inapoi la Prefaţă la Înţelepciunea Cabala” (link)
92) Am explicat deja că, din cauza faptului că Malhut se ridică la Nikvey Eynaim (urmare a TB) și a apariției lumii Nikudim în starea de Katnut, fiecare nivel se împarte în două părți. GE, rămân la nivelul lor și, prin urmare, sunt numite Kelim de Panim iar AHP, care cad de la nivelul lor la cel inferior se numesc Kelim de Achoraim. Astfel, fiecare nivel se compune acum din unele părți interioare și altele exterioare. AHP de Keter ale lumii Nikudim se află în interiorul GE de Aba ve Ima. AHP de Aba ve Ima au căzut în GE de ZON ale lumii Nikudim.
Astfel, începând cu TB, fiecare nivel alcătuit din 10 Sfirot este împărțit în GE, care includ Keter, Hochma, Bina, Hesed, Gvura și treimea superioară a lui Tiferet, şi AHP care includ treimea inferioară a lui Tiferet, Neţah, Hod, Yesod și Malhut.
Lumina poate intra în partea superioară (GE), care pot fi utilizate. AHP nu pot primi lumina și aceste dorințe nu pot fi folosite. Sfirot superioare ale AHP sunt numite dorințele altruiste, iar Sfirot inferioare – dorinţele egoiste. Primele dăruiesc, cele din urmă primesc. Fiecare nivel poate funcționa în mod activ numai cu partea superioară a acestuia, adică cu GE.
Daca inainte de TB toate nivelurile au fost unul sub celălalt, după TB toate AHP din nivelurile superioare se găsesc în interiorul GE al celor inferioare, ceea ce a permis schimbul de informaţii în ambele direcţii. Această întreagă structură este numită „Sulam” (scară); sufletele o coboară și o urcă.
Există două entități: Creatorul și Creația. Creatorul este o dorință în întregime altruistă, în timp ce Creaţia este o dorință absolut egoistă.
Scopul Creatorului este de a face Creaţia asemănătoare cu El Însuşi, astfel încât până la sfârşitul rectificării ei să atingă perfecţiunea absolută. Acest lucru se poate face doar prin transferarea proprietăților Creatorului către Malhut, adică prin amestecarea celor zece Sfirot altruiste cu Malhut cea egoistă. Cu toate acestea, ele sunt complet opuse unele faţă de celelalte. Pentru a le face mai apropiate, este creată o forță anume în sistemul lumilor. Cu ajutorul acesteia, proprietățile egoiste ale lui Malhut se pot amesteca cu scânteile proprietăților altruiste printr-un Zivug de Haka’a între ele.
Acum începem să studiem formarea în lumi a acestor forțe (care sunt externe în raport cu sufletele), astfel încât cu ajutorul lor sufletele să poată fi ridicate la nivelul Creatorului.
Am învăţat că există patru faze de dezvoltare ale luminii: Hochma, Bina, ZA și Malhut. Fiind complet umplută de lumină, Malhut o expulzează şi face restricţia TA, ceea ce o lasă absolut goală. Apoi Malhut inventează un sistem care îi permite să înceapă să primească o mică lumină, însă de dragul Creatorului. Bina este o etapă intermediară între Malhut și Keter. Se compune din două părți: GAR (Gimel Rişonot) și Zat (Zain Tachtonot). Bina nu dorește să primească nimic în primele trei fragmente superioare, dar este de acord să primească în cele șapte fragmente inferioare, cu condiția ca primirea să fie pentru altcineva. Acest altcineva este ZA, care acceptă să primească doar 10% pentru Malhut. Aceasta este proprietatea lui Zat de Bina: primirea pentru a dărui altcuiva.
Totuși, dacă apare o lumină mai puternică decât ecranul lui Bina, atunci Bhina Bet începe să-şi dorească pentru sine. TA interzice, însă, primirea egoistă; prin urmare, Zat de Bina începe să se contracte și să-și asume proprietățile egoiste ale lui Malhut. Scopul următor este de a inversa acest proces: eliminarea proprietăților egoiste din Zat de Bina și transferarea proprietăților adevărat altruiste către Malhut. Acest lucru se poate realiza prin spargerea vaselor, pe care o vom studia ulterior. Cu aceasta, întregul sistem se transformă într-o astfel de combinație, atât din vase egoiste cât și altruiste, încât ca și în lumea noastră nu va mai fi nicio distincție între ele.
Pentru a schimba această situație, este necesară o parte suplimentară a luminii Creatorului. Cu ajutorul ei, va fi posibil să se facă distincția între cele două tipuri de dorințe. Întregul proces de rectificare se bazează pe acest principiu.
De fapt, Zat de Bina este partea centrală a creației. Depinde foarte mult de ea, deci o vom discuta pe larg. În timpul coborârii Nekudot de SAG sub Tabur, adică atunci când Zat de Bina întâlnește dorințele mai puternice ale NHYM de Galgalta, Zat de Bina se contractă și își asumă proprietățile lui Malhut. TA a fost făcută de Malhut pentru a se restricţiona; TB este restricționarea lui Bina. Cu alte cuvinte, Creatorul, ca atare, preia proprietățile egoiste ale creației.
Acest lucru se face pentru ca Creatorul să transfere treptat creaţiei proprietățile Sale altruiste, să o rectifice și să o umple cu lumină. Pentru a rectifica pe cineva, trebuie să posezi aceleași proprietăți care ulterior vor fi rectificate. Scara spirituală este construită astfel încât ultimul ei nivel spiritual, AHP, pătrunde în noi, căpătând parțial proprietățile noastre egoiste. În acest fel, acesta stabilește contactul cu noi pentru a ne ridica mai târziu în lumea spirituală.
De fapt, lumile nu se transformă în egoism (ele sunt încă complet altruiste), dar sunt acoperite cu o perdea exterioară de grosieritate, care le permite să fie în contact cu sufletele lumii noastre. Mai curând, însă, lumile sunt perdelele pe care Creatorul le îmbracă, ceea ce slăbește lumina Lui până într-acolo încât să devină asemănător cu ființele create „alterate”, în scopul menținerii contactului cu ele.
De aceea, la toate nivelurile lumii spirituale, există aceeași măsură a imperfecțiunii prezentă în ființele create. TB este o restricționare a lumilor.
Apoi apare sufletul lui Adam HaRişon și trece prin procesul de spargere și coborâre până la punctul acestei lumi. Nivelurile descendente ale lumilor și treptele ascendente ale sufletului sunt aceleaşi. Deci, când sufletul se află în lumea noastră, întreaga scară a lumilor este pregătită pentru ascensiunea sa consecutivă.
Proprietățile întregii creații sunt instalate în patru faze ale dezvoltării Luminii Directe. Ulterior, ele o vor afecta pe Malhut în cadrul lumilor. Lumile reprezintă Malhut, care afectează primele nouă Sfirot. Sufletul este Malhut, a zecea Sfira care a dobândit proprietățile primelor nouă. Ele se contractă treptat, devin mai grosiere, „se alterează” și se transformă în dorința egoistă a lui Malhut. Această stare este numită lumile.
Lumile sunt proprietățile Creatorului care coboară treptat, se fac mai grosiere și se contractă pentru a deveni asemănătoare cu proprietățile lui Malhut. Fiecare lume include proprietățile celorlalte. Primele nouă Sfirot dobândesc treptat proprietățile lui Malhut pentru a afecta mai târziu dorințele sale egoiste, rectificându-le și ridicându-le la cel mai înalt nivel.
93) Din aceasta rezultă că, atunci când noua lumină AB-SAG ajunge la un anumit nivel, ea o coboară pe Malhut la locul ei anterior, la Peh de Roş, și conduce lumea Nikudim în starea de Gadlut. Cu aceasta, AHP revin la nivelul lor, completând-o cu zece Sfirot-vase și Sfirot-lumini. GE ale nivelului inferior, se ridică împreună cu AHP ascendente. Acest lucru se datorează faptului că nimic nu dispare în lumea spirituală. În cazul în care nivelul inferior a fost conectat cu AHP ale la nivelul superior în starea de Katnut, el ar rămâne atașat la acestea şi în starea de Gadlut. Cu alte cuvinte, în timpul ridicării AHP, nivelul inferior dobândește proprietățile celui superior.
Când lumina AB–SAG pătrunde în vas, ea îi conferă acestuia calitățile altruiste, astfel încât vasul să-și poată folosi AHP. Mai mult, GE ale nivelului inferior (Aba ve Ima cu AHP de Keter în interior) sunt rectificate. Acum există, la nivelul lui Keter, GE de Keter, AHP de Keter și GE de Aba ve Ima.
Suntem în lumea noastră acum; în noi se găseşte un punct spiritual anume („Nekuda şe ba Lev„), care nu avea nici un ecran până acum, deci este total egoist. Înăuntrul vasului nostru egoist, există AHP ale celui mai de jos nivel spiritual (lumea Asiya). Dacă vine Ohr AB–SAG, lumea Asiya va ridica ale sale AHP şi împreună cu acestea vasul nostru spiritual.
Asta înseamnă că omul va traversa bariera și va intră în lumea spirituală, adică nu se va ridica doar de la un nivel spiritual la altul, ci va face un salt cuantic din lumea materială spre cea spirituală. Această oportunitate – trecerea de la un nivel la un altul, superior, până la cel mai de sus cu ajutorul lui Ohr AB-SAG – a fost creată printr-o restricționare TB care a împărţit fiecare nivel în două părţi, și a coborât AHP ale nivelului superior în GE ale celui inferior.
Vedem că acum, în Keter există GE de Keter, AHP de Keter și GE de Aba ve Ima ale nivelului inferior. Totuși, asta nu este totul. GE de Aba ve Ima pot primi AHP (necesare pentru a-și forma propriile 10 Sfirot) de la AHP de Keter, întrucât puterea sa este mult mai mare decât au nevoie GE de Aba ve Ima.
Astfel, Aba ve Ima începe să folosească dorințele egoiste și să intre în starea de Gadlut, însă acestea nu sunt dorințele lor, de aceea o astfel de stare este numită prima Gadlut, diferită de cea de-a doua Gadlut, unde Aba ve Ima începe să-și folosească propriile AHP. Pe măsură ce partea inferioară a Parţuf-ului intră în prima stare de Gadlut, el învață oarecum, de la cel superior, cum să folosească dorințele, adică îl imită. Aceasta este o tranziție între starea de Katnut și adevărata stare de Gadlut (pentru detalii vezi § 134).
94) Când Aba ve Ima primește lumina AB-SAG, Malhut a lor coboară în mod firesc la Peh de Roş, iar AHP ale lor se ridică de la nivelul inferior al lui ZON, luând cu ele GE ale ZON până la nivelul Aba ve Ima, constituind un singur întreg cu acesta și permițându-le să primească lumina acestui nivel. Ascensiunea lui ZON către Aba ve Ima este numită ridicarea MAN.
În general, GE ale Parţuf-ului inferior poartă numele de MAN, iar AHP ale Parţuf-uluisuperior se numesc în acest caz „Kli-ul care ridică MAN „.
95) Ascensiunea lui ZON la Bina, adică ridicarea MAN, plasează Bina față în față cu Hochma. După cum știm, fiecare Zat (șapte Sfirot inferioare) este un ZON; prin urmare, când Zat s-a ridicat împreună cu AHP de Aba ve Ima la nivelul lui Aba ve Ima, ele au apelat la MAN în ceea ce privește cele 10 Sfirot din AVI. Apoi, Bina se întoarce într-o stare de față-în-faţă cu Hochma din AVI și transmite iluminarea lui Ohr Hochma la ZON (Zat de Nikudim).
NHYM de Galgalta constituie un criteriu potrivit căruia putem vedea cât de mult este rectificat și cât de mult a rămas de rectificat până la Gmar Tikun. Ca și în cazul oricărui alt Parţuf, lumina care trece către partea de jos a Parţuf-ului umple NHYM de Galgalta. Toate Parţufim superioare transferă lumina către cel inferior. Nu există altă cale pentru ca lumina să treacă. Ea coboară din Lumea Ein Sof și trebuie să treacă prin Parţufim AB, SAG și așa mai departe, până când ajunge la cel mai de jos. Lumile superioare sunt pline de lumina care trece prin ele către lumile inferioare.
Cum trece lumina de la un Parţuf la următorul, de la Malhut a celui superior la Keter a celui inferior? Malhut primește totul; Keter dă totul. Cum este posibil? Acest subiect este studiat în partea a 3-a din „Studiul celor Zece Sfirot„. Ne ocupăm acum de tranziția inversă a lui Malhut în Keter și vice-versa. Există noțiunea de „Niţuţ Bore și Niţuţ Nivra” (scânteia Creatorului și scânteia creației). Creația este ceva făcut din nimic. „Absența” Creatorului oriunde este rădăcina creației.
Există cinci vase: Keter, Hochma, Bina, ZA și Malhut; și cinci lumini: Nefeş, Ruah, Neşama, Haya și Yehida. De fapt, nu există aşa-zisa „varietate de lumini”. Lumina depinde de senzația vasului, care, în timp ce primește lumina amorfă, distinge ceea ce simte pe moment și dă luminii respective un nume adecvat. Nu există o varietate de lumini în afara vasului; ci doar o singură lumină amorfă numită „Creatorul”.
Luminile, în general, se împart în Ohr Hochma și Ohr Hasadim. Dacă vasul poate dărui și încă nu poate primi de dragul Creatorului din cauza lipsei ecranului, luminile Nefeş, Ruah și Neşama se răspândesc în el. Luminile Haya și Yehida sunt absente. Dacă vasul dobândește ecranul și începe să primească lumina de dragul Creatorului, este umplut de luminile Haya și Yehida.
ZON, care se ridică împreună cu AHP la Aba ve Ima (AVI), devin MAN, cererea către Aba ve Ima de a face un Zivug de Haka’a și a trece lumina lui Hochma la GE din ZON. Este asemănător cu cererea unui copil adresată mamei sale, în care își are rădăcina sursa copilului. Apelează la ajutor chiar din partea acestei surse.
96) În orice caz, ridicarea lui ZON la Aba ve Ima nu înseamnă că au dispărut din locul lor. Nimic nu dispare vreodată în lumea spirituală și o schimbare a locului nu duce la dispariția vreunei entităţi anume din locul său așa cum se întâmplă în lumea noastră. Doar o adăugare minoră la starea anterioară este înțeleasă în spiritualitate ca o entitate ce se deplasează într-un alt loc, rămânând în același loc. Același lucru se referă şi la ZON, care s-a ridicat la Aba ve Ima și și-a păstrat poziția inițială.
97) Trebuie să înțelegem, de asemenea, că ZON care se ridică la Aba ve Ima împreună cu vasele lor AHP, primesc Ohr Hochma dintr-un Zivug între Aba ve Ima și apoi coboară la locul lor. Ele nu dispar de la nivelul lui Aba ve Ima, întrucât o astfel de dispariție ar duce la oprirea Zivug-ului dintre Aba ve Ima și o schimbare consecutivă a poziției lor spre Achor be Achor. Acest lucru va împiedica răspândirea lui Ohr Hochma în ZON dedesubt, deoarece Bina nu are nevoie de Ohr Hochma, ci de Ohr Hasadim.
Ea are nevoie de lumina Hochma numai pentru a o transmite către ZA ca răspuns la cererea acesteia. Dacă cererea încetează, lumina Hochma nu mai coboară. Doar ridicarea MAN de ZON către Aba ve Ima îi întoarce la un Zivug față-în-față și continuă transmiterea Luminii Hochma către ZA. Prin urmare, ZON trebuie să fie întotdeauna deasupra, reînnoind permanent cererea lor pentru Ohr Hochma.
Așa cum am spus deja, orice schimbare a locului în lumile spirituale este doar o adăugire la starea anterioară. În consecință, ZON sunt deasupra și dedesubt, simultan. GE din ZON care sunt deasupra trec lumina către GE din ZON care sunt dedesubt.
Din acest exemplu, vedem că are loc un schimb de proprietăți. Aceeași proprietate poate fi localizată într-un număr de locuri diferite. Dacă scriu o scrisoare șefului meu solicitându-i ceva, nu înseamnă că, după trimiterea scrisorii, voi înceta să mai am dorința pentru ceea ce am cerut în scrisoarea mea. Această dorință va fi simultan în mine și va trece la șeful meu.
Studiem tranziția lumii Nikudim către starea de Gadlut. Se întâmplă că Keter, Aba ve Ima și ZON în starea de Katnut au fost alcătuite numai din GE. Acum, Keter, care folosește din nou toate cele zece Sfirot, a ridicat GE de Aba ve Ima până la nivelul său. Primind cele zece Sfirot, Aba ve Ima a ridicat GE de ZON. Mai târziu, vom studia modul în care lumina AB–SAG a ajuns la Parsa și a vrut să pătrundă în interior; dar s-a întâlnit cu dorințe uriaşe care au dus la spargerea vaselor.
Acum întâlnim pentru prima dată noțiunea de „Sfira Da’at„. Până acum, am spus că există doar cinci Bhinot în Parţufim ale lumii AK: Keter, Hochma, Bina, ZA și Malhut. Începând cu lumea Nikudim și mai departe, întâlnim o altă Sfira numită Da’at, pe care o includem în numărul general al Sfirot numite HaBaD: Keter, Hochma, Bina și Da’at (de obicei, Keter este omisă). Nu a existat nicio noţiune referitoare la “Ridicarea MAN” în lumea AK.
Creatorul a creat primele patru Bhinot ale Lumii Directe (Ohr Yaşar): Hochma, Bina, ZA și Malhut, care au apărut din Keter (cele patru faze ale dezvoltării vasului), restul fiind consecința acestor patru faze numite Yud–Hey–Vav–Hey (numele Creatorului). Orice vas sau dorință, orice dezvoltare, are loc în aceste patru faze, care conțin toate informațiile despre vas și despre lumină.
După care lumina umple a patra fază, Malhut, şi îi dă proprietățile sale. Face un Ţimţum și apoi începe să analizeze relațiile sale cu lumina; dorește să primească lumina în diferite condiții, în funcție de proprietățile instalate atât în Malhut, cât și în lumină. Nu se întâmplă nimic, ci numai continuă să se dezvolte relațiile dintre lumină și vas. Dacă mai târziu găseşti ceva greu de înțeles, ar trebui să revii de fiecare dată la aceste patru faze:
Lumina Creatorului nu poate pătrunde în Malhut decât atunci când Bina își umple Zat cu Ohr Hochma și o transmite lui ZA și lui Malhut. Cum primește Bina Ohr Hochma? Apelează la Hochma, face un Zivug de Haka’a pe această lumină și apoi o transmite către ZA. Dacă, din anumite motive, ZA și Malhut nu pot sau nu vor să primească lumina, Bina înțelege și se reţine să le-o transmită. În acest moment, cele șapte Sfirot inferioare sunt umplute numai cu Ohr Hasadim. Proprietatea lui Bina, de a primi Ohr Hochma, se manifestă doar atunci când poate transmite această lumină pe altcuiva. Bina nu are nevoie de această lumină.
Putem vedea această imagine în lumea Nikudim, unde cele șapte Sfirot inferioare ale lui Bina (adică ale Parţuf-ului Aba ve Ima) se află în starea Achor be Achor; Bina nu vrea să primească nimic. Așteaptă până când ZON încep să primească Ohr Hochma, ceea ce se poate întâmpla numai când ei (ZON) decid să treacă de la starea de Katnut la cea de Gadlut. Ohr AB–SAG le oferă o astfel de oportunitate.
Pentru aceasta, ZON trebuie să apeleze la Aba ve Ima, care se întorc față-în-față, fac un Zivug pe Ohr Hochma și o transmit către ZON. Cererea pe care ZON Ima este numită Ridicarea MAN. Când Ima începe să dea Ohr Hochma, ZON coboară cu această cerere și devine primitorul Luminii Hochma. Cu toate acestea, fiind dedesubt și primind lumina, ZON trebuie să fie în permanență aproape de Ima, cu cererea lor de a continua să facă un Zivug pe Ohr Hochma cu Aba pentru a o transmite mai jos.
Cererea lui ZON trebuie să fie autentică; altfel nu poate finumită Ridicarea MAN și nu i se va răspunde. Cererea lui ZON, care au rămas sus în timp ce ZON au coborât, se numește Sfira Da’at. Aceasta nu este o Bhina suplimentară sau a unsprezecea Sfira, ci indică pur și simplu starea Parţuf-ului.
Aba ve Ima se pot afla în trei stări: Achor be Achor (spate-la-spate), în care ZON nu au nevoie de Ohr Hochma, care este astfel absentă şi în Aba ve Ima. O astfel de stare este numită Holam și Katnut. Cea de a doua stare se creează atunci când există Ohr Hochma în Keter și în Sfirat Aba din lumea Nikudim iar Sfirat Aba stă cu faţa către spatele lui Ima. Această stare este numită Şuruk și Yenika. În cea de-a treia stare, ZON ridică MAN la Sfirat Ima, care își întoarce fața către Aba. Această stare este numită Hirik și Gadlut.
Lumina AB-SAG permite ca ZON să primească Ohr Hochma la fel ca şi AB și să dobândească „dorința de a dărui” inerentă lui SAG.
Există două tipuri de Reşimot: ale stării Katnut – Bet / Alef și ale stării Gadlut – Dalet / Gimel. Primul permite lumii Nikudim să intre în starea de Katnut. Când al doilea tip de Reşimot se trezesc, vasul începe să-i ceară lui AB-SAG forța de a primi Ohr Hochma. Nu există presiune de sus, cu excepția cazului în care există o cerere de jos. Deși Reşimot provoacă o astfel de cerere, vasul şi le atribuie el însuși.
Lumina AB-SAG este lumina rectificării. Ea conferă puterea și dorința de a-L simți pe Creator și de a face ceva pentru El. Ohr Hochma, pe care vasul o primește de dragul Creatorului, este rezultatul rectificării făcute de Ohr AB-SAG și se numește lumina Scopului Creației. Din acest motiv, vorbim despre două tipuri diferite de lumină.
98-99) Acum putem înțelege ce înseamnă Sfira Da’at, care a apărut în lumea Nikudim. După cum s-a afirmat mai sus, o astfel de noțiune a fost absentă în Parţufim ai lumii AK. Au existat doar cele zece Sfirot ale KaHaB ZON și ridicarea ecranului către Peh de Roş; noțiunea „Ridicarea MAN” încă nu exista. Sfira Da’at apare din cauza faptului că MAN de ZON se ridică la Aba ve Ima și rămâne permanent acolo. Din lumea Nikudim și mai departe, vorbim deja despre Sfira Da’at și despre Sfirot numite acum ZON ale lui HaBaD. Sfira Da’at este de asemenea numită Hey (5) Hasadim, Hey (5) Gvurot, întrucât ZA, care a rămas acolo, este Hey (5) Hasadim, iar Nukva este Hey (5) Gvurot.
100) Să nu ne imaginăm că există 9 sau 11 Sfirot. Întrucât Sfira Da’at care a apărut în lumea Nikudim, pare să completeze cele 10 Sfirot cu cea de-a 11-a. Nu este așa, pentru că în realitate este ZON, care a ridicat MAN la Aba ve Ima și a rămas acolo. Există două tipuri de ZON: primele sunt la locul lor și primesc lumina lui Hochma; celelalte sunt în Aba ve Ima de mai sus, cu o cerere constantă pentru această lumină. Prin urmare, ele nu pot fi considerate o adăugare la cele 10 Sfirot.
Malhut atinge stadiul perfecțiunii când primește întreaga lumină Hasadim de la Bina și întreaga lumină Hochma de la Hochma. Mai întâi, Bina trebuie să câștige forța pentru folosirea AHP de dragul Creatorului și apoi să primească informațiile despre dorința ZON de a primi „Ohr Hochma”, adică ZON trebuie să-și ridice MAN, pentru ca atunci Bina să transmită lumina Hochma până la ele.
inapoi la Prefaţă la Înţelepciunea Cabala” (link)