Înapoi la pagina SCRIERI SOCIALE – (link)
Ce trebuie să cauţi în Adunarea Prietenilor
Articol Nr. 30, 1987-88
Înţelepţii noştri au spus (Avot, Capitolul 1, 6), „Fă-ţi pentru tine un Rav (profesor), cumpără-ţi un prieten, şi judecă fiecare persoană favorabil.”
Noi ar trebui să înţelegem adăugarea a “Judecă fiecare persoană favorabil” la “Cumpără-ţi un prieten.” De asemenea, în Matan Tora (Dăruirea Torei, p 30) este scris că Mitzva (porunca) “iubeşte-ţi prietenul ca pe tine însuţi este pentru a obţine dragostea de Creator, ceea ce este Dvekut (adeziune) cu El. El scrie, “Este rezonabil să credem că partea Torei care se ocupă cu relaţionarea omului cu prietenii lui este mai capabilă să îl aducă pe acesta la scopul dorit. Aceasta este aşa deoarece munca în Mitzvot (porunci) între om şi Dumnezeu este fixă şi specifică, nu este solicitantă, şi ajungi să te obişnuieşti uşor cu ea şi tot ceea ce este făcut din obişnuinţă, nu mai este folositor. Dar Mitzvot între om şi om sunt schimbătoare şi neregulate, şi cerinţele îl înconjoară oriunde s-ar întoarce. De aceea, remediul lor este mult mai sigur şi ţinta ei este mai aproape.” Până acum, cuvintele lui.
Aceasta înseamnă că omul trebuie să ajungă la echivalenţa de formă; aceasta este, că toate gândurile şi dorinţele vor fi numai pentru beneficiul Creatorului şi nu pentru beneficiul propriu. Aceasta vine de la corecţia Tzimtzum (restricţie). Înseamnă că din perspectiva Creatorului, El a creat lumile cu intenţia de a face bine creaturilor Sale. Aşa cum au explicat înţelepţii noştri, Creatorul le-a spus îngerilor păzitori că creaţia lumii este precum un rege care are abundenţă dar nu are oaspeţi.
Cu alte cuvinte, El are plăcere când oaspeţilor li se serveşte masa în casa Lui, dar ca să se evite ruşinea a fost o corecţie deoarece trebuie să primească plăcere cu scopul de a-l bucura pe Creator. Dar primul nivel este a dărui pentru a dărui. Trebuie să te bucuri în timp ce dăruieşti, exact aşa cum Creatorul se bucură. Este aşa cum înţelepţii noştri au spus (Zohar, Partea 1, Beresheet, p 115), “Nu a fost o asemenea încântare în faţa Creatorului din ziua în care a fost creată lumea precum bucuria pe care El este sortit să o trăiască împreună cu cei drepţi în viitor.”
Vedem că în ziua în care a fost creată lumea, a fost mare bucurie în faţa Creatorului. Cu alte cuvinte, El a avut mare bucurie în a dori să dăruiască. Prin urmare, dacă o persoană face acte de dăruire dar nu simte plăcere, nu este echivalenţă de formă aici. Deşi, în actul prin care el dăruieşte şi se implică în dragostea pentru ceilalţi, actul trebuie să fie cu bucurie, precum bucuria pe care o are Creatorul. Aşadar, echivalenţa în bucurie lipseşte aici.
De aceea, sunt două lucruri ce trebuie făcute:
1.Chiar dacă corpul nu vrea să muncească în forma de dăruire, trebuie forţat. Totuşi, este o regulă că atunci când o persoană face lucrurile forţat, nu poate fi fericită, deoarece ar fi fost mai fericită dacă nu ar fi trebuit să facă acele lucruri. Totuşi, omul trebuie să lucreze forţat. Aceasta se numeşte “forţând şi subjugând răul din el.”
Totuşi, aşa cum am spus mai sus, bucuria care ar trebui să vină cu fiecare act de dăruire, lipseşte aici, şi când vine vorba de bucurie, nu te poţi forţa să fii fericit într-un loc în care este un loc al obligaţiei. Bucuria este un rezultat al încântării unei persoane, şi acolo unde este plăcere, “obligaţia” este în afara tabloului. De aceea, nu vine nicio plăcere sau bucurie prin obligaţie.
2.Spunem că avem nevoie de bucurie pentru munca pentru Creator, şi aşa cum am spus, bucuria este numai un rezultat a ceea ce-i place unei persoane. Aşadar, din moment ce omul poate să facă numai o acţiune obligatorie, aceasta se numeşte “acţiune.” Un act este ceva cu care mintea nu este de acord. Se consideră că atunci când cineva începe să se oblige, ajunge la o stare de “Acela care vine să fie purificat.”
Aşadar, ce altceva lipseşte? Numai ceva ce îi va aduce bucuria. Ar trebui să interpretăm că asta i-a fost dată lui de sus. Aceasta se numeşte “El este ajutat.” Şi care este ajutorul? Zoharul spune, “Un suflet sfânt.” Când cineva este recompensat cu asta, atunci este bucuros. Prin urmare, atunci când spunem că trebuie să lucrezi cu bucurie, înseamnă că prin acţiunile cuiva, ar trebui să evoce trezirea de sus, deoarece numai prin ajutor de sus poate el să ajungă la bucurie, în timp ce se angajează în acte de dăruire.
Într-adevăr, este o întrebare aici: “De ce este necesar să facem acte de dăruire cu bucurie?” Motivul este simplu: nu este nicio echivalenţă de formă aici deoarece, când Creatorul dă, El simte bucurie. Dar când omul dăruieşte şi nu are bucurie, echivalenţa de formă este absentă.
Totuşi, este o problemă mai gravă aici decât echivalenţa de formă. Când o persoană este într-o stare de tristeţe, când îşi vede viaţa ca fără de rost deoarece oriunde ar privi, vede numai negru – în corporalitate cât şi în spiritualitate – este precum o persoană care poartă ochelari negri. Oriunde s-ar uita, vede numai negru.
În acea stare o persoană este considerată eretică cu privire la îndrumarea Creatorului, deoarece ea nu poate spune că Creatorul conduce lumea Sa cu bunăvoinţă.
În acea stare, el este considerat fără credinţă, aşadar, aici chestiunea nu mai este echivalenţa de formă, ci dimpotrivă, lipsa de credinţă, deoarece este într-o stare de erezie. Prin urmare omul trebuie să fie mereu în bucurie şi să creadă deasupra raţiunii că tot ceea ce Creatorul face, este făcut numai din bunăvoinţă. Dar noi ar trebui, de asemenea, să credem că asta este ceea ce avem nevoie – să credem deasupra raţiunii.
Conform raţiunii noastre, pare că ar fi fost mai bine dacă Creatorul ne-ar fi tratat cu o ghidare deschisă. Dar Baal HaSulam a spus că nu trebuie să spunem că nu ne poate da Creatorul totul în vasele de recepţie, denumite “în raţiune,” însemnând că corpul fizic, de asemenea, va înţelege că Creatorul tratează întreaga lume numai cu bunăvoinţă.
De ce a ales specific Kelim (vase) deasupra raţiunii? Creatorul a ales aceste Kelim deoarece sunt cu adevărat cele mai bune, pentru că, prin ele dobândim adevărata unitate, şi apoi versetul, “Şi să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta,” va deveni adevărat. Înţelepţii noştri au spus, “Cu ambele înclinaţii – înclinaţia bună şi înclinaţia rea.”
În acel moment, corpul, de asemenea, simte plăcerea şi încântarea pe care Creatorul le dă creaturilor şi apoi nu este nevoie de a crede deasupra raţiunii. Prin urmare principala cerinţă este ca omul să fie bucuros în timp ce face munca de dăruire, când nu vede ce ar câştiga de la primirea pentru sine – denumită “conform raţiunii” – deoarece, astfel este într-o stare de erezie.
Prin urmare, cineva trebuie să facă munca sfântă deasupra raţiunii deoarece acestea sunt Kelim care sunt potrivite pentru a aduce omul la desăvârşire. S-a spus mai devreme că numai deasupra raţiunii poate primi plăcere în ghidarea Creatorului, care este forma bunăvoinţei. Şi aceasta se numeşte dreapta.
Aşa cum a spus Baal HaSulam, cineva trebuie să încerce să meargă pe linia dreaptă, denumită “credinţă deasupra raţiunii,” şi să-şi imagineze că a fost deja recompensat cu o credinţă completă în Creator, că aceste organe îl simt deja pe Creator ce conduce întreaga lume în bunăvoinţă.
Aşadar, ar trebui să întrebăm, “De ce trebuie să mergem noi şi pe linia stângă, dacă linia dreaptă este cea mai importantă? Care este scopul liniei stângi?” Răspunsul este că aceasta este pentru a cunoaşte starea noastă conform raţiunii – măsura credinţei noastre, câtă Tora am dobândit, şi cum Îl simţim pe Creator în timpul rugăciunii, etc.
Şi apoi, ajungem să simţim că suntem în completă josnicie, cea mai joasă posibilă. Acesta este motivul pentru care mai târziu trecem la linia dreaptă, atunci când trebuie să lucrăm deasupra raţiunii. Cu alte cuvinte, aşa cum linia dreaptă ne arată starea noastră conform raţiunii, aici este loc pentru a merge deasupra raţiunii. Dar dacă am fi fost întotdeauna în linia dreaptă, nu ar fi fost considerată ca dreaptă, dar ca o singură linie.
Cu alte cuvinte, am crede că suntem cu adevărat acolo, şi am crede că suntem cu adevărat conform raţiunii, în Gadlut (măreţie/maturitate) perfect. Dar adevărul este că numai deasupra raţiunii suntem în desăvârşire; de aceea, când avem cele două linii, putem spune că este chestiunea deasupra raţiunii, care este linia dreaptă.
Prin urmare, linia dreaptă ajută linia stângă deoarece, odată ce se imaginează în fericire, bucurându-se de perfecţiunea muncii sale, când trece la linia stângă, vede că este într-o lume a întunericului total. Aceasta este, el vede şi simte că este încă scufundat în dragostea de sine şi că nu speră să iasă din dragostea de sine.
Atunci este loc pentru rugăciunea din adâncul inimii. Starea de dreapta a fost când şi-a imaginat perfecţiunea muncii. Cu alte cuvinte, el a crezut deasupra raţiunii în porunca credinţei în profesor, care i-a spus să se ducă în acea stare deşi raţiunea lui i-a spus, “De ce îţi compari situaţia cu cea a unei persoane care deja a fost recompensată cu o credinţă completă când ştii că te afli în cea mai de jos beznă posibilă?” El simte că este într-o stare de josnicie care este de ruşine pentru o persoană care vrea să fie vreodată un servitor al Creatorului.
Şi apoi se mută pe linia dreaptă, şi stânga îi face loc pentru a lucra în linia dreaptă. Totuşi, trebuie să ne amintim că pe o cale a adevărului ne este greu să mergem, fără efort. De aceea, după aceste două linii ajunge la linia de mijloc denumită, “Creatorul îi dă sufletul.” Şi apoi ajunge la credinţa completă, anume prin mântuirea lui Dumnezeu. Dar prin natura sa, omul nu poate să dobândească asta singur.
Cu toate cele de mai sus, putem înţelege chestiunea adunării prietenilor. Când se adună, ce ar trebui ei să discute? În primul rând, scopul trebuie să fie clar pentru toată lumea – această adunare trebuie să ajungă la dragostea de prieteni, ca fiecare dintre prieteni să se trezească la dragostea pentru celălalt, care este numită “dragostea pentru ceilalţi.” Totuşi, acesta este numai un rezultat. Pentru a realiza acest frumos rezultat, trebuie urmate acțiuni pentru a produce dragostea.
Şi în ceea ce priveşte dragostea, sunt două forme: 1) Dragostea naturală, pentru care nu trebuie să facă efort. Trebuie doar să fie atent să nu strice natura. 2) Aceea care vine prin a face bine celuilalt. Este natural astfel, deoarece cineva care dăruieşte un cadou celuilalt, îl face pe acela să-l iubească. De aceea, când un grup de persoane se adună şi doresc să lucreze împreună la dragostea de prieteni, trebuie cu toţii să se ajute unul pe celălalt cât de mult pot.
Şi sunt multe discernăminte despre asta, deoarece nu toţi sunt la fel, însemnând ceea ce cineva are nevoie, alţii nu au nevoie. Totuşi, există un lucru în care toţi sunt egali: fiecare dintre prieteni are nevoie de voie bună. Aceasta este, atunci când prietenii nu sunt într-o stare bună, nu sunt deloc la fel în dorinţele lor. Dimpotrivă, fiecare are propriul motiv pentru care este nefericit.
De aceea, fiecare trebuie să contemple cum poate aduce voie bună pentru ceilalţi. Aşadar, ei trebuie să fie atenţi şi să se ferească a discuta lucruri care pot aduce tristeţe societăţii, căci prin asta, poţi să-i faci pe prieteni să se simtă rău. Şi apoi, după ce pleacă acasă, el o să se întrebe, “Ce am câştigat prin faptul că m-am dus la societate? Pentru a cunoaşte că sunt într-o stare de josnicie şi că ar trebui să o regret? Este ca şi cum aş fi mers la societate şi ei m-ar fi adus la o stare de tristeţe. În acest caz, a fost o pierdere de timp. Ar fi fost mai bine dacă nu m-aş fi dus.” Apoi el probabil că spune, “Data viitoare când trebuie să merg la societate, voi inventa scuze pentru a-i evita.”
De aceea, fiecare trebuie să aducă în societate spiritul vieţii, şi speranţa, şi să facă o infuzie de energie în societate. Aşadar, fiecare dintre prieteni va putea să-şi spună, “Acum încep o stare nouă în muncă.” Cu alte cuvinte, înainte să vină la societate, era dezamăgit de progresul în munca lui Dumnezeu, dar acum societatea l-a umplut de viaţă şi speranţă.
Aşadar, prin societate a obţinut încrederea şi puterea de a depăşi, deoarece, acum simte că ar putea dobândi desăvârşirea. Şi toate aceste gânduri – că înfruntă un munte înalt care nu poate fi cucerit, şi că acestea sunt cu adevărat obstrucţii formidabile – acum le simte de parcă nu ar fi nimic. Şi primeşte totul de la puterea societăţii, deoarece, fiecare a încercat să insufle spiritul încurajării şi prezenţa unei noi atmosfere în societate.
Dar ce poate cineva face când simte că este într-o stare de tristeţe – atât în termeni de stare corporală cât şi ca stare spirituală – şi timpul în care trebuie să se ducă la societate a venit? Şi totuşi înţelepţii noştri au spus, “O grijă în inima omului? Să vorbească despre aceasta cu ceilalţi.” Aşadar, ar trebui el să le spună prietenilor şi poate ei pot oferi ajutor.
Dar dacă este aşa, de ce spunem că toţi trebuie să aducă voie bună în societate când nu au deloc? Şi mai mult, este o regulă că cineva nu poate da ceea ce nu are.” Aşadar, ce ar trebui să facă ca să dea ceva societăţii pentru a oferi voie bună societăţii?
Într-adevăr, nu este nicio altă cale decât ca omul să meargă pe linia dreaptă. Aşadar, înainte să se ajungă la dragostea de prieteni, ar trebui să citească eseul lui Baal HaSulam (din 1943) unde clarifică ce este linia dreaptă, că acesta este înţelesul deasupra raţiunii. Şi ar trebui să capete putere de acolo în aşa fe încât atunci când vine la societate, fiecare va fi mai mult sau mai puţin capabil să ridice spiritul vieţii, şi prin asta, întreaga societate va simţi bucurie şi mare încredere.
În timpul adunării, este interzis să evocăm linia stângă. Numai când eşti singur este permis să foloseşti linia stângă, dar nu mai mult de o jumătate de oră pe zi. Dar esenţa muncii omului este să meargă specific pe linia dreaptă, aşa cum este scris în eseu (în 1943). Dar doi oameni împreună nu trebuie să vorbească de stânga, căci numai astfel pot primi asistenţă de la societate.
Dar cel mai rău este atunci când o persoană vine la societate şi vede că toată societatea este într-o stare de declin, deci cum poate fi ea întărită de ei? În acel moment, ea trebuie să îi judece pe toţi favorabil.
Acum putem înţelege ceea ce am întrebat despre apropierea între “Cumpără-ţi un prieten” şi “Judecă-i pe toţi favorabil.” Cu ce este scris mai sus, putem înţelege că atunci când cineva doreşte să obţină ceva de la societate, ar trebui să îi judece pe toţi favorabil. Apoi poate dobândi de la prieteni în aşa fel încât ei îl vor ajuta în muncă deoarece are pe cineva de la care să poată primi. Dar când vede că este cu mult deasupra societăţii, de la cine va primi el? Înţelepţii noştri au venit şi au spus, “judecă-i pe toţi favorabil.
Prin urmare principalul motiv pentru care o persoană are nevoie să cumpere un prieten şi să lucreze în dragostea de ceilalţi este pentru că poate fi recompensată cu dragoste pentru Creator, dar prietenii ar trebui în primul rând să vorbească împreună despre măreţia Creatorului, deoarece conform măreţiei Creatorului pe care cineva şi-o asumă, în acea măsură cineva se anulează în faţa Lui. Este precum vedem în natură că cel mic se anulează în faţa celui mare, şi asta nu are nimic de-a face cu spiritualitatea. Dimpotrivă, această comportare se aplică chiar şi între laici.
Cu alte cuvinte, Creatorul a făcut natura în acest fel. Aşadar, discuţiile prietenilor despre măreţia Creatorului trezesc o dorinţă şi o poftă de a te anula în faţa Creatorului, deoarece, începi să simţi un dor şi o dorinţă pentru a te uni cu Creatorul. Şi ar trebui, de asemenea, să ne amintim că în măsura în care prietenii pot aprecia importanţa măreţiei Creatorului, noi ar trebui să mergem în continuare deasupra raţiunii, însemnând, Creatorul este mai mare decât oricât orice măreţie a Creatorului pe care omul şi-o poate imagina.
Ar trebui să spunem că credem deasupra raţiunii că El conduce lumea într-o ghidare binevoitoare, şi dacă cineva crede că Creatorul doreşte numai binele omului, asta face o persoană să iubească Creatorul până ce este recompensată cu, “şi-l vei iubi pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta şi cu tot sufletul tău.” Şi asta este ceea ce o persoană are nevoie să primească de la prieteni.
Şi în chestiunea obţinerii măreţiei, aceasta ar trebui să fie obţinută anume prin intermediul societăţii. Este aşa cum este scris în Matan Tora (Dăruirea Torei, Paragraf 141), acolo unde vorbeşte despre profesor şi student. Este la fel în primul rând, în ceea ce priveşte măreţia Creatorului. El scrie, “Obţinerea măreţiei depinde în întregime de mediu, şi o singură persoană nu poate face nimic pentru asta.
Totuşi sunt două condiţii pentru obţinerea măreţiei:
- Întotdeauna ascultă şi admite aprecierea mediului în conformitate cu măreţia sa.
- Mediul trebuie să fie măreţ, aşa cum este scris, ‘în multitudinea oamenilor este gloria regelui.’
“Pentru a primi prima condiţie, fiecare student trebuie să simtă că este cel mai mic dintre toţi prietenii. În acea stare, cineva poate primi aprecierea măreţiei de la toţi, pentru că cel mare nu poate primi de la cel mic, cu atât mai puţin să fie impresionat de cuvintele lui. Dimpotrivă, numai cel mic este impresionat de aprecierea celui mare.
“Şi a doua condiţie, fiecare student trebuie să slăvească virtuţile fiecărui prieten şi să îl preţuiască precum ar fi cel mai mare din generaţie. Apoi mediul îl va afecta precum un mediu suficient de mare, deoarece calitatea este mai importantă decât cantitatea.”
Totuşi, ce ar trebui să facă un prieten dacă are nevoie de ajutor de la prieteni? Am spus mai sus că este interzis să vorbim de lucruri rele care aduc tristeţea la adunarea prietenilor. Răspunsul este acela că cineva trebuie să-i spună unui prieten apropiat, şi că acel prieten va vorbi în societate, dar nu în timpul adunării prietenilor. Cu alte cuvinte, poate vorbi cu toată societatea laolaltă, dar nu în timpul adunării obişnuite a prietenilor. În schimb, poate aranja o întâlnire specială în favoarea prietenului care are nevoie de ajutor.
Şi în ceea ce priveşte “cumpără-ţi un prieten,” ar trebui să interpretăm dacă “Cumpără” însemnă că el trebuie să fie plătit iar prin plată, el este cumpărat. Ce înseamnă plata? Putem spune că plata este primită în schimbul străduinţei. Cu alte cuvinte, de exemplu, cineva doreşte să cumpere un dulap nou, care costă în jur de 2000 de dolari. El îi spune vânzătorului, “Deoarece nu am bani ca să plătesc, dar am auzit că ai nevoie de un muncitor pentru două săptămâni, voi munci pentru suma pe care trebuie să ţi-o plătesc în schimbul banilor pentru dulap,” şi vânzătorul probabil că va fi de acord. Aşadar vedem că plata se poate face prin schimb.
Este la fel şi cu dragostea de prieteni. Este un mare efort când cineva trebuie să judece prietenii favorabil, şi nu toţi sunt pregătiţi pentru asta.
Uneori este chiar mai rău. În anumit momente, cineva vede că prietenul său este lipsit de respect pentru el. Chiar şi mai rău, au auzit un zvon calomniator, însemnând că a auzit de la un prieten că acel prieten, care se numeşte aşa şi aşa, a spus despre el lucruri care nu sunt agreabile pentru ca prietenii să le spună unul despre altul. Acum, trebuie să se subjuge şi să îi judece favorabil. Aceasta, într-adevăr, este un mare efort. Prin urmare, prin efort plăteşte plata care este mai importantă decât plata în bani.
Totuşi, dacă acea persoană îl calomniază, de unde va avea puterea să-l iubească? Ştie cu siguranţă că îl urăşte, altfel nu l-ar fi calomniat, atunci care este scopul în a se subjuga şi în a-l judeca favorabil?
Răspunsul este că dragostea de prieteni care se construieşte pe dragostea pentru ceilalţi, prin care se poate ajunge la dragostea pentru Creator, este opusul a ceea ce se consideră în mod normal dragoste de prieteni. Cu alte cuvinte, dragostea de prieteni nu înseamnă că prietenii mă vor iubi. Dimpotrivă, eu trebuie să-i iubesc pe prieteni. Din acest motiv, nu se face nicio diferenţă dacă prietenul îl calomniază şi cu siguranţă trebuie să-l urască. În schimb, o persoană ce doreşte să obţină dragostea pentru ceilalţi are nevoie de corecţia de a-i iubi pe ceilalţi.
De aceea, când o persoană face efortul şi îl judecă favorabil, este o Segula (remediu, putere, virtute), unde, prin munca pe care o persoană o face, care este numită „o trezire de jos,” i se dă putere de sus pentru a-i putea iubi pe toţi prietenii, fără excepţie.
Aceasta se numeşte „Cumpără-ţi un prieten,” că o persoană trebuie să facă efort pentru a obţine dragostea pentru ceilalţi. Şi asta se numeşte „muncă” deoarece trebuie să acţioneze deasupra raţiunii. Gândind rezonabil, „Cum este aceasta posibil să îl judeci pe altul favorabil când raţiunea îţi arată adevărata faţă a aceluia, că el te urăşte?” Ce-i poate spune corpului despre asta? De ce să se i se supună prietenului său?
Răspunsul este că el doreşte să obţină Dvekut (adeziune) cu Creatorul, denumită „echivalenţă de formă,” adică să nu se gândească la propriul beneficiu. Aşadar, de ce a te subjuga este un lucru dificil? Motivul este că trebuie să-şi revoce meritul propiu, şi toată viaţa pe care el doreşte să o trăiască va fi numai în funcţie de abilitatea sa de a lucra pentru beneficiul altora, începând cu dragostea pentru ceilalţi, între om şi om, terminându-se cu dragostea pentru Creator.
Mai mult, aici este un loc unde el poate spune că tot ceea ce face este fără interes propriu, deoarece, conform raţiunii, prietenii sunt aceia care ar trebui să îl iubească, dar îşi depăşeşte raţiunea, merge deasupra raţiunii, şi spune, „Nu merită să trăiesc pentru mine.” Şi deşi cineva nu este mereu la nivelul la care poate spune aşa, aceasta este, nici mai mult, nici mai puţin scopul muncii. Astfel, are deja ceva cu care să răspundă corpului.
Prin urmare, înainte ca fiecare prieten să vină la adunarea prietenilor, trebuie să contemple ce poate să dea societăţii pentru a ridica spiritul vieţii în ea. În aceasta nu este nicio diferenţă între cineva care este școlit sau neșcolit, deoarece, gândul pe care îl gândeşte, deşi s-ar putea să nu ştie nimic, este că trebuie să se roage pentru ajutor de la Creator şi să creadă că Creatorul aude rugăciunile.
Înapoi la pagina SCRIERI SOCIALE – (link)