(înapoi la pagina O CARTE DESCHISĂ – click)
Conceptele spirituale sunt independente de timp, spațiu și mișcare. De aceea nu le putem imagina, pentru că tot ceea ce simțim noi există într-un cadru de timp și spațiu și într-un fel de mișcare. Universul nostru, de pildă, există într-un anumit spațiu. Dacă ne imaginăm că scoatem totul din univers, ce va mai rămâne? În spiritualitate nu există corpuri, nu există timp, mișcare sau spațiu. De aceea nu există nimic în comun între spiritualitate și structura naturii noastre sau emoția noastră. Putem examina ceva ce nu putem simți? De ce spun cabaliștii despre Cabala că este o știință sau o înțelepciune, dacă subiectul despre care vorbește este de neconceput pentru simțurile noastre? Cum putem vorbi despre ceva ce nici nu ne putem imagina? Cum putem înțelege ceea ce este scris în cărțile de Cabala, dacă spiritualitatea este ceva ce nu ne putem imagina și cum, totuși, cabaliștii o explică și chiar în termenii acestei lumi?
Cabaliștii sunt oameni care au fost înzestrați cu posibilitatea de a simți o altă lume. Numai cei care o văd, o simt și o înțeleg, sunt numiți cabaliști, pentru că primesc cunoștințe și senzații din „acea” lume.
Dar pentru că noi suntem incapabili să simțim ceva ce este în afara timpului, spațiului și mișcării, nu putem simți lumea spirituală și, prin urmare, trăim ca nişte orbi. Este ca și cum lumea spirituală există fără a se conecta la emoția noastră. Cu toate acestea, este aici! Și, deși nu ne putem imagina o lume atemporală, fără spațiu și nemișcată, trebuie totuși să acceptăm faptul că aceste elemente nu există în lumea spirituală. Dar cum putem spune ceva despre lumea spirituală? Cum ne poate spune un cabalist ceva despre lumea spirituală, dacă aceasta nu are nimic din lucrurile pe care le avem în lumea noastră? La urma urmei, ne simțim lumea doar prin timp, spațiu și mișcare, iar toți termenii noștri provin din cele cinci simțuri ale noastre. Așa ne creăm vocabularul. Nu ne putem măsura senzaţiile, care sunt ceva personal, privat, nu putem ști dacă sunt bine sau rău, mult sau puțin, măsurăm toate acestea față de noi înșine, vizualizând dorințele noastre personale în momentul măsurării, în afara oricăror valori absolute.
În plus, știm din experiență că senzaţiile noastre se pot schimba și orice creatură vie își simte lumea lui altfel. Subliniez intenționat „lumea lui”, pentru că fiecare dintre noi are propria sa lume și nu putem compara și vedea cât de identice sunt emoțiile noastre. Toate creaturile, mineralul, vegetalul sau animalul, simt lumea altfel. Oamenii de știință au descoperit că fiecare tip de animal are propria sa structură de simțuri, fiecare specie vede o imagine complet diferită a lumii. Dacă, de exemplu, am putea intra în contact cu extratereştrii, cum am compara impresiile noastre despre lume? Întregul nostru discurs este construit pe ceea ce simțim, ceea ce include deja valorile noastre subconștiente de „bine și rău” cu privire la fiecare obiect. Exprimăm ceva ca „bun” sau „rău” în funcție de modul în care ne simțim pe noi înșine. Este suficient pentru cadrul nostru; ne înțelegem unii cu alții.
Putem conversa numai dacă simțim că diferența de gândire și cultură sau modul de viață nu depășesc limitele unui consens general, bazat pe simțurile comune. Dar pe lângă acele limitări ale simțurilor noastre, întrucât există impresii personale, chiar și ceea ce putem simți este doar rodul imaginației noastre și nu există nicio modalitate de a ne spune cât sunt de absolute.
Şimţul nostru de vedere, de pildă, surprinde o anumită impresie care ne afectează ochii, pentru ca apoi această impresie limitată și personală să fie răsturnată în minte, iar ceea ce ni se întoarce din minte este deja simțit ca ceva care există în afara noastră. Așa percepem tot ce putem vedea.
Toate celelalte impresii externe sunt și ele acceptate în raport cu simțurile noastre, în funcție de limitările acestora. Nu putem cunoaște și simți lumea exterioară în noi; ci doar un anumit cuantum de influență asupra simțurilor noastre, dar aceasta nu este mai mult decât reflectarea simțurilor noastre asupra unora dintre factorii externi pe care ele îi simt. Astfel, ne dăm seama că nu suntem decât o cutie închisă care reacționează doar la unii dintre factorii externi pe care îi simte. Trebuie să înțelegem că limbajul nostru frumos, bogat și creativ descrie doar o mică porțiune a realității, de care suntem cumva impresionați. Dar dacă acesta este cazul, cum putem descrie în propriul nostru limbaj, care se bazează pe senzațiile individuale ale lumii noastre, diferitele concepte ale lumii spirituale. Chiar dacă luăm cel mai bun cuvânt din lumea noastră – lumina – care pare a fi cel mai aproape de spiritualitate, vom vedea că și el vorbește despre o idee corporală, cum ar fi lumina soarelui sau o minte luminată, care nu are nimic de-a face cu Dumnezeirea.
Apropo, lumina este cel mai neînțeles fenomen chiar și în lumea noastră, în ciuda tuturor teoriilor fizice. Rambam a scris că întregul nostru univers este sub viteza luminii și că peste această viteză există o altă lume. Într-o altă explicație la acest cuvânt, descriem lumina ca plăcere sau ca lumină a minții. Dar dacă îmi aleg cuvintele în funcție de emoțiile mele și le transmit altora, care la rândul lor le interpretează în funcție de propria înțelegere, cum putem compara senzațiile pe care le atribuim aceluiași cuvânt? Care este baza comună prin care ne putem compara cuvintele senzoriale? Și pentru că nu ne putem compara emoțiile cu niciun fel de acuratețe (și cine știe dacă psihologia și psihiatria vor ajunge vreodată la această înțelegere), suntem obligați să folosim termeni fără a compara mai întâi emoțiile pe care aceştia le poartă pentru noi. Nu este necesar ca emoțiile mele să fie la fel ca ale tale. Ceea ce fac trezește ceva asemănător în tine … și acesta este întregul limbaj al cabaliștilor.
(înapoi la pagina O CARTE DESCHISĂ – click)