înapoi la CUPRINS link
Fiinţele umane trebuie, involuntar, să efectueze toate acţiunile care sunt necesare pentru a susţine viaţa fizică în corp. De exemplu, chiar şi atunci când suntem bolnavi şi nu dorim să mâncăm, trebuie să ne forţăm să facem asta, ştiind că altfel nu ne vom însănătoşi. Acest lucru se datorează faptului că în lumea noastră recompensele şi pedepsele sunt clare pentru toată lumea. Astfel, totul se supune legilor naturii.
Chiar dacă sufletul este bolnav şi poate fi vindecat numai prin eforturi altruiste, atunci când nu suntem capabili să vedem recompensele şi pedepsele aparente, nu ne putem forţa să începem procesul de vindecare.
Prin urmare, vindecarea sufletului depinde în totalitate de credinţa noastră.
Jumătatea inferioară a Obiectului Spiritual Superior se găseşte în jumătatea superioară a obiectului spiritual inferior. În obiectul inferior, ecranul (masah) se găseşte în zona ochilor. Aceasta se numeşte „orbire spirituală“, pentru că în această stare doar jumătatea inferioară a obiectului superior este accesibilă vederii, deoarece ecranul obiectului spiritual inferior ascunde o parte a Obiectului Spiritual Superior.
Obiectul Spiritual Superior îşi coboară ecranul la nivelul celui inferior, apoi se dezvăluie, iar obiectul inferior începe să-l vadă pe cel superior aşa cum obiectul superior se vede pe sine. Ca rezultat, obiectul inferior primeşte starea de maturitate (gadlut). Apoi, obiectul inferior vede că cel superior este într-o stare „deosebită“ şi îşi dă seama că ascunderea anterioară a obiectului spiritual superior şi aparenta sa manifestare ca stare de „micime“ (katnut) a fost făcută exclusiv în beneficiul său. În acest fel, obiectul inferior poate deveni conştient de importanţa celui superior.
Toate stările consecutive experimentate pe calea noastră pot fi comparate cu o boală provocată de Creator, pe care în final El Însuşi o vindecă. Atunci când percepem această boală (de exemplu: lipsa de speranţă, slăbiciunea şi desperarea) ca fiind Voinţa Creatorului, acele stări se transformă în stadii ale corectării, şi putem avansa către unitatea cu El.
De îndată ce Lumina Creatorului intră într-o dorinţa egoistă, aceasta începe instantaneu să se supună Luminii şi este gata să fie transformată în altruism (s-a spus de multe ori că Lumina nu poate intra într-o dorinţa egoistă, însă există două feluri de Lumină: Lumina care vine să corecteze o dorinţă şi Lumina care aduce plăcere; în acest caz ne referim la Lumina care aduce corectarea).
Astfel, atunci când Lumina intră în aceste dorinţe, ele sunt transformate în opusul lor. În acest fel, chiar şi cele mai mari păcate ale noastre sunt transformate în merite. Însă acest lucru se întâmplă doar dacă ne întoarcem datorită iubirii pentru Creator, atunci când suntem capabili să primim Lumina Creatorului, însă nu de dragul nostru. Numai atunci acţiunile noastre anterioare (dorinţele) sunt transformate în vase care pot primi Lumina.
O asemenea stare nu poate avea loc, totuşi, înainte de corectarea finală. Până atunci, putem primi doar o parte a Luminii Creatorului, însă nu de dragul nostru, ci în conformitate cu principiul liniei de mijloc.
Există mai multe feluri de a primi: din milă, drept cadou sau a lua cu forţa (cererea propriului drept). Atunci când cineva primeşte din milă, se poate simţi ruşinat, totuşi nevoia îl determină să ceară. Pe de altă parte, cadoul nu este cerut. Un cadou este mai degrabă oferit cuiva drag. Cel care cere nu consideră ca primeşte din milă sau ca dar, ci de drept.
Acest din urmă sentiment este caracteristic celor drepţi care cer Creatorului, crezând că au dreptul la ceea ce le-a fost destinat încă de la începutul planului Creaţiei. De aceea se spune: „Cei drepţi iau prin forţă.“
Avraam (linia dreaptă: credinţa deasupra raţiunii) a fost gata să îl sacrifice pe Isaac (linia stângă: raţiunea şi controlul stării spirituale a omului) pentru a avansa constant doar pe calea liniei drepte. În consecinţă, el a avansat pe linia de mijloc, care le combină pe cele două.
Credinţa simplă este o credinţă necontrolată şi este cunoscută sub numele de „credinţă sub raţiune“. Credinţa verificată de raţiune este numită „credinţa din cadrul raţiunii“. Însă credinţa deasupra raţiunii este posibilă numai dacă omul şi-a analizat propria stare.
Astfel, dacă noi, văzând că nu am realizat nimic, alegem totuşi credinţa ca şi cum totul ar fi fost realizat, şi continuăm să menţinem această credinţă până la punctul critic, atunci ea este considerată a fi „credinţa deasupra raţiunii“, pentru că am ignorat raţiunea. Numai atunci vom deveni demni de linia de mijloc.
Există trei linii ale comportamentului spiritual: linia dreaptă, linia stângă şi combinaţia celor două – linia de mijloc. Dacă omul are o singură linie nu poate să determine tipul ei, deoarece numai atunci când are ambele linii opuse poate să stabilească care este linia dreaptă şi care este linia stângă.
Există, de asemenea, linia dreaptă (cunoscută ca starea de perfecţiune), de-a lungul căreia se deplasează fiecare credincios, aceasta fiind singura cale în conformitate cu legile cu care suntem crescuţi şi de-a lungul căreia călătorim în întreaga noastră viaţă.
Toţi cei care se deplasează pe această cale ştiu exact cât efort trebuie depus, conform propriilor calcule, pentru a simţi că şi-au îndeplinit toate obligaţiile. Astfel, munca le produce satisfacţie. Mai mult, ei simt că fiecare zi care trece aduce merite şi beneficii suplimentare, deoarece au fost respectate mai multe porunci.
Această linie de acţiune este numită „linia dreaptă“. Cei care au fost călăuziţi pe această cale de tineri nu se pot abate de la ea, pentru că au fost învăţaţi să se comporte în acest mod din copilărie, fără a avea nevoie de autocontrol sau autocritică. Prin urmare, ei îşi trăiesc astfel întreaga lor viaţă şi fiecare zi le creşte propriile merite.
Cei care se deplasează pe linia dreaptă trebuie să acţioneze asemenea celor care se deplasează liniar. Singura diferenţă este că celor care se deplasează liniar le lipseşte autocritica stării lor spirituale. Cei care se deplasează pe linia dreaptă întâmpină dificultăţi la fiecare pas, pentru că linia stângă o neutralizează pe cea dreaptă, trezind setea spirituală şi, prin urmare, starea spirituală dobândită nu aduce nici o satisfacţie.
Atunci când ne deplasăm liniar nu ne examinăm critic propria stare, ci adăugăm în mod constant noi valori celor pe care le avem deja, deoarece avem o bază solidă. Între timp, linia stânga şterge toate eforturile anterioare.
Credinţa – singurul antidot împotriva egoismului
Cel mai important dintre factorii determinanţi al percepţiei plăcerii este dorinţa arzătoare de plăcere, dorinţă care în Cabala este cunoscută sub numele de „vas“. Mărimea vasului este determinată de gradul în care omului îi lipseşte plăcerea.
Din acest motiv, dacă două vase separate (doi oameni) primesc aceeaşi plăcere, unul va avea un sentiment de saturaţie, în timp ce al doilea simte că nu are nimic şi, în consecinţă, va fi foarte trist.
Prin urmare, fiecare om trebuie să se străduiască să trăiască în momentul prezent, luând aminte la stările anterioare, iar datorită credinţei deasupra raţiunii din starea prezentă nu are nevoie de viitor.
Perceperea Ereţ Israel („Ţara lui Israel“) şi, în consecinţă, Revelarea Creatorului, este acordată acelora care au ajuns la nivelul spiritual Ereţ Israel. Pentru a ajunge la acest nivel, omul trebuie să se elibereze de cele trei forţe impure, ceea ce semnifică circumcizia spirituală a egoismului său, şi să-şi asume condiţia restricţiei (ţimţum), pentru că Lumina nu intră în egoism.
Când se spune în Cabala că ceva este „interzis“ înseamnă, de fapt, că acel lucru este imposibil, chiar dacă omul şi-l doreşte. Obiectivul nu este, totuşi, ca acest lucru să fie dorit. De exemplu, dacă omul munceşte o oră pe zi şi nu cunoaşte alţi oameni care să fi fost recompensaţi deja pentru munca lor, atunci el se va îngrijora pentru plata muncii sale, dar mult mai puţin decât cineva care munceşte zece ore pe zi.
Acesta din urmă trebuie să aibă mult mai multă încredere în şeful său şi, de asemenea, trebuie să îndure o mare suferinţă nevăzând pe alţii care să fi fost plătiţi. Iar dacă omul vrea să muncească zi şi noapte, atunci simte o şi mai mare ascundere a şefului şi a plăţii. Acest lucru se datorează faptului că cel care munceşte are o nevoie mare de a şti dacă, în cele din urmă, va exista plata promisă.
Cei care se deplasează prin credinţă deasupra raţiunii dezvoltă în ei înşişi o nevoie imensă pentru Revelarea Creatorului şi abilitatea de a se confrunta cu revelaţia Sa. În acel moment, Creatorul va dezvălui întreaga Creaţie în faţa lor.
Singura modalitate de a evita folosirea dorinţelor egoiste este avansarea pe calea credinţei.
Numai dacă nu ne vom teme că ne pierdem capacitatea de a lucra în mod altruist vom fi capabili să primim în continuare sentimente şi cunoştinţe solide, până la stadiul la care avansarea pe calea credinţei nu va fi împiedicată.
Astfel, devine clar că hotărârea de a nu munci de dragul sinelui este determinată de necesitatea de a abandona posibilităţile egoiste limitate de dobândire a plăcerii. În schimb, omul trebuie să caute posibilităţi nelimitate de a primi plăcere, în afara graniţelor înguste ale corpului. Un asemenea „organ“ spiritual de percepţie este cunoscut sub numele de „credinţă deasupra cunoaşterii“.
Cei care ajung la nivelul de dezvoltare spirituală la care pot lucra fără a primi vreo recompensă pentru egoismul lor devin compatibili în calităţi cu Creatorul (şi, prin urmare, ajung aproape de El, deoarece în tărâmul spiritual doar diferenţa dintre calităţile spirituale este cea care separă obiectele, pentru că acolo nu există conceptele de spaţiu şi timp).
De asemenea, este câştigată plăcerea nesfârşită, nelimitată de sentimente de ruşine ca în situaţia în care omul primeşte din milă. Atunci când percepem atotcuprinzătoarea prezenţă invizibilă a Intelectului Superior, care străbate întregul univers şi domină totul, primim încredere şi sprijin adevărat. Prin urmare, credinţa este singurul antidot al egoismului.
Fiinţele umane, prin natura lor, au puterea de a face doar ceea ce înţeleg şi simt. Acest fapt este cunoscut sub numele de „credinţa în raţiune“. Credinţa este numită puterea superioară care ne dă posibilitatea de a acţiona chiar şi atunci când nu ne dăm seama sau nu înţelegem esenţa acţiunilor noastre. Credinţa este o forţă care nu depinde de interesul nostru egoist.
Se spune că acolo unde stă un baal haciuva (cineva care doreşte să se întoarcă şi să se apropie de Creator), un om complet drept nu poate sta. Când omul corectează o nouă dorinţă este considerat a fi complet drept. Când omul este incapabil să facă o corectare este numit „păcătos“.
În cazul în care omul se depăşeşte pe sine, atunci este numit „cel întors“. Deoarece întreaga noastră cale duce numai către scopul Creaţiei, fiecare nouă stare consecutivă este mai înaltă decât cea precedentă, iar noua stare, numită „cel întors“, este mai înaltă decât starea anterioară, numită „cel drept“.
Noi Îl percepem pe Creator ca Lumină a Plăcerii.
În funcţie de calităţile şi de nivelul de puritate al vasului altruist (organul nostru de percepţie al Luminii Spirituale) percepem Lumina Creatorului în diferite moduri. Prin urmare, deşi există o singură Lumină, noi îi atribuim diferite nume, în funcţie de propriile percepţii şi de efectele sale asupra noastră.
Lumina care aduce corectarea
Există două tipuri de Lumină a Creatorului: Lumina cunoaşterii, a raţiunii şi a înţelepciunii (numită Or Hohma) şi Lumina milei, încrederii şi unităţii (numită Or Hasadim). La rândul său, Or Hohma se manifestă în două moduri, în funcţie de acţiunea sa asupra noastră.
La început, atunci când Lumina soseşte, ne descoperim propriul rău. Apoi, după ce l-am descoperit şi ne dăm seama că ar trebui să nu ne mai folosim de egoism, aceeaşi Lumină ne dă putere faţă de aceste dorinţe egoiste, astfel încât să putem lucra (să avem plăcere) cu ele, însă nu în interesul nostru. În final, atunci când am obţinut puterea de a ne depăşi propriul egoism, aceeaşi Lumină dă posibilitatea dorinţelor egoiste anterioare să găsească plăcere în altruism.
Pe de altă parte, Or Hasadim ne dăruieşte mai degrabă dorinţa de a „da“, decât de „a lua“ plăcere. În consecinţă, din cele 320 de dorinţe necorectate ale sufletului, Or Hohma separă 32 de părţi din dorinţa lui Malhut de a primi plăcere pentru sine (pe care le simţim pe măsură ce are loc ridicarea spirituală, aşa cum omul înţelege treptat întreaga profunzime a acestui rău şi se cutremură când îşi descoperă propria esenţă), deoarece am înţeles că egoismul este cel mai mare duşman al nostru.
Cele 288 de dorinţe rămase nu sunt nici egoiste nici altruiste, ci sunt senzaţii simple (asemenea senzaţiilor auditive, vizuale etc.) care pot fi utilizate în orice fel dorim: pentru noi sau pentru alţii. Sub acţiunea Or Hasadim ne dezvoltăm dorinţa de a lucra în mod altruist cu toate cele 288 de senzaţii. Acest lucru se întâmplă după ce Or Hohma a înlocuit 32 de dorinţe egoiste cu 32 de dorinţe altruiste.
Corectarea sub influenţa Luminii se realizează fără nici o senzaţie de plăcere care să rezulte din ea. Omul simte doar diferenţa dintre propriul egoism şi măreţia Luminii. Acest lucru este suficient pentru a se elibera de dorinţele corpului. Prin urmare, este spus: „Am creat în tine tendinţele egoiste şi am creat Cabala ca remediu.“
Apoi, după ce omul şi-a corectat dorinţele, începe să primească Lumina pentru a-L încânta pe Creator. Această Lumină, cunoscută ca „Tora“, este numită „Numele Creatorului“, pentru că omul primeşte în propriul suflet o parte a Creatorului şi Îi atribuie un nume, în acord cu plăcerea primită de la Lumină.
Putem intra în lumea spirituală numai dacă devenim complet altruişti (hafeţ hesed).
Aceasta este condiţia minimă pentru a ne asigura că nici o dorinţă egoistă nu ne va putea subjuga vreodată şi astfel să ne facă rău, întrucât nu dorim nimic pentru noi înşine.
Fără protecţia tendinţelor altruiste care au calitatea Or Hasadim, atunci când începem să primim plăcere nemărginită de la Lumina Superioară o vom primi pentru noi înşine (riscând astfel să pierim) şi nu vom fi capabili niciodată să ne debarasăm de egoism, în favoarea altruismului. Întreaga noastră existenţă va fi o continuă căutare a acestor plăceri care sunt inaccesibile dorinţelor egoiste.
Însă Or Hasadim, care ne face să ne îndreptăm către altruism, nu poate pătrunde cu Lumina sa în dorinţele noastre egoiste. Dorinţele egoiste sunt susţinute de o scânteie de Lumină din noi, care a fost pusă forţat de Creator pentru a rezista legilor naturii spiritualităţii. Ea ne permite să ne menţinem viaţa, pentru că nu putem supravieţui fără a primi nicio plăcere.
Dacă această scânteie a Luminii Superioare dispare, noi pierim imediat. Numai în acest fel ne putem rupe de egoism şi de dorinţele neîmplinite de a fi satisfăcuţi, aducându-ne astfel la disperare şi în întuneric.
Care este motivul pentru care Or Hasadim nu poate intra în egoism? Aşa cum am demonstrat anterior, Lumina în sine nu face distincţie între Or Hohma şi Or Hasadim, omul însă face această distincţie. O dorinţă egoistă poate începe să primească plăcere din Lumină, indiferent de originea Luminii; adică poate începe să primească plăcere din Or Hasadim pentru propriul interes. Doar o dorinţă care a fost pregătită pentru acţiuni altruiste poate primi Lumina pentru a obţine plăcere din altruism; adică, pentru a primi Lumina ca Or Hasadim.
Omul primeşte plăcere din trei tipuri de senzaţii: trecut, prezent şi viitor. Cea mai mare plăcere este primită din senzaţia viitorului, pentru că plăcerea începe să fie anticipată în prezent. Anticiparea şi preocuparea pentru fapte inacceptabile sunt mai rele decât însăşi faptele, pentru că anticiparea prelungeşte plăcerea şi ocupă gândurile individului pentru o perioadă lungă de timp.
Plăcerea prezentă de obicei durează puţin, potrivit cu dorinţele noastre mărunte şi uşor de satisfăcut.
Plăcerea trecută, pe de altă parte, poate fi retrăită în mod repetat, aducând omului bucurie. Astfel, înainte de a se angaja într-un act de caritate, el trebuie să acorde o mare parte din timp acţiunii de pregătire. Acest lucru îi dă posibilitatea să aibă cât mai multe senzaţii diferite, astfel încât mai târziu să şi le poată aminti pentru a recrea aspiraţiile către spiritualitate.
Întrucât egoismul este esenţa naturii noastre, noi dorim o viaţă plină de încântare. Dacă ne este dată de Sus, în dorinţele noastre, o mică sămânţă de suflet care, prin natura sa, doreşte şi încearcă să existe în plăceri anti-egoiste, atunci egoismul nu mai poate justifica aceste acţiuni. O astfel de viaţă nu oferă satisfacţii.
Acest lucru se datorează faptului că sufletul nu ne dă pace, reamintindu-ne în mod constant că nu avem o viaţă împlinită, ci mai degrabă existăm. Ca urmare, vom începe să vedem viaţa ca fiind insuportabilă şi plină de suferinţe pentru că, indiferent de acţiunile noastre, suntem incapabili să primim plăcere. În final, suntem nemulţumiţi de orice, pentru că sufletul nu ne îngăduie să fim mulţumiţi. Acest lucru continuă până în momentul în care egoismul însuşi decide că nu există altă soluţie decât să asculte vocea sufletului şi să urmeze indicaţiile sale. În caz contrar, nu vom avea niciodată linişte.
Această situaţie poate fi descrisă astfel: „Creatorul ne aduce înapoi la El, împotriva voinţei noastre.“ Este imposibil să percepem chiar şi cea mai mică plăcere dacă nu simţim înainte că ne lipseşte ceva. Această lipsă a plăcerii dorite este definită ca „suferinţă“.
Capacitatea de a percepe Lumina Superioară necesită, de asemenea, o dorinţă anterioară pentru ea. Din acest motiv, atât atunci când studiem, cât şi în timpul altor acţiuni ar trebui să cerem să simţim că avem nevoie de Lumina Superioară.
„Nu există nimeni în afară de El.“ Tot ceea ce devine cunoscut este dorinţa Lui şi toate creaţiile fac Voia Lui. Singura diferenţă este că există un mic grup de oameni care fac Voia Lui pentru că aşa doresc ei. Experienţa unificării Creatorului cu creaţiile sale este posibilă doar atunci când există o concordanţă a dorinţelor.
„Binecuvântarea“ este definită ca o revărsare de Sus a Luminii Milei (Or Hasadim) şi este posibilă doar atunci când suntem angajaţi în acte altruiste. Cabaliştii spun: „Nevoile oamenilor voştri sunt mari, însă înţelepciunea lor este slabă.“ Nevoile sunt mari tocmai pentru că înţelepciunea este slabă.
Rav Yehuda Aşlag a spus: „Starea noastră poate fi asemănată cu starea fiului Regelui care a fost lăsat de tatăl său într-un palat plin cu tot felul de comori, însă lipsit de lumină. Astfel, fiul stă în întuneric şi îi lipseşte doar lumina pentru a avea toate acele bogăţii. Are chiar şi o lumânare cu el, (Creatorul i-a dat posibilitatea de a începe să avanseze către El), după cum se spune: «Sufletul fiinţei umane este lumânarea Creatorului. Omul trebuie doar să o aprindă cu dorinţa sa.»“
Rav Yehuda Aşlag a spus: „Deşi se spune ca scopul Creaţiei este de neînţeles, există o mare diferenţă între lipsa de înţelegere a unui om înţelept şi ignoranţa unui naiv.“
Rav Yehuda Aşlag a spus: „Legea rădăcinilor şi a ramurilor implică faptul că cel de jos trebuie să ajungă la nivelul celui mai înalt, însă cel înalt nu trebuie să fie asemenea celui de jos.“
Toată munca noastră constă în pregătirea pentru a primi Lumina. Aşa cum a spus Rav Yehuda Aşlag: „Cel mai important este vasul – kli-ul, chiar dacă kli-ul fără lumină este la fel de lipsit de viaţă ca trupul fără suflet. Astfel, ar trebui să ne pregătim propriul kli în avans, pentru ca în momentul în care va primi lumina să funcţioneze în mod corespunzător. Acest lucru poate fi asemănat cu o maşină creată de om care funcţionează cu energie electrică. Maşina nu va funcţiona dacă nu este conectată la o sursă electrică, însă rezultatul muncii omului depinde de felul în care este făcută maşina.
„În lumea spirituală, toate legile şi dorinţele sunt diametral opuse celor din lumea noastră.
Dacă în lumea noastră este extrem de dificil să acţionezi contrar cunoaşterii şi înţelegerii, în lumea spirituală este extrem de dificil să avansezi cu ajutorul cunoaşterii.
Aşa cum a spus Rav Yehuda Aşlag: „Se spune că atunci când toţi au stat în Templu, în timpul slujbei, a fost foarte aglomerat, însă când toată lumea s-a prosternat a rămas destul loc.“ Actul de a sta în picioare simbolizează „măreţia“ parţuf-ului – primirea Luminii; în timp ce actul prosternării este o stare „măruntă“ şi reprezintă lipsa Luminii.
În această stare inferioară a fost mai mult spaţiu şi s-a creat un sentiment mărunt al libertăţii pentru că, în starea de ascundere a Creatorului, cei care se află în procesul de urcare spirituală simt potenţialul de a avansa împotriva raţiunii, iar aceasta este sursa bucuriei lor în muncă.
Rav Yehuda Aşlag obişnuia să spună povestea unui mare cabalist al secolului trecut, Rav Pinhas din satul Korits. Rav Pinhas nu avea bani nici măcar să cumpere cartea lui Ari, Pomul Vieţii, trebuind să predea copiilor o jumătate de an pentru a câştiga banii necesari. Chiar dacă ni se pare că obstacolul în calea ridicării spirituale este propriul corp, acest lucru pare astfel pentru că nu suntem conştienţi de funcţiile pe care i le-a atribuit Creatorul.
Aşa cum a spus Rav Yehuda Aşlag: „Corpul nostru este ca o piesă dintr-un ceas; chiar dacă piesa are rolul de a opri ceasul, fără ea ceasul nu va funcţiona, nu va merge.“
Altădată, Rav Aşlag a spus: „În ţeava unei puşti există un filet special care face ca ieşirea glonţului să fie dificilă, însă tocmai din acest motiv traiectoria glonţului este mai precisă şi glonţul ajunge mai departe.“ În Cabala, o asemenea stare este cunoscută sub numele de kişui.
Rav Yehuda Aşlag a spus: „Oamenii sunt atât de obişnuiţi să interpreteze Biblia în conformitate cu conceptele acestei lumi încât, chiar şi atunci când în Biblie este menţionat în mod explicit: «Păziţi-vă sufletele voastre», ei înţeleg că acest lucru se referă la sănătatea corpului.“
Rav Yehuda Aşlag a spus: „Omul se află în stare spirituală în măsura în care îşi dă seama că dorinţele sale egoiste sunt în esenţă forţe impure.“
Rav Yehuda Aşlag a spus: „Cel mai jos nivel spiritual este atins atunci când spiritualitatea devine mai importantă decât materialitatea.“
Rav Yehuda Aşlag a spus: „Există un singur mod în care omul îşi poate manifesta trufia, şi anume, afirmând că nimeni nu Îl poate mulţumi pe Creator mai bine decât el însuşi.“
Rav Yehuda Aşlag a spus: „Recompensa pentru respectarea unei Porunci constă în câştigarea percepţiei Celui care a dat porunca.“
Rav Yehuda Aşlag a spus: „Grijile acestei lumi nu se află în aria de preocupare a celor care sunt angajaţi în ascensiunea spirituală, tot aşa cum cel care este grav bolnav nu se preocupă de salariul său, ci vrea doar să supravieţuiască bolii.“
Rav Yehuda Aşlag a spus: „În spiritualitate, la fel ca în lumea noastră fizică, dacă ni se întâmplă ceva datorită unor circumstanţe pe care nu le putem controla, acest faptul în sine nu ne va salva. De exemplu, dacă cineva cade din greşeală de pe o stâncă, simplul fapt că a căzut, deşi nu a dorit să cadă, nu îl va salva de la moarte.“
Acelaşi lucru se întâmplă şi în lumea spirituală. Atunci când Rav Yehuda Aşlag a fost bolnav, un doctor a fost chemat să vină să-l vadă. Medicul i-a prescris linişte şi odihnă, sugerând că este important ca pacientul să îşi calmeze nervii, iar dacă vrea să studieze ceva, ar trebui să aleagă ceva mai puţin complicat, aşa cum sunt Psalmii. După ce a plecat doctorul, Rav a spus: „Se pare că doctorul crede că este posibil să citeşti Psalmii în mod superficial, fără a înţelege sensul lor ascuns.“
Rav Yehuda Aşlag a spus: „Nu există nici un loc între «dăruirea» spirituală, altruistă şi «primirea» materială, egoistă. Dacă omul nu este legat de spiritualitate în fiecare moment, el uită de ea cu totul şi rămâne în starea fizică, impură.“
Se spune în cartea Hakuzari că atunci când a sosit timpul să aleagă o religie pentru poporul său, regele Kuzari s-a îndreptat către creştini, apoi către musulmani şi în final către evrei.
ând Regele l-a ascultat pe evreu, el a remarcat că atât creştinul, cât şi musulmanul îi promiteau viaţă eternă şi mari recompense în lumea de dincolo, după moartea sa. Pe de altă parte, evreul vorbea despre recompense pentru respectarea Poruncilor şi pedepse pentru neascultarea lor, în această lume. Însă Regelui i s-a părut mai important să se preocupe de ceea ce va primi în lumea de dincolo, de după moarte, decât de felul în care ar trebui să-şi trăiască viaţa în această lume.
Evreul a explicat apoi că cei care promit recompensa în lumea care va veni fac asta pentru că vor ca în acest mod să se distanţeze de falsitate şi astfel să ascundă minciuna şi înţelesul în cuvintele lor. În mod similar, Rav Yehuda Aşlag a explicat cuvintele Agra şi conceptul de iehudi („evreu“) spunând că sunt numele celui care a dobândit întreaga lume spirituală, întreaga lume care va veni, în timp ce se află în această lume.
Aceasta este ceea ce ne promite Cabala ca recompensă. Toate recompensele Cabalei trebuie să fie primite în timp ce omul se află în această lume, în special în acest corp, pentru a simţi totul cu întregul corp.
Rav Yehuda Aşlag a spus: „Când omul simte că forţele impure, care sunt dorinţe egoiste, încep să îl preseze, acesta este începutul eliberării sale spirituale.“ Rav Yehuda Aşlag a spus, comentând Cabala: „Totul este în mâinile lui Dumnezeu, cu excepţia fricii de Dumnezeu.“ Referitor la ceea ce omul cere Creatorului, Creatorul decide dacă îi dă sau nu ceea ce el a cerut.
Cu toate acestea, dacă omul cere să i se acorde „frica de Rai“, acest lucru nu este decis de Creator, iar dacă omul doreşte cu adevărat să aibă frică de Dumnezeu, această cerere îi va fi cu siguranţă îndeplinită.
înapoi la CUPRINS link