(Înapoi la pagina ÎNTELEPCIUNEA CABALA – click)
18 Iulie, 2005
În timpul ultimei noastre conversații am vorbit despre om și percepția sa asupra lumii; cum evoluează prin întrupările sale până la o stare în care se naşte în el o întrebare și anume „Care este sensul vieții mele”? „Pentru ce anume trăiesc eu?” Este o întrebare despre esența vieții.
Și această întrebare, conform unei explicații date de Baal HaSulam, se trezește în noi treptat prin întrupările noastre. Evoluția omului este de așa natură încât fiecare nouă generație care vine pe lume este de fapt generația anterioară care s-a reîncarnat. Ei intră în lume cu noi dorințe și o nouă percepție, care le permite să vadă lumea într-un mod diferit. De aceea copiii înțeleg realitatea mai acut decât părinții lor.
Putem vedea asta și în toate diversele lucruri care apar în lumea de astăzi. Adică telefoanele mobile, computerele şi alte gadget-uri ne sunt acum la îndemână. Pe de o parte, generația noastră a dezvoltat aceste lucruri, pe de altă parte, însă, ne este greu să le stăpânim, pentru că pentru noi constituie o noutate. Cu toate acestea, copiii vin într-o lume în care aceste gadgeturi există deja. Ei au o înțelegere naturală a acestora și se descurcă cu ele mult mai bine decât noi.
Se întâmplă aşa întrucât de la o încarnare la alta, când îţi părăseşti trupul, te ridici la forma sufletului și cobori din nou, toată această cunoaştere și toate informațiile pe care le dobândești în viața anterioară, iau forma atributelpr vieții tale actuale. Intri astfel în această lume cu aceste noi atribute, începând o nouă fază, de la zero, iar zero-ul său actual este deja la un nivel diferit decât înainte.
Cu alte cuvinte, ai trăit în fostele tale vase, rectificându-le și umplându-le, acumulând cunoaștere și familiaritatea cu lumea și cu tine însuţi. Cu toate acestea, în noua etapă intri într-o viață nouă, presupund că începi de la zero, având însă toată cunoaşterea în tine.
În fiecare dintre noi, există ceva numit „gena spirituală”, care este lanțul de Reşimot (deminiscenţe) care există în noi, întrucât fiecare din sufletele noastre face parte din sufletul global al lui Adam haRişon (Primul Om), care este ceea ce Creatorul a creat.
Fiecare dintre noi face parte din acel suflet. Doar că aceste fragmente s-au separat între ele și au coborât în această lume. Ființa umană, prin acumularea acestor Reşimot în ea însăşi, prin acumularea informațiilor care există în ea și în sufletul său, trebuie să se întoarcă la starea sa anterioară, prin ea însăşi. Ridicându-se urmând aceiași pași și aceleași lumi, până la rădăcina sufletului său.
Desenul No. 1
Acest proces include viața noastră, existența noastră deasupra acestei lumi, coborârea din lumea Ein Sof (Infinitatea), prin cinci lumi, în această lume și miile de ani ale evoluției noastre în limitele celor cinci simțuri; aici ne determinăm condiţia, până când ajungem la starea în care se revelează în noi „punctul din inimă”, care constituie dorința de a ne întoarce la rădăcina noastră.
Din lumea Ein Sof (Infinitatea), coborâm în etape prin ceea ce numim lumile Aţilut, Briya, Yeţira și Asiya și, la întoarcerea noastră, ni se cere să ne ridicăm exact în aceleași etape, situaţii prin care sufletul a trecut la coborârea sa. Cu toate acestea, descendența sufletului și venirea sa în această lume sunt înregistrate în noi sub formă de Reşimot (reminiscențe) care ne sunt necunoscute; nici noi, de mii de ani, nu am fost familiarizați cu procesul evoluției noastre în această lume. În acest proces, dorința noastră crește de la dorințe corporale, la dorinţa de bani și bogăție, dorinţa de onoare și de cunoaștere, până când ajunge la „punctul din inimă”, iar acest lucru durează mii de ani.
Întregul proces este gradual, extrem de detaliat și se derulează de-a lungul a multelor noastre vieţi și, așa cum am spus în timpul ultimei noastre discuții, se manifestă ca o percepție a realității, adică realitatea lumii în care trăim. Omul există astfel și evoluează în această lume într-un mod natural. Ce înseamnă, într-un mod natural? Înseamnă că, fie şi neavând nicio înțelepciune și niciun fel de cunoaştere privind evoluția sa de mii de ani, el ar evolua în continuare către starea rectificată.
Ființa umană își explorează realitatea; ea are un impuls de a ști. Dorința sa solicită permanent un nivel mai înalt de înțelegere cu privire la lumea în care trăiește și care o împinge să exploreze universul până când I se revelează faptul că întreaga lume, cu toate descoperirile noastre, nu-i aduce până la urmă nicio satisfacție. În acel moment, individul începe să aspire la ceva din afara acestei lumi, la lumea spirituală, la sursă.
De ce? Pentru că la sursă, când eram la nivelul lui Adam haRişon, la nivel spiritual, am fost plini de Lumina Superioară care umplea fiecare suflet. Cu toate acestea, aici, în această lume, suntem complet lipsiți de această Lumină.
Percepția cu privire la realitate este de așa natură încât ne obligă să evoluăm și, mereu, ceea ce aflăm astăzi, care poate părea o descoperire majoră, nu ne va satisface mâine. Asta întrucât acea genă spiritual, care se dezvoltă în ființa umană, cere cu fiecare zi o împlinire din ce în ce mai deplină, mai multe cunoștințe despre lumea noastră. Astfel, individul este constrâns să alerge și să deschidă mai multe aspecte ale realității, în speranța că asta îi va aduce împlinirea.
Și astfel, după mii de ani de evoluție, gândindu-ne că ne putem umple de plăceri corporale – bani, onoare, control și cunoaștere – vedem că omenirea începe să devină din ce în ce mai puțin satisfăcută de aceste plăceri, din moment ce acestea sunt incapabile să ne împlinească dorințele.
De ce nu ne pot ele satisface dorințele? Pentru că, evident, dacă dorința ar rămâne împlinită, ființa umană s-ar bloca în ea, ignorând complet orice altceva; voința de a primi s-ar opri, lăsându-l pe om într-o stare permanentă de împlinire.
Totuși, voința de a primi în sine a fost creată sub forma unei dorințe de a fi încântat, a unei dorințe de a se împlini. Și așa cum indică numele său – „voința de a primi”- aceasta dorește să primească. Simte când primește și simte plăcere în timp ce primește. De îndată ce este împlinită, cu alte cuvinte, atunci când o plăcere intră în dorință, atunci punctul de contact dintre plăcere și dorință este locul în care se simte plăcerea.
De îndată ce plăcerea intră în dorință, aceasta o stinge și o împlneşte în acel grad. O dorință stinsă încetează să mai simtă plăcerea, întrucât plăcerea se simte în interiorul dorinței. Aceasta înseamnă că dorința în sine este cea simțită. Deci, pe de o parte, trebuie să existe pofta, foamea și, pe de altă parte, trebuie să existe plăcerea. Doar atunci când se întâlnesc amândouă, te simţi bine. Iar când dorința este împlinită, ea încetează, dispare până la gradul de împlinire, până la punctul în care se simte că parcă nicio dorință nu ar fi existat. Aceasta este forma unei primiri directe a plăcerii, o plăcere care intră într-o dorință.
Acesta este motivul pentru care nu suntem niciodată sătuli și continuăm să căutăm împlinirea. Astfel producem tot felul de plăceri suplimentare, urmare a persuasiunii anturajului. Avem un individ și avem un anturaj (mediu). Spunem că individul este creat astfel încât el are Reşimot care îl determină să evolueze și să solicite noi plăceri. Totodată, mediul îl influențează și îi aduce în mod constant noi dorințe. Putem spune că suntem făcuţi să credem că există mai multe plăceri despre care nu știm, cum ar fi o CocaCola, un telefon mobil nou, un computer, un nou gen de joc sau o nouă excursie etc.
Desenul No. 2
Voința noastră generală de a primi înregistrează aceste noi oferte de la societate, adică aceste noi forme de plăceri, noi modalități de a fi încântat și începe să le căutăm. Acest lucru ne face să avem în mod constant noi dorințe, astfel încât să putem simți plăcere în acel moment trecător în care dorința noastră intră în contact cu plăcerea.
Rezultă astfel că plăcerea se stinge și o luăm de la capăt, având nevoie de tot felul de lucruri noi, pentru a simți o plăcere cât de mică.
Cu alte cuvinte, ființa umană se află într-o cursă constantă pentru a produce noi dorințe de a avea noi plăceri, iar acele momente în care intră în contact cu noua plăcere, sunt momentele în care simte satisfacție, momentele în care se simte viu, împlinit.
De aceea nu spunem că viața noastră este „eternă”, întrucât sentimentul de a fi viu este prezent doar în acele momente de satisfacție. Și aici putem vedea că, deși Lumina Superioară – cea care produce plăcerea – este în până la urmă o Lumină care se întâlneşte cu dorința, ele nu pot exista niciodată într-o stare în care Lumina să împlinească (să umple) dorința dar să fie, totodată, şi simţită ca aflându-se în interiorul dorinței. După umplere, se simte întotdeauna opusul, senzaţîa de gol.
În această lume, putem vedea doar un singur mod prin care cineva are o împlinire permanentă, și anume o mamă și copilul ei. Mama este o voință de a primi față de fiu, care este, de asemenea, o voință de a primi, astfel încât, dacă ea îi dăruiește, pentru a-i oferi o oarecare plăcere, iar el este încântat, asta este ceea ce aduce cu adevărat plăcere mamei.
Cu alte cuvinte, dăruirea provoacă și plăcere. Și dacă plăcerea vine din dăruire, adică nu depinde de ceea ce simte mama însăși, nu depinde de dorința ei, ci de a avea pe cineva căruia să-i dea, adică de o dorință din afara ei – și dacă există o dorință în afara mamei care dorește să se bucure de ea – atunci ea are întotdeauna ocazia să se încânte oferind această dorință cu împliniri și plăceri. Dar această afecțiune există numai dacă există iubire în mamă pentru copilul ei, în cea care dăruiește celui care primeşte.
Cu alte cuvinte, dacă fiecare dintre noi am avea pe cineva pe care l-am iubit la nesfârșit, atunci toate dorințele acelui cineva ar fi pentru noi ca niște vase pe care dorim să le umplem. Deci, dacă ne-am îngriji suficient de mult de umplerea acestor vase, ne-am bucura fără limite și am simți o plăcere nesfârșită, o viață eternă.
Acesta este motivul pentru care problema existenței noastre nu poate fi rezolvată decât prin acest tip de soluție, ca în cea cu mama și copilul ei. Mama are o dorință firească de a-și iubi copilul mic și de a-i oferi toate lucrurile bune pe care le are, chiar și dincolo de viața ei fizică; simte ceva pentru el care este mai presus de viața fizică, simte literalmente o viață nesfârșită prin copilul ei. Problema este că noi, totuși, nu avem acel sentiment unul față de celălalt pentru început, motiv pentru care viața noastră nu poate fi plină de o plăcere nesfârșită.
Întreaga realitate despre care am vorbit, experiențele noastre cu tot felul de oportunități și posibilități de a ne împlini; cu bani, onoare, cunoaștere, putere și plăceri corporale – această realitate în care trecem de la o încarnare la alta de-a lungul istoriei noastre, revenind mereu, încercând să obținem o satisfacere directă a dorinței, ca și cu plăcerile corporale – toate acele încercări continue de-a lungul încarnărilor, are ca singur scop să ajungem la concluzia că ne este imposibil să ne săturăm de ele.
Și acesta este motivul pentru care există o criză globală care începe acum să fie simțită de omenire. Omenirea a început să dispere în propria sa evoluție și să-și dea seama că nu poate dobândi împlinirea, senzația vieții, prin toate aceste plăceri.
Motivul pentru care descoperim acum acest lucru îl constituie revelarea în noi înşine, în toate aceste mari dorințe lipsite de conţinut, care au rămas neîmplinite după mii de ani de evoluție, în marele gol din interiorul lor – a punctului din inimă – dorința de a să fie împlinit. Este, însă, o jinduire fără nicio direcție și fără a şti exact ce își dorește.
Desenul No. 3
Există două variabile ale acestei dorințe. Pe de o parte, această dorință numită „punctul din inimă” indică faptul că toate dorințele noastre anterioare au fost lăsate neîmplinite. Sunt goale. Cu alte cuvinte, sunt nepotrivite pentru a primi senzația de viață din interiorul lor. Acest lucru este adevărat chiar și în cazul unui individ care nu are atât de mulți bani, onoare sau cunoștințe sau care nu are nici măcar ce să mănânce, nu contează.
Vorbim despre decizia care este deja înregistrată în Reşimot, în interior, ca urmare a tuturor încarnărilor anterioare. În total, între el însuşi și influența mediului său asupra lui, el obține un fel de încredere, o concluzie clară, conform căreia nu are rost să urmărească plăcerile în această lume; adică aici, în această lume, este incapabil să-și găsească vreo împlinire.
Desenul No. 4
În același timp, în punctul din inimă, se dezvăluie o dorință de a găsi plăcerea perfectă, una care este mai presus de toate celelalte plăceri, o plăcere eternă. Plăcerea este efectiv începutul vasului, începutul vasului sufletului. Acest lucru este exprimat, așa cum am menționat, prin întrebarea din interiorul îndividului: „Care este sensul vieții mele”? Întrebarea referitoare la esența vieții, „Pentru ce anume trăiesc”?
Baal HaSulam scrie în paragraful 2 din “Introducere la Studiul celor Zece Sfirot”:
Într-adevăr, dacă ne potrivim, însă, inimile să răspundă unei întrebări care ne frământă de când lumea, sunt încredinţat că toate aceste întrebări și îndoieli vor dispărea de la orizont și vom constata că în locul lor nu a rămas nimic, şi mă refer la această întrebare obsedantă pe care şi-o pune o întreagă lume, anume „Care este sensul vieții mele?” Cu alte cuvinte, cine este cel care se bucură de acești ani numărați ai vieții noastre care ne costă atât de mult, inclusiv numeroasele suferinţe și chinuri pe care le îndurăm pentru ei, pentru a-i fructifica la maximum? Sau, încă şi mai precis, cine este cel căruia îi produc eu încântare?
Adică, el nu are un răspuns cu privire la cine este cel încăntat și cui i se dă încântarea.
Este adevărat că istoricii s-au săturat să reflecteze la asta,
Toți filozofii, politicienii și toți scriitorii și cele mai luminate minți, la fel ca şi omul obişnuit, şi-au pus cu toții această întrebare, de la cel mai tânăr la cel mai în vârstă și nimeni nu a venit cu un răspuns.
… Și în special în generația noastră …
De ce? Întrucât am atins un asemenea nivel al evoluției, încât întreaga lume a ajuns la o anume certitudine, privind incapacitatea acestei lumi de a ne împlini. La urma urmei, trebuie să-i găsim un sens.
nimeni nu dorește să o ia în considerare. Cu toate acestea, întrebarea ne lasă acelaşi gust amar și este la fel de obsedantă ca întotdeauna. Uneori, dă peste noi fără să fie invitată, ne ciuguleşte mințile și ne doboară la pământ, înainte să fi găsit faimoasa strategie de a ne avânta prosteşte în curenţii vieții, ca de obicei.
Practic, până acum, individul ar fi putut reuși să evite această întrebare angajându-se în tot felul de lucruri din viață, cum ar fi plăcerile corporale, banii, onoarea, controlul, cunoașterea, gândind că fie îşi găsește împlinirea prin ele, fie măcar uită de acea întrebare care i-a amărât viața, lăsându-l să se confrunte cu acea întrebare eternă. Dacă aşa ar sta lucrurile, ar fi fost mai bine să o uităm cu totul, dacă nu există un răspuns.
În zilele noastre, însă, conform celor care vedem că se întâmplă în omenire, toată disperarea, starea generală a depresiei, sinuciderile, drogurile și terorismul, această întrebare pare să se trezească din nou și nu avem niciun răspuns pentru umanitate. Asta înseamnă că suntem de fapt în aceeași stare la care se referă Baal HaSulam aici, în “Introducere la Studiul celor Zece Sfirot”, starea în care omul se găseşte la poarta către evoluția spirituală.
Ce înseamnă, „evoluție spirituală?” Ce anume trebuie făcut aici? Cu toții am evoluat de la o viață la alta de-a lungul istoriei noastre, în toate tipurile de alcătuiri, tot felul de structuri ale societății, sclavagismul, evul mediu, a existat apoi perioada industrială, am trecut prin perioade ale evoluţiei mai bune și mai rele … Am evoluat în acelaşi timp, pe o cale firească, fără să ştim cu adevărat cum anume. Iar umanitatea continuă să trăiască, descoperind cumva, din când în când, cum trebuie să progreseze, etapă după etapă.
Putem vedea în propriile noastre vieți, cum de fiecare dată când ne simțim incomod, neîmpliniți sau mai rău, atunci când suferim, acele sentimente ne trezesc și ne împing să găsim o situație mai bună.
Asta întrucât, pe ansamblu, suntem cu toții făcuți din voința de a primi, din dorința de a ne încânta pe noi înșine și de a descoperi golul în voința de a primi, ori acel gol care se transformă într-o suferință și un chin real, trezește voința de a primi în a-şi schimba starea.
La fel ca individul a cărui mișcare este cauzată de gândul că următoarea sa situație va fi mai bună pentru el decât cea anterioară – de la simpla schimbare a unor posturi fizice până la tot felul de gânduri, sau căutări interioare și exterioare – tot aşa se petrec lucrurile cu societatea umană. Descoperirea treptată a deficienței în structura societății și a relațiilor dintre oameni, care continuă să crească și să-i dezvăluie caracterul negativ, împinge umanitatea, grupurile de oameni și națiunile, să se transforme, să-și schimbe situația, să pornească revoluții, să iasă la război sau să-şi modifice cumva situația. Rezultatul acestui process este progresul.
Nu avem nicio idee care ar trebui să fie exact următoarea situație. Nu știm ce este necesar pentru următoarea stare a societății și nu putem analiza fără greşeală stările și relațiile în schimbare dintre ființele umane și în interiorul oamenilor ca indivizi. Pur și simplu nu știm cum să facem asta. Pur şi simplu totul ni se dezvăluie într-un mod natural, etapă cu etapă, una după alta.
Cu alte cuvinte, obținem o stare mai avansată în evoluția noastră, după ce am revelat deficiența stării actuale și, pentru că nu o mai putem suporta și trebuie să facem ceva în acest sens, o schimbăm.
Întrebare: Constatăm că, specific naturii umane și naturii dorinței, este faptul de a dori lucruri pe seama altcuiva. Cum se explică acest fenomen?
Voința de a primi a fost creată diferit. Este creată în așa fel încât, în afară de a se simți numai pe sine și a dori să se umple de tot ceea ce este în jurul său, ea se poate dezvolta, totodată, astfel încât să se poată raporta la orice posedă vecinul.
Mineralul, de pildă, îşi simte doar propriile sale atribute și vrea să-şi păstreze propriile atribute, de manieră permanentă. De aceea, pentru ca acesta să se transforme, este necesar să se introducă o sursă de energie sau putere din afară. Dar toate părțile regnului mineral în sine, toate elementele și componentele creației, fiecare dintre ele dorește să rămână în situația în care se află și să nu o schimbe; se vede și în legile lui Newton, că toate particulele doresc să se deplaseze cu aceeași viteză și să rămână în aceeași stare. Aceasta este natura voinței de a primi la nivelul mineral.
La nivel vegetal voința de a primi se schimbă. Ce înseamnă că se schimbă? Înseamnă că descoperă în mod constant că starea sa actuală este rea și ar putea fi mai bună, după care descoperă că starea „mai bună”, care a apărut printr-o evoluție interioară, este şi ea acum rea și ar putea fi mai bună, și acesta este modul în care evoluează.
Un tip vegetal de voință are deja nevoie de mediu; simte mai mult mediul înconjurător și face tot felul de mișcări în direcția acestuia. Este ca plantele care se întorc către soare sau se închid noaptea ș.a.m.d. Ele trebuie să primească ceva de la mediu și să producă ceva din ele însele către mediu. Au deja un fel de activitate dinamică și reciprocă cu mediul. Vedem că plantele lumii sunt complet conectate la pământ și la atmosferă ca un singur corp și nu ca forme separate. Cu cât descoperim mai multe despre natură și botaniştii pot atesta acest lucru, aflăm că întregul nivel vegetal este ca o singură ființă, o singură creatură care este conectată la mediu. Nivelul vegetal se află într-o stare de echilibru total cu mediul iar interdependenţa este într-o asemenea măsură încât, dacă se achilibrul dispare, își va schimba starea și va putea chiar să-l facă să moară.
Urmează nivelul animal, care deja simte mediul într-un mod total diferit.
Acesta procrează diferit și trăiește diferit. Păstrează încă o legătură cu toți membrii speciei sale, precum și cu fiecare specie în parte, dar fiecare dintre membri este presupus independent în mișcările sale individuale; adică are o viață proprie.
Și astfel, cu nivelul vorbitor, ființa umană, putem observa deja cum oamenii au nevoie de o societate largă, spre deosebire de plante sau animale. De asemenea, putem vedea că ființa umană se naște într-un mod cu totul excepțional. Se naște slab, lipsit de putere, înțelegere, control și de capacitatea de a se susține. Spre deosebire de nivelul animal, unde „un vițel de o zi se numește bou”, întrucât știe deja ce este bine și ce este rău – de pildă, nu va pășuna ceea ce-i face rău – știe exact de ce are nevoie. Toate aceste cunoștințe se găsesc în instinctele sale, cu alte cuvinte, ale sale Reşimot (reminiscenţe) au deja viața pregătită pentru el din momentul în care se naște.
Cu toate acestea, ființa umană, pentru o lungă perioadă de timp (zece, cincisprezece sau douăzeci de ani) există într-o stare în care trebuie să studieze constant și să primească contribuții din mediul său pentru a se integra în societate, a deveni parte a acesteia și a ști cum să se integreze vieţii. Asta înseamnă că, în ceea ce privește evoluția dorinței, cu cât aceasta este mai dezvoltată, cu atât este nevoie de mai mult timp pentru a se dezvolta și cu atât mai mult necesită sprijin din partea societății și contactul cu mediul. În comparație cu toate celelalte niveluri ale lumii, omul este cu siguranță, pe de-o parte, cel mai slab, dar este de departe cel mai puternic și mai măreţ dintre toate după ce a crescut.
Acest lucru ne conduce la înţelegerea faptului că, dacă ne aşteaptă o evoluție suplimentară, aceasta trebuie să fie revelată inițial ca o lipsă, ca o deficiență a stării noastre actuale – o stare în care nu putem să rămânem mai mult. Și tocmai la asta asistăm acum, în situația noastră actuală, în care această voință începe să fie revelată în raport cu tot ceea ce există în lume.
Desenul No. 5
O criză globală în familie, în politică, în cultură, în știință și în orice, pe de o parte, și, pe de altă parte, ni se dă o aspirație către lumea superioară.
Cu alte cuvinte, există ceva care este revelat ca fiind rău în starea actuală și, totodată, altceva, care ar putea fi ca o iluminare de Sus, fiind revelat ca ceva bun, ca ceva care ar putea deveni un scop pentru umanitate. Putem vedea, odată interesul brusc pentru Înțelepciunea Cabala, că acest fapt devine evident. Dintr-odată, există un interes pentru ea și toată lumea a auzit cumva despre ea subconștient, ici și colo, și se întâmplă în mod natural, la fel ca toate celelalte niveluri de dezvoltare prin care am trecut. De pildă, noi nu știam că trebuie să evoluăm de la, să spunem, evul mediu la o societate burgheză sau de la o societate burgheză la un alt tip de structură a societății. Nu știam. Tocmai se dezvăluie treptat, prin incapacitatea noastră de a rămâne în starea noastră actuală, în timp ce, în același timp, ceva începe să se trezească spre următoarea stare și începe să fie cumva văzut.
Este exact ca ceea ce se întâmplă acum, unde, pe de o parte, putem vedea o mare senzaţie de gol în lume și, pe de altă parte, pare să existe un fel de direcție. Doar că, acum, spre deosebire de trecut, există o muncă pe care individual o are de făcut.
Cabaliștii au pregătit cărți și le-au ascuns timp de mii de ani. Ei le-au păzit și nu au fost dispuși să permită răspândirea și revelarea Cabalei. Scriind cărțile, profeții au imaginat vremurile noastre ca fiind epoca revelării Înțelepciunii. Acum trebuie să se fie revelată Înțelepciunea Cabala și să se arate lumii întregi ca remediu și răspuns la acea întrebare cunoscută, întrebarea pe care întreaga omenire şi-o pune – „Care este sensul vieții mele?” „Ce este substanța vieții?”- fără de care umanitatea este incapabilă să meargă mai departe.
Numai Înțelepciunea Cabala poate oferi răspunsul la această întrebare.
Cu toate acestea, rămâne încă o întrebare; cum se ajunge acolo? În mod firesc? Să presupunem că este Înțelepciunea Cabala, sau poate că nu știu ce este – cum se ajunge la ea până la urmă?
Din nou, trebuie fie să fie implantat în noi, în Reşimot (reminiscențe), fie poate pot ajunge la ea printr-un alt semn?
Până acum, ne-am dezvoltat exclusiv prin Reşimot, întrucât gena noastră internă ne-a împins constant să evoluăm. Dar acea genă ne-a împins spre dezvoltarea în această lume, urmărind după tot felul de dorințe, bucurându-ne de tot felul de plăceri: corporale, bani, onoare și cunoaștere.
La fel se revelează această genă interioară și pentru spiritualitate, făcându-ne cumva să „adulmecăm” faptul că aparent următoarea plăcere pe care mi-o doresc nu mai este în lumea asta și că trebuie să mă ridic și să privesc în Sus?
Cum am putea să aducem omenirea în următoarea etapă a evoluției, în noua dorință care este complet diferită de toate cele anterioare? Vedem o mișcare circulară în toate dorințele noastre anterioare – în loc de bani vine onoarea, în loc de onoare vine politica, în loc de politică vine cunoașterea și în loc de cunoaștere, ne întoarcem înapoi la plăcerile corporale – și astfel ne rotim constant în jurul tuturor acestor tipuri de plăcere.
Dar aici nu vorbim despre o plăcere care să se manifeste în anumite îmbrăcăminţi fizice. Este, mai degrabă, un fel de împlinire interioară. De aceea nu suntem în stare să suprimăm această problemă cu plăceri corporale.
Când mă plictisesc de viața mea, alergând tot timpul după bani, mă îndrept către politică. Putem asista la o mulțime de cazuri de genul acesta … sau de la politică mă îndrept către știință, către o împlinire superioară, mai distinsă ș.a.m.d. Într-o asemenea situație, nu sunt în stare, însă, să văd nicio formă, nicio imagine, nimic din cum aș arăta în următoarea situație; Nici măcar nu am exemple la îndemână.
În trecut, obișnuiam să avem oameni care să conducă societatea și să spună: „Trebuie să facem o revoluție și să schimbăm totul complet, să facem cutare și cutare lucruri …” Deci, au existat întotdeauna oameni care aveau o viziune a lor privind viitorul. Aici, însă, în stadiul nostru actual de dezvoltare spirituală, omul se găsește într-o stare de gol interior. El nu înțelege nimic. Este confuz, disperat, fără să fie conștient de ceea ce i se întâmplă și de multe ori este complet lipsit de orice orientare. Întâlnesc o mulțime de oameni, şi toți mă întreabă: „Pentru ce anume trăiesc?” „Ce se întâmplă cu mine?” „De ce depinde totul?” „Se poate schimba ceva?”
Toţi par oarecum nedumeriţi, cu excepția celor care încă reușesc să escamoteze întrebarea și continuă cumva, ca și când ar exista în afara realităţii. Ce putem face? Forța vitalității care te face să îţi continui existenmţa este extrem de puternică în ființa umană.
Așadar, cu siguranță aici se află întrebarea: cum se trece brusc de la nivelul dezvoltării cu picioarele-pe-pământ în această lume – de la situație la alta, de la o plăcere la alta, de la o căutare la alta – la o căutare mai internă, necunoscută, de ordin „spiritual”, așa cum obişnuim să ne referim la ea? Este oare omul cumva condus? Se întâmplă totul prin forțele naturii?
În afară de natură, noi nu credem în nimic. Am vorbit deja despre faptul că individul ar trebui să se refere la toate lucrurile din viață într-un mod foarte realist. Înțelepciunea Cabala o cere, întrucât „judecătorul dispune numai de ceea ce poate vedea cu ochii lui”. Dacă am ajuns până aici prin faptul că unele forțe ne obligă să progresăm, revelându-me în permanenţă noi şi noi obiective, tot așa ar trebui să mergem mai departe. Nu ar trebui să ne bazăm pe niște sfaturi abstracte care nu-şi găsesc corespondent în natură.
Întrebare: Această metodă de dezvoltare a fost inventată de cineva sau a fost descoperită de cineva?
În primul rând, dacă a fost inventată sau descoperită este de fapt același lucru. Când vine vorba de natura realistă a lucrurilor, toți evoluăm prin voința de a primi și există lucruri pe care le descoperim prin experiența noastră în această lume, la care ne referim ca fiind știință, înțelepciune. Cu alte cuvinte, investigăm această lume și tot ce ne înconjoară; înregistrăm lucruri, cercetăm diferite aspecte, diferite forme ale naturii care sunt în jurul nostru și, drept urmare, căpătăm o anume educație.
În concluzie, acesta este modul în care construim știința și nu avem decât știința pe care să ne putem baza. Dacă există şi alte teorii abstracte care nu ne-au rezultat din cercetarea științifică, bazate pe propria noastră experiență și pe cunoștințele pe care le-am dobândit de-a lungul vieții, nu trebuie să punem bază pe ele. Ele sunt doar rodul imaginației cuiva și am văzut deja cât de mult rău și câte daune pot provoca omenirii aceste teorii abstracte atunci când aceasta le acceptă și încearcă să le pună în practică.
Pe de altă parte, avem întotdeauna succes în dezvoltarea sau în realizarea a ceea ce ne-a parvenit prin cercetarea științifică – aceste lucruri sunt garantate. Se includ aici medicina sau tehnologia – tot ceea ce avem și ne produce încântare. Acestea se bazează pe investigațiile între(prinse asupra naturii, pe toate legile și complexitatea ei, pe oportunitățile cercetate de a pune în aplicare toate acestea în beneficiul nostru.
Abordarea corectă este aceea de a utiliza rațional și de a ne bucura de toate realizările umanității. Cu toate acestea, nu ar trebui să punem bază pe toate acele invenții care nu-şi au originea în fapte descoperite în natură. Întrucât, ce descoperim de fapt în natură? În ansamblu, descoperim o relație între un Kli (vas), adică o dorință și plăcere. Cu alte cuvinte, există această dorință, care se regăsește fie în unul, fie într-un amestec al nivelurilor mineral, vegetal, animal și vorbitor. Această dorință, plăcerea este afectată de forțele naturii la nivelurile mineral, vegetal, animal și vorbitor. Asta este tot ceea ce observăm.
Desenul No. 6
Cu toate acestea, nu suntem conștienți de faptul că relația dintre noi și natură este aceeași cu relația dintre dorință și influența asupra dorinței. Aceasta este, însă, de fapt, întreaga noastră investigație și, cu fiecare lege pe care o descoperim, găsim o relație între o anumită dorință, în orice nivel s-ar găsi aceasta și o formă de influență care o afectează. În esență, știința noastră echivalează cu revelarea unei astfel de relații.
De asemenea, spunem că sufletul este un fel de dorință, doar că este o dorință de plăcere, pentru o forță care ne este ascunsă. Este necunoscută și nu o simţim. Dar avem această dorință, avem acest impuls, doar că nu știm pentru ce. Acesta este punctul din inimă.
Deci, în principiu, trebuie să continuăm să investigăm și să tratăm aceste lucruri numai într-un mod realist, concret și experimental. Acesta este motivul pentru care îmi pun întrebarea: cum ajungem atunci la această dezvoltare spirituală, la Înțelepciunea Cabala și la toate aceste observații? Prin anume mijloace artificiale sau într-uo manierăească?
Întrebare: Am discutat despre evoluția voinței, dar putem vedea foarte clar că aceasta este exact o voință de a primi care evoluează, şi care nu evoluează neapărat către întrebarea: „Care este sensul vieții mele?” Dimpotrivă, în majoritatea cazurilor individul încetează să mai dorească. Am discutat, de asemenea, despre faptul că dorința de a primi în evoluție necesită mai mult mediu.
Voința de a primi se întreabă întotdeauna „Care este sensul vieții mele?” sub forma de „mă simt rău”. Când spun „mă simt rău”, „vreau ceva nou”, înseamnă că mă întreb „Care este sensul vieții mele?” dar într-un mod nedecisiv. „Care este sensul vieții mele?” înseamnă „care este scopul vieții mele?” dar nu întreb despre asta în mod special. Mă întreb despre asta doar într-o mică măsură, sub forma de „cum mă voi împlini?”
Dacă simt că dorința mea este complet goală și nu simt că o pot umple, atunci întrebarea se referă cu adevărat la problema: „Care este sensul vieții mele?” Cuvântul pentru „semnificație” în ebraică este „gust” sau „aromă” și indică faptul că nu pot „consuma” nicio împlinire. Este o întrebare foarte simplă, simplă și realistă. Nu este abstractă, dar mi-o pun la fiecare nivel al procesului meu evolutiv. Mă refer mereu la situația mea prin formula „Care este sensul vieții mele?” ceea ce înseamnă „vreau ceva nou”.
Și, în realitate, suntem într-o stare constantă de dezvoltare a aceleiași întrebări, până în momentul în care nu mai putem fugi de ea. Ce înseamnă „nu mai putem fugi?” Înseamnă că nu putem vedea nicăieri altundeva unde putem merge pentru a găsi orice tip de împlinire.
Întrebare: Așadar, dacă fac înconjurul lumii, uitându-mă la oamenii a căror voință de a primi a crescut și se simt goi pe dinăuntru, nu îi voi vedea trezindu-se la întrebarea „Care este sensul vieții mele?” Dimpotrivă, devin mai apatici, le pasă şi mai puțin.
Ai dreptate. Asta întrucât încă ei nu pot vedea rădăcina, o sursă din care pot obține împlinirea. De pildă, dacă chiar acum, știu că doresc să achiziționez un obiect frumos, orice, să cumpăr o mașină sau să devin om de știință sau să plec într-o călătorie sau orice altceva, atunci știu exact ce trebuie să fac pentru a putea realiza acel ceva. Fie economisesc bani pentru a plăti o excursie sau a cumpăra o mașină, sau tot aşa , mă dedic unei cariere științifice și cunoaşterii. Oricum ar fi, știu ce trebuie să fac, pentru a realiza ceea ce îmi imaginez ca plăcere.
Aici, însă, ne apropiem de o stare în care aparent am epuizat toate aceste posibilități și suntem acum complet goi interior. Nu putem vedea, în cadrul acestei lumi, în sfera acestei lumi, o sursă pentru împlinirea noastră. Dacă am fi văzut zărit-o, nu ar fi fost o problemă – ființa umană este dispusă să facă eforturi. Ce trebuie să fac? Douăzeci de ani? Bine, douăzeci de ani! Așa operăm. Poate că ar fi chiar posibil să atingi imediat această țintă și să plăteşti pentru asta ca şi pentru un credit ipotecar? Cine știe? … Dar problema este că nu văd niciun fel de legătură cu asta.
Întrebare: Nu este clar care este diferența dintre cel în care s-a trezit problema „Care este sensul vieții mele?” și altul care este indiferent și apatic față de viață, pentru că ambii sunt incapabili să vadă sursa …?
Deci, întrebarea pe care ţi-o pui este legată de faptul că putem vedea două tipuri de oameni: sunt cei care sunt extrem de amărâţi, dar care se află într-o stare în care, în loc să persevereze și să pună presiune pe ei înşişi, voința de a primi din interiorul lor nu îi împinge înainte, ci doar îi îndeamnă să dorească să o suprime. Cu alte cuvinte, forța care îi trage în jos, pentru a se simți rău, este mai mare decât forța care îi împinge înainte, pentru a ajunge la ceea ce este bine.
Desenul No. 7
Individul este situat într-un anumit nivel intermediar de dezvoltare, așa că aici (se referă la desenul de mai sus), decade în droguri și tot felul de lucruri, sau poate reușește cumva să-şi îndulcească situaţia, așa că nu ajunge la Cabala. Devine disperat, se lasă pradă depresiei, drogurilor, sinuciderii, terorismului și tot felul de adtfel de situații.
La fel cum spune Baal HaSulam, individul are încă succes. Succes în ce? În „(găsirea) faimoasei stratageme de a se lăsa în voia curenților vieții ca şi ieri”.
El reușește să-și diminueze cumva dorințele pentru lucruri simple precum copiii, familia, casa, locul de muncă și rămâne acolo; nu-şi doreşte altceva. Poate un pic de sport sau poate câte o mică provocare, ici și colo, și acolo va rămâne. El se îndreaptă astfel în jos, către dorințele anterioare și trăiește cumva în ele. De altfel, întreaga noastră societate și sistemele sale sociale sunt dezvoltate incredibil de bine în această direcție. Tot ceea ce produce omenirea se face în cele din urmă atât inconștient, cât şi subconștient sau conștient, pentru a atrage individul înapoi. În cele din urmă, se face asta și prin dezvoltarea genelor spirituale, pentru a ne accelera dezvoltarea în bine, recunoscând răul mult mai repede. Spunându-mi: „lasă-te prins în tot felul de plăceri, verifică-ți-le și bucură-te de ele”, de fapt, mă readuc mai repede, în cele din urmă, la căutare și direcția corectă.
Ne construim societatea astfel încât să ne ofere cea mai mare cantitate de plăceri disponibile și să ne împlinească. Dintre lucrurile pe care le producem, care are cel mai de succes la vânzări? Este ceea ce poate oferi societății niște plăceri noi care nu au existat până acum.
Deci, practic, există oameni care încă „reușesc” să evite problema referitoare la sensul vieții, iar acei oameni ar putea avea nevoie să treacă printr-una sau mai multe încarnări suplimentare în căutarea plăcerilor acestei lumi, adică plăceri corporale, bani, onoare și cunoştinţe. Pe de altă parte, există cei a căror forţă de atragere, adică punctul din inimă, este atât de mare și dezvoltată, încât îi trage înainte. Nu le permite să alerge înapoi către unele plăceri și nici să se deconecteze de la voința de a primi. Există două lucruri aici: fie cobor, pentru ca apoi să caut și să găsesc plăcere, fie nu găsesc plăcerea așa că suprim dorința goală, nu mai mi-este foame. Iau un fel de „pastilă”, astfel încât să nu simt foamea. Nu am reușit să obțin mâncarea, dar cel puțin nu simt foamea; și asta este ca şi cu drogurile, să zicem.
Dar întrebarea noastră este de fapt cu privire la cei al căror punct din inimă este deja dezvoltat. Cum evoluează aceştia în continuare?
Se face asta într-un mod natural sau artificial? Este puțin probabil să se facă artificial, întrucât suntem parte a naturii, până la urmă – o voință de a primi împotriva forței care acționează asupra ei. Nu există nimic altceva în realitate și asta descoperim; toată natura care se găsește în universul nostru – mineralul, vegetalul, animalul și vorbitorul – și forța care activează natura și o dezvoltă.
Așadar, întrebarea este în esență următoarea: această forță dezvoltă natura și ne impinge înainte către o dezvoltare care este dincolo și deasupra acestui univers, către unele dimensiuni pe care le numim „Superioare” și „Spirituale”? Asta este cu adevărat problema.
Întrebare: În ultima vreme, am întâlnit câteva persoane care mi-au spus foarte clar că au ajuns la întrebarea „Care este sensul vieții mele?” Le-am spus: „ascultă, există ceea ce se numeşte Cabala”, dar nu au fost deloc interesați. Nu vor să știe și suferă și suferă …
Ce trebuie să faci? Nimic.
Întrebare: Nimic?
Nimic. Tocmai despre asta am vorbit, că individul progresează într-un mod firesc, motiv pentru care diseminarea pe care o facem ar trebui să fie în aşa fel încât să le spunem tuturor că există așa ceva; că există un mijloc de dezvoltare mai rapid, mai convenabil și mai plăcut.
Dar, din nou, sunt doar informații, un fel de „publicitate pasivă”. De ce? Pentru că trebuie să aștepți până când individul își descoperă propria dorință de spiritualitate, în aşa fel încât această dorință să fie revelată în el astfel încât să-l tragă în sus, înainte, mai puternic decât să se afunde în plăcerile acestei lumi.
Și el este propriul său judecător. Au dreptate totuşi atunci când spun: „Este adevărat, simțim încă golul interior, nu ne simțim bine, dar vom rămâne aici deocamdată”. Lasă-i. Poate că trebuie să se reîncarneze din nou și atunci vor veni. Pentru că vedem că aceasta este metoda care ne forțează și niciunul dintre noi, care suntem prezenți aici, nu a venit din proprie voință, ci este mai degrabă obligat să se afle aici; și aceasta este cea mai bună formă de dezvoltare.
Așadar, vom continua pe această temă în următoarea noastră prelegere și vom vedea cum se întâmplă.
(Înapoi la pagina ÎNTELEPCIUNEA CABALA – click)