PRIVIRE ASUPRA EVOLUŢIEI DIN PERSPECTIVA CABALEI

(înapoi la pagina O CARTE DESCHISĂ – click)

Cabaliștii care au atins gradul spiritual de revelaree și dobândire absolută susțin că nu există nimic în realitatea noastră decât dorința fundamentală de plăcere. Această dorință se numește „creatură”. Este făcută de Creator (lumina Sa), motiv pentru care creatura simte lumina ca plăcere, pentru că a fost creată de ea, în timp ce absența luminii Creatorului, este resimțită ca durere și chinuri de tot felul: durere fizică , boală, foamete și moarte.

Astfel, suntem compuși doar din senzații negative și pozitive. Creierul nostru a fost creat cu singurul scop de a ne ajuta în satisfacerea nevoilor noastre, pentru a realiza, a înțelege și a face diferența dintre dorințele pozitive și negative, pentru a găsi sursa lor și a dobândi capacitatea de a obţine plăcere și confort.

Orice acțiune în natura minerală se concentrează pe păstrarea formei sale. La plante – scopul principal este creșterea; la animale – mișcarea, dorințele sexuale, familia și societata și perpetuarea speciei, precum și creșterea; la om – pe lângă toate cele de mai sus, apar lăcomia, dorința de glorie, putere și cunoaștere. Dar la baza tuturor acestor lucruri, există încă dorința de bază de a obţine plăcerea, iar mintea nu este decât un instrument suplimentar, a cărui dezvoltare depinde numai de dezvoltarea dorinței de a se bucura. Deoarece cu cât cineva este mai ambițios, cu atât suferă mai mult, este forțat să evolueze încercând să ușureze senzația de inconfort. Individul este obligat să evolueze și să inventeze astfel lucruri noi și să devină mai inteligent.

Dacă diminuăm artificial intensitatea dorinței, omul simte mai puține neplăceri, mai puțină durere la incapacitatea sa de     a-și îndeplini dorințele și de a-și satisface nevoile. Toate religiile, credințele și diversele sisteme de „spălare a creierului”, meditații, yoga și așa mai departe, se concentrează pe limitarea dorinței naturale a omului. În felul acesta îl atrag pe individ; sunt menite doar pentru asta. Omul își diminuează dorințele, se simte mai bine și suferă mai puțin. Dar omenirea nu stă pe loc. Cu fiecare generație care trece, sufletele generațiilor trecute coboară în această lume cu o dorință mai puternică de plăcere, de lumină, de Creator, proces care nu există în celelalte părți ale creației. Dezvoltarea umană este îndreptată direct înspre creșterea egoismului și pofta de plăcere – este esența naturii noastre și a evoluției noastre. Asta se exprimă și în toate celelalte niveluri ale creației, întrucât acestea sunt dependente de om și apreciate de om. De aceea există schimbări și evoluție și în natura minerală, precum și la plante și animale.

Dar numai în sufletul omului dorințele cresc de la generație la generație, întrucât omul, după planul naturii, trebuie să dobândească în cele din urmă dorința spirituală de a se uni cu Creatorul, de a se bucura de lumina Lui. De aceea toate celelalte metode și religii vor dispărea de pe fața pământului. Chiar și astăzi putem vedea că asta se întâmplă – ei nu mai pot oferi oamenilor nevoile, soluțiile la probleme, prin suprimarea dorințelor. Ele nu permit o liniște și completitudine autentice.

De aceea, numai o știință iudaică antică, Înțelepciunea Cabala, care nu se bazează pe suprimarea dorințelor, constrângerea și abstinenţa în societate, a fost și rămâne singurul mijloc adevărat de a dobândi pacea, liniștea spirituală, fericirea autentică și integritatea în acelaşi timp trăind în această lume. Astfel, durerea și chinul ne vor umple viața și ne vor face să căutăm în cele din urmă izbăvirea. De aceea se spune că în ultimele generații Înțelepciunea Cabala va deveni unica şi principala știință. La urma urmei, ce îl determină pe om să dezvolte știința, artele și orice altceva, dacă nu chiar nevoia de a se împlini, de a-şi potoli dorința prin plăcere.

Vedem chiar cum familiile sunt distruse ca urmare a dorinței tot mai mari de a primi – egoismul. De îndată ce omul se ridică cu un grad peste animale – ca urmare a dezvoltării ambiției sale de a se încânta – cadrul social și legăturile sale cu ceilalți se schimbă. Se întâmplă aşa întrucât, așa cum se spune în Zohar, începând cu această generație, și maselor li se permite să înceapă să studieze legile lumii spirituale. De aceea, omul nu se mai poate întoarce la „vremurile bune”. Omul va fi capabil să o dobândească doar prin rectificarea dorinței suplimentare. Acest lucru este posibil numai prin studiul Înțelepciunii Cabala. Constrângerea și restricționarea dorințelor sunt ineficiente, întrucât legea superioară a dezvoltării nu permite omului să-şi autodistrugă propria dorință, ci îl va face să sufere, să caute calea corectă – cum să fie umplut cu lumina Creatorului.

Putem afla despre procesele evolutive din lumea noastră din cărți scrise de oameni de știință, fizicieni, biologi și alții. Dar modul în care se desăvârşeşte evoluția sufletului este ceea ce trebuie cu adevărat să înțelegem.

(înapoi la pagina O CARTE DESCHISĂ – click)

error: Content is protected !!