înapoi la CUPRINS link
Cum poate o fiinţă umană, care a fost creată cu însuşirile egoismului absolut, care nu simte nevoia de a se salva de dorinţele corpului, care nu îşi poate imagina că există ceva în afara propriilor percepţii, să treacă de dorinţele corpului şi să înţeleagă ceva ce există în afara propriilor organe senzoriale?
Noi suntem creaţi cu aspiraţia de a ne umple dorinţele egoiste cu plăcere. Datorită acestui fapt nu avem nici o modalitate de a ne schimba şi de a ne transforma calităţile egoiste în unele opuse. Pentru a ne crea această posibilitate, atunci când a realizat egoismul, Creatorul a plasat în el sămânţa altruismului, pe care o putem cultiva studiind şi acţionând conform metodelor Cabalei.
Atunci când simţim presiunea dorinţelor corpului suntem incapabili să rezistăm, aşa încât toate gândurile noastre sunt îndreptate spre îndeplinirea dorinţelor lui. În această stare nu avem libertatea de a acţiona sau de a ne gândi la nimic altceva decât la propria satisfacţie.
Pe de altă parte, în timpul ascensiunii spirituale trăim momente în care aspirăm la creşterea spirituală şi la îndepărtarea de dorinţele fizice, care ne trag în jos. În aceste momente nici măcar nu percepem dorinţele corpului şi, prin urmare, nu cerem dreptul de a alege liber între materialitate şi spiritualitate.
În consecinţă, rămânând în starea de egoism, nu avem puterea de a alege altruismul. Însă, de îndată ce percepem măreţia lumii spirituale, nu ne mai aflăm în faţa unei alegeri, pentru că deja dorim spiritualitatea.
Prin urmare, noţiunea de liber-arbitru constă în posibilitatea de a alege: Care forţă ne va domina: egoismul sau altruismul? Când apare o astfel de stare neutră în care să fim capabili să facem o alegere liberă?
Prin urmare, nu există altă posibilitate decât să ne ataşăm de un învăţător, să ne adâncim în studiul cărţilor de Cabala, să ne alăturăm unui grup care aspiră să atingă acelaşi scop, să ne lăsăm influenţaţi de altruism şi putere spirituală. În consecinţă, deşi uneori rămâne în stare latentă timp de mai multe vieţi, sămânţa altruismului care a fost implantată în noi se trezeşte.
Aceasta este esenţa liberului arbitru. De îndată ce începem să simţim că dorinţele altruiste se trezesc, vom începe să percepem spiritualitatea fără prea mult efort. Cel care se străduieşte să dobândească gânduri şi acţiuni spirituale, dar încă nu este ataşat cu fermitate de aceste convingeri personale, trebuie să se protejeze de contactul cu oamenii ale căror gânduri sunt adânc înrădăcinate în propriul lor egoism.
Acest lucru este valabil în special pentru aceia care aspiră să trăiască după principiul credinţei deasupra raţiunii. Ei trebuie să evite orice contact cu opiniile celor care trec prin viaţă în limitele raţiunii lor şi care, prin filozofia lor, sunt opuşi Cabalei. În cărţile de Cabala s-a spus că raţiunea ignoranţilor este opusă raţiunii Cabalei.
„Gândirea în limitele raţiunii noastre implică, în primul rând, faptul că vom calcula beneficiile acţiunilor pe care le facem. Pe de altă parte, raţiunea Cabalei – credinţa deasupra raţiunii umane – presupune că acţiunile noastre nu vor fi conectate cu calculele egoiste ale raţiunii sau cu beneficiile posibile care pot rezulta din aceste acţiuni.
Cei care au nevoie de ajutor din partea altora sunt consideraţi săraci. Cei care sunt bucuroşi cu ceea ce au sunt consideraţi bogaţi. Însă atunci când recunoaştem că dorinţele (liba) şi gândurile egoiste (moha) ne conduc toate acţiunile, brusc începem să înţelegem propria stare spirituală şi să ne dăm seama de puterea egoismului şi a răului din noi.
Sentimentul de tristeţe care ne cuprinde atunci când ne dăm seama de adevărata noastră stare spirituală dă naştere dorinţei de a ne corecta. Când această dorinţă ajunge la o intensitate suficientă, Creatorul trimite Lumina Corectării în kli (vas), şi astfel începem să urcăm treptele scării spirituale.
Oamenii sunt în general crescuţi în acord cu propria lor natură egoistă şi cu poruncilor din Biblie, continuând să susţină în mod automat convingerile dobândite de la naştere. Astfel, este puţin probabil ca ei să părăsească vreodată acest nivel de conexiune cu Creatorul.
Prin urmare, atunci când corpul (dorinţa de a primi) întreabă de ce respectăm poruncile, răspundem că aşa am fost educaţi, că acesta este modul de viaţa acceptat de noi şi de comunitatea noastră. Având la bază educaţia, obiceiul devine a doua natură şi nu cere efort pentru a acţiona, deoarece acţiunile sunt dictate atât de corp, cât şi de minte.
Astfel, nu există riscul de a încălca ceea ce este familiar şi natural. De exemplu, un bun evreu nu va simţi dorinţa de a conduce maşina în ziua de sâmbătă. Iar dacă dorim să ne comportăm altfel decât am fost educaţi, lucru care nu este perceput de corp ca fiind o nevoie naturală a sa, atunci chiar şi cea mai nesemnificativă acţiune va genera întrebarea: De ce ne angajăm în această activitate şi ce ne determină să părăsim starea de linişte pentru a face acest lucru?
În acest caz, vom fi confruntaţi cu un test şi cu o alternativă, pentru că nici noi şi nici societatea din care venim nu se angajează în acţiunile pe care plănuim să le facem. Nu există nimeni care să ne servească drept exemplu şi nimeni care să ne susţină intenţiile.
Nu ne linişteşte nici gândul că nu suntem singuri pe această cale. Din cauză că nu putem găsi un exemplu nici în ceea ce am învăţat şi nici în societate, trebuie să concluzionăm că frica de Creator este cea care ne îndeamnă să acţionăm şi să gândim într-o nouă manieră. Astfel, cu excepţia Creatorului, nu există nimeni căruia să-i cerem sprijin şi înţelegere.
Deoarece Creatorul este Unul şi este singurul care ne poate susţine, noi suntem, de asemenea, consideraţi a fi unici, şi nu parte componentă a masei de oameni în care ne-am născut şi am crescut. Pentru că nu găsim sprijin în mediu şi suntem în totalitate dependenţi de mila Creatorului, devenim demni de a primi Lumina Lui, Lumină care are rolul de a ne ghida pe calea noastră.
Fiecare începător ajunge la aceeaşi întrebare: Cine hotărăşte direcţia în care merg, eu sau Creatorul?
Cu alte cuvinte, cine pe cine alege: Omul Îl alege pe Creator, sau Creatorul îl alege pe om?
Dintr-un anumit punct de vedere, omul trebuie să spună că cel care alege este Creatorul, în virtutea a ceea ce se numeşte „providenţa personală“. Ca atare, omul trebuie să fie recunoscător Creatorului pentru că i-a oferit oportunitatea de a face ceva pentru El.
Având în vedere motivul pentru care Creatorul alege o anumită persoană şi îi oferă această oportunitate, apare întrebarea: De ce să respectăm poruncile? Care este scopul?
Acum omul ajunge la concluzia că această oportunitate a fost dată pentru a încuraja realizarea acţiunii de dragul Creatorului, că munca în sine este o recompensă şi că îndepărtarea de această muncă ar fi o pedeapsă. Asumarea acestei munci – de a servi Creatorul – este acum alegerea lui. Prin urmare, omul este pregătit să ceară ajutor Creatorului pentru a-şi întări intenţia, astfel încât toate acţiunile pe care le face să fie în beneficul Lui. Aceasta este alegerea liberă pe care omul o face.
înapoi la CUPRINS link