(înapoi la pagina FRUCTUL ÎNTELEPCIUNII – 2 – ESEURI – click)
“Tu mă înconjori pe dinapoi şi pe dinainte”, adică revelația și ascunderea feței Creatorului. Acest lucru se întâmplă pentru că, într-adevăr, „Împărăția Sa stăpânește peste toate” și totul se va întoarce la rădăcina sa, întrucât nu există niciun loc vacant de el. Dar diferența este în încordarea prezentă sau în viitor, pentru că cine leagă cele două lumi, descoperă îmbrăcămintea Lui în prezent: tot ceea ce se face este o îmbrăcăminte pentru revelația divinității (Şhina).
Și acest lucru este considerat tensiunea actuală, ceea ce înseamnă că și acum el iese în haine regale și arată evident cum călărețul nu este subordonat calului. Dar, deși se pare că este calul cel care conduce pe călăreț, adevărul este că acel cal este provocat la orice mișcare doar prin senzația căpăstrului și a capului. Și aceasta se numește „construcția stării divinității” și se mai numește „față în față”.
Dar unul care nu a ajuns încă să-și dedice toate mișcările numai Creatorului, iar calul nu-și egalizează mișcările cu căpăstrul și capul călărețului, ci pare să facă opusul … şi încununează roaba peste să stăpână amanta, asta este desluşit ca fiind „în spate”. Prin urmare, nu ar trebui să crezi că te îndepărtați de sfințenie, întrucât „ceea ce îţi vine în minte nu va fi deloc”.
Astfel spune Domnul: „cu mână tare şi cu braţ întins” (Ezechiel, 20:33), etc., „doreşte ca fugarul să nu rămână izgonit dinaintea Lui ” (2 Samuel, 14:14). Și întreaga roată se întoarce pentru a ajunge la Kduşa (sfințenie), la rădăcina ei. Prin urmare, deși pare că este calul cel care îl conduce pe călăreț după dorința sa inferioară, adevărul nu este așa. Călărețul este cel care duce calul la destinație. Nu este, însă, evident în prezent, ci în viitor. Prin urmare, şi în această cale există un contact, dar este spate-la-spate, ceea ce înseamnă că nu prin voința celui care se găteşte sau voinţa celui care îl găteşte.
Dar cei care Îi îndeplinesc voinţa, adică vor descoperi ei înşişi ţinuta regală din prezent, sunt conectaţi față-în-față prin buna intenţie a celui care se găteşte, şi buna intenţie a celui care-l găteşte, întrucât exact asta este dorinţa Lui.
Acesta este înţelesul versetului: „Pentru că … n-ai slujit Domnului D-zeului tău cu bucurie.” (Deuteronomul, 28:47) Căci Îl vei sluji în orice fel, dar diferența este că acest mod este: „În strâmtorarea şi necazul (în care te va aduce vrăjmaşul tău)” (Deuteronomul, 28:53), adică fără voie, iar celălalt mod este drept urmare a abundenței tuturor lucrurilor, adică de bunăvoie.
Este scris și în Midraş: „Creatorul privește faptele celor drepți și faptele celor răi și El nu știe ce vrea Creatorul, dacă faptele celor drepți etc. Când El spune: «Și D-zeu a văzut că lumina era bună şi şi D-zeu a despărţit» (Geneza, 1:4) asta înseamnă în faptele celor drepți”.
Asta înseamnă că Creatorul examinează, adică se conectează cu toate faptele și comportamentele și totul revine la rădăcina sa. Prin urmare, întrebarea care se pune este: „Care dintre căi este mai de dorit? În această privință, Midraş-ul se foloseşte de versetul: „Și D-zeu a văzut că lumina era bună ”, însemnând revelare, care este în faptele celor drepți. Acesta au vrut să spună înțelepții noștri prin: „lung și scurt, și scurt și lung”.
Lume – Ascundere
Acesta este înţelesul versetului: „Tu pe toate le-ai făcut cu înțelepciune şi pământul este plin de făpturile Tale.”(Psalmi, 104:24) Totul este păstrat în cele 32 de căi ale înțelepciunii; de aceea, „ pământul este plin de făpturile Tale” și niciun loc nu este vacant de El, căci totul se duce la rădăcina sa. Acum, însă, este ascuns și, prin urmare, numit Olam (lume), de la cuvântul El’elem (ascundere).
Iar Lumina care se ascunde și se îmbrăcă în cuvânt se numește „un punct”, considerat o Yod. Este împărțită în cele două Hey: lumea ascunsă și lumea revelată. Și întreaga lucrare a omului este de a dezvălui acest punct și de a-l extinde din lume în lume sub forma lui Vav, adică Vav între cele două Hey, pentru a dezvălui întreaga Lumină abundentă care se întinde de la Lumina Înconjurătoare până la cele înconjurate, adică cele două Hey, ca în Bina, Yesod, Malhut.
Abandonare, Separare, Îndulcire
Există trei discernăminte ce se cer de la un om pe calea dorită: abandonarea, separarea, îndulcirea, adică „Lumini într-o scriere deficitară”(*), întrucât lumina acestei lumi a fost creată din întuneric, „ca binefacere a luminii din interiorul întunericului” și întrucât „La ce bun o lumânare în timpul zilei?”, lumina ei nu strălucește în timpul zilei. Acesta este sensul acelei Klipa (coaja) care precede fructul. De aceea, cel care devine partener al Creatorului în actul creației, scoate afară lumina din întuneric, ceea ce înseamnă că ia în considerare cât de josnic și de inferior este, în comparație cu sublima Kduşa (sfințenie) și cât de mizerabilă îi este îmbrăcămintea. Prin ea, Lumina ajunge să fie înconjurată.
(*) Nota traducătorului: în ebraică, cuvintele pot fi scrise cu sau fără vocale. În cazul cuvântului „Lumină”, înseamnă a scrie cu sau fără litera Vav.
În ceea ce privește problema Creatorului, „Să laude oamenii Numele Tău cel mare şi înfricoşat” (Psalmi, 99:3), el intensifică cu mare putere supunerea răului din lăuntrul său, astfel încât slujitorul cel rău și servitoarea rea se vor abandona stăpânei, care locuiește cu ei în mijlocul necurăției lor, până când simte în sufletul său că trezirea pentru exterioritate s-a epuizat și s-a predat. În acel moment, el va fi răsplătit cu „separarea”, făcând distincţia între lumină și întuneric și nu va lua răul drept bine și binele drept rău. Și dacă ar face aşa, adică s-ar trezi la înclinaţia de dorit, se va fi dedicat numai Creatorului. Aceasta se consideră a fi „îndulcirea”, tânjirea după Creator, ca în iubirea autentică.
Acest discernământ vine după ce face distincţia între bine și rău, între sublimitatea Creatorului și propria sa inferioritate. El va respecta porunca din versetul: „voi smulge casa lui Iuda din mijlocul lor”, (Ieremia, 12:14) pentru că îi va fi foarte rușine de făcătorii săi. Atunci va fi recompensat cu îndulcirea rămășițelor înclinaţiei sale, care nu pot fi dezrădăcinate și ridicate la rădăcina lor autentică.
Aminteşte-ţi şi Respectă au fost spuse Într-o singură zicere
„Aminteşte-ţi” și „Respectă” au fost spuse într-o singură zicere. Ceea ce gura nu poate spune și urechea nu poate auzi, iar inima nu poate gândi și contempla, etc. Trebuie să înțelegem de ce a fost spus în acest fel și ce înseamnă pentru noi?
Este scris: „Doamne, Tu sprijini pe oameni şi pe dobitoace!”(Psalmi, 36:6). Înțelepții noștri au spus: „Este vorba despre oameni care au o minte vicleană și se prefac că sunt fiare.” Asta înseamnă că întreaga cale a Creației pe care Creatorul a creat-o este considerată ca fiind două opuse într-un singur subiect și toate combinațiile din lume au fost făcute în acest fel, și acesta este întregul act al creației.
Puterea cuvântului
Cu toate acestea, în actul creației, Creatorul a dezvăluit o singură parte a discernământului, așa cum este scris: „Cerurile au fost făcute prin cuvântul Domnului”(Psalmi, 33:6), pentru că El a luat foc și apă și le-a amestecat într-un singur subiect. Iar Creatorul a imprimat puterea vorbirii în om, astfel încât să se asocieze cu El în actul creației, astfel încât și el va crea lumi cu discursul său din acest discernământ, adică două opuse în același subiect, pentru o altă inovație … în lume.
Acesta este calea drepților, care s-au alipit Creatorului: Din toate rostirile lor, lumile au fost create după cuvântul lui D-zeu, precum și forța de operare din cei operați, întrucât deja le-a imprimat în gurile lor cele douăzeci şi două de litere (ale alfabetului ebraic) prin care El a creat lumea. Ce vreau să spun este că ei dețin acea putere.
Iar motivul pentru care fapta nu se termină în această lume doar prin rostiri este datorită decăderii acestei lumi în materializare. Din acest motiv, nimic nu apare prin vorbire, ci doar prin mâini și picioare. Cu toate acestea, în adevăr, Creatorul a imprimat suficientă putere în discursul prin care să dezvăluie toate acțiunile, întrucât forța Operatorului se află în cel operat, iar noi, de asemenea, formulăm prin gură noastră aceleaşi douăzeci și două de litere.
Cu toate acestea, Klipot (cojile) acoperă și slăbesc această forță, iar Creatorul a dorit să-i curețe pe Israel de Klipot, de aceea El le-a dat Tora și Miţvot (poruncile) prin care ei se apropie de Kduşa (sfințenie), iar Şhina (Divinitatea) vorbește din gurile lor. în puritate. În acel moment, ei imnplinesc fapte prin discursul lor.
Binecuvântarea celor Drepţi
Acesta este sensul binecuvântărilor celor drepți, care dezvăluie prin rostirile lor mai mult decât un om simplu poate dezvălui cu mâinile și picioarele. Asta întrucât un om simplu care dorește să facă bine aproapelui său, îi oferă mulți bani cu mâinile sale și îl face bogat. El nu ştie, însă, dacă asta va dura foarte mult.
Însă cel desăvârşit, care dorește să-i facă bine aproapelui său, îi dă binecuvântare cu gura – câteva cuvinte scurte de bogăție – și actul de îmbogățire apare instantaneu în aproapele său, etc.
Cum este el recompensat prin asta? Se întâmplă prin Tora și Miţvot, ceea ce înseamnă că, făcând voia Lui, forma sa devine similară cu cea a Creatorului. În adevăr, însă, întreaga problemă a Torei și Miţvot care se conectează la individ face parte din aceeaşi categorie ca cele menționate mai sus, adică a celor două opuse în același subiect. Acesta este principalul lucru de dorit, întrucât Creatorul a creat lumea cu Tora, iar forța Operatorului rezidă în cel operat. Aceasta este esența cunoașterii, pe care nu o avem: atunci când aceste două contrarii se unesc într-un singur Guf (corp) în mintea individului, el devine de dorit pentru Creatorul său și este considerat „un om desăvârşit”.
Mai bun este sfârşitul unui lucru decât începutul lui
În esență, dăruirea Torei în această lume inferioară constituie în sine o opoziţie, pentru că îngerii au greșit în asta. Acesta este sensul versetului: „Mai bun este sfârşitul unui lucru decât începutul lui” (Eclesiastul, 7:8). Interpretare: „Sfârșitul unui lucru” se referă la partea inferioară a gradului, adică la crearea lumii pentru ca toți să o vadă, atunci când nu are nevoie de nicio examinare. Asta este ceea ce cărțile numesc „primele concepte”. Asta înseamnă că, dacă nu mănânci, vei muri de foame; dacă atingi focul, te vei arde; și dacă te arunci în apă, te vei îneca, etc. Aceste lucruri sunt înțelese și de animale și de sălbăticiuni, întrucât mintea de animal le va spune acest lucru. Acesta este motivul pentru care este numit „sfârşitul unui lucru”.
„Începutul unui lucru” constituie spiritul Torei, care nu este dobândită nici chiar la nivelul de vorbitor, adică de către toţi oamenii needucaţi, cu excepția descendenţilor lui Iosif, aleşii lui D-zeu. În lume, binele și răul sunt amestecate. Pentru a face distincţia între bine și rău, scrierile ne spun cum calea primară a binelui este „sfârşitul unui lucru”, adică să te comporţi într-un mod în care poţi avea un discurs inferior, prin care ajungi la toţi oamenii, dar să fii cintactat la spiritul Torei. Asta se întâmplă pentru că acesta este scopul contrariilor în lume și omul în înjtregul său trebuie să se conecteze și să se unească în mintea sa într-o adevărată unitate. Şi asta se numeşte „bine”, așa cum este scris: „sfârşitul unui lucru”, dacă este bine conectat de la început, adică în spiritul Torei și mintea animalului se conectează de fapt în unu.
Două contrarii în același Subiect
Acesta este înţelesul cuvintelor înțelepților noștri: „«Doamne, Tu sprijini pe oameni şi pe dobitoace!»(Psalmi, 36:6), aceștia sunt oameni cu o minte vicleană, care se prefac a fi sălbăticiuni.” Am explicat mai sus că aceste două contrarii se unesc în ele ca unul. Luăm de pildă ceea ce este scris: „Fără făină, nu există Tora; fără Tora, nu există făină.” În prima parte, este o mintea animalului – o minte dobândită de toți. În partea a doua, este spiritul Torei, căci de când sunt conectate procurarea făinei și puterea Torei? Din Tora, însă, înțelegem că Creatorul nu-și îndepărtează niciodată Providența Sa din lume, nici măcar o clipă; aşadar, El îi avantajează pe cei care au ascultat voia Lui și le ascultă rugăciunea.
În consecință, cei care au fost răsplătiți cu munca lor în Tora, cu siguranță nu au nevoie să muncească precum cei needucaţi, întrucât ei îi cer Celui care are cu adevărat și El le va da, așa cum este scris: „De vreme ce ei îi sunt adepți, Tora lor este respectată și munca lor este binecuvântată.” Tanna ne spune „Fără făină…etc.”, în sensul că modalitatea de dorit este aceea de a le conecta, adică să te prefaci că eşti o sălbăticiune, să știi că fără făină nu există Tora și, de aici înainte, să încerci ce este cel mai greu cu ceea ce te învăţă să faci mintea ta corporală pentru a obține făină și hrană pentru trupul tău.
Într-adevăr, legea Torei permite, căci: „Nu de puterea calului Se bucură El, nu-Şi găseşte plăcerea în picioarele omului. Domnul iubeşte pe cei ce se tem de El, pe cei ce nădăjduiesc în bunătatea Lui. ”(Psalmi, 147:10-11) De aceea, de ce ar trebui să atingă și să dezgolească o carcasă în piață? Pentru a nu avea nevoie de oameni, el preferă să se angajeze în Tora – să se teamă de Creator și să aștepte mila Lui, căci „El nu-Şi găseşte plăcerea în picioarele omului”(Psalmi, 147:10), etc. Acestea sunt două contrarii când, de fapt, se unesc într-unul singur, în cei care se prefac a fi o sălbăticiune și știu că este zadarnic și totul vine la ei de pe masa Regelui. Un astfel de om este numit „desăvârşit”.
Acesta este înţelesul versetului: „Ferice de omul care îşi pune încrederea în Domnul şi care nu se îndreaptă spre cei trufaşi şi mincinoşi!”(Psalmi, 40:4). El unește cele două lucruri: are încredere în Creator, face eforturi din toată inima pentru a oferi hrană casei sale, dar știe că toate faptele sale și toate eforturile sale nu sunt decât aroganță și trădare și își pune încrederea în Creator.
Este scris: „Căci toiagul de cârmuire al răutăţii nu va rămâne pe moştenirea celor neprihăniţi.”(Psalmi, 125:3) Asta înseamnă că, deși acţiunile lor sunt similare etc. atunci de ce? Versetul explică: „pentru ca cei neprihăniţi să nu întindă mâinile spre nelegiuire”, întrucât ei își asumă complet povara împărăției cerurilor și știu că El este cel care îți dă putere.
Motivul este acela de a vedea cât de departe ajunge credința celor drepți. Deși Creatorul cunoaște gândurile, faptele trebuie totuşi să fie clare pentru cel drept însuși; de vre,e ce natura materiei nu îi lasă pe cei drepți să creadă în ei înșiși până când nu văd în mod evident și concret, și le este întotdeauna frică să nu cadă în păcat și să decadă din gradul lor în timpul actului.
Calitatea lui Iacov Patriarhul
Acum putem înțelege ce au spus înțelepții noștri, anume că Iacov s-a întors la mica sa agoniseală. Într-adevăr, este de mirare că, la un moment dat, când l-a văzut pe Esau venind să-l omoare și să-i ia tot ce avea, el a decis totuşi să rămână mai departe în locul pericolului de unul singur, pentru a-şi salva mica agoniseală. Și s-a temut pentru viața lui, așa cum este scris, „Iacov s-a înspăimântat foarte mult” etc. „A împărţit în două tabere oamenii pe care-i avea cu el” (Geneza, 32:7).
Acest lucru este explicat, însă, în detaliu prin cele menționate mai sus, dat fiind că acea manieră menţionată mai sus – omul și sălbăticiunea – a fost calitatea lui Iacob Patriarhul, care a devenit o emblemă a acestei calități. Este așa cum este scris în cărți: Avraam Patriarhul a devenit Mekava (car / structură) pentru calitatea iubirii, iar Isaac Patriarhul pentru calitatea temerii.
Aceste două calități sunt opuse, pentru că cel care iubește nu se teme și se încrede întotdeauna în persoana iubită, iar iubirea acoperă toate fărădelegile. În schimb, cel care se teme nu are încredere, căci dacă ar fi avut încredere, nu i-ar fi deloc teamă. Dar Iacob Patriarhul, seniorul între Patriarhi, a devenit o emblemă a calității milosteniei, înseamnând aceste două contrarii în același subiect – iubirea și temerea la un loc – care este esența acestei calități.
Acesta este înţelesul versetului: „Iacov s-a înspăimântat foarte mult”, etc. „A împărţit în două tabere oamenii pe care-i avea cu el, oile, boii şi cămilele”, pentru a-și lăsa pentru el câteva rămășițe. Totodată, i-a trimis cadouri, în speranţa că va face pace cu el.
Și contatăm că atitudinea lui în această privință a fost același cu a unui om întru totul obișnuit, căci care este diferența între a-ţi fi teamă că vei muri de foamea și cauţi tot felul de tactici toată ziua pentru a-ţi asigura cele necesare traiului și a fi îngrijorat că duşmanul îţi va lua tot ce ai şi te va ucide, şi faci tot ce poţi în privinţa asta?
Aceasta a fost întrebarea lui Raşi: De ce i-a fost teamă Iacob Patriarhul? La urma urmei, El i-a promis: „Și te voi păzi”, etc. El a explicat că se teme ca nu cumva să fie cauza păcatului. Ar trebui să fim mai minuțiosi și să spunem că ar fi trebuit să spună: „ca nu cumva să fie cauza și nu cumva să provoace.” Asta împacă lucrurile, întrucât, în adevăr, Iacob Patriarhul avea măsura completă a iubirii, însemnând încredere și nu avea niciun dubiu că Creatorul îl va păzi și că nu-i va lipsi nimic. Cu toate acestea, s-a comportat ca un om obișnuit și s-a prefăcut că se teme, întrucât mintea de animal are nevoie să găsească o tactică simplă pentru ea, anume că-i era foarte frică de cei 400 de bărbați care veneau cu el. Prin aceasta, aparent a fost distras de la încredere, pentru a se teme cu adevărat. Datorită acesteia, el și-a construit paza așa cum fac cei care se tem de un dușman – a împărțit taberele și a făcut cadouri etc.
Și de ce a făcut-o dacă nu i-a fost frică cu adevărat, căci avea încredere în Creator? Era teama ca nu cumva să provoace păcatul, întrucât în smerenia sa, cel neprihănit nu crede în sine, că nu va decădea din gradul său în timpul faptei. Din acest motiv, el a pregătit toate mijloacele lumești de mântuire împotriva inamicului. Și după toate acestea, el şi-a asumat în inima sa că este aroganță și trădare și și-a pus încrederea în Creator și s-a rugat Creatorului.
Acum înțelegem de ce a rămas pentru mica său avut, pentru a anunța că, alături de frică, a avut măsura completă a iubirii, absolut fără cusur și a apreciat chiar și micile sale posesii, întrucât știa bine că niciun dușman sau adversar nu se vor atinge deloc de avutul său.
Diferenţa între cel care slujeşte Creatorului şi cel care nu
Asta face distincţîa între între cel care slujește Creatorului și cel care nu. Unul care se teme cu adevărat și nu are încredere, nu ar ţine seama de micile agoniseli într-un moment de îngrijorare, când un duşman ar putea să vină să lovească mame şi copiii lor și să distrugă totul. Însă, un slujitor al Creatorului, alături de munca și efortul datorat fricii, știe cu certitudine și are încredere în mila Lui – că totul este al său și că niciun străin nu va ajunge să-i controleze bunurile. Și chiar și atunci, el este capabil să vegheze asupra micilor agoniseli, la fel ca şi cei drepți, care sunt fondul avuţiei lor.
Aşadar, prin dăruirea Torei, ni s-a dat puterea, prin faptul că “«Aminteşte-ţi» și «Respectă» au fost spuse într-o singură zicere. Ceea ce gura nu poate spune și urechea nu poate auzi, iar inima nu poate gândi și contempla.”
Aceasta înseamnă că este scris că „Aminteşte-ţi” este iubirea și „Respectă” este teama, care sunt două contrarii. Ni s-au spus și ni s-au dat ca una, să le unim. Și deși sunt cu adevărat opuse și este de neînțeles pentru mintea și inima corporală modul în care un astfel de lucru poate exista în realitate, puterea Torei este cea de care dacă te alipeşti eşti răsplătită cu ea – fiind conectat și unit în inima ta, ca în calitatea lui Iacov Patriarhul.
Klipa Işmael şi Klipa Esau
Aceasta a spus Iacob în anii de foamete: „De ce te temi?” Și Raşi interpretează: „De ce te temi de copiii lui Ismael și de copiii lui Esau ca și cum ai fi sătui?” Acest lucru este derutant: copiii lui Esau locuiau în Seir, iar copiii lui Ismael în deșertul Paran și ce treabă aveau cu ei? Trebuia să fie mai preocupat de canaaniţi şi de hitiţi, vecinii săi ca ţări.
Acest lucru este reconciliat prin cele menționate mai sus: Raşi a făcut două interpretări: 1) de ce să pari sătul și 2) de ce să fii slăbit de foamete?
Acum înțelegem că asta le-a spus Iacob: „Dacă mănânci până la saturare, ar trebui să te temi de copiii lui Ismael; dacă te sfrijeşti de foame, ar trebui să te temi de copiii lui Esau. Asta înseamnă că este scris că Ismael este zgura (Sigim a) argintului (iubirea) și Esau este zgura (Sigim a) aurului (frica).
Asta este ce i-a învățat Iacov pe fiii săi: dacă te ţii de calitatea iubirii și ai încredere în Creator că mâna Lui nu se va întinde scurt chiar și în anii foametei, ar trebui să te temi de Klipa Ismael. Și dacă te ții doar de calitatea fricii și te reţii de la mâncare, ar trebui să te temi de Klipa Esau, care hrăneşte această calitate. Prin urmare, cel mai bine este să mănânci până la saturare și să unești un lucru în acel moment cu calitatea fricii: Coboră-te și cumpără pentru noi hrană din Egipt, pentru că astfel vei fi salvat de la ambele Klipot.
(înapoi la pagina FRUCTUL ÎNTELEPCIUNII – 2 – ESEURI – click)