înapoi la pagina CĂRŢI SEMION VINOKUR (link)
„Dumnezeu a zis: «Să fie nişte luminători în întinderea cerului, ca să despartă ziua de noapte; ei să fie nişte semne care să arate vremurile, zilele şi anii; şi să slujească de luminători în întinderea cerului, ca să lumineze pământul». Şi aşa a fost. Dumnezeu a făcut cei doi mari luminători, şi anume: luminătorul cel mai mare, ca să stăpânească ziua, şi luminătorul cel mai mic, ca să stăpânească noaptea; a făcut şi stelele. Dumnezeu i-a aşezat în întinderea cerului ca să lumineze pământul, să stăpânească ziua şi noaptea şi să despartă lumina de întuneric. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun. Astfel, a fost o seară şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a patra.”
Să ne amintim că ființa umană (Adam) din interiorul tău nu s-a născut încă. Acest citat vorbește doar despre crearea mediului pentru nașterea și viața lui. Ce este un „mediu”? El este constituit din forțe – forțele Creatorului care vor influența persoana. Ele există doar pentru a o aduce către scopul Creației: unificarea cu Creatorul și fericirea veșnică.
Deci, care sunt forțele puse în evidenţă în Ziua a Patra? „Dumnezeu a zis: «Să fie nişte luminători în întinderea cerului, ca să despartă ziua de noapte.»”
Luminătorii trebuie să guverneze atât „noaptea”, cât şi „ziua”, ele fiind stările prin care trece cel care se află pe calea către Creator. Cu siguranţă ai simțit deja constant perioade de urcări și coborâri; ele sunt „ziua și noaptea” despre care vorbim.
„Ziua” se referă la o urcare, atunci când eşti plin de încredere că te afli pe calea cea dreaptă, avântându-te în zbor, anticipând porţile care se vor deschide pentru tine către lumea spirituală în orice secundă de acum încolo. „Noaptea” este o coborâre, atunci când nimic nu-ţi provoacă bucurie, iar lumea spirituală pare să nu existe și te întrebi: „Oare de ce îmi pierd viața cu astfel de lucruri fără sens?”
Aceste întrebări îţi sunt strecurate de propriul tău egoism. Egoismul găsește momentul perfect să atace, întrucât știe că dacă perseverezi şi evadezi în dimensiunea spirituală, vei scăpa de sub dominaţia lui. În mod natural, egoismul nu-şi doreşte acest lucru, aşa încât te face să-ţi pui întrebări de tipul: „În folosul cui munceşti?” „Poţi oare să-l vezi?” „Unde îţi este mintea?” „Priveşte în jur, oamenii îşi duc viaţa în linişte şi într-un mod plăcut, în timp ce tu te zbaţi pentru un scop nerealizabil!”
Vrei să continui?
Un singur lucru ţi se poate sugera: când se aşterne „seara”, asigură-te că eşti înconjurat de oameni ca tine, care sunt în căutarea căii către lumea spirituală. Prietenii care au același scop ca tine vor prelua greutatea loviturii egoismului, iar tu o să-ți dai seama că singur ești neajutorat, dar împreună veţi rezista.
Un alt sfat util este să mergi la culcare. Ce înseamnă să „mergi la culcare?” Înseamnă să te deconectezi de toate întrebările sâcâitoare, să le blochezi și să nu te uiți înapoi. Vei trece prin această perioadă „dormind”. Hei, afară este oricum întuneric! Întinde-te și dormi, astfel încât atât mintea (gândurile, logica), cât și corpul (dorințele) să fie la același nivel, ca un animal. În principiu, nu lăsa nimic înăuntru.
Este ca și cum te-ai anula, te-ai desfiinţa, aşteptând să-ţi aduni puterile. Fără niciun gând, nu faci nimic, nicio acțiune, nicio mișcare, și pe bună dreptate. Pentru că ştii că dimineața e după colț.
„Dimineața” înseamnă o nouă urcare, o ieșire din starea de cădere.
Te poţi întreba: „De ce ne trimite Creatorul aceste stări de urcare şi cădere? Nu ne-ar fi putut El binecuvânta cu toată bunătatea, așa cum are de gând să facă oricum în cele din urmă, evitând toate aceste suferințe și îndoieli?” Ei bine, El ne trimite aceste stări pentru că fără ele nu ar exista nicio avansare, pentru că avansarea nu e posibilă decât printr-o continuă modificare a stărilor.
Doar prin autodepășire se naşte cu adevărat o persoană şi devine un „om” adevărat. Repet, totdeauna vorbim despre ce se întâmplă în interiorul nostru, iar acolo există „bărbatul” și „femeia” deopotrivă. Această noțiune se referă la „omul din interior” (în ebraică, ghever, de la cuvântul hitgabrut, a birui).
Ce s-ar întâmpla dacă i-ai da copilului tot ce doreşte? Nu s-ar mai dezvolta, ci ar crește rușinat, capricios, egoist și lipsit de empatie. Ai fi fericit să ai un astfel de copil? De aceea trebuie să trecem prin tot ceea ce ne este destinat fiecăruia. Fiecare suflet are o cale unică spre Scop.
De asemenea, în cazul în care Creatorul te-ar pune dintr-o dată într-o stare bună, El te-ar zdrobi cu lumina Lui. Ai fi lipsit de orice liberă alegere, devenind sclavul acelei stări. Cine ar putea refuza fericirea absolută?! Dar Creatorul nu-şi doreşte un sclav al Luminii. El vrea un prieten, un egal, ceea ce poţi deveni numai dacă treci prin toate stările și-l alegi pe Creator din proprie voință.
Sarcina ta este să simți sufletul nemuritor din spatele corpurilor muritoare, după care toate întrebările tale vor dispărea imediat; atunci vei vedea bunătatea care izvorăște din Creator și atitudinea lui particulară față de fiecare suflet. El este cu noi întotdeauna; trebuie doar să ne încredem în îndrumarea Lui, ca un copil care ascultă sfatul unui tată iubitor. Copilul știe că se poate baza pe tată oricum și are încredere în grija lui.
Există un motiv pentru care luminile, care separă ziua de noapte, adică stările tale, sunt în ceruri. „Și să slujească de luminători în întinderea cerului, ca să lumineze pământul.”
Cerul se referă la calitatea ta de dăruire, calitatea Creatorului. Pentru că luminile din cer „luminează pământul” (dorințele egoiste), dorințele egoiste sunt supuse „cerului”, adică calității altruiste din interiorul tău.
„Dumnezeu i-a aşezat în întinderea cerului, ca să lumineze pământul, să stăpânească ziua şi noaptea şi să despartă lumina de întuneric. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun.”
Rezultă că numai „lumina din cer” afectează schimbarea stărilor noastre, separându-le: „și să stăpânească ziua şi noaptea şi să despartă lumina de întuneric”.
Să repetăm încă o dată: acest text biblic descrie structura universului în care Adam va locui. Adam este omul din tine. Cerul, pământul și luminile se referă la calitățile altruiste și egoiste în care el va exista.
Creatorul va împinge omul către dobândirea lumii spirituale. Pentru asta, trebuie să te identifici cu calitățile tale interioare, cu „omul” din tine. Dacă vei reuși, vei trece prin toate stările care te aşteaptă, împreună cu El. „Nopțile” și „zilele”, „diminețile” și „serile” sunt stări spirituale concepute să te aducă înspre Infinit, la viața din Lumea Superioară.
Iar aceștia (luminătorii) „… să fie nişte semne care să arate vremurile, zilele şi anii.” Ori de câte ori vorbim despre timp nu trebuie să ne imaginăm zile corporale, luni și ani, pentru că nu există timp în lumea spirituală. Cum ar putea timpul să existe în infinit?! Eşti deja conectat la un suflet etern, nemuritor, deci unde poate fi loc pentru noțiunea de timp?! Într-adevăr, nu există timp, ci numai stări în schimbare pe calea ascendentă, de-a lungul scării spirituale.
„Ziua” semnifică o stare în schimbare – ascensiune și coborâre în cadrul unei trepte („dimineața”, „ziua” și „seara” formează împreună „o zi”), înainte de trecerea către treapta următoare.
Hodeș (o lună) derivă din cuvântul hiduș (reînnoire) – revenirea la o stare anterioară într-un nivel superior, reînnoită și mai avansată, care a trecut deja prin treizeci de urcări și coborâri. De fiecare dată când ți se dă o muncă suplimentară cu egoismul tău, provocându-ţi o cădere, tu învingi și-ţi continui urcarea de-a lungul scării spirituale.
Șanah (un an) derivă din cuvântul lișot (a repeta), precum mișcarea de-a lungul unei spirale care revine la aceeași stare, dar pe un nivel superior. Oricum, urcarea este constantă.
„Zilele”, „lunile” și „anii” sunt toate în tine. Tu le „trăiești” prin corectarea dorințelor egoiste mereu noi și din ce în ce mai dificile.
Unele au nevoie de o „zi” pentru a fi corectate, altele necesită o „lună” sau „un an”. Cu toate acestea, direcția rămâne invariabil în sus.
înapoi la pagina CĂRŢI SEMION VINOKUR (link)