O SARCINĂ SPIRITUALĂ

(înapoi la pagina CABALA LUMINA CĂLĂUZITOARE – click)

Realitatea poate fi schimbată de oricine, atâta timp cât el se gândește la Creator. Dacă sufletul său s-a copt prin toate ciclurile și timpul său a ajuns să cunoască spiritualitatea, este inevitabil ca el să fie nevoit să intre în procesul de rectificare spirituală și să învețe să manipuleze puterile spirituale. Nu contează unde ne aflăm în lume, vor exista chinuri și catastrofe pregătite pentru noi oriunde mergem, atâta timp cât nu ne dăm seama. În cele din urmă, suntem în centrul lumii și nu se poate scăpa de asta.

Prevăd că, dacă nu ne trezim acum, necazurile noastre vor spori. Cu cât neglijăm mai mult problema, cu atât va fi mai puternică forța de care vom avea nevoie pentru a ne readuce pe drumul cel bun. Este la fel ca în fizică: atunci când arunci ceva și este deviat de pe calea cea bună, cu cât îşi continua drumul mai departe, cu atât deviația este mai mare și cu atât este mai mare forța necesară pentru a readuce acel ceva pe calea cea bună. Acest model se va întâmpla și cu noi, dacă nu ne schimbăm căile. Nu avem de ales decât să începem să ascultăm ce se întâmplă cu noi.

Este cel mai urgent să ne dăm seama că nimic nu se întâmplă fără un motiv întemeiat și că maniera noastră de a ne comporta influențează ceea ce ne parvine din lumile superioare. Nu ne putem comporta ca niște copii mici, plângând și căutând modalități de a scăpa de necazurile vieții. Trebuie să devenim parte a unei umanități mature: una care știe ce face și își poate asuma responsabilitatea pentru acțiunile sale. Această schimbare de atitudine va începe prin a ține cont de faptul că există întotdeauna un motiv pentru starea noastră. Această înţelegere va determina o schimbare mai mare în conștiința noastră și apoi vom începe să căutăm motivele din spatele a tot ceea ce ni se întâmplă în această lume.

Această conștientizare este inevitabilă pentru toată lumea din generația noastră; cu toate acestea, acei oameni ale căror suflete nu sunt încă pregătite pot trăi oriunde doresc și pot să nu fie conștienți de ceea ce se întâmplă. Cei care sunt gata se vor confrunta cu multe obstacole până când vor începe să folosească forța superioară și să pună în aplicare rectificarea care le-a fost destinată. Necazurile nu-i vor părăsi până nu vor începe să o ia pe calea cea bună. Totul provine din forța superioară care acționează asupra sufletelor și le împinge în funcție de propriul ritm de dezvoltare, iar cei pentru care a sosit vremea să cunoască lumea superioară pur și simplu nu pot scăpa.

După cum am mai spus, lumea este construită ca o piramidă. Sufletele se dezvoltă încet. Unii încep procesul chiar acum, iar alții încă așteaptă să le vină rândul. Nu mă aștept ca toată lumea să se grăbească să caute despre ce se vorbește în Zohar, dar pentru cei care au sentimentul că le aparține, misiunea se sprijină pe umerii lor. Cei care-şi pun întrebarea „Care este sensul vieții mele?” sunt gata să cunoască lumea spirituală. Această întrebare vine de Sus și există un singur răspuns la ea: pentru început, cunoaște forța care a trezit în tine întrebarea, alipeşte-te Lui, apropiete de El și munceşte alături de El.

(înapoi la pagina CABALA LUMINA CĂLĂUZITOARE – click)

error: Content is protected !!