(înapoi la pagina CABALA LUMINA CĂLĂUZITOARE – click)
Realitatea se schimbă întrucât, dacă ne consolidăm contactul cu Creatorul, nu va mai fi nevoie de suferinţă, adică exact aceleași dureri care sunt inițiate de sus pentru a produce acel contact. Astfel, circumstanțele externe se vor schimba, deoarece nu vom mai avea nevoie de aceleași suferinţe.
Pentru unii, individul este strâns până la sânge de către Creator pentru a-și obține conexiunea. Pentru alții, însă, Creatorul acționează diferit, determinându-i să se întoarcă încet și egoist către El. Acest lucru ar putea fi descris în felul următor: individul se află în vârful piramidei, iar majoritatea se află în partea de jos a acesteia și, din acest motiv, el este tratat în mod diferit. Totodată, el este acela care dezvoltă scopul, în timp ce masele își unesc dorința colectivă cu acel individ. De aceea munca lor este atât de diferită, deși ambele fac parte din gândul creației.
Oamenii nu înțeleg de ce apar schimbări în lume şi în ce fel. Dar suferinţele pe care le îndură îi fac să caute inconștient o putere superioară și să se roage acesteia, întrucât nu mai există altcineva pe cine să se bazeze. Această rugăciune, acea rugăciune pământească, funcționează. Folosind suferinţele, Creatorul ne pune într-o situație fără de câștig și ne încolțește până când începem de fapt să căutăm o altă planetă pe care să trăim. Dar planeta aceea nu poate fi găsită, decât în Creator.
De pildă, este interesant de luat în considerare de ce Creatorul a adus poporul evreu în ţara corporală a Israelului, mai degrabă decât în cea spirituală. Întoarcerea în Israel a fost rezultatul unei rugăciuni aflate în subconștientul nostru și a durerii și suferințelor pe care le-am îndurat noi, evreii, de-a lungul multor ani. Ne-am rugat pentru propriul nostru loc și am primit acel loc. Dar dacă am fi înțeles cu adevărat că suferințele noastre s-au întâmplat cu un anume scop, atunci rugăciunea noastră, rugăciunea masei neîmplinite, ar fi urmărit altceva și ar fi apărut o nouă soluție la un alt nivel, un nivel spiritual.
Omorurile, boala și chinul sunt o parte atât de substanțială a vieții noastre din cauza legii care spune că totul trebuie să revină la rădăcina sa. Aceste obstacole s-au format în timpul desprinderii sufletului de rădăcina sa. Sunt trepte pe care el le-a coborât, ceea ce l-a făcut din ce în ce mai grosier și mai egoist. Prin urmare, neutralizarea acestor obstacole, a acestor atribute, se poate face prin readucerea sufletului la rădăcina sa. Și există o singură modalitate de a neutraliza acest egoism: recunoscând moartea, boala și nefericirea ca pe nişte obstacole. Odată ce dobândim această înţelegere, putem începe să ne atragem pe noi înşine către centrul lumii și să ne reconectăm la rădăcina noastră.
Aceasta este legea echivalenței de formă, pe care am discutat-o anterior. La fel ca şi o bucată de metal într-un câmp magnetic, sufletul este atras în mod natural de gradul său maxim de alipire cu Creatorul. Fiecare stare de a fi, alta decât alipirea completă, este tranzitorie, conducându-ne în aceeași direcție. Indiferent dacă suntem conștienți sau nu, suntem conduși înapoi la acea stare originară. Atunci, însă, când suntem conștienți de acest proces și vedem lucrurile așa cum sunt ele, procesul este accelerat.
Noi nu se putem schimba însuşirile interioare, nu din cauză că ar trebui să aspirăm doar la împlinirea aceastei legi a echivalenței de formă, ci pentru că trebuie să vrem să schimbăm lucrurile din interiorul nostru, în conformitate cu legea respectivă. Ar trebui să dorim ca această lege să existe, chiar dacă am avea puterea să o anulăm.
Calea de a adopta calități superioare, pe care încă nu le posedăm, este întotdeauna conformă principiului „deasupra rațiunii”, adică deasupra minții. Nu există un astfel de exemplu în lumea noastră, pentru că nu putem dobândi mintea Creatorului, mintea superioară. Tot ce putem face este să dezvoltăm mintea pe care o avem deja. Dar în lumea spirituală se petrece o schimbare: mintea umană este înlocuită cu cea a Creatorului. Este un proces lent și treptat. În fiecare grad, omul primește o porțiune suplimentară din mintea Creatorului pe care să o folosească în locul propriei sale minţi. De aceea, în fiecare stadiu, omul ar trebui să lucreze pentru a-și șterge propria minte și a o înlocui cu mintea Creatorului. Pentru a ne ajuta, Creatorul ne trimite un tablou al lumii pe care nu îl putem înțelege cu mintea noastră; nu îl putem accepta sau justifica ci îl putem vedea ca pe un tablou care vine de la Creator pentru a ne aduce beneficii.
Cu alte cuvinte, discrepanța dintre acel tablou și imaginea actuală a lumii pe care o vedem în mintea noastră ne permite să înțelegem că evenimentele se desfășoară în concordanţă cu mintea Creatorului și nu a noastră. Astfel, omul își dă seama că nu are de ales decât să se răzgândească, astfel încât să poată fi de acord cu tabloul lumii care se înfăţişează înaintea lui.
Cel care avansează în acest mod este numit „neprihănit”, întrucât mijloacele sale de progresare sunt de a se rectifica pe el însuşi în așa fel încât să poată justifica fiecare stare în favoarea Creatorului. Un astfel de neprihănit (sau “drept”), este cel care crede că cel care are dreptate este Creatorul. Dacă un individ este conștient de faptul că atunci când simte că este nesatisfăcut de viaţă, el îl blestemă de fapt pe Creator, atunci acea nemulțumire față de viață echivalează cu nemulțumirea față de originea vieții. Este dureros pentru acel individ să-l blesteme pe Creator și, drept urmare, el cere un singur lucru: puterea de a-l justifica pe Creator în orice situație.
(înapoi la pagina CABALA LUMINA CĂLĂUZITOARE – click)