(înapoi la pagina CABALA LUMINA CĂLĂUZITOARE – click)
În lumea spirituală, lucrurile nu pot exista decât în perechi: plăcere sau absența ei, adevăr și dulce, falsitate și amar. Adevărul este întotdeauna dulce, iar minciuna este întotdeauna amară și ele corespund întotdeauna. Dar această situație nu există în lumea noastră. Falsitatea nu este amară, iar adevărul nu este dulce. În lumea noastră ne confruntăm constant cu decizii dure: să alegem calea dulce, dar superficială și falsă, sau calea amară, dar sinceră.
Nu putem rezista dorințelor care apar în noi. Trupurile noastre pot face distincție doar între amar și dulce, în timp ce mintea noastră știe care este diferența dintre adevăr și falsitate. Dar putem încerca indirect să ne dăm seama că ceea ce considerăm dulce în lumea noastră este de fapt rău și atunci putem simți amărăciunea în acea dulceață. Astfel, alegerea cu mintea ne ajută să schimbăm alegerea trupului. De exemplu, un ins oarecare a fumat de când era foarte tânăr și îi place. Va renunța la fumat numai atunci când este convins de daunele pe care i le va produce, iar după aceea fumatul va deveni amar pentru el.
Acest tip de încâlceală a fost creat odată cu păcatul primului om. În lumea Aţilut, a existat o legătură directă între amar și dulce și între adevăr și falsitate. În acea lume, amarul a indicat adevărul, altruismul, dăruirea și o apropiere mai mare față de Creator. Dar după păcatul primului om și spargerea sufletului său, scântei din acea spargere au coborât sub lumea Aţilut și au fost amestecate într-o asemenea măsură încât falsitatea a devenit dulce și adevărul a devenit amar.
O persoană urcă spre spiritualitate pe trei linii: dreapta, stânga și linia de mijloc. De pe linia dreaptă el primește lumină; de pe linia stângă, dorință; iar pe linia de mijloc el construiește ecranul care rectifică dorința. Astfel, trebuie să ne mișcăm permanent între linii până când ajungem în lumea Aţilut, unde liniile se unesc, iar dulcele spiritual al trăirii „pentru Creator” se contopeşte cu amarul trăirii doar „pentru sine”.
(înapoi la pagina CABALA LUMINA CĂLĂUZITOARE – click)