(înapoi la pagina CABALA LUMINA CĂLĂUZITOARE – click)
Structura creației este mult mai simplă decât ne imaginăm: totul se întâmplă în sufletul omului. Sufletul îl simte în el pe Creatorul însuşi, și legătura dintre ei.
Sufletul este singurul lucru creat vreodată și este tot ceea ce există în afară de Creator. Acest suflet nu simte nimic în afara lui și este conștient doar de lumea sa interioară. El se numește Adam sau Adam haRişon (primul om) și este împărțit în multe părți. Fiecare parte este un organ al corpului primului om. Sufletul este, de fapt, aceeași voință de a primi încântare și plăcere. Părțile sale, numite „suflete unice”, sunt dorințe de primire a plăcerii.
Fiecare suflet conține cele 613 dorințe pe care sufletul global al primului om le-a avut înainte să păcătuiască și să se spargă în mai multe fragmente. În Cabala, un păcat înseamnă a primi plăcere pentru propria încântare, spre deosebire de a primi pentru a aduce mulțumire Creatorului. Acesta a fost și păcatul lui Adam haRişon. Ca urmare a păcatului, sufletul său a fost împărțit în 600.000 de fragmente separate, care au ajuns să fie 600.000 de suflete individuale. Fiecare dintre aceste 600.000 de suflete era alcătuit din 613 părți, numite și dorințe. Aceste dorințe au scăzut cu 125 de grade în jos față de starea lor originară, numită „rădăcina sufletului”. Ultimul grad în care au căzut este numit „această lume” și este cel mai de jos grad spiritual al sufletului. Din acea stare inferioară, o persoană trebuie să-şi rectifice sufletul până când acesta revine la starea sa cea mai înaltă, la rădăcina sufletului. Trebuie să se înalţe prin cele 125 de grade printr-o rectificare treptată a celor 613 dorințe.
Păcatul lui Adam este înțeles greșit de noi, așa cum este cazul tuturor termenilor care capătă un sens fizic în lumea noastră. Deși Tora pare să folosească limbajul oamenilor, într-adevăr vorbește despre o cu totul altă problemă, nu despre nişte probleme între oameni. De aceea există concepții greșite în interpretarea termenului de păcat.
Păcatul primului om desemnează o coborâre de la o înălțime spirituală la cel mai de jos grad posibil, astfel încât umanitatea va putea începe să se ridice către Creator din propria sa voință, în mod conștient și urmare a propriei sale alegeri libere.
Dacă am fi rămas în starea de senzație a Creatorului în lumea superioară, unde am fost creați, nu am fi avut nicio modalitate de a acționa independent și am fi fost sub controlul luminii precum un robot, ca un individ oarecare sub umbra unei mari personalități. Nu am fi avut nicio libertate de alegere și am fi fost complet supuși influenței Creatorului. Prin urmare, numai atunci când Creatorul se desprinde complet de omenire, disimulându-se după toate vălurile, în spatele tuturor ascunderilor care separă lumea noastră de cea spirituală, avem libertate reală de alegere.
Decăderea din lumea spirituală se numește „păcatul lui Adam”, deși acum înţelegem că, de fapt, era obligatoriu să se întâmple aşa.
(înapoi la pagina CABALA LUMINA CĂLĂUZITOARE – click)