Înapoi la pagina SCRIERI SOCIALE – (link)
Care este fundamentul pe care se construieşte Kduşa (Sfinţenia)
Articol Nr. 16, 1987-88
Când se construieşte o clădire în lumea fizică, vedem că oricine vrea să construiască mai întâi trebuie să sape fundaţia, şi pe fundaţie construieşte clădirea. La săparea fundaţiei vedem că trebuie să ne hotărâm dacă vom construi o clădire cu un etaj – acesta fiind parterul – sau o clădire cu mai multe etaje. Astfel săparea fundaţiei în pământ trebuie să fie conform înălţimii clădirii. Fundaţia nu este săpată dintr-o dată. Dimpotrivă, fundaţia este adâncită şi apoi se poate construi o clădire mai mare.
Aceeaşi ordine se aplică în spiritualitate. Când o persoană doreşte să construiască o clădire de un etaj, nu are nevoie să sape foarte adânc. Sapă numai puţin şi apoi poate să-şi construiască clădirea în respectarea Torei şi a Mitzvot (porunci). Şi ce înseamnă a săpa în spiritualitate? Este o deficienţă, atunci când o deficienţă este săpată în inimă, din moment ce inima este denumită „dorinţă,” inima este denumită Malchut, şi o inimă este denumită „pământ” sau „sol.”
Precum în lumea fizică sapi o deficienţă în pământ. Cu alte cuvinte, înainte să ne apucăm să construim clădirea, mai întâi trebuie să săpăm în pământ, adică să scoatem afară tot ce este în locul de săpat. Odată ce locul în care vrem să săpăm este gol, începem să construim. Dacă locul este plin de pământ nu trebuie să construim pe el, deoarece clădirea va cădea.
De asemenea, în spiritualitate trebuie să săpăm în pământ, adică în inimă, şi să scoatem praful din inimă afară, şi apoi inima rămâne goală, fără nimic să o umple. Atunci începe timpul construirii. Rezultă că atunci când inima este umplută de lucruri pământeşti, este imposibil să construieşti vreo construcţie pe acel teren deoarece întreaga clădire se va prăbuşi, deoarece nimic nu este îndreptăţit să existe dacă nu este o nevoie pentru el.
Dimpotrivă, numai acolo unde este o nevoie, şi se simte lipsa de a nu avea ceea ce tânjeşte să aibă, atunci când îl obţine, acel lucru este îndreptăţit să existe, deoarece este o nevoie de el. Şi atunci ştie – măsura importanţei este proporţională cu măsura nevoii, şi el ştie cum să aibă grijă de clădire astfel încât duşmanii săi să nu o ruineze.
Aici începe problema săpării fundaţiei, adică adâncimea săpăturii în pământ depinde de înălţimea construcţiei pe care o persoană intenţionează să o construiască. Uneori o persoană spune că este mulţumit cu o clădire cu parter. Cu alte cuvinte, doreşte să respecte Tora şi Mitzvot prin care să fie răsplătit cu o clădire care este la nivelul zero, însemnând nu departe de pământ.
Așadar, doreşte să rămână în deşertăciunea lumească, care este considerată vase de primire, adică răsplata în care vrea să trăiască. La fel ca atunci când se construieşte o construcţie pentru locuit, răsplata se consideră clădirea în care trăieşte. Astfel, este ştiut că o persoană vrea să trăiască numai prin recompensă şi recompensa înseamnă că primeşte mulţumire şi plăcere în schimbul muncii sale, şi aceasta este viaţa unei persoane, că un om vrea să trăiască numai pentru mulţumire şi plăcere.
Ordinea muncii în Tora şi Mitzvot începe cu Lo Lishma (nu pentru numele Ei), aşa cum este scris în Zohar „Unii ţin Tora şi Mitzvot ca să fie răsplătiţi în lumea asta, şi alţii lucrează în Tora şi Mitzvot pentru lumea următoare.” Totuşi, răsplata sa este numai ceea ce primeşte în vasele de primire pentru sine ceea ce se consideră deşertăciune lumească. Această categorie este denumită „oameni ai pământului,” adică nu se mişcă de pe pământ, care este denumită „dorinţa de a primi.”
Este aşa cum a spus Maimonides (Hilchot Teshuva (Legile Ispăşirii) Capitolul 10), „Când sunt învăţaţi cei mici, femeile, şi oameni ai pământului, sunt învăţaţi să lucreze prin frică şi ca să fie răsplătiţi.”
Aceasta nu este aşa cu cel ce este un discipol înţelept, conform cu ce a spus Baal HaSulam, că un discipol înţelept este acela ce studiază calităţile celui Înţelept, şi Creatorul este denumit „Înţelept.” De aceea, unul ce merge pe calea dăruirii este considerat că învaţă de la cel înţelept. De aceea, este denumit „un discipol înţelept”.
Prin urmare, acei oameni care se implică în Tora şi Mitzvot ca să fie răsplătiţi cu o clădire denumită „răsplata acestei lumi sau răsplata lumii care vine pentru propriul beneficiu” sunt denumiţi „oameni ai pământului.” Aceasta se consideră că doreşte să construiască numai parterul. Astfel, nu este necesar să sape o fundaţie adâncă, adică să sape în fiecare zi ca să facă săpătura adâncă. În schimb, el sapă o dată şi săpătura este suficientă pentru el.
Cu alte cuvinte, când înţelege că are o nevoie şi o dorinţă să respecte Tora şi Mitzvot pentru a fi răsplătit, când înţelege acea deficienţă, acea raţiune, el poate deja să obţină construirea recompensei. Se întâmplă astfel pentru că atâta timp cât o persoană nu vrea să depăşească iubirea de sine, corpul nu rezistă la Tora Şi Mitzvot. De aceea, nu are nevoie să sape în fiecare zi, adică nu are nevoie să caute o nevoie şi o dorinţă să se angajeze în Tora şi Mitzvot deoarece corpul nu rezistă nevoii sale, fiindcă înţelege că merită să lucreze pentru propriul său beneficiu.
Aceasta se consideră că săpătura sa nu trebuie să fie prea adâncă. Dimpotrivă, nevoia de a înţelege că este bine să se angajeze în Tora şi Mitzvot este suficientă să îl motiveze pentru muncă. Prin urmare, săpătura pe care a făcut-o o dată rămâne permanent cu el şi poate să continue munca. Astfel, săpătura sa nu trebuie să fie adâncă.
Totuşi, dacă doreşte să construiască o clădire cu mai multe etaje, adică să fie răsplătit cu Neshama (suflet) care este format din NRNHY, poate fi răsplătit specific dacă intenţia lui este pentru a dărui, încât toate gândurile şi dorinţele sunt pentru Creator şi nu pentru pentru sine. În acest fel, când doreşte să creeze o fundaţie, să construiască o asemenea clădire, săparea fundaţiei – însemnând nevoia pentru ea – nu se face dintr-o dată.
Aceasta este aşa deoarece după ce o persoană lucrează cu sine şi îşi lasă corpul să înţeleagă că merită să lucreze pentru a dărui, această săpătură nu vine uşor la el. În timp ce sapă, ea dă de pietre, în care este greu să facă gaură. Este greu să faci chiar şi o gaură mică în piatră.
Cu alte cuvinte, când îşi doreşte să înţeleagă – când simte o dorinţă mare, când vede că nu poate să facă nimic cu scopul de a dărui şi îi cere Creatorului să îi dea ceea ce vrea, adică să îi dea lumina Torei care îl corectează – în timp ce sapă, dă de o piatră mare.
Cu alte cuvinte, un gând ajunge la el, că vrea să înţeleagă de ce are nevoie să lucreze pentru Creator şi nu pentru el însuşi. În definitiv, se ştie că „Viaţa ta şi viaţa prietenilor tăi – viaţa ta vine prima.” Şi nu are nimic de răspuns acelei percepţii. Astfel, face o pauză din săpat pentru că în acea piatră este prea greu să facă o gaură.
Din acest motiv, are nevoie de un instrument valoros cu care este posibil să spargă piatra. Acel instrument este denumit credinţă deasupra raţiunii şi numai acel instrument poate sparge piatra, care este denumită „raţiune exterioară,” însemnând că această raţiune este în afara Kedusha (sfinţenie) deoarece serveşte Kedusha doar ca un înveliş ce precede fructul.
Astfel, deoarece numai cu credinţă deasupra raţiunii este posibil să fie spartă piatra, este o chestiune de ascensiune şi coborâre aici, deoarece cineva nu este capabil în permanenţă să meargă deasupra raţiunii. Prin urmare, toată săpătura sa şi găsirea unei deficienţe pentru a-i cere Creatorului să-i dea putere să meargă pe calea dăruirii a fost pecetluită din nou de piatră.
Ca rezultat, el trebuie să sape încă o dată, în mod repetat. Şi de fiecare dată când începe să scoată afară pământul, în mijlocul săpatului găseşte din nou o piatră. Şi din nou începe să pună întrebări raţionale. Şi din nou, învinge folosind credinţa deasupra raţiunii. Şi încă o dată obţine un loc gol şi începe să se roage la Creator să îl aducă mai aproape de munca Sa, însemnând să facă munca Creatorului pentru Creator, şi nu pentru el însuşi.
Şi din moment ce întreaga sa construcţie este construită deasupra raţiunii, săpătura este astupată din nou, adică nevoia dispare din nou şi nu are nimic de întrebat; aceasta înseamnă că nu are nevoie de Creator să îl aducă mai aproape. Astfel, trebuie să înceapă să sape din nou, adică să lucreze pentru a găsi o deficienţă aşa încât să aibă o bază pe care să-i poată cere Creatorului să-i construiască clădirea.
În această săpătură, observăm că atunci când săpăm în pământ, găsim praf şi pietre. Praful este numit „inimă”, adică voinţa de a primi pentru sine. Aceasta nu este aşa de grea deoarece cu eforturi mari, cineva poate să scoată praful din pământ. Dar când găseşte pietre în mijlocul săpăturii, când raţiunea începe să pună întrebări, atunci are nevoie de mila cerului ca să primească putere să înfrângă deasupra raţiunii.
De aceea, este o muncă enormă la fundaţie deoarece săpătura nu se termină într-o zi. Dimpotrivă, imediat după săpat vin pietrele şi cad în mintea sa, adică primeşte gânduri străine. Adică, după ce a răzbit deja deasupra raţiunii, pentru un timp nu o poate menţine ci suferă încă un declin şi trebuie să o ia de la început. Totuşi, trebuie să creadă că nicio muncă nu se pierde. Din contră, totul rămâne dar este o corecţie a nu vedea ceea ce a făcut deja.
De aceea, se consideră că în fiecare zi când o persoană sapă fundaţia, ea sapă în adâncul pământului şi nu se întoarce să lucreze la ce a lucrat deja ieri. Dar progresul este în adâncire şi măsura adâncirii săpăturii este atunci când primeşte o nevoie adevărată pentru ca ajutorul Creatorului să îl ajute să aibă dorinţa de a lucra pentru a dărui.
„Fiecare bănuţ se acumulează într-un mare cont.” Într-un final, din întreaga săpătură, ajunge la o aşa adâncime peste care este posibil să se construiască o clădire, ajunge să merite să fie recompensat cu NRNHY al Neshama, cu care cineva ar trebui recompensat.
Înţelegem construcţia Kedusha (sfinţenie) din două puncte de vedere: 1) Kli (vas), şi 2) Lumină.
Un Kli înseamnă că este dată de Creator o dorinţă şi o poftă de a dărui către Creator.
„Lumină” înseamnă că odată ce el are dorinţa de a dărui, care este denumită Dvekut (adeziune), el primeşte un nivel de Neshama, până când este recompensat cu NRNHY. Este scris în „Introducere la studiul celor zece Sefirot” (Item 133) „Aşa este în munca celui cu totul drept, că alegerea ce apare în timpul ascunderii feţei cu siguranţă nu se mai aplică odată ce s-a deschis uşa pentru a dobândi Providenţa deschisă. În schimb, ei încep cu partea primară a muncii Lui – în descoperirea feţei. În acel moment, el începe să progreseze multe grade, aşa cum este scris, ‘drepţii merg din putere în putere.’ Această muncă îi califică pentru voinţa Creatorului, că gândul Său al creaţiei va fi realizat în ei: să-şi încânte creaturile.”
Acum se poate vedea că este un grad de a fi răsplătit cu Dvekut cu Creatorul, adică să obţină nivelul de a vrea să dăruiască. După aceasta, este ordinea de a fi răsplătit cu lumină, care este denumită NRNHY, care reprezintă niveluri în descoperirea luminii.
Conform celor spuse mai sus, putem interpreta ce este scris (Gen 26:15), „Şi toate fântânile pe care servitorul tatălui său le-a săpat în zilele tatălui său Abraham, Filistenii le-au astupat. … Şi Isaac a săpat din nou puţurile de apă ce fuseseră săpate în zilele tatălui său Abraham, şi Filistenii le-au oprit. Şi servitorii lui Isaac au săpat … Şi păstorii lui Gerar s-au certat cu păstorii lui Isaac, spunând ‘apa e a noastră!’ … şi au săpat altă fântână şi s-au certat şi pentru ea; şi (el) a săpat altă fântână, şi nu s-au certat pentru ea ; şi el a numit-o Rehovot, pentru că ‘În cele din urmă Domnul a făcut loc pentru noi şi vom fi rodnici în glie.’ Şi s-a ridicat de acolo la Beersheba.”
Săpătura ce au făcut-o a fost pentru a găsi o deficienţă şi o nevoie pentru salvarea Creatorului; aceasta a fost pentru Kli, însemnând să îi ceară Creatorului să le dea nevoia de a dărui. Şi ei văd că nu o pot face deoarece corpul îi rezistă prin propria natură, deoarece este născut numai cu dorinţa de a primi.
Totuşi, şi în aceasta, sunt două discernăminte de făcut: 1) Atunci când se roagă Creatorului să îi dea puterea să îşi învingă dorinţa de a primi şi să lucreze pentru a dărui, şi el doreşte să îi dea Creatorul această putere. 2) Uneori, cineva nu-i poate cere Creatorului să îi dea dorinţa de a dărui deoarece şi corpul rezistă rugăciunii. Corpului îi este teamă că l-ar putea ajuta Creatorul şi ar putea pierde dorinţa de a primi. Rezultă că el trebuie să se roage să-i dea Creatorul puterea să îşi învingă corpul şi că va avea forţa să se roage la Creator pentru ajutorul de a răzbi dorinţa de a primi şi de a lucra pentru a dărui.
Prin urmare, se roagă, şi care este cererea lui? Este de a fi capabil să se roage. Aceasta este denumită “o rugăciune pentru rugăciune.” Se spune că îl va ajuta Creatorul cu Kliul, adică să înţeleagă că ceea ce îi trebuie este puterea de a dărui. Reiese că Creatorul îl ajută şi îi dă o dorinţă de a vrea să înţeleagă că ceea ce îi trebuie oricărui om este dorinţa de a dărui în minte şi în inimă.
Apoi, când el are nevoia şi doreşte să lucreze pentru a dărui, dar nu poate, Creatorul îi dă lumina, adică lumina ce vine pentru corectarea Kliului, să fie capabil să lucreze pentru a dărui. Şi acea lumină este denumită Kli, aşa cum este ştiut că lumina este denumită după acţiune. Şi deoarece lumina îi dă dorinţa, care este denumită Kli, se spune că îi dă Creatorul vasul de dăruire. Aceasta este denumită “fundaţia” şi pe o asemenea fundaţie se poate construi o clădire multietajată. Cu alte cuvinte, odată ce a obţinut fundaţia, care este vasul de dăruire, începe să fie recompensat cu un nivel complet de NRNHY în sufletul său.
Totuşi, în ceea ce-i priveşte pe Filisteni care au astupat fântânile pe care servitorii tatălui său le-au săpat în zilele lui Abraham, trebuie interpretat în muncă. Abraham este discernământul Hesed (milă, bunăvoinţă). Servitorii lui Abraham sunt cei ce urmează calea Hesed, însemnând aceia ce doresc să meargă pe calea dăruirii, care este denumită Hesed. Ei au săpat această deficienţă pentru ei înşişi, adică nevoia pentru vase de dăruire. Dar atât cât săpau pentru a găsi deficienţe, deficienţele lor erau astupate şi trebuia să ia mereu munca de la capăt, să sape din nou, în mod repetat.
Acum putem interpreta disputa dintre păstorii lui Gerar şi păstorii lui Isaac, aşa cum este scris “Şi servitorii lui Isaac au săpat… Şi păstorii lui Gerar s-au certat cu păstorii lui Isaac… Aşa că a el numit fântâna Oshek, deoarece ei Hitashku (s-au certat) cu el. Şi au săpat altă fântână, şi s-au certat şi pe aceasta; şi el a denumit-o Sitnah (Ebraică: duşmănie). Şi el a săpat încă o fântână şi nu s-au certat pentru ea şi el a denumit-o Rehovot… Şi s-a ridicat de acolo la Beersheba.”
Trebuie să pricepem înţelesul “păstorilor lui” în spiritualitate şi diferenţa între “Păstorii lui Gerar” şi “Păstorii lui Isaac” în muncă, cât şi de ce a fost o ceartă pentru săparea primelor două fântâni şi pentru a treia nu a fost, aşa cum este scris “Şi nu s-au certat pentru ea.”
Este ştiut că cineva nu poate trăi fără povizii. “Provizii” se consideră ceea ce ţine pe cineva în viaţă şi despre care se spune “pentru asta merită să trăieşti.” Cu siguranţă, sunt multe grade ale proviziilor omului. Unii sunt mulţumiţi cu puţin, adică dacă cineva are mâncarea cu care se mulţumesc animalele, spune “Asta este suficient pentru mine şi pentru asemenea provizii merită să trăieşti.” În comparaţie cu proviziile altora, se consideră că s-ar mulţumi cu puţin.
Şi unii spun că se mulţumesc cu asemenea satisfacţii ce sunt suficiente pentru copii mici. Aceasta este un plus faţă de animale deoarece ei sunt interesaţi de: a se juca de-a v-aţi ascunselea, cu jucăriile, şi se mulţumesc cu aceasta. Ei spun “Ceea ce ne place nu trebuie să fie real. Chiar dacă este o minciună putem în continuare să ne găsim proviziile acolo.” Dimpotrivă, lucrurile reale le găsim cu adevărat lipsite de sens.
Ca o alegorie, am spus de multe ori că vedem fetiţele cărora părinţii le-au adus păpuşi cu care să se joace. Uneori, mama este în bucătărie şi pregăteşte masa, cu un copil de un an în casă, şi copilul plânge. Mama îi spune fetiţei ei, “Duceţi-vă şi jucaţi-vă cu copilul. Prin asta, copilul va fi bucuros şi voi fi bucuroasă şi pentru că voi putea pregăti masa.”
Dar vedem că în realitate, fetița nu se va duce. Dacă ar fi să întrebăm fata “De ce nu vrei să te joci cu bebeluşul? Te joci numai cu păpuşa ta, o pupi, dar de ce nu te joci cu un copil real în loc de o jucărie? Mai mult, nu vezi că mama ta face opusul. Nu îţi pupă niciodată păpuşa ci copilul adevărat.” Fata va răspunde probabil, “Mama nu vrea să se bucure de viaţă; de aceea nu se poate juca cu o păpuşă. Dar eu încă vreau să mă bucur de viaţă în continuare deci nu mă pot juca cu un copil adevărat.”
Similar, în muncă, cineva nu poate să se bucure de adevăr în muncă. Dimpotrivă, omul este impresionat de minciună şi ia plăcere şi vitalitate din aceasta. Dacă i se spune, “Este nepotrivit pentru tine să te bucuri din munca cu lucruri ireale,” el spune, “Încă vreau să mă bucur de lume; de aceea mă mulţumesc cu puţin în angajarea mea în Tora şi Mitzvot.”
În mare parte, fiecare persoană dintre mase ce respectă munca sfântă şi respectă Tora şi Mitzvot îşi alege propria măsură de timp pe care o dedică pentru Tora şi Mitzvot. Fiecare îşi măsoară ceea ce înţelege că este suficient pentru el atât calitativ cât şi cantitativ, şi spune că se mulţumeşte cu puţin. Nu trebuie să fie printre cei bogaţi, care au posesiuni multe. În schimb, fiecare înţelege măsura sa în Tora şi Mitzvot cu bună ştiinţă.
Este aşa cum spune Zoharul despre versul “Soţul ei este cunoscut la porţi,” fiecare conform cu cât măsoară în inima lui. Asta înseamnă că, potrivit măreţiei Creatorului, ştie cât de mult timp trebuie să dedice pentru Tora şi Mitzvot şi cât de mult trebuie să analizeze dacă este greu pentru el să respecte Tora şi Mitzvot.
Totuşi, sunt puţini aleşi care nu se mulţumesc cu proviziile maselor. Conform lui Ari, lipsa de satisfacţie pe care ei o simt este o chestiune a rădăcinii sufletului. Ei au nevoie să avanseze mai mult decât masele şi încep să înţeleagă că principala muncă ar trebui să fie să se întreţină cu hrana omului, nu cu hrana bestiei sau cu hrana dată celor mici. Aşa cum o spune Maimonides, “Când îi învăţăm pe cei mici, ei sunt învăţaţi să lucreze pentru o recompensă, şi nu li se spune despre chestiunea Lishma (pentru numele Ei).”
Totuşi, aici începe efortul atunci când el vrea să meargă pe calea dăruirii către Creator şi nu pentru beneficiul propriu, şi acesteia corpul îi rezistă. Şi apoi începe să primească gânduri ce doresc să îi arate, “Nu trebuie să fii o excepţie. Aşa cum alţii se mulţumesc cu asigurarea recompensei pentru muncă în această lume şi în lumea următoare, asta ar trebui să fie suficient şi pentru tine. Aşa că de ce te agiți atât pentru a vrea să munceşti specific într-o manieră de dăruire? Nu poţi vedea că asta e dificil? Dacă nu ar fi fost așa, şi alţii ar fi lucrat pentru a dărui.” Cu aceste argumente, aceste gânduri astupă săpătura, adică deficienţele şi nevoia de a obţine dorinţa de a dărui.
Acum putem interpreta ce reprezintă “păstorii lui Gerar” şi ce reprezintă “păstorii lui Isaac” şi care este disputa dintre ei. ,,Păstor” înseamnă furnizor. “Păstorii lui Gerar” înseamnă că provizia lor este în a urma mulţimea. Cu alte cuvinte, se gândesc că ei nu au nevoie să facă munca celor puţini, care vor să ajungă la adevăr, denumit Lishma, adică pentru a dărui. În schimb, ei se mulţumesc să fie muncitori care respectă Tora şi Mitzvot pentru a primi recompensă în această lume şi în cea următoare. Asta înseamnă că şi aici în respectarea Torei şi a Mitzvot, el poate urma o cale a mulţumirii cu puţin.
“Păstorii lui Isaac” înseamnă ceea ce îl susţine pe Isaac. Aceasta se consideră susţinerea discernământului lui Isaac, discernământul dăruirii. Atâta timp cât el îi poate dărui Creatorului, aceasta este provizia sa şi din asta îşi face traiul.
Aceasta a fost cearta între păstorii lui Gerar, care îi spuneau că orice săpătură pentru a găsi deficienţe şi nevoia de a te implica numai în calea dăruirii nu merită să sapi şi să cauţi asemenea deficienţe. Ei îngroapă nevoia spunând, “Trebuie să urmăm masele şi nu să fim excepţii.”
Păstorii lui Isaac săpau şi căutau o nevoie și o deficienţă pentru a găsi durerea şi suferinţa de a nu putea face lucrurile cu scopul de a dărui. Aceasta înseamnă că au înţeles că cel mai important lucru a fost să lucreze în completă dăruire, dar nu au simţit durere şi suferinţă de la această deficienţă pe care au gasit-o. Astfel, au săpat şi au căutat sfaturi despre cum să simtă suferinţa şi păstorii lui Gerar au venit şi au blocat deficienţele pe care le-au găsit. Cu alte cuvinte, au promovat înţelegerea că nu este atât de greu; putem să urmăm masele și orice spun ele deoarece ne mulţumim cu puţin.
Aceasta a cauzat suferinţe păstorilor lui Isaac deoarece au făcut eforturi mari să descopere că deficienţele lor nu pot lucra în dăruire şi asta să-i îndurereze. Şi erau deja capabili să se roage din adâncul inimii şi aveau deja un loc de binecuvântare, adică să aducă mulţumiri Creatorului pentru că le-a arătat un loc al lipsei în interiorul lor, care este partea importantă a muncii Creatorului. Cu alte cuvinte, dacă nu îşi pot îndrepta acţiunea în beneficiul Creatorului, nu sunt consideraţi servitori ai Creatorului, ci servitorii lor înşişi. Şi păstorii lui Gerar dintr-o dată au venit şi i-au tras să urmeze proviziile maselor. Prin aceasta, ei astupau toate fântânile păstorilor lui Isaac şi aceasta este chestiunea cu cearta pe care au avut-o între ei pentru săparea fântânii.
Şi acum vom explica ce am întrebat: De ce păstorii lui Gerar s-au certat pentru primele două fântâni şi nu s-au certat pentru a treia? Se ştie că ordinea muncii este în trei linii – dreaptă şi stângă, care sunt opuse una faţă de alta, apoi vine linia de mijloc, şi apoi se face pace.
De asemenea, este ştiut că masele aparţin unei singure linii. De aceea, nu este nimeni care să i se opună, să aducă argumente contradictorii, deoarece are numai o singură linie. De aceea, chestiunea urcării şi coborârii este putin relevantă pentru ei. Dar cu linia dreaptă, cea stânga îi stă opusă, de aceea în linia dreaptă sunt deja chestiuni de urcare şi coborâre.
Este ştiut că linia dreaptă este linia adevărului. O singură linie, totuşi, nu este atât de adevărată. Se ştie, de asemenea, că tot ceea ce este departe de adevăr este mai uşor de respectat. De aceea calea maselor, care sunt învăţate să meargă pe o singură linie, înseamnă că nu au ajuns să cunoască și să înțeleagă faptul că este mai mult decât a acționa. Dimpotivă, când respectă cele 613 Mitzvot, intenţionează să respecte comanda Creatorului ca noi să le ţinem, prin acestea noi să fim recompensaţi, şi astfel o sa fie cu adevărat drepţi.
Singura diferenţă între muncitori este în cantitate, în timpul pe care fiecare îl dă pentru angajarea sa în Tora şi Mitzvot. De aceea, deoarece nu este atât de aproape de adevăr, fiind în Lo Lishma (nu pentru numele Ei), nu sunt atât de multe suișuri şi coborâri în aceste stări, care sunt denumite “provizii ale maselor.” Aceasta este aşa deoarece dacă el crede numai în recompensă şi pedeapsă, în funcţie de nivelul credinţei sale corpul este de acord să lucreze şi să se străduiască să respecte Tora şi Mitzvot, din moment ce recompensa pe care se aşteaptă să o primească în vasele sale de recepţie nu este în dezacord cu corpul, care este denumit “dorinţa de a primi pentru sine.” Astfel, pot lucra cu multă sârguință.
Şi mai este un motiv pentru care nu sunt atât de multe coborâri în ei: ei găsesc succes în muncă. Cu alte cuvinte, observă că în fiecare zi avansează în Tora şi Mitzvot deoarece așa este natura umană, atunci când vedem că am reuşit într-o muncă, este motivaţie pentru a lucra mai departe. Toate acestea sunt considerate o linie.
Aceasta nu este aşa atunci când o persoană începe să lucreze pentru a dărui, adică atunci când recompensa pe care o aşteaptă în schimbul muncii sale este de a obţine Dvekut (adeziune) cu Creatorul, când intenţia lui de a ţine Tora şi Mitzvot este numai de a avea dorinţa de a-i dărui Creatorului şi nu lui însuşi. Şi oricât de mult se străduieşte să fie recompensat cu vase de dăruire, nu se mişcă câtuși de putin. Din contră, el vede că nu reuşeşte în muncă. Aşadar, de unde va primi el vitalitatea pentru a putea continua munca sa?
Corecţia este de a şti adevărul: că încă este scufundat în dragostea de sine şi că încă este separat de Creator. Dar apoi trebuie să-şi spună “Chiar dacă nu văd niciun progres în muncă, am marele privilegiu să pot face ceva în Tora şi Mitzvot.”
Apoi trebuie să creadă deasupra raţiunii că deşi nu simte măreţia Lui, făcând lucruri mărunte în Tora şi Mitzvot – chiar dacă forţat – îl face fericit că este atras către Tora şi Mitzvot. Şi pentru aceasta este recunoscător Creatorului. Aceasta se consideră că mulţumirea pe care o dă Creatorului este dată în adevăr.
Cu alte cuvinte, el ştie adevărul – că este separat de Creator – şi este totuși fericit că are puterea să facă ceva în Tora şi Mitzvot, deşi nu o face cu toată inima. Dar ceea ce este important pentru el este că îl serveşte pe Creator, chiar dacă nu simte încă măreţia Creatorului. Totuşi, el îi mulţumeşte Creatorului pentru că îi permite să facă ceva pentru El.
Şi asta este adevărat. Nu se păcălește pe el însuși să creadă că este văzut ca un servitor al Creatorului deoarece el ştie adevărul, că tot ceea ce face este forţându-se şi nu de bunăvoie.
Dar cei care merg pe o singură linie, care îi mulţumesc Creatorului că i-a răsplătit cu angajarea în Tora şi Mitzvot, acolo sunt două neajunsuri: 1) Unul se consideră un servitor al Creatorului şi ăsta nu este adevărul deoarece lucrează pentru sine. 2) Creatorul nu este cel important în ochii lui, adică merită să lucreze pentru Creator. Dimpotrivă, toată importanţa muncii este câtă recompensă va primi pentru munca sa. Cu alte cuvinte, el se uită la recompensă – dacă va primi un salariu important – şi nu dacă cel ce dăruieşte salariul este important.
Dar cei ce merg pe linia dreaptă Îl iau în considerare pe Cel ce le dă munca, cât de important este pentru ei. Dorinţa lor este mereu ca Cel ce le dă munca să fie important pentru ei, şi aceasta este recompensa lor. Aceasta înseamnă că tânjesc mereu să vadă măreţia Creatorului.
Prin urmare, ei nu urmăresc recompensa pe care o vor primi pentru munca lor. Dimpotrivă, când Îi respectă poruncile, întotdeauna caută să vadă că Cel ce porunceşte, Cel care dă porunci, va fi de fiecare dată mai important în ochii săi, şi aceasta este recompensa lor în angajarea în Tora şi Mitzvot. Din acest motiv, ei spun că şi o mică atracţie pentru Tora şi Mitzvot este un lucru mare, şi ei sunt încântaţi şi primesc vitalitate.
Acum putem explica cearta pentru prima săpătură, deoarece chestiunea celor trei săpături cuprinde întreaga muncă. Cu alte cuvinte, sunt multe săpături ce aparţin liniei drepte, multe săpături ce aparţin liniei stângi, şi multe săpături ce aparţin liniei de mijloc. Motivul pentru aceasta este că nu toate săpăturile se pot face dintr-o dată. Dimpotrivă, în fiecare linie este mult de săpat până ce liniile sunt obţinute în întregime.
Cu privire la prima fântână pe care au săpat-o, este scris “şi a denumit fântâna Oshek, deoarece s-au Hitashku (certat) cu el.” Ar trebui explicat Oshek. Înseamnă că, cu prima fântână, ceea ce implică linia dreaptă, s-au angajat în Tora şi Mitzvot în aceste săpături.
Aceasta este aşa, deoarece linia dreaptă se numeşte “întregime,” iar linia stângă “deficienţă.” Dreapta este denumită “întregime,” adică în dreapta, ei au avut puterea să se angajeze în Tora şi Mitzvot cu bucurie pentru motivul mai sus menţionat: orice aplecare au avut către Tora şi Mitzvot, ei cred că a venit la ei de sus, că le-a dat Creatorul dorinţa şi nevoia pentru a fi capabili să se angajeze puţin în Tora şi Mitzvot. De aceea păstorii lui Isaac au protestat “Orice prindere am avea, este importantă pentru noi şi Îi mulţumim Creatorului pentru asta.”
Dimpotrivă, păstorii lui Gerar urmau ceea ce spun masele: “Noi respectăm Tora şi Mitzvot prin propria noastră putere, şi din acest motiv, Îi cerem Creatorului să ne plătească pentru munca noastră în Tora şi Mitzvot.” Prin asta, ei astupă fântâna pe care păstorii lui Isaac o săpaseră, ce au spus “Putem primi vitalitate de aici deoarece chiar şi un lucru mic este important pentru noi, adică Creatorul ne dă nouă dorinţa şi pofta de a face orice în munca Creatorului. Dar vedem că sunt oameni care nu au dorinţa şi pofta să facă ceva în muncă, din moment ce Creatorul nu le-a dat această dorinţă.”
De aceea păstorii lui Isaac primeau viaţă de la această fântână. Păstorii lui Gerar au venit şi au astupat fântâna astfel încât să nu mai poată să primească viaţă de acolo. Ei le-ar fi spus “Insistenţa voastră asupra acestei munci inferioare este fără valoare. Nu veţi primi nicio recompensă pentru ea deoarece este complet lipsită de importanţă, din moment ce majoritatea oamenilor o consideră inferioară.”
De aceea în prima fântână, pe care au denumit-o Oshek (luptă), ei au spus ,,Nu încape discuție că merită să vă bucurați de această muncă măruntă, de care faceți atâta caz. Până la urmă, nu este nimic la care să vă uitați, așa cum spuneți chiar voi înșivă, că este doar o muncă mică. Și atenția voastră îndreptată către cel care dă – asta, noi nu înțelegem. “
Apoi, păstorii servitorilor lui Isaac au trecut la lucrul pentru linia stângă, la a critica situația în care se aflau, că sunt încă cufundaţi în dragostea de sine. Ei văd că sunt incapabili să lucreze singuri pentru Creator; de aceea, ei sapă în adâncul inimii lor ca să găsească deficienţe şi durere. Cu alte cuvinte, ei caută sfaturi despre cum să sufere pentru că sunt separaţi de calea dăruirii. Şi cu siguranţă, atunci când suferă, vor primi ajutor de la Creator, precum în exodul din Egipt, aşa cum este scris “Şi copiii lui Israel au suspinat din cauza robiei… şi Dumnezeu le-a auzit gemetele.”
Astfel, săpând în adâncul inimilor lor, au găsit o fântână, adică un loc în care să se poată ruga. “Şi s-au certat şi pe aceasta, şi el a numit-o Sitnah (duşmănie).” Asta înseamnă că păstorii lui Gerar au devenit calomniatori faţă de ei, nelăsându-i să se roage Creatorului pentru a le împlini dorinţa, adică să le dea putere Creatorul să învingă vasele de primire aşa încât să lucreze pentru beneficiul Creatorului şi nu pentru ei înşişi.
Prin urmare, din cauza conflictului, ei au astupat săpăturile pe care le făcuseră în linia stângă pentru a avea o nevoie de Creator ca să le împlinească dorinţele de mai bine. “Bine” înseamnă pentru a dărui, aşa cum este scris “Inima îmi este inundată de un lucru bun. Spun, ‘Faptele mele sunt pentru Rege.’” Înţelesul expresiei “Faptele mele sunt pentru Rege” este că tot ceea ce el face va fi pentru Rege, că intenţia sa este să dăruiască Regelui.
Şi păstorii lui Gerar erau acuzatori către ei astfel încât ei să nu se poată ruga deoarece ei urmau majoritatea spunând “Actul este lucrul important, şi intenţia de a-l face Lishma nu este treaba noastră. Dimpotivă, este pentru cei ce au inima pură şi sunt înzestraţi din naştere. Şi munca în dăruire nu este pentru noi.” Astfel, au astupat nevoia de rugăciune. Şi, de aceea, au denumit cea de-a doua fântână, Sitnah, de la cuvântul Satan (care înseamnă “bârfă, calomnie”)
Nici în acea linie nu au făcut a doua fântână dintr-o dată. Dimpotrivă, ei au săpat de multe ori în fiecare linie. Totuşi, toţi, adică toate săpăturile, au rămas sub numele celor trei fântâni.
Dar apoi, odată ce au terminat procesul muncii în două linii, ei au fost recompensaţi cu linia de mijloc. Este aşa cum am spus în articolul precedent, că linia dreaptă este numită “tatăl său”, linia stângă “mama sa” şi linia de mijloc este denumită “Creatorul,” aşa cum este scris “Trei proprietăţi în om – tatăl, mama şi Creatorul.”
“Tatăl său dă albul.” Asta înseamnă că nu este nicio deficienţă acolo. Dimpotrivă, totul este alb, adică este mulţumit cu partea sa, cu acea mică parte de spiritualitae pe care o are.
“Mama sa dă roşul.” Aceasta înseamnă că nu este într-o situaţie bună ci, din contră, este plin de lipsuri, şi apoi are loc pentru rugăciune.
Apoi, “Creatorul dă sufletul.” Când Creatorul îl ajută, când îi dăruieşte Sufletul, atunci Satan nu mai are loc, adică nu are nimic pe care să-l calomnieze. Acesta este înţelesul cuvintelor “Şi (el) a săpat încă o fântână şi nu s-au certat pentru ea; şi el a numit-o Rehovot, pentru că ‘În cele din urmă Domnul a făcut loc pentru noi…’ Şi s-a ridicat de acolo la Beersheba.”
Noi am întrebat „Care este motivul pentru care păstorii lui Gerar nu s-au certat şi pentru cea de-a treia fântână?” Acolo unde este o deficienţă în Kedusha (sfințenie), este loc pentru Sitra Achra. De aceea, atunci când o persoană merge pe linia dreaptă, ştie că este cufundat în dragostea de sine şi că toate acţiunile sale nu sunt pentru Creator, dar doreşte să fie un servitor al Creatorului și între timp se serveşte pe sine. Şi în ciuda josniciei în care se află, doreşte să-I mulţumească Creatorului pentru că i-a dat o oarecare legătură cu munca Creatorului, chiar dacă este în Lo Lishma.
Şi el crede deasupra raţiunii că Creatorul i-a dat gândul şi dorinţa de a se angaja puţin în muncă. Şi din moment ce crede cât de mult poate în măreţia şi importanţa Creatorului, deasupra raţiunii, deşi nu a fost recompensat cu simţirea importanţei prin raţiune, încă are privilegiul de a face lucruri simple. El este recunoscător şi Îl slăveşte pe Creator, şi este încântat şi doreşte să-I mulţumească Creatorului ca acei oameni care sunt în forma unei singure linii, adică cei ce simt că munca lor este cu adevărat în integritate şi tot ceea ce e nevoie să adauge este în cantitate.
Calitativ totuşi, simt că sunt atât de compleţi încât au nevoie să lucreze la modestie, aşa cum au spus înţelepţii noştri „Fii foarte, foarte modest.” Ei depun multă muncă pentru asta, în a găsi puţină umilinţă în ei, şi aceasta pentru că nu ştiu că sunt numai dintr-o singură linie. Aceasta este munca majorităţii.
Dar unul care doreşte să meargă pe linia dreaptă, care ştie că este și linie stângă, care slăbeşte linia dreaptă, trebuie să depună eforturi mari pentru a crede deasupra raţiunii că şi puţină muncă în spiritualitate – chiar şi incompletă, cum o simt pentru ei – este importantă. Şi, de asemenea, el trebuie să mulţumească Creatorului şi să fie fericit, şi să simtă că acum are o viaţă şi că o asemenea viaţă merită trăită.
Aceasta înseamnă că, crezând deasupra raţiunii că nu este niciun sfârşit în măreţia Creatorului, şi că este foarte important pentru el să slujească Regelui, aceasta se numeşte „linia dreaptă.” Şi pentru aceasta este multă muncă. Dar o persoană trebuie să creadă că munca în linia dreaptă este importantă; ea trebuie să se străduiască să aibă acelaşi nivel de vitalitate ca atunci când lucra într-o singură linie, sau măcar nu mai puţin decât atunci când lucra într-o singură linie, înainte să ajungă să lucreze în linia dreaptă.
Totuşi, aici în linia dreaptă, este mult de muncă în aceasta, şi nu vine atât de uşor precum munca într-o singură linie. Aceasta este pentru că atunci ştia că faptele pe care le făcea erau mari şi importante, aşa că era uşor pentru el să muncească. Dar în linia dreaptă, vede că faptele lui sunt fără valoare de unele singure, deoarece nu munceşte cu toată inima. Astfel, el nu poate spune că face lucruri mari pentru şi că îi este garantată de Creator o mare recompensă în schimbul muncii lui.
Totuşi, într-o singură linie, nu este nicio rezistenţă din partea corpului, aşa că el poate lucra uşor, fără obstrucţii. Dar în linia dreaptă, are mult de muncă deoarece spune că vrea să muncească pentru Creator şi nu pentru corp, aşa că, în mod natural, corpul rezistă şi trebuie să se lupte constant cu corpul. Astfel, trebuie să muncească constant cu acesta şi să îl înfrângă.
Şi mai este o problemă. Dacă doreşte să meargă continuu pe linia dreaptă și să aibă putere de muncă, trebuie să-l mărească pe Creator în mod constant şi să facă mari eforturi căutând sfaturi despre cum să obţină măreţia şi importanţa Creatorului. Dacă apreciază acţiunile, adică spune „Acţiunile mele sunt foarte importante deasupra”, asta va fi cu siguranţă o minciună deoarece nu sunt în Lishma, deoarece dragostea de sine – şi nu dragostea pentru Creator – este implicată în tot ceea ce face.
Totuşi, într-o singură linie ei apreciază faptele deoarece într-o singură linie ei vorbesc doar despre acţiuni, nu şi despre intenţie – dacă intenţia sa este pentru a dărui sau nu. Acolo, ordinea muncii este să nu fie meticulos în acţiuni. Dar când se începe munca spre a dărui, care este denumită „linia dreaptă”, nu se poate spune că acţiunile sunt bune, că este mulţumit cu munca pe care o face.
Totuşi, dacă slăveşte Creatorul cât de mult poate, deasupra raţiunii, el niciodată nu va scoate prea mult în evidenţă credinţa sa în măreţia Creatorului, din moment ce cu siguranţă trebuie să spunem că este mai măreţ Creatorul decât Îl poate omul slăvi. De aceea, spunând că Creatorul este important reiese că este adevărat, şi astfel el merge pe calea adevărului.
Şi apoi o persoană poate spune, precum în corporalitate: „Vedem că în ceea ce priveşte o persoană importantă, chiar dacă cineva îi face un serviciu mic, asta îl face fericit şi îi ridică moralul.” Aceasta înseamnă că nu actul este cel mai important, adică serviciul pe care îl face, ci cel pe care îl serveşte. Astfel, când o persoană merge pe linia dreaptă, este o linie a adevărului.
Totuşi, din moment ce linia dreaptă este o linie a devărului, este o mare rezistenţă din partea Sitra Achra, care nu permite mersul pe calea adevărului, care duce la corectarea lumii. Aceasta este pentru că structura Klipot (carapace) vine din lumea spargerii şi a corupţiei. De aceea toate lucrurile din lume ce aparţin distrugerii şi corupţiei au puterea să îşi facă faptele. Vedem limpede cu copiii mici, care pot lucra în spargere şi corupere, dar nu pot lucra la lucruri care aduc corecţia, precum în alegoria cu fata cea mică.
Aceasta este aşa din cauza spargerii ce a avut loc în lumile superioare. De aceea, ramurile din lumea fizică urmează aceleaşi drumuri. De aceea este energie pentru a lucra în corupţie şi dezbinare, dar pentru corectare, este greu de lucrat la lucruri care aduc corecţia lumii în ramurile fizice deoarece corecţia deasupra nu a fost terminată.
De aceea este foarte dificil să mergi pe linia dreaptă. Cu alte cuvinte, trebuie observat cum se străduiesc oamenii să lucreze pe calea unei singure linii, când ar trebui să aibe cel puţin la fel de multă energie şi moral ridicat în timp ce merg pe linia dreaptă.
Şi când o persoană doreşte să aprecieze linia dreaptă, păstorii lui Gerar vin şi se ceartă. Cu alte cuvinte, ei îl fac să înţeleagă că „Acesta este drumul greşit. Cum vrei să-L mulţumeşti pe Creator cu aşa o muncă mică? Îi mulţumeşti Creatorului pentru ceva fără valoare. Dimpotrivă, cei ce merg pe o singură linie ştiu că ceea ce fac ei este important, şi Îi pot mulţumi Creatorului pentru aceasta. Dar pentru lucruri neînsemnate? Până la urmă, tu singur spui că acţiunile tale sunt fără valoare, din moment ce nu sunt din inimă, din moment ce tu spui că nu lucrezi pentru Creator. Astfel, mulţumirea ta este precum linguşirea, şi cum poţi căpăta bucurie şi voie bună dintr-o minciună?”
Păstorii lui Gerar Gorerim (îl trag) spre punctul de vedere al majorităţii, care Îi poate mulţumi Creatorului numai pentru lucruri importante. Şi aceasta este adevărat „În timp ce mergi într-o minciună.”
Această Klipa (coaja) este o mare Klipa, şi nu îi permite unei persoane să fie fericită şi să primească vitalitate de la adevăr. În schimb, vrea să aducă omul în tristețe şi depresie. Uneori îl aduce la un punct în care viaţa lui devine fără sens, şi atunci singurul lucru care poate mulţumi o persoană este somnul, deoarece atunci când doarme nu este într-o stare de disperare şi de viaţă lipsită de sens.
Asta este similar unei persoane ce trebuie să se supună intervenţiei chirurgicale într-un spital. Este un doctor special care este numit „anestezist.” Acesta este doctorul pe care cineva vrea să-l vadă ca să-i poată da un pont despre cum poate dormi cel puţin trei luni. Această Klipa ruinează complet Kedusha deoarece este imposibil ca cineva să poată spune că este binevoitor Creatorul. O persoană defineşte acea stare ca fiind de coborâre, dar rămâne o întrebare „Către ce coboară el?”
Răspunsul este că el coboară către lumea inferioară. Dacă o persoană devine mai puternică în acea stare, el spune (într-un cântec de Hanuka) „Doamne, mi-ai ridicat sufletul din lumea de jos.” De aceea, aceasta este datoria cuiva când păstorii lui Gerar vin la o persoană şi vor să o tragă în domeniul majorităţii, adică modul în care văd ei o persoană care face ceva mic când ei ştiu că este mic şi nu apreciază un asemenea act.
„Aşadar, cum faci două lucruri opuse? Pe de o parte, admiţi că atunci când faci un asemenea act, atunci când eşti conştient că îl faci, este un act plin de greşeli” deoarece în timpul acţiunii sunt multe gânduri străine, fiecare conform nivelului său.
De exemplu, ei binecuvântează şi spun „… cine ne-a sfinţit cu poruncile Lui.” Dar în timpul binecuvântării, ei ştiu că nu simt nimic în timpul executării poruncii, şi Îi aduc multe mulţumiri Creatorului pentru aceasta. Astfel, el spune că binecuvântarea şi mulţumirea pe care le oferă pentru aceasta nu sunt pentru că face ceva important.
Şi apoi, spui că cineva ar trebui să primească vitalitate şi bucurie pentru că a fost recompensat că a făcut o Mitzva (poruncă, faptă bună) chiar dacă este neimportant şi să Îi mulţumeşti Creatorului pentru că te-a recompensat, şi să spui, „Cine ne-a ales.” Mai mult, spui „O dragoste veşnică, poporul vostru, casa lui Israel, dragostea pentru Tora şi Mitzvot.”
Din asta apare o întrebare „dacă nu vezi nimic în Mitzva pe care o respecţi, atunci de ce spui că Creatorul ne-a dat lucruri bune deoarece ne iubeşte? Care este scopul Mitzva, pe care tu spui că ne-a dat-o pentru dragoste? Noi, majoritatea, spunem că ne-a dat Tora şi Mitzvot pentru că ne iubeşte. Este precum spune Rabbi Hananiah, Fiul lui Akashiah ‘Creatorul a dorit să recompenseze Israelul; astfel, le-a dat din plin Tora şi Mitzvot.’
Astfel, din moment ce doreşte să ne recompenseze având următoarea lume şi lumea aceasta, primind o mare recompensă fără a ne simţi ruşinaţi – deoarece este ştiut că atunci când cineva mănâncă pâinea ruşinii, este ruşinat – de aceea El ne-a dat din plin Tora şi Mitzvot, prin care ar trebui să fim în stare să primim o mare recompensă. Totuşi, ştim că printr-o faptă mică şi incompletă, aceasta va fi pâinea ruşinii.
De aceea, când o persoană merge pe linia dreaptă şi doreşte să primească viaţă şi voie bună pentru că a făcut un lucru mic, Îi mulţumeşte Creatorului pentru că l-a recompensat cu a face ceva pentru El şi crede deasupra raţiunii că Regele este un Rege măreţ, numit “Măreţul, Grandiosul, Teribilul Dumnezeu.”
Se spune că un lucru este important în ochii cuiva conform cu importanţa Regelui, chiar dacă i s-a permis numai un serviciu mic faţă de Rege, chiar unul ce nu e important şi cu multe greşeli, atâta timp cât are un oarecare contact cu Regele. Aceasta este aşa deoarece nu aşteaptă recompensă.
Ordinea este că dacă cineva aduce ceva cuiva şi doreşte o recompensă, apoi ordinea este că lucrul este verificat pentru a vedea dacă recompensa cerută pentru obiect merită sau nu. Dar cei ce merg pe linia dreaptă nu doresc nicio recompensă. În schimb, ceea ce vor face pentru Rege este întreaga lor recompensă. De aceea, ei cred deasupra raţiunii că fac un serviciu Regelui, şi asta le dă vitalitate, bucurie şi voie bună pentru că sunt recompensaţi cu a face un serviciu Regelui.
Şi este adevărat că spun că Creatorul este foarte important, dar nu avem puterea să-I apreciem măreţia, şi vice versa, că din perspectiva actului, nu poate fi un act mai mic şi mai neînsemnat decât acela pe care îl fac ei. De aceea, rezultă că este adevărat în ambele părţi, şi totul este construit pe baza credinţei deasupra raţiunii. Baal HaSulam a spus “Tot ceea ce este construit pe credinţa deasupra raţiunii intră în Kedusha şi este considerat internalitate, şi conform raţiunii este considerat externalitate.”
De aceea, din moment ce dreapta este construită pe baza adevărului, păstorii lui Gerar imediat se trezesc şi vor să tragă o persoană către punctul de vedere al majorităţii. Apoi această Klipa începe să atace o persoană şi să o facă să înţeleagă punctul de vedere al majorităţii – că ceea ce spun ei este adevărat. În acel moment, o persoană începe să creadă această Klipa, când doreşte să îl ucidă şi să extragă toată vitalitatea Kedusha din el şi să îl arunce în lumea de jos. Această Klipa se îmbracă în haine false şi spune că tot ceea ce îţi zice acum este numai pentru ca tu să nu te păcăleşti pe o cale a falsităţii.
De aceea, tot ceea ce poate cineva să facă este să stea de gardă în timp ce gândurile păstorilor lui Gerar vin în mintea lui ca niște săgeţi zimţate scufundate în otravă, care ucid o persoană instantaneu, lăsând-o fără spiritul vieţii Kedusha.
Această Klipa vine la o persoană şi îi trimite punctele de vedere şi ideile, şi ele nu vin, Doamne fereşte, aşa încât ea să nu fie un slujitor al Creatorului. Din contră, ele fac pe cineva să înţeleagă, “Din moment ce acum şti clar care este munca adevărului, că intenţia trebuie să fie pentru Creator, şi tu ştii pentru tine că nu o poţi îndrepta către Creator, astfel rugăciunea ta este cu siguranţă fără valoare, aşa cum este Tora pe care tu o înveţi. Îţi iroseşti degeaba eforturile. De aceea, este mai bine pentru tine să lucrezi la intenţia pe care trebuie să o ai. Astfel, este mai bine în loc să te rogi sau să studiezi sau să faci lucruri neînsemnate, totul în Lishma.”
Şi din moment ce este sub autoritatea ei, cu siguranţă nu are puterea să facă ceva în Lishma. Astfel, ea îl omoară. “Este mai bine pentru tine să te gândeşti la scopul muncii şi să nu acţionezi. De aceea, este mai bine să te angajezi în munca intenţiilor, că trebuie să faci totul în Lishma.”
Şi din moment ce el este sub dominarea ei, şi cu siguranţă el nu are putere să facă ceva în Lishma, prin asta, ea îl omoară. “Astfel, când te rogi, nu trebuie să te învingi dacă doreşti să vorbeşti cu cineva în timpul rugăciunii, din moment ce rugăciunea ta şi Tora ta sunt fără importanţă. Astfel, când nu studiezi, dacă ai pe cineva cu care să vorbeşti, sau dacă ai pe cineva cu care să vorbeşti în timpul rugăciunii, este o pierdere să te abţii din a vorbi, din moment ce oricum nu pierzi nimic, din moment ce atât rugăciunea cât şi Tora ta sunt fără nicio valoare.”
“Aceasta este aşa deoarece în rugăciune, vezi că nu ai nicio conexiune cu cuvintele pe care le pronunţi. Şi în Tora, ce pierzi prin a te opri în mijlocul studiului? Tu însuţi spui că ce e important, este să te îndrepţi către Creator. Aşadar, ce câştigi dacă ştii câteva pagini de Gemarah sau alte cuvinte ale Torei?”
“Şi la fel în acţiune; de ce ai nevoia să fii atât de meticulos cu privire la acţiuni? Nu îţi spun că ar trebui să mănânci lucruri interzise; dimpotrivă, vorbesc despre rigoarea obiceiurilor, că vrei să urmezi această cale. În definitiv, ştii că cel mai important este să te îndrepţi către Creator. Astfel, lasă aceste acţiuni şi fă ceea ce înţelegi că trebuie să faci. Iar respectarea obiceiurilor cu strictețe, asta nu e pentru tine. Dimpotrivă, aceste fapte sunt pentru oamenii simpli care nu gândesc şi nu ştiu care este munca adevărată. De aceea, este important pentru tine să ai în minte gândul cum să Îi dăruieşti Creatorului.”
Şi atunci când o persoană se supune acestei Klipa, denumită “păstorul lui Gerar,” cum vorbesc ei numai în favoare muncii adevărului, atunci o persoană crede ceea ce spun ei şi începe să neglijeze orarul rugăciunii şi studiile Torei, şi începe să asculte de vocea acelei Klipa. Şi din moment ce acum o persoană nu are viaţă deloc, din moment ce nu are nicio acţiune prin care să primească viaţa Kedusha, când începe să contemple să facă ceva pentru Creator, corpul râde de ea şi îi arată numai descrieri întunecate ale muncii pentru Creator.
Astfel, o persoană rămâne fără viaţă şi nu mai are puterea să spună deasupra raţiunii că este binevoitor Creatorul, şi cade sub dominaţia ereziei. În acel moment, nu are nicio putere să contemple spiritualitatea şi ajunge la o stare în care lumea se întunecă pentru ea. Acesta este înţelesul a ceea ce este scris, că păstorii lui Gerar s-au certat cu păstorii lui Isaac. Cu alte cuvinte, ei le furnizau servitorilor lui Isaac părerile lor până ce îi târau sub propria lor autoritate, în momentul în care îi omorau şi le luau vitalitatea.
Cu alte cuvinte, ar sustrage puțina credinţă pe care au avut-o şi ei rămân despuiaţi şi goi. Aceasta este numită “Klipa a dreptei,” care nu-i lasă să urmeze calea adevărului. Astfel, deşi acţiunile lor sunt incomplete, ei cred deasupra raţiunii că este atât de important Creatorul încât făcând cel mai mic serviciu pentru Rege e considerat totuşi un lucru mare.
Şi din moment ce acel act mic este adevărat, la fel şi credinţa lor deasupra raţiunii că este Creatorul un Rege măreţ şi important, prin urmare şi ei sunt ataşaţi de calitatea adevărului. Şi se pot bucura în a face voia Stăpânului lor chiar şi un pic, deoarece adevărul în sine este un lucru mare.
De aceea, trebuie să fim conștienți de Klipa când începem să mergem pe linia dreaptă. Numai când o persoană este puternică în a înfrânge Klipa dreptei începe munca pe linia stângă. Astfel, persoana însăşi evocă critica de sine, şi nu Klipa.
De aceea, când o persoană nu are vitalitate şi poate lua linia dreaptă, nu trebuie să meargă pe linia dreaptă. Ci, odată ce este plină de viaţă şi bucurie din munca de dreapta, a venit timpul să se implice în linia stângă, adică să vadă umilinţa stării în care se află şi de ce nu a fost încă recompensată cu admiterea sa de către Creator în palatul Regelui.
Baal HaSulam a spus odată despre ce este scris (Psalmul 57) „Deşteaptă-te, gloria mea … Voi trezi zorii.” Înţelepţii noştrii au spus „Am trezit zorii, şi zorii nu m-au trezit pe mine.” El a spus „Înţelesul literal este că Regele David a zis că nu acceptă Shahar (zori) – de la cuvântul Shahor (negru), şi întunericul care a venit la el – şi se trezeşte de la întuneric.” Dimpotrivă, ‘Eu trezesc zorii,’ însemnând atunci când simte că este bine, atunci el însuşi evocă întunericul.”
Putem interpreta aceste cuvinte că o persoană nu acceptă critica cum că acţiunile sale nu ar fi în ordine şi că tot ceea ce face este fără valoare în timp ce Klipa vine la el şi se îmbracă într-o coajă a dreptăţii, şi vrea în mod ostentativ ca o persoană să nu se înşele în muncă, ci să lucreze pentru Creator.
Dar când asemenea gânduri vin şi el nu le evocă, ar trebui să ştie că nu vin din partea Kedusha. Dimpotrivă, deoarece Klipa lui Gerar vede că o persoană primeşte vitalitate din lucruri mărunte, că se mulţumeşte cu puţin şi spune că crede deasupra raţiunii că nu este nicio limită în importanţa Creatorului, şi spune că este considerat un mare privilegiu că a fost răsplătit cu faptul că i-a dat Cretorul chiar şi o dorinţă mică și un gând de a-l servi, şi el vede că sunt mulţi oameni în lume care nu au acest privilegiu. De aceea, este recunoscător şi slăveşte şi este foarte plin de gratitudine faţă de Rege. Şi este încântat şi primeşte voie bună din acea stare.
În acel moment, Klipa mai sus menţionată vine şi doreşte să îl omoare, să ia tot aerul Kedusha care este în el. Nu-i permită să-L mărească pe Creator, ci îl aruncă în lumea de jos şi îi ia orice credinţă ar fi avut. Şi apoi, persoana este considerată moartă deoarece nu are nici o viaţă a Kedusha.
Şi care e cauza acestui fapt? Numai Klipa, care a venit la acea persoană într-o falsă aparenţă şi care vorbeşte numai favorabil despre Kedusha. Aceasta se numeşte “Zorii nu mă trezesc pe mine,” însemnând că el nu a vrut să primească întunericul şi negura de la Klipot.
Dimpotrivă, “Am trezit zorii” va însemna “Oricând doresc, trezesc zorii.” Cu alte cuvinte, eu însumi trezesc întunericul şi negura din interiorul meu – că încă sunt cufundat în dragostea de sine şi că încă nu am dragoste pentru Creator. Încă nu am gloria Torei, încă nu am importanţa Torei, să ştiu că merită să fac totul pentru a obţine lumina Torei, la fel nici nu pot aprecia importanţa respectării Mitzvot pe care Creatorul ni le-a poruncit.
Şi în timp ce am nevoie să execut câteva Mitzva şi intenţionez să fie pentru a dărui, rezistenţa corpului se trezeşte cu forţă deplină. Şi el duce o mare luptă pentru orice faptă şi vede urcarea şi coborârea de fiecare dată. Şi apoi, are loc pentru rugăciune. Aceasta este aşa deoarece o persoană se trezeşte la momentul potrivit, adică atunci când simte că se poate ruga instantaneu, şi nu când negrul îi va aduce tristeţe şi depresie, că nu va fi capabil să se roage pentru întuneric.
Cineva poate vedea singur dacă vine la el din partea Klipa sau nu. Semnul pentru aceasta este că ceva ce vine de la Kedusha este mereu în forma de „creştere a sfinţeniei şi nu descreştere.” Cu alte cuvinte, cineva îi cere mereu Creatorului să îl ridice la un nivel superior decât cel la care se află. Dar când întunericul vine din partea Klipa, o persoană este incapabilă să-i ceară Creatorului să îl ridice deasupra stării sale.
„Dimpotrivă, ele trag în jos,” adică îl trag în lumea de jos, şi el pierde mica parte de credinţă pe care a avut-o şi ajunge în aparenţă mort, fără spiritul vieţii. Atunci singura sa vitalitate este dacă poate dormi, adică să scape şi să uite starea sa de depresie.
Conform celor de mai sus, trebuie să interpretăm cuvintele Zoharului atunci când spune „Este interzis să ridici mâinile fără de rugăciune şi litanie.” Trebuie să înţelegem ce înseamnă aceasta că înţelepţii noştri au interzis ridicarea mâinilor degeaba, şi numai dacă te poţi ruga şi face o cerere nu este o interdicţie, deoarece este o interdicţie numai în nimicnicie.
Conform celor de mai sus, am interpreta că „mâini” vine de la cuvintele „Dacă o mână … obţine.” Asta înseamnă că atunci când o persoană ridică mâinile să vadă ce a obţinut în munca pentru Creator, dacă are Tora şi frică de cer şi fapte bune, dacă crede cu credinţă completă că este binevoitor Creatoul, dacă este pregătită şi are puterea să răzbească, apoi dacă vede că nu are nimic din toate aceste lucruri pe care credea că le va obţine prin munca în Tora şi Mitzvot, nu va dispera. Din contră, ea va avea puterea să se roage Creatorului să îl ajute.
Şi va avea puterea să-şi spună „Eu văd că nu am nimic bun în mâinile mele deoarece Creatorul mi-a permis acum să văd adevărul, că sunt cu adevărat un vas gol, şi nu este nici Tora, nici frică de Ceruri şi nicio faptă bună în mine. Dimpotivă, tot ceea ce fac este numai pentru propriul meu beneficiu, şi acum am un Kli (vas) şi o nevoie reală, din adâncul inimii, pentru ca să-mi împlinească dorinţa Creatorul, din moment ce ajutorul de care am nevoie – ca el să mă ajute – este o necesitate şi nu un lux.
Până aici, am crezut că am nevoie de ajutorul Creatorului pentru lucruri de prisos, nu pentru necesităţi, deoarece ştiam că nu sunt ca alţi oameni, care nu au nicio treabă cu spiritualitatea, dar acum văd conform raţiunii că situaţia mea este mai rea decât cea a celorlalţi oameni deoarece simt că nu am nimic. De aceea, sufăr şi simt durere din cauza situaţiei mele. Dar pentru mase, nu este atât de rău deoarece ei nu simt ceea ce simt eu. De aceea, nu pot avea satisfacţie din faptul că nici ei nu au nimic, că asta este ceea ce gândesc eu şi asta este ceea ce raţiunea mea mă face să înţeleg – că asta este starea celorlalţi.”
Asta înseamnă că este posibil ca ei să aibă stări bune, deoarece cineva nu ştie ce este în inima prietenului său. Dar o persoană determină starea prietenului său conform cu ceea ce vede cu ochii lui, şi din asta, ea deduce cum trebuie să se poarte. De exemplu, dacă prietenul său este un cinstit ascuns, el crede despre el că nu este atât de ortodox.
Şi ce poate cineva învăţa de la un cinstit ascuns? Numai frivolitate. De aceea, când o persoană se uită la majoritate, indiferent de nivelul real al majorităţii, ceea ce este important este ceea ce o persoană crede despre majoritate. De aceea, în acel moment, o persoană vede că starea ei este mai rea decât a altora; de aceea, ea spune că Creatorul ar trebui să o ajute deoarece ea suferă mai mult decât majoritatea.
Prin urmare, dacă îşi poate asuma că în timp ce îşi ridică mâinile va vedea ce are în mâinile sale şi va fi în stare să se roage, atunci va şti că calculele sale vin din partea Kedusha. Şi apoi îi este permis să treacă de la linia dreaptă la linia stângă. Altfel, dacă nu ştie în inima ei că are puterea să se roage, nu trebuie să se mute pe linia stângă, căci atunci va înfrunta acea Klipa numită „păstorii lui Gerar.”
Este scris în Zohar (Vayikra (Domnul a chemat), p131, Paragraf 401 în comentariul Sulam) „Rabbi Yehuda a început şi a zis ‘Sau fă-i cunoscut păcatul său.’ El întreabă ‘Din partea cui? Cine l-a făcut cunoscut?’ Ar fi trebuit să spună ‘Sau i-a ştiut păcatul.’ Ce este ‘Sau fă-i cunoscut păcatul său?’. El răspunde că a poruncit Creatorul adunării lui Israel să facă păcatul pe care l-a păcătuit cunoscut omului.”
Este scris în Zohar (Vayikra (Domnul a Chemat) paragraf 404 în comentariul Sulam) “Şi aici, Creatorul a spus ‘fă-i cunoscut păcatul pe care l-a păcătuit.’ Unul care se ridică noaptea să se angajeze în Tora, Tora îi face cunoscut păcatul lui. Şi nu prin Din (judecată), ci dimpotrivă, ca o mamă care îi spune copilului ei cu cuvinte blânde şi el se mântuieşte înaintea Stăpânului său.”
Trebuie să înţelegem de ce tocmai când Creatorul îl alertează că a păcătuit, se consideră că acum este conştient de păcat, dar dacă prietenul lui a văzut că a păcătuit şi dacă prietenul lui vede că în continuare nu se mântuieşte şi îl face atent pentru păcatul lui, nu se consideră a şti. Şi care este motivul pentru care dacă îl alertează Creatorul că a păcătuit, ştie că a păcătuit şi este timpul să se mântuiască, dar dacă Creatorul nu-l atenţionează, nu este încă timpul pentru el să se mântuiască de păcat?
Şi mai trebuie să înţelegem ce spune Zoharul, că cineva ce se trezeşte noaptea să se implice în Tora, Tora îl alertează, şi unul ce studiază toată ziua, Tora nu îi aduce la cunoştinţă că a păcătuit. Dar când studiază noaptea, chiar dacă nu studiază în timpul zilei, Tora îi face asta cunoscut. Astfel, trebuie să înţelegem avantajul de a studia noaptea faţă de ziua, şi trebuie să mai înţelegem ce este scris, că Tora îl face să-şi cunoască păcatul „nu prin Din (judecată) ci dimpotrivă, ca o mamă ce îi spune copilului ei cu vorbe bune.”
RASHI interpretează versetul „Sau fă-i cunoscut păcatul propriu.” „Când a păcătuit, a crezut că era permis. Apoi, a fost informat că era interzis.” Ar trebui să înţelegem acestea în muncă. Ce ests acest păcat? Este ştiut că toată munca ce a fost dată celor de jos este sub forma „Care Dumnezeu a creat pentru a face.”
Se ştie că aşa este numită creaţia deoarece El a creat existenţă din absenţă, fiind denumită dorinţă de a primi şi tânjind să primească plăcere. Şi datorită echivalenţei de formă, denumită Dvekut (adeziune), încă un Kli (vas) trebuie făcut pentru a primi lumina plăcerii. Cu alte cuvinte, trebuie să adăugăm scopul de a dărui, altfel, este interzis să primim abundenţa.
Şi chiar dacă dorim, tot nu ne este dat. Totuşi, dacă dorim să primim pentru a primi, aceasta este deja numită „un păcat” în muncă. Aceasta este aşa deoarece prin dorinţă, o persoană devine mai separată de Creator, şi devine mai dificil pentru o persoană să fie capabilă să se mântuiască., ceea ce este numit „întoarcerea la rădăcină,” adică cel care dă.
Astfel, cineva trebuie să se întoarcă la sursa sa, deoarece nepotrivirea de formă l-a îndepărtat de rădăcină, care este pentru a dărui. De aceea, când o persoană acţionează dar nu intenţionează ca asta să fie pentru a dărui, dar în schimb, intenţia sa este numai să primească pentru sine, ea este mai depărtată, şi aceasta este păcatul ei.
Dar, în ordinea muncii, când începem să muncim, începem în Lo Lishma. De aceea la acel moment noi înţelegem diferit, adică ceea ce apare omului ca fiind muncă sunt numai două lucruri: 1) Să facă, ceea ce sunt cele 248 Mitzvot pozitive (porunci să presteze anumite acţiuni); 2) Să nu facă, ceea ce înseamnă cele 365 Mitzvot negative (porunci să se evite anumite acţiuni).
Cu alte cuvinte, există un păcat şi există o Mitzva (faptă bună). Apoi, când o persoană crede în Creator şi în legea Sa, o persoană ştie foarte bine ce este un păcat şi ce nu. Şi ar trebui ea să uite sau să rătăcească într-o acţiune deoarece nu ştia că este interzis, dacă este văzută de prietenul său, prietenul său o poate atenţiona că a păcătuit. Astfel, ea însăşi nu a ştiut, dar prietenul ei, care a văzut, îi poate spune, şi apoi o persoană se mântuieşte de păcatul pe care l-a făcut.
Dar când vorbim despre munca pe calea adevărului, care este cu intenţia de a dărui, care este numai o intenţie, aceasta este ascunsă faţă de prietenul său, din moment ce cineva nu ştie ce este în inima prietenului său. Din acest motiv, prietenul său nu-l poate atenţiona că a păcătuit, şi prietenul său nu-i poate spune că a păcătuit prin faptul că nu a intenţionat să fie pentru a dărui.
Acum putem interpreta ceea ce am întrebat, că asta implică cum că este exact Creatorul cel care îl poate alerta pe el că a păcătuit şi prietenul său nu-l poate alerta că a păcătuit, din moment ce prietenul său nu poate vedea intenţia prietenului. Astfel, numai Creatorul ştie ce intenţie a avut în timpul implicării în Tora şi Mitzvot.
Totuşi, este cu adevărat o chestiune profundă aici, în explicaţia Zoharului cum că îl atenţionează Creatorul atunci când greşeşte. Şi din moment ce acela vede în Tora că ceea ce el trebuie să respecte sunt Mitzvot pozitive şi negative, şi el va şti deja ce este păcat şi ce nu, aceasta este aşa la începutul studiului său. Este aşa cum spune Maimonides „Când le învăţăm pe femei şi pe cei mici, ei sunt învăţaţi cu scopul de a primi recompensă.” Numai după aceea „Când acumulează multă cunoaştere, li se spune” că trebuie să studieze Lishma, adică pentru a dărui.
Prin urmare, acela nu înţelege că dacă nu are intenţia de a dărui, aceasta este considerat păcat în munca pe calea adevărului, deoarece majoritatea sunt încă în Lo Lishma, şi el doreşte să meargă în Lishma. De exemplu, dacă nu are scopul de a dărui, este considerat un păcat, dar o persoană nu poate simţi asta pentru ea. Este la fel pentru o persoană ce face un act ce este interzis în Tora, cum ar fi desacralizarea Sabbatului sau să mânânce mâncare interzisă, etc., adică va avea acelaşi sentiment în timp ce execută o Mitzva fără să intenţioneze să dăruiască, ca atunci când săvârşeşte un mare păcat.
Aceasta aduce întrebarea „Cine poate alerta o persoană că dacă nu acţionează pentru a dărui este considerat un păcat şi ar trebui să se mântuiască pentru acesta, adică să Îi ceară Creatorului să nu mai păcătuiască?”. Cu alte cuvinte, aici trebuie să înţelegem: a) dacă nu este intenţia de a dărui, este un păcat şi b) că ar trebui să aibă dorinţa de a se mântui aşa încât să nu păcătuiască din nou, aşa cum au spus înţelepţii noştri „Mântuirea este numită remuşcare faţă de trecut şi acceptare faţă de viitor.”
Această chestiune a unei persoane ce simte că este un păcat – că va simţi că este un păcat general, asta fiind tot răul ce există în om – asta este ceva ce numai Creatorul poate înţelege. Tora şi Mitzvot ce au fost date sunt pentru a corecta acel rău, care este denumit „voinţa de a primi pentru sine” şi nu este în puterea cuiva de a înţelege că tot răul este cel ce separă creaturile de Creator.
Şi aceasta este ceea ce spune Zoharul despre versul „Dacă păcatul ce l-a făcut îi este făcut cunoscut.” Cu alte cuvinte, Creatorul i-a făcut cunoscut păcatul, însemnând că Creatorul îl atenţionează ce este păcatul pe care l-a făcut deoarece pentru o persoană este dificil să îl accepte şi să spună că dacă lucrează pentru propriul beneficiu pe calea adevărului este considerat un păcat.
Numai când Creatorul îi dă această conştiinţă, el poate simţi că este un păcat. De exemplu, când o persoană ucide altă persoană, cu siguranţă simte că a comis un păcat grav, aşa cum dacă o persoană are un şofer, şi acel şofer a lovit pe cineva cu maşina şi l-a omorât. Totuşi, dacă a fost noaptea şi nimeni nu ştie despre asta, nu şoferul simte neapărat că a omorât un om, dar chiar şi şeful, care călătorea cu el, simte acest păcat.
În spiritualitate, atunci când Creatorul îl atenţionează că a păcătuit şi că ucide conceptul de om în fiecare zi, numai Creatorul poate da un asemenea sentiment în spiritualitate. Dar persoana însăşi nu poate şti sau înţelege aceasta.
Acum putem înţelege ce explică RASHI despre versul „Sau face păcatul cunoscut lui.” Acestea sunt cuvintele lui: „Când a păcătuit, a crezut că este permis. Apoi, a descoperit că era interzis.”
Pentru a înţelege aceste cuvinte în muncă, ar trebui să interpretăm „Când a păcătuit,” ca „În timp ce se angaja în Tora şi Mitzvot pentru a primi.” El încă nu ştia că este interzis. Dimpotrivă, dacă a ţinut Tora şi Mitzvot numai în acţiuni, a simţit că este permis. Numai apoi a devenit cunoscut lui că a fost o prohibiţie aici, că ţinta lui a fost pentru a primi recompensă. Dar cine l-a informat că a fost interzis, că a folosi vasele de recepţie este interzis? Zoharul interpretează că este Creatorul cel care l-a alertat deoarece fără ajutorul Creatorului este imposibil să o simţi.
Prin urmare, rezultă că în muncă, răul primar şi păcatul înseamnă voinţa de a primi, care este singura cauză ce ne împiedică să primim ceea ce vrea Creatorul să dea creaturilor, şi cauza pentru care nu putem fi răsplătiţi cu adeziune. Aşa cum învăţăm, lumina Neshama se divide în cinci discernăminte, denumite NRNHY, care se îmbracă numai în vasele de dăruire ale cuiva.
Astfel, pentru ca o persoană să aibă senzaţia de rău şi întuneric, că totul vine de la acest rău denumit „voinţa de a primi pentru sine,” numai Creatorul o poate atenţiona că este un păcat. Aceasta este aşa deoarece o persoană este obişnuită să folosească voinţa de a primi chiar şi când începe munca Creatorului.
Este aşa cum au spus înţelepţii noştri „O persoană trebuie să studieze mereu în Lo Lishma.” Astfel, are deja permisiunea înţelepţilor noştri de a studia, deoarece, prin aceasta, ea va ajunge la Lishma. Astfel, deoarece este permisiunea înţelepţilor noştri că trebuie să studiem în Lo Lishma, este dificil să vii la o persoană şi să îi spui că este un păcat, deoarece ei vor spune că este permis să studieze în Lo Lishma. Astfel, nu este motiv să credem că acesta este cel mai mare păcat, deoarece aceasta este tot ceea ce obstrucţionează dobândirea Dvekut cu Creatorul.
Cu cele spuse mai sus, putem interpreta ce am întrebat despre cuvintele Zoharului, care scrie că pentru unul care se ridică noaptea ca să se angajeze în Tora, Tora îi anunţă păcatul său. Am întrebat de ce tocmai cei ce studiază noaptea şi de ce ar trebuie să fie în mod special Tora cea care le arată păcatul.
Răspunsul, aşa cum este spus mai sus, este că, tocmai prin Tora, acela poate ajunge să simtă că a primi pentru sine este denumit „un păcat,” însemnând că voinţa de a primi pentru sine este denumită „un păcat.” Dar oamenii obişnuiţi nu pot ştii, aşa cum spune Maimonides că chestiunea Lishma nu este descoperită femeilor, celor mici, sau gloatei. Şi înţelesul cuvântului „nedescoperit” este deoarece ei nu pot înţelege. Totuşi, tocmai prin Tora înseamnă că Tora poate aduce un astfel de sentiment unei persoane care o va face să vadă că a primi pentru sine este considerat un păcat.
Dar de ce tocmai Tora care este studiată noaptea are puterea să îl alerteze pentru păcatele sale? Cu alte cuvinte, care este avantajul nopţii faţă de zi, care presupune că tocmai noaptea, aşa cum a fost scris că pentru unu care se ridică noaptea pentru a se angaja în Tora, Tora îi face păcatul cunoscut? Pentru a înţelege, trebuie mai întâi să pricepem înţelesul „zilei” şi „nopţii” în muncă.
„Noapte” este, aşa cum au spus înţelepţii noştri (Pesachim 2b) despre versetul „Criminalul se ridică în zori … şi noaptea este precum un hoţ.” „Înseamnă asta că lumina e zi? Înţelesul este acesta: Dacă chestiunea că vine să ia viaţă este clară ca lumina zilei pentru tine, el este un criminal. Dar dacă te îndoieşti de asta, precum noaptea, trebuie să îl priveşti ca pe un hoţ.” Astfel, vedem că înţelepţii noştri folosesc „zi” şi „noapte” pentru „sigur” şi pentru „cu îndoieli.”
Putem interpreta că „ziua” în muncă înseamnă că atunci când o persoană se implică în Tora şi Mitzvot are încredere că va primi recompensă pentru munca sa. Apoi este mulţumită şi nu are loc pentru rugăciune către Creator să o ajute, atunci ce îi lipseşte? Este oricum posibil ca cineva să vadă că „ar trebui să fac mai mult”, dar îşi găseşte probabil scuze că nu are suficient timp pentru un oarecare motiv sau din cauza problemelor de sănătate. Totuşi, per total este bine deoarece crede că va primi recompensă. El crede în recompensă şi pedeapsă în lumea aceasta şi în lumea următoare şi asta se numeşte „studierea Torei în timpul zilei.”
„Studiul Torei noaptea” înseamnă că are dubii, deoarece îndoiala este denumită „noapte.” Aceasta apare atunci când o persoană doreşte să meargă pe calea adevărului, adică cu scopul de a dărui. Adică ea doreşte să lucreze în Tora şi Mitzvot la un nivel calitativ diferit faţă de cum a lucrat pe calea majorităţii, cu intenţia de a primi recompensă în această lume şi în cea următoare. În schimb, doreşte să se angajeze în Tora şi Mitzvot nu pentru a primi recompensă. Dar corpul rezistă acestei căi. De aceea, îi vin mereu gânduri străine, aducându-i îndoieli constante în munca sa.
Şi care sunt dubiile? Uneori crede că ar trebui să meargă pe calea dăruirii, şi apoi corpul începe să reziste. Apoi, îi vin gânduri că poate majoritatea are dreptate, adică nu trebuie să lucreze prin dăruire deoarece este greu să lupţi împotriva corpului. De aceea este mai bine să urmeze punctul de vedere al majorităţii deoarece majoritatea cu siguranţă arată mai bine şi are un loc mai important în lume. Şi ei au ales să meargă pe calea în care intenţionează ca acţiunile lor să fie numai pentru Creator şi nu pentru dărui. Asta înseamnă că ei respectă Tora şi Mitzvot deoarece Creatorul ne comandă să respectăm poruncile Sale şi să urmăm legea Lui, şi nu, Doamne fereşte, pentru bani sau pentru onoare, însemnând că prin angajarea în Tora şi Mitzvot el va fi respectat sau va fi numit „Rabbi.” Dimpotrivă, ei ţin Tora şi Mitzvot pentru Creator deoarece El ne-a poruncit, şi în schimb, primesc recompensă. Asta trebuie să fie cea mai bună cale.
Şi din moment ce asta nu contrazice dragostea de sine, nu este atât de dificil să mergi pe această cale. Dar pe calea dăruirii cineva întotdeauna are dubii deoarece această cale este inacceptabilă majorităţii şi corpul este înclinat în mod natural către punctul de vedere al Klipot, care sunt numai despre recepţie. De aceea are de lucru constant în a se lupta cu aceste gânduri.
Şi chiar şi atunci când o persoană înfrânge corpul şi îl face să înţeleagă „Vezi că de la natură cineva doreşte să îl servească pe cel mare fără recompensă, ci numai în pură dăruire.” Apoi corpul stă împotriva lui şi aduce un argument adevărat: „În lumea fizică, vezi că eşti ‘mare’ şi vezi că toţi te respectă. Astfel, poţi fi influenţat de majoritate, majoritatea care te apreciază ca fiind mare. De aceea, merită să lucrezi în a dărui. Dar aici, eşti în ascundere deoarece măreţia şi importanţa Creatorului nu este revelată şi tu vrei doar să crezi că e aşa, că este important Creatorul şi merită să Îl serveşti fără nicio recompensă.”
Astfel, în acel moment o persoană devine slabă împotriva corpului şi nu are niciun răspuns, de vreme ce atunci mai este doar un singur lucru de spus – că merge deasupra raţiunii. Prin urmare, nu poate să depăşească argumentul corpului cu mintea sa, şi atunci are nevoie de mila Cerului pentru a o împiedica să dezerteze din campanie.
Aceasta este denumită “noapte,” când o persoană are îndoieli din cauza conflictului cu corpul. Şi apoi această Tora îi revelează păcatul, înseamnând că păcatul său este primordial şi adânc înrădăcinat, deoarece atunci vede că îi lipseşte credinţa în Creator. Cu alte cuvinte, nu poate crede că Creatorul este măreţ şi conduce şi merită să îl serveşti şi să îi dăruieşti, şi că El va avea mulţumire de la el.
Cu alte cuvinte, nu este nicio mulţumire pentru o persoană care serveşte un rege mare. Aşa cum spune Zoharul (“Introducere la Cartea Zohar,” p 185, paragraful 195 în Comentariul Sulam) “Frica este cea mai importantă, adică îi va fi frică de Creator deoarece El este măreţ şi conduce peste tot, deoarece El este rădăcina din care toate lumile se extind, şi măreţia Lui apare în faptele Sale.”
Fără Tora, cineva nu poate simţi ceea ce îi lipseşte deoarece este o regulă că absenţa trebuie să preceadă prezenţa, şi este imposibil să simţi absenţa, adică să simtă cineva că îi lipseşte ceva, numai dacă simte că este ceva bun în lume, că este un lucru bun, şi pe care nu-l are. Apoi poţi vorbi despre absenţă. Cu alte cuvinte, când este cineva care simte absenţa, poţi spune că el ar trebui să încerce să satisfacă ceea ce lipseşte.
Cine a creat prima absenţă? Creatorul a creat-o, în lumea Ein Sof (infinit). Învăţăm că El este unul şi numele Lui este Unu. Prima lipsă este Tzimtzum (restricţie), când lumina a dispărut şi a simţit o lipsă. Lumina liniei este ceea ce ar trebui să umple deficitul făcut de Creator, care este prezenţa, şi El a creat ceva nou, a creat absenţa.
Astfel, când cineva studiază Tora, prin Tora ajunge să simtă că există un Creator şi un lider, deoarece studiind Tora primeşte lumina Torei care îl corectează. Apoi începe să simtă prin Tora că există cel care dăruieşte Tora, şi aceasta este când începe să înţeleagă că e un mare privilegiu să Îl servească.
Şi când începe să converseze cu corpul cu privire la asta, micul sentiment pe care începe să îl simtă – că merită să serveşti Creatorul – este întâmpinat de rezistenţa corpului, care se opune cu vehemenţă senzaţiei de a primi de sus sub forma “Lumina din ea.” Cu alte cuvinte, nu se întâmplă ca cineva să primească dintr-o dată lumina Torei, suficient pentru a corecta corpul. Dimpotrivă, vine puţin câte puţin. De aceea, sunt urcuşuri şi coborâşuri, şi pentru fiecare urcare pe care o primeşte şi începe să înţeleagă că trebuie să meargă pe calea dăruirii, natura corpului rezistă imediat.
Totuşi, aceasta este aşa intenţionat de la Creator. Motivul pentru aceasta este că “Nu există lumină fără Kli (vas).” Ceea ce vine de sus este denumită “trezire de sus.” Cu alte cuvinte, nevoia şi senzaţia vin ca una singură. În acel moment, o persoană nu are motiv pentru o trezire a dorinţei că merită să serveşti Creatorul. De aceea, ,,când senzaţia care vine de sus pleacă, o nevoie se construieşte treptat în inima ei, să lucreze în dăruire, şi atunci începe să ceară Creatorului să îi dea puterea pentru aceasta. Apoi, această stare este denumită “lumină şi Kli.”
Şi mai este un motiv pentru care cineva are nevoie de o trezire de jos: când cel de sus dă fără pregătire celui de jos, cel ce primeşte nu o simte ca important. Şi conform regulii că orice lucru de care o persoană doreşte să se bucure depinde de importanţa chestiunii, înainte ca cel de sus să îl lase să simtă ceva, nu se poate spune că doreşte ceva.
Dimpotrivă, după ce cineva simte o deşteptare către munca Creatorului, acela trebuie să creadă că faptul că o persoană s-a trezit la nevoia de a se angaja în muncă Creatorului, aceasta este așa, deoarece, Creatorul i-a trimis aceste gânduri, fără mesageri. Cu alte cuvinte, când nimeni nu-i spune că trebuie să se angajeze în muncă, o persoană cu siguranţă spune că asta a venit la ea de sus.
Totuşi, chiar dacă o persoană vine şi îl face să înţeleagă, îi explică că merită să lucreze pentru Creator şi este trezit de aceasta, totuşi nu ar trebui să spună că cutare sau cutare i-au arătat meritul muncii Creatorului. Dimpotivă, şi acea persoană a fost un mesager al Creatorului pentru a-l trezi. Astfel, uneori cineva trebuie să spună că i-a dat Creatorul dorinţa fără mesageri, şi uneori ar trebui să spună că această dorinţă a venit de la Creator printr-un emisar.
Şi din moment ce acea dorinţă a venit la el fără nicio pregătire a sa, nu a putut aprecia importanţa chestiunii. Astfel, o persoană nu este prea impresionată şi nu se poate bucura de acel lucru deoarece nu îi cunoaşte valoarea. Este precum o persoană care îi trimite un cadou prietenului său, dar prietenul său nu ştie cum să-l aprecieze.
Să spunem, de exemplu, că cel ce primeşte cadoul a crezut că acesta valorează 100 de dolari, dar cel ce a dăruit cadoul a plătit 10000 de dolari pentru el. De asemenea, cel ce dăruieşte ştie că primitorul apreciază valoarea cadoului numai conform propriei înţelegeri. Astfel, înţelegem că cel ce dăruieşte cadoul caută sfaturi şi tactici ca să îl facă pe cel ce a primit cadoul să înţeleagă valoarea cadoului, astfel încât să se bucure de cadou atât de mult cât a dorit cel ce l-a dăruit.
Aceasta este cauza ascensiunilor şi căderilor în muncă, care sunt denumite “zi” şi “noapte.” Studiind Tora în timpul “nopţii,” în biruire se vede cât de departe este cineva de Creator prin faptul că nu este capabil să iasă din dragostea de sine, şi Tora îi aduce simţul importanţei. Şi atunci când este într-o ascensiune, trebuie să spună că îl aduce Creatorul mai aproape, însemnând că nu se ascunde Creatorul de el, şi de aceea el simte că merită să aibă Dvekut cu Creatorul.
Este aşa cum am învăţat în “Studiul celor Zece Sefirot” unde este dată o explicaţie despre cele patru faze ale Luminii Directe şi spune “Care este diferenţa între Hochma a Luminii Directe şi Malchut a Luminii Directe? Dacă este aceeaşi lumină în Sefirot Hochma şi Malchut, atunci de ce una este numită Hochma şi alta Malchut?”
Răspunsul este că în Sefira Hochma nu era încă o pregătire din partea celui de jos, deoarece cel de jos încă nu exista, însemnând că se simţea inferior, având nevoie de ceva şi trebuind să primească ceva de la cel de sus aşa încât să-şi completeze deficienţa. De aceea, cel de jos nu simte nicio plăcere din primirea abundenţei de la cel de sus, aşa cum este dorinţă în cel de sus ca să-l bucure pe cel de jos.
Dorinţa celui de sus este să facă bine creaturilor Sale, însemnând pentru ca cel de jos să se bucure. Dar din cauza lipsei de pregătire a celui de jos – din moment ce atunci când cel de jos s-a născut, s-a născut împreună cu abundenţa – nu a fost timp pentru ca el să se echipeze cu o deficienţă, adică să tânjească după abundenţă.
Dar Malchut vine după ce abundenţa s-a depărtat de Sefiroţii de deasupra ei. Astfel, ea a avut deja pregătirea, însemnând nevoia de lumina care a iluminat Sefira Hochma. Astfel, numai Malchut poate primi plăcere de la abundenţa de care cel ce dăruieşte vrea să se bucure cel de jos.
Cu toate cele de mai sus, discernem două lucruri cu privire la darul celui ce dăruieşte: 1) Cineva trebuie să ştie ce-şi doreşte, adică ce este ceea ce are nevoie şi 2) trebuie să-şi dorească să îi fie umplută acea deficienţă, adică să facă toate pregătirile pentru a putea primi darul.
Astfel, cum poate cineva începe să simtă nevoia pentru munca Creatorului, când nu ştie oricât de puţin despre aceasta, adică dacă există un asemenea lucru? Cu alte cuvinte, dacă nu ştie despre aceasta, cum se poate trezi în el o dorinţă pentru aceasta?
Răspunsul este aşa cum am învăţat despre Sefira Hochma că Creatorul, care este denumit “dorinţa de a face bine” a creat lumina şi Kliul împreună, senzaţia spiritualului vine la o persoană de deasupra. Ea primeşte lumina şi dorinţa pentru lumină în acelaşi timp. Fie deşteptarea vine la el direct de la Creator, sau deşteptarea pentru muncă vine la el printr-un mesager trimis de Creator pentru a face o persoană să înţeleagă şi să o influenţeze că merită să fie servitor al Creatorului. Totuşi, totul vine la el din partea deşteptării fără nicio pregătire a celui de jos. Şi aşa cum s-a menţionat aici, este imposibil ca cel de jos să simtă o plăcere reală din munca Creatorului, din cauza lipsei de pregătire.
Totuşi, spunem despre Sefira Malchut că râvneşte abundenţa care era în Sefira Hochma. De aceea, când este pregătire din partea celui de jos, ea primeşte plăcerea pe care vrea să o dăruiască cel ce dăruieşte. Similar, aici în munca omului, o coborâre vine după trezirea pe care a avut-o şi începe să-şi dorească ceea ce avusese înainte. Apoi, cel de jos se poate pregăti să primească abundenţa.
Totuşi, dorinţa şi tânjirea pentru adevăratul Dvekut – să fie capabil cu adevărat să primească, şi să o considere importantă aşa cum doreşte Creatorul – nu apare dintr-odată. De aceea sunt multe urcuşuri şi coborâşuri. Totuşi, fără de prima deşteptare din partea Celui de sus, nu ar fi fost posibil niciodată ca cel de jos să-şi dorească ceva fără să ştie ce este.
Acum vom înţelege ce am întrebat despre înţelesul “Tora îi va face cunoscut păcatul,” şi nu prin Din (judecată), ci precum o mamă ce-şi informează fiul folosind cuvinte blânde. De asemenea, ce reprezintă Din şi “cuvinte blânde?”
Aşa cum am explicat cu privire la acuzaţia dintre păstorii lui Gerar şi păstorii lui Isaac, ceva ce alimentează este denumit “păstor.” Păstorii lui Isaac spuneau, “Putem primi sustenanţă numai de la adevăr, şi nu de la falsitate.” De aceea, când au dorit să lucreze pe linia dreaptă ei ar fi spus, “suntem mulţumiţi cu puţin, deşi cu adevărat faptele pe care le facem sunt fără valoare deoarece nu sunt făcute cu adevărata intenţie.
Totuşi, dacă am considera către cine dorim să dăruim, către un Rege măreţ care conduce, orice muncă este suficientă pentru noi şi o considerăm un mare privilegiu deoarece servim un aşa Rege important şi măreţ. De aceea, atât cât ni se permite să servim Regele, Îi mulţumim şi Îl slăvim, chiar dacă este un serviciu mic.”
Aceasta se numeşte, “Păstorii lui Isaac,” care doresc să Îl servească pe Creator, cu dedicarea lui Isaac, dar corpul nu este de acord cu asta. Dar atunci când ştiu că trebuie să slujească precum Isaac, sunt mulţumiţi pentru asta şi îi mulţumesc Creatorului pentru aceasta.
Şi atunci când Klipa păstorilor lui Gerar vine, ea vede că ei sunt fericiţi cu Creatorul, şi imediat începe să se certe cu păstorii lui Isaac spunând, “de ce sunteţi fericiti cu Creatorul? Vedeţi voi înşivă că serviciul pe care îl faceţi nu este aşa cum ar trebui să fie. Când serveşti un Rege, calea potrivită este să faci totul în perfecțiune.”
“De aceea,” ei întreabă, “de ce această bucurie? Noi cei care urmăm majoritatea, avem ceva pentru care să ne bucurăm, din moment ce noi spunem că ne mulţumim cu urmarea părţii practice deoarece Creatorul ne-o comandă. Şi în schimb, credem că vom primi recompensă pentru a respecta Tora şi Mitzvot, şi suntem fericiţi. Dar voi, care spuneţi că ceea ce este important este Lishma, şi puteţi vedea voi înşivă că nu vă puteţi angaja pentru a dărui, vedeţi că nu puteţi face nimic. Vedeţi şi voi cât efort aţi făcut deja, şi totuşi nu aţi avansat câtuși de puțin. De ce munciţi voi pentru nimic? Nu sunteţi vrednici să vă apropiaţi de Creator deoarece sunteţi prea scufundaţi în dragostea de sine, şi este păcat de tot timpul pe care îl pierdeţi pentru nimic.”
Astfel, ce face această Klipa? Extinde Midat ha Din (calitatea Din) peste o persoană şi îl omoară. Aceasta se consideră că Klipa raportează păcatul cu Midat ha Din, şi apoi nu poate face nimic decât să dispere şi să abandoneze campania. Şi ea ia de la el orice credinţă ar fi avut, şi rămâne fără viaţă spirituală. Dar el nu poate primi nici satisfacţie fizică, aşa cum a făcut-o înainte să intre în muncă. Astfel, ajunge melancolic şi trist, şi totul din cauza Klipa care a venit la el deghizată în dreptate dar îi păsa numai de sine.
Acesta este înţelesul a ceea ce este scris, că Klipa îi face cunoscut păcatul în maniera Din. Dar pentru cineva care se ridică pentru a se angaja în Tora noaptea, Tora îi face lui păcatul cunoscut precum o mamă care îi arată fiului cu vorbe blânde, şi el se mântuieşte înaintea stăpânului său.
Trebuie să înţelegem ce înseamnă “vorbe blânde.” Sfârşitul eseului vine şi interpretează, “El se mântuieşte în faţa stăpânului său.” Cu alte cuvinte, ea îl informează despre păcat nu pentru că vrea să îl îndepărteze din lucrul Creatorului precum Klipa lui Gerar, care îl informează despre păcat cu Midat ha Din – că este imposibil să se mântuiască şi să lucreze pentru a dărui, şi astfel îl îndepărtează.
Dimpotrivă, ea îl informează precum o “mamă albă” care îl face să înţeleagă cu cuvinte blânde că nu trebuie să se gândească cum că nu poate să se mântuiască şi să dăruiască. “Cu cuvinte blânde” înseamnă că nu este atât de greu precum crezi, din moment ce Creatorul doreşte să ajute o persoană când simte că este greu pentru ea.
Totuşi, trebuie să o înţelegem, din moment ce însuşi Creatorul a făcut asta să fie dificil, precum este scris, “Vino la Faraon, căci i-am împietrit inima … că să îi arăt semnele Mele.” Cu alte cuvinte, Tora îi permite cuiva să înţeleagă că, faptul că simte că este greu să meargă pe calea de a dărui nu este pentru că ar fi incompetent, ci pentru că “I-am împietrit inima.” Şi de ce? “Pentru ca să îi arăt semnele Mele.”
Şi Baal HaSulam interpretează că este așa pentru a avea o nevoie de literele Torei; aşadar, Creatorul a făcut împietrirea inimii aşa ca prin aceasta, cineva să fie pregătit pentru Tora. Altfel, nu ar avea nicio nevoie de Tora. Dar din moment ce doreşte să meargă pe calea dăruirii şi a Torei îl alertează că dorinţa de a primi pentru sine este un păcat, că asta este defapt înclinaţia rea, şi unul care vrea să meargă pe calea dăruirii, este scris (Psalmi 1), “fericit este omul care nu a urmat sfatul celui viclean, nici nu a stat în calea păcătoşilor.
Vom interpreta, “Cine nu a urmat sfatul celui viclean,” însemnând păstorii lui Gerar, care doreau ca el să îi urmeze, deoarece ei îl fac să înţeleagă că nu se merită să urmeze calea dăruirii. În schimb, vor să audă păstorii lui Isaac, care spun, “Cel ce merge pe calea primirii recompensei, aceasta se numește “păcat.” Şi când înţeleg că acesta este un păcat, imediat plâng după Creator să îi scoată din acea stare şi doresc să respecte ce este scris, “Nici nu ai stat pe calea păcătoşilor.”
Cu alte cuvinte, nu vor să rămână în starea de păcătoşi, şi cer ajutorul Creatorului, că le va da lumina Torei deoarece “Lumina din ea îl reformează,” şi el, de asemenea, vrea să servească Regele şi să fie un servitor adevărat al Creatorului.
Zoharul spune că cineva trebuie să ştie căile Torei deoarece “Acela care nu ştie comenzile Celui de sus, cum îl va Servi?” Prin urmare nefiind în stare să iasă din dorinţa de a primi pentru sine, şi simţind nevoia pentru ajutorul Creatorului, nevoia se naşte în el pentru asistența Creatorului.
Ajutorul său este prin Tora, în care sunt două lucruri: 1) “Lumina din ea îl reformează,” adică primeşte vase de dăruire, şi 2) Când are vase de dăruire şi doreşte să dăruiască Creatorului dar nu ştie ce are nevoie Creatorul de la el. În Zohar, aceasta se numeşte “Acela care nu ştie comenzile Celui de sus, cum îl va servi?”
Şi aici trebuie să discernem între a) Klipa care îl acuză că este păcătos, în Midat ha Din, al cărui scop este să îndepărteze o persoană de la muncă, şi b) Tora, care alertează o persoană că a păcătuit “Precum o mamă care îşi informează fiul cu vorbe blânde, şi el se mântuieşte înaintea Stăpânului său.”
Tora alertează că poate corecta acest păcat prin Tora prin cele două maniere mai sus amintite: 1) prin lumina din ea, care îl reformează; 2) fiind răsplătit cu raţiunile pentru Tora şi raţiunile pentru Mitzvot, pentru că “Acela care nu ştie legile Celui de sus, cum Îl va sluji?”
De aceea Zoharul concluzionează, “Şi se mântuieşte în faţa Stăpânului său.” Dar când îl alertează Klipa despre păcatul său, este incapabil să se mântuiască. În schimb, cade în disperare şi se separă complet de munca Creatorului.
Prin urmare cînd o persoană merge pe calea cea dreaptă, nu trebuie să se teamă de gândurile Klipa ale păstorilor lui Gerar, aşa cum au spus înţelepţii noştri că David a spus, “Zorii nu mă trezesc pe mine.” Dimpotrivă, după aceea, acela trebuie să treacă la partea stângă, şi asta este denumită, “Eu trezesc zorii.”
Asta înseamnă că el trezeşte zorii. Aceasta este, o persoană are o pregătire specială în a dori să trezească întunericul, atunci când îl alertează Klipa că este în greşeală. Prin urmare el evocă stânga şi examinează cum să-şi corecteze faptele – să vadă măsura depărtării sale din echivalenţa de formă şi măsura durerii şi a suferinţei – el simte toate acestea când vede josnicia stării sale. Uneori vede că nu-i pasă că este îndepărtat de la Dvekut cu Creatorul. Acesta este momentul să Îi ceară Creatorului să îl elibereze din exilul în care se află.
Aici, de asemenea, trebuie să discernem două lucruri: 1) Nu simte că este în exil. Cu alte cuvinte nu are nicio dorinţă să scape din dragostea de sine. Dimpotrivă este într-o stare denumită în Zohar Hav, Hav (“dă-mi – dă-mi” dar de asemenea şi sunetul lătratului unui câine), precum un câine, referindu-se la cuvintele, “Lipitoarea are două fiice care plâng precum câinii Hav, Hav.” Se interpretează, “Hav (dă-ne) bogăţia aceste lumi, şi Hav bogăţia lumii următoare.”
Aceasta înseamnă că doresc să respecte Tora şi Mitzvot, dar pentru a primi totul în dorinţa de a primi pentru ei înşişi. Aceasta se consideră că el nu simte niciun exil, aşa încât să vrea să fie mântuit din exil.
El simte toate acestea deoarece a intrat în linia stângă. Dar când merge pe linia dreaptă, nu trebuie să cerceteze dacă munca sa este completă sau nu. În schimb, îi mulţumeşte Creatorului pentru orice înclinaţie are.
Această stare este denumită “ascundere în ascundere,” aşa cum este scris (Deuteronom 31:18), “Şi cu siguranţă îmi voi ascunde faţa în acea zi.” Am interpretat că atunci când este în ascundere, nu simte că este în exil. Şi ce este exilul? Este aşa cum este scris, “Din cauza păcatului nostru am fost exilaţi din ţinutul nostru şi am fost trimişi departe din ţinutul nostru.”
A fost scris, “Este pentru păcatele noastre.” Păcatul se referă la folosirea voinţei de a primi pentru sine. Aceasta este ceea ce cauzează îndepărtarea din “ţinutul nostru.” Se ştie că “dorinţă” şi “pământ” sunt denumite Malchut (împărăţie), însemnând împărăţia cerurilor. Împărăţia cerurilor înseamnă că o persoană îşi asumă să se înrobească cerului, însemnând Creatorului, care este denumit “Rai” (cer), aşa cum este scris, “Ridică-ţi ochii la înalt şi vezi: cine a creat acestea?”
Acesta este înţelesul a , “Am fost exilaţi din pământul nostru,” însemnând din pământul nostru, care este denumit “împărăţia cerului,” să servească şi să ostenească pentru gloria Cerului; am ieşit din această voinţă. Dar în ce dorinţă am intrat noi? În dorinţa “naţiunilor lumii,” denumite “a primi pentru a primi.”
Este scris, “Am fost trimişi departe din ţinutul nostru.” Adamah (ţinut, pământ) vine de la cuvintele Adameh le Elyon (Voi fi precum Cel Prea Înalt), ceea ce este echivalenţă de formă. Şi din moment ce ne-am angajat cu dorinţa noastră de a primi, ne-am îndepărtat de ţinutul nostru, din a fi în echivalenţă de formă cu Cel de sus. Şi când o persoană nu simte exilul, este sub ascundere, exilul, care este denumit “ascundere,” este ascuns. Astfel, el este într-o stare de ascundere înăuntrul ascunderii.
Totuşi, ascunderea în interiorul ascunderii, înseamnă de asemenea, o măsură a descoperirii. Cu adevărat, este ascundere în interiorul ascunderii, dar ar trebui să întrebăm, “De unde a venit această conştiinţă că el este în ascundere?” ar trebui să spunem că această “conştiinţă,” de asemenea, a venit de la Creator, fie direct sau printr-un mesager.
De aceea, putem interpreta versul, “Făcătorul luminii şi creatorul întunericului.” Acest întuneric se referă la sentimentele unei persoane că este în interiorul unei ascunderi, că nu simte Creatorul ca fiind ascuns faţă de el, aşa încât nu are nicio dorinţă pentru a căuta unde este El, astfel din acest loc se va preda înaintea Lui şi va avea marea recompensă de a-L servi.
El, de asemenea, nu simte nici ascunderea în sensul în care Tora este îmbrăcămintea Creatorului, nici nu o regretă. În schimb, el este într-o complet altă lume, însemnând faptul că faptul că există un Creator şi că Acesta doreşte să dăruiască plăcere şi încântare creaturilor nu îl interesează deloc. Acest sentiment denumit “ascundere înăuntrul ascunderii,” este denumit şi “întuneric,” şi Creatorul a creat şi i-a dat lui acest întuneric.
Dar vedem că o persoană de obicei nu observă negativul din ea însăşi. Mereu ştie că este bine, chiar dacă este religioasă sau nereligioasă. Este aşa cum este scris, “Pentru că mita îi orbește pe cei ce văd.” Şi din moment ce o persoană este apropiată de sine, nu poate vedea niciodată adevărul. Astfel, o persoană ce vede că nu este în regulă ar trebui să spună că i s-a arătat asta de sus.
2) Este într-o singură ascundere. Cu alte cuvinte, ea simte că este sub ascundere. Aceasta înseamnă că o doare că este îndepărtată de Creator, înseamnă că este ascuns Creatorul faţă de ea şi că nu îl simte pe Creator în măsura în care va vrea să se anuleze înaintea Lui. Dar în acelaşi timp, o doare că este separată. În acel timp nu are altă cale doar de a o ajuta Creatorul, să o facă completă ca să se apropie de Creator, ceea ce se numeşte “Dvekut şi echivalenţa formei.”
Şi toată această cercetare pe care o face, care este denumită linia stângă, ar trebui să fie într-un anume timp. Cu alte cuvinte, mai specific, după ce a mers pe linia dreaptă în acea zi şi L-a slăvit pe Creator foarte mult pentru că i-a permis chiar şi un serviciu mic, şi el s-a bucurat de asta. Cum am spus mai sus, aceasta este partea adevărului.
Apoi, poate să treacă la linia dreaptă pentru o vreme, dar nu mult. Cu alte cuvinte, în timp ce se angajează în Tora şi în rugăciune, trebuie să fie atent să nu iasă în linia stângă, ci să fie specific în linia dreaptă, căci asta se numeşte, “Cei binecuvântaţi rămân alipiţi celor binecuvântaţi.”
Şi acesta este timpul când poate fi recompensat cu un nivel mai înalt, aşa cum este scris, “Divinitatea este prezentă numai din bucurie.” Dar când este în linia stângă, ceea ce este un moment de critică, acel moment este un loc de a vedea numai greşeli. Dar munca în stânga ar trebui să-i dea nevoia de rugăciune. Rugăciunea se referă specific la un loc unde este deficienţă, şi un loc al deficitului este numit “blestemat.” Dar apoi, “Cel blestemat nu se lipeşte de cel binecuvântat.” Din acest motiv, nu este loc să te ridici la un nivel superior. Din contră, linia dreaptă este locul ascensiunii, căci atunci este într-o stare de perfecțiune.
Înapoi la pagina SCRIERI SOCIALE – (link)