inapoi la ŞTIINŢA CABALA – PTIHA (link)
Prefaţă la Comentariul „Sulam” (Scara)
Cele Zece Sfirot
1). În primul rând, ar trebui cunoscute numele celor zece Sfirot: KaHaB HaGaT NHYM (Keter, Hochma, Bina, Hesed, Gvura, Tiferet, Neţah, Hod, Yesod și Malhut). Aceste zece Sfirot constituie cele zece ascunderi ale Luminii Supreme, care există pentru a lăsa ființele create să primească acea Lumină. Este imposibil să te uiți la Soare fără ajutorul unor sticle fumurii, care slăbesc lumina soarelui și o fac potrivită pentru percepția vizuală.
Păstrând o anumită rezervă, putem face comparaţia cu primirea luminii de către entităţile spirituale (ființele create), pentru care Lumina Creatorului este prea puternică; prin urmare, ea poate fi primită doar prin intermediul acestor zece ascunderi. Ar trebui notat faptul că, cu cât această ascunderea este mai mică, cu atât mai mult slăbește Lumina Creatorului.
2). Aceste Zece Sfirot corespund celor Zece Nume Sacre ale Creatorului, menționate în Tora (Zohar, Vayikra articolele 156-177):
- Numele אהיה (Ekeh) corespunde lui Sfira Keter.
- Numele יה (Yah, pronunțat „Koh„) corespunde lui Hochma
- Numele יהו”ה (HaVaYaH, cu vocalele lui „Elohim„) corespunde lui Bina.
- Numele אל (El) corespunde lui Hesed.
- Numele אלהים (Elohim) corespunde lui Gvura.
- Numele יהו”ה (HaVaYaH, cu vocalele lui Şvah–Holam–Kamaţ) reprezintă Tiferet.
- Numele צבאות (Ţevaot) reprezintă două Sfirot, Neţah și Hod.
- Numele שדי (Şadai) este Yesod.
- Numele אדני (Adonai) este Malhut
3). Zece Sfirot corespund celor cinci Bhinot (faze). A patra Bhina Zeir Anpin (ZA) sau Tiferet conține șase Sfirot: Hesed, Gvura, Tiferet, Neţah, Hod, Yesod. Raţiunile acestor lucruri sunt explicate detaliat în „Cartea Zohar” (vezi „Hakdamat Sefer HaZohar„, „Marot HaSulam„, p. 5) Astfel, cele 5 Bhinot sunt numite Keter, Hochma, Bina, Tiferet și Malhut (Vezi și „Prefaţă la Înţelepciunea Cabala„, articolele 1-7).
De Ce Tiferet Constă din Hagat NHY
4). Fiecare dintre cele cinci Bhinot KaHaB TuM, la rândul lor, sunt alcătuite din propriile cinci Bhinot KaHaB TuM. Cu toate acestea, Sfirot ale lui Tiferet nu sunt numite KaHaB TuM, ci HaGaT NH (Hesed, Gvura, Tiferet, Neţah, Hod), întrucât nivelul lor este inferior lui GAR. Sfira Yesod le unește pe toate. Faptul că Bhina Tiferet include șase Sfirot nu înseamnă deloc că este mai mare și mai important decât Keter, Hochma și Bina.
Dimpotrivă, din moment ce Bhina Tiferet nu are lumina GAR, cele cinci Sfirot KaHaB TuM au primit nume noi – HaGaT NH. Sfira Hesed corespunde lui Keter, Gvura – lui Hochma, Tiferet – lui Bina, Neţah – lui Tiferet și Hod – lui Malhut. Li se adaugă Sfira Yesod. Nu este un nou nivel; este mai degrabă un amestec al tuturor Bhinot anterioare. Tiferet se mai numeşte şi VAK – “Vav Kţavot „(șase margini), ceea ce înseamnă șase Sfirot.
Lumina şi Vasul
5). Nu putem vorbi despre lumină în absența vasului. În „Prefaţă la Înțelepciunea Cabala„, art. 3-4, se explică ce este vasul spiritual. Mai întâi a existat doar un vas – Malhut. Când spunem că există cinci Bhinot KaHaB TuM, de fapt înțelegem că ele constituie părți ale lui Malhut care este numită Bhina Dalet. De fapt, aceste Bhinot sunt etapele dezvoltării vasului, în timp ce Malhut este o etapă finală (vezi „Prefaţă la Înțelepciunea Cabala„, art. 5).
După prima restricționare (Ţimţum Alef, TA) Kli-ul Malhut plasează un ecran (Masah), care împiedică intrarea luminii în el. Pe măsură ce Lumina Supremă încearcă să intre în Malhut, aceasta afectează ecranul și se reflectă în el. Acest proces este numit un “Zivug de Haka’a” (cuplare prin impact) între lumină și ecranul lui Malhut. Lumina care revine înapoi poartă numele de cele „zece Sfirot ale Luminii Reflectate”.
Roş, Toh, Sof, Peh, Tabur si Raglin
6). Din cauza apariției unor noi vase ale Luminii Reflectate, în fiecare Parţuf se formează trei părți: Roş, Toh și Sof. Aşa cum s-a mai spus deja, ecranul a blocat primirea luminii în interiorul lui Malhut, ceea ce a condus la un Zivug de Haka’a (cuplare prin impact) între lumină și ecran. Cele zece Sfirot ale Luminii Reflectate create de acest Zivug au „îmbrăcat” cele zece Sfirot al Luminii directe. Cele Zece Sfirot ale Luminii Reflectate, combinate cu zece Sfirot ale Luminii Directe, formează cele zece Sfirot ale Roş-ului. Cu toate acestea, cele zece Sfirot ale Luminii Reflectate și cele zece Sfirot ale Luminii Directe nu sunt încă vase autentice.
Cuvântul „vas” indică o anumită „Aviut” – grosieritatea unei „dorințe de a primi”. Aceasta înseamnă că puterea categoriei Judecății, interdicția inerentă ecranului, împiedică intrarea luminii în Malhut. Există o regulă: puterea interdicției este eficientă numai sub punctul de restricționare, dar niciodată deasupra acestuia. Întrucât cele zece Sfirot ale Luminii Reflectate se ridică deasupra ecranului, restricția nu li se aplică; drept urmare, nu pot constitui un vas autentic.
Cele Zece Sfirot ale Luminii Reflectate sunt numite „Roş„. Aceste zece Sfirot nu sunt considerate vasele reale. Malhut cu un ecran care face un Zivug de Haka’a este numită „Peh” (gură). Similar cu o gură corporală, care rostește sunete desemnate prin litere, Peh spirituală formează cele zece Sfirot ale Luminii Reflectate numite cele cinci Bhinot KaHaB TuM care rezultă dintr-un Zivug de Haka’a. Aceste Sfirot sunt vasele pentru Lumina Directă; ele sunt numite „litere” („Otiot„). Aşadar, acum știm ce sunt cele zece Sfirot ale Roş-ului.
7). Când cele zece Sfirot al Luminii Directe și cele zece Sfirot ale Luminii Reflectate s-au extins sub ecran, cele zece Sfirot ale Luminii Reflectate devin vasele reale pentru primirea luminii. Acestea, la rândul lor, îmbracă cele zece Sfirot al Luminii Directe. Acest lucru se întâmplă deoarece ecranul care a creat Lumina Reflectată guvernează deja cu ajutorul Aviut. Aceste zece Sfirot (acum vase autentice) sunt numite „Toh-ul” și „Guf-ul”, adică ele formează partea interioară a Parţuf-ului.
Malhut a Toh-ului este numită „Tabur„. Tabur-ul conbstituie un centru. Înseamnă că Malhut a Toh-ului are o poziţie centrală, este principala Malhut. Vasele autentice ale Guf-ului au fost formate din Lumina Reflectată. Putem adăuga, de asemenea, că cuvântul Tabur (טבור) este format din aceeași combinație de litere ca şi cuvântul טוב אור („Tov–Ohr„, lumină bună), ceea ce sugerează că lumina este bună atunci când este în interiorul vaselor potrivite să o primească. Aşadar, înțelegem acum sensul celor zece Sfirot din Toh, în jos până la Tabur.
8). Există două Bhinot în Malhut al Roş-ului:
- Malhut Mesayemet (limitare), ceea ce înseamnă că Masah-ul în acest loc împiedică lumina să intre în vasele lui Malhut;
- Malhut Mizdaveget, care face un Zivug. Nu ar fi existat vase de primire, fără ca lumina să fi avut impact cu ecranul (un Zivug de Haka’a) și să fi ridicat Lumina Reflectată. Nu ar fi existat nici o lumină, pentru că fără vas nu există lumină.
Aceste Bhinot există în Malhut a Roş-ului numai ca „ŞoRaşim” – ca rădăcini, surse. Malhut Mesayemet a Roş-ului este o rădăcină a lui Malhut Mesayemet, care completează acest nivel. Malhut Mizdaveget a Roş-ului face ca lumina să intre în vase. Ambele acțiuni se întâmplă într-adevăr numai în Guf-ul Parţuf-ului, adică în spațiul dintre Peh și Tabur, unde guvernează regulile lui Malhut Mizdaveget, şi astfel Lumina Supremă intră în vase .
Malhut Mesayemet guvernează în spațiul dintre Tabur și Sium, creând cele zece Sfirot ale Sium-ului (sfârșitul Parţuf-ului). Fiecare dintre aceste Sfirot are numai luminiscenta Luminii Reflectate; Lumina Supremă nu poate intra în ele. Parţuf-ul se termină la punctul lui Malhut a Sium-ului, deoarece acesta este exact Malhut Mesayemet care nu primește nici o lumină; ea limitează extinderea Kli-ului Parţuf-ului. O numim și Malhut din „Sium Raglin” („capătul picioarelor”), care termină lumina și limitează Parţuf-ul.
Aceste zece Sfirot ale Sium-ului, care s-au răspândit de la Tabur până la Sium Raglin, sunt numite cele zece Sfirot ale Sof-ului; ele sunt toate părți ale lui Malhut a Sof-ului și a Sium-ului. Prin a spune că în interiorul acestor Sfirot există numai Lumina Reflectată, nu înțelegem că ele nu au deloc Lumină Directă. Există în ele o iluminare a Luminii Directe, dar este considerată VAK bli Roş (vezi „Prefaţă la Înțelepciunea Cabala„, articolele 50-53).
Hazeh (pieptul)
9). Până aici, am vorbit despre Parţufim ai lumii Adam Kadmon (AK). În orice caz, un nou Sium (sfârșit, capăt) este adăugat, în Parţufim ai lumii Aţilut, la cele zece Sfirot ale Toh-ului. Asta întrucât Malhut a Toh-ului, numită Tabur, s-a ridicat la Bina celor zece Sfirot ale Toh-uluiși le-a restricţionat. Acest nou Sium este numit „Hazeh.” Aici se află Parsa.
Tora numește această graniță „firmamentul” („Rakia„); el separă „apele superioare” (adică Keter și Hochma ale Toh-ului) de „apele inferioare” (vasele lui Bina, ZA și Malhut), care au coborât de la nivelul Toh-ului la Sof. Datorită acestui fapt, cele zece Sfirot ale Toh-ului au fost împărțite în două niveluri: un spațiu de la Peh la Hazeh, consideratîncă a fi Toh-ul, Aţilut și GAR ale Guf-ului; dar și un spațiu sub Hazeh și Tabur, considerat ca fiind al celor zece Sfirot ale Sof-ului, lumea Briya, dar și VAK bli Roş considerate ca fiind cele zece Sfirot ale Sof-ului.
Relaţia Inversă între Lumini şi Vase
10). Luminile și vasele sunt întotdeauna într-o relaţie inversă. Acest lucru se întâmplă întrucât vasele superioare sunt primele care cresc în Parţuf: Keter apare urmat de Hochma, Bina, Tiferet (ZA) și Malhut. Prin urmare, noi numim vasele KaHaB TuM, adică de sus în jos, în ordinea apariției lor în Parţuf.
Luminile intră, însă, în Parţuf în ordinea inversă, încep cu cea mai mică: în primul rând, Nefeş, apoi Ruah, Neşama, Haya și Yehida. Astfel, Nefeş (cea mai mică lumină), care corespunde lui(Sfira) Malhut, este prima care intră în Parţuf, în timp ce Yehida (cea mai puternică lumină), care corespunde lui (Sfira) Keter, intră în Parţuf ultima. De aceea, numim întotdeauna luminile NaRaNHaY, adică în funcție de succesiunea apariției lor în interiorul Parţuf-ului.
11). Rezultă că atunci când există numai un vas superior, Keter, care apare primul, acesta nu este umplut de lumina Yehida care îi corespunde, ci cu cea mai slabă lumină, Nefeş. Când apare al doilea vas în Parţuf, Hochma, a doua lumină, Ruah, intră în el. Prin asta, lumina Nefeş coboară de la Keter la Hochma, în timp ce Ruah umple Keter.
După apariția celui de-al treilea vas, Bina, lumina Nefeş coboară de la Hochma la Bina, Ruah trece de la Keter la Hochma iar lumina Neşama intră în Keter. De îndată ce apare al patrulea vas, ZA, lumina Nefeş coboară din Bina spre ZA, Ruah trece de la Hochma la Bina, Neşama – de la Keter până la Hochma și lumina Haya intră în Keter. Odată cu apariția celui de-al cincea vas, toate luminile își iau locurile legitime: Nefeş intră în Malhut, Ruah în ZA, Neşama în Bina, Haya în Hochma iar Yehida umple Keter.
12). Rezultă că înainte să fi apărut toate cele cinci vase KaHaB TuM, luminile nu erau în locurile lor. În plus, luminile și vasele sunt într-o relaţie inversă, pentru că, dacă nu apare Malhut, cel mai mic vas, lumina Yehida va rămâne în afara Parţuf-ului. Dacă două vase mai mici, ZA și Malhut, sunt absente în Parţuf, cele două lumini superioare, Yehida și Haya, nu vor putea să intre în el.
13). Când spunem că, datorită ridicării lui Malhut la Bina, fiecare nivel (Parţuf) se termină după Hochma și numai două Sfirot – Keter și Hochma rămân în Parţuf, în timp ce Bina, ZA și Malhut au coborât un nivel (vezi art. 17), ne referim numai la vase. Spre deosebire de acestea, luminile Nefeş și Ruah au rămas la nivelul lor, iar Neşama, Haya și Yehida au ieșit din Parţuf.
14). În unele locuri în „Cartea Zohar” se spune că, întrucât Malhut s-a ridicat la Bina, doar două (מ”י) dintre cele cinci litere care alcătuiesc numele Elokim (אלהים) au rămas la același nivel, în timp ce trei litere (אל”ה) au coborât la nivelul inferior (vezi Introducere la Cartea Zohar, p. 20). În alte locuri în „Zohar” se afirmă contrariul, anume că, datorită acestei ascensiuni, două litere (א”ל) au rămas la nivelul lor, în timp ce trei litere (הי”מ) au coborât la nivelul inferior (vezi Cartea Zohar, Bereşit (Geneza) partea 1, art. 59).
Fapt este că cele cinci litere ale Numelui אלהים constituie cele cinci Sfirot KaHaB TuM sau cele cinci lumini NaRaNHaY. Când Malhut se ridică la Bina, două vase superioare rămân la acest nivel – Keter și Hochma, desemnate cu literele א”ל, iar trei litere – הי”מ – au coborât la nivelul inferior. Invers se întâmplă cu luminile: ultimele două litere, מ”י, corespund celor două lumini inferioare – Nefeş și Ruah. Ele își păstrează nivelul în timp ce primele trei litere, אל”ה, corespunzătoare luminilor Yehida, Haya și Neşama au coborât la nivelul inferior. Dacă ai în tine aceste lucruri și stabileşti dacă este vorba de lumini sau de vase în fiecare caz particular, multe contradicții aparente vor înceta să mai fie relevante.
Ridicarea lui Malhut la Bina
15). Ar trebui acordată o atenție deosebită rectificării lui Malhut în Bina. Această noțiune este rădăcina, sursa întregii Înţelepciuni Cabala, întrucât Malhut reprezintă categoria judecății (restricționarea). Lumea, universul spiritual, nu se poate baza doar pe restricționări. De aceea, Creatorul a înălțat Malhut (judecata, restricționareaa) la Sfira Bina, care este categoria milei.
Înțelepții spun că lumea a fost creată mai întâi cu ajutorul categoriei judecăţii (a restricționării), adică Malhut, dar văzând că o astfel de lume nu poate exista, Creatorul a amestecat categoria judecăţii (Midat HaDin) cu categoria milei (Midat HaRahamim), adică Malhut cu Bina. În urma înălțării la Bina, Malhut i-a dobândit proprietățile, însemnând categoria milei. După aceea, Malhut începe să guverneze lumea folosind proprietățile sale noi. Procesul se desfășoară la toate nivelurile, în toate Sfirot de la Roş-ullumii Aţilut și până la Sof-ul lui Malhut din lumea Asiya, pentru că absolut toate nivelurile, toate lumile și Parţufim constau din zece Sfirot – KaHaB HaGaT NHYM.
Divizarea fiecărui nivel în două jumătăţi
16). Toate Sfirot, toate nivelurile, sunt cunoscute ca încheindu-se cu Sfira Malhut. Asta înseamnă că Malhut la fiecare nivel nu lasă lumina să intre în ea. Motivul îl constituie restricţionarea, TA, care îi interzice lui Malhut să primească Lumina Supremă. Prin urmare, lumina doar se extinde în jos către Malhut fără să intre în ea; se oprește, blocată de ecran.
Un Zivug de Haka’a (cuplare prin impact) se face pe acest ecran. Prin urmare, întrucât Malhut a fiecărui nivel se ridică la Bina, ea începe să restricţioneze lumina în noul său loc în mijlocul lui Bina. Partea inferioară a lui Bina, ZA și Malhut se află situate acum sub Malhut Mesayemet. Se întâmplă ca ele să se afle în afara acestui nivel particular și în această formă să fie a doua jumătate a acestuia.
Aşadar, datorită ridicării lui Malhut la Bina, fiecare nivel a fost împărțit în două niveluri. Keter, Hochma și jumătatea superioară a lui Bina au rămas la nivelul lor, în timp ce jumătatea inferioară a lui Bina, ZA (care include HaGaT NHY) și Malhut au devenit partea inferioară a nivelului. Noul capăt creat de Malhut la mijlocul lui Bina este numit „Parsa„.
17). După cum știm, trebuie să existe cinci lumini în fiecare nivel: Yehida, Haya, Neşama, Ruah și Nefeş, care se află în interiorul a cinci vase: Keter, Hochma, Bina, ZA și Malhut. După ce Malhut s-a ridicat la Bina, numai două vase pline – Keter și Hochma – au rămas la fiecare nivel; Bina, ZA și Malhut sunt absente acolo.
Astfel, doar două lumini – Nefeş și Ruah – au rămas în fiecare nivel. Ele sunt în interiorul vaselor Keter și Hochma. Trei lumini – Neşama, Haya și Yehida lipsesc întrucât lipsesc vasele corespunzătoare. În limbaj Cabalistic, acest proces este descris în felul următor: litera “י” (Yud) intră în cuvântul „אור” („Ohr„, „lumină”). Drept urmare, cuvântul „אור” devine „אויר” („Avir„, „aer”). Asta înseamnă că ridicarea lui Malhut la Bina duce la pierderea primelor trei lumini numite „Ohr„, lumina de la fiecare nivel.
Ea reţine numai luminile Nefeş și Ruah, numite „Avir„, aer. Dintr-o altă perspectivă, acest proces poate fi descris cu ajutorul a cinci litere ale Numelui „אלהים„, care a fost divizat în două părți – אל”ה מ”י, aşa încât încât cele două litere – מ”י – corespund celor două lumini Nefeş și Ruah în două vase Keter și Hochma care au rămas la nivelul lor. Celelalte trei litere – אל”ה – corespund celor trei vase Bina, ZA și Malhut, care au coborât la nivelul inferior.
Coborârea lui Malhut de la Bina la locul ei
18). Din cauza ridicării MAN (cerere, rugăciune) de către Parţufim inferiori, iluminarea superioară coboară din Parţufim AB și SAG (Hochma și Bina). Aceasta o obligă pe Malhut să plece de la Bina și să se întoarcă în propriul său loc. Acum, litera “י” iese din cuvântul „אויר” (Avir „, aer), transformându-l în „אור” (Ohr, lumină).
Vasele lui Bina, ZA și Malhut se întorc la nivelul lor. Acum, fiecare nivel are din nou cele cinci vase KaHaB TuM umplute cu cele cinci lumini NaRaNHaY. „Avir” se transformă în „Ohr„, pentru că cele trei lumini superioare din GAR, numite „Ohr„, s-au întors.
Etapa de Katnut şi Etapa de Gadlut
19). Urmare a ridicării lui Malhut la Bina, fiecare nivel a început să aibă două stări, două perioade: Katnut și Gadlut. După ce Malhut s-a ridicat la Bina, nivelul se încheie sub Sfirat Hochma; Bina, ZA și Malhut coboară la nivelul inferior. Numai vasele Keter și Hochma cu luminile Ruah și Nefeş rămân acolo.
Această stare este numită Katnut. Atunci când, datorită ridicării MAN de către Parţufim inferiori, iluminarea lui Hochma și Bina (lumina AB și SAG) coboară din lumea AK, Malhut coboară de la Bina și se întoarce în poziția sa. Vasele din Bina, ZA și Malhut se ridică la nivelul lor,
Astfel, cinci vase Keter, Hochma, Bina, ZA și Malhut și cinci lumini corespunzătoare, Nefeş, Ruah, Neşama, Haya și Yehida alcătuiesc iarăşi fiecare nivel. O astfel de stare poartă numele de Gadlut. Prin urmare, starea fără GAR, fără cele trei lumini superioare, se numeşte Katnut. Starea în care cele trei vase Bina, ZA si Malhut se întorc şi reapar luminile GAR se numeste Gadlut .
Ridicarea Parţuf-ului inferior la cel superior
20). Ridicarea lui Malhut la Bina creează o oportunitate pentru fiecare entitate inferioară să se ridice la nivelul superior. Regula prevede că Parţuf-ul superior, care a coborât la cel inferior, capătă proprietățile acestuia; și invers, Parţuf-ul inferior, care a urcat la cel superior, devine similar cu acesta.
Astfel, în timpul stării de Katnut, adică atunci când Malhut se ridică la Bina, mutând Bina, ZA și Malhut la nivelul inferior, acestea – Bina, ZA și Malhut – devin similare noului nivel. În timpul stării de Gadlut, adică atunci când Malhut se întoarce la locul său, Bina, ZA și Malhut se ridică la nivelul lor.
Prin aceasta, ele ridică nivelul inferior, în interiorul căruia au fost înainte, la nivelul lor. În consecință, nivelul inferior primește toate luminile care au fost în nivelul superior. Astfel, am descoperit modul în care se formează conexiunea dintre niveluri datorită ridicării lui Malhut la Bina, ceea ce permite chiar și celui mai scăzut nivel să-l atingă pe cel mai înalt.
Stările de Katnut și Gadlut ale lui YEŞSUT și ZON
21). Acum, când știm ce înseamnă ridicarea lui Malhut la Bina, în general, în toate fazele lumilor ABYA, să ne uităm la detalii. De pildă, să luăm fazele lumii Aţilut numite YEŞSUT și ZON. Din cauza ridicării lui Malhut de YEŞSUT la Bina de YEŞSUT în timpul stării de Katnut, trei Sfirot – Bina, ZA și Malhut au coborât la ZON. În timp ce erau în ZON, aceste trei Sfirot au căpătat proprietățile acestora.
În timpul stării de Gadlut, când Malhut a coborât la locul său, Bina, ZA și Malhut au revenit la a lor – în YEŞSUT. În același timp, ele au ridicat ZON (sau mai degrabă Keter și Hochma ale lui ZON), cu care ele constituie de fapt un singur întreg. Drept rezultat, ZON, au devenit de asemenea YEŞSUT, și anume, au căpătat proprietățile acestora și au primit luminile corespunzătoare.
Până ce Malhut nu se ridică la Bina ZON nu poate primi Gadlut
22). Ar trebui subliniat faptul că ZON nu pot primi singure lumina stării de Gadlut, întrucât acestea se referă la spațiul de sub Tabur-ul lumii AK. Malhut guvernează acolo, controlată de puterea Restricționării (Ţimţum), care o împiedică să primească lumina. Cu toate acestea, în timpul stării de Gadlut, atunci când Bina, ZA și Malhut de YEŞSUT au înălțat ZON cu ele, ZON, de fapt, se transformă în YEŞSUT; acum ele (ca şi YEŞSUT) pot primi lumina lui Gadlut.
23). Acum realizăm ce înțelegeau înțelepții noștri spunând că: „Mai întâi, Creatorul a creat lumea în categoria judecății”. ZON de Aţilut sunt numite „lumea”. Acest cuvânt se referă la lumea noastră, care primește lumina de la ZON de Aţilut. Orice a fost primit în ZON de Aţilut poate fi primit de oamenii din lumea noastră.
Dimpotrivă, orice a fost absent în ZON de Aţilut, nu poate să coboare în lumea noastră. Aşa cum am spus, rădăcina (Şoreş), sursa lui ZON de Aţilut, este spațiul aflat sub Tabur-ul lumii AK, unde Malhut se află în starea de restricționare. Prin urmare, ZON nu pot primi lumina și să existe. Cu atât mai mult lumea noastră, situată mult mai jos și primind de la ZON de Aţilut, s-ar afla în imposibilitatea de a exista.
Exact la asta se referă următoarele cuvinte: „Atunci Creatorul a văzut că o astfel de lume nu poate exista, așa că El a amestecat mila cu judecata”. Înseamnă că Creatorul a înălțat Malhut (judecata) fiecărui nivel la Bina (mila). În special, Malhut a lui YEŞSUT s-a ridicat la Bina lui YEŞSUT; ca rezultat, Bina, ZA și Malhut a lui YEŞSUT au coborât un nivel, adică la ZON. Prin asta, ele dobândesc proprietățile acestui nivel. De fapt, Sfirot și ZON devin un singur întreg după coborârea lor.
Prin urmare, în timpul stării de Gadlut a lui YEŞSUT, când Malhut coboară de la Bina la locul său, cele trei vase – Bina, ZA și Malhut, revin, de asemenea, la poziția lor la nivelul YEŞSUT. Cu asta, ele ridică și ZON, cu care formează un singur întreg. Drept urmare, ZON se ridică la nivelul lui YEŞSUT. Asta înseamnă că pot primi acum aceleași lumini pe care le primește YEŞSUT. În același timp, ele transmit lumina YEŞSUT lumii noastre, permițându-i să existe.
Totuşi, cu excepția cazului în care au fost amestecate categoriile de judecată și milă, adică dacă Malhut a lui YEŞSUT a urcat la Bina a lui YEŞSUT, forțând Bina, ZA și Malhut să coboare un nivel la ZON, ZON nu ar putea niciodată să se ridice la YEŞSUT,sau să primească Lumina Supremă pentru lumea noastră și să-i permită să existe. Astfel, înțelegem ce înseamnă ridicarea lui Malhut la Bina.
inapoi la ŞTIINŢA CABALA – PTIHA (link)