înapoi la CUPRINS link
În Cabala, masele sunt cunoscute sub numele de „proprietari“ (baal habait), pentru că aspiră să îşi construiască propriile case (un vas, kli, egoist) şi să le umple cu plăcere. Dorinţele celui care avansează spiritual îşi au sursa în Lumina Creatorului şi se concentrează asupra sarcinii de a construi în inimă o casă pentru Creator, care să fie umplută cu Lumina Lui.
Noi discernem toate noţiunile şi toate evenimentele în funcţie de propriile percepţii. Atribuim nume evenimentelor care au loc, în concordanţă cu reacţiile organelor noastre senzoriale. Astfel, dacă vorbim despre un anumit obiect sau acţiune, ne exprimăm în funcţie de ceea ce percepem.
Fiecare dintre noi stabileşte măsura în care un obiect este dăunător, în conformitate cu gradul în care acel obiect ne împiedică să primim plăcere. În unele cazuri nu putem tolera nici măcar apropierea de un anumit obiect. Astfel, nivelul de înţelegere a importanţei Cabalei şi a legilor sale vor răul pe care îl vom discerne în piedicile care stau în calea respectării legilor spirituale.
Prin urmare, dacă vrem să ajungem la nivelul la care să urâm răul, trebuie să elogiem în gândurile noastre Creatorul şi Cabala. În acest fel ne vom dezvolta iubirea faţă de Creator, şi în aceeaşi măsură, ura faţă de egoism.
În lectura de Paşte există o poveste despre patru fii care pun întrebări referitoare la munca spirituală. Deşi toate cele patru calităţi sunt prezente în fiecare dintre noi, deşi Cabala vorbeşte de obicei despre o imagine unică a omului în relaţie cu Creatorul, cu toate aceste, cele patru calităţi pot fi examinate ca patru tipuri distincte de personalitate.
Cabala este dată pentru a ne ajuta să ne concentrăm asupra luptei împotriva egoismului. Dacă nu avem întrebări referitoare la propria noastră natură, înseamnă că nu am ajuns încă să realizăm răul din noi şi, prin urmare, nu avem nevoie de Cabala. În acest caz, dacă credem în recompensă şi pedeapsă, putem fi „treziţi“ de ideea că există o recompensă pentru respectarea legilor spirituale.
Dacă deja acţionăm pentru a fi recompensaţi, dar încă nu simţim propriul egoism, atunci nu ne putem corecta pentru că nu avem cunoştinţă de defectele noastre. Apoi, trebuie să învăţam să respectăm în mod altruist poruncile. Ca urmare, egoismul se va manifesta şi va întreba:
„Care este scopul acestei munci?“
„Ce voi câştiga din asta?“ „Ce se întâmplă dacă munca este neconformă cu dorinţele mele?“
În acel moment vom avea nevoie de ajutorul Cabalei pentru a începe să muncim împotriva egoismului, deoarece începem să simţim răul din noi.
Există o anumită forţă spirituală – un înger – care este responsabilă de generarea suferinţei omului pentru a clarifica faptul că egoismul nu îl poate satisface. Această suferinţă determină omul să iasă din graniţele egoismului, evitând astfel să rămână sclav pentru totdeauna.
Se spune că înainte de a dărui Biblia poporului Israel, Creatorul a oferit-o tuturor naţiunilor lumii, însă toţi au refuzat-o. Fiecare dintre noi este ca o lume în miniatură alcătuită dintr-o multitudine de dorinţe care sunt numite „naţiuni“.
Trebuie să ştim că nici una dintre dorinţele noastre nu este adecvată ridicării spirituale, cu excepţia dorinţei de a avansa spre Creator, dorinţă cunoscută sub numele de „Israel“ (din cuvintele ebraice iaşar – direct şi El – Dumnezeu, însemnând „spre Dumnezeu“). Numai prin alegerea acestei dorinţe omul poate să primească înţelepciunea ascunsă a Cabalei.
Ascunderea nivelului spiritual al omului este una dintre condiţiile obligatoriu necesare pentru succesul ridicării sale spirituale.
Ascunderea de acest tip implică efectuarea unor acţiuni, astfel încât acestea să nu fie vizibile altora.
Cel mai important lucru este ascunderea gândurilor şi aspiraţiilor omului. Dacă se iveşte o anumită situaţie în care un cabalist trebuie să-şi expună punctul de vedere, acesta trebuie să fie confuz şi exprimat în termeni foarte generali, astfel încât adevăratele intenţii ale cabalistului să nu fie clare.
De exemplu, să presupunem că cineva face o donaţie importantă pentru a finanţa lecţiile unui cabalist şi pune condiţia ca numele donatorului să fie făcut public în ziar. În anunţ trebuie să fie menţionată suma, pentru ca donatorul să se bucure de faimă, şi astfel să obţină plăcere.
Deşi pare clar că onoarea este principala dorinţă a donatorului, totodată este posibil ca el să dorească ascunderea faptului că articolul din ziar va ajuta la răspândirea Cabalei. În general, ascunderea are loc mai degrabă în intenţii, decât în acţiuni.
În cazul în care Creatorul trebuie să trimită un sentiment de declin spiritual unui cabalist, atunci îi va lua mai întâi credinţa în alţi mari cabalişti, pentru că dacă ar primi încurajări de la ei, niciodată nu va mai experimenta declinul spiritual.
Cei care respectă poruncile sunt preocupaţi doar de acţiunile lor, nu şi de intenţii. Ei ştiu că respectă aceste porunci de dragul recompensei din această lume sau din cea viitoare. De asemenea, au întotdeauna o justificare pentru acţiunile lor şi se percep pe ei înşişi ca fiind corecţi.
Pe de altă parte, un cabalist care munceşte la corectarea egoismului înnăscut încearcă să controleze fiecare intenţie de a respecta poruncile. În timp ce are dorinţa de a îndeplini Voinţa Creatorului, corpul se va opune, împreună cu gândurile care îl obstrucţionează în mod constant. În consecinţă, cabalistul se va simţi ca un păcătos.
Toate acestea se întâmplă cu un scop. Creatorul vrea să determine cabalistul să se angajeze constant în corectarea gândurilor şi a intenţiilor lui. Astfel, cabalistul nu va rămâne în sclavia egoismului şi nu va continua să trudească pentru sine, aşa cum fac alţii, şi îşi va da seama că nu există altă cale pentru a îndeplini Voinţa Creatorului, cu excepţia situaţiei în care face totul de dragul Lui.
Tot acest proces generează cabalistului sentimentul că este mai rău decât masele. Pentru mase, incapacitatea de a-şi înţelege starea spirituală este cauza care stă la baza respectării fizice a poruncilor.
Un cabalist este obligat să îşi transforme dorinţele egoiste în dorinţe altruiste sau să fie capabil să respecte întru totul poruncile.
Din acest motiv cabalistul se vede pe sine mai rău decât masele.
Omul este într-o stare de război continuu pentru a se pune de acord cu dorinţele sale. Există însă un război, care este de natură opusă, în care omul se războieşte cu sine pentru a-şi reda întreaga inimă Creatorului şi pentru a o umple cu „inamicul“ său natural – altruismul.
Scopul acestei bătălii este că în întreaga lui fiinţă este prezent Creatorul, nu doar pentru că aceasta este Voinţa Divină, ci şi pentru că omul doreşte asta. Astfel, Creatorul ar trebui să ne conducă şi să ne ghideze, pentru că I-am cerut acest lucru.
Într-o asemenea bătălie, trebuie mai întâi să încetăm să echivalăm sinele cu corpul şi să înţelegem că trupul, intelectul, gândurile şi emoţiile sunt atribute externe trimise de Creator pentru a ne determina să Îi cerem ajutorul; să Îi cerem să depăşim aceste atribute; să Îi cerem să ne întărească ideea Unicităţii Sale şi ideea că El este acela care ne trimite toate gândurile; să ne rugăm ca El să ne trimită credinţa şi sentimentul Prezenţei şi al Stăpânirii Sale.
În acest fel, toate gândurile contrare vor fi reduse la tăcere. Nu vom mai crede că totul depinde de noi sau că în această lume există o altă voinţă şi o altă forţă decât Creatorul.
De exemplu, chiar dacă este posibil să ştim că totul este creat şi condus de Creator (linia dreaptă), putem crede, totuşi, că o anumită persoană ne-a făcut ceva rău sau ne-ar putea face (linia stângă).
Pe de o parte, suntem convinşi că toate acţiunile noastre emană de la o singură Sursă – Creatorul (linia dreaptă). Pe de altă parte, nu putem suprima gândul că altcineva ne influenţează sau că rezultatul unui eveniment este condiţionat de altceva decât de Creator (linia stângă).
Astfel de ciocniri între percepţii apar din motive variate, în funcţie de legăturile noastre sociale, până în momentul în care Creatorul ne ajută să atingem linia de mijloc. Bătălia are loc pentru percepţia Unicităţii Creatorului, în timp ce gândurile care ne împiedică sunt trimise să învingă tocmai aceste opinii. Cu ajutorul Creatorului ne batem pentru victorie şi pentru a dobândi o percepţie mai mare cu privire la Dominaţia Sa, ceea ce înseamnă să dobândim o mare credinţă.
Războiul nostru obişnuit se centrează pe gratificarea egoismului, asemenea tuturor războaielor din această lumea. Cu toate acestea, adevăratul război (războiul împotriva naturii noastre) se concentrează asupra eliberării de sub dominaţia „inamicului“ nostru – Creatorul. Acest război încearcă să predea mintea şi inima controlului Creatorului, astfel încât Creatorul să le câştige atât pe ele, cât şi întreaga lume, atât mica lume a omului, cât şi lumea ca întreg şi să înzestreze toate creaţiile cu calităţile Sale, în acord cu voinţa lor.
Starea în care dorinţele şi calităţile Creatorului ocupă toate gândurile şi dorinţele omului este cunoscută ca „o stare altruistă“. Aceasta include: o stare a „dăruirii“, o stare de predare a sufletului fizic Creatorului şi o stare de întoarcere spirituală (hazara beciuuva). Toate aceste stări se află sub influenţa Luminii Graţiei (Or Hasadim) care emană de la Creator şi care ne dă puterea de a depăşi gândurile corpului care ne creează dificultăţi.
Stările de mai sus nu sunt întotdeauna necesare. Putem depăşi anumite obstacole, create de modul în care gândim, după care un nou val de gânduri ne trag înapoi. În acest caz, putem să cădem iar sub influenţa lor şi să avem dubii cu privire la Unicitatea Creatorului şi să ne luptăm cu ele încă o dată şi din nou să simţim nevoia să apelăm la Creator pentru a ne ajuta şi pentru a primi Lumina, astfel încât să depăşim aceste gânduri şi să le predăm Legii Creatorului.
Starea în care primim plăcere de dragul Creatorului şi în care nu doar ne predăm Lui, ci trecem de partea Lui, este numită „primire de dragul Creatorului“. Ordinea naturală în care ne alegem gândurile şi acţiunile este de aşa natură, încât fie conştient, fie inconştient, vom alege întotdeauna cale care ne oferă cele mai mari plăceri. Omul va dispreţui plăcerile mici, de dragul celor mari.
Nu există liber-arbitru în acest proces. Dreptul de a alege şi libertatea de a decide apar doar în momentul în care vom hotărî să luăm decizii bazate pe adevăr, şi nu pe plăcere. Acest lucru se întâmplă doar atunci când decidem să mergem pe calea adevărului, în ciuda suferinţelor pe care le aduce.
Înclinaţia naturală a corpului este să evite suferinţa şi să caute plăcerea, prin orice mijloace.
Această tendinţă va împiedica omul să ia decizii bazate pe principiul adevărului. Cel care aspiră să îndeplinească Voinţa Creatorului trebuie să plaseze dorinţele Creatorului mai presus de ale sale.
De asemenea, trebuie să se preocupe în mod constant de perceperea măreţiei Creatorului, pentru a dobândi suficientă putere să îndeplinească mai degrabă Voinţa Creatorului, decât propria sa voinţă.
Măsura în care credem în măreţia şi puterea Creatorului va determina capacitatea noastră de a-I împlini dorinţele. Astfel, trebuie să ne concentrăm toate eforturile asupra creşterii măreţiei Creatorului. Deoarece Creatorul vrea să simţim plăcere, El a creat în noi dorinţa de a fi satisfăcuţi. Nu există nici o altă calitate în noi în afară de această dorinţă, care ne dictează fiecare gând, fiecare acţiune şi ne programează existenţa.
Egoismul este cunoscut ca fiind un înger rău, o forţă rea care ne controlează de Sus, trimiţându-ne plăcere, iar noi, fără să vrem, devenim sclavii săi. Starea de supunere faţă de această forţă este cunoscută sub numele de „sclavie“ sau „exil“ (galut) din lumea spirituală.
Dacă egoismul, acest înger rău, nu ar avea nimic de dat, atunci nu ar ajunge să pună stăpânire pe om. În acelaşi timp, dacă am putea renunţa la plăcerile oferite de egoism, nu am fi înrobiţi de ele. Din păcate, nu suntem capabili să ne îndepărtăm de starea de sclavie, însă dacă vrem să facem asta – lucru considerat a fi alegerea noastră liberă – atunci Creatorul ne va ajuta de Sus, înlăturând plăcerile cu care ne amăgeşte egoismul. Astfel, ne putem îndepărta de domeniul egoismului pentru a deveni liberi. Mai mult decât atât, intrând sub influenţa forţelor spirituale pure, putem să experimentăm plăcere din acţiuni altruiste, devenind în acest fel slujitorii altruismului.
În concluzie, noi, ca indivizi, suntem sclavii plăcerii. Dacă plăcerea noastră provine din faptul că primim, atunci suntem sclavii egoismului (ai faraonului, ai îngerului rău etc.). Dacă plăcerea noastră provine din dăruire, atunci suntem slujitorii Creatorului (ai altruismului).
Însă nu putem exista fără a primi o anumita formă de plăcere. Aceasta este esenţa umană, acesta este modul în care Creatorul a proiectat fiinţele umane şi acest aspect nu poate fi modificat. Tot ce trebuie să facem este să ne rugăm Creatorului să ne dăruiască dorinţa pentru altruism. Aceasta este esenţa liberului arbitru şi a rugăciunii noastre.
înapoi la CUPRINS link