Înapoi la pagina SCRIERI SOCIALE – (link)
Fă-ţi un Rav şi cumpără-ţi un prieten – 2
Articol Nr. 08, 1984-1985
Considerând ce am discutat în articolul nr. 1 (1984-5), trebuie să elaborăm puţin.
Trebuie să discernem între a) om; şi Creator; b) un om şi prietenul său; şi c) un om şi restul oamenilor, care nu sunt prietenii lui, deşi, se spune, „Toţi ai Israelului sunt prieteni”.
La un moment dat, găsim cuvintele, „fă-ţi Rav (profesor/persoană importantă) şi cumpără-ţi prieten,” sunt calea corecţiei, şi altă dată, calea este în cuvintele, „Şi judecă pe orice om favorabil”. (Avot, Capitol 1). Să înţelegem diferenţa între „fă” şi „cumpără,” şi sensul judecării favorabile.
Ar trebui să interpretăm „fă”, ca venind să elimine din raţiune. Este aşa, fiindcă cum poate determina raţiunea ceea ce este bun pentru mine atunci când ea nu poate înţelege dacă ceva merită sau nu făcut? Sau vice versa, dacă raţiunea le consideră ca egale, cine va hotărî pentru o persoană ce să facă? Aşadar, acţiunea poate decide.
Ar trebui să ştim că sunt două căi înaintea noastră: să lucrăm pentru a dărui sau să lucrăm pentru a primi. Sunt părţi în corpul omului care îi spun, „vei reuşi în viaţă dacă lucrezi pentru a dărui, şi ăsta este modul în care te vei bucura de viaţă.” Acesta este argumentul înclinaţiei bune, aşa cum au spus înţelepţii noştri „Dacă faci aşa, vei fi fericit în lumea asta şi fericit pentru lumea următoare.”
Şi argumentul înclinaţiei rele este opus: este mai bine să lucrezi pentru a primi. În acea stare, numai forţa denumită „acţiunea care este deasupra raţiunii” hotărăşte, nu intelectul sau emoţia. Aceasta este motivul pentru care „a face” este numit „deasupra raţiunii” şi „deasupra raţionalului” şi asta este forţa denumită „credinţa care este împotriva intelectului”.
„Cumpără” este conform raţiunii. În mod normal, oamenii vor să vadă ce vor să cumpere, aşa că vânzătorul le arată bunurile şi ei negociază dacă merită sau nu preţul pe care comerciantul îl cere. Dacă nu cred că merită, ei nu cumpără. Aşadar, a cumpăra este conform raţiunii.
Acum vom explica subiectul „Rav” şi subiectul „prieten.” Un prieten este ceva numit „societate”, când oamenii se adună şi vor să se unească. Asta se poate întâmpla prin echivalenţă de formă, prin faptul că toţi se vor îngriji de dragostea pentru ceilalţi. Prin asta, ei se unesc şi vor deveni unul.
Aşadar, când o societate stabileşte să devină un singur grup, vedem că oamenii care se gândesc să creeze o astfel de societate caută de obicei oameni care sunt la fel în viziune şi atribuţii şi pe care îi văd mai mult sau mai puţin egali. Altfel, nu-i vor accepta în grupul pe care vor să îl stabilească. Şi apoi începe munca de iubire pentru prieteni.
Dar, dacă nu sunt echivalenţi cu ţelul societăţii de la început, înainte chiar să intre în societate, nu se poate aştepta să iasă ceva din acea legătură. Numai dacă a fost o egalitate aparentă între ei înainte să intre în societate se poate spune că ei încep să se străduiască în munca de iubire pentru ceilalţi.
Între om şi Creator
Între om şi Creator, ordinea începe cu „Fă-ţi un Rav,” şi apoi, „Cumpără-ţi un prieten.” Cu alte cuvinte, mai întâi cineva trebuie să creadă deasupra raţiunii că Creatorul este măreţ, aşa cum este scris în Zohar (p 185, paragraf 191 în Comentariul Sulam), „Frica, cea care este noţiunea de bază, înseamnă că omul ar trebui să se teamă de Îndrumătorul său deoarece El este măreţ şi conduce.”
În măsura în care omul crede în măreţia Creatorului, care este numit „Mare”, el are puterea, să dea pentru a „cumpăra,” însemnând să cumpere în ciuda iubirii de sine pentru a obţine echivalenţă de formă, denumită Dvekut (adeziunea) cu Creatorul. Şi asta se numeşte Haver (prieten): cineva care este în Hibur (legătură/conexiune) cu Creatorul.
Când sunt cumpărate lucruri materiale, trebuie să dăm bani, onoare, sau pur si simplu să facem un efort pentru a le obţine. La fel, când o persoană doreşte să cumpere legătura cu Creatorul, trebuie să abandoneze dragostea de sine, deoarece, altfel, nu poate obţine echivalenţa de formă.
Când cineva vede că nu este potrivit pentru a face concesii ca să cumpere echivalenţa de formă, nu înseamnă că s-a născut cu un caracter slab şi, de aceea, nu-şi poate depăşi iubirea de sine. Dimpotrivă, greşala este în „Fă-ţi Rav,” adică el nu lucrează la noţiunea de credinţă, deoarece, pe măsura importanţei credinţei lui în măreţia Creatorului va fi puterea lui să facă concesii.
Mai mult, cineva trebuie să ştie că dacă doreşte să măsoare nivelul de credinţă, îl poate vedea în gradul de concesii pe care le poate face în dragostea de sine. Apoi, îşi va cunoaşte nivelul în munca credinţei deasupra raţiunii. Asta se aplică între om şi Creator.
Între om şi prietenul său
Între om şi prietenul său, ar trebui să începem cu „Cumpără-ţi prieten,” şi apoi „Fă-ţi Rav.” Asta este aşa deoarece atunci când un om caută un prieten, ar trebui mai întâi să-l examineze să vadă dacă chiar merită să se conecteze cu el. Până la urmă, vedem că a fost făcută o rugăciune specială în referitoare la prieten, pe care o spunem după binecuvântări în rugăciune, „… Ţine-ne departe de om rău şi de prieten rău”.
Asta înseamnă că înainte ca cineva să îşi ia un prieten, trebuie să-l examineze în fiecare mod posibil. În acel moment, trebuie să-şi folosească raţiunea. De aceea nu este spus, „Fă-ţi prieten,” deoarece „a face” implică deasupra raţiunii. De aceea, în ceea ce priveşte omul şi prietenul său, el ar trebui să se ducă cu raţiunea lui şi să examineze cât de mult poate dacă prietenul este în regulă, aşa cum ne rugăm în fiecare zi, „ţină-ne departe de om rău şi de prieten rău.”
Şi când omul vede că merită să se conecteze cu el, trebuie să plătească pentru a se conecta cu acela, adică să facă concesii în dragostea de sine, şi, în schimb va primi puterea de dragoste pentru alţii. Şi apoi, se poate aştepta de asemenea, să fie recompensat cu iubirea pentru Creator.
După ce el s-a conectat cu un grup de persoane care doresc să obţină nivelul de iubire pentru Creator, şi doreşte să ia de la ei puterea ca să muncească pentru a dărui şi să fie impresionat de cuvintele lor despre necesitatea obţinerii iubirii pentru Creator, trebuie să considere fiecare prieten din grup ca fiind mai mare decât el.
Este scris în cartea, Matan Tora (Dăruirea Torei, p 143), că cineva nu este impresionat de societate, sau să le acorde apreciere pentru ceva, decât dacă consideră societatea ca fiind mai mare decât el însuşi. Acesta este motivul pentru care fiecare trebuie să simtă că este cel mai mic dintre ei toţi, deoarece, cineva care este măreţ nu poate primi de la cineva care este mai mic decât el, cu atât mai puţin să fie impresionat de cuvintele lui. Dimpotrivă, numai cel mic este cel care este impresionat apreciindu-l pe cel mai mare.
Rezultă că în al doilea stadiu, când fiecare trebuie să înveţe de la ceilalţi, acolo este problema de „fă-ţi Rav.” Asta deoarece, ca să fie în stare să spună că prietenul său este mai mare decât el însuşi, trebuie să folosească „a face,” care este a face fără motiv, deoarece numai deasupra raţiunii poate spune că prietenul său este la un nivel mai înalt decât el. De aceea, între om şi prietenul său, ordinea este să se înceapă cu ţinerea de „cumpără-ţi prieten”, şi apoi, „fă-ţi Rav.”
Între un om şi ceilalţi oameni.
Mishna ne spune, “Fă-ţi Rav, cumpără-ţi prieten şi judecă pe orice om favorabil” (Avot, Capitolul 1)
Am explicat că între un om şi prietenul său ordinea este că mai întâi te duci şi îţi cumperi un prieten – şi am explicat că a cumpăra este conform raţiunii – şi apoi trebuie să te angajezi în “fă-ţi Rav.” Iar între om şi Creator, ordinea este, mai întâi “fă-ţi Rav,” şi apoi, “cumpără-ţi prieten.”
Trebuie să pricepem sensul spunerii că pe orice om “judecă-l favorabil.” Este asta cumpărare sau facere? Conform celor de mai sus, trebuie să interpretăm înţelesul la “şi judecă pe fiecare persoană favorabil” ca este “a face,” nu “a cumpăra.”
De exemplu, să presupunem că sunt mulţi oameni într-o comunitate, şi un mic grup dintre ei decide că vor să se unească într-o societate care se angajează în dragostea de prieteni. Şi să spunem de exemplu, că sunt 100 de oameni în comunitate, şi zece decid să se unească. Ar trebui să examinăm de ce anume acei zece indivizi decid să se unească şi îi exclud pe alţii din adunare. Este aşa fiindcă găsesc că acei oameni sunt mai virtuoşi decât restul oamenilor din comunitate, sau pentru că sunt mai răi decât ceilalţi şi trebuie să facă acţiuni ca să se ridice pe scara Torei şi a fricii?
Conform cu ceea ce a fost menţionat mai sus, putem interpreta că motivul pentru care acei oameni au fost de acord să se unească într-un singur grup care să se angajeze în iubirea pentru prieteni este deoarece fiecare simte că au o singură dorinţă care le poate uni toate punctele de vedere, astfel încât să primească puterea pentru dragostea pentru ceilalţi. Este o maximă faimoasă a înţelepţilor noştri, “Aşa cum feţele lor sunt diferite, punctele lor de vedere diferă”. Aşadar, aceia dintre ei care au fost de acord să se unească într-un grup, au înţeles că nu este o aşa mare distanţă între ei, în sensul că recunosc necesitatea de a munci în iubire pentru ceilalţi. De aceea, fiecare dintre ei va putea face concesii în favoarea celorlalţi, şi se pot uni în jurul acestui lucru. Dar restul persoanelor nu au înţeles necesitatea muncii la iubirea pentru ceilalţi; aşadar, nu se pot lega cu ei.
Prin urmare, rezultă că atunci când se angajează în unitatea iubirii pentru prieteni, fiecare examinează la celălalt raţiunea şi atribuţiile sale, să vadă dacă se califică sau dacă e vrednic pentru a se alătura societăţii în care acei oameni au decis să poată intra. Este aşa cuminteriorul raţiunii ne rugăm, “Ţine-ne departe de om rău şi de prieten rău”.
Reiese că el se mândreşte faţă de ceilalţi oameni din comunitate. Cum este permis? În definitiv, este împotriva unei legi explicite care spune, “Rabbi Levitas, om din Yavne, ar spune, ‘Fii foarte, foarte umil’” (Avot, Capitolul 4).
Rabbi Yehoshua Ben Perahia spune despre asta, “‘Judecă pe fiecare om favorail’ (Avot, Capitolul 1) înseamnă că în ceea ce priveşte restul oamenilor, ar trebui să meargă deasupra raţiunii, ceea ce se numeşte “a face”, adică, a acţiona fără să raţioneze. Este aşa, deoarece raţiunea sa îi arată că ei nu sunt atât de potriviţi precum oamenii cu care s-a asociat şi asta este ceea ce fiecare îşi spune lui însuşi. Aşadar, fiecare se mândreşte considerându-se deasupra celorlalţi. Sfatul pentru asta este ceea ce el spune, “Şi judecă pe orice om favorabil.”
Asta înseamnă că, în ceea ce îi priveşte pe restul oamenilor din comunitate, ar trebui să-i judece favorabil, şi să spună că, într-adevăr sunt mai importanţi decât el, şi că este greşeala lui că nu poate aprecia măreţia şi importanţa celor mulţi, denumit de înţelepţii noştri, “orice om.” Aşadar, conform raţiunii, nu le vede măreţia, şi am spus că între un om şi prietenul său ar trebuie să fie “cumpărare.” Totuşi, trebuie să folosească “a face,” care este deasupra raţiunii. Şi aceasta se numeşte, “judecă pe orice om favorabil.”
Înapoi la pagina SCRIERI SOCIALE – (link)