Înapoi la pagina SCRIERI SOCIALE – (link)
De ce sunt patru întrebări ce se pun anume în noaptea de Pesah
Articol Nr. 22, 1988/1989
Aşa cum vedem, când pune cineva întrebări? Când are o deficiență. El întreabă, „De ce trebuie să sufăr pentru că nu am ceea ce cred că am nevoie?” El vine la Creator cu plângeri şi cereri şi întreabă, „De ce trebuie să sufăr?” Dar când o persoană are abundenţă, ce întrebări are de pus, când simte că este liber, că nu este înrobit de nimic, sau simte că ceea ce nu are îl doare, lăsându-i loc să întrebe, „De ce”?
De aceea, trebuie să înţelegem de ce punem întrebări specific în noaptea de Paşti, care este sărbătoarea libertăţii? De asemenea, sunt numite „patru întrebări,” adică de patru ori „De ce,” precis atunci când nu îi lipseşte nimic.
Conform cu ceea ce spune Ari, noaptea de Paşti este mai completă decât ajunul de Shabbat. El spune că în seara de Shabbat, este o înălţare a Malchut la Mochin de Neshama, dar în noaptea de Paşti, este o înălţare a Malchut la Mochin de Haya, precum în ziua de Shabbat (vezi, Shaar HaKavanot). Aşadar, ar trebui să înţelegem de ce punem întrebări specific într-un moment al deplinătăţii. Cu siguranţă, sunt multe răspunsuri la asta, şi o vom interpreta în muncă.
Se ştie că munca ce ne-a fost dată în Tora şi Mitzvot (porunci) este în aşa fel încât prin ele ne vom corecta şi vom fi vrednici să primim plăcere şi încântare, deoarece, acesta este motivul pentru care omul a fost creat, aşa cum se ştie că scopul creaţiei este de a face bine creaturilor Sale. Totuşi, pentru a evita ruşinea la primire plăcerii, deoarece fiecare ramură doreşte să se asemene cu rădăcina, şi deoarece rădăcina dăruieşte creaturilor, este diferenţă de formă între cel ce dăruieşte şi cel ce primeşte. Şi asta ne cauzează ruşinea.
De aceea, pentru a o corecta, o Tzimtzum (restricţie) şi o ascundere au fost aşezate peste Providenţa superioară. Aşadar, prin Tzimtzum şi ascundere, un loc a fost făcut în care suntem atât de departe de Creator încât ne face să avem o foarte mică înţelegere a ghidării Lui asupra creaturilor Lui. Este scris despre aceasta în „Introducerea la Studiul celor Zece Sefirot” (Paragraf 42 – 43), unde spune că dacă Providenţa ar fi fost descoperită, şi dacă de exemplu, cineva care ar mânca ceva interzis s-ar îneca imediat, şi cineva care ar executa o Mitzva (poruncă), imediat ar descoperi o plăcere minunată în ea, ce prost s-ar gândi măcar să guste ceva interzis când ar şti că imediat şi-ar pierde viaţa pentru asta, sau cine ar aştepta să primească o mare plăcere corporală când ar avea-o în mână? Aşadar, Tzimtzum şi ascunderea care au fost făcute pentru a corecta ruşinea, ne-au dat toată munca şi separarea de Creator.
Prin urmare Tzimtzum şi ascunderea au fost făcute pentru beneficiul celor de jos. Aşadar, nu are rost a întreba despre Providenţă, „De ce Creatorul ne tratează aşa cum nouă ni se pare, deoarece noi nu vedem binele şi suferim în exil, sărăcie, şi aşa mai departe?” Cu alte cuvinte, toţi se plâng de ce Creatorul se comportă cu o ghidare nedescoperită faţă de noi, care este doar pentru mai bine.
Din acest motiv, este interzis să îi calomniem ghidarea – modul în care se comportă cu creaturile. În schimb, trebuie să credem cu credinţă deasupra raţiunii că trebuie să fie precis aşa cum o vedem. Şi în ceeea ce priveşte ce simţim, ar trebui să mergem pe căile Torei, aşa cum înţelepţii ne-au instruit cum să ne comportăm cu toate aceste sentimente pe care le simţim, şi să spunem despre ele cu credinţă deasupra raţiunii, „Ei au ochi dar nu pot vedea,” aşa cum este scris în articolul din 1943.
Se ştie că este interzisă calomnia. Totuşi, se ştie că bârfa (calomnia), care este atât de rea, este între oameni. Dar, cu adevărat, calomnia este între om şi Creator, aşa cum este scris (Shemot Rabbah, Capitolul 3, 12), „Moise a prins actul şarpelui, care L-a calomniat pe Creatorul său aşa cum se spune, ‘Căci Dumnezeu ştie că în ziua în care o să mănânci din el, ochii tăi se vor deschide şi vei fi precum Dumnezeu, cunoscând binele şi răul.’”
Cu cele spuse mai sus, putem vedea de ce calomnia este mai rea decât alte lucruri. Este așa, deoarece, calomnia este în principal de la şarpe, care calomniază Creatorul şi îi spune, “Creatorul ţi-a comandat să nu mănânci din pomul cunoaşterii, ci să îl păstrezi în tăinuire şi ascundere.” Şarpele i-a spus despre aceasta. “Nu trebuie să asculţi ceea ce ţi-a spus, că pomul cunoaşterii trebuie să rămână ascuns faţă de cei de jos.” În schimb, argumentul lui a fost că totul ar trebui să fie deschis.
Aceasta a fost calomnia şarpelui. Prin urmare, a vorbit despre Providenţă, că ghidarea Creatorului nedezvăluită faţă de creaturi este greşită. Dar, cu adevărat, ascunderea este numai pentru ca creaturile să poată primi încântarea şi plăcerea fără de ruşine. Şi aceasta poate fi numai când creaturile primesc totul de la Creator, adică atunci când toată recepţia va fi numai pentru a dărui.
Prin urmare, calomnia şarpelui nu este o parte. Dimpotrivă, el vorbea despre întreaga corectare ce a fost executată peste Malchut aşa încât cei de jos, care se extind din ea, vor putea obţine Dvekut (adeziune), denumită “echivalenţă de formă,” prin care se va face corecţia care permite să se primească bucuria şi plăcerea fără nicio neplăcere numită “ruşine.”
Datorită acestei corecţii ne este dată Tora şi Mitzvot prin care să ieșim din dragostea de sine, care este separare de Creator, şi pentru a obţine echivalenţă de formă. Este aşa cum înţelepţii noştri au spus, “Am creat înclinaţia rea; Am creat mirodenia Torei.” Şi conform calomniei şarpelui, va fi Providenţă deschisă, adică totul va fi dezvăluit, chiar dacă Creatorul i-a spus explicit lui Adam, “Dar din copacul cunoaşterii să nu mănânci.” În schimb, acest discernământ trebuie acoperit şi numai la sfârşitul corecţiei va fi posibil să fie iluminat acest discernământ.
Şi despre aceasta, de asemenea, şarpele i-a spus să nu îl asculte pe Creator. Cu alte cuvinte, Creatorul nu a făcut-o în favoarea lui Adam, că ghidarea Creatorului asupra creaturilor – Cel bun care face bine – va fi dezvăluită, ci din alte motive. Rezultă că bârfa şarpelui a fost o chestiune generală, însemnând el a spus că toate corecţiile pe care ar trebui să le facem prin puterea Torei şi a Mitzvot nu sunt pentru scopul omului.
Acesta este motivul pentru care calomnia este cea mai gravă dintre toate interdicţiile, deoarece conţine întreaga Tora. Cu alte cuvinte, cu această calomnie, toate corecţiile ce au fost făcute, nu ar fi trebuit să fi fost făcute. Aşadar, deoarece este atât de gravă între om şi Creator, interdicţia între o persoană şi prieten este o chestiune gravă, de asemenea, aşa cum a fost spus despre „iubeşte-ţi prietenul ca pe tine însuţi,” despre care Rabbi Akiva a spus că este marea regulă în Tora.
Prin urmare, cel care calomniază acţionează în opoziţie cu regula „Iubeşte-ţi prietenul ca pe tine însuţi.” De aceea, calomnia între o persoană şi prieten este, de asemenea, o regulă. De aceea, este o atât de gravă interdicţie.
Cu cele de mai sus, putem interpreta că înţelepţii noştri au spus (Sanhedrin 38), “Rav Yehuda a spus, ‘Rav a spus ‘Adam HaRishon a fost eretic.’ Şi RASHI explică “Era eretic înseamnă că era înclinat spre idolatrie.’”
Aceasta este foarte dificil a înţelege. Adam HaRishon a vorbit cu Creatorul. Cum poate cineva care vorbeşte cu Creatorul să fie eretic – că inima lui să încline spre idolatrie? În definitiv, Creatorul a vorbit cu el, deci cum poate el să se înşele până în punctul în care inima lui să încline spre idolatrie?
Aşa cum am spus mai sus, Creatorul i-a spus despre copacul cunoaşterii că acesta trebuie să fie în tăinuire şi că nu trebuie descoperit înainte de sfârşitul corecţiei. Când şarpele a venit la el şi i-a spus să nu se supună Creatorului, că această mare plăcere se găseşte în copacul cunoaşterii, pe care Creatorul l-a ascuns faţă de el, a pus la inimă calomnia şarpelui. Aceasta se numeşte că “era eretic.”
RASHI a interpretat că inima sa înclina spre idolatrie, însemnând că inima lui înclina spre ceea ce îi spunea şarpele – că ar fi mai bine să fie Providenţă deschisă în lume, aşa cum îl sfătuia şarpele. Acesta se numeşte un “eretic,” cineva căruia nu-i place ghidarea Sa. Aceasta înseamnă că se gândea conform cu sfatul şarpelui, că dacă copacul cunoaşterii ar fi fost descoperit şi dacă ar fi Providenţă deschisă, mulţi s-ar angaja în munca sfântă. Pentru motivul de mai sus toţi ar respecta Tora şi Mitzvot deoarece toţi ar fi îmbrăcaţi în raţiune, conform raţiunii, şi nu că totul ar trebui să fie deasupra raţiunii.
Cu alte cuvinte, copacul cunoaşterii înseamnă că totul trebuie să fie revelat în raţiune, şi pentru aceasta fusese porunca de a se abţine a mânca. Înseamnă că munca noastră către Creator trebuie să fie deasupra raţiunii şi nu conform raţiunii deşi este rezonabil să credem că dacă totul ar fi fost îmbrăcat în raţiune, servitorii Creatorului s-ar înmulţi.
Acesta este înţelesul calomniei şarpelui, care a vorbit de rău Providenţa. Pentru că Creatorul a făcut lucrarea Creatorului deasupra raţiunii, nu înseamnă că Creatorul putea să facă totul conform raţiunii. În schimb, trebuie să credem, deşi nu înţelegem, că această ghidare este cea mai bună.
Şi aşa a spus Baal HaSulam – Creatorul alege calea credinţei deasupra raţiunii deoarece Creatorul ştie că acesta este cel mai de succes mod pentru cel de jos ca să ajungă la scopul denumit “Dvekut cu Creatorul,” care este echivalenţă de formă, denumită “a primi pentru a dărui.”
Şi deşi păcatul copacului cunoaşterii se referă la niveluri înalte – lumina sfârşitului corecţiei – aşa cum se explică în “Introducere la cartea, Panim Meirot uMasbirot,” cu privire la munca noastră – trebuie să interpretăm că cel ce calomniază Providenţa, spunând că nu vrea să creadă că Ghidarea sa peste creaturile Lui este binevoitoare, şi că este aşa pentru a crede deasupra raţiunii.
Totuşi, o persoană spune, “dacă ar fi fost Providenţă deschisă, dacă aş putea vedea cu mintea mea că Creatorul dăruieşte binevoitor pentru toate creaturile, şi dacă ar fi fost conform raţiunii, numai în acest fel aş fi fost capabil să respect Tora şi Mitzvot.” Aceasta s-a întâmplat datorită păcatului copacului cunoaşterii – că un om vrea să meargă specific conform raţiunii şi să nu creadă deasupra raţiunii. De aceea, când nu crede că este în binevoinţă, el calomniază Creatorul. Aceasta este înrădăcinată în timpul în care şarpele a calomniat pe Creator faţă de Adam HaRishon.
Şi un om care vrea să meargă conform raţiunii se numeşte “păcatul copacului cunoaşterii.” Acest păcat apare în două feluri, în două întrebări care se extind din el: 1) Întrebarea Faraonului care a întrebat, “Cine este Domnul ca să mă supun vocii Lui?” înseamnă că este greu pentru el să creadă ceva ce contrazice raţiunea. Şi un alt lucru se extinde de la aceasta, o a doua întrebare, “De ce ar trebui cineva să muncească pentru Creator şi nu pentru sine?” cu alte cuvinte, el întreabă, “Ce voi câştiga lucrând pentru Creator şi nu pentru mine?”
Cu cele spuse mai sus, putem înţelege ceea ce vedem, că, şi după ce omul a izbutit şi a luat asupra lui mersul pe calea adevărului, şi începe să creadă în credinţa în înţelepţi, raţiunea îi dictează în fiecare zi să avanseze şi să meargă mai departe. Totuşi, vede că este, de fapt, complet opusul – în fiecare zi el regresează. Aşadar, raţiunea îl face să spună, “Această muncă de a dărui nu este pentru mine. Dimpotrivă, este o muncă pentru cei puţini aleşi.” El înţelege că ar fi mai bine să dezerteze din campanie.
Şi ce îi este spus? Că ar trebui să meargă încă o dată în credinţă deasupra raţiunii şi să desconsidere ceea ce îi cere raţiunea să facă. Şi aşa cum este scris în eseul “Credinţă în Ravul Său” (1943) cineva nu poate vedea adevărata stare. În schimb, ar trebui să meargă deasupra raţiunii, şi numai în acest fel putem atinge scopul şi o să fim recompensaţi cu Dvekut (adeziune) cu Creatorul.
Totuşi, trebuie să înţelegem ce ne face să simţim conform raţiunii că regresăm în loc să progresăm. Cu alte cuvinte, pentru ce motiv ar trebui ca cineva să simtă că este în declin? Care este beneficiul pentru aceasta? Vedem că într-o stare de înălţare, când cineva are o dorinţă pentru spiritualitate, şi consideră plăcerile lumeşti – pe care toată lumea urmăreşte ca să le obţină – ca şi cum ar fi fost create inutil, însemnând că ar fi fost mai bine dacă Creatorul ar fi creat toată creaţia să se bucure de lucrurile spirituale.
Aşadar, în ceea ce priveşte gândurile despre declin, ce câştigă cineva prin faptul că după fiecare înălţare ajunge la o coborâre? Ca rezultat, o persoană mereu întreabă, „Câte sunt înălţările şi coborârile şi de ce este nevoie de ele? Ar fi fost mai bine dacă aş putea sta într-o stare de înălţare.”
Dar răspunsul este că este imposibil să apreciezi ceva fără a-i şti importanţa. Cu alte cuvinte, este o regulă că bucuria pe care o simte o persoană pentru ceva, depinde de importanţa acelui lucru. Uneori, unei persoane i se dă ceva important şi dacă l-ar putea aprecia, ar putea primi multă plăcere de la acesta. Dar, deoarece, nu cunoaşte valoarea acelui lucru, persoana nu se poate bucura de el, cu excepţia în care îi cunoaşte importanţa.
De exemplu, o persoană cumpără un obiect, o carte, care nu este prea frumoasă pe dinafară, şi apoi, cartea este retipărită şi costă mai mult, dar din moment ce nu avea mulţi bani, a cumpărat această carte. Şi vânzătorul, de asemenea, nu era conştient de importanţa cărţii şi i-a vândut-o lui pentru un preţ mic. Dar ceva mai târziu, un om a venit la casa lui, a văzut cartea, şi a spus, „Deoarece această carte a fost tipărită acum 300 de ani, această carte valorează o avere, deoarece sunt trei asemenea cărţi în lume.” Acum că aude despre marea valoare a cărţii, începe să se bucure de carte.
Lecţia este că nu avem cunoaşterea pentru a aprecia înălţarea. Astfel, nu avem cunoaşterea ca să înţelegem valoarea unui singur minut de a avea puterea de a crede în Creator, şi de a avea oarecare senzaţie a măreţiei Creatorului, aceasta este o stare de înălţare, avem dorinţa de a ne anula în faţa Sa fără nici un motiv, precum o lumânare în faţa torţei. În mod natural, nu ne putem bucura de faptul că ne-a adus mai aproape Creatorul şi că ne-a dat o oarecare apropiere, din care ar trebui să luăm bucuria şi exaltarea pe care ar trebui să ne-o dea. Totuşi, deoarece nu avem importanţa pentru a o aprecia, putem numai să ne bucurăm în funcţie de importanţă aşa cum se explică în alegorie.
De aceea, ne-au fost date coborârile, pentru a putea învăţa importanţa urcărilor, aşa cum este scris, „Precum avantajul luminii faţă de întuneric.” Specific prin coborâri, cineva poate să ajungă a cunoaşte şi a aprecia ridicările şi apoi se poate bucura de ridicări şi poate să ajungă să simtă că, „Ele sunt viaţa noastră şi lungimea zilelor noastre.” Dar când cineva nu cunoaşte nevoia pentru credinţă, deoarece crede că a se angaja în Tora şi Mitzvot este suficient pentru ca el să fie printre servitorii Creatorului, nu i se dau coborâri de sus pentru a aprecia ridicările.
Munca lor este în exterior. Ei nu au nicio intenţie de a intra înăuntru. Cu alte cuvinte, scopul lor nu este de a fi complet anulati în faţa Kedusha (divinitate) – unde sfânt înseamnă „retras şi separat de sine,” aşa cum este scris, „vei fi sfânt căci Eu sunt sfânt,” – în acel timp va fi numai autoritatea Creatorului, deoarece cel de jos doreşte să se anuleze în faţa rădăcinii, şi tot ceea ce vede este că merită să trăiască numai pentru beneficiul Creatorului.
Pentru ca o persoană să fie într-o stare unde să vrea să trăiască numai pentru a dărui încântare Creatorului, trebuie să se echipeze cu o mare credinţă în măreţia Creatorului, să o facă pentru ca să merite să se anuleze pentru beneficiul Creatorului. Şi credinţa pe care a dobândit-o în timpul creşterii nu este suficientă pentru el. Pentru credinţa pe care a obţinut-o în timpul creşterii, el poate deja să lucreze şi să respecte Tora şi Mitzvot în toate detaliile şi preciziile. Aceasta este, pentru că nu trebuie să se anuleze în faţa Creatorului. În schimb, el îi cere Creatorului, ca din moment ce el respectă Tora şi Mitzvot pe care Creatorul ni le-a comandat prin Moise, pentru aceasta Creatorul îi va îndeplini toate dorinţele.
El crede în recompensă şi pedeapsă, şi cu siguranţă, aşa cum au spus înţelepţii noştri, (Avot, Capitolul 2, 21), „Dacă ai studiat multă Tora, ai încredere în stăpân să îţi plătească pentru muncă.” Aşadar, deoarece baza care îl obligă să respecte Tora şi Mitzvot depinde de recompensă, nu de Cel ce dăruieşte recompensa, nu trebuie să se angajeze în măreţia credinţei Creatorului, ci numai în măreţia sau puţinătatea recompensei. Apoi, nu este nicio întrebare cu privire la înălţare şi declin, crezând în măreţia şi importanţa Creatorului. Dimpotrivă, singurul lucru care este pertinent este că se angajează în Tora şi Mitzvot sau că devine mai slab în a le respecta, deoarece nu crede mereu în recompensă.
Aceasta cauzează celor care se angajează în Tora şi Mitzvot pentru a primi recompensă – că uneori sunt printre oameni care nu cred în recompensă şi pedeapsă – să poată influenţa o persoană cu gândurile lor, ceea ce îl face să se izoleze complet de Iudaism. De aceea, nu trebuie să intre în contact cu oamenii care după părerea lor sunt liberi în viziunea lor, deoarece îi aduc gânduri străine despre credinţă în recompensă şi pedeapsă. Dar în total, cei care se angajează în Lo Lishma nu experimentează suişuri şi coborâşuri, însemnând că nu este nevoie de prezenţa coborârilor.
Dar cei care doresc să lucreze din cauza importanţei Creatorului, care mereu au nevoie a spori credinţa în importanţa şi măreţia Creatorului, că numai importanţa şi măreţia Creatorului îi obligă să respecte Tora şi Mitzvot pentru a dobândi Dvekut cu Creatorul, aceşti oameni trebuie mereu să-şi asume şi să preţuiască măreţia Creatorului. Trebuie ca mereu să evalueze că, dacă au o deprindere pentru spiritualitate, este deoarece Creatorul îi aduce mai aproape, în timp ce ei sunt complet neputiincioşi în afară de cazul în care vor trage din aceasta nişte foloase pentru ei înşişi. Prin urmare, principala muncă este în a se anula pe sine. Totuşi asta este împotriva naturii; numai prin mântuirea Lui pot ei să o atingă.
Aşadar, în timpul ridicării, o persoană crede că este deja un lucru natural, şi că nu are nevoie de ajutorul Creatorului deloc. De aceea, o corecţie a fost făcută, denumită „declin,” că i se arată mereu măsura puterii lui – ce poate face de unul singur şi cum vede asta. Dar când este aruncat afară din starea lui, când credea că este deja un om şi nu precum bestiile ce lucrează pentru ele, nici măcar nu simte că vor să îl arunce în josnicia în care se descoperă mai târziu.
Şi totuşi, în timpul declinului, el nu vede că începe declinul. Dimpotrivă, când coboară, rămâne inconştient. Şi după ce este jos de ceva vreme, el este, de asemenea, ajutat şi i se spune, „Trebuie să ştii că acum eşti în declin.” Şi înainte să i se spună este inconştient, nu ştie nimic. Totuşi, cineva trebuie să creadă că şi asta e aşa, deoarece, a cunoaşte nu vine de la sine. În schimb, el trebuie să ştie că aceste declinuri i-au fost date pentru a învăţa cum este posibil să aprecieze starea de înălţare. Dar în timpul declinului, cineva nu poate învăţa nimic din acesta.
Totuşi, în timpul ridicării poate face o judecată adevărată şi să spună, „Acum sunt într-o stare de credinţă, şi asta a venit la mine de la Creator. Altfel, voi cădea imediat într-o stare de dragoste de sine.” Dacă nu face acest calcul, şi îi mulţumeşte Creatorului pentru că îl aduce mai aproape, el este imediat aruncat. Prin urmare, reiese că este imposibil să obţinem plăcere adevărată din apropierea de Creator numai dacă el o poate aprecia aşa cum este scris mai sus, „Precum avantajul luminii faţă de întuneric.”
Rezultă că, pentru ca să primească creaturile încântarea şi plăcerea şi să o simtă, toate aceste declinuri au fost necesare. Ele sunt denumite „exil,” şi aceasta se numeşte „Divinitate în exil” sau „Divinitate în praf.” Şi numai prin asta va avea Kelim (vase) pentru a simţi încântarea şi plăcerea.
Cu cele spuse mai sus, putem înţelege de ce specific la vremea libertăţii, care este noaptea de Paşti, unitatea completă, aşa cum spune Ari, Malchut are acelaşi Gadlut, deoarece Malchut are Mochin de Haya, şi astfel este în noaptea de Paşti.
Răspunsul este că, precis în timpul unei înălţări, când se gândeşte la declinuri ele au puterea să evidenţieze importanţa înălţării. Altfel, este asemenea cuiva căruia îi este dat ceva ce valorează o avere şi îl foloseşte şi se bucură ca de ceva ce valorează câţiva bani.
Aşadar, specific în vremea libertăţii este posibil a pune întrebările. Aceasta este, nu este despre întrebări, ci avem nevoie de întrebări pentru a înţelege răspunsurile, precum Baal HaSulam a spus despre ceea ce este scris, „Vorbeşte acum la urechile oamenilor, şi fie ca ei să întrebe, fiecare om pe vecinul său.” RASHI interpretează că i-a avertizat că cel drept va zice, „Şi ei îi vor servi, iar ei le vor face rău,” şi se va adeveri pentru ei, iar „Apoi vor ieşi cu mari posesiuni” nu se va adeveri pentru ei. Şi este o întrebare, „Dacă Creatorul ar fi dorit să dea posesiuni mari oamenilor Israelului, nu le-ar fi putut Creatorul da? Trebuia el să le spună omenilor Israelului să fie necinstiţi şi să ia vase de argint şi vase de aur de la egipteni?”
Răspunsul este, că atunci când Creatorul i-a spus lui Abraham, că „Îi va da acest pământ lui pentru a-l moşteni,” Abraham a întrebat, „Cum voi şti că îl voi moşteni?” „Şi El i-a spus lui Abraham: Să ştii cu siguranţă că sămânţa ta va fi străină într-un pământ ce nu e al lor … şi apoi vor ieşi cu mari posesiuni.” Şi el a întrebat, „Ce vedem noi în răspunsul Creatorului la întrebarea lui Abraham, ‘Cum voi şti eu …,’că prin a fi într-un ținut ce nu e al lor, însemnând exil, Abraham va fi sigur că vor moşteni pământul?”
El a spus că din moment ce nu este lumină fără Kli (vas), adică nicio umplere fără lipsă, şi Abraham a spus către Creator că nu a văzut că ei vor avea nevoie de lumini atât de mari, denumite “ţara Israelului.” Din acest motiv, Creatorul i-a spus că prin a fi în exil şi cerându-i Creatorului să-i elibereze din exil, cum îi va elibera El? Numai cu mari lumini, deoarece “Lumina din ea reformează.” Aşadar, apoi vor avea nevoie de mari lumini.
Şi explică despre asta ,că din această cauză asta Creatorul a spus că vor împrumuta Kelim (vase) de la egipteni – însemnând că vor lua asprimea egiptenilor, chiar dacă pentru împrumut – pentru a primi luminile, şi apoi le vor returna Kelim. Cu alte cuvinte, ei au luat duritatea pentru a înţelege răspunsurile. Este precum a fost spus mai sus, că este imposibil a înţelege lumina dacă nu din interiorul întunericului. De aceea, toate întrebările vin specific în vremea libertăţii.
Înapoi la pagina SCRIERI SOCIALE – (link)