Înapoi la pagina REGULILE ATELIERULUI – (link)
„Nimeni nu știe răspunsul, încercați să îl aflați împreună”.
„Dacă zece oameni nu știu nimic, dar se conectează, ei vor afla cu siguranță răspunsul corect”.
Regulile de bază ale atelierului
Pe tot parcursul atelierului vom respecta câteva reguli simple prin care vom putea ajunge la un sentiment de căldură și apropiere între noi și vom permite, totodată, revelarea forței comune a cercului care îi trezește și îi conectează pe participanți. Vorbim de la nivelul conexiunii dintre noi și respectăm următoarele:
Ascultarea
Îl ascultăm pe prietenul din cerc care ține obiectul semn al vorbitorului. Vorbim pe scurt, din ceea ce simţim și nu din creierul nostru și ne raportăm la subiect într-un mod clar. Nu îi tăiem vorba celuilalt şi nu îl întrerupem. Este recomandat ca fiecare prieten să vorbească atunci când îi vine rândul, chiar și pentru a spune câteva cuvinte.
Egalitatea
Când comentăm tot felul de întrebări, fiecare își spune părerea. Toţi participă și se simt ca fiind egali, fiecare având şanse egale de a se exprima. În conexiunea dintre noi nu există nici mai mici, nici mai mari; în cerc toţi sunt egali.
Completarea
În cerc, nu vreau să fiu negativ sau critic și nu mă cert niciodată cu un alt prieten. Chiar dacă mi se pare că prietenii spun lucruri prostești sau ceva greșit, accept tot ceea ce spun ei ca fiind adevărul absolut și încerc doar să adaug și să completez ceea ce spune prietenul.
„Nu există argumentări, ci doar unu plus unu, plus unu, plus unu. Și fiecare se adaugă celuilalt și nimeni nu argumentează; nu există așa ceva; chiar dacă se pare că, dacă nu voi putea cu adevărat să mă ridic peste mine, peste atributul meu de a fi critic, și auzind că celălalt spune ceva, trebuie să mă corectez imediat, întrucât dacă aud ceva incorect de la prieteni, este un semn că eu nu sunt ok, și atunci toţi nu fac decât să adauge la cece spun ceilalţi; cineva poate spune o jumătate de frază și eu adaug, adaugă el, și așa se întâmplă lucrurile, mereu adăugăm.”
„Cu toții ne gândim doar la un singur lucru: anume că se va forma un câmp de căldură între noi, care se numește „zmeura”, care va iradia atributul dăruirii și iubirii asupra noastră, astfel încât Creatorul să înceapă cu adevărat să fie revelat printre noi. Trebuie să dobândim această stare precisă și să tânjim către ea, astfel încât o singură dorință să fie dezvăluită între noi, un singur gând, o singură cerere. Astfel încât Creatorul va fi revelat între noi, ne va conecta pe toţi la unul și apoi se va revela în acela.”
„Unul spune două, trei cuvinte, toată lumea va şti deja ce propoziție vei spune. Nu este nevoie să fii inteligent, principalul lucru este că fiecare va da drumul la ceea ce trebuie să exprime, și nu la înțelepciune. Astfel încât vom putea să ne simțim unii pe alții puțin mai mult și să ajungem la un sentiment general. Totuși, dacă o persoană începe să vorbească cu înțelepciune și începe să filozofeze, el, în fapt, îi oprește pe ceilalți și distruge. De aceea, spun să mergem repede. Două propoziții, cel mult trei. Nu ai voie să spui mai multe. Și dacă cineva începe să dea afară ceea ce are în burtă, i se ia obiectul semn al vorbitorului și gata. El trebuie să fie atent la ceilalți. ”
„Toată lumea se supune grupului, fiecare îşi asumă măreția grupului și vrea să fie conectat cu ceilalți cu adevărat într-o singură dorință, care se numește inimă și într-un singur gând, care se numește creier. Pentru ca inima și creierul să fie conectate. Vrem să construim legătura dintre noi, acel “noi”, un fel de figură umană. Fiecare se pleacă în fața tuturor celorlalți, astfel încât să fie cel mai puţin important dintre toți și, pe de o parte, acceptă tot ceea ce ei gândesc și spun și, pe de altă parte, se arată mai înalt decât alții, din moment ce tânjește mai mult decât alții pentru împlinirea scopului.”
Vorbești doar despre munca comună
În grupul de zece noi revelăm, nu propria conștiință. Chiar dacă cei zece îmi sunt mai apropiaţi decât familia, mai mult decât orice și, bineînţeles, mai mult decât mine, pentru că cei zece constituie o unitate spirituală. Aceasta este cu adevărat existența mea în eternal spiritualitate. În grupul de zece, însă, nu am voie să-mi dezvălui situația personală. Asta nu pentru că mi-ar fi frică de asta, ci mai degrabă pentru că îi voi confunda cu ea. În grupul de zece trebuie doar să ne dezvăluim atitudinea față de lucrarea noastră comună. De aceea vorbim în grupul de zece despre ceea ce trebuie să facem în direcţia centrului grupului, către conexiune, dar nu despre eforturile noastre personale; asta nu este permis.
Construirea unui răspuns comun
Pentru fiecare întrebare construim un singur răspuns comun, astfel încât discuția noastră în grupul de zece să ne conducă la o concluzie asupra căreia putem fi de acord. Fiecare îl completează pe celălalt până când ajungeţi întotdeauna într-un loc unde aveţi un răspuns la întrebarea mea, care poate fi exprimat, anume că la asta am ajuns. O propoziție, două propoziții, nu mai multe, dar toată lumea a ajuns la ea. Și nu pentru că fiecare oferă o scuză; asta nu interesează pe nimeni. Răspunsul ieşit din întregul grup este interesant şi care constituie unicul răspuns.
Continuarea și completarea prietenului
Aveţi o singură dorință, un singur gând care vă aduce la o singură propoziție. Care este propoziția? Propoziția este o stare. Nu există nici o cale de a o ocoli. La noi toţi trebuie să fie într-o singură inimă într-o singură stare. Trebuie să iau ultima jumătate a propoziției prietenului și să o continui. Când vreau să-l continui pe prieten pornind de la jumătatea lui de propoziție, vreau să continui ceea ce ar fi spus el, doar că eu o spun acum în locul lui. Nu toată lumea trebuie să-și completeze gândul, ci mai degrabă să încerce să vină după el și să-l termine, să-l completeze și astfel participă toată lumea. Fiecare în parte şi toţi la un loc nu își așteaptă rândul, ci trebuie să se afle în fluxul de gândire al persoanei care vorbește. Vrem să construim conexiunea dintre noi în acest mod.
Vorbind în profunzime despre aceeași idee
Fiecare prieten care a spus o propoziție, este urmat de un altul care merge mai adânc în propoziție, de un al treilea chiar mai profund … Nu contează dacă ce a spus el este corect sau nu. Îl continui în aceeași idee, nu adaug un alt unghi sau perspectivă, ci mai degrabă exact aceeași propoziție.
Îl ajut pe prieten să-mi continue gândul
Când am spus o propoziție iar prietenul pare acum să o continue, trebuie să-l ajut în interior, să-l ajut să spună ce aș fi spus eu, să-l ajut în interior, în intenție, pentru ca el să exprime doar ceea ce aș fi continuat eu și la fel cu fiecare prieten care urmează până ajungem la o integrare a gândurilor și dorințelor. Aceasta este integrarea și când o faci, o faci cu dorințele. Trebuie să vă întoarceți astfel către interior, să vă plecaţi, să vă schimbaţi opinia în acest fel puţin câte puţin, apoi începeți să vedeți cât de mult sunteți sau nu în contact cu prietenii și asta vă crează de fapt conexiunea. Dacă ajung într-o stare în care mă pot identifica cu prietenul în gândul și dorința mea, acest lucru se numește identificarea cu Creatorul.
Ne simțim conexiunea ca pe un lucru
Ne apropiem unii de alții vorbind despre ceva, fără să conteze de fapt despre ce vorbim; ne simțim, rundă după rundă, tot mai conectaţi între noi şi un lucru, un sentiment comun, un gând, o înclinație. În această conexiune care se construiește între noi, prin aceste runde în care toată lumea vorbește, unde fiecare încearcă să îl completeze pe celălalt, să se integreze în celălalt, prin asta construim forma Creatorului, îl cream pe El.
Ne conectăm între noi atributele, dorințele, înclinațiile, pasiunile, astfel încât acestea să devină un fel de adunare în care conexiunea este dezvăluită brusc și apoi această adunare începe să strălucească, se numește că am ajuns la prima formă a Creatorului din noi și această formă a Creatorului din noi este numită „suflet”.
Trebuie să curg cu prietenii și să simt nevoia de autoanulare
Fiecare intră în inima prietenului său, în mintea lui, astfel încât să se identifice cu el, nu contează dacă este de acord cu el sau nu, el nu critică, ci mai degrabă intră în el și curge cu el. Când intru în prieten și curg alături de el, trebuie să simt câte lucruri mă reţin, sunt împotrivă, cât de mult nu țin pasul cu cuvintele lui. Aici simt că am nevoie să mă anulez, pentru a curge cu adevărat în același ritm cu el, în felul în care curge el sunt alături de el, ca și cum stand în spinarea lui el mă poartă fără să opună nicio rezistenţă. Nu pentru că l-aş urmări ca şi cum i-aş sorbi vorbele.
Încercați să simțiți unde este autoanularea. Când mă identific cu prietenul descopăr, dintr-odată, aici un fel de spațiu în care îl simt pe Creator. Acest spațiu provine din anularea ego-ului meu, întrucât acum sunt dispus să mi-l anulez pentru a mă alătura prietenilor. Deci, același ego pe care l-am anulat se transformă într-un spațiu gol și acolo pot simți măsura identificării mele cu prietenul și măsura revelării Creatorului.
Desenați creatorul ca Un partener în munca din grupul nostru de zece
Lucrăm între noi în grupul de zece pentru a construi vasul și a-L revela pe Creator. Lucrăm de la început împreună cu Creatorul, Îl atragem ca partener în tot ceea ce facem, întrucât în fiecare act pe care îl facem acum noi construim conexiunea, pentru a realiza conexiunea, pentru a revela conexiunea corectă, pentru a-L revela pe Creator întru încântarea Lui; pentru a scurta o poveste lungă, facem totul până avem vazul corect.
„Trebuie să ajungem la vasul spiritual. Să aruncăm în acest vas tot felul de idei, întrebări și apoi vom începe să verificăm. De fiecare dată când aruncați ceva, trebuie să calibrați vasul mai mult, deci este momentul să ne punem următoarea întrebare: suntem oare suficient de conectați, suntem suficient de integrați unul în celălalt? Și atunci verificăm amploarea conexiunii: această întrebare a provocat un șoc și amploarea conexiunii a ajuns să fie diferită faţă de ce a fost la început, înainte de această resetare, întrucât odată resetată conexiunea și de acum schimbată, vasul s-a schimbat și atunci trebuie să măsurați amploarea conexiunii; iar amploarea acestei conexiuni este tocmai răspunsul la întrebare. În orice puneți în vas, puteți măsura oricând conexiunea, întinderea conexiunii fiind de fiecare dată diferită, prin toate rectificările, toate întrebările pe care le aruncați acolo – așa funcționează.”
„Grupul trebuie să înceapă să simtă cum, din interior, din această adunare, din locul în care stai, s-a format în el un fel de cerc cald. De aici ei, prietenii, își creează întregul lor împreună, ca unul. Nu este de fapt o sumă care se amplifică, fiind împreună, de zece ori ci, mai degrabă, o sumă care este mult mai mare, întrucât unitatea lor îi plasează în conformitate cu Forța Superioară care există în ea, cu Creatorul, și încep să simtă că în interiorul lor există o forță care începe să funcționeze, își simt echivalența cu această forță.”
„Ce facem cu grupul? De ce am nevoie în grup? Trebuie să fac în mine transferul de la autoritatea mea la a lor. Să mă plasez acolo, să mă încorporez cu adevărat acolo, să mă topesc, așa cum spunem, în grup. Asta se numește conectarea la ei într-un mod în care eu nu exist. Exist doar în măsura în care îi pot servi, pentru a îi acţiona ca pe nişte roți dințate sau ceva de genul acesta, nu contează cum îl descrieți. Se numește trecerea de la o autoritate la alta.”
„Principalul lucru este integrarea. Întrucât discutăm de tot felul de mijloace sau ce trebuie să facem. Principalul lucru este integrarea pe care ne așteptăm să o avem în forța reciprocă de dăruire unde îl revelăm pe Creator. Creatorul este revelat în măsura în care ajungem la integrarea dintre noi „ca un singur om cu o singură inimă”. Nu acele întrebări aduc revelarea atributului de dăruire în mine, unde descopăr Forța Superioară în conformitate cu aceasta, ca vas și lumină. Mai degrabă este integrarea dintre noi. Dar dacă spunem că am reușit să o facem, aceasta există pentru o clipă, Reshimo este dusă la bun sfârşit și apoi începem să coborâm, să ne distanțăm de acea formă, întrucât Reshimot sunt revelate, apare o nouă grosieritate, astfel încât să faceți o formă mai avansată de conexiune între voi și tot aşa în continuare. Și de fiecare dată o nouă formă, o nouă grosieritate și așa ne ridicăm din treaptă în treaptă.”
„Am căpătat sentimentul că sunt în inimile prietenilor împreună și nu mă separ de ei și încerc mereu să găsesc dorința comună; din ce în ce mai multă căldură, amestecată puternic, în care suntem cu toții împreună ca unul care încearcă să reveleze Cel care este Creatorul. Cum să nu mă opresc în a fi aşa …?”
„Încercăm să facem o astfel de conexiune în care ne vom putea pierde cu toții. Când dispărem în această conexiune, în care devenim – noi, o picătură, atunci Creatorul este revelat. Unul singur nu este capabil să o facă. La sfârșitul zilei, suntem capabili să dobândim o astfel de stare doar când ajungem la recunoașterea faptului că noi înșine nu suntem capabili să ne apropiem și să ne conectăm; atunci, în această stare disperată de lipsă de opțiune, de imposibil, deodată înțelegem cum să ne întoarcem către Creator, cum să strigăm către El, cum să-I cerem, iar El ne răspunde imediat. ”
Pentru a pătrunde în prieten, pentru a descoperi Spațiul Gol din el
Dacă ies din mine și încerc să ascult ce spune prietenul, brusc simt că intru într-un spațiu gol din interiorul lui. Cum putem începe să simțim, ulterior, anumite schimbări în acel spațiu gol, anumite mișcări, de genul care ne vor permite să pătrundem în dorințele noastre interioare pentru Creator, apropiindu-ne de Creator pentru ca, de acolo, să putem depune în continuare eforturi? Dacă îi asculți foarte bine pe prietenii tăi, vei descoperi că te afli într-un fel de spațiu gol, acolo, în cuvintele lui – nu contează despre ce vorbește, principalul lucru este să fie în interiorul lui.
Cum putem începe să-i simțim mișcarea în acel spațiu gol și să ne îndreptăm împreună cu el către Creator? Ascult întrebarea prietenului, răspunsul lui și chiar vreau să intru în el. Și când intru în el, doar ascult, nu-mi activez deloc creierul: vreau doar să aud și să ascult prin senzaţie și să intru în el, iar când intru în el simt spațiul și în spațiu încep să mă obișnuiesc cu el, încetul cu încetul. Mă duc în prietenul meu, în tot ce spune el. Uite la atelier, el spune ceva, nu-mi pasă ce spune. Vreau să intru în el și să văd cum întreaga întrebare va deveni a mea, că va suna în mine.
Că va exista ca un fel de vibrație. Dacă îmi deconectez gândurile, mintea, controlul și ascult doar ceea ce spune el, prin această audiere vreau să ajung la senzaţia lui. Și la fel este cu fiecare. Așa nasc în interiorul meu, dezvolt în mine, senzaţia, acest simț pentru celălalt. Și după aceea îi simt dorința. În interiorul acestui gol vei începe să auzi. Auzi un fel de întrebare sau ce spune el. Prin această întrebare vrei să pătrunzi în el. Ieși către el, parcă te duci în el, într-un spațiu gol, începi să-i cauți senzaţia în acest spațiu gol, din care vorbește.
Înapoi la pagina REGULILE ATELIERULUI – (link)