înapoi la CUPRINS link
Modul corect (eficient) de a ne adresa Creatorului este compus din două etape. În primul rând, trebuie să înţelegem că bunătatea Creatorul se manifestă faţă de toate fiinţele, fără excepţie, iar acţiunile Sale sunt în totalitate binevoitoare, oricât de neplăcute ar putea părea.
Creatorul ne trimite doar ce este bun pentru noi şi ne oferă ceea ce este necesar.
Astfel, nu avem ce să cerem Creatorului. Ar trebui să fim mulţumiţi cu ceea ce primim de la El, indiferent de starea în care ne aflăm. De asemenea, ar trebui să fim recunoscători Creatorului şi să Îl slăvim, întrucât nu există nimic altceva care să poată fi adăugat stării noastre şi, prin urmare, ar trebui să fim mulţumiţi de soarta pe care o avem.
Întotdeauna trebuie ca, mai întâi, să mulţumim Creatorului pentru tot ce am primit în trecut, şi abia apoi putem cere pentru viitor. Însă dacă simţim că ne lipseşte ceva în viaţă, atunci suntem îndepărtaţi de Creator în aceeaşi măsură în care percepem deficienţa. Acest lucru apare deoarece Creatorul este absolut perfect, în timp ce noi suntem nefericiţi.
Atunci când începem să simţim că ceea ce avem este cel mai bun lucru pe care îl putem avea (deoarece este exact starea pe care Creatorul ne-a trimis-o) ne apropiem de Creator şi putem cere pentru viitor.
Starea de „fericit cu soarta sa“ poate apărea pur şi simplu ca urmare a înţelegerii faptului că circumstanţele din viaţa noastră nu sunt consecinţa acţiunilor noastre, ci sunt trimise de Creator. Această stare poate apărea când ne dăm seama că citim o carte care se referă la Creator, la viaţa veşnică, la scopul suprem al vieţii noastre şi la scopul binevoitor al Creaţiei.
Totodată, ea conţine metoda prin care putem cere Creatorului să ne schimbe viaţa şi ne ajută să conştientizăm faptul că milioane de oameni din lume nu au oportunitatea de a experimenta aceste lucruri. Astfel, cei care doresc să Îl perceapă pe Creator, însă nu au ajuns la acest obiectiv, ar trebui să fie mulţumiţi cu condiţia lor pentru că ea vine de la Creator.
Deşi aceşti oameni încă mai au dorinţe neîmplinite (în ciuda faptului că sunt mulţumiţi cu ceea ce Creatorul a decis să le dea, şi astfel sunt aproape de El), ei devin demni de a primi Lumina Creatorului care le va aduce întreaga cunoaştere, înţelegere şi plăcere.
Pentru a ne separa, în sens spiritual, de egoism trebuie să remarcăm propria insignifianţă, josnicia intereselor, aspiraţiilor şi plăcerilor noastre. Totodată, trebuie să fim conştienţi de măsura în care suntem dispuşi să facem totul doar pentru propriul succes şi de faptul că toate gândurile noastre urmăresc doar câştigul personal.
Starea de smerenie este importantă pentru că ne ajută să recunoaştem adevărul: faptul că satisfacţia personală este mai însemnată decât Creatorul, iar dacă nu vedem niciun beneficiu personal în acţiunile noastre, atunci nu le putem îndeplini nici cu gândul, nici cu fapta.
Creatorul primeşte plăcere dăruindu-ne nouă plăcere. Dacă ne bucurăm de faptul că plăcerea dăruită de Creator Îi oferă Lui posibilitatea de a ne produce încântare, atunci calităţile şi dorinţe noastre coincid cu cele ale Creatorului şi fiecare parte este mulţumită dăruind: Creatorul dăruieşte plăcere, iar noi creăm condiţiile pentru a o primi. Fiecare se gândeşte la celălalt şi nu la sine, aceasta fiind ceea ce defineşte acţiunile lor.
Deoarece fiinţele umane se nasc egoiste, suntem incapabili să ne gândim la altcineva în afară de noi înşine. Putem dărui numai în situaţia în care avem un beneficiu imediat, mai mare decât ceea ce am dăruit, (ca în procesul negocierii). Faţă de această calitate, fiinţa umană este extrem de îndepărtată de Creator şi nu Îl percepe.
Această ultimă separare de Creator – Sursa tuturor plăcerilor – este determinată de egoism şi este cauza tuturor suferinţelor noastre. Înţelegerea acestui fapt este numită „realizarea răului“ deoarece, pentru a ne îndepărta de egoism prin ură faţă de el, trebuie să simţim pe deplin şi să recunoaştem că este răul nostru, singurul duşman de moarte care ne împiedică să atingem perfecţiunea, plăcerea şi nemurirea.
Astfel, în toate acţiunile, fie că este vorba de studiul Cabalei, fie că este vorba de respectarea poruncilor, trebuie să ne stabilim ca scop îndepărtarea de egoism şi avansarea către Creator, în virtutea asemănării calităţilor. Numai atunci vom fi capabili să primim din actele altruiste aceeaşi plăcere pe care o primeam din cele egoiste.
Dacă, cu ajutor de Sus, vom începe să primim plăcerea care provine din fapte altruiste şi, ca rezultat, simţim că suntem fericiţi şi că asta este cea mai mare recompensă, atunci această stare este cunoscută ca „dăruire de dragul dăruirii“, stare în care nu aşteptăm nicio recompensă. Mulţumirea noastră provine doar din capacitatea de a face ceva pentru Creator.
De îndată ce am atins acest nivel spiritual şi dorim să dăruim ceva Creatorului, devine evident că El doreşte doar un singur lucru: să ne dăruiască plăcere. Atunci, suntem gata să primim plăcere pentru că aceasta este Voinţa Creatorului. Această acţiune este numită „primire de dragul dăruirii“.
În stările spirituale, intelectul omului (raţiunea, înţelepciunea) corespunde Luminii Înţelepciunii (Or Hohma). Inima omului, dorinţele şi sentimentele lui corespund Luminii Milei (Or Hasadim). Numai atunci când inima este gata să asculte, raţiunea poate să acţioneze asupra ei. Or Hohma poate lumina doar acolo unde Or Hasadim este deja prezentă. Dacă Or Hasadim nu este prezentă, atunci Or Hohma nu luminează. Această stare este cunoscută ca „întuneric“ sau „noapte“.
În lumea noastră, adică în acea lume în care omul încă se află în sclavia egoismului, raţiunea nu poate să domine inima niciodată, pentru că inima este sursa tuturor dorinţelor. Ea este singurul stăpân al omului, în timp ce raţiunea nu are puterea de a contracara dorinţele inimii.
De exemplu, o persoană care doreşte să fure cere sfatul raţiunii pentru a şti cum să procedeze. Astfel, raţiunea devine executorul dorinţelor inimii. Pe de altă parte, dacă decide să facă fapte bune, raţiunea îi oferă şi de această dată sprijin, aşa cum fac şi alte părţi ale corpului. Prin urmare, nu avem altă soluţie decât să curăţam inima de dorinţele egoiste.
Creatorul arată omului, în mod intenţionat, că dorinţa Lui este de a-i dărui plăcere, în scopul de a-i da posibilitatea să se elibereze de ruşinea primirii. Omul poate înţelege că primind plăceri „de dragul Creatorului“ Îl mulţumeşte cu adevărat, adică mai degrabă mulţumeşte Creatorul, decât primeşte plăcere de la El.
Există trei tipuri de muncă pe care omul le poate face în Cabala prin respectarea poruncilor. În fiecare dintre ele există aspiraţii bune şi rele:
- Omul studiază pentru sine, pentru a deveni faimos, astfel încât ceilalţi, cu excepţia Creatorului, să îl răsplătească cu onoruri şi bani pentru eforturile sale. Din acest motiv publicul se angajează în studiul Cabalei, pentru a primi o recompensă.
- Omul studiază de dragul Creatorului, pentru a obţine o recompensă de la El în această lume şi în lumea care va veni. În acest caz, pentru ca ceilalţi să nu îi poată vedea munca, studiul se face în particular, evitând astfel să fie recompensat pentru eforturile sale. Singura recompensă dorită este cea de la Creator. Un astfel de om se va teme că recompensele primite de la alţii îl pot distrage de la intenţia de a fi recompensat doar de Creator.
Aceste intenţii ale celui care face muncă spirituală sunt numite de „dragul Creatorului“, pentru că omul lucrează pentru Creator, respectă poruncile Creatorului şi primeşte răsplată numai de la Creator. Este la fel ca în primul caz în care omul a lucrat pentru ceilalţi, le-a îndeplinit aşteptările prin această muncă, iar apoi a cerut o recompensă pentru munca sa.
În ambele cazuri, numitorul comun este aşteptarea şi dorinţa unei recompense. În primul caz, omul a lucrat pentru alţii şi a aşteptat o recompensă pentru munca sa. În al doilea caz, omul a lucrat pentru Creator şi a aşteptat o recompensă de la Creator.
- După primele două stadii, omul îşi dă seama de gradul de dependenţă faţă de egoism. Corpul (dorinţa de a primi) începe atunci să se întrebe: „Ce fel de muncă este asta? Unde este recompensa?“ Nu obţine însă nici un răspuns.
În primul stadiu egoismul nu pune nici o întrebare pentru că primeşte recompensă din reacţiile celorlalţi. În stadiul următor, omul poate răspunde egoismului afirmând că doreşte o răsplată mai mare decât poate primi de la oameni, adică doreşte plăceri spirituale eterne, atât în această lume cât, şi în cea viitoare.
În ultimul stadiul, atunci când Creatorul vrea să dăruiască omului, acesta începe să înţeleagă gradul de înrobire faţă de egoism şi nu poate răspunde corpului. Creatorul vrea doar ca omul să dorească să facă acelaşi lucru şi aceasta va fi răsplata pentru acţiunile lui.
„Recompensa“ se referă la beneficiul pe care oamenii doresc să îl obţină ca urmare a muncii lor. În general, recompensa se referă la „plăcere“, în timp ce prin „muncă“ înţelegem orice efort intelectual, fizic sau moral din partea corpului. Recompensa poate veni sub formă de bani, onoare, faimă etc.
Atunci când simţim că ne lipseşte puterea de a rezista corpului, că nu avem energia de a realiza nici cele mai mici sarcini pentru că organismul nu poate face nici un efort fără o recompensă, atunci nu există altă cale decât să ne întoarcem către Creator şi să îi cerem ajutorul. Trebuie să Îl rugăm să ne dea puteri supranaturale care să ne îngăduie să lucrăm deasupra raţiunii şi a naturii noastre.
Cel mai important aspect este să credem că, în ciuda legilor naturii, Creatorul ne poate ajuta, şi că El aşteaptă să Îi cerem ajutorul. Însă la această decizie se poate ajunge numai dacă omul este complet dezamăgit de abilităţile sale.
Creatorul doreşte ca fiecare persoană să aleagă ce este drept şi să se îndepărteze de ceea ce este greşit.
În caz contrar, Creatorul ar fi creat o fiinţă umană înzestrată cu propriile Lui calităţi sau, odată creat egoismul, El Însuşi l-ar fi transformat în altruism, fără să mai fi nevoie de exilarea amară din starea de Perfecţiune Superioară.
înapoi la CUPRINS link