ŞTIINŢA CABALA

(înapoi la pagina CABALA LUMINA CĂLĂUZITOARE – click)

Cabala este o știință care studiază sistemul creației, modul în care a fost formată, rădăcina esenței sale și structura sa. Ea examinează modul în care Creatorul dirijează acest sistem și modul în care creația ar trebui să se rectifice pentru a se ridica la nivelul Creatorului, ceea ce constituie de fapt scopul creației. Cabala este o știință care se ocupă de apropierea de Creator, în timp ce religia indică pur și simplu oamenilor ce ar trebui să facă cu trupurile lor din lumea noastră. Înțelepciunea Cabala nu are nicio legătură cu mișcările populare religioase.

Baal Şem Tov a creat mișcarea hasidismului pentru a-l ajuta pe evreul ortodox să integreze o anumită cantitate de intenție spirituală în îndeplinirea poruncilor fizice (Miţvot). Cu toate acestea, Baal Şem Tov a fost în primul rând un cabalist de cel mai înalt grad. Prin urmare, el a înfiinţat hasidismul ca o mișcare populară pentru a selecta din masă pe aceia puţini care aveau dorința și capacitatea de a deveni cabaliști. În acest fel a reușit să găsească discipoli care mai târziu au devenit primii Admorim (maeștri și învăţători evrei), care au continuat să-și înfiinţeze propriile tendințe în hasidism și nu numai. Sarcina mișcării a fost să selecteze pe acei indivizi care doreau să-l dobândească pe Creator din colectivitate și să ofere un anumit sprijin mulţimii în general.

Un cabalist este un individ care studiază sistemul creației prin eforturi interioare. Aceast individ priveşte adânc în el și desfăşoară acțiuni numite Tikunim (rectificări). În acest fel, el urcă pe scara lumilor spirituale până la sfârșitul rectificării, pentru a împlini echivalența de formă cu Creatorul și contopirea totală cu El. Acest lucru poate fi dobândit numai prin Înțelepciunea Cabala și numai unul care a fost deja trezit la spiritualitate poate ajunge la asta. Baal Şem Tov a presupus că dacă el ar împărtăși mulţimii cunoștințele de bază ale Înțelepciunii Cabala prin mișcarea hasidismului, cei care au simțit punctul lor din inimă vor veni în cele din urmă către ea.

Toți oamenii vor ajunge în cele din urmă să simtă că au nevoie de înălțare spirituală, dar acesta este un proces treptat. Toate suferinţele și chinurile din lume provin din folosirea greșită a voinței de a primi. Prin urmare, toți oamenii au nevoie de cunoașterea modului de a-și folosi corect dorințele spirituale și corporale. Înțelepciunea Cabala explică oamenilor cum să-și folosească dorințele în cel mai eficient mod pentru a se bucura de ei înșiși, de familia lor și de întreaga omenire acum și în vecii vecilor.

(înapoi la pagina CABALA LUMINA CĂLĂUZITOARE – click)

error: Content is protected !!