EXPLICAREA CELOR TREI NEKUDOT: OLAM, ŞURUK, HIRIK

inapoi la Prefaţă la Înţelepciunea Cabala” (link)

86) Trebuie știut că există trei tipuri de Nekudot (puncte, locuri): Roş-ul, Toh-ul și Sof-ul. Nekudot superior, poziționat deasupra literei ebraice ca nişte puncte, se numeşte Roş sau Holam. Nekudot din interiorul literelor, ca litera Vav cu un punct la mijloc, se numește Toh, sau Şuruk. Nekudot inferior, plasat sub litere, este numit Sof sau Hirik.

Ce înseamnă asta în lumea spirituală? Literele sunt vasele, în timp ce punctele sunt luminile. Dacă punctul este deasupra literei, simbolizează lumina care nu a intrat încă în vas, dar este destinată să o facă în viitor. Acest tip de punct este numit Holam. Dacă punctul este în interiorul vasului, în Toh, se numește Şuruk. Dacă punctul a părăsit vasul și este sub el, se numește Hirik.

87) Literele constituie vasele, adică Sfirot ale Guf-ului. Cele zece Sfirot ale Roş-ului sunt numite rădăcinile vaselor. Nekudot sunt luminile care animă aceste vase. Prin urmare, Ohr Hochma este numită lumina vieții (Ohr Haya). Această nouă lumină AB-SAG trece prin ZON al lumii AK. Apoi, strălucește deasupra vaselor lumii Nikudim, o determină pe Malhut să coboare de la Nikvey Eynaim la Peh pe fiecare nivel și astfel aduce AHP înapoi. Drept urmare, toate luminile se întorc la locurile lor. Această lumină mișcă Kelim de la starea TB la starea TA, de la Katnut la Gadlut. În consecință, lumina AB-SAG animă și stârnește vasele îmbrăcându-se în ele.

În starea de Katnut a lumii Nikudim, Aba ve Ima a îmbrăcat AHP de Keter, ZON a îmbrăcat AHP de Aba ve Ima, iar AHP de ZON erau sub Parsa. Această stare a apărut după un Zivug în Nikvey Eynaim ale Roş-ului de SAG. Acum, sub influența noii lumini ABSAG, ecranul din Roş de SAG a coborât de la Nikvey Eynaim la Peh de Roş și a făcut un Zivug cu Ohr Hochma din AB. Mai întâi, lumina a coborât la Roş de Keter și a atașat AHP și lumina lui GAR la Keter. Această lumină permite vasului să înțeleagă ce înseamnă Creatorul. Vasul este în totalitate îmbibat de altruism și este acum capabil să lucreze cu toate cele zece dorințe ale sale, făcând un Zivug de Haka’a pe ele. Astfel, vasul trece de la Katnut la Gadlut.

88) Știm deja că ZON ale lumii AK au afectat cele zece Sfirot de Nikudim cu noua lumină în două moduri: prin Tabur, au strălucit pe Keter de Nikudim și prin Yesod – pe Aba ve Ima de Nikudim. Trebuie știut că lumina care trece prin Tabur este numită Holam. Strălucește deasupra literelor numai în Keter, reprezentând nivelul Zachar (esența masculină activă) sau Hitlabşut și nu se poate răspândi în vasele Guf-ului, numite litere.

De aceea se consideră că strălucește numai deasupra literelor fără a se extinde în ele. Lumina care trece prin Yesod este numită Şuruk, Vav cu un punct, ceea ce înseamnă că se află în interiorul literelor și intră în Aba ve Ima, esența feminină a Roş-ului de Nikudim. Această lumină se răspândește și în Guf, adică în Zat de Nikudim, numite litere. Astfel, Nekudot Şuruk se află în interiorul literelor.

Când ne uităm la alfabetul ebraic al Torei, vom vedea că există multe puncte în interiorul literelor (nu numai Vav cu un punct): de exemplu, Pey și Fey, Bet și Vet. Mem și Tav pot avea și ele puncte. Toate aceste legi derivă din regulile lumii spirituale. Mai târziu, vom studia alfabetul ebraic, care de fapt provine din Bina, ZA și Malhut ale lumii Aţilut și corespund pe deplin lui ZON și AHP ale lui Aba ve Ima ale lumii Nikudim. Primele litere de la Alef la Tet sunt în Bina, literele de la Kav la Ţadik sunt în ZA, ultimele patru litere: Kuf, Reiş, Şin și Tav sunt în Malhut.

Fiecare punct, fie că este deasupra literelor (coroane), în interiorul literelor, sau sub ele, vorbește numai despre starea spirituală a Parţuf -ului. Fiecare cuvânt din ebraică spune ceva despre Univers și semnifică primirea unei lumini spirituale în vas. Combinația dintre vas și lumină este exprimată într-un cod numit „cuvânt”. Acest cod conține toate relațiile dintre lumină și vas, ecranul, Aviut etc.

Fiecare literă din alfabet poartă o cantitate imensă de informații în forma sa, în relația cu litera anterioară. Aceste informații indică exclusiv acțiunile spirituale. Când omul pronunță un cuvânt, își exprimă sentimentele în fiecare literă; ele se înregistrează pe ecran și vorbesc despre nivelul spiritual al Parţuf-ului.

În lumea noastră, nu simțim conformitatea spirituală dintre vas și lumină. În timp ce folosim o limbă, nu înțelegem semnificația spirituală interioară a cuvintelor care vine din Tora, care conține informații spirituale clare. Este imposibil să denumeşti ceva    printr-un nume diferit. De exemplu, cuvântul Maim, care constă din două litere Mem (dintre care una este terminală – Sofit) și nişte puncte, exprimă întocmai esența apei; la fel fiecare cuvânt.

Cabaliştii sunt cunoscuţi pentru faptul că întreprind unele acţiuni cu literele. Acest lucru nu înseamnă nicidecum că ar scrie ceva pe pergament sau pe hârtie. Când se spune despre Cabaliști că operează cu litere, înseamnă că aceștia îndeplinesc acțiuni strict spirituale, adică își umplu vasele cu ajutorul ecranului și al Luminii Reflectate. Nici un ochi nu poate vedea aceste acțiuni.

89), Am învățat semnificația punctelor Holam și Şuruk. Luminiscența lumii noi care trece prin Tabur, care coboară ecranul de la Nikvey Eynaim din Roş de Keter la Peh și întorc AHP ale lui Keter la nivelul acestuia, se numește Nekudat Holam. Iluminarea lumii noi care trece prin Yesod, scade ecranul de la Nikvey Eynaim de Aba ve Ima la Peh și le întoarce pe AHP de Keter în locul său. Această lumină strălucește în interiorul literelor și se numește Şuruk. Aceste Mochin (lumina lui GAR) s-au răspândit și în Zat de Nikudim, numite litere, adică vasele care primesc această lumină.

Cu toate acestea, de la Roş-ul lui Aba ve Ima (numit Roş de Aviut pentru a-l distinge de Roş de Keter numit Roş de Hitlabşut), lumina se răspândeşte în Guf-ul lui ZON.

90) Hirik este noua lumină primită de Zat direct de la Aba ve Ima, care o coboară pe Malhut de la Hazeh la Sium-ul lumii AK; drept rezultat, AHP de ZON se întorc la locul lor de sub Parsa. Aceste AHP de ZON au format lumile BYA sub Parsa. Deci acum, sub influența luminii Hirik, aceste lumi ar trebui să devină similare cu lumea Aţilut.

Cu toate acestea, ZON de Nikudim nu au putut-o coborî pe Malhut de la Hazeh și au anulat complet TB și Parsa, schimbând astfel locul lumilor BYA. În momentul în care lumina s-a răspândit în BYA, toate vasele din Zat s-au spart, întrucât funcţiona încă legea lui Malhut Mesayemet (în Hazeh). Luminile au părăsit imediat vasele, care s-au spart, au murit și au căzut în BYA. Kelim de Panim s-au spart şi ele. Chiar dacă aceste vase erau sub Parsa, ele vroiau să se unească cu AHP într-un Parţuf.

Au murit şi ele şi au căzut în BYA, pentru că lumina a dispărut din ele. De fapt, lumile Aţilut și BYA nu fuseseră încă acolo, dar vasele din care vor fi fost create mai târziu existau deja.

Totul a fost bine până când lumina a dispărut din Keter și Aba ve Ima. După ce lumina a coborât sub Parsa, spre AHP de ZON, a apărut spargerea vaselor. GE aveau ecranul peste Parsa, care putea să dăruiască totul de dragul Creatorului, în timp ce sub Parsa (vasele de primire) legea care restricţiona orice primire domina în totalitate, chiar dacă „dorința de a primi” era concentrată acolo. Când a apărut lumina ABSAG, aceasta a dat vasului obişnuit puterea  de a primi toată această lumină de dragul Creatorului și de a umple cu ea NHY de Galgalta.

Cu toate acestea, Roş de Keter și Aba ve Ima au omis să ia în considerare faptul că lumina ABSAG, care se răspândea sub Parsa, ar stârni dorința egoistă în vasele prezente acolo. Fapt este că nu doar două capete,ale lui Keter și Aba ve Ima, mențin Parsa, ci și un al treilea, YEŞSUT, aflat sub Tabur. Acest cap restricţionează lumina ABSAG, împiedicând-o să se răspândească sub Parsa.

Acest lucru este făcut în mod deliberat pentru a sparge toate vasele, a le lipsi de ecran si a le muta cât mai departe de Creator. Cu toate acestea, din cauza aceasta, vasele altruiste și egoiste s-au amestecat complet unele cu celelalte. Acum, fiecare fragment conține atât „dorința de a dărui”, cât și „dorința de a primi”. Este exact ceea ce a urmărit spargerea vaselor.

ZON ale lumii Nikudim întruchipează întreaga Malhut a Lumii Ein Sof. Scopul este de a-și umple partea de sub Parsa cu lumina Creatorului. Cum se poate face asta? Doar prin metoda explozivă menționată mai sus, atunci când Aba ve Ima și ZON primesc o impresie greșită că pot primi lumina de dragul Creatorului sub Parsa. ZON par într-adevăr să înceapă să primească lumina de dragul Creatorului, dar apoi realizează că o primesc într-un mod egoist.

Lumina dispare; vasul se află într-o situație disperată, unde nu numai proprietățile sale, ci și cele ale GE devin egoiste. Acestea cad sub Parsa și se amestecă cu vasele egoiste. Acum aceste fragmente ale vaselor egoiste au scântei de altruism. Când lumina strălucește asupra lor, va stârni scânteile lor altruiste și le va rectifica.

91) Vedem că lumea Nikudim nu era gata să primească lumina care corespundea punctului Hirik; de aceea a generat spargerea vaselor. S-a întâmplat pentru că dorea să intre în litere, adică în vasele Tiferet, Neţah, Hod, Yesod și Malhut sub Parsa, în lumile BYA. Ulterior, în lumea Rectificării (Aţilut), punctul Hirik este rectificat și strălucește sub litere.

Când Zat din lumea Nikudim au primit lumina Gadlut de la Aba ve Ima, care trebuia să o coboare pe Malhut de la Hazeh la Sium-ul lumii AK și să unească vasele AHP cu GE de Nikudim, lumina a început să se răspândească sub Parsa. Aceasta a dus la spargerea vaselor. Pentru a împiedica să se întâmple din nou acest lucru, punctul rectificat Hirik din lumea Aţilut ridică Tiferet, Neţah, Hod, Yesod și Malhut de sub Parsa (lumile BYA) în lumea Aţilut peste Parsa și se instalează sub ele, adică, la nivelul la care se află Parsa. Astfel, am învățat sensul celor trei puncte: Holam, Şuruk și Hirik.

Cum poate fi ridicată dorința peste Parsa? Acest lucru devine posibil numai după spargerea vaselor, când fiecare dorință a lui Malhut este amestecată cu Bina și are șansa de a fi rectificată. Acest subiect este greu de înțeles fără anumite senzații interioare. Cabala este imposibil de înțeles numai cu mintea. Dacă omul persistă să facă acest lucru, el comite o încălcare gravă. Cu toate acestea, până acum nu există altă cale de ieșire, pentru că nu avem o conexiune alternativă cu spiritualitatea.

Să analizăm materia pe care am studiat-o. Știm că Nekudot de SAG au coborât sub Tabur-ul lui Galgalta și s-a amestecat cu NHYM din Galgalta. Apoi au urcat la Roş de SAG cu Reşimot Bet / Alef și informația despre TB, care a generat starea de Katnut a lumii Nikudim cu Keter, Aba ve Ima și ZON, ajungând la Parsa. Keter este Roş de Hitlabşut, Aba ve Ima este Roş de Aviut iar ZON este Guf-ul.

De fapt, Nikudim în starea de Katnut nu este o lume, ci este încă doar un mic Parţuf. Cu toate acestea, se numește lume, întrucât în fapt va apărea acolo mai târziu. Acest lucru se va întâmpla ca urmare a unui Zivug pe Reşimot Dalet / Gimel, care au fost primite de la NHYM din Galgalta și au fost prezente, de asemenea, pe ecranul ridicându-se la Roş de SAG.

Când lumea Nikudim apare în starea de Katnut, Reşimot Dalet / Gimel se trezește în Roş de SAG. Ele doresc acum să primească sub Tabur întreaga Ohr Hochma destinată vaselor lui Galgalta. Lumina ABSAG coboară ca răspuns la această solicitare. SAG demonstrează ce înseamnă „dorința de a dărui”; AB arată cum este posibil să primim de dragul Creatorului. Ambele permit vaselor aflate în starea de Katnut să treacă la starea de Gadlut

Pentru a primi lumina ABSAG, este făcut un Zivug, nu în Nikvey Eynaim, ci din nou în Peh de Roş, unde coboară ecranul. La început, această nouă lumină coboară prin Tabur spre Keter de Nikudim și, prin umplerea acesteia, îi oferă puterea de a-și atașa propriile AHP și a trece la starea de Gadlut. Lumina nu se poate răspândi dincolo de Keter (Roş de Hitlabşut). Se întinde spre Yesod de Galgalta, unde este îmbrăcat Roş de Aba ve Ima. Astfel, cel de-al doilea cap (Aba ve Ima) poate primi lumina ABSAG și, cu ajutorul său, ajunge în starea de Gadlut

Lumina din Keter este numită Holam (punctul de deasupra literei). Aceasta înseamnă că lumina nu se răspândește mai departe de Roş. Lumina din Aba ve Ima este numită Şuruk (punctul din interiorul literei). Apoi, lumina intră în GE de ZON și încearcă să coboare spre AHP de ZON sub Parsa, către vasele egoiste. Dacă ar putea ajunge sub Parsa, ar uni GE de ZON cu AHP. Nu poate, însă, să ajungă acolo pentru a le da vaselor AHP proprietățile altruiste .

Prin urmare, AHP nu se alătură GE de ZON; AHP își păstrează “dorința lor de a primi” pentru ele însele, ceea ce duce la spargerea vaselor. Lumina dispare, întrucât, potrivit TA, ea nu poate fi în interiorul vaselor egoiste. Kelim ale GE și AHP din ZON devin absolut egoiste; fără ecran, ele cad sub Parsa, ceea ce înseamnă că proprietățile lor sunt total opuse față de Creator. Lumina care încearcă să ajungă sub Parsa este numită punctul Hirik.

Mai târziu, are loc rectificarea în lumea Aţilut. Această lume are următoarea structură. Are, de asemenea, Keter, Aba ve Ima și ZON. Principiul rectificării este foarte simplu. Parsa nu poate fi eliminată. Singura modalitate este de a ridica AHP (vasele de primire) peste Parsa și a le atașa la GE de ZON, creând astfel zece Sfirot peste nivelul Parsa și umplându-le cu lumină. Acest proces se numește „AHP de Aliyah” – vasele primirii în ascensiune. Această stare este numită Rectificarea Finală. 

Ulterior, lumina de deasupra va veni pentru a elimina Parsa. Când este prea îndepărtată, va coborâ AHP la locul său sub Parsa inexistentă acum. Asta se numește AHP Amiti’im (adevăratele AHP) sau AHP de Yeridah (AHP descendente). Astfel, lumina umple complet Galgalta până la Sium Reglav. Această lumină se numește Ohr HaMaşiah. Ea rectifică și umple toate vasele.

Această rectificare se desfășoară în Univers. Unde este, aşadar, omul în această schemă? Tot ce discutăm se întâmplă de dragul sufletelor care vor fi create ulterior și care vor trebui să treacă prin toate nivelurile pregătite pentru ele. Chiar acum, lumile par a fi scopul; omul pare să nu-şi găsească niciun loc în ele. Nu este așa. Lumile reprezintă sistemul care controlează sufletele, în timp ce sufletele pot controla, la rândul lor, lumile. Vom vorbi despre asta mai târziu.

Statrea în care AHP se ridică peste Parsa se numește „urcarea lumilor de Șabat și de sărbători”. Când AHP sunt sub Parsa, le numim „zilele săptămânii”. Aceasta este originea timpului.

De ce nu existau litere înaintea lumii Aţilut? Întrucât nu existau vase reale, ci doar rădăcinile lor. Formarea vasului este treptată. O dorință clară a vasului necesită informații despre Reşimo (dorința      Kli-ului) și despre absența totală a plăcerii dorite. Mai întâi, lumina trebuie să pătrundă în vas, ale cărei dorințe sunt opuse acestei lumini.

Se întâmplă că, în vasele preliminare, lumina este cea iniţială, în timp ce reacția vasului la aceasta este rezultată. Totuşi, în cazul în care vasul adevărat este cel iniţial, lumina este cea secundară. Vasul real își generează propria dorință, aspirația către ceva, care se află dincolo de întunericul său absolut și de îndepărtarea sa de Creator.

Când omul studiază Cabala, el știe că îi sunt oferite niște informații necunoscute anterior: informații despre lumină, despre Sfirot, despre Parţufim, despre lumi etc. Pentru a le simți, trebuie să aibă ecranul și apoi toate informațiile se transformă în lumină, care       l-a înconjurat anterior. Aceste informații sunt în jur, dar până acum nu au existat vase capabile să le perceapă.

Nu ar trebui să ne imaginăm nimic, întrucât toate imaginile noastre vor fi greșite până când nu vom avea ecranul. Dacă parcurgeţi o carte cu rețete culinare delicioase, cu mâncăruri sănătoase, vă imaginați instantaneu gusturile și mirosurile bunătăţilor descrise. Orice imagini din Cabala sunt total nefondate dacă nu există vasele adecvate disponibile.

Planul, Gândul creației, toate acțiunile ulterioare, stările lor inițiale și finale, sunt ascunse în Bhina Alef a Luminii Directe, în primul său punct numit Keter de Ohr Yaşar. Apoi se dezvoltă sub forma celor patru Bhinot, Malhut a Lumii Ein Sof, lumea AK, lumea Nikudim, lumile BYA, spargerea vaselor, Adam HaRişon etc.

Proprietățile luminii cât și ale vasului au fost determinate în Gândul creației, astfel încât calea de la starea inițială până la cea finală să fie cunoscută în prealabil. Nu există obstacole neprevăzute sau acțiuni inutile în acest sens, care să poată duce la rezultate neașteptate. Totul evoluează în conformitate cu un program precis planificat. Fie simți influența dură a naturii, împingându-te fără milă către Scopul Creației, fie preiei controlul în propriile mâini și te mişti rapid pentru a lăsa în urmă loviturile. În felul aceasta, accelerezi întregul proces. Această mișcare rapidă nu va fi o povară pentru tine; dimpotrivă, ţi se va părea încântătoare.

În ceea ce privește Creatorul, punctul inițial al creației se îmbină cu finalul; ele continuă să existe ca unul. În ceea ce ne privește, primul punct se desface treptat printr-o serie de acțiuni consecutive, până când acest drum se termină în punctul său final. Nici horoscoapele, nici prezicătoarele sau rectificările destinului nu ne vor ajuta să evităm loviturile.

Lumina este amorfă. Vasul înconjurat de lumină simte ecranul în concordanţă, mai mult sau mai puțin, cu proprietățile sale spirituale. Există 12 tipuri de Ohr Hozer, 12 feluri de Reşimot, 10 feluri de Kelim, șapte tipuri de Masahim și șase tipuri de Ohr Yaşar. Pentru a simți totul, trebuie să ai vasele potrivite. De exemplu, când auzim cuvântul „Lechem” (pâine), îi putem simți mirosul, gustul. Ce simțim atunci când sunt rostite cuvinte precum „Ohr„, „Reşimo” sau „Kli„? …

Starea de Gadlut a lumii Nikudim simbolizează Gmar Tikun, când lumina umple vasele AHP de ZON, dar ea se va petrece în senzațiile sufletelor. Starea în care fiecare suflet se poate rectifica se numește nașterea sa.

inapoi la Prefaţă la Înţelepciunea Cabala” (link)

error: Content is protected !!