(înapoi la pagina SCRIERI BAAL HASULAM Vol.1 / ESEURI – click)
1) Reguli: General şi Particular
În primul concept, examinarea atentă a celor educați în creație este definită ca fiind emularea operei Creatorului. Opera Creatorului se numește „Providență” sau „natura creației”.
Ei nu sunt numiți „trup”, ci mai degrabă „simplă materie de carne și sânge în forma sa nemișcată (neînsuflețită)”, complet amorfă. Este așa întrucât orice este numit „formă” este considerat o forță spirituală și nu este un corp.
Acest lucru ne oferă o lege prin care toate corpurile sunt egale. Totuși, dat fiind că Pământul este un singur corp care nu poate fi împărțit în mai multe – căci nu găsim nicio schimbare de formă în el de la o parte a sa la alta – nemișcatul nu poate fi împărțit în mai multe elemente.
De asemenea, toată puterea de proliferare din lume este o forță spirituală minunată. Din acest motiv, orice este general este potrivit și demn de laudă, căci provine din forța spirituală, iar orice este particular este de disprețuit și umil. Aceasta desemnează diferența dintre un om egoist și unul dedicat națiunii sale.
Nu există nicio îndoială că meritul colectivului este definit de puterea sa de proliferare, căci dacă am decis că puterea de proliferare este o chestiune spirituală și importantă, atunci dacă proliferarea este mai mare, colectivul este mai important.
Rezultă că cel dedicat națiunii sale este mai important decât cel dedicat orașului său, iar cel dedicat lumii este mai important decât cel dedicat națiunii sale. Acesta este primul concept.
Nașterea în Spiritualitate
Prin urmare, așa cum există nașterea unui individ, în raport cu construcția corpurilor, există nașterea colectivului. Aceasta se realizează prin reînnoirea forței spirituale, ceea ce înseamnă că dezvoltarea conceptelor este nașterea pentru colectiv, căci în spiritual, disparitatea formei separă lumile una de cealaltă. Această naștere înseamnă ajungerea la lumea rectificării.
Exodul din Egipt se numește naștere
Dacă vorbim despre proliferarea esenței spirituale, aceasta este similară cu cazul corporal de a te naște din pântecele mamei – care este o lume întunecată și stricată, cu tot felul de murdărie și neplăceri – într-o lume luminată de perfecțiune, lumea rectificării
Prin aceasta înțelegem sensul pregătirii așa cum este definită în împărăția preoților, care au ajuns la ea prin profeția lui Moise și pentru care au fost răsplătiți cu eliberarea de îngerul morții și primirea Torei. În acel moment, aveau nevoie de o nouă naștere în aerul lumii iluminate, numită în verset „O țară plăcută, bună și largă”.
Născut mort
Acel nou-născut s-a născut mort pentru că după sarcină – care este creuzetul de topire a fierului și înrobirea în Egipt – a venit nașterea. Dar ei erau încă nepotriviți să respire spiritul vieții din lumea iluminată, unde li s-a dat promisiunea că vor veni, până când a început numărătoarea, și războiul cu Amalek, și încercările cu apa etc., și au ajuns în deșertul Sinai. Sinai (așa cum au spus înțelepții noștri) înseamnă Sinaa (ură), căci se pronunță la fel, adică suferința implicată în fiecare boală.
Naşterea pentru Tată şi Mamă
În acel moment, ei au devenit vrednici să li se insufle duhul vieții, iar profeția „Și veți fi pentru Mine o împărăție de preoți și un neam sfânt” s-a împlinit în ei – mai întâi, o împărăție de preoți, pentru a le retrage bunurile personale și, ulterior, o națiune sfântă care trebuie să-I ofere mulțumire Creatorului lor prin „iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”.
În corporalitate, nou-născutul cade în mâini iubitoare și loiale, care sunt tatăl și mama sa, care garantează hrana și sănătatea sa. În mod similar, odată ce fiecare a fost pregătit cu 600.000 de suflete care au grijă de hrana cuiva, ei insuflă duhul vieții, așa cum este scris: „Și Israel și-a așezat tabăra acolo în fața muntelui”, iar RAȘI a interpretat: „ca un singur om cu o singură inimă”.
2) Posterior și Anterior
Ochii omului sunt în faţa lui. Asta implică faptul că el poate privi doar spre viitor într-un mod de creștere de jos în sus. Cu toate acestea, el nu poate privi în spate, în maniera concepției, de sus în jos (așa cum este scris despre Lot: „Nu te uita înapoi”).
Prin urmare, omului i se refuză orice cunoaștere reală, deoarece este lipsit de început. El este ca o carte căreia îi lipsește prima jumătate, astfel încât conținutul ei nu poate fi înțeles deloc. Întregul avantaj al celor care dobândesc acest lucru este că sunt răsplătiți prin atingerea, totodată, și a concepției, adică a progresiei de sus în jos.
Omul include totul, iar acest lucru se vede evident atunci când privește și contemplă ceva. Toată lumea știe că nu privește în afara propriului corp și a propriilor idei, totuși el atinge întreaga lume, știe ce gândesc oamenii, evaluează cum să fie plăcut de ei și se adaptează dorințelor lor.
Pentru a ști asta, trebuie doar să privească în interiorul său și înțelege deja gândurile contemporanilor săi, deoarece toată lumea este egală, iar omul îi conține pe toți ceilalţi din interior. Restricția privind cunoașterea cuiva este aceea că nu își cunoaște propria concepție sau nu își amintește nimic din acel moment pentru a putea spune ceva despre ea.
A Cincizecea Poartă
Acesta este sensul versetului „Îmi vei vedea spatele, dar fața Mea nu va fi văzută”. Moise a atins sensul concepției, adică toate discernămintele de sus în jos, în întregime. Se numește „partea posterioară a lumilor spirituale” și tot ce-i lipsea era să privească și „fața”, adică să vadă viitorul prin sfârșitul rectificării. Asta poartă numele de „cincizeci de porți ale lui Bina”, deoarece nivelul lui Bina este de o sută de porți, iar Bina este numită de cabaliști Ima (mamă), deoarece este mama întregii lumi. Cel care este răsplătit cu dobândirea tuturor celor o sută de porți din ea este răsplătit cu revelația completitudinii.
Cele cincizeci de porți ale lor din spate sunt concepția, adică progresia de sus în jos, iar cele cincizeci de porți ale lor din față sunt calea necesară de dezvoltare prin sfârșitul rectificării. În acel moment „Întregul pământ va fi plin de cunoașterea Domnului” și „Nu-și va mai învăța fiecare aproapele și fiecare fratele său zicând «Cunoașteți-L pe Domnul», căci toți Mă vor cunoaște, de la cel mai mic până la cel mai mare.” Acesta este sensul rugăciunii lui Moise: „Arată-mi, te rog, slava Ta”, adică toate cele cincizeci de porți ale lui Bina de dinainte. Și Creatorul i-a spus: „Vei vedea spatele Meu”; este suficient să vezi toate cele cincizeci de porţi în posteriorul Meu, de sus în jos. „Dar fața Mea nu va fi văzută”, deoarece nu vei vedea toate cele cincizeci de porţi de dinainte, „Căci omul nu Mă va vedea și va trăi”, adică înainte de momentul potrivit, când vasele s-au adaptat și s-au dezvoltat complet.
Înainte de asta, trebuie să mori văzând acest lucru, deoarece Kelim (vasele) nu vor putea primi acea mare lumină și vor fi anulate. Acesta este sensul a ceea ce este scris: „Cincizeci de porți ale lui Bina au fost create în lume și toate, cu excepția uneia, i-au fost date lui Moise”.
Dar în spiritualitate nu există lipsă. Mai degrabă, este totul sau nimic, precum în versetul: „Un jurământ ușor încălcat este un jurământ complet încălcat”. În cele din urmă, însă, când măsura vaselor (Kelim) crește și se dezvoltă suficient, acestea vor fi potrivite pentru a atinge a cincizecea poartă. (De asemenea, ar trebui știut că există două tipuri de cunoaştere: profeția și înțelepciunea. În ceea ce privește înțelepciunea, Moise a atins ceea ce au atins toți înțelepții. Dar în ceea ce privește profeția, el nu a putut atinge. Despre asta au spus înțelepții noștri: „Un înțelept este de preferat unui profet” și au mai spus că Solomon a atins a cincizecea poartă.)
Sufletul generează trupul: concepția și creșterea
Găsim două progresii în grâul semănat:
- 1. Din momentul în care este pus în pământ, când începe să se dezbrace de forma sa. Aceasta este considerată concepția, până când devine nimic, adică substratul negării formei progenitorilor săi, iar actualul devine potențial. Până atunci, este considerată concepție, extinzându-se de la progresia de sus în jos.
- 2. Când se ajunge la punctul final, începe creșterea. Aceasta este progresia de jos în sus până când atinge nivelul progenitorului său.
Generalul și Particularul Sunt La fel
Generalul și particularul sunt la fel, identice ca două picături într-un iaz. Este așa atât exterior, în starea planetei în general, cât și interior, căci chiar și în cel mai mic atom găsim un sistem complet de soare și planete care îl înconjoară, la fel ca în universul mare. În mod similar, omul constituie interioritatea lumii și găsești în om toate imaginile lumilor superioare, Aţilut, Briya, Yeţira și Asiya. Este așa cum au spus kabalistii: „ Aţilut este Roş-ul (capul), Briya este până la Chazeh (piept), Yeţira este de acolo până la Tabur (buric), iar Asiya este de la Tabur în jos.”
Din acest motiv, există o progresie de sus în jos și în concepția omului, adică o expansiune lentă de la progenitor, mama, până când cineva se detașează complet de ea pe măsură ce iese în lume, trecând de la operaţiune la operaţiune, de la autoritatea progenitorului la propria autoritate.
În acel moment începe progresia de jos în sus, zilele alăptării, când încă se atașează de sânii mamei, până când forma este completă în nivelul final al progenitorilor.
Cu toate acestea, Adam HaRişon (primul om) a fost o creație a Creatorului. Cu siguranță nu s-a născut dintr-o femeie, ci din țărâna pământului, așa cum au fost și restul primelor creații, care au fost formate din acea țărână, așa cum este scris: „Totul a fost din țărână”. Și totuși, acel praf se extinde din lumile superioare care îl preced.
Este așa pentru că și deasupra există lumină și Kli (singularul pentru Kelim). Lumina se află în forme, în recepție, iar Kli-ul este voința de a primi formele care i se potriveşte fiecăreia. Acel Kli, care este voința de a primi, nu este niciodată constant, nici în ceea ce privește importanța, nici în ceea ce privește o realitate independentă care stă pe cont propriu, ci doar cu ceea ce primește. Astfel, nu are mai mult merit decât ceea ce este primit.
De pildă, un om sărac care dorește să dobândească bogăție nu este mai important decât un om sărac care este mulțumit de soarta sa și nu aspiră la bogăție. Dimpotrivă, este mai rău decât el, deoarece voința de a primi devine una cu materia primită și sunt doar două jumătăți ale unui acelaşi lucru. Când fiecare jumătate este separată, nu are nicio valoare în sine, pe care să o poți discuta sau negocia.
3) Ce este un Suflet?
Legea Dezvoltării Conform Înțelepciunii Cabala
Este imposibil să examinezi ceva înainte de a-l vedea de la început până la sfârșit. Și, din moment ce simți doar ceea ce vine din interior (așa cum oftalmologii au descoperit că culorile nu sunt aceleași în ambii ochi, ci există mai degrabă un acord aici), prin urmare, mai întâi trebuie să te cunoști pe tine însuți în întregime, cel puțin din momentul concepției (inseminării) până la vârsta adultă. Și pentru că nu este așa, întrucât individul începe să se cunoască pe sine doar atunci când devine o ființă umană completă, el este, prin urmare, lipsit de capacitatea de a se auto-examina.
Niciun individ nu se cunoaște pe sine
Al doilea motiv este acela că, pentru a cunoaște ceva, trebuie în primul rând să-i observi calitățile negative. Și nu poți vedea propriile defecte (și în aceeași măsură în care poți împrumuta din ceea ce vezi la alții, te uiți într-o oglindă care nu luminează), deoarece orice rău pe care trebuie să-l primești vine la tine ca plăcere, căci altfel nu l-ai primi. De asemenea, este o lege că oriunde există plăcere, individul nu o consideră rea, decât după multe experiențe care se dezvoltă în el. Totuși, acest lucru necesită zile și ani, precum și memorie, concluzii și observații, de care nu toată lumea este capabilă. Din acest motiv, nimeni nu se cunoaște pe sine.
Cabaliștii, însă, au realizat și dobândesc o materie în întregime. Adică, sunt răsplătiți cu atingerea tuturor acelor grade în realitate pe care cineva le poate atinge. Asta se consideră că au dobândit o materie în întregime, iar acea materie completă se numește „suflet”.
Acel Suflet Este Posesiunea lui Adam HaRişon
Am explicat deja mai sus, la punctul 2, că lumile sunt atinse în două moduri – de sus în jos și de jos în sus. Mai întâi, se atinge de sus în jos, atârnând sufletul în jos, și apoi de jos în sus, aceasta fiind însăși dobândirea.
Prima progresie se numește Ibur (inseminare) deoarece este echivalentă cu o picătură care se desprinde treptat de creierul tatălui și se impregnează în mamă până când iese în lume. Asta se consider a fi ultimul grad de sus în jos, adică luând în considerare cauza nou-născutului. La urma urmei, până atunci era încă conectat într-o oarecare măsură la tatăl și mama sa, adică la cauză, și pe măsură ce a venit în lume a devenit independent, iar aceasta este ordinea de sus în jos.
Și raţiunea tuturor acestor lucruri este că gândul Său este unic. Prin urmare, toate incidentele sunt aceleași, iar generalul este similar cu particularul.
Concepția și creșterea unui corp ca suflet
Din momentul nașterii cuiva, când se află în punctul cel mai îndepărtat, începe întoarcerea la realizare, de jos în sus. Aceasta se numește „legea dezvoltării”, care urmează exact aceleași căi și intrări care au coborât de sus în jos.
Cabaliștii o dobândesc, dar pentru ochii trupești acestea par a fi stări obișnuite – lente, graduale – până când nivelul cuiva crește și devine ca tatăl și mama sa. În acel moment, individul este considerat ca atingând toate gradele de jos în sus, adică un grad complet.
4) De sus în jos și de jos în sus
Creșterea mărturisește concepția
Și din moment ce cele două progresii, de sus în jos și de jos în sus, sunt similare ca două picături într-un iaz, putem înțelege progresia de sus în jos observând progresia de jos în sus, care este a doua progresie a dezvoltării, și anume creșterea.
Descoperim că există patru stări în cele patru lumi, ABYA, începând cu Asiya, cum ar fi atunci când examinăm progresia creșterii unui fruct de la plantare până la coacerea sa completă.
- 1. Înainte ca semnele transformării în fruct să apară în el. Acestea sunt toate legile stărilor din fruct. Aceasta este lumea Asiya.
- 2. Din momentul în care poţi mânca fructul și te poți sătura, deși este încă fără gust. Aceasta este Yeţira.
- 3. Din momentul în care poate fi detectată o anumită aromă în fruct. Aceasta este Briya.
- 4. Din momentul în care apare aroma și frumusețea sa deplină, iar aceasta este Aţilut. Această ordine este de jos în sus.
Fiecare Emanat și Născut Vine în Două Moduri
Întreaga problemă de sus în jos și de jos în sus, care a fost explicată în cele patru lumi, ABYA, se aplică chiar și celui mai mic element din lumi, adică în fiecare cauză și consecință. O cauză este tatăl, rădăcina, agentul. O consecință înseamnă că a fost operată și generată de cauză. Din acest motiv, este considerată o urmașă, o ramură sau o extensie și o cauză.
Semnificația acestor două progresii este înțeleasă în particular, la fel ca şi în general. De sus în jos este o modalitate de a separa cauza de consecința sa, până când aceasta apare și devine o autoritate de sine stătătoare. Și de jos în sus este legea dezvoltării care o trezește să crească de jos în sus până când își atinge cauza. Adică, devine complet egală cu aceasta.
Așa cum am explicat mai sus, tatăl corporal și urmașul care vine din creierul tatălui până la naștere este momentul ascensiunii de jos în sus. Ar trebui să discernem, de asemenea, în toate cele patru tipuri: mineral (inert), vegetal, animal (animat) și vorbitor.
Așa cum este în emanația elementelor spiritualității, așa este și în toate lumile. Este așa pentru că din Ehad (Unul/Unic) iese Yechida (de asemenea, unică), iar toate modurile în care acea Yechida a primit necesită toate succesiunile ulterioare, atât în general, cât și în particular.
5) Emularea Creaţiei – Naşterea Umanităţii Fericite
Când privim pecetea lucrării creației, găsim acolo cuvintele: „Pe care Dumnezeu a creat-o ca să o facă”. Aceasta înseamnă că lucrarea Creatorului, care este pusă în creația din faţa noastră, ne este dată pentru a o face și a adăuga la ea. Altfel, cuvintele „a face” ar fi fost complet redundante și lipsite de sens și ar trebui să spună: „Căci în ea S-a odihnit de toată lucrarea Sa pe care Dumnezeu a creat-o”. Așadar, de ce au fost adăugate aici cuvintele „a face”? Trebuie să fie faptul că acest verset ne învață că întreaga întindere a lucrării pe care Creatorul a lăsat-o în creație este în măsura exactă, nici mai mult, nici mai puțin, ci în măsura care ne permite să realizăm dezvoltarea și finalizarea ei de unii singuri.
În realitate, întreaga noastră dezvoltare în creație nu este decât o emulare a acesteia. Toate aromele și frumusețea culorilor pe care le inovăm și le concepem nu sunt decât o emulare a culorilor de bun gust pe care le găsim în flori. Și la fel este și un tâmplar; de unde știe el despre realizarea unei mese cu patru picioare, dacă nu prin emularea lucrării Creatorului, care a făcut creații care stau pe patru picioare? Sau, de unde ar ști el despre combinarea a două bucăți de lemn dacă nu prin imitarea organelor corpului, care sunt unite, așa că s-a dus și a construit în lemn în consecință?
Oamenii observă și studiază realitatea care ne este prezentată în mod perfect rațional și frumos. Ulterior, atunci când o înțeleg, o imită și fac la fel. Ulterior, acel exemplu devine o bază pentru un alt exemplu, până când omul a creat o lume frumoasă, plină de inovații.
Privind creația, au fost construite avioane cu aripi ca păsările. Un radio a fost construit pentru a recepționa unde sonore precum urechile. Pe scurt, toate succesele noastre ne sunt prezentate în creație și în realitate așa cum este, și tot ce avem nevoie este să o imităm și să acționăm.
Realitatea și existența realității se neagă reciproc
Realitatea – adică realitatea în general și toate părțile sale care sunt create ca și creații în raport cu ceea ce aparține existenței lor – descoperim că este bine structurată, cu toată frumusețea și plăcerea, fără nicio deficiență. Cu adevărat, o lume iluminată. Însă atunci când plasăm în opoziție existența acestei realități, adică modalitățile prin care aceste creații se hrănesc și se susțin, acestea sunt strâmbe, dezordonate, lipsite de gust și excesiv de nestăvilite. Cu toate acestea, am explicat deja despre realitate și existența realității în general în eseul „Semnificația Unității” și învățăm de acolo.
Concluzie și Naștere
Din toate acestea ar trebui să se ştie că generalul este întotdeauna egal cu particularul, că Creatorul în Sine Însuși nu simte proliferarea, deoarece El este întotdeauna în autoritatea singulară și putem deduce beneficiul colectivului din cel al individualului.
Și, atâta vreme cât existența și nașterea individualului – pe care Creatorul le-a stabilit prin forța naturii – sunt testate din momentul nașterii și apariției până la locul pe care Creatorul l-a pregătit, care se numește „această lume”, se consideră că El s-a asigurat că omul va cădea în mâinile unor iubitori loiali care vor veghea, vindeca și îngriji toate nevoile sale în devotament și iubire completă.
Același lucru este valabil și pentru colectiv. Dacă dorește să se nască și să iasă în lume corectat pentru întregul colectiv, este necesar să ne asigurăm că acest copil general cade în mâinile unor părinți loiali care îl vor iubi cu acelaşi devotement cum ar iubi un tată și o mamă, adică prin porunca iubirii față de ceilalți. Asta este similar cu pregătirea pentru dăruirea Torei.
Totuși, aici ne implicăm doar în specia umană și vedem cât de mult din plăcerea și binele pe care lucrarea Creatorului le-a așezat în legătură cu existența individului, pentru a-l păstra până când este vrednic de a fi chemat sub forma unui om muncitor. Și când luăm ordinea propriei existențe, cât de mult din ceea ce este dezgustător și teribil se află în ea – oriunde ne întoarcem, condamnăm, iar însăși existența cuiva este construită pe ruinarea aproapelui.
6) Rectificarea și nevoia de a munci a omului pe care Creatorul le-a creat a fi îndeplinite
Trebuie ştiut că Creatorul a avut nevoie de lucrarea creației doar în măsura în care omului i s-a dat puterea de a lucra la ea. Similar digestiei, Creatorul a creat totul în așa fel încât digestia alimentelor din stomacul nostru se întâmplă fără efort din partea noastră.
Totuși, din punctul în care individul poate lucra – aceasta este toată savoarea și mulțumirea Creatorului care a vrut să se bucure de lucrarea Sa, adică să creeze creații care pot adăuga, încânta și crea la fel ca El, dar nu are nicio dorință să gătească mâncarea noastră care este pe aragaz pentru noi fără ca noi să ne dăm seama, deoarece putem face acest lucru singuri.
Acest lucru este similar cu un profesor și un elev, unde întreaga intenție a profesorului este aceea de a-i da elevului puterea de a fi ca el și de a-i învăța pe alți elevi, ca şi el. În mod similar, Creatorul este mulțumit când creațiile Sale creează și inovează aşa cum o face El. Totuși, întreaga noastră putere de a inova și de a dezvolta nu este o inovație reală. Mai degrabă, este un tip de emulație. Și cu cât emulația se potrivește mai mult cu lucrarea naturii, cu atât se măsoară nivelul nostru de dezvoltare.
De aici știm că avem puterea de a ne rectifica pe noi înșine, existența realității, asemenea exemplului plăcut al realității oferit de natură. Dovada o constituie faptul că, dacă Creatorul nu și-ar fi lucrat întreaga Providență și în această direcţie, am fi putut spune că „Este mâna Domnului scurtă?”. Mai degrabă, este necesar ca în acest loc, care este propria noastră rectificare, să fim capabili să ne rectificăm pe noi înșine.
7) Mişcarea ca semn al vitalităţii – Mineral, Vegetal, Animal – Vorbitor
În ceea ce privește viața spirituală, oamenii sunt împărțiți în două categorii:
1) mineralul (inertul), vegetalul, animalul (animatul); şi
2) vorbitorul.
Mineralul, vegetalul și animalul sunt considerate complet lipsite de viață. Vorbitorul este considerat a fi viu.
Viața este puterea mișcării. Se știe că începutul vieții se face prin două acțiuni complet contradictorii.
Când vorbitorul se naște, este considerat, de asemenea, lipsit de viață până când este trezit prin împingeri, deoarece Kelim (vasele) sale sunt pregătite să primească viață și mișcare încă din pântecele mamei. La ieșirea în lume, aerul lumii îl afectează cu o răceală cu care nu este obișnuit, iar aceasta provoacă trezirea contracției.
Și după prima contracție, trebuie să se extindă încă o dată la măsura sa anterioară. Aceste două lucruri – contracția și expansiunea – sunt primul pas care îi dă viață.
Cu toate acestea, uneori, din cauza slăbiciunii nașterii, fătul slăbește și contracția nu este trezită în el, deoarece primirea răcelii aerului lumii este prea slabă pentru a-i afecta contracția. Asta face ca acesta să se nască mort, ceea ce înseamnă că încă nu avea un loc și un motiv pentru ca viața – care începe cu contracția – să se îmbrace în el.
Fără contracție internă, nu există expansiune. Este așa pentru că în niciun caz nu se extinde mai mult decât limita sa, deci nu există mișcare. Iar semnul unei creaturi care este pregătită pentru lumina vieții este acela că are cel puțin puterea de a se contracta dintr-un anumit motiv. În acel moment vine lumina vieții și face expansiunea, iar prima mișcare a vieții are loc. Din acest motiv, mișcarea nu va înceta din ea și devine o ființă vie, în mișcare.
Această primă mișcare se numește „suflet”, adică spiritul vieții care respiră în nările sale, așa cum este scris: „și a suflat în nările sale suflare de viaţă”.
Totuși, mineralul, vegetalul și animalul nu posedă această putere de a face o contracție internă, indiferent de motiv. Din această cauză, lumina vieții nu le poate îmbrăca și nu poate provoca expansiune.
El a dat o lege inexorabilă conform căreia, fără contracție și expansiune, Kli-ul nu se va putea extinde dincolo de granițele sale. Prin urmare, mineralul, vegetalul și animalul sunt condamnate la moarte veșnică.
Dar vorbitorul este cu adevărat potrivit pentru viață. Cu toate acestea, se naște mort, așa cum s-a spus mai sus, deoarece necesită o rațiune și o cauză care să acționeze asupra sa și cel puțin să producă prima contracție. Acest lucru i se întâmplă prin aerul rece care îi vine din Tora și din faptele bune.
Calitatea contracției
Contracția ar trebui să fie prin puterea creaturii în sine. Discernem două tipuri de contracție: Prima este contracția ca urmare a unei cauze externe, cum ar fi răceala aerului exterior. A doua este contracția care vine din vasul însuși.
1. După cum vedeți atunci când loviți și apăsați nou-născutul pentru a-l trezi, deși fiecare apăsare și lovitură provoacă o contracție în corpul nou-născutului, expansiunea care revine nu se întoarce din cauza luminii vieții, ci din cauza structurii Kli-ului în sine, care trebuie să-și mențină întotdeauna granița și obiceiul exact. Prin urmare, atunci când un element vine și îl apasă, Kli-ul are puterea de a se întoarce la locul său prin forța care provoacă limita sa pozitivă.
2. Dacă contracția are loc din interiorul Kli-ului însuși și nu din cauza unei cauze externe, acesta nu se poate întoarce la limita sa anterioară, deoarece contracția care a avut loc în el a provenit din propria sa structură. Astfel, nu se poate întoarce la limita sa inițială.
Creatorul este excepția, ceea ce înseamnă că o lumină nouă, personală, ar trebui să se extindă în el și să-l readucă la forma sa obișnuită. Acea lumină este adăugată luminii inițiale pentru a fi în el permanent. Adică, de fiecare dată când se contractă, lumina se întoarce și îl face să se extindă la dimensiunea sa anterioară. Acea lumină se numește „viață”.
Două Contracţii – Parţială şi Generală. Opuse lor, Două Expansiuni
Sângele este sufletul. Este așa deoarece culoarea roșie are nevoie de culoarea albă pentru a se conecta la ea și atunci este numită „sânge”. Înainte de a se uni permanent cu ea, nu este considerată sânge, întrucât în acel moment există întindere și ridicare în ea. Acest lucru se datorează faptului că natura sa este O-Dem (două cuvinte ebraice care înseamnă „sau sânge”), iar apoi în ea este pictată o ridicare neregulată, care este numită doar „culoarea O-Dem (roșeață)”, din cuvintele „Fii liniștit pentru Domnul”. Din acest motiv, culoarea cade din nou din ea și devine albă, incoloră, ceea ce înseamnă o întindere (odihnă) neregulată.
Când cele două se unesc, devin venele sângelui vieții.
Când cele două devin vene ale sângelui vieții, creând contradicții în ea, unul devine sufletul viu, adică O este separat de Odem (roșu), lăsând Dem (sânge) permanent. Și totuși, întinderea și ridicarea care erau înainte, acum se unesc în acest sânge.
Prin urmare, discernem două tipuri în sânge: roșu și alb. Adică, același roșu și alb, care operau unul câte unul înainte, s-au unit acum și au format acest sânge, care se numește „suflet viu”. Trebuie știut că acesta este sensul contracției parțiale și al expansiunii parțiale care se numesc Nefeş (suflet) și Ruah (spirit).
Totuși, acea lumină, care a făcut expansiunea – parțială a sufletului – este o lumină superioară generală, minunată. Din acest motiv, ea umple și completează fiecare tip de contracție înscrisă în acea structură.
Se știe că exista deja alb în acel corp, în partea care este nepotrivită să primească culoarea O-Dem (roșu), deoarece … din roșeață au fost jefuite și au căzut când se unesc în zadar etc. Din acest motiv, odată ce lumina a finalizat prima expansiune a luminii sufletului viu menționat mai sus, ea reumple acea veche contracție care a fost făcută în el inițial. Aceasta este ceea ce se numește „expansiune generală” sau „vene ale creierului”, extinzându-se din materialul roșu a cărui formă a fost complet ștearsă.
Aceasta este semnificația a ceea ce este scris: „Și i-a suflat în nări” (în ebraică este scris „nasuri”), două nasuri. Primul, un nas roșu-alb. Al doilea, un nas alb care este complet șters. „Și omul s-a făcut un suflet viu”, mai întâi din nasul roșu-alb, care este sângele și prima expansiune, dar în cele din urmă a fost sufletul vieții, deoarece s-a extins și în al doilea nas alb șters, care este un suflet și este considerat GAR.
De asemenea, ar trebui știut că prima expansiune a venelor de sânge se referă la partea inferioară, creierul corporal, numit măduvă. Acolo… …funcționând fără conștientizarea cuiva, întrucât starea intermediară, de la primul nas la al doilea nas, este timpul hrănirii… …și apoi lumina funcționează complet fără conștientizarea cuiva, căci nu și-a atins sufletul.
Și a doua expansiune a venelor din măduvă, păstrată pentru aceasta ca a doua opoziție, care se numește „al doilea nas”, este relația creierului superior: … … cu cele trei Mochin care operează conștient în el. Aceasta se numește …
Opoziție între Cap și Corp
S-a explicat că în venele din măduvă, roșul este în dreapta. Aceasta este culoarea și ființa care se formează pe această hârtie. Albul este stânga completă, căci și al doilea nas este șters din el și chiar și culoarea dispare din el, astfel încât roșul este ființa, iar albul este absența (nefiinţa).
Opusul acestuia sunt venele de sânge, deoarece roșul este stânga, adică O care a fost unit în avans și ca „râu” și „poate”. Invers, deși albul este mincinos, această imagine devine totuși „dreapta” și este ascendentă. Din acest motiv, este un suflet etern, care nu mai are nevoie de culoare. Iar culoarea roșie care rămâne și este înscrisă în avans a fost acum pusă în stânga, în Gvura. Se numește Dam (sânge) fără O (din Odem – roșu), astfel încât albul este în dreapta, căci nu este necesar, iar culoarea roșie nu va apărea în el, iar roșul este considerat stâng, doar Gvura, care este numit „sânge”.
Aici trebuie să înțelegeți că Reshimo (reminiscenţa) roșului menționat mai sus din primul nas – și venele lor, care s-au ridicat la stânga, după al doilea nas, considerate ca un suflet – este ștearsă și dispare definitiv din această structură. Din acest motiv, capul, creierul, este alb, fără niciun roșu.
Ibur (Concepţia)
În timpul sarcinii, fătul este exact ca o plantă. Mișcările sale nu sunt considerate mișcări ale vieții, deoarece mișcările sunt făcute de mama sa, din care fătul face parte.
Mediul său se numește „abdomen”, iar mama este limita mediului care îi este aplicat și mănâncă ceea ce mănâncă mama sa etc., iar nașterea începe cu capul.
Esența Vieții
Cunoașterea vieții este esența de sine. Mișcarea este definită prin contracție (vezi mai sus), deoarece nicio creație nu își poate extinde limita nici măcar cât lățimea firului de păr.
Aceasta se extinde de la cap, deoarece acolo dăruirea acestei puteri este limitată la puțin mai puțin decât limita sa, în ceea ce privește întrebarea.
Ar trebui știut că atâta timp cât o altă forță îl contractă sub dimensiunea sa, acest lucru nu face ca mineralul (inertul) să fie animat. Mai degrabă, trebuie să se contracte de la sine. Dar cum se poate întâmpla acest lucru cât timp este încă neînsuflețit? Acest lucru necesită o rugăciune pentru a fi răsplătit cu forța superioară.
De aici putem înțelege ceea ce este ascuns sub lumina înconjurătoare și sensul expresiei „căci omul nu Mă va vedea și va trăi”, căci ceea ce este viu se poate mișca, iar dacă tot nu se poate contracta, atunci nu este viu, încă. Acesta este sensul expresiei „moartea celui drept este cu o sărutare”, adică își pierde puterea de contracție.
(înapoi la pagina SCRIERI BAAL HASULAM Vol.1 / ESEURI – click)
1) Reguli: General şi Particular
În primul concept, examinarea atentă a celor educați în creație este definită ca fiind emularea operei Creatorului. Opera Creatorului se numește „Providență” sau „natura creației”.
Ei nu sunt numiți „trup”, ci mai degrabă „simplă materie de carne și sânge în forma sa nemișcată (neînsuflețită)”, complet amorfă. Este așa întrucât orice este numit „formă” este considerat o forță spirituală și nu este un corp.
Acest lucru ne oferă o lege prin care toate corpurile sunt egale. Totuși, dat fiind că Pământul este un singur corp care nu poate fi împărțit în mai multe – căci nu găsim nicio schimbare de formă în el de la o parte a sa la alta – nemișcatul nu poate fi împărțit în mai multe elemente.
De asemenea, toată puterea de proliferare din lume este o forță spirituală minunată. Din acest motiv, orice este general este potrivit și demn de laudă, căci provine din forța spirituală, iar orice este particular este de disprețuit și umil. Aceasta desemnează diferența dintre un om egoist și unul dedicat națiunii sale.
Nu există nicio îndoială că meritul colectivului este definit de puterea sa de proliferare, căci dacă am decis că puterea de proliferare este o chestiune spirituală și importantă, atunci dacă proliferarea este mai mare, colectivul este mai important.
Rezultă că cel dedicat națiunii sale este mai important decât cel dedicat orașului său, iar cel dedicat lumii este mai important decât cel dedicat națiunii sale. Acesta este primul concept.
Nașterea în Spiritualitate
Prin urmare, așa cum există nașterea unui individ, în raport cu construcția corpurilor, există nașterea colectivului. Aceasta se realizează prin reînnoirea forței spirituale, ceea ce înseamnă că dezvoltarea conceptelor este nașterea pentru colectiv, căci în spiritual, disparitatea formei separă lumile una de cealaltă. Această naștere înseamnă ajungerea la lumea rectificării.
Exodul din Egipt se numește naștere
Dacă vorbim despre proliferarea esenței spirituale, aceasta este similară cu cazul corporal de a te naște din pântecele mamei – care este o lume întunecată și stricată, cu tot felul de murdărie și neplăceri – într-o lume luminată de perfecțiune, lumea rectificării
Prin aceasta înțelegem sensul pregătirii așa cum este definită în împărăția preoților, care au ajuns la ea prin profeția lui Moise și pentru care au fost răsplătiți cu eliberarea de îngerul morții și primirea Torei. În acel moment, aveau nevoie de o nouă naștere în aerul lumii iluminate, numită în verset „O țară plăcută, bună și largă”.
Născut mort
Acel nou-născut s-a născut mort pentru că după sarcină – care este creuzetul de topire a fierului și înrobirea în Egipt – a venit nașterea. Dar ei erau încă nepotriviți să respire spiritul vieții din lumea iluminată, unde li s-a dat promisiunea că vor veni, până când a început numărătoarea, și războiul cu Amalek, și încercările cu apa etc., și au ajuns în deșertul Sinai. Sinai (așa cum au spus înțelepții noștri) înseamnă Sinaa (ură), căci se pronunță la fel, adică suferința implicată în fiecare boală.
Naşterea pentru Tată şi Mamă
În acel moment, ei au devenit vrednici să li se insufle duhul vieții, iar profeția „Și veți fi pentru Mine o împărăție de preoți și un neam sfânt” s-a împlinit în ei – mai întâi, o împărăție de preoți, pentru a le retrage bunurile personale și, ulterior, o națiune sfântă care trebuie să-I ofere mulțumire Creatorului lor prin „iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”.
În corporalitate, nou-născutul cade în mâini iubitoare și loiale, care sunt tatăl și mama sa, care garantează hrana și sănătatea sa. În mod similar, odată ce fiecare a fost pregătit cu 600.000 de suflete care au grijă de hrana cuiva, ei insuflă duhul vieții, așa cum este scris: „Și Israel și-a așezat tabăra acolo în fața muntelui”, iar RAȘI a interpretat: „ca un singur om cu o singură inimă”.
2) Posterior și Anterior
Ochii omului sunt în faţa lui. Asta implică faptul că el poate privi doar spre viitor într-un mod de creștere de jos în sus. Cu toate acestea, el nu poate privi în spate, în maniera concepției, de sus în jos (așa cum este scris despre Lot: „Nu te uita înapoi”).
Prin urmare, omului i se refuză orice cunoaștere reală, deoarece este lipsit de început. El este ca o carte căreia îi lipsește prima jumătate, astfel încât conținutul ei nu poate fi înțeles deloc. Întregul avantaj al celor care dobândesc acest lucru este că sunt răsplătiți prin atingerea, totodată, și a concepției, adică a progresiei de sus în jos.
Omul include totul, iar acest lucru se vede evident atunci când privește și contemplă ceva. Toată lumea știe că nu privește în afara propriului corp și a propriilor idei, totuși el atinge întreaga lume, știe ce gândesc oamenii, evaluează cum să fie plăcut de ei și se adaptează dorințelor lor.
Pentru a ști asta, trebuie doar să privească în interiorul său și înțelege deja gândurile contemporanilor săi, deoarece toată lumea este egală, iar omul îi conține pe toți ceilalţi din interior. Restricția privind cunoașterea cuiva este aceea că nu își cunoaște propria concepție sau nu își amintește nimic din acel moment pentru a putea spune ceva despre ea.
A Cincizecea Poartă
Acesta este sensul versetului „Îmi vei vedea spatele, dar fața Mea nu va fi văzută”. Moise a atins sensul concepției, adică toate discernămintele de sus în jos, în întregime. Se numește „partea posterioară a lumilor spirituale” și tot ce-i lipsea era să privească și „fața”, adică să vadă viitorul prin sfârșitul rectificării. Asta poartă numele de „cincizeci de porți ale lui Bina”, deoarece nivelul lui Bina este de o sută de porți, iar Bina este numită de cabaliști Ima (mamă), deoarece este mama întregii lumi. Cel care este răsplătit cu dobândirea tuturor celor o sută de porți din ea este răsplătit cu revelația completitudinii.
Cele cincizeci de porți ale lor din spate sunt concepția, adică progresia de sus în jos, iar cele cincizeci de porți ale lor din față sunt calea necesară de dezvoltare prin sfârșitul rectificării. În acel moment „Întregul pământ va fi plin de cunoașterea Domnului” și „Nu-și va mai învăța fiecare aproapele și fiecare fratele său zicând «Cunoașteți-L pe Domnul», căci toți Mă vor cunoaște, de la cel mai mic până la cel mai mare.” Acesta este sensul rugăciunii lui Moise: „Arată-mi, te rog, slava Ta”, adică toate cele cincizeci de porți ale lui Bina de dinainte. Și Creatorul i-a spus: „Vei vedea spatele Meu”; este suficient să vezi toate cele cincizeci de porţi în posteriorul Meu, de sus în jos. „Dar fața Mea nu va fi văzută”, deoarece nu vei vedea toate cele cincizeci de porţi de dinainte, „Căci omul nu Mă va vedea și va trăi”, adică înainte de momentul potrivit, când vasele s-au adaptat și s-au dezvoltat complet.
Înainte de asta, trebuie să mori văzând acest lucru, deoarece Kelim (vasele) nu vor putea primi acea mare lumină și vor fi anulate. Acesta este sensul a ceea ce este scris: „Cincizeci de porți ale lui Bina au fost create în lume și toate, cu excepția uneia, i-au fost date lui Moise”.
Dar în spiritualitate nu există lipsă. Mai degrabă, este totul sau nimic, precum în versetul: „Un jurământ ușor încălcat este un jurământ complet încălcat”. În cele din urmă, însă, când măsura vaselor (Kelim) crește și se dezvoltă suficient, acestea vor fi potrivite pentru a atinge a cincizecea poartă. (De asemenea, ar trebui știut că există două tipuri de cunoaştere: profeția și înțelepciunea. În ceea ce privește înțelepciunea, Moise a atins ceea ce au atins toți înțelepții. Dar în ceea ce privește profeția, el nu a putut atinge. Despre asta au spus înțelepții noștri: „Un înțelept este de preferat unui profet” și au mai spus că Solomon a atins a cincizecea poartă.)
Sufletul generează trupul: concepția și creșterea
Găsim două progresii în grâul semănat:
- 1. Din momentul în care este pus în pământ, când începe să se dezbrace de forma sa. Aceasta este considerată concepția, până când devine nimic, adică substratul negării formei progenitorilor săi, iar actualul devine potențial. Până atunci, este considerată concepție, extinzându-se de la progresia de sus în jos.
- 2. Când se ajunge la punctul final, începe creșterea. Aceasta este progresia de jos în sus până când atinge nivelul progenitorului său.
Generalul și Particularul Sunt La fel
Generalul și particularul sunt la fel, identice ca două picături într-un iaz. Este așa atât exterior, în starea planetei în general, cât și interior, căci chiar și în cel mai mic atom găsim un sistem complet de soare și planete care îl înconjoară, la fel ca în universul mare. În mod similar, omul constituie interioritatea lumii și găsești în om toate imaginile lumilor superioare, Aţilut, Briya, Yeţira și Asiya. Este așa cum au spus kabalistii: „ Aţilut este Roş-ul (capul), Briya este până la Chazeh (piept), Yeţira este de acolo până la Tabur (buric), iar Asiya este de la Tabur în jos.”
Din acest motiv, există o progresie de sus în jos și în concepția omului, adică o expansiune lentă de la progenitor, mama, până când cineva se detașează complet de ea pe măsură ce iese în lume, trecând de la operaţiune la operaţiune, de la autoritatea progenitorului la propria autoritate.
În acel moment începe progresia de jos în sus, zilele alăptării, când încă se atașează de sânii mamei, până când forma este completă în nivelul final al progenitorilor.
Cu toate acestea, Adam HaRişon (primul om) a fost o creație a Creatorului. Cu siguranță nu s-a născut dintr-o femeie, ci din țărâna pământului, așa cum au fost și restul primelor creații, care au fost formate din acea țărână, așa cum este scris: „Totul a fost din țărână”. Și totuși, acel praf se extinde din lumile superioare care îl preced.
Este așa pentru că și deasupra există lumină și Kli (singularul pentru Kelim). Lumina se află în forme, în recepție, iar Kli-ul este voința de a primi formele care i se potriveşte fiecăreia. Acel Kli, care este voința de a primi, nu este niciodată constant, nici în ceea ce privește importanța, nici în ceea ce privește o realitate independentă care stă pe cont propriu, ci doar cu ceea ce primește. Astfel, nu are mai mult merit decât ceea ce este primit.
De pildă, un om sărac care dorește să dobândească bogăție nu este mai important decât un om sărac care este mulțumit de soarta sa și nu aspiră la bogăție. Dimpotrivă, este mai rău decât el, deoarece voința de a primi devine una cu materia primită și sunt doar două jumătăți ale unui acelaşi lucru. Când fiecare jumătate este separată, nu are nicio valoare în sine, pe care să o poți discuta sau negocia.
3) Ce este un Suflet?
Legea Dezvoltării Conform Înțelepciunii Cabala
Este imposibil să examinezi ceva înainte de a-l vedea de la început până la sfârșit. Și, din moment ce simți doar ceea ce vine din interior (așa cum oftalmologii au descoperit că culorile nu sunt aceleași în ambii ochi, ci există mai degrabă un acord aici), prin urmare, mai întâi trebuie să te cunoști pe tine însuți în întregime, cel puțin din momentul concepției (inseminării) până la vârsta adultă. Și pentru că nu este așa, întrucât individul începe să se cunoască pe sine doar atunci când devine o ființă umană completă, el este, prin urmare, lipsit de capacitatea de a se auto-examina.
Niciun individ nu se cunoaște pe sine
Al doilea motiv este acela că, pentru a cunoaște ceva, trebuie în primul rând să-i observi calitățile negative. Și nu poți vedea propriile defecte (și în aceeași măsură în care poți împrumuta din ceea ce vezi la alții, te uiți într-o oglindă care nu luminează), deoarece orice rău pe care trebuie să-l primești vine la tine ca plăcere, căci altfel nu l-ai primi. De asemenea, este o lege că oriunde există plăcere, individul nu o consideră rea, decât după multe experiențe care se dezvoltă în el. Totuși, acest lucru necesită zile și ani, precum și memorie, concluzii și observații, de care nu toată lumea este capabilă. Din acest motiv, nimeni nu se cunoaște pe sine.
Cabaliștii, însă, au realizat și dobândesc o materie în întregime. Adică, sunt răsplătiți cu atingerea tuturor acelor grade în realitate pe care cineva le poate atinge. Asta se consideră că au dobândit o materie în întregime, iar acea materie completă se numește „suflet”.
Acel Suflet Este Posesiunea lui Adam HaRişon
Am explicat deja mai sus, la punctul 2, că lumile sunt atinse în două moduri – de sus în jos și de jos în sus. Mai întâi, se atinge de sus în jos, atârnând sufletul în jos, și apoi de jos în sus, aceasta fiind însăși dobândirea.
Prima progresie se numește Ibur (inseminare) deoarece este echivalentă cu o picătură care se desprinde treptat de creierul tatălui și se impregnează în mamă până când iese în lume. Asta se consider a fi ultimul grad de sus în jos, adică luând în considerare cauza nou-născutului. La urma urmei, până atunci era încă conectat într-o oarecare măsură la tatăl și mama sa, adică la cauză, și pe măsură ce a venit în lume a devenit independent, iar aceasta este ordinea de sus în jos.
Și raţiunea tuturor acestor lucruri este că gândul Său este unic. Prin urmare, toate incidentele sunt aceleași, iar generalul este similar cu particularul.
Concepția și creșterea unui corp ca suflet
Din momentul nașterii cuiva, când se află în punctul cel mai îndepărtat, începe întoarcerea la realizare, de jos în sus. Aceasta se numește „legea dezvoltării”, care urmează exact aceleași căi și intrări care au coborât de sus în jos.
Cabaliștii o dobândesc, dar pentru ochii trupești acestea par a fi stări obișnuite – lente, graduale – până când nivelul cuiva crește și devine ca tatăl și mama sa. În acel moment, individul este considerat ca atingând toate gradele de jos în sus, adică un grad complet.
4) De sus în jos și de jos în sus
Creșterea mărturisește concepția
Și din moment ce cele două progresii, de sus în jos și de jos în sus, sunt similare ca două picături într-un iaz, putem înțelege progresia de sus în jos observând progresia de jos în sus, care este a doua progresie a dezvoltării, și anume creșterea.
Descoperim că există patru stări în cele patru lumi, ABYA, începând cu Asiya, cum ar fi atunci când examinăm progresia creșterii unui fruct de la plantare până la coacerea sa completă.
- 1. Înainte ca semnele transformării în fruct să apară în el. Acestea sunt toate legile stărilor din fruct. Aceasta este lumea Asiya.
- 2. Din momentul în care poţi mânca fructul și te poți sătura, deși este încă fără gust. Aceasta este Yeţira.
- 3. Din momentul în care poate fi detectată o anumită aromă în fruct. Aceasta este Briya.
- 4. Din momentul în care apare aroma și frumusețea sa deplină, iar aceasta este Aţilut. Această ordine este de jos în sus.
Fiecare Emanat și Născut Vine în Două Moduri
Întreaga problemă de sus în jos și de jos în sus, care a fost explicată în cele patru lumi, ABYA, se aplică chiar și celui mai mic element din lumi, adică în fiecare cauză și consecință. O cauză este tatăl, rădăcina, agentul. O consecință înseamnă că a fost operată și generată de cauză. Din acest motiv, este considerată o urmașă, o ramură sau o extensie și o cauză.
Semnificația acestor două progresii este înțeleasă în particular, la fel ca şi în general. De sus în jos este o modalitate de a separa cauza de consecința sa, până când aceasta apare și devine o autoritate de sine stătătoare. Și de jos în sus este legea dezvoltării care o trezește să crească de jos în sus până când își atinge cauza. Adică, devine complet egală cu aceasta.
Așa cum am explicat mai sus, tatăl corporal și urmașul care vine din creierul tatălui până la naștere este momentul ascensiunii de jos în sus. Ar trebui să discernem, de asemenea, în toate cele patru tipuri: mineral (inert), vegetal, animal (animat) și vorbitor.
Așa cum este în emanația elementelor spiritualității, așa este și în toate lumile. Este așa pentru că din Ehad (Unul/Unic) iese Yechida (de asemenea, unică), iar toate modurile în care acea Yechida a primit necesită toate succesiunile ulterioare, atât în general, cât și în particular.
5) Emularea Creaţiei – Naşterea Umanităţii Fericite
Când privim pecetea lucrării creației, găsim acolo cuvintele: „Pe care Dumnezeu a creat-o ca să o facă”. Aceasta înseamnă că lucrarea Creatorului, care este pusă în creația din faţa noastră, ne este dată pentru a o face și a adăuga la ea. Altfel, cuvintele „a face” ar fi fost complet redundante și lipsite de sens și ar trebui să spună: „Căci în ea S-a odihnit de toată lucrarea Sa pe care Dumnezeu a creat-o”. Așadar, de ce au fost adăugate aici cuvintele „a face”? Trebuie să fie faptul că acest verset ne învață că întreaga întindere a lucrării pe care Creatorul a lăsat-o în creație este în măsura exactă, nici mai mult, nici mai puțin, ci în măsura care ne permite să realizăm dezvoltarea și finalizarea ei de unii singuri.
În realitate, întreaga noastră dezvoltare în creație nu este decât o emulare a acesteia. Toate aromele și frumusețea culorilor pe care le inovăm și le concepem nu sunt decât o emulare a culorilor de bun gust pe care le găsim în flori. Și la fel este și un tâmplar; de unde știe el despre realizarea unei mese cu patru picioare, dacă nu prin emularea lucrării Creatorului, care a făcut creații care stau pe patru picioare? Sau, de unde ar ști el despre combinarea a două bucăți de lemn dacă nu prin imitarea organelor corpului, care sunt unite, așa că s-a dus și a construit în lemn în consecință?
Oamenii observă și studiază realitatea care ne este prezentată în mod perfect rațional și frumos. Ulterior, atunci când o înțeleg, o imită și fac la fel. Ulterior, acel exemplu devine o bază pentru un alt exemplu, până când omul a creat o lume frumoasă, plină de inovații.
Privind creația, au fost construite avioane cu aripi ca păsările. Un radio a fost construit pentru a recepționa unde sonore precum urechile. Pe scurt, toate succesele noastre ne sunt prezentate în creație și în realitate așa cum este, și tot ce avem nevoie este să o imităm și să acționăm.
Realitatea și existența realității se neagă reciproc
Realitatea – adică realitatea în general și toate părțile sale care sunt create ca și creații în raport cu ceea ce aparține existenței lor – descoperim că este bine structurată, cu toată frumusețea și plăcerea, fără nicio deficiență. Cu adevărat, o lume iluminată. Însă atunci când plasăm în opoziție existența acestei realități, adică modalitățile prin care aceste creații se hrănesc și se susțin, acestea sunt strâmbe, dezordonate, lipsite de gust și excesiv de nestăvilite. Cu toate acestea, am explicat deja despre realitate și existența realității în general în eseul „Semnificația Unității” și învățăm de acolo.
Concluzie și Naștere
Din toate acestea ar trebui să se ştie că generalul este întotdeauna egal cu particularul, că Creatorul în Sine Însuși nu simte proliferarea, deoarece El este întotdeauna în autoritatea singulară și putem deduce beneficiul colectivului din cel al individualului.
Și, atâta vreme cât existența și nașterea individualului – pe care Creatorul le-a stabilit prin forța naturii – sunt testate din momentul nașterii și apariției până la locul pe care Creatorul l-a pregătit, care se numește „această lume”, se consideră că El s-a asigurat că omul va cădea în mâinile unor iubitori loiali care vor veghea, vindeca și îngriji toate nevoile sale în devotament și iubire completă.
Același lucru este valabil și pentru colectiv. Dacă dorește să se nască și să iasă în lume corectat pentru întregul colectiv, este necesar să ne asigurăm că acest copil general cade în mâinile unor părinți loiali care îl vor iubi cu acelaşi devotement cum ar iubi un tată și o mamă, adică prin porunca iubirii față de ceilalți. Asta este similar cu pregătirea pentru dăruirea Torei.
Totuși, aici ne implicăm doar în specia umană și vedem cât de mult din plăcerea și binele pe care lucrarea Creatorului le-a așezat în legătură cu existența individului, pentru a-l păstra până când este vrednic de a fi chemat sub forma unui om muncitor. Și când luăm ordinea propriei existențe, cât de mult din ceea ce este dezgustător și teribil se află în ea – oriunde ne întoarcem, condamnăm, iar însăși existența cuiva este construită pe ruinarea aproapelui.
6) Rectificarea și nevoia de a munci a omului pe care Creatorul le-a creat a fi îndeplinite
Trebuie ştiut că Creatorul a avut nevoie de lucrarea creației doar în măsura în care omului i s-a dat puterea de a lucra la ea. Similar digestiei, Creatorul a creat totul în așa fel încât digestia alimentelor din stomacul nostru se întâmplă fără efort din partea noastră.
Totuși, din punctul în care individul poate lucra – aceasta este toată savoarea și mulțumirea Creatorului care a vrut să se bucure de lucrarea Sa, adică să creeze creații care pot adăuga, încânta și crea la fel ca El, dar nu are nicio dorință să gătească mâncarea noastră care este pe aragaz pentru noi fără ca noi să ne dăm seama, deoarece putem face acest lucru singuri.
Acest lucru este similar cu un profesor și un elev, unde întreaga intenție a profesorului este aceea de a-i da elevului puterea de a fi ca el și de a-i învăța pe alți elevi, ca şi el. În mod similar, Creatorul este mulțumit când creațiile Sale creează și inovează aşa cum o face El. Totuși, întreaga noastră putere de a inova și de a dezvolta nu este o inovație reală. Mai degrabă, este un tip de emulație. Și cu cât emulația se potrivește mai mult cu lucrarea naturii, cu atât se măsoară nivelul nostru de dezvoltare.
De aici știm că avem puterea de a ne rectifica pe noi înșine, existența realității, asemenea exemplului plăcut al realității oferit de natură. Dovada o constituie faptul că, dacă Creatorul nu și-ar fi lucrat întreaga Providență și în această direcţie, am fi putut spune că „Este mâna Domnului scurtă?”. Mai degrabă, este necesar ca în acest loc, care este propria noastră rectificare, să fim capabili să ne rectificăm pe noi înșine.
7) Mişcarea ca semn al vitalităţii – Mineral, Vegetal, Animal – Vorbitor
În ceea ce privește viața spirituală, oamenii sunt împărțiți în două categorii:
1) mineralul (inertul), vegetalul, animalul (animatul); şi
2) vorbitorul.
Mineralul, vegetalul și animalul sunt considerate complet lipsite de viață. Vorbitorul este considerat a fi viu.
Viața este puterea mișcării. Se știe că începutul vieții se face prin două acțiuni complet contradictorii.
Când vorbitorul se naște, este considerat, de asemenea, lipsit de viață până când este trezit prin împingeri, deoarece Kelim (vasele) sale sunt pregătite să primească viață și mișcare încă din pântecele mamei. La ieșirea în lume, aerul lumii îl afectează cu o răceală cu care nu este obișnuit, iar aceasta provoacă trezirea contracției.
Și după prima contracție, trebuie să se extindă încă o dată la măsura sa anterioară. Aceste două lucruri – contracția și expansiunea – sunt primul pas care îi dă viață.
Cu toate acestea, uneori, din cauza slăbiciunii nașterii, fătul slăbește și contracția nu este trezită în el, deoarece primirea răcelii aerului lumii este prea slabă pentru a-i afecta contracția. Asta face ca acesta să se nască mort, ceea ce înseamnă că încă nu avea un loc și un motiv pentru ca viața – care începe cu contracția – să se îmbrace în el.
Fără contracție internă, nu există expansiune. Este așa pentru că în niciun caz nu se extinde mai mult decât limita sa, deci nu există mișcare. Iar semnul unei creaturi care este pregătită pentru lumina vieții este acela că are cel puțin puterea de a se contracta dintr-un anumit motiv. În acel moment vine lumina vieții și face expansiunea, iar prima mișcare a vieții are loc. Din acest motiv, mișcarea nu va înceta din ea și devine o ființă vie, în mișcare.
Această primă mișcare se numește „suflet”, adică spiritul vieții care respiră în nările sale, așa cum este scris: „și a suflat în nările sale suflare de viaţă”.
Totuși, mineralul, vegetalul și animalul nu posedă această putere de a face o contracție internă, indiferent de motiv. Din această cauză, lumina vieții nu le poate îmbrăca și nu poate provoca expansiune.
El a dat o lege inexorabilă conform căreia, fără contracție și expansiune, Kli-ul nu se va putea extinde dincolo de granițele sale. Prin urmare, mineralul, vegetalul și animalul sunt condamnate la moarte veșnică.
Dar vorbitorul este cu adevărat potrivit pentru viață. Cu toate acestea, se naște mort, așa cum s-a spus mai sus, deoarece necesită o rațiune și o cauză care să acționeze asupra sa și cel puțin să producă prima contracție. Acest lucru i se întâmplă prin aerul rece care îi vine din Tora și din faptele bune.
Calitatea contracției
Contracția ar trebui să fie prin puterea creaturii în sine. Discernem două tipuri de contracție: Prima este contracția ca urmare a unei cauze externe, cum ar fi răceala aerului exterior. A doua este contracția care vine din vasul însuși.
1. După cum vedeți atunci când loviți și apăsați nou-născutul pentru a-l trezi, deși fiecare apăsare și lovitură provoacă o contracție în corpul nou-născutului, expansiunea care revine nu se întoarce din cauza luminii vieții, ci din cauza structurii Kli-ului în sine, care trebuie să-și mențină întotdeauna granița și obiceiul exact. Prin urmare, atunci când un element vine și îl apasă, Kli-ul are puterea de a se întoarce la locul său prin forța care provoacă limita sa pozitivă.
2. Dacă contracția are loc din interiorul Kli-ului însuși și nu din cauza unei cauze externe, acesta nu se poate întoarce la limita sa anterioară, deoarece contracția care a avut loc în el a provenit din propria sa structură. Astfel, nu se poate întoarce la limita sa inițială.
Creatorul este excepția, ceea ce înseamnă că o lumină nouă, personală, ar trebui să se extindă în el și să-l readucă la forma sa obișnuită. Acea lumină este adăugată luminii inițiale pentru a fi în el permanent. Adică, de fiecare dată când se contractă, lumina se întoarce și îl face să se extindă la dimensiunea sa anterioară. Acea lumină se numește „viață”.
Două Contracţii – Parţială şi Generală. Opuse lor, Două Expansiuni
Sângele este sufletul. Este așa deoarece culoarea roșie are nevoie de culoarea albă pentru a se conecta la ea și atunci este numită „sânge”. Înainte de a se uni permanent cu ea, nu este considerată sânge, întrucât în acel moment există întindere și ridicare în ea. Acest lucru se datorează faptului că natura sa este O-Dem (două cuvinte ebraice care înseamnă „sau sânge”), iar apoi în ea este pictată o ridicare neregulată, care este numită doar „culoarea O-Dem (roșeață)”, din cuvintele „Fii liniștit pentru Domnul”. Din acest motiv, culoarea cade din nou din ea și devine albă, incoloră, ceea ce înseamnă o întindere (odihnă) neregulată.
Când cele două se unesc, devin venele sângelui vieții.
Când cele două devin vene ale sângelui vieții, creând contradicții în ea, unul devine sufletul viu, adică O este separat de Odem (roșu), lăsând Dem (sânge) permanent. Și totuși, întinderea și ridicarea care erau înainte, acum se unesc în acest sânge.
Prin urmare, discernem două tipuri în sânge: roșu și alb. Adică, același roșu și alb, care operau unul câte unul înainte, s-au unit acum și au format acest sânge, care se numește „suflet viu”. Trebuie știut că acesta este sensul contracției parțiale și al expansiunii parțiale care se numesc Nefeş (suflet) și Ruah (spirit).
Totuși, acea lumină, care a făcut expansiunea – parțială a sufletului – este o lumină superioară generală, minunată. Din acest motiv, ea umple și completează fiecare tip de contracție înscrisă în acea structură.
Se știe că exista deja alb în acel corp, în partea care este nepotrivită să primească culoarea O-Dem (roșu), deoarece … din roșeață au fost jefuite și au căzut când se unesc în zadar etc. Din acest motiv, odată ce lumina a finalizat prima expansiune a luminii sufletului viu menționat mai sus, ea reumple acea veche contracție care a fost făcută în el inițial. Aceasta este ceea ce se numește „expansiune generală” sau „vene ale creierului”, extinzându-se din materialul roșu a cărui formă a fost complet ștearsă.
Aceasta este semnificația a ceea ce este scris: „Și i-a suflat în nări” (în ebraică este scris „nasuri”), două nasuri. Primul, un nas roșu-alb. Al doilea, un nas alb care este complet șters. „Și omul s-a făcut un suflet viu”, mai întâi din nasul roșu-alb, care este sângele și prima expansiune, dar în cele din urmă a fost sufletul vieții, deoarece s-a extins și în al doilea nas alb șters, care este un suflet și este considerat GAR.
De asemenea, ar trebui știut că prima expansiune a venelor de sânge se referă la partea inferioară, creierul corporal, numit măduvă. Acolo… …funcționând fără conștientizarea cuiva, întrucât starea intermediară, de la primul nas la al doilea nas, este timpul hrănirii… …și apoi lumina funcționează complet fără conștientizarea cuiva, căci nu și-a atins sufletul.
Și a doua expansiune a venelor din măduvă, păstrată pentru aceasta ca a doua opoziție, care se numește „al doilea nas”, este relația creierului superior: … … cu cele trei Mochin care operează conștient în el. Aceasta se numește …
Opoziție între Cap și Corp
S-a explicat că în venele din măduvă, roșul este în dreapta. Aceasta este culoarea și ființa care se formează pe această hârtie. Albul este stânga completă, căci și al doilea nas este șters din el și chiar și culoarea dispare din el, astfel încât roșul este ființa, iar albul este absența (nefiinţa).
Opusul acestuia sunt venele de sânge, deoarece roșul este stânga, adică O care a fost unit în avans și ca „râu” și „poate”. Invers, deși albul este mincinos, această imagine devine totuși „dreapta” și este ascendentă. Din acest motiv, este un suflet etern, care nu mai are nevoie de culoare. Iar culoarea roșie care rămâne și este înscrisă în avans a fost acum pusă în stânga, în Gvura. Se numește Dam (sânge) fără O (din Odem – roșu), astfel încât albul este în dreapta, căci nu este necesar, iar culoarea roșie nu va apărea în el, iar roșul este considerat stâng, doar Gvura, care este numit „sânge”.
Aici trebuie să înțelegeți că Reshimo (reminiscenţa) roșului menționat mai sus din primul nas – și venele lor, care s-au ridicat la stânga, după al doilea nas, considerate ca un suflet – este ștearsă și dispare definitiv din această structură. Din acest motiv, capul, creierul, este alb, fără niciun roșu.
Ibur (Concepţia)
În timpul sarcinii, fătul este exact ca o plantă. Mișcările sale nu sunt considerate mișcări ale vieții, deoarece mișcările sunt făcute de mama sa, din care fătul face parte.
Mediul său se numește „abdomen”, iar mama este limita mediului care îi este aplicat și mănâncă ceea ce mănâncă mama sa etc., iar nașterea începe cu capul.
Esența Vieții
Cunoașterea vieții este esența de sine. Mișcarea este definită prin contracție (vezi mai sus), deoarece nicio creație nu își poate extinde limita nici măcar cât lățimea firului de păr.
Aceasta se extinde de la cap, deoarece acolo dăruirea acestei puteri este limitată la puțin mai puțin decât limita sa, în ceea ce privește întrebarea.
Ar trebui știut că atâta timp cât o altă forță îl contractă sub dimensiunea sa, acest lucru nu face ca mineralul (inertul) să fie animat. Mai degrabă, trebuie să se contracte de la sine. Dar cum se poate întâmpla acest lucru cât timp este încă neînsuflețit? Acest lucru necesită o rugăciune pentru a fi răsplătit cu forța superioară.
De aici putem înțelege ceea ce este ascuns sub lumina înconjurătoare și sensul expresiei „căci omul nu Mă va vedea și va trăi”, căci ceea ce este viu se poate mișca, iar dacă tot nu se poate contracta, atunci nu este viu, încă. Acesta este sensul expresiei „moartea celui drept este cu o sărutare”, adică își pierde puterea de contracție.
(înapoi la pagina SCRIERI BAAL HASULAM Vol.1 / ESEURI – click)