie această nevoie unuia  care nu simte acea nevoie emoțională. Și totuși, este o necesitate.

Respectarea poruncilor (Miţvot)

Respectarea Miţvot poate deveni pentru om o nevoie emoțională.

Moralitatea cutumelor

Moralitatea cutumelor înseamnă atribute bune nu în sensul de a fi recompensate și fără vreo necesitate din exterior, ci să fie bazate exclusiv pe altruism și pe simțul responsabilității pentru societatea omenească. Asta se obţine prin educație. Cu toate acestea, educația necesită aprobarea mulţimii pentru a fi păstrată și susținută după ce cel în cauză iese de sub autoritatea educației. Dar opinia publică (a mulţimii majoritare) nu este o rezultantă a educației, ci a beneficiului mulţimii.

Beneficiul mulţimii este evaluat numai în funcție de starea specifică a comunităţii respective, care este în mod necesar în contrast cu alte state și alte țări. Aşadar, în cel fel va fi educația de ajutor în acest sens? Dovada este că atât cutumele cât și chiar religia, suficiente pentru internaționalitate, nu au fost create, întrucât omorurile și jaful sunt peste tot înstăpânite, fără niciun fel de cutume. Mai mult, cu cât este mai odios criminalul, cu atât este mai patriot și mai tradiţionalist. Astăzi avem nevoie de nişte cutume internaționale.

Egoismul public poate fi rectificat numai prin religie

Egoismul public poate fi rectificat numai prin religie întrucât educația care nu este fundamentată pe nimic poate fi ușor desfiinţată de orice persoană malefică, iar Germania este dovada. Dacă Hitler s-ar fi întâmplat într-o Germanie religioasă, nu ar fi putut face nimic.

Egoismul natural

Nu veți putea sparge egoismul natural al omului cu mijloace artificiale precum opinia publică și educația. Nu există un remediu pentru asta, în afară de o religie firească.

Dublul Beneficiu

Religia dăruirii este salutară atât pentru trup, cât și pentru spirit; prin urmare, este nu numai necesară ci și acceptată mai mult decât orice altă metodă din lume

Puterea motivației

Există două aspecte a căror distincţie este necesară în legătură cu religia: Forța de atragere, dinainte, sau forța de împingere, din spate.

În ce fel poate fi de folos educația atunci când omul este liber, fără a avea nicio motivație faţă de îndatoririle în care a fost crescut? La urma urmei, nu există din partea acestora nicio forță de atracţie și le lipseşte total forța de convingere.

DISPARITATEA DE FORMĂ

Întregul meu comentariu are la bază voința de a primi care este imprimată în fiecare creatură și care constituie disparitatea de formă față de Creator. Aşadar, sufletul s-a separat de El la fel cum un organ este separat de trup, întrucât în spiritualitate disparitatea de formă este precum un topor care despică în corporalitate. Prin urmare, este clar că ceea ce dorește Creatorul de la noi este echivalența de formă, moment în care ne alipim de El din nou, la fel ca înainte să fi fost creați.

Acesta este înţelesul cuvintelor înțelepților noștri: „Alipiți-vă calităţilor Sale; aşa cum este El milostiv etc.” Asta înseamnă că trebuie să ne schimbăm calitatea, care este voința de a primi, și să adoptăm calitatea Creatorului, care este numai de a dărui, astfel încât toate acțiunile noastre să fie numai în dăruire pentru semenii noștri și în a le face lor cât de mult bine putem.

În felul acesta ajungem la scopul de a ne alipi Lui, care înseamnă echivalența de formă. Ceea ce eşti obligat să faci pentru tine, și anume minimul necesar pentru subzistenţa ta şi a  familiei tale, nu se consideră a fi disparitate de formă, întrucât „Necesitatea nu este nici condamnată, nici lăudată”. Aceasta este marea revelație care va fi dezvăluită în întregime numai în zilele lui Mesia. Când vom accepta această învățătură, vom fi răsplătiți cu deplina mântuire.

Am spus deja că există două moduri de revelare a completitudinii: calea Torei sau calea suferinței.

Aşadar, Creatorul a dat umanității tehnologie, până când am inventat atomul și bombele cu hidrogen. Dacă distrugerea totală pe care acestea sunt destinate să o aducă asupra omenirii încă nu este evidentă tuturor, ei pot aștepta un al treilea război mondial sau un al patrulea pentru a se lămuri. Bombele își vor face treaba și relicvele care rămân după distrugere nu vor avea altă opțiune decât să ia asupra lor această lucrare, în care atât indivizii, cât și națiunile nu vor munci pentru ei înșiși mai mult decât este necesar pentru propria subzistenţă, în timp ce orice altceva vor face va fi spre binele celorlalţi. Dacă toate națiunile lumii sunt de acord cu asta, nu vor mai exista războaie în lume, pentru că nimeni nu va mai fi preocupat de propriul său bine, ci doar de binele celorlalţi.

Această lege a echivalenței de formă este legea lui Mesia. Se spune despre asta: „În vremurile de pe urmă … popoarele vor veni grămadă la el … şi vor zice: «Veniţi, haideţi să ne suim la muntele Domnului … Căci din Sion va ieși Legea și din Ierusalim Cuvântul Domnului. El va judeca între multe popoare…»” (Mica 4:1-3) Adică, Mesia îi va învăța lucrarea Creatorului în echivalență de formă, care este învățătura și legea lui Mesia. „Și va hotărî între neamuri puternice” (Mica 4:3), adică El le va dovedi că, dacă nu vor lua asupra lor lucrarea Creatorului, toate națiunile vor fi distruse de război. Dacă, însă, ei acceptă legea Lui, se spune despre aceasta: „din săbiile lor îşi vor făuri fiare de plug şi din suliţele lor cosoare” (Mica 4:3).

Dacă purcedeţi pe calea Torei și primiți mirodenia, foarte bine. Iar dacă nu, veţi merge pe calea suferinței, ceea ce înseamnă că războaiele vor izbucni cu bombe atomice și cu hidrogen, iar întreaga lume va căuta soluţii pentru a scăpa de război. Atunci se vor îndrepta către Mesia, către Ierusalim, și El îi va învăța această lege.

ATRIBUTE UMANE

Înainte de a aborda această chestiune, voi prezenta o scurtă introducere referitoare la calităţile umane și voi spune că oamenii sunt împărțiți în două categorii: egoiști și altruişti.

“Egoişti” înseamnă că tot ceea ce fac este pentru ei înșiși. Și dacă fac vreodată ceva pentru un altul, trebuie să aibă o răsplată în schimbul muncii lor, care să merite, în bani, respect etc.

“Altruiști” înseamnă că își sacrifică toate zilele pentru bunăstarea altora, fără niciun fel de răsplată. În schimb, își neglijează întotdeauna propriile nevoi pentru a-i ajuta pe ceilalți. Mai mult decât atât, printre aceștia există oameni care își dau sufletul și viața pentru binele altora, precum cei pe care îi găsim printre voluntarii care se duc la război pentru poporul lor.

Am găsit şi altruişti într-un sens mai general, adică cei care își dau inima și sufletul pentru a-i ajuta pe defavorizaţii tuturor națiunilor lumii, cum ar fi comuniștii, care luptă pentru binele celor oprimaţi din toate națiunile lumii. Ei sunt dispuși să plătească pentru asta cu însăși viața lor.

Egoismul este încorporat în natura fiecărui individ, ca în orice animal. Cu toate acestea, altruismul este împotriva naturii umane. Câţiva aleși au, însă, această natură; pe aceştia îi numesc „idealiști”. De bună seamă, majoritatea oricărei societăți sau a oricărui stat este formată din oameni simpli, din carne și oase, adică din egoiști. Doar câțiva, cel mult zece la sută, sunt altruiştii care constituie excepția.

Acum voi ajunge la subiect: Din motivele expuse mai sus, anume că altruiştii sunt atât de puțini în fiecare societate, primii comuniști, înainte de epoca lui Karl Marx, nu au reușit să acționeze pentru răspândirea comunismului în lume, conform zicalei: „Cu o singură pasăre nu se face vară.” În plus, unii dintre ei au înființat chiar așezări comunitare precum kibuţurile din țara noastră, dar au eșuat pentru că nu puteau îndura.

Asta s-a întâmplat întrucât toți membrii societății comunitare trebuie să fie idealiști altruişti, ca înșiși fondatorii. Dar pentru că nouăzeci la sută din orice societate, chiar și în cele mai dezvoltate, sunt egoiști, ei nu ar putea ține pasul cu conduita unei societăți cooperatiste, care este pur altruistă prin natură.

Acest lucru a continuat până în epoca lui Karl Marx, când a fost conceput un plan foarte reușit pentru extinderea comunismului, și anume încorporarea oprimaţilor în războiul comunismului, astfel încât aceștia să lupte alături de ei împotriva guvernului burghez capitalist. Întrucât oprimații sunt interesați de acest război numai pentru binele lor, adică din motive egoiste, ei au acceptat imediat planul și, astfel, comunismul s-a răspândit la toate nivelurile celor neputincioşi şi oprimați. Întrucât cei neputincioşi sunt majoritari în societate, nu este de mirare că astăzi comunismul a reușit să cucerească o treime din lume.  

Cu toate acestea, această cuplare a comuniștilor altruişti cu proletariatul egoist, deși a reușit să răstoarne guvernul burghez, urât şi de unii şi de alţii, nu reușește încă să păstreze o guvernare cooperatistă cu o distribuire justă. Motivul este foarte simplu: omul nu face nicio mișcare decât dacă există un anumit scop care necesită această mișcare. Acest scop servește ca forță motivantă pentru a face acea mișcare, precum combustibilul care pune în mişcare o mașină.

De pildă, nu îţi miști mâna dintr-un loc în altul decât dacă eşti convins că în celălalt loc îţi vei odihni mâna mai confortabil. Scopul căutării unui loc mai confortabil pentru mâna ta este combustibilul care te împinge să muţi mâna dintr-un loc în altul.

Inutil să mai spun că un muncitor care lucrează toată ziua trebuie să aibă combustibil pentru mișcările laborioase pe care le face. Recompensa pentru munca sa este combustibilul care îl motivează în munca lui grea. Aşadar, dacă nu i se acordă nici o recompensă pentru munca sa, sau dacă nu are nevoie de recompensa respectivă, nu va fi în stare să lucreze. El va fi ca o mașină care nu a fost alimentată; nici cea mai credulă persoană din lume nu va crede că această mașină se va mișca vreodată.

Prin urmare, într-un regim pur comunist, în care muncitorul știe că nu i se va da mai mult dacă lucrează mai mult sau că va primi mai puțin dacă lucrează mai puțin și, cu atât mai mult, conform devizei absolute, „Fiecare va funcționa conform capacităţilor sale și va primi conform nevoilor sale”, muncitorul nu va fi nici răsplătit pentru atenţia lui şi nici nu se va teme de propria lui neglijență.

Astfel, nu ar avea niciun combustibil care să-l motiveze să lucreze. Productivitatea muncii lucrătorilor va scădea apoi până  la zero, până când va fi distrus întregul regim. Nici o școală din lume nu va ajuta la schimbarea naturii umane pentru a putea lucra fără combustibil, adică fără răsplată.

Excepția de la această regulă este idealistul născut altruist în mod natural, pentru care cea mai bună răsplată este binele celuilalt. Acest combustibil altruist este pe deplin suficient pentru el ca forță motivantă pentru a munci, aşa cum este recompensa egoistă pentru toți ceilalți oameni. Cu toate acestea, idealiștii sunt puțini; numărul lor este insuficient pentru ca societatea să se bazeze pe ei. Aşadar, vedem cum comunismul și altruismul sunt unul și același lucru.

Știu că există modalități de a-i obliga pe muncitori să-și îndeplinească partea din munca pe care supraveghetorii le-o vor da prin aceleași conduite ca într-un regim burghez, unde fiecare este recompensat în funcție de productivitatea sa. În plus, pedepse dure pot fi impuse celor neglijenți, aşa cum se face în țările sovietice. Însă nu acesta este comunismul. Inutil să mai spun că nu este acesta paradisul pe care speră unii că îl va aduce regimul comunist, unul pentru care să-ţi dai viața.

Mai mult, o astfel de guvernare este mult mai rea decât guvernarea burgheză din motive lipsite de ambiguitate pe care le voi prezenta mai jos. Dacă acest tip de guvernare compulsivă ar fi făcut un pas către comunismul perfect, ar fi fost încă posibil de acceptat și de tolerat. Nu este însă cazul; nicio instruire din lume nu va inversa natura umană de la egoism la altruism.

Prin urmare, regimul opresiv aplicat în țările sovietice este un regim etern care nu poate fi niciodată schimbat. Iar când vor voi să-l transforme într-un regim cu adevărat cooperatist, muncitorii vor rămâne fără combustibil. Nu vor putea lucra și vor distruge sistemul. Astfel, egoismul și anticomunismul sunt unul şi acelaşi lucru, sunt identice.

Mai mult, o guvernare comunistă compulsivă este complet nesustenabilă, întrucât o guvernare dependentă de baionetă nu poate persista, iar majoritatea se va ridica în cele din urmă împotriva ei și o va desființa. Cei zece la sută idealişti nu vor putea, în veci, să stăpânească egoismul celorlalţi nouăzeci la sută și a anticomuniştilor. Asta este ceea ce găsim în țările sovietice și în ţările din est. Mai mult, nici măcar acea mână de idealiști comuniști care conduc astăzi aceste țări nu este garantat să rămână așa timp de generații, întrucât idealurile nu sunt ereditare. Deși părinţii sunt idealiști, nu există nicio garanție că descendenții lor le vor urma exemplul.

Aşadar, cum putem fi siguri că conducerea celei de-a doua sau a treia generații va fi în mâinile idealiștilor comuniști așa cum este astăzi? Ai putea spune că majoritatea îi va alege întotdeauna din public, dar asta este o greșeală gravă. Majoritatea mulţimii egoiste îi va alege doar pe cei care le sunt apropiați în spirit, şi nu pe adversarii lor.

Mai mult, ştim cu toţii că liderii de astăzi nu au fost deloc aleși de mulţime. Aşadar, cine ar putea spune că reprezentanții aleși ai mulţimii vor fi întotdeauna idealiștii din mulţime? Atunci când vor fi la putere, egoiștii vor revoca cu siguranță acea guvernare instantaneu sau cel puțin o vor transforma într-un fel de comunism național, „o națiune a stăpânilor”.

Tot ceea ce am spus – când am arătat că şi comunismul și altruismul sunt la fel, și că egoismul și anticomunismul sunt unul şi aceleași lucru – este propria mea viziune. Insă, dacă îi întrebați pe comuniștii înșiși, aceștia vor nega vehement. Vor pretinde contrariul: „Suntem departe de orice etică burgheză; nu avem sentimentalism. Căutăm doar dreptatea, în aşa fel încât nimeni să nu exploateze pe nimeni”. Cu alte cuvinte, este conform definiţiei: „ceea ce este al meu este al meu și ceea ce este al tău este al tău”, care este, de fapt, atributul egoiştilor. Aşadar, trebuie să privim problemele aflate în percepția lor și să revizuim această dreptate pe care o caută ei și căreia îşi dedică viața.

MAI MULTE DEFINIȚII GENERALE

În primul rând, conform dezvoltării regimurilor comuniste, constat că termenii „burghez” și „proletariat” nu mai sunt suficienți pentru a explica acea istorie economică și avem nevoie de termeni mai generali. Este mai aproape de adevăr să împărțim societatea într-o clasă de sârguincioși (activi) și o clasă de neputincioşi (inactivi). În regimurile burgheze, sârguincioșii sunt capitaliștii și clasa de mijloc. Neputincioşii sunt muncitorii care lucrează pentru ei. În regimurile comuniste, sârguincioșii sunt managerii, supraveghetorii și intelectualii, iar neputincioşii sunt muncitorii care lucrează pentru ei.

Majoritatea în fiecare societate o formează neputincioşii. Sârguincioșii nu sunt mai mult de treizeci la sută din societate. Este o lege naturală aceea după care cei sârguincioşi îi vor exploata pe cei neputincioşi cât vor putea de bine, tot aşa cum în apa mării, peştii puternici îi înghit pe cei slabi. Nu are importanță dacă sârguincioșii sunt capitaliști și negustori, ca în regimurile burgheze, sau sunt manageri, supraveghetori, intelectuali și distribuitori, ca în regimurile comuniste.

În cele din urmă, sârguincioșii vor exploata munca celor neputincioşi în măsura în care pot; nu le va fi milă de ei.  Sârguincioșii vor aspira întotdeauna la a lua untul și smântâna, lăsând neputincioşilor doar zerul sărac. Singura întrebare este ce rămâne neputincioşilor după exploatarea nemiloasă de către cei sârguincioși, care este măsura înrobirii pe care sârguincioșii le-o impun și măsura independenţei și a libertății umane pe care sârguincioșii le-o permit. Putem face diferenţa între regimuri şi să-l alegem pe cel preferabil numai după ce facem analiza măsurii acestor resturi, pe care sârguinciosul le lasă celui neputincios.

Să notăm încă o dată ceea ce am spus, că nu se poate lucra fără nicio recompensă care să servească drept combustibil pentru  mașină. Într-un regim comunist non-altruist, muncitorii trebuie să fie recompensați pentru munca lor și să fie pedepsiți cu duritate pentru neglijența lor.

Cu toate acestea, este nevoie de mulți supraveghetori care să îi supravegheze, întrucât fără o supraveghere suficientă, recompensele și pedepsele sunt cu siguranță ineficiente. Cu toate acestea, nu există o muncă mai grea decât aceea de a sta în cârca oamenilor și a-i chinui, pentru că „nimeni nu vrea să fie călăul”. Prin urmare, chiar dacă pui inspectori, numiți peste alţi inspectori și numeşti superiori care să-i supravegheze pe aceştia, toți vor fi neglijenți în acţiunea lor de supraveghere și nu-i vor chinui suficient pe muncitori.

Nu există nici un remediu pentru asta, în afară de acela de a furniza o mulțime de combustibil funcționarilor, suficient pentru a recompensa o muncă atât de grea, adică aceea a călăului. Cu alte cuvinte, trebuie să li se dea de câteva ori mai mult decât unui simplu muncitor. Astfel, nu trebuie să vă mirați dacă funcționarii din Rusia sunt plătiți de zece până la de cincizeci de ori mai mult decât un simplu muncitor; munca lor este de zece până la de cincizeci de ori mai grea decât cea a unui simplu muncitor. Dacă nu sunt suficient recompensați, vor fi obligați să-și neglijeze funcția și statul va fi distrus.

Acum să încercăm să calculăm în moneda țării noastre. Să spunem că un simplu muncitor câștigă o sută de lei pe zi. Asta înseamnă că un simplu funcționar va primi o mie de lei pe zi, de zece ori mai mult. Astfel, într-un an, el va câștiga douăsutepatruzeci de mii de lei, iar în zece ani, aproape două milioane şi jumătate de lei.

Dacă deducem zece la sută din această sumă pentru subzistenţă, el va rămâne cu o peste două milioane de lei. Se pare că ar trebui să-l considerăm un veritabil capitalist. Sumele sunt cu mult mai mari atunci când este vorba de funcționarii superiori.

Astfel, în câteva decenii, funcționarii vor deveni milionari, fără niciun risc, ci strict prin exploatarea muncitorilor. După cum am spus, în urma experienței de astăzi, societatea nu ar trebui să mai fie împărțită în burghezi și proletariat, ci în sârguincioşi și neputincioşi.

Am putea spune că aceasta nu este decât o etapă către comunismul pur, adică prin educație și opinia publică, mulţimea va fi instruită până când „fiecare va lucra în funcție de capacităţile sale și va primi în funcție de necesităţile sale”. Atunci nu va mai fi nevoie de inspectori și supraveghetori.

Este o mare greșeală, întrucât deviza conform căreia fiecare lucrează în funcție de capacitatea sa şi primeşte în funcție de nevoile sale este un motto strict altruist. Şi orice situaţie în care omul poate lucra în beneficiul societății fără niciun combustibil, este una nefirească, cu excepția cazului în care motivul şi combustibilul pentru munca sa îl constituie altruismul, așa cum am demonstrat.

Aşadar, nu trebuie să sperăm în nicio schimbare în bine. Dimpotrivă, trebuie să ne temem că acea mână de comuniști idealiști care conduc astăzi nu le vor lăsa conducerea altor idealiști. Forța egoistă a oamenilor va prevala treptat, ei vor alege o conducere în conformitate cu spiritul lor egoist și vor restabili capitalismul. Cel puțin, vor transforma comunismul într-un fel de comunism național, o „națiune stăpână”, precum Hitler. Ei nu vor avea nicio inhibiție în privința exploatării altor națiuni în beneficiul lor, cu condiţia să aibă puterea.

S-ar putea spune că prin educație și opinia publică, natura maselor poate fi transformată în altruism. Şi aceasta este o  greșeală la fel de gravă. Educația nu poate face mai mult decât în sensul orientării opiniei publice, ceea ce înseamnă ca opinia mulţimii să îi respecte pe altruști și să îi disprețuiască pe egoiști.

Atâta timp cât opinia publică susține altruismul prin respect și ignominie, educația va fi eficientă. Cu toate acestea, dacă va veni un moment în care un vorbitor experimentat și competent ține zilnic un discurs care este opusul opiniei publice, el va reuși, fără îndoială, să schimbe opinia publică după cum dorește.

Avem deja o experiență atât de amară în istorie cu acel ticălos care a transformat un popor binevoitor ca germanii în animale sălbatice prin predicile sale zilnice. Câteva sute de ani de educație s-au evaporat ca o bulă de săpun, întrucât opinia publică s-a schimbat și educația nu mai avea pe ce să se bazeze, deoarece educația nu poate exista fără sprijinul mulţimii.

Astfel, vedem foarte clar că nu există nicio speranță de a schimba această guvernare compulsivă. De asemenea, nu există nicio speranță ca masele să realizeze vreodată comunismul adevărat, conform devizei: „De la fiecare după propriile capacităţi, fiecăruia după propriile necesităţi”.

Mai degrabă, muncitorii trebuie să rămână veșnic sub veriga îngrozitoare a managerilor și a supraveghetorilor, în timp ce managerii și supraveghetorii vor suge întotdeauna sângele muncitorilor, așa cum fac capitaliștii burghezi, dacă nu chiar mai rău decât ei. La urma urmei, în regimul obligatoriu al comuniștilor, muncitorii nici nu au dreptul la grevă. Foametea și distrugerea vor apăsa întotdeauna asupra capetelor lor, așa cum ne învață experiența sovietică. Mai mult, dacă guvernarea obligatoriu va fi vreodată revocată, societatea va fi cu siguranță distrusă instantaneu, întrucât muncitorii ar rămâne fără combustibil.

Se spune că într-un regim comunist merită ca proletariatul să sufere, pentru că suferă pentru ei înșiși, întrucât sunt proprietarii mijloacelor de producţie, ale avutului și ale surplusului și nimeni nu îi poate exploata. Dimpotrivă, într-un regim capitalist ei au doar pâinea lor zilnică, iar tot surplusul este dat capitaliștilor. Ce frumoase sunt aceste cuvinte la suprafață.

Dacă există, însă, măcar un dram de adevăr în aceste cuvinte, atunci asta se aplică sârguincioșilor, care sunt funcționarii și managerii, care îşi însuşesc toate plăcerile regimului obligatoriu în orice caz. Într-adevăr, în ceea ce privește proletariatul, și anume muncitorii și cei neputincioşi, acestea sunt cuvinte cu totul goale.

Să luăm, de exemplu, căilor noastre ferate. Sunt proprietate a statului, ceea ce înseamnă că proprietatea căilor ferate este în mâinile tuturor cetățenilor statului. Întreb: simte vreunul dintre noi, cetățenii, că are dreptul de proprietate asupra căilor ferate? Avem vreun beneficiu mai mare atunci când călătorim pe o cale ferată naționalizată în comparație cu călătoria pe o cale ferată privată, capitalistă?

Putem lua, de pildă, o companie deținută în totalitate de proletariat, precum Solel Boneh (o mare corporație de construcții din Israel), deținută exclusiv de muncitori. Au, oare, muncitorii care lucrează pentru ceea ce este proprietatea lor, vreun beneficiu suplimentar faţă de situaţia în care ar lucra pentru o societate cu capital străin?

Mă tem că cineva care lucrează pentru antreprenorul străin se va simți mult mai acasă decât cel care lucrează pentru Solel Boneh, chiar dacă este aparent coproprietar. Numai o mână de manageri dețin întreaga proprietate și ei fac cu această proprietate națională ce cred, după cum consideră potrivit. Unui cetățean oarecare i se interzice chiar să întrebe ce fac și pentru ce.

Astfel, proletariatul nu simte nicio încântare în urma deţinerii proprietăţii statului și a mijloacelor de producţie aflate în mâna directorilor și funcționarilor, care îi opresează și îi umilesc întotdeauna precum praful ţărânei. Care este atunci surplusul pe care îl au în regimul comunist obligatoriu, mai mult decât pâinea lor zilnică?

Nu îi invidiez deloc pe muncitorii care trăiesc şi vor trăi în în regimul comunist obligatoriu, sub aspra povară a funcționarilor și inspectorilor, care îi pot tortura cu tot felul de atrocități, nepăsători faţă de opinia publică şi lume, întrucât toate mijloacele de publicitate vor fi în mâinile funcționarilor. Nimeni nu va putea să le facă publice faptele rele.

În plus, toţi vor fi prizonierii lor, neputând să părăsească țara și să scape de ei, la fel cum părinții noștri erau închiși în Egipt, de unde niciun sclav nu putea pleca pentru a fi liber. Dat fiind că toți muncitorii lasă statului surplusul de produse, cum ar putea să-i lase statul să plece în altă parte, când astfel și-ar pierde surplusul? Într-un cuvânt, un regim comunist non-altruist trebuie să fie întotdeauna format din două clase: cei sârguincioși, care sunt managerii, funcționarii și intelectualii, și clasa celor neputincioşi, care sunt muncitorii productivi, majoritatea societății.

Pentru funcționarea statului, clasa sârguincioșilor trebuie, vrând sau nevrând, să înrobească, să chinuie și să umilească clasa muncitoare fără milă și cu nerușinare. Îi vor exploata de zece ori mai mult decât îi exploatează burghezii, pentru că vor fi cu totul lipsiți de apărare, întrucât nu vor avea dreptul la grevă. Ei nu vor putea să dezvăluie în public faptele rele ale angajatorilor și nu vor avea niciun fel de plăcere din proprietatea asupra mijloacelor de producţie pe care şi-au însuşit-o funcționarii.

Încă ceva, iar acesta este cel mai important lucru. Comunismul trebuie să corecteze mai mult decât simpla ordine economică. El trebuie să asigure şi minimul necesar existenței oamenilor din lume. Cu alte cuvinte, este vorba de a preveni războaiele, astfel încât națiunile să nu se distrugă reciproc. Am urlat deja ca o macara despre asta înainte de anii 1933, în cartea mea, pamfletul Pacea, avertizând că războaiele de astăzi au ajuns la astfel de proporții încât pun în pericol viața întregii lumi.

Singura soluţie pentru a preveni acest lucru este ca toate națiunile să adopte regimul comunismului perfect, adică altruist. Inutil să spun că astăzi, după descoperirea și utilizarea bombelor atomice și descoperirea bombelor cu hidrogen, nu mai este îndoielnic că, după unul, două sau trei războaie, întreaga civilizație umană va fi distrusă în totalitate, fără a lăsa relicve.

Egoismul contemporan, modern nu poate asigura pacea în lume, pentru că, fie şi dacă toate națiunile lumii ar adopta acest regim comunist, tot nu va exista un motiv convingător pentru națiunile bogate în mijloace de producție, materii prime și civilizație, să împartă materia primă, materialele și mijloacele de producţie în mod echitabil cu națiunile sărace.

De pildă, națiunile din America nu vor să-și egalizeze nivelul de trai cu națiunile asiatice sau africane, sau chiar cu națiunile europene. O singură națiune ar putea avea puterea de a egaliza nivelul de trai al celor bogați și ai celor din clasa de mijloc – deţinătorii mijloacelor de producţie – cu proletariatul, prin incitarea maselor sărace, care formează majoritatea societății, să-i distrugă pe cei bogați și pe cei din clasa de mijloc și să le ia proprietatea. Această soluţie nu va fi, însă, de nici un folos în a constrânge o națiune bogată să-și împartă proprietatea și mijloacele de producție cu o națiune săracă, întrucât națiunea bogată are pregătite deja arme și bombe pentru a se proteja de vecinii săraci.

Aşadar, care este binele pe care l-a făcut regimul comunist în lume? A lăsat intactă starea de invidie dintre națiuni la fel ca în regimul capitalist, fără nici o îndreptare. O împărțire justă în cadrul fiecărei națiuni nu va ajuta la o împărțire justă între națiuni.

Prin urmare, de vreme ce elementele de bază pentru subzistenţă se află într-o situaţie de risc imediat, este o pierdere de timp să îmbunătățeşti sistemul de guvernare economică. Ar fi mai bine să se folosească acest timp pentru a căuta soluţii pentru a salva însăși viața întregii omeniri.

Vedem că întreaga problemă cu regimul comunist de astăzi este lipsa unui sistem de recompensare adecvată, care este combustibilul forței productive a muncitorilor. Prin urmare, este imposibil să îl folosești cu succes, cu excepția combustibilului recompensei și pedepsei.

Prin urmare, avem nevoie de inspectori, supraveghetori și manageri pentru a-și asuma această muncă grea de supraveghere a muncitorilor și pentru a le suge fără milă sângele și transpirația, făcându-le viața amară la nesfârșit cu greutăți și înrobire. În schimbul acestei munci grele, trebuie să li se acorde, de asemenea, o recompensă adecvată, care nu este mai puțin decât să-i facă milionari, pentru că nu vor dori să trăiască viața de călăi din proprie iniţiativă pentru mai puțin de atât, așa cum vedem în țarile sovietice.

Nici nu trebuie să sperăm ca această domnie a terorii să se sfârșească vreodată, așa cum promit cei optimişti. Nici baionetele, nici educația sau opinia publică nu vor putea schimba natura umană pentru a lucra de bună voie fără combustibilul adecvat.

Prin urmare, este un blestem pentru generații întregi. Când guvernarea obligatorie va fi revocată, muncitorii nu vor mai produce nimic care să ajute la susținerea statului. Nu există leac pentru asta, decât pentru a aduce credința în răsplata spirituală și pedeapsa de Sus în inimile muncitorilor, de la Cel care cunoaște toate misterele.

Astfel, printr-o educație potrivită și o promovare corectă, recompensa și pedeapsa spirituală vor fi un combustibil suficient pentru produsul muncii lor. Nu vor mai avea nevoie de manageri sau supraveghetori pe care să-i ţină în spate, ci fiecare va munci de bunăvoie și din toată inima pentru societate, pentru a câștiga recompensa sa din Cer.

ASPECTE POZITIVE

1. Comunismul este un ideal, adică este moral. Scopul „De la fiecare după propriile capacităţi, fiecăruia după propriile necesităţi” constituie dovada.
2. Orice morală trebuie să aibă un fundament care să o susţină; educația și opinia publică constituie o bază lipsită de consistenţă, iar dovada acestui fapt este Hitler.
3. Întrucât orice concept al majorităţii va triumfa, de bună seamă,  este inutil să spunem că este necesar ca comunismul rectificat să fie susţinut de către majoritatea mulţimii. Astfel, este necesar să se stabilească nivelul moral al majorității mulţimii pe o bază care va necesita și va garanta faptul că comunismul rectificat nu va fi niciodată corupt. Idealul inerent omului este insuficient, întrucât prea puțini îl posedă și sunt nesemnificativi în comparație cu majoritatea mulţimii.
4. Religia este singurul fundament sigur pentru a ridica nivelul colectivităţii la nivelul moral al principiului “De la fiecare după propriile capacităţi,fiecăruia după propriile necesităţi”
5. Comunismul trebuie să treacă de la conceptul lui „Ce este al meu este al meu și ce este al tău este al tău”, care este regula sodomită, la conceptul lui „Ce este al meu este al tău și ce este al tău este al tău”, adică altruismul absolut. Când majoritatea mulţimii acceptă această regulă de facto, va fi momentul adoptării principiului “De la fiecare după propriile capacităţi, fiecăruia după propriile necesităţi”. Semnul va fi acela că fiecare ar lucra ca şi un lucrător contractual.
6. Este interzisă naționalizarea proprietății înainte ca mulţimea să atingă acest nivel moral. Înainte de a exista un factor moral de încredere în mulţime, colectivitatea nu va avea combustibil pentru muncă.
7. Întreaga lume este o singură familie. Sistemul comunismului ar trebui să cuprindă întreaga lume într-un nivel de trai egal pentru toți. Procesul propriu-zis este, însă, unul gradual. Fiecare națiune a cărei majoritate acceptă practic aceste elemente de bază și are un combustibil garantat, poate intra imediat în sistemul comunist.
8. Forma economică și religioasă care garantează comunismul va fi aceeași pentru toate națiunile. Cu excepția formelor religioase, care nu privesc economia și alte conduite, fiecare va avea propria formă, care nu trebuie modificată deloc.
9. Lumea nu trebuie rectificată în chestiuni religioase înainte ca rectificarea economică să fie garantată pentru întreaga lume.
10. Ar trebui să existe un program detaliat cuprinzănd toate regulile menționate mai sus și restul regulilor necesare în acest sens. Oricine intră în sistemul comunismului trebuie să depună un jurământ solemn.
11. În primul rând, trebuie să existe o mică comunitate a cărei majoritate este altruistă în măsura menționată mai sus. Înseamnă că vor lucra la fel de sârguincios ca lucrătorii contractuali, zece până la douăsprezece ore pe zi și mai mult. Toţi şi fiecare în parte vor munci în funcție de puterile lor și vor primi în funcție de nevoile fiecăruia.

Ei vor avea toate elementele guvernării unui stat. În acest fel, chiar dacă sistemul acestei instituții conține întreaga lume, iar guvernul forței brute va fi revocat complet, nu va trebui să se schimbe nimic în modul de conducere sau în modalitatea efectuării muncii.

Această instituție va fi ca un punct focal global cu națiuni și state care o înconjoară până în cele mai îndepărtate colțuri ale lumii. Toți cei care intră în acest sistem al comunismului vor avea aceeași agendă și aceeași conducere ca și centrul. Vor fi o singură națiune în profituri, pierderi și rezultate

12. Este absolut interzis ca indiferent cine din instituție să apeleze la vreuna dintre instituțiile judiciare etc. sau la oricare dintre formele existente în regimul forței brute. Toate conflictele trebuie rezolvate în interior, adică între părțile interesate. Opinia publică, care condamnă egoismul, va condamna partea vinovată pentru că a exploatat atitudinea corectă a partenerului.

13. Este o realitate faptul că evreii sunt urâți de majoritatea națiunilor și sunt marginalizaţi de acestea. Este adevărat atât în ce priveşte religia cât şi în viaţa laică şi în comunism. Nu există nici o tactică pentru a lupta împotriva acestei realităţi în afară de aceea de a aduce adevărata morală altruistă în inima națiunilor, până la cosmopolitism.

14. Dacă îi este cuiva interzis să-şi exploateze apropiaţii, de ce ar trebui să i se permită unei națiuni să-și exploateze naţiunile prietene? Ce oare dă dreptul unei națiuni să se bucure de pământ mai mult decât alte națiuni? Prin urmare, trebuie instituit comunismul internațional.

Așa cum există indivizi care au fost privilegiați datorită propriei sârguinţe, datorită șansei sau moștenirii din strămoși să aibă mai mult decât cei neputincioşi, la fel este și în ce priveşte națiunile. Prin urmare, de ce războiul împotriva indivizilor ar trebui să fie mai important decât împotriva națiunilor?

15. Dacă ați locui pe o insulă de sălbatici pe care nu i-ați putea aduce să respecte legea și ordinea decât prin religie, v-ați îndoi de asta și i-ați lăsa să se distrugă reciproc? În mod similar, în ceea ce privește altruismul, toți sunt sălbatici și nu există nicio tactică pe care să o accepte decât prin religie. Cine ar ezita în loc să îi abandoneze să se distrugă reciproc cu bombe cu hidrogen?

16. Există trei fundamente pentru extinderea credinței: 1) Satisfacerea dorințelor; 2) Dovezile; și 3) Propaganda.

• Satisfacerea Dorințelor este precum perpetuarea sufletului, o recompensă, la fel ca şi o recompensă națională, care înseamnă glorificarea națiunii.
• Dovezile sunt acelea că lumea nu poate exista fără ea, cu atât mai mult în zilele atomului …
• Propaganda poate fi folosită și în locul dovezilor, dacă se face cu sârguință.

17. Din cauza poftei de a avea posesiuni, este imposibil să construim comunismul altruist fără ca mai întâi să existe comunismul egoist, așa cum demonstrează toate societățile care au vrut să stabilească comunismul altruist înainte de marxism. Cu toate acestea, acum, când o treime din lume    și-a stabilit deja rudimentele în baza unui regim comunist egoist, este posibil să începem să conturăm un comunism altruist durabil pe un fundament religios.

18. Comunismul altruist va anula complet regimul forței brute. În schimb, „fiecare om va face ceea ce este drept în ochii lui”. Nu ar trebui să ne surprindă, întrucât era greu de crezut că copiii pot fi educați prin explicații, dar numai cu bastonul. Astăzi majoritatea oamenilor au acceptat, însă, acest lucru și reduc aplicarea regulilor de forță asupra copiilor.

Asta îi priveşte pe copii, care nu au nici răbdare, nici cunoaştere. Cu atât mai mult se aplică asta unei colectivităţi de oameni educați, instruiţi, aduși la altruism. Cu siguranță nu va fi nevoie de aplicarea regimului forței brute. Într-adevăr, nu este nimic mai umilitor și mai degradant pentru un om decât să se afle sub guvernarea forței brute. 

Nici măcar tribunalele nu vor fi necesare, cu excepția cazului în care apare un eveniment neobișnuit, în care vecinii nu au putere de influență asupra unui individ excepțional. În acest caz, vor fi necesari pedagogi speciali pentru a convinge acea persoană prin argumentare și prin explicarea beneficiului societății, până când persoana va fi aliniată.

Dacă cineva este încăpățânat și totul nu duce către niciun rezultat, atunci mulţimea se va îndepărta de acea persoană ca și cum ar fi un proscris, până când persoana respectivă va adera la regulile societății.

Rezultă că, după ce va fi stabilit un acord privitor la comunismul altruist, cu o majoritate a oamenilor care şi-au asumat în mod activ aceste reguli, ei vor decide imediat să nu se aducă reciproc în faţa niciunei instanțe, agenții guvernamentale sau a oricărui alt tip de forță. Mai degrabă, totul se va face prin convingere şi accept cu blândeţe. Prin urmare, nicio persoană nu trebuie acceptată în societate înainte de a fi testată pentru a vedea dacă este atât de crudă, încât nu poate fi îndrumată către altruism.

19. Este important să se facă o astfel de rectificare încât nimeni să nu apeleze la societate pentru nevoile sale. În schimb, vor exista persoane selectate care vor examina nevoile fiecărei persoane și vor asigura ce este necesar fiecărei persoane. Opinia publică îl va denunța pe cel care pretinde ceva pentru sine, ca pe hoțul și ticălosul de astăzi.

Astfel, gândurile fiecăruia vor fi îndreptate către a dărui semenilor, așa cum este natura oricărei construcţii care face calculul, chiar înainte ca cineva să simtă propriile nevoi.

Dacă vrem să sărim pe o masă, trebuie să ne pregătim să sărim mult mai sus decât masa și apoi vom ateriza pe masă. Dacă însă vrem să sărim doar atât de sus cât e masa, vom rata şi vom cădea jos.

20. De bună seamă, comunismul egoist nu este decât un pas pe drumul către justiția socială, cum am spune „De la Lo Lişma (nu în numele Ei) la Lişma (în numele Ei)”. Dar socot că a sosit timpul pentru a doua fază, și anume comunismul altruist.

Prima dată, trebuie să fie stabilit într-o singură țară, drept model. După aceea, țările din prima fază îl vor accepta cu siguranță. Timpul este esențial, întrucât neajunsurile și forța brută utilizate în comunismul egoist descurajează majoritatea lumii civilizate în legătură cu această metodă.

Astfel, lumii trebuie să-i fie prezentat comunismul perfect și atunci majoritatea țărilor civilizate din lume îl vor accepta fără îndoială. Este foarte îngrijorător faptul că imperialismul va desființa comunismul din lume, dar dacă metoda noastră perfectă va fi făcută realmente publică, imperialismul va rămâne cu siguranță ca un rege fără armată.

21. În mod evident, nu este posibilă o viață socială stabilă și adecvată, cu excepția cazului în care controversele dintre membrii societății sunt rezolvate de majoritate. Prin urmare, rezultă că nu poate exista un regim bun într-o societate decât dacă majoritatea este bună. O societate bună înseamnă că majoritatea din ea este bună, iar o societate proastă înseamnă că majoritatea ei este rea. După cum am spus mai sus, la punctul 3, comunismul nu trebuie instaurat înainte ca majoritatea oamenilor din societate să funcţioneze în baza dorinței de a dărui.

22. Nici o propagandă nu poate asigura o regulă coercitivă asupra generațiilor viitoare și nici opinia publică, nici educația nu vor ajuta în acest caz, întrucât în mod natural ele tind să slăbească. Excepția este religia, care în mod natural devine mai puternică. Vedem din experiență că națiunile care au acceptat religia mai întâi coercitiv și compulsiv, o acceptă de bunăvoie în generația următoare. Mai mult, sunt dedicate și devotate acesteia.

Trebuie să înțelegem că, deși părinții şi-au asumat comunismul altruist pentru că erau idealiști, nu există nicio garanție că copiii lor îi vor urma în acest tip de regim. Inutil să spun că, dacă părinții au adoptat comunismul prin constrângere, așa cum este cazul în comunismul egoist, acesta nu va dura generații, ci va fi în cele din urmă copleșit și revocat. Un regim nu poate fi impus decât prin religie.

23. Când spun că nu trebuie instaurat un regim comunist înainte de a exista o majoritate altruistă, nu vreau să spun că vor fi de bună voie idealiști. Mai degrabă înseamnă că îl vor păstra din motive religioase, pe lângă opinia publică. Această constrângere este una care va dura generații, pentru că religia este principalul factor de stimulare.

24. Trebuie să ne amintim toate suferințele, sărăcia, corupția și războiul, și văduvele și orfanii din lume, căutând mântuirea în comunismul altruist. În acel moment, nu va fi dificil pentru cineva să-și dedice întreaga viață pentru a-i salva de distrugere și de suferinţele îngrozitoare. Cu atât mai mult când este vorba de un tânăr, a cărui inimă nu a fost îndobitocită de propriile neajunsuri. Această persoană îl va susține de bună seamă cu inima și cu sufletul său.

Aspecte negative

1. Dacă se face naționalizarea înainte ca mulţimea să fie pregătită pentru asta, adică înainte ca fiecare să aibă o bază solidă și să aibă o cauză sigură pentru funcționarea combustibilului, este ca și cum ai demola casa mică pe care o ai, înainte de a avea mijloacele să-ţi construieşti  casa mai mare pe care ţi-o doreşti.  
2. Egalitatea tuturor nu înseamnă aducerea celor talentați și de succes la nivelul celor neajutoraţi și oprimați. Acest lucru ar distruge complet colectivitatea. Mai degrabă, înseamnă să asiguri fiecărei persoane din colectivitate un nivel de trai mediu. Astfel, și cei neajutoraţi se vor bucura de viața lor la fel de mult ca și cei din clasa mijlocie.
3. Libertatea individului trebuie păstrată dacă nu dăunează majorității colectivităţii. Cei care sunt dăunători nu trebuie compătimiţi și trebuie făcuţi inofensivi.
4. Comunismul actual rezistă din cauza idealiștilor care îl conduc. Ei erau idealiști înainte de a fi devenit comuniști. Cu toate acestea, cei din a doua generație, când liderii sunt aleși de majoritatea colectivităţii, vor fi treptat înlăturaţi, fiind asumată forma nazismului sau revenindu-se la prelevanţa posesivităţii. Asta întrucât nimic nu îi va împiedica să exploateze alte națiuni neajutorate.
5. Comunismul egoist nu posedă niciun element de prevenire a războiului, întrucât baza tuturor războaielor este teritoriul vital, în care fiecare vrea să construiască pe ruina celuilalt, fie pe drept, fie din cauza invidiei pentru că celălalt are mai mult. Comunismul bazat pe „al meu este al meu”, într-un sistem de distribuire egală, nu face nimic pentru a elimina invidia națiunilor între ele, cu atât mai puțin lipsa de spațiu de locuit a națiunilor. Nu există, de asemenea, nicio speranță ca națiunile bogate să cedeze din partea lor pentru a ajunge la o egalizare cu cele sărace, întrucât principiul lui „al meu este al meu și al tău este al tău” nu o impune. Numai comunismul bazat pe principiul lui „al meu este al tău și al tău este al tău” va rezolva această problemă.
6. Chiar și astăzi vedem că există o forță globală care a copleșit și a cucerit toate țările comuniste, comportându-se acolo ca în propria sa casă, așa cum a fost în istoria antică în Grecia și Roma etc. Nu există nicio îndoială că această forță se va împărți în bucăți în viitor și deja îl avem pe Tito. Când se despart, cu siguranţă se vor lupta între ei, căci cum stăpâneşte Rusia ţări ca Cehoslovacia sau celelalte, dacă nu prin sabie și suliță?
7. În comunism, angajatorii se străduiesc să scadă consumul celor ce muncesc și să le sporească productivitatea. În imperialism, angajatorii doresc și acționează pentru creșterea consumului în rândul maselor şi pentru egalizarea productivităţii cu consumul.
8. Clasa conducătorilor și supraveghetorilor va crea în cele din urmă un fel de exil în Egipt al clasei muncitoare, întrucât toți cei care muncesc își lasă surplusul în mâinile conducătorilor, care iau cea mai mare parte din el. Prin urmare, nu vor lăsa nici un singur muncitor să fugă din mâinile lor în altă țară. Astfel, muncitorii vor fi închişi în cuști, păziți precum Israel în Egiptul lui Faraon.
9. Clasa conducătoare este destinată în cele din urmă să-i omoare pe toți bătrânii și persoanele cu handicap din rândul clasei muncitoare, susținând că mănâncă mai mult decât produc și sunt ca nişte paraziți pe seama țării. Nimeni nu va muri de moarte naturală.
10. Dacă comunismul se răspândește în întreaga lume, va ucide orice națiune care mănâncă mai mult decât produce.
11. Dacă speculanţii și negustorii vor fi cei care vor împărţi celorlalţi, cumpărătorii vor deveni primitori ai pomenilor acestora, iar cei care impart vor face cu ei ce vor vrea, după cum consideră ei potrivit, sau atât cât nu îi deranjeze pe inspectori.

Un regim nu se poate baza pe un război perpetuu

12.Comunismul nu poate supravieţui într-o societate anticomunistă, întrucât un regim sprijinit pe baionete și sulițe este nesustenabil. În cele din urmă, majoritatea societății va reuşi și va răsturna acel guvern. Prin urmare, trebuie stabilită mai întâi o majoritate altruistă, iar guvernul va fi sprijinit prin voință.

Obişnuinţa valurilor de ură și invidie se va întoarce

mai târziu împotriva celor neputincioşi

13. Comunismul care se construiește pe valuri de ură și invidie va reuși doar să răstoarne burghezia, nu să şi beneficieze de pe urma acestei răsturnări. Dimpotrivă, aceiași care au obișnuinţa urii și invidiei vor întoarce săgețile urii împotriva celor neputincioşi, odată ce burghezia va dispărea.

Comunismul egoist va fi întotdeauna în război cu mulţimea

14. Prin însăşi natura sa, regimul comunist va fi obligat să se afle într-un perpetuu război cu anticomuniştii. Asta întrucât fiecare persoană tinde în mod natural să fie posesivă. Oamenii tind în mod natural să ia crema și să lase zerul slab pentru alții.

Natura nu se schimbă prin educație sau opinia publică. Este de neimaginat ca cineva să fie vreodată de acord, de bună voie, cu o împărţire justă, iar baionetele armatei nu pot schimba natura, cu atât mai puțin o pot face educația și opinia publică.

Cei născuţi în mod natural idealiștii sunt puțini. Dacă am accepta că suntem bine păziţi împotriva furtului și jafului în regimul capitalist, v-aş spune că asta se datorează faptului că legea permite legal libera concurență. Este comparabil cu cineva care doreşte să facă o asociere cu mai mulţi oameni dintre care majoritatea sunt ucigași și tâlhari și vrea să-i conducă și să-i oblige să respecte legea. În ceea ce privește, însă, desfiinţarea proprietății, fiecare  este un tâlhar.

Israelul este calificat să dea un exemplu tuturor popoarelor

15. Comunismul altruist se găsește rar în spiritul uman; prin urmare, națiunea mai nobilă trebuie să-şi asume sarcina de a constitui un exemplu pentru întreaga lume.

Țara este în pericol. Comunismul altruist va ajuta la adunarea exilaților

16. Națiunea este în pericol, pentru că fiecare va fugi unde va apuca înainte ca economia să se fi stabilizat. Asta întrucât nu oricine poate suporta încercările în timp ce există o altă modalitate de a trăi confortabil.

În comunismul altruist, idealul va străluci deasupra tuturor oamenilor, oferindu-le satisfacții care vor face ca suferința să merite. Mai mult, va atrage mulţimea exilaților din toate țările, întrucât grijile și războaiele de supraviețuire pe care le trăiesc cu toţii în străinătate îi vor motiva să se întoarcă în ţara lor și să trăiască pașnic și corect.

Filosofia este gata, adică Înţelepciunea Cabala bazată pe religie

17. Fiecare metodă practică necesită, în acelaşi timp, o hrană idealistă reînnoită pentru contemplare, adică o filozofie. În ceea ce privește acest lucru, există deja o filozofie completă și gata făcută, adică Înţelecpiunea Cabala, deși ea este destinată doar liderilor.

De ce suntem noi poporul ales pentru asta?

18. Trebuie să dăm un bun exemplu lumii, deoarece suntem mai calificați decât toate celelalte națiuni. Nu pentru că suntem mai idealiști decât ei, ci pentru că am suferit de tiranie mai mult decât toate celelalte națiuni. Din acest motiv, suntem mai pregătiți să căutăm soluţii care să pună capăt tiraniei din țară.

19. Proprietatea și controlul nu sunt acelaşi lucru. De pildă, proprietarii căii ferate sunt acționari, iar controlul este în mâinile managerilor, deși aceștia au o singură acțiune sau chiar nimic. Același lucru este valabil și pentru compania de transport maritim, ai cărui acționari nu au dreptul să controleze sau să consilieze.

Luați navele de război, de exemplu. Acestea sunt deținute de stat, dar niciunui civil nu-i este permis să urce la bordul lor. În plus, dacă statul ar trebui să fie în mâinile proletariatului ca proprietate, managementul va fi în cele din urmă în mâinile acelorași manageri ca acum sau a altora având aceeași mentalitate. Proletariatul nu va avea un punct de sprijin sau un beneficiu mai mare decât acum, cu excepția cazului în care conducătorii sunt nişte idealiști, având grijă de binele fiecărui individ.

Într-un cuvânt, în ceea ce privește guvernarea, nu există nicio diferență dacă proprietatea este dată capitaliștilor sau statului. În cele din urmă, managerii vor deţine controlul, nu proprietarii. Aşadar, rectificarea societății ar trebui să se refere în primul rând la executivi. „Îmblânzirea puterii”, 214 (*)

Acelaşi lucru l-a spus Avniel în Knesset (Herut, la data de …)(**). În Israel, decalajul dintre cel mai mic funcționar și cel mai înalt este de 1,7. În Anglia, este de zece ori, iar în restul țărilor este mai mult sau mai puțin acelaşi lucru. În Rusia, însă, raportul este de cincizeci la unu. Astfel, într-un stat al proletariatului funcționarii și managerii cheltuiesc mai multă energie decât în ​​țările capitaliste. Asta întrucât guvernul este oligarhic și nu democratic. În cuvinte simple, este aşa întrucât comuniștii îi controlează  pe anticomunişti. Trebuie să existe oligarhie. Acest lucru nu se va schimba niciodată, deoarece comunismul înseamnă idealism, care nu constituie o majoritate.

20. Un astfel de stat, în care comuniștii guvernează peste anticomunişti, este obligat să fie în mâinile unui grup de executivi autocrați într-o dictatură absolută. Toți oamenii din țară vor fi în mâinile lor de parcă ar fi nişte nimeni. Ei trebuie să țină întotdeauna sabia în mâinile lor pentru a ucide, a încarcera, a pedepsi în ascuns sau pe faţă, pentru a lipsi de alimente și pentru tot felul de pedepse, conform deciziei arbitrare a fiecărui executiv. Toate acestea sunt menite să-i țină pe anticomuniști în teroare și teamă îngrozitoare, astfel încât ei să lucreze pentru stat și să nu-l distrugă din greșeală sau cu intenţie.

21. Într-un astfel de stat, executivii trebuie să se asigure că cetățenii nu pot alege un management democratic, întrucât majoritatea țării este anticomunistă.

22. Într-un astfel de stat, unde comuniștii stăpânesc peste anticomunişti, managerii trebuie să aibă grijă ca cetățenii să nu abă nicio posibilitate de a face publicitate sau să dezvăluie îngrozitoarea nedreptate care li se face cetăţenilor sau unor minorități din statul respectiv.

Cu alte cuvinte, tipografii nu trebuie să tipărească și administratorii sălilor de curs trebuie să vegheze asupra vorbitorilor, astfel încât să nu le critice faptele. Ei trebuie să pedepsească dur pe oricine îşi pune în gând, sau chiar reuşeşte să le critice faptele. Astfel, guvernul va avea controlul deplin pentru a face față oponenţilor în mod arbitrar și nu va fi nimeni care să-i rețină. (Puterea, … 21.)

23. Etica nu se poate baza numai pe educație și opinia publică, întrucât opinia publică are nevoie doar de ceea ce este în favoarea comunităţii. Prin urmare, dacă cineva vine și demonstrează că moralitatea este dăunătoare comunităţii și vulgaritatea este mai benefică, ei vor renunța imediat la moralitate și vor alege vulgaritatea, după cum a demonstrat-o Hitler.  

24. Comunismul egoist bazat pe valuri de invidie și de ură nu va scăpa niciodată de ele. Mai degrabă, atunci când nu mai există burghezia, ei își vor arunca ura asupra Israelului. Nu trebuie să ne înșelăm imaginându-ne că sistemul comunist va elimina detestarea Israelului de către națiuni. Doar comunismul altruist ne-am putea aştepta să remedieze această stare .

Dezbatere

1. În mod evident, motto-ul „De la fiecare după propriile capacităţi, fiecăruia după propriile necesităţi”, defineşte altruismul absolut. Când se aplică acest principiu, majoritatea, sau întreaga colectivitate, va fi înarmată cu măsura „al meu este al tău”. Aşadar, spuneți, care sunt elementele care ar putea aduce colectivitatea la această dorință? Elementele din ziua de azi, anume ura capitaliștilor și tot felul de animozități care decurg din aceasta, vor conduce doar la un rezultat opus. Care va insufla în oameni măsura lui „al meu este al meu și al tă este al tău”, care este Legea Sodomită, opusul iubirii faţă de om.
2. Nu am nimic de spus celor care se lasă duşi de curent, ci mă interesează numai cei care au propria minte și puterea de a critica.
3. Conceptul fundamental al lui Engels, în numele lui Marx, afirma faptul că: „Clasa oprimată și exploatată nu poate fi eliberată de clasa asupritoare și exploatatoare fără ca, în acelaşi timp, să fie eliberată de opresiune și lupta de clasă, întreaga societate, o dată pentru totdeauna”.

Acest lucru este în contrast cu comportamentul comunist contemporan de sacrificare și degradare a tuturor elementelor burgheze ale societății. Această puternică dușmănie nu va fi niciodată ștearsă din memoria copiilor lor. Este, totodată, în contrast cu faptul că aceștia instaurează o clasă suverană, care să guverneze, care monitorizează clasa muncitoare. Nu există o luptă de clasă mai dureroasă și mai regretabilă decât aceasta. Ei scot untul din muncitori și le lasă numai resturi, împreună cu frica perpetuă de moarte sau groaza de a fi trimiși în Siberia.

Unde este mântuirea aici? N-au făcut decât să ia locul clasei burgheziei, care nu era deloc atât de cumplită. De fapt, umbra lor trăieşte încă, întrucât muncitorii se pot îndrepta împotriva lor. Au înlocuit-o cu o clasă suverană, care guvernează și conduce o clasă de sclavi exploatați, care sunt perpetuu terorizați de o pedeapsă mult mai gravă decât au avut-o în lupta lor împotriva burghezilor.

4. Țara este împărțită în două clase: cei sârguincioşi și cei neputincioşi. Sârguincioșii sunt angajatorii și conducătorii; cei neputincioşi sunt muncitorii și cei conduşi. Este o lege naturală conform căreia sârguinciosul îl va exploata pe neputincios. Singura întrebare este câtă libertate, câte drepturi şi ce nivel de viață îi sunt lăsate celui din urmă. Si, totodată, câtă muncă îi vor cere acestuia sârguincioşii?

Cai neputincioşi constituie întotdeauna marea majoritate a societății. Sârguincioșii reprezintă numai zece la sută din aceasta, care este exact cuantumul necesar pentru ca societatea să funcţioneze. Dacă acest procent creşte sau scade, se naşte o criză.

Acestea sunt crizele din societatea burgheză. Crizele din societatea comunistă vor lua o formă diferită, dar cu aceeași cantitate de suferinţă. Numele „sârguincios” îi include și pe moștenitori și pe cei care-l mituiesc pe acesta. Numele „neputincios ” se referă și la sârguincioşii care, dintr-un motiv oarecare, au fost aruncați în clasa neputincioşilor.

5. În ceea ce privește religia: starea morală permanentă nu provine din religie, ci din știință. („Empirio Criticism”, pag.324)

6. Morala bazată pe beneficiul public există și la animalele sociale. Acest lucru nu este însă suficient, întrucât devine vulgaritate atunci când este dăunător societății, cum ar fi un mare criminal patriot, purtat pe umeri de naționaliști. Astfel, numai moralitatea bazată pe religie este durabilă, valabilă și de neînlocuit. Găsim acelaşi lucru și în rândul națiunilor sălbatice, al căror nivel de moralitate este mult mai mare decât cel al națiunilor civilizate.

7. O societate nu poate fi bună decât dacă majoritatea ei este bună. Cu toate acestea, unii uimesc sau ademenesc majoritatea celor răi cu tot felul de artificii până când aceştia sunt obligați să aleagă o conducere bună. Așa fac toate democrațiile. Din păcate, majoritatea învață în cele din urmă, sau alții îi învață, și aleg o conducere malefică ce se potrivește cu reaua lor voință.

8. Trebuie să înțelegem de ce Marx și Engels au decis că perfecțiunea comunismului înseamnă „munca după capacităţi și recompensa în funcție de necesităţi”. Cine   le-a impus-o? De ce nu ar fi îndeajuns să primeşti în funcție de cât produci și să nu trebuiască să fii egal cu unul leneş sau cu unul care nu are fii ? Problema este că comunismul nu va rezista prin egoism, ci prin altruism, din motivele menționate mai sus.

Pentru introducere

1. Am transmis deja într-o primă formă percepția mea în 1933. Am vorbit și cu liderii generației, dar la vremea respectivă, cuvintele mele nu au fost acceptate, deși țipam ca o macara, avertizând despre distrugerea lumii. Din păcate, nu am impresionat pe nimeni.

Acum, însă, după bombele atomice și cu hidrogen, cred că lumea mă va crede că sfârșitul lumii se apropie cu repeziciune, iar Israel va fi prima națiune care va fi arsă, ca şi în războiul anterior. Aşadar, este bine ca astăzi să trezim lumea pentru a accepta singurul remediu posibil și vor supravieţui și vor continua să existe.

2. Trebuie să înțelegem de ce Marx și Engels au considerat necesar comunismul suprem, în care fiecare funcționează în funcție de capacităţi sale și primește în funcție de necesităţile sale. De ce avem nevoie de această condiție strictă, care este măsura lui „al meu este al tău și al tău este al tău”, adică altruismul absolut?

În această privință, am dorit să demonstrez în acest articol că nu există nicio speranță ca sistemul comunist să existe, dacă nu este subsumat acestui scop, care este altruismul complet. Până atunci nu avem de-a face cu altceva decât cu diferite faze ale comunismului.

Odată ce am dovedit corectitudinea principiului: „de la fiecare după propriile capacități, fiecăruia după propriile necesităţi”, trebuie să vedem dacă respectivele faze pot produce acest rezultat.

Astăzi, termeni precum „burghez” și „proletariat” nu mai sunt acoperitori pentru a explica istoria economiei. Mai degrabă, avem nevoie de termeni mai generali: „Clasa Sârguincioşilor” și „Clasa Neputincioşilor” (a se vedea mai sus la secțiunea „Dezbatere”, punctul 4).

După douăzeci și cinci de ani de experiență, suntem nedumeriți în legătură cu aşa-zisa fericire deplină pe care ne-o promisese regimul comunist. Oponenții săi spun că este răul absolut, iar susținătorii săi spun că este raiul pe pământ.  

Într-adevăr, nu trebuie să respingem dintr-o lovitură afirmaţiile adversarilor, întrucât atunci când cineva dorește să cunoască proprietățile cuiva, trebuie să-i întrebe atât pe susţinători săi, cât și pe detractori. Este o regulă ca susţinătorii să recunoască doar virtuțile și nici un singur defect, căci „dragostea acoperă toate nelegiuirile”. Detractorii se află la polul opus: ei recunosc doar greșelile, căci „ura acoperă toate virtuțile”.

Aşadar, poţi cunoaște adevărul doar atunci când îi asculţi şi pe unii şi pe alţii. Eu vreau să examinez comunismul în detaliu și să explic avantajele și dezavantajele acestuia. Doresc, mai ales, să explic rectificările, cum pot fi rectificate toate neajunsurile sale, astfel încât toată lumea să vadă și să admită că acest regim este într-adevăr regimul care aduce atât dreptate, cât și fericire.

Ce fericiți am fost când comunismul a ajuns la experimentarea practică într-o națiune atât de mare ca Rusia. Ne-a fost clar că, după câțiva ani, guvernarea justiției și fericirii va apărea în fața întregii lumi și, astfel, guvernarea capitalistă va dispărea din lume într-o clipită.

Cu toate acestea, nu a fost cazul. Dimpotrivă, toate națiunile civilizate vorbesc despre regimul comunist sovietic ca despre o diformitate malefică. Prin urmare, nu numai că regimul burghez nu a fost desfiinţat, ci a devenit de două ori mai puternic decât înainte de experimentul sovietic.

NOUTĂŢI

În același mod în care i-au exterminat pe capitaliști, au fost obligați să-i extermine și pe fermieri. În plus, în idea de a se bucura de viață, vor fi întotdeauna obligați să distrugă proletariatul. Deși Marx și Engels au fost primii care au pus rectificarea lumii în seama proletariatului, nu le-a trecut prin cap să o facă coercitiv, ci mai degrabă democratic. Din acest motiv, muncitorii trebuiau să fie majoritari, iar apoi să stabilească un guvern din proletariat unde liderii regimului să facă o rectificare treptată până să se ajungă la altruismul abstract – „de la fiecare după propriile capacităţi, fiecăruia după propriile necesități”.

Lenin i-a adăugat înființarea regimului comunist prin impunerea opiniei minorității asupra majorității, sperând că ulterior, altruismul va fi indus și în rândul lor. Pentru asta nu era nevoie decât de o tabără înarmată a proletariatului. întrucât posesorii de proprietăți sunt dispersaţi, guvernul ar putea să le ia cu forța și apoi să vină și să-i supună pe proprietarii slabi și dezorganizați.

În acest sens, el nu a fost de acord cu Marx și a spus că lucrurile stau exact pe dos; în țările înapoiate este mai ușor să îi învingem, întrucât tot ce este necesar era să-i transformăm pe soldați în comuniști și distrugători ai deţinătorilor de proprietăți și să fie deposedaţi de ce au. Este mai ușor să-i inciți pe soldați să omoare și să-i prade pe deţinătorii de proprietăți într-o țară înapoiată.

De aceea el a înțeles că nu va găsi o mulțime mai crudă decât în ​​propria țară și, prin urmare, a spus că țara sa va fi prima. Cu toate acestea, când a văzut că, de fapt, nu a fost suficient să distrugă cele zece procente de capitalişti, ci și că milioane de fermieri trebuie distruși, a obosit, pentru că este imposibil să distrugi o jumătate de națiune.

Atunci a venit Stalin, care a spus că scopul justifică mijloacele și și-a asumat sarcina de a distruge și fermierii. A avut succes.

Cu toate acestea, niciunul dintre ei nu a considerat că, până la urmă, au nevoie de bunăvoința proletariatului, astfel încât, pentru ca ei să funcționeze, să trebuiască să le insufle conduita altruismului, care să-i aducă la cunoscutul motto. Acest lucru este absolut imposibil. Natura nu poate fi schimbată, astfel încât să funcționeze nu numai pentru nevoile proprii, ci și pentru nevoile celui de alături. Acest lucru este absolut imposibil fără constrângere și impunere cu forţa. În cele din urmă, majoritatea se va ridica și va răsturna regimul.

Mincinoşi sunt aceia care spun că idealismul este fie natural, fie un rezultat al educației. Mai degrabă, este rezultatul direct al religiei. Atâta timp cât religia nu s-a extins suficient în întreaga lume, întreaga lume a fost sălbatică, fără măcar un dram de conștiinciozitate.

Numai după ce slujirea Creatorului s-a extins, posteritatea agnosticilor a devenit idealism. Aşadar, idealistul este așa numai din cauza poruncii strămoșilor săi. Cu toate acestea, este vorba de o poruncă orfană, adică fără acela care să poruncească.

Dacă religia ar fi desfiinţată cu totul, toate guvernele ar deveni nişte Hitleri. Nimic nu i-ar împiedica să sporească necontenit beneficiile țării. Chiar și astăzi, guvernele nu ştiu ce sunt acelea  sentimentele. Există, însă, încă o limită a actelor lor între cei inactivi și idealiștii din țară. Atunci când religia va fi desfiinţată, nu va fi dificil pentru conducători să-i dezrădăcineze pe idealiștii rămași, aşa cum nu a fost greu nici pentru Hitler, nici pentru Stalin.

Diferența dintre un idealist și un religios este că acțiunile idealistului sunt nefundamentate. El nu poate convinge pe nimeni de faptul că a ales justiția și că cineva ar avea nevoie de asta. Poate că nu este vorba decât de o slăbiciune a inimii, așa cum spunea Nietzsche? El nu poate formula nici un argument logic, motiv pentru care Hitler și Stalin i-au copleșit. În timp ce religiosul va argumenta cu îndrăzneală că așa este poruncit de Domnul și și-ar da viața pentru asta …

Dacă cuvintele mele aduc beneficii, bine. Dacă nu, ultimele generații vor ști de ce a fost răsturnat comunismul, nu pentru că nu a putut fi susținut, așa cum spun capitaliștii, ci pentru că liderii nu au înțeles cum să instaureze acel regim. Ei au construit un regim al egoismului acolo unde ar fi trebuit să stabilească un regim al altruismului.

Dacă cineva ar fi în dezacord cu mine și ar spune că educația ar fi suficientă pentru asta, îi dau voie să-și înființeze o societate bazată exclusiv pe educație, dar eu nu voi lua parte la asta. Știu prea bine că acestea sunt lucruri inutile. Aşadar, nu ar fi mai bine să mă ajute să înființez o societate bazată pe religie?

De ce a trebuit comunismul să ia forma lui „de la fiecare după propriile capacităţi, fiecăruia după propriile acţiunile”? Un guvern comunist nu poate rezista unei societăți anticomuniste, întrucât un guvern susținut cu baionete este nesustenabil.

Comunismul construit pe valuri de invidie nu poate decât să răstoarne și să distrugă burghezia, dar nu să nu aducă vreun beneficiu proletariatului neputincios. Dimpotrivă, atunci când burghezia este anihilată, săgețile dispreţului şi urii se vor întoarce împotriva acestora.

Nimic nu poate garanta o guvernare puternică, stăpânind generațiile viitoare, cu excepția religiei. Chiar dacă părinţii au fost idealiști și și-au asumat comunismul, nu există nicio certitudine că descendenții lor i-ar urma. Cu atât mai mult, dacă părinţii şi l-au asumat prin forță și constrângere, aşa cum este conduita comunismului egoist, în cele din urmă, ultimii se vor ridica și îl vor demola.

Un regim comunist nu poate exista peste o societate anticomunistă. Ar trebui să lupte împotriva anticomuniştilor câte zile ar avea. Asta întrucât fiecare om este posesiv în mod natural; el nu poate munci fără motivație.

Baionetele armatei nu vor putea schimba natura omului, iar idealiștii sunt câţiva. Câteva mii de ani de pedepse au fost puşi pe seama hoților, tâlharilor și celor necinstiţi şi, cu toate acestea ei nu și-au schimbat natura, chiar dacă pot să aibă totul în mod legal.

Este la fel ca cineva care vine într-o societate de hoți și ucigași, şi dorește să-i conducă și să-i aducă la respectarea căilor  legale prin forță. El va trebui să explodeze.

Întrucât opiniei majoritare în este garantat câștigul, cu atât mai mult este valabil acest lucru la implementarea comunismului. El nu va persista decât cu susţinerea majorităţii comunităţii. Prin urmare, trebuie să facem să dureze un nivel moral al majorității comunităţii în așa fel încât să nu fie corupt niciodată.

Religia este singurul fundament solid care va dura timp de generații. Comunismul trebuie transformat în idea lui „al meu este al tău și al tău este al tău”, adică a altruismului absolut. După ce majoritatea comunităţii va ajunge la asta, ea va respecta principiul: „de la fiecare după propriile capacităţi, fiecăruia după propriile necesităţi”.

Înainte ca majoritatea comunităţii să atingă acest nivel de moralitate, este interzisă naționalizarea proprietății din motivele menționate mai sus.

Este interzisă naționalizarea înainte de a fi fost pregătită comunitatea, pentru că este similar cu a distruge o casă şubredă înainte de a avea mijloacele de a construi una puternică.

Distribuirea corectă nu înseamnă aducerea celor sârguincioși la nivelul celor neputincioşi. Asta ar distruge comunitatea. Mai degrabă înseamnă să-l aduci pe cel neputincios la egal cu cel sârguincios.

Comunismul egoist există acum printr-un grup de idealiști care îl conduc. Cu toate acestea, în generațiile viitoare, comunitatea nu-i va alege pe idealiști, ci doar pe cei mai capabili, care nu sunt limitați de ideal, şi atunci comunismul va lua forma nazismului.

În comunismul egoist, angajatorii doresc să reducă consumul muncitorului și să sporească ce produce acesta, ceea ce va fi întotdeauna discutabil dacă este suficient. Imperialismul este mai bun decât atât, deoarece angajatorii doresc să crească consumul muncitorului și să egalizeze productivitatea cu consumul.

Termenii de „burghez” și „proletariat” nu mai sunt acoperitori pentru a explica istoria. În schimb, ar trebui să se facă distincţia între „Clasa celor Sârguincioşi” și „Clasa celor Neputincioşi”.

Este o lege naturală după care clasa celor sârguincioşi va exploata clasa celor neputincioşi, precum peștii din mare, unde cei puternici îi înghit pe cei slabi. Nu este nicio diferență dacă sârguincioșii reprezintă burghezia sau funcționarii guvernului comunist. Mai degrabă, întrebarea este câtă libertate și plăcere le lasă ei celor neputincioşi.

Clasa celor sârguincioşi reprezintă circa zece la sută, iar clasa celor neputincioşi condusă de ei reprezintă nouăzeci la sută din întreaga societate. Nu există nicio rectificare pentru cei neputincioşi decât dacă ei înșiși îi aleg pe cei sârguincioși care    să-i guverneze. Dacă nu au această putere, vor ajunge să fie exploatați de cei sârguincioși fără nicio inhibiţie.

Clasa celor sârguincioşi, însemnând conducătorii și inspectorii, sunt obligați să creeze un exil, cum ar fi cel din Egipt, asupra celor din clasa neputincioşilor, care sunt cei care muncesc. Asta întrucât conducătorii acumulează în mâinile lor tot surplusul creat de muncitori și îşi iau partea leului.

În plus, considerând a fi în beneficiului comunităţii, aceștia nu vor lăsa niciun muncitor să le scape din mâini şi să plece în altă țară; îi vor păzi aşa cum au fost Israel ţinuţi în Egipt. Niciun sclav nu trebuie să-i părăsească și să fie liber. În cele din urmă, clasa celor sârguincioşi îi vor ucide pe toți vârstnicii și pe cei cu handicap care consumă și nu muncesc sau chiar dacă consumă mai mult decât pot munci, întrucât este în detrimentul societății, deoarece se știe că nu există aici sentimente.

Când comercianții și speculanţii ajung să fie cei care distribuie, cumpărătorii se vor transforma în beneficiari ai pomenilor primite din mâinile lor. Soarta lor va fi hotărâtă de mila distribuitorilor sau de cât de tare le este frică acestora de inspectori, dacă ar fi interesați de asta.

Întrucât proprietatea și controlul nu înseamnă același lucru, de pildă, dacă este vorba de o navă ce aparține statului, fiecare cetățean are teoretic dreptul de proprietate asupra acesteia, fără să aibă, însă, dreptul de o folosi, ci numai după cum consideră potrivit administrația care o controlează. Tot aşa, chiar dacă există un guvern al proletariatului, aceștia nu vor avea vreo influenţă în ce priveşte posesiile guvernului mai mare decât au acum în sistemul de proprietate burgheză. Asta întrucât tot controlul va fi deținut doar de executivi, care sunt burghezii de astăzi, sau cei asemenea lor.

Un astfel de stat, în care comuniștii îi guvernează pe anticomunişti, trebuie să fie în mâinile oligarhiei, într-o dictatură totală, unde toți cetățenii nu valorează nimic, fiind supuși unei represiuni brutale conform bunului plac al fiecărui executiv. Altfel, nu vor putea asigura susținerea necesităţilor statului. Într-un astfel de regim, guvernul trebuie să se asigure că nu există alegeri democratice, întrucât majoritatea comunităţii este anticomunistă.

Comunismul egoist nu eliberează proletariatul. Dimpotrivă, în loc de angajatori burghezi, îngăduitori cu muncitorii, ei vor institui o clasă de directori și supraveghetori care vor înrobi proletariatul prin constrângere și pedepse aspre și amare. Asuprirea și exploatarea vor fi dublate și nu le va fi mai ușor în niciun fel, dacă exploatarea este pentru binele țării, pentru că, în cele din urmă, angajatorii și opresorii iau crema, iar muncitorii primesc doar zerul. În schimb, ei sunt plasaţi sub frica constantă de moarte sau o pedeapsă mai dură decât moartea.

Asta explică hitlerismul. Ce s-a întâmplat cu nemții este una dintre minunile naturii. Au fost considerați printre cele mai civilizate națiuni și dintr-o dată, peste noapte, au devenit sălbatici, mai răi decât chiar și cele mai primitive națiuni din istorie.

Mai mult, Hitler a fost ales prin votul majorității. În lumina celor de mai sus, este foarte simplu: într-adevăr, majoritatea colectivităţii, care este în esență rea, nu are opinii, nici măcar la cele mai civilizate națiuni. Mai degrabă, cei aleşi înșeală majoritatea colectivităţii. Aşadar, chiar dacă majoritatea colectivităţii este rea, poate exista o conducere bună.

Cu toate acestea, dacă o persoană malefică, capabilă să descopere înșelăciunea pe care o folosesc managerii cu oamenii celebri pe care îi creează, ar veni și i-ar prezenta pe oamenii care ar trebui aleși în conformitate cu spiritul și dorința lor,  așa cum a făcut Hitler (dar și Lenin și Troțki) , nu ar trebui să ne mire că îi răstoarnă pe cei necinstiţi și aleg lideri răi în conformitate cu spiritul lor.

În felul acesta, Hitler a fost într-adevăr ales democratic și majoritatea mulţimii s-a unit în spatele lui. După aceea, el i-a supus și dezrădăcinat pe toți idealiștii și a făcut ce a vrut cu națiunile și aşa cum a dorit poporul.

Asta este întreaga noutate. De la începutul timpurilor, nu     s-a întâmplat niciodată ca majoritatea mulţimii să guverneze un stat. Fie au făcut-o autocrații care, până la urmă, aveau o anumită măsură a moralităţii, fie oligarhia, fie democrații mincinoşi. Majoritatea oamenilor simpli au condus numai pe vremea lui Hitler care, în plus, a promovat turpitudinea față de alte națiuni. El a ridicat beneficiul public la nivelul devotamentului, întrucât a înțeles sistemul mental al sadicilor. Atunci când li s-a creat locul pentru a-și descărca sadismul, ei şi-ar fi dat viaţa pentru asta.

Comunismul egoist nu poate preveni războaiele, întrucât națiunile harnice sau cele bogate în materii prime nu vor dori să împartă în mod egal cu națiunile sărace și înapoiate. Prin urmare, încă o dată nu trebuie să sperăm la pace, decât prin prevenirea războaielor, adică prin pregătirea armelor pentru a ne feri de invidia și ura națiunilor sărace și înapoiate, la fel ca astăzi. Cu atât mai mult, vor fi și mai multe războaie din cauza schimbărilor de idealuri, cum ar fi titoismul și sionismul.

Dacă comunismul este just pentru fiecare națiune în parte, atunci este just pentru toate națiunile. Ce prerogative și prelevanţă a proprietăţii asupra materiilor prime din sol are o națiune faţă de altele? Cine a legiferat această lege a proprietăţii? Cu atât mai mult cu cât pământul este însuşit cu ajutorul săbiilor și baionetelor!

De asemenea, de ce ar trebui o națiune să o exploateze pe alta dacă lucrul acesta este injust pentru fiecare individ? Într-un cuvânt: întrucât abolirea proprietății este considerată justă pentru individ, la fel ar trebui să fie şi pentru fiecare naţiune. Abia atunci va fi pace pe pământ.

Luați în considerare acest lucru: dacă legile privind proprietatea și regulile de moștenire nu conferă drepturi de posesie pentru indivizi, de ce ar face-o pentru o întreagă națiune? Întrucât justa distribuire se aplică între indivizii unei națiuni, ar trebui să existe, de asemenea, o distribuire justă la nivel internațional privind materiile prime, mijloacele de producţie și posesiunile acumulate, pentru toate națiunile în mod egal. Nu ar trebui să existe nicio diferență între alb și negru, între civilizat și primitiv, la fel ca între indivizii dintr-o singură națiune. Nu ar trebui să existe nicio diferenţiere fie că e vorba de indivizi, de o singură națiune sau de toate națiunile din lume. Acolo unde există vreo diferențiere, războaiele nu vor conteni.

Nu există nicio speranță de a ajunge la comunismul internațional prin comunismul egoist. Chiar dacă America, India și China ar trebui să adopte un regim comunist, nu există încă niciun element care să îi oblige pe americani să-și egaleze nivelul de trai cu africanii și indienii sălbatici și primitivi.

Toate remediile lui Marx și Lenin nu vor fi de niciun folos aici, prin incitarea celor săraci să-i jefuiască pe cei bogaţi, întrucât cei bogați şi-au fabricat deja arme pentru a se păzi. Aşadar, dacă nu e de niciun folos, atunci întregul comunism egoist a fost în zadar, pentru că nu va împiedica niciun război.

Este un fapt acela că Israel sunt urâţi de toate națiunile, fie din motive religioase, rasiale, capitaliste, comuniste sau din motive cosmopolite etc. Este așa întrucât ura premerge toate motivele, dar fiecare își manifestă pur și simplu aversiunea conform propriilor sale motive psihologice. Nicio soluţie nu va fi de folos aici, cu excepția inițierii comunismului internațional, moral și altruist în toate națiunile.

Israel trebuie să fie prima dintre națiuni care își asumă comunismul internațional, altruist. Trebuie să fie un model care să demonstreze binele și frumusețea acestui tip de guvernare. Întrucât suferă și vor suferi de tirania națiunilor mai mult decât oricare dintre celelalte națiuni, ei sunt ca inima care arde înaintea tuturor celorlalte organe. Prin urmare, ei sunt mai potriviţi pentru a adopta primii corecta guvernare.

Însăși existența noastră în statul Israel este în pericol, deoarece, conform ordinii economice actuale, va dura mult timp până când economia noastră va fi stabilizată. Foarte puțini vor putea suporta experiența calvarului în țara noastră, de vreme ce pot imigra în alte țări bogate. Unul câte unul, se vor elibera de disconfort până când vor rămâne prea puțini pentru a merita numele de „stat” și vor fi înghițiți printre arabi.

Dar dacă vor accepta regimul comunist internațional altruist, nu numai că vor avea satisfacția de a fi avangarda pentru predarea lumii, pentru care vor ști că merită suferința, dar vor putea, de asemenea, să-şi ţină sub control sufletele și să scadă nivelul de trai atunci când este nevoie. Aceștia vor putea munci suficient de mult pentru a asigura o economie solidă statului.

Cu atât mai mult este valabil pentru cei din kibuţuri, a căror existență însăşi este construită pe idealism, care se va diminua în mod firesc în generațiile viitoare, întrucât idealurile nu se moştenesc. Fără îndoială, ele vor fi primele distruse.

Religia este singurul fundament solid pentru ridicarea nivelului moral al societății până când fiecare persoană ajunge să muncească în funcție de capacitatea sa și să primească în funcție de nevoile sale.

Dacă ați locui pe o insulă de sălbatici, ale căror vieți nu le-ați putea salva, decât prin intermediul religiei, împiedicându-i să se extermine cu ferocitate, v-ați îndoi atunci să le puneţi în ordine viața conform unei religii care ar fi suficientă pentru a salva acea națiune de la extincţie din această lume?

În raport cu comunismul altruist, toţi sunt nişte sălbatici. Nu există nicio stratagemă pentru a impune un astfel de regim lumii, în afară de cea prin intermediul religiei, întrucât constrângerea religioasă devine agreabilă în descendenți, așa cum am văzut că se întâmplă în națiunile care au acceptat iniţial religia prin forță și constrângere.

Cu toate acestea, când e vorba de constrângerea prin educație și opinia publică, niciuna nefiind transmisibiliă ereditar descendenților, aceasta se diminuează doar în timp. Prin urmare, am putea spune că este mai bine ca întreaga lume să se distrugă reciproc decât să le fie impusă o anumită cauză care să-i conducă la viață și fericire? Este greu de crezut că cineva sănătos la minte ar ezita aici.

Este imposibil să existe o societate democratică stabilă fără să se facă prin intermediul unei societăți a cărei majoritate este bună și onestă, întrucât societatea este condusă de majoritate, în bine sau în rău. Prin urmare, regimul comunist altruist nu trebuie instituit decât dacă majoritatea mulţimii este gata să se angajeze în acest regim pentru generații. Acest lucru poate fi asigurat doar prin religie, întrucât natura religiei este aceea că, deși începe coercitiv, se termină voluntar.

Religia și idealismul se completează reciproc. Acolo unde idealiştii nu pot fi majoritari, religia stăpânește cu putere majoritatea primitivă, incapabilă de idealuri datorită posesivității sale și dorinței sale de a munci mai puțin decât cel de alături și de a primi mai mult.

Este imposibil să edifici comunismul altruist înainte să se fi extins comunismul egoist. Cu toate acestea, acum că o treime din lume și-a asumat comunismul egoist, puterea religiei poate fi folosită pentru a instaura comunismul altruist.

Omenirii nu-i vor fi suficiente decrete seci fără a fi însoțite de explicații rezonabile care să susțină și să întărească conduita generală, adică fără o metodă filosofică. În această privință, există deja o întreagă filozofie cu privire la voința de a dărui, care este comunismul altruist, suficientă pentru a contempla întreaga viață și, astfel, a se consolida prin acte de dăruire.

Comunismul egoist va adopta în cele din urmă forma nazismului pur, dar prin apariția comunismului național. Cu toate acestea, această diferență de nume nu a inhibat pe nimeni să se dedea la actele satanice ale lui Hitler. Astfel, rușii vor fi „națiunea maestră” și întreaga lume, slujitorii lor supuși, urmând calea lui Hitler.

În regimul burghez, concurența liberă este principalul combustibil pentru succes. Cu el se joacă industriașii și negustorii; câștigătorii sunt foarte fericiți, iar cei care nu câștigă suferă un final amar. Între aceștia se află proletariatul, care nu are parte în acest joc. Este aparent neutru, nici nu câştigă, nici nu pare să piardă. Cu toate acestea, datorită capacității sale de a face grevă, nivelul lor de viață este asigurat.

Până la urmă, atât în ​​guvernările comuniste, cât și în cele burgheze, cei neputincioşi sunt improprii pentru a conduce, deși ei sunt mulţimea majoritară. Mai degrabă, ei trebuie să aleagă lideri dintre cei sârguincioși. Totuşi, pentru că ei sunt cei care aleg, pot avea speranța că nu vor fi exploatați prea mult.

În schimb, în ​​guvernul comunist egoist, managerii nu sunt aleși de mulţimea majoritară, întrucât sunt anti-comuniști, ca în Rusia și în celelalte ţări, unde aleșii sunt doar dintre comuniști. Prin urmare, alegătorii se confruntă cu un final amar, întrucât proletariatul nu are nici măcar un singur reprezentant în conducere.

Toate cele de mai sus concură la regula conform căreia proletariatul este anticomunist prin natură. Proletariatul nu e format din idealiști; ei sunt majoritatea înapoiată a societății și cred că „împărțirea corectă” înseamnă să primească o cotă egală cu cea a celor harnici. Sârguincioșii nu vor dori niciodată asta.

Cuvintele mele se referă doar la proletariat, adică la cei înapoiați, care sunt mulţimea majoritară. Sârguincioșii și intelectualii vor culege întotdeauna crema, fie într-un guvern comunist, fie într-un guvern burghez. Este rezonabil să credem că mulți dintre ei o vor duce mai bine într-un regim comunist, întrucât nu se vor teme de critici, așa cum este scris la punctul …

Doar tu, proletariatul înapoiat, o vei duce cel mai rău în regimul comunist. Cu toate acestea, clasa celor sârguincioşi va avea un nume diferit: adică manageri și supraveghetori. Ei o vor duce mai bine pentru că vor scăpa de competiție, cea care îi afectează pe burghezi, și își vor primi partea constant și din abundență.

Cei neputincioşi nu au soluţii și artificii pentru a pune capăt fricii, șomajului și ignominiei, cu excepția comunismului altruist. Prin urmare, cuvintele mele nu se adresează celor sârguincioși și intelectualilor, întrucât aceștia cu siguranță nu le vor accepta, ci numai proletariatului și celor neputincioşi. Ei vor fi în stare să mă înțeleagă și ei sunt cei cărora le vorbesc, precum și celor care împărtăşesc viața celor neputincioşi și simpatizează cu angoasa lor.

Este una dintre libertățile omului aceea de a nu fi legat de un singur loc, precum plantele, care nu își pot părăsi habitatul. Prin urmare, fiecare țară trebuie să se asigure că nu împiedică cetățenii să se mute în altă țară. De asemenea, trebuie să ne asigurăm că nicio țară nu își închide porțile în fața străinilor și a imigranților.

Un guvern al comunismului altruist nu trebuie instigat înainte ca mulţimea majoritară să fie pregătită pentru a-şi dărui unul altuia.

În cele din urmă, comunismul altruist va cuprinde întreaga lume și întreaga lume va avea un același nivel de viață. Cu toate acestea, procesul efectiv este lent și gradual. Fiecare națiune, a cărei mulţime majoritară a fost educată în sensul dăruirii reciproce, va intra mai întâi în sistemul comunist internațional.

Toate națiunile care au intrat deja în sistemul comunist internațional vor avea un nivel de trai egal. Astfel, surplusul unei națiuni bogate sau harnice va îmbunătăți nivelul de trai al unei națiuni înapoiate sau sărace în materii prime și mijloace de producţie.

FORMA RELIGIOSĂ

Forma religioasă a tuturor națiunilor ar trebui mai întâi      să-și oblige membrii să-şi dăruiască unii altora (în măsura în care viața celui apropiat va prevala faţă de propria viață), ca în sintagma „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”. Omul nu va avea din societate mai multă satisfacţie decât unul apropiat neajutorat.

Aceasta va fi religia colectivă a tuturor națiunilor care vor intra în sistemul comunismului. Pe lângă asta, însă, fiecare națiune îşi poate urma propria religie și tradiție și una nu trebuie să se amestece cu cealaltă.

Regulile religiei egale pentru întreaga lume sunt după cum urmează:

1. Omul trebuie să muncească pentru bunăstarea poporului atât de mult cât poate și chiar mai mult decât capacităţile sale, dacă este necesar, până când nu va mai exista foamete sau sete nicăieri în întreaga lume.
2. Omul poate fi sârguincios, dar nimeni nu se va bucura de societate mai mult decât cei neputincioşi. Va exista un acelaşi nivel de trai, egal pentru toți.
3. Deși există religie, onorurile cuvenite ar trebui să fie acordate în funcție de religie; cu cât este mai mare beneficiul cu care el contribuie în societate, cu atât onorurile vor fi mai mari.
4. Reținerea de la a-ţi arăta sârguinţa în beneficiul societății va induce pedepsirea conform legilor societății.
5. Toţi şi fiecare în parte sunt angajaţi în munca de a ridica din ce în ce mai mult nivelul de trai al societății la nivel mondial, astfel încât toți oamenii din lume să se bucure de viața lor și să simtă din ce în ce mai multă fericire.
6. Același lucru este valabil și pentru spiritualitate, deși nu toată lumea este obligată să se angajeze în spiritualitate, ci doar oamenii speciali, în funcție de necesităţi.
7. Va exista un fel de instanță. Cei care vor dori să-și dedice munca pentru viața spirituală vor trebui să primească acceptul de a face acest lucru din partea acestei curţi.

Despre celelalte legi necesare:

Oricine, individ sau un grup, care intră în sistemul comunismului altruist, trebuie să depună un jurământ solemn să respecte toate acestea, întrucât Domnul a poruncit așa. Cel puțin fiecare trebuie să se angajeze să-şi învețe copiii că aşa a poruncit Domnul.

Cei care spun că idealul este suficient pentru ei ar trebui acceptați și verificaţi. Dacă este așa, pot fi acceptaţi. Cu toate acestea, ei trebuie să promită totuși că nu vor transmite căile lor eretice copiilor lor, ci îi vor preda statului pentru a fi educați de stat. Dacă cineva nu acceptă aceste condiţii, nu ar trebui să fie acceptat. Acesta si-ar corupe apropiaţii și ar produce mai multă pierdere decât ar aduce beneficii.

La început, trebuie să existe o mică comunitate, a cărei mulţime majoritară este dispusă să muncească cât poate și să primească cât are nevoie, din motive religioase. Vor funcționa la fel de sârguincios ca şi lucrătorii contractuali, chiar mai mult decât ziua de lucru de opt ore. Comunitatea va conține toate formele de guvernare ale unui stat complet. Într-un cuvânt, ordinea acelei mici comunităţi va fi suficientă pentru oricare dintre națiunile lumii, fără a adăuga sau a scădea nimic.

Această comunitate va fi ca un punct focal global pentru națiunile și statele care o înconjoară până în cele mai îndepărtate colțuri ale lumii. Toți cei care intră în acest sistem își vor asuma aceeași conducere și aceeași agendă precum comunitatea. Astfel, întreaga lume va fi o singură națiune, în ceea ce priveşte profiturile, pierderile și rezultatele.

Hotărârile care se bazează pe forță vor fi complet eliminate în această comunitate. Mai degrabă, toate conflictele dintre membrii comunităţii vor fi rezolvate între părțile interesate. Opinia publică generală va condamna pe oricine exploatează corectitudinea apropiatului său în beneficiul propriu.

Va mai exista totuşi un tribunal, dar acesta va servi doar pentru a rezolva neînţelegerile care vor apărea între oameni, fără însă să se bazeze pe vreun sistem de forță. Cel care respinge decizia instanței va fi condamnat de opinia publică și asta este tot.

Nu ar trebui să ne îndoim de suficiența acesteia, întrucât era de necrezut că copiii ar fi putut fi educați doar prin explicații, fără utilizarea bastonului. Astăzi, iată, cea mai mare parte a civilizației s-a angajat să se abțină de la bătaia aplicată copiilor, iar această educație are mai mult succes decât metoda anterioară.

Dacă există cineva care este excepțional în societate, el nu trebuie adus în fața unei instanțe care se bazează pe forță, ci trebuie rectificat prin argumentaţie și explicații. Dacă toate soluţiile nu dau niciun rezultat, mulţimea se va îndepărta de acea persoană ca și cum ar fi un paria. Astfel, el nu va putea corupe pe alții în societate.

Este important să se facă o astfel de rectificare, astfel încât nicio persoană să nu-și pretindă de la societate nevoile sale. În schimb, vor exista unii numiți în acest scop, care vor merge din ușă în ușă, examinând nevoile fiecăruia și asigurându-se că fiecare îşi va produce singur cele necesare. Astfel, gândurile fiecăruia vor fi dedicate dăruirii către semeni și nu va trebui niciodată să se gândească la propriile sale nevoi.

Totul are la bază observația că în consum suntem ca orice alt animal. În plus, fiecare act detestabil din lume provine din consum. Dimpotrivă, vedem că fiecare act de bucurie din lume provine din calitatea de a dărui semenilor. Astfel, ar trebui să eliminăm și să respingem gândurile de consum pentru noi înșine și să ne umplem mintea numai cu gânduri de a dărui semenilor noștri. Acest lucru este posibil în maniera de mai sus.

Libertatea individului trebuie păstrată atâta timp cât nu dăunează comunităţii. Cu toate acestea, cel care dorește să părăsească comunitatea pentru o alta nu trebuie să fie reținut în niciun fel, chiar dacă și asta este dăunător comunității, și într-o manieră în care comunitatea să nu fie distrusă cu totul.  

Diseminarea

Există trei elemente de bază pentru extinderea religiei: Satisfacerea Dorințelor, Dovada și Diseminarea.

1. Satisfacerea Dorințelor:

În fiecare om, fie el şi un laic, există o scânteie necunoscută care cere unirea cu Dumnezeu. Atunci când uneori această scânteie se trezește, ea aprinde o nevoie fierbinte de a-L cunoaște pe Dumnezeu sau de a-L nega pe Dumnezeu, ceea ce este același lucru. Dacă cineva generează satisfacerea acestei dorințe în acel om, el va fi de acord cu orice. La aceasta ar trebui să mai adăugăm problema nemuririi sufletului, răsplata în lumea care va veni, gloria individului, gloria națiunii.

2. Dovada:

Nu există nicio existență în lume fără ea, cu atât mai mult în zilele atomului și a bombelor de hidrogen.

3. Diseminarea:

Trebuie angajați oameni pentru a disemina cele de mai sus în mulţime.

Comunismul egoist precede comunismul altruist, întrucât de vreme ce are controlul pentru a aboli proprietatea, este posibil să se educe mulţimea că desfiinţarea proprietății va fi rezultatul iubirii faţă de ceilalți.

A doua fază a comunismului, comunismul altruist, trebuie grăbită, întrucât neajunsurile și forța utilizate în comunismul egoist, îi descurajează cu totul pe oameni în a accepta această metodă. Prin urmare, este timpul să descoperim etapa finală a comunismului altruist, care conţine toată plăcerea și nu are nici o deficienţă.

De asemenea, trebuie să ne temem, ca nu cumva să apuce să izbucnească mai întâi un al treilea război mondial și comunismul să dispară din lume. Într-un cuvânt, nu există o lovitură mai dură pentru sistemul de guvernare capitalist decât această formă perfectă de comunism menționată mai sus.

Asistăm deja cum regimul capitalist este din ce în ce mai  puternic și proletariatul țărilor capitaliste detestă regimul comunist. Acest lucru se întâmplă datorită constrângerii și forței necesare pe care sistemul îl presupune din cauza controlului unui mic grup de comuniști asupra unei societăți anticomuniste.

Prin urmare, nu trebuie să ne așteptăm ca regimul capitalist să dispară de la sine. Dimpotrivă, timpul funcționează în favoarea lor. Atâta timp cât guvernele comuniste vor înconjura lumea, constrângerea și supunerea implicate în acest sistem de guvernare vor fi dezvăluite, fiind lucruri pe care orice om obișnuit le urăște cu totul, întrucât omul este dispus să sacrifice totul pentru libertatea sa.

Mai este şi un alt aspect: întrucât comunismul nu se răspândește în țările civilizate, ci în cele primitive, în cele înapoiate, va exista o societate a țărilor bogate cu un nivel de trai ridicat și o guvernare capitalistă, și o societate a țărilor sărace cu un nivel de trai scăzut și o guvernare comunistă. Această situaţie va însemna sfârșitul comunismului. Nici un om liber nu va dori să audă despre asta; sistemul va fi detestat întrucât conceptul de sclavi vânduți pe viață este cunoscut şi detestat astăzi.

Pentru expansiune și diseminare: trebuie să ne amintim că toată agonia, sărăcia și asasinatele etc. nu pot fi rectificare decât prin comunismul altruist. În acest caz, nu va fi greu pentru un om să-și dea viața pentru asta.

Iudaismul trebuie să prezinte ceva nou națiunilor. La asta se așteaptă ei, cu toţii, de la revenirea lui Israel în țara lor! Nu se găseşte acest lucru în alte învățături, pentru că noi nu am inovat niciodată. În ele, am fost întotdeauna discipolii lor. Mai degrabă este înțelepciunea religiei, a dreptății și a păcii. În aceasta, majoritatea națiunilor sunt discipolii noștri și această înțelepciune ne este atribuită numai nouă.

Dacă această reîntoarcere este oprită, sionismul va fi desfiinţat cu totul. Această țară este foarte săracă, iar locuitorii ei sunt destinați să suporte multă suferință. Fără îndoială, fie ei, fie copiii lor vor părăsi treptat țara și vor rămâne doar un număr nesemnificativ, care va fi în cele din urmă înghițit printre arabi.

Soluția la această situaţie este numai comunismul altruist. Nu numai că acesta unește toate națiunile pentru a fi toate ca una, ajutându-se reciproc, ci le și înzestrează pe fiecare cu toleranță una față de cealaltă. Cel mai important: comunismul produce o mare putere de muncă; prin urmare, productivitatea muncii va compensa dezavantajele sărăciei.

Dacă își asumă această religie, Templul poate fi construit și gloria veche restaurată. Acest lucru ar dovedi națiunilor, chiar și arabilor, de bună seamă, corectitudinea reîntoarcerii lui Israel în țara lor. Cu toate acestea, o întoarcere într-o formula laică, precum cea de astăzi, nu impresionează neamurile și trebuie să ne temem ca nu cumva să vândă independența Israelului pentru nevoile lor, fără să menționăm că Ierusalimul va reveni. Acest lucru i-ar speria chiar şi pe catolici.

Până acum, am arătat faptul că altruismul și comunismul sunt unul și acelaşi lucru și, totodată, că egoismul și anticomunismul sunt aceleași. Totuși, toate acestea constituie doctrina mea. Dacă îi întrebați pe liderii comuniști înșiși, ei o vor nega fără rezerve.

În schimb, ei ar susține că sunt departe de orice sentimentalism și moralitate burgheză, căutând doar dreptate conform principiului „al meu este al meu și al tău este al tău”. (Toate acestea le-au venit datorită conexiunii lor cu proletariatul) Aşadar, să examinăm lucrurile în funcție de percepția lor și să examinăm această justeţe pe care o caută ei.

În urma evoluţiei guvernărilor actuale, termenii de „burghez” și „proletariat” nu mai sunt acoperitori pentru a explica istoria. Avem nevoie de definiții mai cuprinzătoare. Denumirile ar trebui înlocuite cu cele de “sârguincios” (harnic) şi “neputincios” (leneş).

Orice societate este împărțită în sârguincioşi şi neputincioşi (harnici şi leneşi). Aproximativ douăzeci la sută sunt cei harnici, iar optzeci la sută sunt cei leneşi. Este o lege naturală după care clasa celor sârguincioşi exploatează clasa celor neputincioşi, precum peştii din mare, unde cei puternici îi înghit pe cei slabi. În această privință, nu are nicio importanţă dacă sârguincioșii sunt în capitalism burghezi şi manageri sau supraveghetori și intelectuali în comunism. În cele din urmă, aceleași douăzeci de procente sârguincioşi vor lua întotdeauna crema și vor lăsa zerul sărac celor optzeci de procente neputincioşi. Întrebarea este, însă, cât de mult îi exploatează cei dintâi pe cei din urmă și cine exercită o mai mare exploatare – burghezia sau managerii și supraveghetorii din comunism.

Baza acestei întregi explicații este manifestarea substanței creației, spiritualitate și corporalitate, nefiind altceva decât voința de a primi, care este existența din absență. În orice caz, ceea ce primește această substanță ea extinde existența din existență.

Astfel, se știe clar ce este bine și ce ne cere Domnul, și anume echivalența de formă. Prin natura creației sale, trupul nostru este doar o dorință de a primi și deloc de a dărui. Acest lucru este opus Creatorului, care trebuie să dăruiască și să nu primească deloc, pentru că de la cine ar putea primi El? În această diferență de formă, creația a devenit distinctă de Creator.

Prin urmare, ni se poruncește să facem fapte în Tora și Miţvot (porunci) care aduc mulțumire creatorului și să dăruim aproapelui. Asta pentru a dobândi forma de dăruire și pentru a ne alipi încă o dată de Creator ca şi înainte de creație.

DIFERENȚELE ÎNTRE MINE ŞI SCHOPENHAUER

1. El Îl percepe ca pe o esență în sine, în timp ce eu Îl percep ca subiect și predicat. Esența sa poate fi necunoscută, dar oricare ar fi ea, extinde existența din existență.
2. El percepe dorința în sine ca o ambiție căreia niciun scop nu îi poate pune capăt, ci este mai degrabă o ascensiune constantă și un impuls perpetuu. La mine, însă, ea se limitează la primirea anumitor lucruri și poate fi împlinită, adică direcţionată.

Cu toate acestea, împinirea obiectivului crește voința de a primi, ca la unul care are o sută şi vrea două sute. Înainte, voința de a primi era limitată la obținerea a numai o sută; nu voia două sute. În acest mod, dorința perpetuă este extinderea dorinței; este voința de a primi în sine.

3.     El nu face diferența între voința de a dărui și voința de a primi. La mine, numai voința de a primi este esența creaturii, în timp ce voința de a da în sine este o Lumină Dumnezeiască, atribuită Creatorului, nu creaturii.

4.     El percepe dorința în sine ca pe un obiect, considerând-o o formă și o manifestare în obiect. La mine, accentul se pune mai degrabă pe forma dorinței, adică voința de a primi, dar purtătorul formei voinței de a primi este o esență necunoscută.

… Întrucât el consideră dorința ca fiind subiectul, el trebuie să definească o dorință generală, fără formă.

Astfel, el alege aspirația nesfârșită pentru materiale și ceea ce își dorește este forma. Cu toate acestea, de fapt, nu există aici o tânjire infinită, ci o dorință în creștere, care crește în funcție de direcție și este o formă și un caz în dorință.

• A. În metoda sa, este o esență; în a mea, o formă.
• B. În metoda sa este o dorință nesfârșită; în a mea, este limitată în direcția sa.
• C. În metoda sa, nu există nicio diferență între dăruire și primire; în a mea, voința de a dărui este o scânteie a Creatorului.
• D. În metoda sa, jinduirea este o substanță, iar calitatea primirii este forma; la mine, calitatea primirii este substanța creației iar subiectul calității este necunoscut. Orice ar fi, este existență din existență.

Liderii generației

Masele tind să creadă că liderul nu are angajamente și interese personale, ci că și-a dedicat și abandonat viața privată pentru binele comun. Într-adevăr, așa ar trebui să fie. Dacă liderul prejudiciază pe un membru al comunităţii urmându-şi  interesul personal, el este un trădător și un mincinos. Odată ce mulţimea va afla despre asta, îl vor călca în picioare imediat.

INTERESE PERSONALE ALE INDIVIDULULUI

Există două tipuri de interese personale:

1. Interese materiale;
2. Interesele spirituale.

Nu există un lider în lume care să nu dea greș faţă de mulţime din interese spirituale. De pildă, dacă cineva este milostiv și, prin urmare, se reţine să-i eradicheze pe  răufăcători sau să ia măsuri împotriva acestora, atunci el provoacă un rău mulţimii dintr-un motiv de interes personal. S-ar putea, de asemenea, să se teamă de răzbunare, chiar de răzbunarea Creatorului și, astfel, să descurajeze punerea în aplicare a  rectificărilor necesare. Astfel, chiar dacă dorește să-şi anuleze interesele materiale, nu va dori să-şi anuleze interesele idealiste sau religioase în favoarea comunităţii, deși acestea pot fi doar propriile sale senzații personale. Este posibil ca mulţimea să nu fie interesată de aceste aspecte, pentru că ei observă doar cuvântul „interes”, întrucât nici cel mai idealist lucru nu stă în calea „interesului”.

ACȚIUNE ÎNAINTE DE GÂNDIRE

Ca și în dorință și dragoste, efortul concentrat asupra unui obiect creează iubire și apreciere față de acel obiect. La fel, faptele bune generează iubire pentru Creator, iubirea generează alipire, iar alipirea generează inteligență și cunoaștere.

TREI POSTULATE

1. Aparent liber;
2. Aparent nemuritor;
3. Aparent existând.

Ele sunt relative la rațiunea practică (etică), la binele cel mai sublim.

ADEVĂR ȘI FALSITATE

Se știe că gândul, materia și dorința sunt două modificări  (diferențe de formă) ale aceluiași lucru. Astfel, replica psihologică a absenței și existenței fizice este adevărul și minciuna. În acest fel, adevărul, ca existență, este teza, iar falsitatea, ca absență, este antiteza. Sinteza dorită este o descendență (rezultantă) a ambelor.

Opinia Personală şi Opinia Publică

Opinia individului este ca o oglindă în care sunt adunate toate imaginile actelor benefice și dăunătoare. Omul se uită la acele experiențe, le sortează pe cele bune și benefice și le respinge pe cele care i-au făcut rău. Asta se numește „creierul memoriei”.

De pildă, negustorul ţine minte tot felul de mărfuri cu care a suferit pierderi și de ce. La fel, mărfurile care i-au adus profit și din ce motive. Toate sunt aranjate în mintea sa precum o oglindă a experiențelor anterioare. Ulterior, el sortează binele și respinge răul. În cele din urmă, devine un negustor bun și de succes. Omul tratează în același mod fiecare tip de experiență din viața lui.

La fel, şi publicul (mulţimea) are o minte colectivă, un Creier al Memoriei și o imaginație colectivă, în care toate actele legate de publicul larg sunt imprimate referitor la fiecare persoană, cele bune şi cele rele. Și mulţimea alege, de asemenea, actele benefice și pe cei care fac bine și urmăreşte ca binele să persiste. În plus, toți cei care săvârșesc fapte rele ce dăunează mulţimii se întipăresc în creierul care imaginează și care ţine minte și drept urmare mulţimea îi urăşte și caută tactici pentru a scăpa de ei.

Aşadar, ei îi laudă și îi glorifică pe cei care fac bine, pentru a-i motiva tot mai mult să facă bine în continuare. Aceasta este sursa idealurilor, a idealismului și a oricărui atribut bun, precum și a înțelepciunii eticii.

Dimpotrivă, ei vor condamna cu vehemență pe cei care făptuiesc acțiunilor dăunătoare, astfel încât să înceteze și să scape de ei. Aceasta este proveniența oricărei trăsături malefice, păcat și ignobilitate în specia umană. Aşadar, opinia individuală funcționează la fel ca și opinia publică. Acest lucru este, însă, adevărat numai în ceea ce privește beneficiul și prejudiciul.

CORUPȚIA ÎN OPINIA PUBLICĂ

Corupția din opinia publică este rezultatul faptului că publicul nu se orientează în funcție de majoritatea sa, ci doar în funcție de cel puternic, adică în mod asertiv. Se spune că douăzeci de oameni conduc toată Franța. În majoritatea cazurilor, aceștia sunt bogații, care nu reprezintă decât zece la sută din totalul mulţimii, și sunt întotdeauna necunoscuţi marelui public.

Ei fac rău celorlalţi și îi exploatează. Prin urmare, opinia publică nu deține controlul asupra lumii. Mai degrabă, opinia celui dăunător este cea care controlează publicul. Astfel, chiar și idealiștii care au fost sanctificaţi în lume nu sunt decât demoni și răufăcători în raport cu mulţimea majoritară. Nu numai religia, ci și justiția, îi favorizează numai pe cei bogați, şi cu atât mai mult etica şi idealurile.

ORIGINEA DEMOCRAŢIEI ȘI SOCIALISMULUI

De aici provine ideea democrației, conform căreia mulţimea majoritară va lua în posesie sistemul judiciar și politica. De asemenea, socialismul solicită proletariatului să-și ia destinul în mâinile lor. Pe scurt, majoritatea dorește să fie cea care determină opinia publică, să decidă între ce este benefic și ce este dăunător pentru ei și să hotărască toate legile și idealurile în consecință.

CONTRADICȚIA ÎNTRE DEMOCRAȚIE ȘI SOCIALISM

După cum se poate vedea în Rusia, constă în faptul că zece la sută controlează întreaga mulţime într-o dictatură absolută. Motivul este simplu: împărţirea justă are nevoie de idealism. Acest lucru nu se găsește în rândul mulţimii majoritare. Prin urmare, în cele din urmă, nu există un remediu pentru asta decât prin religie, de Sus. În felul acesta întreaga mulţime va fi transformată în idealiști.

Toate acestea sunt compromisuri în măsurarea egoismului individului, a statului sau a slujitorului lui Dumnezeu. Spun: „Orice măsură de egoism este defectuoasă și dăunătoare și nu există altă aranjament decât altruismul, în individ, public și Domnul”.

Monismul Materialist

Substanța creează totul, iar gândul este rezultatul acțiunilor și senzațiilor, precum o oglindă. Nu există libertate de voință, ci doar libertate de acţiune. Cu toate acestea, nu de la sine, întrucât faptele rele generează fapte rele, iar libertatea faptelor este percepută privind (în oglinda acțiunilor în cauză) prin mintea altei persoane. Apoi, omul are libertatea de a se supune. Și nu va putea să aleagă din propria sa minte (oglindă), întrucât calea fiecăruia pare corectă în ochii lui, iar mintea lui este întotdeauna de acord cu el.

În afara acestei lumi

În afara acestei lumi trebuie să cercetăm și să examinăm doar subiectiv și pragmatic (practic). În felul acesta se desfășoară cercetarea în această lume, deși se află în afara ei, așa cum este contemplarea prin măsurători îmbrăcate în natura acestei lumi și, totodată, în acord cu beneficiul practic (pragmatic).

Numai Creatorul este imperativ, de vreme ce El este locul lumii, iar lumea este locul Lui. El este singurul pe care îl înțelegem, anume că El, și nimic altceva, este și în afara acestei lumi, spre deosebire de panteism. (multiplicitatea zeilor).

Această lume este un termen obiectiv, care poate fi înțeles și obiectiv. Primele sale principii sunt „timpul” și „spațiul”. În afara acestei lumi, care sunt lumile AK și ABYA (lumile Adam Kadmon, Aţilut, Briya, Yeţira și Asiya), este posibilă doar înțelegerea subiectivă, fără a atinge vreun obiect.

Esența obiectelor pe care le definim prin numele ABYA urmează presupunerea că, întrucât toată lumea percepe acest lucru fără excepție (însemnând câțiva aleși în fiecare generație, care sunt zecile de mii și milioanele care au fost și care sunt destinaţi să vină). Astfel, avem dobândiri obiective acolo, deși nu dobândim niciun obiect.

De aici provin cele patru lumi de deasupra acestei lumi, deși prin natura lor sunt doar subiective, îmbrăcând natura acestei lumi în cele două moduri – extindere și gând, și anume paralelismul psihofizic. Asta întrucât noi cunoaștem orice obiect prin două forme: în primul rând fizic și după aceea psihic, iar acestea merg întotdeauna împreună, în paralel.

Se știe că mulți din această lume percep, de asemenea, prin metoda „expresionismului”, adică doar prin percepția subiectivă. Cu toate acestea, mă conformez și cu „impresionismul” pentru a explica conceptele acestei lumi cât mai obiectiv posibil, minimizând interferența întăririi subiective.

Esenţa Religiei

Esența religiei este înțeleasă doar în mod pragmatic, așa cum a scris James(*). Originea credinței constă în nevoia de adevăr din ea, întrucât ea satisface această nevoie.

Există două tipuri de nevoi:

1. O nevoie spirituală. Fără ea, viața ar deveni bolnăvicios de detestabilă.
2. O nevoie fizică. Această nevoie apare în primul rând în ordinea socială, precum în etică și politică, așa cum a scris Kant (**): „Credința este baza moralei și o păzește”.

Bineînțeles, înțelepții vor proveni exclusiv din rândul celor care au nevoie spirituală, pentru că și ei au nevoie de ea în mod obiectiv. Cu toate acestea, cel de al doilea tip de nevoie va căpăta satisfacție, și anume adevărul, tot subiectiv. În orice caz, de la Lo Lişma (nu pentru numele Ei) se ajunge la Lişma (pentru numele Ei). Nevoia vine înainte de raţiune, care necesită credința.

Liderii Mulţimii

Pentru sine însuşi, omul poate alege între expresionism și impresionism. Cu toate acestea, liderilor nu li se permite să conducă mulţimea altfel decât într-o manieră pozitivă și pragmatică, adică în conformitate cu expresionismul. Asta întrucât ei nu pot crea prejudicii mulţimii pentru interesul lor personal. De pildă, ei nu pot induce o anumită credință mulţimii pentru ca aceasta să le înțeleagă propriul impresionism, negând astfel mulţimii conduita morală și etica. Dacă cineva nu se poate controla, ar fi bine să se resemneze și să nu facă rău mulţimii cu idealurile sale.

Percepţia Lumii

Lumea a fost creată printr-o evoluție consecventă, în conformitate cu materialismul istoric și dialectica lui Hegel(*) a tezei, antitezei și sintezei. Într-adevăr, aceasta corespunde senzației Creatorului, de la nivelul mineral, la cel vegetal, la cel animal și apoi la nivelul vorbitor, până la profeție sau la cunoașterea lui Dumnezeu. Plăcerea este teza, suferința este antiteza, iar senzația din exteriorul pielii este sinteza.

Esenţa Corupţiei şi a Rectificării se află în Opinia Publică

Întrucât opinia individuală determină propriile câștiguri și pierderi și-l aduc pe om la o afacere de succes, tot așa opinia publică determină politica și o alege pe cea mai de succes.

Calea Torei

Calea Torei pune soarta în mâinile celor oprimaţi Acest lucru accelerează sfârșitul în măsura în care cel oprimat veghează asupra lui. Asta se numește „alegere”, întrucât acum alegerea este în mâinile părților interesate. Astfel, calea suferinţei este un act obiectiv, calea Torei este un act subiectiv, iar soarta este în mâinile părților interesate.

(pagină nouă)

Principiul: a dărui celorlalţi. Guvernarea – un regim care impune un minim pentru subzistenţă și fapte bune în sensul asigurării nivelului de trai al societății. Intenţia și scopul: alipirea la El. În opinia mea, aceasta este sinteza finală în care absența nu mai este ascunsă.

Obiectivul și scopul: alipirea la El. În opinia mea, aceasta este ultima sinteză în care absența nu mai este ascunsă.

Fapte bune şi Miţvot

Locke a spus că nu există nimic în minte care să nu apară mai întâi în simțuri. În plus, Spinoza a spus: „Nu vreau ceva pentru că este bun, ci este bun pentru că îl vreau”. Trebuie să adăugăm că nu există nimic în simţuri care să nu fi fost prezent mai întâi în acțiuni.

Astfel, acţiunile generează senzaţii, iar senzaţiile generează înțelegere. De pildă, este imposibil ca simțurile să se bucure de dăruire înainte de a dărui efectiv. Mai mult, este imposibil să înțelegem și să percepem marea importanță a dăruirii înainte ca aceasta să fie degustată în simțuri.

La fel, este imposibil să gustăm plăcerea prin alipire înainte să fi îndeplinit multe fapte bune care să o poată influenţa, adică prin respectarea strictă a acestei condiții să-I aducem mulțumire Creatorului sau, cu alte cuvinte, să ne bucurăm de încântarea produsă Lui prin îndeplinirea poruncii. După ce simţi marea plăcere în acţiuni, este posibil să-L înțelegi, în măsura acelei plăceri. Și dacă (…) pentru eterna și perpetua plăcere de a-I aduce încântare, atunci vei fi răsplătit cu cunoașterea (…)

După cum s-a văzut mai sus, există două tendinţe în religie:

1)    Lo Lişma (nu pentru numele Ei), care este pur utilitarism, adică vizează stabilirea unei moralități pentru binele propriu. Eşti mulțumit atunci când dobândești această tendință.

2)    Și există o a doua tendință în religie, ca fiind o nevoie spirituală de a te alipi Lui. Aceasta se numește Lişma (pentru numele Ei). Poţi fi răsplătit cu cele de mai sus prin acțiuni, iar din Lo Lişma se ajunge la Lişma.

Tendinţa Vieţii

Există trei puncte de vedere în cărți și în cercetare:

• 1. Ideologism; cum să dobândim alipirea cu El;
• 2. Utilitarism; cum că câştigăm progresul;
• 3. Hedonism sau Kirenism; a obţine plăcerea carnală trupească.

Mi-aș dori ca vizunea hedonistă să fie cea adevărată. Problema este că suferinţele sunt mai mari decât puținele plăceri senzuale cu care cineva se poate încânta. Pe lângă neajunsul zilei morții, iar în ceea ce priveşte metoda utilitarismului de a aduce progresul în lume, există o mare întrebare aici: cine se bucură de acest progres deplin pentru care plătim atât de mult cu suferinţe şi chinuri?

Se pare că numai idealurile ale căror scop este fericirea omului, prin aceasta îmbunătățind toate forțele spirituale, aduc omului respectul în viață și un bun renume după moartea sa. Kant a luat în râs această metodă de stabilire a unei teze morale pe o pornire egoistă și a recomandat făptuirea nu cu scopul de a primi o răsplată.

Știința modernă a optat pentru utilitarism, dar numai pentru binele comun, adică pentru a dărui. Acest lucru este, de asemenea, similar cu „nu cu scopul de a primi o răsplată” și cine și-ar dori asta? Se pune, totdată, întrebarea: Ce va aduce acest progres generațiilor pentru care muncesc cu atâta chin pentru a le oferi acest lucru?

Cel puțin, am dreptul să știu ce se cere în urma acestui progres și cine se va bucura de el. Cine ar fi atât de credul încât să plătească atât de mult fără să cunoască efectele? Întreaga problemă este că plăcerea este scurtă, iar suferința, lungă.

Scopul Vieţii

Din toate cele menționate mai sus, vom înţelege că scopul vieții este acela de a dobândi alipirea cu El, strict pentru a-I aduce Lui beneficii sau pentru ca mulţimea să merite alipirea cu El.

Două tipuri de Aservire în Lume

Există două tipuri de înrobire în lume, fie înrobirea faţă de Creator, fie înrobirea faţă de creaturile Lui. Una dintre ele este o necesitate. Chiar și un rege sau un președinte servesc în mod necesar poporului. Într-adevăr, gustul libertății depline aparţine numai aceluia care este înrobit numai Creatorului și niciunei alte fiinţe din lume. Înrobirea este necesară, pentru că primirea este obscenă; este animalică. Iar dăruirea, întrebarea este „Cui?”

Contactul cu El

Oamenii își imaginează că acela care este în contact cu Creatorul este un om … natură și că ar trebui să se teamă să-i vorbească, cu atât mai puțin să se afle în imediata sa apropiere. Este în natura umană să te temi de orice este în afara naturii creației. Oamenii se tem, de asemenea, de orice lucru neobișnuit, cum ar fi tunetele și zgomotele puternice.

În orice caz, El nu este așa. Asta întrucât, de fapt, nu este nimic mai natural decât să intri în contact cu cel care te-a făcut, pentru că El a făcut natura. De fapt, fiecare creatură are contact cu Creatorul său, așa cum este scris: „Căci pământul va fi plin de cunoştinţa slavei Domnului”(Habacuc 2:14), cu excepția faptului că noi nu îl cunoaștem și nu îl simțim.

De fapt, cel căruia i se dăruieşte contactul cu El dobândeşte doar conștientizarea. Este ca și cum cineva ar avea o comoară în buzunar și el nu știe de ea. Apoi vine un altul și îi spune ce are în buzunar. Acum chiar a devenit bogat.

Cu toate acestea, nu este nimic nou aici, nu este nici un motiv de emoție. De fapt, nimic nu a fost adăugat realităţii în fapt. Același lucru este valabil și pentru cel căruia i s-a dat darul de a ști că este fiul Creatorului: nimic nu s-a schimbat în realitatea sa reală, în afară de conștiința pe care nu o avusese până atunci.

În consecință, cel care dobândeşte conştiinţa Creatorului devine chiar mai natural, mai simplu și mai umil. S-ar putea spune chiar că înainte de a fi primit darul, el se afla ca și toți ceilalţi oameni în afara naturii simple. Asta întrucât acum el este egal, simplu și îi înțelege pe toți ceilalţi oameni și este foarte implicat în relaţia cu ei. Nu este nimeni mai aproape de popor decât el și numai pe el ar trebui să-l iubească toţi, pentru că nu au un frate mai apropiat decât el.

Reconstruirea Lumii

A se vedea aliniatele „Opinia personală și opinia publică” și „Contradicția dintre democrație și socialism”.

S-a clarificat acolo că până acum opinia publică a evoluat și a fost construită conform celor puternici din societate, adică     într-o manieră asertivă. Abia recent, masele au evoluat prin religie, prin școli și prin revoluții și au perceput metoda democrației și a socialismului.

În orice caz, conform legilor naturii „mânzul unui măgar sălbatic se naște un om”, iar omul este produs dintr-un animal sălbatic, o maimuţă, după teoria lui Darwin sau cea a înțelepților noștri. După păcat, specia umană decade în maimuțe, întrucât „Toți înainte de Eva sunt ca o maimuță în fața omului”. Cu toate acestea, conform calităţii omului, care constă în pregătirea intelectuală, el a continuat să se dezvolte prin făptuiri și suferințe și și-a asumat religia, politica și justiția și, în cele din urmă, a devenit civilizat. Într-adevăr, toată această evoluţie a fost pusă doar pe umerii părții mai bune a societății, iar masele i-au urmat ca o turmă.

Când masele și-au deschis ochii pentru a-și lua soarta în mâinile lor, au trebuit să revoce toate rectificările și legile asertivităţii, adică ale religiei, justiției și politicii. Asta întrucât acestea erau doar conforme spiritului asertivităţii, în funcție de dezvoltarea lor și pentru binele lor propriu.

Astfel, au trebuit să construiască lumea din nou. Cu alte cuvinte, ei sunt acum precum oamenii preistorici, sau maimuța darwiniană, pentru că nu ei sunt cei care au trăit aceste experiențe, care le-au adus măsura lor de dezvoltare. Până astăzi, succesiunea evoluţiei a fost exclusiv pe umerii asertivului, nu pe ai maselor care, până acum, au fost un teren virgin.

Astfel, lumea se află acum într-o stare de totală prăbuşire. Este o situaţie foarte primitivă în sens politic, la fel ca în epoca peșterilor. Ei nu au trecut prin experiențele și acțiunile care l-au adus pe asertiv să ia asupra sa religia, cutumele și justiţia.

Prin urmare, dacă lăsăm lumea să se dezvolte în mod natural, lumea de astăzi trebuie să sufere toate distrugerile și chinurile pe care le-a trăit omul primitiv, până când vor fi obligați să își asume o permanentă și benefică justeţe politică.

Primul fruct al distrugerii s-a prăvălit asupra noastră sub forma nazismului, care este până la urmă doar un produs direct al democrației și socialismului, adică o formă de conducere a majorității, odată ce restricțiile religiei, cutumelor și justiţiei au fost eliminate.

Nazismul nu este un produs al Germaniei

Rezultă că lumea consideră în mod eronat nazismul ca pe un produs aparte al Germaniei. De fapt, el este un  produs al unei democraţii şi a socialismului care au fost lăsate fără religie, cutume și jusiţie. Aşadar, toate națiunile sunt egale sub acest aspect; nu există nicio speranță că nazismul va pieri odată cu victoria aliaților, pentru că mâine anglo-saxonii vor adopta poate nazismul, întrucât și ei trăiesc într-o lume a democrației și nazismului.

Să ne amintim că și democrații trebuie să renunțe la religie, cutume și justiție precum marxiștii, pentru că toți aceștia sunt slujitori fideli numai ai asertivilor din mulţime. Ei pun întotdeauna obstacole în fața democraților sau a celei mai bune părți a mulţimii majoritare.

Este adevărat că gânditorii dintre democrați sunt foarte atenţi la faptul ca religia și cutumele să nu fie distruse dintr-odată, întrucât ei știu că astfel lumea va fi ruinată. Cu toate acestea, în aceeaşi măsură, ei interferează și cu guvernarea majorității. De îndată ce mulţimea majoritară devin inteligenţi și îi înțeleg, vor alege cu siguranță un alt lider, cum ar fi Hitler, întrucât el este un autentic reprezentant al mulţimii majoritare, fie el german, anglo-saxon sau polonez.

Unica Soluţie

Spre deosebire de democrați, care doresc să desfiinţeze treptat religia și cutumele și să adopte o nouă politică într-un mod care să nu distrugă lumea, masele nu-i vor aștepta deloc. Mai degrabă, așa cum spun înțelepții noștri, „Nu distrugeți o sinagogă înainte de a putea construi una nouă în locul ei”. Cu alte cuvinte, ni se interzice să-i lăsăm pe cei puternici (majoritari) să preia conducerea înainte de a construi o religie, cutume și o politică potrivită pentru ei, pentru că între timp lumea va fi distrusă și nu vei mai avea cu cine să vorbeşti.

Majoritatea este la fel de Primitivă ca Omul Preistoric

Mulţimea majoritară este la fel de primitivă precum omul preistoric. Este aşa întrucât ei nu au încercat să facă uz de justiţie, religie și moralitate, care au fost folosite până în ziua de azi de către alții. De bună seamă, însă, toate acestea au ajuns în starea actuală numai prin mari suferinţe pe calea cauzalității și dialecticii. Mulţimea majoritară nu au pus preţ pe asta şi, în orice caz, nu o pot înțelege.

Cea mai rapidă acţiune o constituie Religia

Pentru a activa din nou opinia publică în mulţimea majoritară, într-un mod eficient, nu există o cale mai rapidă decât cea a religiei, dispreţuirea oricărei măsuri a voinței de a primi și înălţarea într-o cât mai mare măsură a măreţiei voinței de a dărui. Acest lucru trebuie făcut prin acțiuni specifice. Deși psihofizicul sunt paralele, totuși, fizicul precede psihicul.

Cei Prodigioşi

Cei prodigioşi sunt un produs al generației, cu o înclinație puternică către a dărui și nu au nevoie de nimic pentru ei înşiși. Ca atare, ei se află în echivalență de formă cu Creatorul și se alipesc în mod firesc Lui. Ei extind înțelepciunea și plăcerea de la El și o dăruiesc omenirii.

Ei se impart în două categorii: fie muncesc în mod conștient, adică dăruiesc încântare Creatorului lor și, prin urmare, dăruiesc omenirii, fie muncesc în mod inconștient, adică nu simt și nici nu știu că sunt în alipire cu Creatorul. Ei se alipesc Lui inconștient. Ei doar dăruiesc omenirii și, conform acestui principiu, nu există un progres al umanității, cu excepția faptului de a insufla voința de a dărui în ceilalţi și de a înmulți în lume prodigioşii.

Teleologie (Știința scopului)

Teleologia este necesară în Înţelecpiunea Cabala, conform metodei antropocentricității, după care lumile au fost create pentru Israel și ele constituie scopul. Mai mult, Creatorul s-a consultat cu sufletele celor drepți. Scopul lor este adus și în profeție: „Căci pământul va fi plin de cunoştinţa slavei Domnului”(Habacuc 2:14). Nu există niciun scop mai specific decât acela.

Maimonide preia metoda disteleologiei (*) și spune că Creatorul are pentru creație alte scopuri în afară de specia umană. Îi este greu să înțeleagă cum de Creatorul a creat o creație atât de mare, cu sisteme planetare, unde planeta noastră este ca un bob de nisip și toate acestea au fost doar în scopul completitudinii omului.

Scopul este imperativ pentru orice ființă conștientă, iar cine lucrează fără scop este lipsit de minte. Prin faptele Lui noi Îl cunoaștem. El a creat lumea ca mineral, vegetal, animal şi vorbitor. Vorbitorul este punctul culminant al creației, întrucât îi simte pe ceilalţi și le dăruiește. Deasupra tuturor este profetul, care îl simte pe Creator și îl cunoaște. Acest lucru este perceput ca fiind plăcut Lui și fiind, totdată, scopul Său în întreaga creație.

Problema lui Hegel este legată de faptul că în mod necesar, există în natură creaturi fără scop, ca multe lucruri de pe planeta noastră, ca și nenumăratele planete pe care omenirea nu le folosește în niciun fel. Răspunsul este în conformitate cu legea după care „necunoscutul nu contrazice cunoscutul” și „judecătorul judecă doar după ceea ce vede cu ochii săi”. Poate că există mineralul, vegetalul, animalul și vorbitorul pe fiecare planetă și pe toate planetele scopul este vorbirea.

La fel este şi cu necunoscutul. Și cum poate asta contrazice ce este cunoscut și familiar în formula profeției? Este simplu: face plăcere Creatorului să creeze un obiect calificat pentru a negocia cu El și a face schimb de opinii, etc. Ne face plăcere, totodată, să avem ceva ce nu este de aceeaşi natură cu noi, și ne încredem totalmente în profeție.  

Cauzalitate şi Alegere

Există o cale a suferinţei, prin care cineva plătește inconștient urmare a legilor dialecticii, în care fiecare ființă ascunde absența din interior. Ființa există atâta timp cât absența din ea nu a apărut. Când antiteza se manifestă și se dezvoltă, ea distruge teza și aduce în locul ei o ființă mai completă decât prima, întrucât conține rectificarea antitezei anterioare. (Este așa întrucât orice absență precede prezența.) Prin urmare, a doua ființă este numită „sinteză”, ceea ce înseamnă că include și este rezultatul ambelor, prezența și absența, care au precedat această nouă ființă.

La fel, adevărul urmează întotdeauna și este perfecționat de calea suferinței, care este prezența și absența, teza și antiteza, și dă naştere întotdeauna unei sinteze mai adevărate până la apariția sintezelor perfecte. Dar ce este perfecțiunea?

În materialismul istoric, calea suferinței menționată mai sus este clarificată doar în raport cu dorințele economice, unde fiecare teză înseamnă guvernare justă pentru epoca sa, fiecare antiteză înseamnă o diviziune nedreaptă în economie și fiecare sinteză este guvernarea care stabilește antiteza care a fost dezvăluită, si nimic mai mult. Din acest motiv, absența este, de asemenea, ascunsă în ea. Când absența se dezvoltă, ea distruge și acea sinteză, și așa mai departe, până când se manifestă diviziunea justă.

Ce este perfecţiunea?

Această cale a durerii devine clară în materialismul istoric doar peste dorințele economice. Orice teză înseamnă deocamdată un guvern just. Orice antiteză înseamnă o diviziune nedreaptă în economie și orice sinteză este un guvern care împacă antiteza apărută și nimic mai mult. Prin urmare, absența este ascunsă și aici. Când absența evoluează, ea distruge și sinteza respectivă, etc., în mod repetat, până la împărțirea dreaptă.

Majoritatea şi activiştii

Până acum, mintea activiștilor, care sunt asertivi, era determinată și alcătuia mintea întregului public, de unde și întreaga justiție și moralitate.

Nihilism Nu nihilismul complet, ci nihilismul valorilor (cum ar fi Nietzsche în ceea ce privește valorile creștinismului), adică toate valorile din cutumele religioase, etică și politică care au fost acceptate până acum în percepția umanismului.

(înapoi la pagina SCRIERI BAAL HASULAM Vol.1 / ESEURI – click)