(înapoi cartea CALEA CABALEI – click)
Oamenii vor să fie răsplătiți pentru tot ceea ce fac. Chiar și atunci când muncim pentru a dobândi spiritualitatea, vrem să fim răsplătiți pentru că suntem făcuți din egoism pur și nu putem opera altfel. În spatele fiecărei acţiuni, există întotdeauna un scop; altfel egoismul nostru nu ne-ar permite să facem nici măcar un singur pas!
Începem munca noastră spirituală de la zero, ca și cum Creatorul ar fi strălucit pe noi, de departe, cu iluminarea luminii înconjurătoare. Această iluminare ne obligă să acționăm și să decidem a renunța la toate frumusețile acestei lumi în favoarea unei senzații spirituale.
Nici măcar nu știm ce anume vrem să primim, pentru că Lumina strălucește asupra noastră de la distanță fără să se îmbrace în vasele noastre. În acest moment, Lumina ne oferă doar senzația plăcerii viitoare pe care o vom găsi în spiritualitate, şi pe care nu o putem găsi în lumea din jurul nostru. Lumina înconjurătoare operează asupra noastră și ne atrage către spiritualitate, transformându-ne în proprii noștri ciocli.
La început, vrem să folosim lumea spirituală în acelaşi mod în care folosim această lume. Credem că dobândirea forțelor spirituale ne va oferi capacitatea de a prezice viitorul, de a-l controla, poate chiar de a zbura. Puțin câte puțin ajungem, însă, să conștientizăm că, în loc de toate acestea, trebuie să oferim întreaga noastră putere și să ne dedicăm fiecare dintre toate scopurile noastre Creatorului. Trebuie să ne anulăm și să renunțăm la controlul nostru în favoarea controlului Creatorului asupra noastră. Astfel creștem cu adevărat.
Se pune o întrebare: „Care este legătura dintre un evreu prin naștere și un „evreu spiritual”? Răspunsul este următorul: la cineva care s-a născut evreu, există tendința de a deveni evreu în sens spiritual. Creatorul potrivește sufletele cu trupurile într-o manieră în care evreii „genetici”, dar şi toţi cei care li se alătură, trebuie mai întâi să se rectifice. Acest fapt nu constituie un indiciu că evreii au o calitate mai înaltă decât alții. De fapt, evreii de astăzi sunt mult mai egoişti decât sunt membrii oricărei alte națiuni. Într-o stare rectificată, Israel este o dorință rectificată îndreptată către Creator. Israel este numele dat dorințelor altruiste, adică dorințele de dăruire (vasele GE – Galgalta ve Eynaim). Denumirea de „neamuri” sau „națiuni ale lumii” este dată dorințelor egoiste sau dorințelor de a primi (vasele AHP – Awzen, Hotem, Peh). De aceea, se spune că Israel, adică vasele GE, vor fi o minoritate. Când restul națiunilor vor fi rectificate, Lumina Hochma va apărea în fiecare suflet, precum și în vasul colectiv al omenirii.
Națiunile lumii simt în subconștient dependența lor de Israel. Acest sentiment le este dat de Creator pentru a face presiune asupra evreilor și a-i pune în mișcare către rectificare. Ne este greu să ne imaginăm ce înseamnă asta în termenii de creștere spirituală, când un grup trebuie să-l aștepte pe unul și depinde complet de acela pentru propria rectificare.
Statul Israel este un dar de la Creator și are dreptul de a exista numai în măsura în care dă altruismului dreptul de a exista. Aceasta este ideea de apropiere de Creator care se răspândește în întreaga lume. Voința Creatorului de a dărui încântare nu este suficientă. Este nevoie de o mișcare și din partea omului, de jos, să vrea să primească această anume plăcere.
Încă nu simțim această dorință și, prin urmare, pierdem încetul cu încetul ceea ce ni s-a dat, fără chiar să fim conștienți de asta. Încă nu suntem pregătiți să primim Țara spirituală a lui Israel. Mai mult, suntem chiar dispuși să renunţăm la țară pentru că nu suntem conectați spiritual cu darul care ni s-a dat.
Cuvântul Ereţ (pământ) înseamnă Malhut, sau Raţon (dorință). Cuvantul Yşrael (Israel) provine din cuvintele, Yaşar El (direct către Dumnezeu), ceea ce înseamnă că țara lui Israel este un stat în care toate dorințele omului sunt îndreptate către Creator. Când un om se află în această stare, spunem despre el că „se află în țara lui Israel” sau că s-a întors la ea.
De aceea, se spune că nu este nimic mai important decât să fii în țara lui Israel. Se mai spune că toate Miţvot sunt valabile atunci când sunt îndeplinite în țara lui Israel iar îndeplinirea lor în afara Israelului nu este decât o aducere aminte a acelui moment în care ajungi în țara lui Israel.
De aceea, nu numai că nu putem primi darul ţării Israel, dar suntem chiar dispuși să scăpăm de el. Nu-L simțim pe Cel care ne-a făcut darul iar asta ne face incapabili să-i apreciem importanţa.
Atâta timp cât nu ne-am curăţat de Klipot (coji), acestea vor continua să ne preseze. De aceea, astăzi, suntem dependenți de arabi. Ei vor continua să ne conducă viața până când vom înlocui vasele noastre egoiste cu altele altruiste. Tot ceea ce se întâmplă în pământul acesta este definit de rădăcini spirituale. Aceste rădăcini pot fi afectate prin dorințele noastre.
Nu avem altă alternativă decât să fim demni de ţara lui Israel, fie pe calea Cabalei, fie pe calea suferinţei.
Atunci când încercăm să luăm contact cu Creatorul, descoperindu-L și simțindu-L, ne îndeplinim munca sub una dintre cele două condiții: „simpla ascundere ”sau „dubla ascundere ”. Omul este complet orb în timp ce se află în dubla ascundere, Creatorul fiind complet ascuns. Un astfel de om nu există decât în această lume.
În simpla ascundere, însă, începem să înțelegem că Creatorul este cel care ne influențează munca, deși mai avem încă până să-L simțim pe Creator în mod explicit. Din când în când sentimentul conexiunii cu El dispare și ne afundăm în întregime în lumea noastră încă o dată. Aceste stări se schimbă permanent într-un astfel de om.
Această luptă cu sine însuşi este exprimată în liberul arbitru pe care îl are omul. Alegerea liberă este posibilă numai într-o stare de ascundere completă a Creatorului. Aşadar, ar trebui să apreciem această stare, căci este singura stare care poate da roade și produce lăstari care, la timpul potrivit, vor purta fructul spiritual.
Acest fruct spiritual este dobândit tocmai într-o stare de ascundere, când avansăm fără să știm sau să înțelegem ceva, în total întuneric, împotriva oricărei concepții rezonabile. Când ajungem la revelarea Creatorului fiind copleşiţi de trecutul nostru întunecat, întrucât acum Îl vedem şi Îl simțim pe Creator, pare că pierdem libertatea noastră de alegere.
Există două tipuri de Providență: cea Generală și cea Personală. Providenţa Generală este exercitată prin Lumina Înconjurătoare și acționează asupra omenirii și naturii în ansamblu. Această Providență este cea care conduce întreaga lume printr-un plan predeterminat către sfârșitul rectificării. Ea conduce la înţelegerea faptului că „progresul” tehnologic duce umanitatea într-un punct mort. Ea poate oferi senzații superficiale de saţietate și abundență, dar produce un gol interior, un gol total.
Providența Prsonală, pe de altă parte, funcționează la fiecare persoană individual, prin Lumina interioară. Cel care începe să caute legătura cu Creatorul din lumea noastră este afectat de Providența Personală a Creatorului.
Contactul cu lumea spirituală este creat atunci când există un ecran care pluteşte deasupra dorințele egoiste. Când ne schimbăm atributele egoiste și le transformăm în atribute altruiste, primim Lumina Creatorului în vasele noastre rectificate, atributele rectificate.
Procesul ascensiunii spirituale este o călătorie lungă și istovitoare. Trebuie să renaștem în fiecare grad până când, în cele din urmă, ne asemănăm cu Creatorul, pentru ca apoi să ne contopim complet cu El.
(înapoi cartea CALEA CABALEI – click)