înapoi la CUPRINS link
Nevoia de a percepe Divinul ne determină să nu precupeţim niciun efort în încercarea de a rezolva toate misterele naturii şi de a nu lăsa nimic nelămurit din ce există în noi sau în mediu. Însă doar dorinţa de a-L percepe pe Creator este o dorinţă adevărată, deoarece El este Sursa a tot şi, mai presus de orice, El este Creatorul nostru. Prin urmare, chiar dacă fiinţa umană există singură în această lume sau în altele, căutarea de sine o va duce inevitabil la căutarea Creatorului.
Sunt două linii care revelează influenţa Creatorului asupra creaturilor Sale. Linia dreaptă reprezintă influenţa Înţelepciunii Sale asupra fiecăruia dintre noi, indiferent de acţiunile noastre. Linia stângă reprezintă influenţa Înţelepciunii Sale asupra fiecăruia dintre noi, în funcţie de acţiunile noastre. Ea este susţinută de pedeapsa pentru faptele rele şi recompensa pentru cele bune.
Când, într-un anumit moment, decidem să urmăm linia dreaptă, trebuie să ne spunem că totul în lume se întâmplă doar pentru că El vrea să se întâmple. Totul se petrece conform Planului Lui, şi nimic nu depinde de noi.
Din acest punct de vedere, noi nu avem nici defecte, nici merite. Acţiunile noastre sunt determinate de aspiraţiile pe care le primim din exterior.
Prin urmare, trebuie să mulţumim Creatorului pentru tot ceea ce primim de la El. Mai mult, realizând că de fapt Creatorul ne conduce către eternitate, putem dezvolta sentimente de iubire pentru El. Putem înainta printr-o combinaţie adecvată a celor două linii care urmăreşte exact mijlocul. Adică, putem avansa doar pe linia care este exact la jumătatea distanţei dintre ele.
Totuşi, chiar dacă începem să avansăm din punctul corect, dar nu ştim exact cum să verificăm şi să corectăm în permanenţă demersul nostru, cu siguranţă vom devia de la calea corectă. Mai mult decât atât, dacă deviem chiar şi puţin de pe această cale, atunci eroarea va creşte cu fiecare pas, pe măsură ce continuăm să înaintăm. În consecinţă, ne vom îndepărta din ce în ce mai mult de scopul urmărit.
Înainte ca sufletele noastre să coboare în această lume, ele sunt parte a Creatorului, o mică parte a Lui. Această parte este cunoscută sub numele de „rădăcina sufletului“. Creatorul plasează sufletul în corp, astfel încât sufletul să poată înălţa dorinţele corpului atunci când se ridică şi se uneşte din nou cu Creatorul.
Cu alte cuvinte, sufletul este plasat în corp atunci când se naşte o persoană în această lume, pentru a învinge dorinţele corpului. Prin învingerea dorinţelor corpului, sufletul se ridică la acelaşi nivel spiritual de la care a coborât, experimentând plăceri mult mai mari decât în starea sa iniţială, în care era parte a Creatorului. În acest fel, o mică parte este transformată într-un corp spiritual, care este de 620 de ori mai mare decât era partea iniţială, înainte de a coborî în această lume.
Astfel, în starea completă, corpul spiritual al sufletului este format din 620 de părţi sau organe. Fiecare parte este considerată a fi o lege sau un act spiritual (miţva). Lumina Creatorului sau Creatorul Însuşi (sunt acelaşi lucru) care umple fiecare parte a sufletului se numeşte „Tora“.
Ridicarea la un nou nivel spiritual este numită „împlinirea unei legi spirituale“.
Ca rezultat al acestei ridicări se creează noi aspiraţii altruiste şi sufletul primeşte Tora, Lumina Creatorului.
Adevărata cale către acest scop continuă de-a lungul liniei de mijloc. Ea implică combinarea a trei concepte în unul singur: fiinţa umană, calea de urmat şi Creatorul. Într-adevăr, în lume există trei lucruri: fiinţa umană care se străduieşte să se întoarcă la Creator, calea pe care omul trebuie să o urmeze pentru a ajunge la Creator şi Creatorul – scopul către care tinde fiinţa umană.
Aşa cum a fost menţionat de multe ori, nu există nimic în afara Creatorului şi noi suntem doar creaturile Sale înzestrate cu sentimentul propriei existenţe. Ajungem să înţelegem cu claritate acest lucru în cursul ridicării noastre spirituale.
Toate percepţiile noastre sau, mai curând, percepţiile pe care le considerăm ca fiind ale noastre sunt de fapt răspunsuri la Actele Divine pe care El le-a produs în noi. În final, sentimentele noastre sunt doar ceea ce El vrea să simţim.
Atâta timp cât nu înţelegem pe deplin acest adevăr, vom vedea nu unul, ci trei concepte separate: sinele, calea către Creator şi Creatorul Însuşi. Totuşi, de îndată ce am atins stadiul final al dezvoltării spirituale, de îndată ce ne-am ridicat la acelaşi nivel de la care au coborât sufletele noastre – doar atunci când toate dorinţele noastre sunt corectate – Îl putem primi în totalitate pe Creator în corpul nostru spiritual.
Atunci vom primi toată Lumina Creatorului şi pe Creatorul Însuşi. În acest fel, cele trei concepte care odată au existat separat în percepţia noastră: noi înşine, calea noastră spirituală şi Creatorul se îmbină pentru a deveni o singură entitate – corpul spiritual umplut cu Lumină.
Prin urmare, pentru a ne asigura că procedăm corect, trebuie să ne verificăm în mod constant în timp ce avansăm pe calea spirituală. Aşa ne vom asigura că ne străduim, având o dorinţă la fel de puternică pentru toate cele trei concepte, indiferent de faptul că noi le percepem ca fiind separate.
Încă de la început trebuie să ne străduim să le amestecăm pentru a le îmbina într-un singur lucru; la sfârşitul drumului acest lucru va fi evident.
Ele sunt de fapt evidente şi acum, chiar dacă suntem incapabili să le vedem din cauza imperfecţiunii noastre.
Dacă tindem către unul dintre concepte mai mult decât către celelalte, vom devia imediat de la calea adevărată. Cea mai simplă modalitate de a verifica dacă suntem încă pe calea cea bună este să determinăm dacă ne străduim să înţelegem caracteristicile Creatorului pentru a deveni una cu El.
„Dacă eu nu sunt pentru mine, atunci cine este pentru mine? Şi dacă sunt preocupat doar de mine, atunci cine sunt eu?“ Aceste întrebări contradictorii reflectă atitudinile divergente cu care ne confruntăm atunci când analizăm eforturile noastre de atinge un scop personal. Pe de o parte, trebuie să credem că în afară de noi nu există nimeni care să ne ajute şi trebuie să acţionăm cu credinţa că faptele noastre bune vor fi răsplătite, iar cele rele vor fi pedepsite.
Noi, ca indivizi, trebuie să credem că acţiunile noastre au consecinţe directe şi că astfel ne construim propriul viitor. Pe de altă parte, trebuie să ne spunem: „Cine sunt eu, să îmi pot învinge propria natură? Şi totuşi, nimeni nu mă poate ajuta.“
Înţelepciunea Creatorului
Dacă totul se întâmplă conform Planului Creatorului, atunci pentru ce sunt necesare toate eforturile noastre? Ca rezultat al muncii noastre bazate pe principiul „recompensă şi pedeapsă“ vom dobândi de Sus înţelegerea Legilor Creatorului. Ne ridicăm atunci la un nivel de conştiinţă de unde vedem în mod clar că totul este condus de Creator şi este predeterminat.
Trebuie să ajungem întâi la acest stadiu, pentru că altfel nu putem înţelege că totul este în mâinile Creatorului. De asemenea, până când nu obţinem această stare, noi nu putem trăi şi acţiona în conformitate cu aceste legi, din cauza aspectelor divergente cu care ne confruntăm atunci când analizăm cum funcţionează lumea. Prin urmare, putem acţiona doar în concordanţă cu legile de care suntem conştienţi.
Doar în momentul în care depunem eforturi bazându-ne pe principiul „recompensă şi pedeapsă“ devenim vrednici de încrederea deplină a Creatorului. Numai atunci vom avea dreptul de a vedea adevărata imagine a lumii, precum şi modul în care aceasta funcţionează. Iar când ajungem la acest nivel şi realizăm că totul depinde de Creator, tânjim după El.
Omul nu-şi poate elimina gândurile şi dorinţele egoiste din inimă şi să o lase goală. Numai prin umplerea inimii cu dorinţe spirituale, altruiste, în locul celor egoiste omul poate să înlocuiască vechile aspiraţii cu unele opuse şi, în acest fel, să distrugă egoismul.
Aceia dintre noi care îl iubesc pe Creator, sunt siguri că simt repulsie faţă de egoism, pentru că noi ştim cât de mult rău ne poate cauza egoismul.
Cu toate acestea, e posibil ca noi să nu avem mijloacele de a scăpa de egoism şi, în cele din urmă, ne vom da seama că eliminarea egoismului este dincolo de puterea noastră, deoarece Creatorul a fost acela care ne-a înzestrat pe noi, Creaţia Sa, cu această însuşire.
Deşi nu ne putem debarasa de egoism prin propriile noastre eforturi, cu cât realizăm mai curând că egoismul este inamicul nostru şi cel care ne distruge spiritual, cu atât mai puternică va fi ura noastră faţă de el. În cele din urmă, această ură ni-L va aduce în ajutor pe Creator pentru a birui duşmanul; în acest fel, însuşi egoismul nostru va servi scopului ridicării spirituale.
În Talmud se spune: „Am creat lumea doar pentru cei complet drepţi şi pentru cei complet păcătoşi.“ Putem înţelege de ce lumea a fost creată pentru cei drepţi, dar de ce a fost lumea creată pentru cei care nu sunt nici absolut drepţi, nici absolut păcătoşi?
Fără să vrem, noi percepem Providenţa în funcţie de felul în care ne afectează. Este „bună“ şi „drăguţă“, dacă este agreabilă şi este „nemiloasă“, dacă ne provoacă suferinţă. Altfel spus, Îl considerăm pe Creator bun sau rău, în funcţie de modul în care percepem lumea noastră.
Astfel, există doar două căi pentru ca fiinţele umane să perceapă Providenţa Creatorului asupra lumii. Fie percepem Creatorul şi vedem viaţa ca fiind minunată, fie negăm Providenţa Creatorului asupra lumii şi presupunem că lumea este condusă de „forţe ale naturii“.
Totuşi, ne putem da seama că a doua situaţie este improbabilă, emoţiile noastre fiind cele care, mai degrabă decât raţiunea, determină atitudinea noastră faţă de lume. Prin urmare, atunci când observăm discrepanţa dintre emoţiile noastre şi raţiunea noastră, vom începem să ne considerăm păcătoşi.
Atunci când înţelegem dorinţa Creatorului de a dărui numai bine, ne dăm seama că acest lucru este posibil doar prin apropierea de El. Astfel, dacă ne simţim departe de Creator percepem acest lucru ca fiind „rău“ şi atunci ne considerăm a fi păcătoşi.
Dacă ne simţim atât de rău încât ne rugăm plângând Creatorului să ne salveze, cerându-I să se reveleze şi să ne dea puterea de a ieşi din închisoarea egoismului în lumea spirituală, atunci Creatorul ne va ajuta instantaneu.
Pentru această formă a condiţiei umane a fost creată atât această lume, cât şi Lumile Superioare.
Când vom ajunge la nivelul de absolut păcătos vom putem striga la Creator şi, în cele din urmă, ne vom putem ridica la nivelul de absolut drept.
Astfel, putem deveni vrednici de măreţia Creatorului după ce am scăpat de toată mândria şi ne dăm seama de neputinţa şi josnicia propriilor dorinţe.
Cu cât acordăm mai multă importanţă apropierii de Creator, cu atât mai mult Îl percepem şi cu atât mai mult putem discerne diferitele nuanţe şi manifestări ale Creatorului în viaţa cotidiană. Această profundă şi impresionantă veneraţie va da naştere sentimentelor în inima noastră şi, ca rezultat, bucuria va pătrunde în ea.
Vedem că nu suntem mai buni decât ceilalţi şi, cu toate acestea, spre deosebire de noi, ei nu au câştigat atenţia specială a Creatorului. Mai mult decât atât, ei nici măcar nu sunt conştienţi de faptul că există posibilitatea de a comunica cu Creatorul. Şi nici nu doresc cu adevărat să Îl perceapă, să înţeleagă scopul vieţii şi avansarea spirituală.
Pe de altă parte, nu ne este clar ce am făcut ca să merităm o asemenea relaţie specială cu Creatorul, în care ne este acordată – chiar dacă ocazional – posibilitatea de a ne preocupa de scopul vieţii şi de legătura noastră cu Creatorul.
Dacă în acel moment putem aprecia unicitatea atitudinii Creatorului faţă de noi, atunci putem experimenta recunoştinţă nemărginită şi bucurie. Cu cât apreciem mai mult succesul individual, cu atât mai mult putem mulţumi Creatorului.
Cu cât trăim sentimente mai variate în fiecare punct şi contact instantaneu cu Creatorul, cu atât mai bine putem aprecia măreţia lumii spirituale care ne este revelată, precum şi măreţia şi puterea Creatorului atotputernic. Acest lucru duce la întărirea încrederii cu care putem anticipa viitoarea noastră unire cu El.
Contemplând imensa diferenţă dintre caracteristicile Creatorului şi cele ale fiinţelor create de El, ajungem uşor la concluzia că, pentru a deveni compatibili, fiinţele create trebuie să-şi modifice natura lor absolut egoistă. Acest lucru este posibil numai atunci când creaturile se anulează pe ele însele ca şi cum nu ar exista şi, astfel, nu le mai separă nimic de Creator.
Doar dacă simţim că fără primirea vieţii spirituale suntem morţi (ca atunci când viaţa părăseşte corpul) şi numai dacă simţim o dorinţă puternică pentru viaţa spirituală, putem primi posibilitatea de a intra în viaţa spirituală şi de a respira aerul spiritualităţii.
Înfăptuind Legea Creatorului
Cum ne putem înălţa la un nivel spiritual la care am anulat interesul personal şi grija pentru sine? Cum putem face ca dorinţa de a ne dedica Creatorului să devină singurul nostru scop atât de mult, încât, dacă nu atingem acest scop, să ne simţim ca şi cum am fi morţi?
Înălţarea la acest nivel are loc gradual şi este procesată sub formă de feedback. Cu cât depunem mai mult efort în căutarea noastră pe calea spirituală, atât în studierea cât şi în simularea conceptelor spirituale, cu atât mai convinşi vom deveni de lipsa totală a capacităţii de a ajunge la acest scop prin noi înşine. Cu cât mai mult studiem textele care sunt importante pentru dezvoltarea noastră spirituală, cu atât materialul va părea mai confuz şi dezorganizat. Cu cât încercăm să ne tratăm mai bine îndrumătorii şi colegii – dacă avansăm cu adevărat spiritual – cu atât mai clar va deveni faptul că toate acţiunile noastre sunt dictate de egoism.
Astfel de rezultate urmează principiul: „Forţează-l până când spune: «Fac.»“ Putem să scăpăm de egoism doar dacă înţelegem că egoismul cauzează moartea prin faptul că ne împiedică să obţinem viaţa adevărată, eternă şi plină de încântare.
Dezvoltând ură faţă de egoism, vom ajunge în cele din urmă să fim eliberaţi de el.
Cel mai important lucru este dorinţa noastră de a ne dărui în totalitate Creatorului, înţelegând măreţia Sa. (A te dărui Creatorului înseamnă a te separa de „eu“.)
În acest moment trebuie să decidem ce scop este mai valoros: să dobândim valorile trecătoare sau pe cele eterne. Nimic din ceea ce am creat nu rămâne veşnic; totul este trecător. Doar structurile spirituale, ca de exemplu: gândurile, acţiunile şi sentimentele altruiste sunt veşnice.
Prin urmare, străduindu-ne să ne asemănăm Creatorului în gânduri, dorinţe şi eforturi, construim de fapt structura propriei noastre eternităţi. Cu toate astea, ne putem dedica Creatorului doar atunci când înţelegem măreţia Lui.
În lumea noastră este la fel: dacă considerăm că o persoană anume este importantă, atunci suntem bucuroşi să servim acea persoană. S-ar putea chiar să simţim că mai degrabă cel care primeşte darul ne-a făcut o favoare acceptându-l, decât invers.
Acest exemplu arată că intenţia unei acţiuni poate schimba forma exterioară a unui act mecanic – dăruirea sau primirea – în opusul său. Prin urmare, cu cât Îl considerăm pe Creator mai demn de laudă, cu atât mai uşor îi vom oferi Lui toate gândurile, dorinţele şi eforturile noastre.
Făcând astfel, simţim mai degrabă că primim de la El decât că dăruim. Simţim că ne-a fost dăruită posibilitatea de a înapoia un serviciu, posibilitate care este acordată doar câtorva oameni vrednici din fiecare generaţie. Acest lucru poate fi înţeles mai clar din exemplul următor.
înapoi la CUPRINS link