Înapoi la pagina SCRIERI SOCIALE – (link)
Referitor la importanţa Societăţii
Articolul Nr. 12, 1984
Este ştiut că, deoarece omul este mereu printre oameni care nu au nicio legătură cu munca pe calea adevărului, ci, din contră, le sunt mereu ostili celor care merg pe calea cea dreaptă, şi, deoarece gândurile oamenilor se întrepătrund, punctul de vedere al celor care se opun căii adevărului îi influenţează pe cei care au ceva dorinţă să meargă pe calea adevărului.
Aşadar, nu este altă soluţie decât să îşi întemeieze o societate separată pentru ei, care să fie mediul lor, adică o comunitate separată, care nu se amestecă cu alţi oameni a căror opinie este diferită de cea a acelei societăţi. Şi ei trebuie să-şi reamintească mereu lor înşişi problema importanţei scopului societăţii, astfel încât să nu urmeze majoritatea, pentru că, urmarea majorităţii este natura noastră.
Dacă societatea se izolează de restul oamenilor, dacă nu au nicio conexiune cu alţi oameni referitoare la chestiuni spirituale şi contactul cu ei se referă numai la lucrurile pământeşti, nu li se vor amesteca punctele de vedere, fiindcă ei nu vor avea nicio conexiune referitoare la religie.
Dar când omul se află printre oameni religioşi şi începe să converseze şi să argumenteze, el imediat îşi amestecă punctele de vedere cu ale lor. Viziunile lor îi pătrund în minte în aşa măsură încât nu va putea să judece că acestea nu sunt punctele lui de vedere, ci ale oamenilor cu care a fost conectat.
De aceea, în materie de muncă pe calea adevărului, el trebuie să se izoleze de alţi oameni. Aceasta deoarece, calea adevărului necesită o întărire constantă, fiindcă este opusă părerilor lumii. Viziunea lumii este cunoaşterea şi primirea, în vreme ce viziunea Torei este credinţă şi dăruire. Dacă cineva fuge de asta, el uită imediat toată munca pe calea adevărului şi cade într-o lume a iubirii de sine. Numai într-o societate în forma de „ajutor reciproc” fiecare membru al ei primeşte puterea de a lupta împotriva viziunii lumii.
Găsim asta şi în cuvintele Zoharului (Pinhas, p 31, punctul 91, şi în Sulam): “Când un om locuieşte într-un oraş populat cu oameni răi, şi nu poate ţine poruncile Mitzvot Torei, şi nu reuşeşte în Tora, el se mută şi se dezrădăcinează din acel loc şi se replantează într-un loc cu oameni buni, cu Tora şi cu Mitzvot. Asta fiindcă Tora este numită „pom”, aşa cum este scris “ pom al vieţii este ea pentru cei care o ţin.” Iar omul este un pom, aşa cum este scris, “Căci omul este pomul câmpului”, fiindcă Mitzvot din Tora sunt asemenea fructelor. Şi ce scrie în ea? “Numai pomul pe care îl cunoşti că nu este de mâncare, pe acela poţi să-l tai şi să-l distrugi, pe el poţi să-l tai din această lume şi să-l tai din lumea cealaltă.”
De aceea, el trebuie să se dezrădăcineze din locul în care sunt oameni răi, pentru că nu va putea să reuşească acolo în Tora şi Mitzvot, şi să se planteze undeva, unde sunt oameni drepţi, şi va reuşi în Tora şi Mitzvot.
Şi omul pe care Zoharul îl compară cu pomul câmpului, precum pomul câmpului, suferă de la vecinii răi. Cu alte cuvinte, trebuie să tăiem permanent buruienile rele din jurul nostru care ne afectează şi, trebuie de asemenea, să ne ţinem departe de mediile rele, de oamenii care nu agreează calea adevărului. Ne trebuie o privire atentă, aşa încât să nu fim atraşi să îi urmăm.
Aceasta se numeşte calitatea de “izolare”, atunci când omul se află în gândurile “autorităţii unice,” numită calitatea “dăruirii”, şi nu a “autorităţii multiple,” care este calitatea iubirii de sine, numită “două autorităţi” – „autoritatea Creatorului” şi „autoritatea propie”.
Acum putem înţelege ce au spus înţelepţii noştri (Sanhedrin, p38), “Rav Yehuda a spus, ‘Rav a spus ‘Adam ha Rishon a fost eretic,’ aşa cum este scris, ‘şi Domnul Dumnezeu a chemat omul şi i-a spus: ‘unde eşti tu?’’ unde ţi-a plecat inima? ’”
În interpretarea lui Rashi, “eretic” se referă la tendinţa către idolatrie. Şi în comentariul, Etz Yosef (Pomul lui Iosif), este scris, “Când scrie, ‘Unde, unde ţi-a plecat inima?’ este erezie, aşa cum este scris, ‘nu merge după inima ta,’ asta este erezie, când inima lui se apleacă spre partea cealaltă”.
Şi toată această problemă este foarte încurcată: Cum poate fi spus că Adam ha Rishon avea aplecare spre idolatrie? Sau, conform comentariului Etz Yosef, că el era în forma “nu merge după inima ta,” este asta erezie? Conform cu ceea ce învăţăm despre munca lui Dumnezeu, că aceasta este doar cu scopul de a dărui, dacă un om munceşte pentru a primi, această muncă ne este străină nouă, fiindcă noi trebuie să muncim numai pentru a dărui, şi el a luat totul în scopul primirii.
Acesta este înţelesul la ceea ce a spus el – că el nu a reuşit în a “nu merge după inima ta.” Cu alte cuvinte, omul nu putea lua hrană din Pomul Cunoaşterii în scopul dăruirii, ci a primit hrana din Pomul Cunoaşterii în scopul primirii. Aceasta este denumită “inimă,” adică inima doreşte să primească numai pentru mulţumirea proprie. Şi acesta a fost păcatul Pomului Cunoaşterii.
Pentru a înţelege această chestiune, vezi introducerea la cartea Panim Masbirot. Şi din aceasta putem înţelege beneficiul societăţii – ea poate introduce o atmosferă diferită – să munceşti numai în scopul dăruirii.
Înapoi la pagina SCRIERI SOCIALE – (link)