(înapoi la pagina CABALA LUMINA CĂLĂUZITOARE – click)
Dorința trezită de spiritualitate este numită „țara lui Israel”. Oamenii care locuiau în țara lui Israel înainte de distrugerea celui de-al Doilea Templu se aflau în dobândire spirituală. Aceasta înseamnă că, în acel moment, gradul spiritual al poporului lui Israel și prezența sa în țara corporală a lui Israel, se potriveau. În acea stare, oamenii meritau să trăiască în țara Israelului. Când poporul lui Israel și-a pierdut gradul spiritual și a cedat dorințelor egoiste – datorită creșterii ego-ului – nepotrivirea dintre nivelul lor spiritual și prezența lor în țara Israelului a determinat distrugerea Templului și exilul.
În timp ce decăderea spirituală din trecut a provocat exilul poporului lui Israel din țara lor și dispersarea lor între națiuni, astăzi situația este inversă: revenirea fizică în țara lui Israel a precedat revenirea spirituală. Cu toate acestea, trebuie păstrată potrivirea dintre rădăcina spirituală și ramura corporală și, din acest motiv, poporul lui Israel este obligat să dobândească gradul spiritual numit „țara lui Israel”. Pentru acest obiectiv, Înțelepciunea Cabala constituie un mijloc prin care oamenii să se rectifice.
Când Rav Yehuda Așlag și-a finalizat comentariul Sulam la Cartea Zohar, el a scris: „Rezultă că generația noastră este generația zilelor lui Mesia. De aceea ne-a fost dăruită răscumpărarea pământului nostru sfânt.… Am fost și noi răsplătiţi cu revelarea cărții Zohar … dar în ambele, am fost răsplătiți numai cu dăruirea din partea Creatorului, dar nu am primit nimic în mâinile noastre.”[10]
[10] Y. L. Aşlag, „Un discurs la finalizarea Zoharului”, în Matan Tora, trad. Chaim Raţ (Ierusalim, Israel: Ohr HaGanuz, 1995).
Sfârșitul fizic al exilului și întoarcerea poporului lui Israel în țara lor nu sunt suficiente. Este necesară o revenire spirituală. Baal HaSulam face distincție între ceea ce el numește „un timp al dăruirii” și „un timp al primirii”. Un timp al dăruirii se referă la crearea existenței potențiale de către forța superioară; iar timpul primirii este realizarea efectivă a posibilității.
Până când oamenii nu vor fi rectificați, nu se vor simți confortabil pe acest pământ. De aceea atât de mulți oameni părăsesc Israelul. „Nu numai că oamenii din Diaspora nu sunt entuziasmați să vină aici pentru a se bucura de răscumpărare, o mare parte din cei deja izbăviţi și care locuiesc printre noi doresc cu nerăbdare să scape de această izbăvire și să se întoarcă în ținuturile lor din Diaspora.”[11]
[11] Y. L. Aşlag, „Un discurs la finalizarea Zoharului”, în Matan Tora, trad. Chaim Raţ (Ierusalim, Israel: Ohr HaGanuz, 1995).
Incertitudinea și nesiguranța existenței de zi cu zi în Israel este acolo pentru a-i determina pe locuitorii săi să se ridice la nivelul spiritual numit „țara lui Israel”. Scopul forței superioare
este de a aduce omenirea să caute raţiunea, rădăcina tuturor proceselor. Toate presiunile asupra națiunii Israelului de către alte țări și crizele sale interne, la nivel personal, social, şi național, există doar pentru a-i obliga pe oameni să-şi pună întrebări despre scopul existenței lor în această lume.
Unii oameni susțin că, dacă întreaga națiune iudaică ar veni să trăiască în statul contemporan Israel, schimbările dorite în lume vor ajunge la un rezultat. Nu este adevarat. Israelul va deveni important și oamenii vor merge să locuiască acolo numai dacă ne spunem nouă și restului lumii că țara este importantă pentru toată lumea și că ne asumăm misiunea noastră, ca popor ales: să începem să construim centrul spiritual al lumii de acolo, adică ceea ce lumea se așteaptă să facem.
Trebuie să lucrăm pentru a dobândi lumile spirituale superioare pretutindeni pe planetă, dar mai ales în țara lui Israel. Fiecare loc de pe pământ are o forță diferită care acționează asupra sa. Când o persoană se mută dintr-un loc în altul, acționează asupra lui anumite forțe care o determină să se miște. Noi nu putem înțelege cât de mult suntem acţionaţi ca niște marionete și nu avem nimic al nostru decât gândul despre forța superioară și dorința de legătură cu El. Toate celelalte lucruri din noi sunt doar operațiuni dirijate de Sus.
Ţara Israel are o forță specială. Dacă trăim acolo, trebuie să fim în echilibru unic cu forța superioară; altfel va trebui să fim expulzați din țară așa cum am fost exilați înainte. Dar cele patru exiluri au trecut deja și nu va mai exista un alt exil, întrucât structura interioară a sufletului nu o cere. În schimb, chinurile vor crește în Israel până când ne vom da seama că trebuie să ne înălţăm în spirit pentru a dobândi și ţara spirituală a lui Israel.
După rectificarea tuturor atributelor, atât Israel, cât și celelalte națiuni ale lumii se vor aduna împreună și se vor uni, iar noi îl vom simți pe Creator în totalitate. Până să ajungem la această stare, însă, rectificarea stă pe umerii poporului Israel, reprezentanții Israelului spiritual în această lume. Poporul lui Israel ar trebui să se rectifice înainte de oricine altcineva. Astfel, în măsura în care ne rectificăm, vom promova și națiunile lumii spre propria lor rectificare.
Dacă toată lumea din Israel s-ar confrunta cu dușmanii săi interni, inamicii externi ar dispărea; interiorul creează exteriorul. Exteriorul depinde în întregime de interior, la fel cum gradul inferior depinde de gradul superior. Gradul inferior este creat de Cel Superior și își primește hrana de la el. În același sens, comportamentul națiunilor lumii este o consecință a propriului nostru comportament.
Conform celor învățate din scrierile lui Baal HaSulam, mase de oameni ar trebui să participe la avansarea către sfârșitul rectificării. El vorbește despre un proces de rectificare în masă a sufletelor. În orice caz, progresul spiritual al cuiva este diferit de cel al colectivităţii. Pentru individ, rectificarea se împlineşte prin urcuşuri și coborâri personale, în timp ce pentru colectivitate, rectificarea se săvârşeşte prin conectarea cu individul conducător. Națiunile lumii simt întârzierea progresului lor; se simt dependente de Israel, dar au nevoie de Israel numai pentru primele rectificări. Ulterior, ei se vor baza pe ei înșiși pentru propriile rectificări.
Astăzi, sarcina cabaliștilor este să încerce să disemineze necesitatea rectificării către întreaga națiune israeliană și să creeze o metodă potrivită pentru toată lumea, prin publicarea de cărți și prin învăţători calificați. Trebuie rectificate multe, dar chiar și un singur fragment de gând creează schimbări pozitive imense și previne suferinţe cumplite.
(înapoi la pagina CABALA LUMINA CĂLĂUZITOARE – click)