(înapoi Cartea CONCEPTE FUNDAMENTALE – click)
- Care este esența Cabalei?
- Scopul Cabalei vizează viața în această lume sau în cea viitoare?
- Cine beneficiază de Cabala, Creatorul sau creaturile Sale?
Cabaliștii care îl dobândesc pe Creator simt că El este absolut bun. Ei explică faptul că El nu poate provoca nici cea mai mică suferinţă nimănui din lume, întrucât egoismul, voința de a se încânta pe sine însuşi, cauza oricărei senzații neplăcute, este absentă în El.
Facem rău altora cu singurul scop de a ne satisface propria dorință de ceva. Dacă acest sentiment nu ar avea o priză constantă asupra omului, nu ar exista temei pentru rău în lume. Întrucât îl percepem pe Creator ca fiind absolut perfect și complet, absența în El a voinței de a „dobândi” duce la absența oricărui rău în El.
Dacă acesta este cazul, atunci El ar trebui să ni se pară absolut bun, o senzație care ne cuprinde pe fiecare dintre noi în momente de bucurie, încântare și împlinire. Cu toate acestea, din moment ce tot ceea ce simțim vine de la Creator, toate creaturile Lui ar trebui să simtă numai bine și bunătate … Și ce simțim în schimb ?!
Întreaga natură este formată din patru niveluri: mineral, vegetal, animal și uman (sau vorbitor). Fiecare nivel suferă o dezvoltare cu un anume scop: creștere lentă, graduală, pe cale de cauză-şi-consecinţă. Asta seamănă cu un fruct crescând într-un pom care devine atrăgător și comestibil doar la sfârșitul maturării sale.
Cu toate acestea, prin câte stări intermediare a trecut fructul de la începutul până la sfârșitul maturării sale? Stările intermediare nu dezvăluie nimic despre starea finală a fructului, când el devine moale și dulce. Mai degrabă, se întâmplă exact opusul: pe cât de bun este fructul copt în final, pe atât este de amar și dur este în timpul coacerii sale.
Același lucru se întâmplă în lumea animalelor: capacitatea mentală a unui animal este limitată la maturitate, dar în timp ce crește, limitările sale sunt vizibile în comparație cu cele ale unui pui de om. De pildă, un vițel de o zi are toate proprietățile unui taur complet crescut. Apoi, practic încetează să se dezvolte, ceea ce îl face opus ființelor umane, care dobândesc inteligența în culmea vieții, fiind însă complet neajutorați și jalnici în primii ani de viață.
Diferența este atât de izbitoare încât, uitându-se la un vițel nou-născut și la un pui de om nou-născut, unul care nu este familiarizat cu căile lumii noastre ar ajunge la concluzia că nimic care să merite nu va veni de la puiul de om, în timp ce vițelul va crește, până să ajungă cel puțin un nou Napoleon.
De regulă, stările intermediare sunt opusul rezultatului final. Prin urmare, numai unul care cunoaște rezultatul final va accepta și înțelege forma neatrăgătoare a obiectului în timpul dezvoltării sale. Acesta este motivul pentru care oamenii trag deseori concluzii eronate, nereușind să prevadă rezultatul final.
De fapt, modalitățile Creatorului de a guverna lumea noastră sunt orientate către scop, care se manifestă numai la sfârșitul dezvoltării. În atitudinea Sa față de noi, Creatorul este ghidat de principiul „binelui absolut”, fără urmă de rău; iar scopul guvernanţei Sale este evidențiat în dezvoltarea noastră graduală. În cele din urmă, vom deveni capabili să primim toată bunătatea care ne-a fost pregătită. Cu siguranță, acest obiectiv va fi îndeplinit în conformitate cu planul Său.
Pentru noi sunt pregătite două căi de dezvoltare în direcția corectă:
- O cale a suferinței care ne forţează să scăpăm de ea. Nu vedem scopul și suntem forțați să fugim din cauza durerii. Această cale se numește „evoluția inconștientă” sau „calea suferinţei”.
- Calea evoluţiei spirituale conștiente, nedureroasă și rapidă, urmând metoda cabalistă, care facilitează obținerea rapidă a rezultatului dorit.
Scopul tuturor legilor dezvoltării folosind metoda Cabalei este să recunoaștem binele și răul din noi și să dezvoltăm recunoașterea răului. Respectând legile spirituale, ne putem scăpa de orice rău. Asta întrucât diferența în evoluţia individului o creează fie o recunoaștere profundă, fie una superficială a răului și o dorință mai puternică sau mai puțin puternică de a scăpa de el.
Sursa oricărui rău este egoismul nostru, întrucât el este opus naturii Creatorului, care dorește să ne dăruiască numai bine. Întrucât tot ceea ce percepem ca plăcut provine personal de la El, apropierea de Creator este percepută ca plăcere, iar gradul de îndepărtare de El este perceput proporțional ca suferință.
Deoarece Creatorul urăște egoismul, îl urăsc și oamenii, în funcție de amploarea dezvoltării lor. Atitudinile față de egoism sunt variate, de la acceptarea egoismului ca normal la o persoană nedezvoltată spiritual care îl folosește fără restricții (până la furt și omor în mod deschis), până la sentimentul de rușine al celui mai evoluat din cauza manifestărilor deschise ale egoismului, şi la o adevărată repulsie faţă de egoism la un individ dezvoltat spiritual.
Astfel, găsim că răspunsurile la întrebările originale sunt după cum urmează:
- Esența Cabalei constă în a permite unui individ să dobândească ultimul nivel de dezvoltare fără suferință și într-un mod pozitiv.
- Scopul Cabalei este acela de a dobândi nivelul suprem, în funcție de munca spirituală pe care individul a făcut-o asupra sa în această lume.
- Cabala nu a fost dată ființelor create pentru bunăstarea lor; ci a fost dată ca o instrucțiune pentru auto-perfecționare.
(înapoi Cartea CONCEPTE FUNDAMENTALE – click)