PE PATUL MEU, NOAPTEA

înapoi la RELEVAREA ZONARULUI – link

„Pe patul meu, noapte după noapte, l-am căutat pe acela pe care îl iubește sufletul meu.” Adunarea lui Israel a vorbit în fața Creatorului și L-a întrebat despre exilul în care se afla ea, printre națiuni, împreună cu copiii ei, zăcând în praf. Și, pentru că zace întro altă țară, una impură, ea a spus, „Cer de pe patul meu, căci zac în exil,” iar exilul se numește „nopți.” De aceea „L-am căutat pe acela pe care îl iubește sufletul meu,” ca să mă salveze din exil.

„L-am căutat dar nu l-am găsit,” pentru că Lui nu-i stă în obicei să se unească cu mine în exil, ci doar în palatul Său. „L-am cautat, dar El nu mi-a răspuns,” căci locuiesc între națiuni, iar ele nu-i aud vocea, așa cum doar fiii Săi o aud. „A auzit vreodată un popor vocea Domnului?”

„Pe patul meu, noapte după noapte,” a spus adunarea lui Israel, Divinitatea. „Pe patul meu m-am Mâniat pe El, cerându-i să se unească cu mine pentru a mă desfăta – dinspre linia din stânga – și a mă binecuvânta – dinspre linia din dreapta – cu bucurie deplină – dinspre linia de mijloc.” Când regele, ZA, se unește cu adunarea lui Israel, un număr de oameni drepți moștenesc o moștenire sfântă, Mochin de sus, și în lume apar mai multe binecuvântări.

Zohar-ul pentru toți, Ki Tazria (Când o femeie naşte), pct. 1-3

Trebuie să încercăm să înțelegem fiecare cuvânt din Zohar după semnificația sa spirituală, internă și nu după sensul lui obișnuit, material. Dacă am rămâne la nivelul semnificației materiale, am degrada Tora lumii superioare până la nivelul acestei lumi; și nu acesta este scopul pentru care a fost scrisă Tora. Trebuie să aspirăm să o ridicăm de la nivelul acestei lumi, la Lumea Superioară.

Pentru a ajunge la nivelul Zeir Anpin, al Creatorului, pentru a fi în contact cu El, trebuie să trecem printr-un mecanism numit Malhut de Ațilut sau „Adunarea lui Israel”, colectând toate sufletele care sunt unite direct cu Creatorul, în dăruire și iubire. Nu există nici o altă cale.

Dacă nu-mi doresc să adun în mine toate sufletele sparte, să le aduc la Creator, în contact și în Zivug (cuplare) cu El, atunci nu există „eu.” Trebuie să urmăresc mereu acest deziderat, în caz contrar, înseamnă că nu mă îndrept în direcția corectă.

Deasemenea, „eu” înseamnă că am trecut eu însumi, prin acest mecanism de unire a tuturor sufletelor. Aceasta este singura cale prin care pot deschide Cartea Zohar. De ce? Pentru că puterea Zohar-ului are ca scop realizarea unității tuturor părților mele, a celor care acum mi se pare că nu îmi aparțin.

înapoi la RELEVAREA ZONARULUI – link

error: Content is protected !!