Înapoi la pagina IGROT-SCRISORI – (link)
Ajunul de Yom Kipur [Ziua ispăşirii], octombrie 1957
În ceea ce priveşte întrebarea: „De ce am rămas atât de singur în război?” Înţelepţii noştri au spus: „Toţi cei care plâng şi jelesc o persoană demnă”, etc. [Șabat 105b]. Care este semnificaţia plânsului şi a doliului?
Se ştie că există două feluri de plâns: Există plâns de durere şi plâns de bucurie. Când inima se umple cu bucurie, dacă entuziasmul provine din lucruri bune sau din lucruri rele, această emoţie se manifestă spre exterior. Este ca un pahar de apă – când se umple, se revarsă. Este la fel şi cu lacrimile, care sunt un excedent care se revărsă. De aceea există lacrimi de bucurie şi, bineînţeles, contrariul.
Cu toate acestea, lacrimile fără niciun motiv sunt imposibile, deşi există lacrimi artificiale, adică unul care vrea să arate altcuiva că este impresionat de ceva, si acesta este cauza lacrimilor. Cu toate acestea, acest lucru este considerat artificial.
De aceea, atunci când o persoană demnă moare şi îi simţim lipsa, sentimentul şi durerea se acumulează în inimă şi se manifestă în lacrimi. Desigur, atunci când o persoană simte o anumită măsură a lipsei, această lipsă este numită „rugăciune”, iar prin rugăciune extindem din nou pierderea. Dar când nu acordăm atenţie şi nu acceptăm situaţia, vom creşte mai departe de fiecare dată până când vom uita.
Se ştie că morţii sunt uitaţi din inimă, deoarece moartea este numită „disperare”. De aceea există o plângere despre decedatul care a fost conectat cu acea persoană – şi această legătură a solicitat atenţia acelei persoane – că cel neprihănit a pierit, dar nimeni nu observă.
De aceea, pentru a evita calomnierea unei persoane care a fost legată de cel neprihănit, decedatul neprihănit face o corectare, luând înapoi de la acesta ceea ce i-a dat. În acel moment, acea persoană devine foarte rea, deoarece cei care au avut deja voinţa de a primi pentru spiritualitate, atunci când pierd spiritualitatea, lucrurile corporale încep să umple măsura plăcerii spiritualităţii. Prin urmare, ei cad mult mai jos, însemnând, în mai multe măsuri de pofte josnice şi pasiune pentru onoare.
Acesta este motivul pentru care a explicat după evenimentul care s-a întâmplat cu noi, că au uitat esenţa şi au luat o cale a disputei…
În orice caz, ştim care ar fi rezultatul prealabil. Există oameni care îşi pot ascunde gândurile şi există oameni care nu au acea putere şi gândurile lor apar în afară, adică fac lucruri neadecvate şi arată tuturor lucruri pe care nu le-au avut şi că nici nu au avut vreo legătură cu cei neprihăniţi.
Deci, de ce eşti surprins acum? Asta a fost determinat imediat după Yom Kipur (Ziua ispăşirii) din 1954 şi de atunci nu a fost decât o succesiune de dezvoltare a gândurilor şi acţiunilor lor.
Acum veţi avea o înţelegere mai bună a necesităţii de a crede în cuvintele înţelepţilor noştri, care obligă omul să spună: „Lumea a fost creată pentru mine”. Dar cum luaţi această măreţie – că ar trebui să existe o mândrie excesivă? Cu toate acestea, dacă fundaţia este în întregime de credinţă, putem să credem şi asta. Dacă o persoană lucrează pentru sine, atunci există astfel de argumente. Dar dacă cineva vrea, cât de puţin, ca dorinţa lui să fie pentru Creator, el poate să creadă şi acest lucru, deoarece avem nevoie de credinţă la fiecare pas al drumului.
„Cei neprihăniţi sunt mai mari în moartea lor decât în viaţa lor”. Asta înseamnă că trebuie să creştem credinţa atunci când mor, mai mult decât atunci când ei trăiau, deoarece întreaga bază a căii drepţilor este în credinţă. Numai în acest fel apare cunoaşterea şi numai unul care a fost răsplătit cu a merge pe calea credinţei va avea înţelepciune şi putere.
„Oricine este inactiv cu elogierea unui înţelept trebuie să fie înmormântat în viaţa lui” [Șabat 105b]. Acest lucru înseamnă că, în cazul în care deficienţa nu este simţită, lenea este simţită. Din moment ce nu simte pierderea şi nu este suficient de impresionat să trezească un elogiu în inima lui, atunci chiar dacă el este încă în viaţă, înainte ca vitalitatea pe care a primit-o de la înţelept să se îndepărteze de la el, totuşi, el ar trebui să fie îngropat în viaţă.
Deoarece morţii pot fi corectaţi numai prin înmormântare, acest om ar trebui îngropat, deoarece moartea, este sigur că va veni, ceea ce înseamnă că viaţa se va îndepărta de el. De aceea înţelepţii noştri ne spun că trebuie să fie înmormântat chiar acum…
Baruch Șalom HaLevi
Fiul lui Baal HaSulam
Înapoi la pagina IGROT-SCRISORI – (link)