(înapoi cartea CALEA CABALEI – click)
Viața noastră înseamnă realmente să înveţi din experienţe. Uneori, lumea apare atât de întunecată și de amară, încât credem că a venit sfârșitul lumii și nu există nicio cale de ieșire. Dar, în timp ce continuăm să studiem, vedem că nu este așa, că acestea sunt doar exerciții ce ne sunt trimise de Sus. Numai după ce s-au terminat, putem înțelege și aprecia necesitatea acestor exerciții în faza noastră de „pre-rectificare”.
De aceea, ar trebui să îndurăm cât putem și să ne ţinem de scopul progresului nostru fără a ne pierde capul. Dacă ni se dau aceste situații în care simțim că ne aflăm în mijlocul unui foc și că nu putem face nimic pentru a ne salva, este doar pentru a ni se arăta încă o dată că nu suntem noi eroii, că nu noi participăm la spectacol.
Nu există nicio cale de a ocoli aceste situaţii, dar ele pot fi făcute mult mai scurte și mai puțin dureroase. Pentru a face asta, trebuie să ne alăturăm unui grup de studenți care lucrează împreună, pentru a citi şi a studia. Trebuie să urmăm ceea ce spune versetul: „Tot ce găseşte mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta!” (Eclesiastul 9:10).
Cum reuşeşte cel care este preocupat să facă o muncă interioară să se descurce cu ceea ce-l înconjoară? Suţine mediul în care se află el această preocupare a sa?
Uneori, situațiile de la locul de muncă sau de acasă ne fac să ne simțim ostili faţă de sursa aparentă a problemelor. Atunci ne certăm, învinovățindu-l pe șef, pe colegii noștri, pe soț, pe copii și așa mai departe. Ne simțim prinși, suntem furioşi și credem că nu putem continua. Ulterior, însă, ne dăm seama că toate acestea ne-au fost date de Sus, pentru a trăi experienţa unei anumite serii de emoții.
Ne dăm seama că noi am fost cei care au exagerat și au perceput greșit problema. Până la urmă, se rezolvă, dar în curând va apărea o altă stare. Cu cât scăpăm mai repede de aceste stări și povestim în grupul nostru despre asta, cu atât este mai bine pentru noi. Cel mai rău este să rămânem scufundaţi în stare, înecându-ne în propriile noastre emoții.
Atunci când ne este bine, ar trebui să ne amintim că au existat situații rele în viața noastră și să ne raportăm la ele ca şi cauză și consecință, aşa cum binele vine după rău. Asta ne apropie de starea de completitudine și eternitate.
Începem să privim lucrurile ca feţele opuse ale aceleiași monede; nu o putem avea pe una fără cealaltă. Atunci, răul poate fi acceptat la fel ca și binele, pentru că doar în vasele noastre stricate (emoții) simțim răul drept întuneric. Dacă vasele noastre ar fi rectificate (cu intenţia de a dărui), am percepe atât binele (Lumina) cât și răul (întunericul) drept Lumină.
Atâta timp cât atributele noastre naturale (mândria, lăcomia și dorința de putere și de sex) nu ne deranjează, atâta timp cât nu ne este rușine de ele și nu înțelegem că ele constituie, de fapt, bariera dintre noi și progresul nostru spiritual, aceste atribute nu-şi vor îndeplini sarcinile pentru care au fost create. Nu vom avea de ales decât să ne rușinăm de ceea ce avem în interior și să înțelegem că până când nu vine o Forță de Sus care să ne permită să fim stăpânii dorințelor noastre, nu vom fi fericiți. Important este să ne canalizăm dorințele într-o direcție bună. Nu există nici măcar un singur atribut negativ în noi. Ci numai modul în care folosim aceste dorințe poate fi negativ.
Când ne confruntăm cu anumite stări din viață, primul lucru pe care trebuie să ni-l spunem este: „Uite ce face Creatorul cu mine.” Asta va menține conexiunea noastră cu Creatorul, adică cu Cel care creează cu adevărat aceste stări. Dacă ne putem păstra în minte acest gând, conexiunea nu ne va lăsa să cădem înapoi la un grad inferior. O cădere este atunci când Creatorul dispare din trăirile noastre. În acest caz, ne putem conecta cu o carte sau ne putem conecta cu grupul. În scurt timp, vom simți o schimbare în bine.
În orice caz, fiecare stare ar trebui luată ca fiind o înălţare la următorul grad. Dacă a venit timpul ca sufletul să se rectifice, nu există scăpare. Orice încercare de a scăpa nu va face decât să agraveze suferinţa.
Tot ce putem simți înainte de a trece bariera sunt dorințe animalice. Pe măsură ce ne apropiem de barieră, în timp ce ne află în dreptul ei și deasupra ei, descoperim dorințele Creatorului. În niciuna dintre aceste dorințe nu-l vom găsi pe om în sine. Singura dorință în care avem liberă alegere este cea de a accepta Providenţa Creatorului.
Sufletul lui Adam HaRişon (Primul Om) s-a spart în 600.000 părți care sunt interconectate, dar au o grosieritate diferită, de la rădăcină până la gradul al patrulea.
De la noi la Creator sunt 6.000 de grade / ani. În primele două milenii, sufletele în gradul de rădăcină au fost rectificate. Tot ce trebuiau să facă era să trăiască pur și simplu puțin în această lume și să îndure niște suferințe (animale sălbatice, dușmani, foamete etc.). Pentru ele, încercarea de a scăpa de durere a fost suficientă pentru a rectifica grosieritatea gradului de rădăcină.
În cel de-al treilea și al patrulea mileniu, a fost rectificat gradul 1 de grosieritate în suflete. Apoi au venit la rând gradele 2 şi 3 de grosieritate în suflete. (La sfârșitul mileniului al șaselea (epoca noastră) a venit timpul să fie rectificate sufletele cu al patrulea grad de grosieritate.
Aceasta este o descriere foarte generală. Dar astăzi, suntem aproape de sfârşitul mileniului al șaselea și începe epoca salvării spirituale, epoca venirii lui Mesia.
(înapoi cartea CALEA CABALEI – click)