(înapoi la pagina SCRIERI BAAL HASULAM Vol.1 / ESEURI – click)
(*) Kaf este o literă în cuvântul Anochi (Eu).
Malhut care este îmbrăcată în lumi se numește Ani (Eu). Ea se extinde până la Asiya, care este separarea, în care fiecare persoană se simte ca o entitate separată, simțindu-şi „sinele”, și prin expansiunea sa dorește să cucerească întreaga lume pentru propria voință și plăcere. Aceasta este puterea spargerii în Asiya, „voi domni”, adică din scânteile sfinte ce încă nu au fost sortate. Se numește „pielea șarpelui”, ceea ce este binele și răul în Klipa (coaja) Noga.
În creatură există două suflete, dintre care unul primeşte. Ele se îmbrăcă în două spirite: „sufletul vital” și „sufletul intelectual”. Unul este din Klipa Noga, iar unul este o parte din D-zeu de sus. Se mai spune că „viaţa fiecărui trup este sângele lui” (Leviticul, 17:14), şi acesta este sufletul vital. Sufletul intelectual este punctul din inimă (înainte de finalizarea sa), ca și în versetul: „dar inima mea veghea” (Cântarea Cântărilor, 5:2). Și pentru că sufletul vital se extinde din Klipa Noga, el este numit „coincident”, adică opusul eternului. Sufletul sfânt este numit „veșnic”, care este o parte a lui D-zeu de sus.
Diferenţa dintre corpurile adoratorilor de idoli şi corpurile lui Israel
Acum ar trebui să cercetăm în conformitate cu ceea ce este scris:
„Nu te dai nici cu un deget mai jos decât dacă unul este menționat mai sus.” Totodată, este scris că „neamurile sunt ca o picătură de apă din vadră, sunt ca praful pe o cumpănă; El ridică ostroavele ca un bob de nisip.”(Isaia, 40:15) Cum pot fi observate amândouă, căci este evident că Providența și praful pe o cumpănă sau picăturile de apă dintr-o vadră nu merg împreună, întrucât nu există niciun gând fără o acțiune în Creator sau o acțiune fără un scop nici măcar la oameni?
Într-adevăr, de aceea există o diferență între trupurile celor care se închină la idoli și trupurile lui Israel. Trupul unui slujitor al Creatorului este judecat de El în Providența individuală, după voia Creatorului, care este scopul dorit. De aceea, deși trupul este de la început o Klipa (coajă) nesemnificativă, el a apărut în gândul Creatorului ca un instrument de lucru. Dar trupurile celor care se închină la idoli, care sunt improprii pentru slujirea Creatorului și care nu sunt veșnice, Providența individuală este unificată în ei doar în general și nu în special. Este ca unul care cântărește carnea pe cântar: știe în mintea lui că, cu vremea, o parte din praf va atârna în balanţă, dar acest gând nu este considerat ca atare, dat fiind că este fără intenție, întrucât de ce ar avea el nevoie de praf, și nu ar avea nevoie deloc de corp!
Dă-mi-mi să-ţi dau un exemplu: cineva cumpără o cutie cu litere pentru tipar și le dă tipografului să tipărească cărți cu ele. Rezultă că toată tipărirea se face prin grija proprietarului literelor, deși nu este el cel care face treaba.
Dar este referitor la nişte litere fixe, pentru că ele nu se află în grija proprietarului, dat fiind că niciodată nu a fost asta intenția lui și toate gândurile referitoare la cele de mai sus au fost legate doar de acțiuni, şi nu referitoare la senzaţia de gol şi de nimicnicie. Și, în acelaşi timp, meritul proprietarului nu este diminuat datorită faptului că literele sunt inactive, întrucât nu el este tipograful, cum este şi firesc. Însă meritul tipografulului se diminuează într-adevăr pentru că el este inutil și se folosește doar puțin de binecuvântarea care rezultă din pregătirea directă pe care el i-o dă.
Lecția este aceea că tipograful constituie sufletul vital, care se extinde din Klipa Noga în două forme – bine sau rău – iar punctele sunt luate din punctul din inimă, în timp ce corpul literelor aparţine spațiilor lumii întregi.
Ani (Eu) – Anochi (de asemenea, Eu)
Dacă tipograful se alătură unor vecini buni, care îi oferă căi și indicii de combinații bune, acel tipograf dobândește o nouă formă, numită „o căţuie de aur de zece sicli, plină cu tămâie” (Numeri, 7:50). Forma senzaţiei inițiale a lui Ani este înghițită într-o nouă formă, a lui Anochi, și aceasta este răsplata pentru buna sa acţiune. În acel moment, meritul său atinge meritul autorului, ca un tipograf fără pregătire care tipărește cărți şi, cu timpul, căutând în cărți propriile nevoi, el devine învăţat și scrie cărți precum proprietarii săi anteriori, și în acelaşi timp dă cărțile sale altor tipografi și răsplata sa creşţe.
Dar dacă tipograful se află într-un mediu rău, și este făcut să tipărească alcătuiri rele, punctate din Klipa punctului din inimile lor, golul din stânga, el devine la fel de pierdut și oropsit ca și ei, ca praful dintr-o vadră.
O Formă întâmplătoare şi o Formă eternă
Prin asta, poți înțelege că tipograful și cutia de litere sunt toate întâmplătoare și nu sunt veșnice, iar autorul nu le ia deloc în considerare, în sine. Este tot aşa ca atunci când cineva angajează un meşter să-i facă nişte lucrări şi nu ţine seama de frumusețea feței sau de aspectul acestuia, căci nu modul cum arată este important. Ceea ce este important este priceperea și loialitatea lui și pe asta se concentrează decizia angajatorului şi nu pe restul calităților sale, care sunt doar întâmplătoare în ceea ce îl privește (deși sunt luate în seamă pentru alte discernăminte: pentru împerechere sau pentru a fi plăcut de prieteni iar acest lucru este considerat ca fiind general). Gândirea autorului său se concentrează pe combinații directe, nedistorsionate datorită muncii, pentru a fi apte să dezvăluie înțelepciunea ascunsă în acele combinații, astfel încât toți cei care le văd vor căpăta forma sa, ei singuri, și vor deveni la fel de înțelepți ca el. Intenția Lui de a produce o nouă creație, la fel de spirituală ca El însuși, este similară cu dorința ființelor corporale – omul, păsările și sălbăticiunea – de a perpetua specia.
Acesta este sensul păstrării sufletului pentru eternitate, considerat o literă Kaf (una dintre literele ebraice) pe care a achiziționat-o tipograful. Este „noul Anochi”, dat fiind că atunci dobândește o nouă formă, ca autorul însuși, și face el singur combinații bune și statornice, pline de binecuvântare și lumină. Combinațiile rămân pentru eternitate ca vase (Kelim) ale lui Hochma, iar unica sa Kaf, care este al său Anochi, este plină din belșug de plăceri de fericire, bucurie și prețiozitate, care sunt partea sa de eternitate.
Rezultă că cunoașterea și alegerea vin ca una singură, întrucât tipograful nu are libertate de alegere, dat fiind că el tipărește cărțile altora și nu pe ale sale. Cu toate acestea, atunci când este răsplătit să capete această formă și să îmbrace forma lui Anochi, el devine unul dintre cei aleși din națiune, ales de D-zeu Cel de sus, așa cum este scris în Midraş: „Aşadar, alege viața, ca unul care ia mâinile fiului său, le așază pe partea cea bună și îi spune: «Alege asta pentru tine», așa cum este scris: Aşadar, «Alege viața»”(Deuteronomul, 30:19).
Am putea spune că cunoașterea lui necesită acţiunea și, dacă ar ști că Ani va dobândi Anochi, atunci va fi obligat să-l dobândească. Dacă este aşa, atunci care este recompensa pentru acțiunile sale? Acesta este înţelesul versetului: „Dacă vă veţi împotrivi Mie … Mă voi împotrivi şi Eu vouă cu mânie”(Leviticul, 26:27-28), pentru a vă învăța că forma dobândită este o nouă ființă spirituală, care este făcută prin îmbrăcarea formei corporale. Orice tipograf care își dă forma întâmplătoare și este pregătit pentru Creator, Creatorul este gata să-l dezbrace de forma sa întâmplătoare și să o înlocuiască cu una nouă, spirituală, creând în el o nouă inimă și un nou spirit.
La fel și cu cel care tipărește cărți bune și se concentrează pe a beneficia de ele în eternitate. Dar, cu unul care tipărește combinații rele, care se concentrează pe propria încântare și pe ceea ce a fost deja imprimat în el la naștere, acesta se agață de poluţie (literal: ejacularea nocturnă) într-o lume nesemnificativă. Și, prin urmare, „Mă voi împotrivi şi Eu vouă cu mânie”.
Astfel, vă este clar că această chestiune nu are nicio legătură cu spiritualitatea, întrucât este imposibil de dobândit din corporalitate. De pildă, dacă Creatorul știe că Reuben va avea un fiu, atunci Reuben trebuie să aibă un fiu chiar și fără împerecherea între bărbat şi femeie. Un astfel de lucru este de neconceput, întrucât ar trebui să spunem conform stupidităţii acestei chestiuni că El știa tot ce vei face după toate cercetările, și că ești obligat să faci.
Iar tipograful care se agață de poluţie cade neapărat în stăpânirea furiei, și nu ar trebui să spunem că nu merită să fie pedepsit, din moment ce nu are de ales adică nu are liber arbitru, căci pedeapsa este forma în care se află el, ca înainte de creaţie și absență. Nu este o pedeapsă din partea Creatorului, ci faptul că El nu a creat pe unul care nu a dorit să fi fost creat și să-și dezbrace forma întâmplătoare și să adopte o formă eternă, spirituală, nouă.
În această privință, ne-am putea întreba despre suferința sufletelor în Iad. Asta se referă la punctul din inimă înainte de a fi inclus în rădăcina sa. Trebuie să-și emită poluţia din lumea materială, ceea ce este o pedeapsă amară pentru acesta și nu o răzbunare. Dimpotrivă, este o mare mântuire. Acest lucru este foarte profund și îl înțelegem, îmn general, ca Arvut (garanție reciprocă – ar putea însemna, în acelaşi timp „plăcere”).
Nicio Pluralitate în Esenţa Eternităţii
… Într-adevăr, cel care semănă pentru a avea pâine nu este meticulos în alegerea locului, a unui anume loc, ci în relația pozitivă dintre locul și sămânța sa. Îndiferent de locul unde seamănă și obţine pâine suficientă, el este mulțumit fără a avea profit și fără măcar un pic din valoarea locului în sine, căci este la fel peste tot. Acesta este înţelesul a ceea ce trebuie omul să spună: „Lumea a fost creată pentru mine”, de vreme ce întreaga lume îi este benefică. Întreaga lume a fost creată numai pentru a comanda acest lucru, întrucât nu există o pluralitate în esență, sau discernăminte în eternitate, și toate formele sufletelor constituie o singură și unică esență, de vreme ce nu există nicio „parte” în spiritualitate, iar întreaga problemă a deficienței și rectificării este o creație nouă realizată prin desfiinţarea vechii forme. Acestea sunt delectările Creatorului, ca în versetul: „Mulţimea poporului este slava împăratului” (Proverbe, 14:28).
Trebuie înţeles că nu există o multiplicare a delectării în Creator în mântuirea generală a întregii lumi simultan, mai mult decât în mântuirea câte unui suflet, p[e rând. Este aşa întrucât oamenii și trupurile aflate la distanţă unele de altele nu au fost adăugate fără ca asta să dureze, căci fiecare, pe rând, înseamnă „două cuplări” ale cerului și ale pământului. Doi oameni în acelaşi timp sunt numiți „o cuplare”, iar sufletul este al lor împreună, absolut în egală măsură, fără diminuări sau adăugări, ca atunci când e vorba de noroc, timp, cauză sau vârstă, întrucât toți cei care se nasc în același timp au parte de același semn (destin).
Aşadar, este clar că scopul principal al creației celor 6000 de ani este acela de a înmulți generațiile și de câte ori cuplările se vor schimba și se vor înmulți, fără însă să se înmulțească trupurile. Altfel, va fi dificil, căci El ar fi putut crea toate trupurile celor 6000 de ani într-un singur an. Mai mult, este cunoscut că … astfel încât trupurile sunt reînnoite, iar primele dintre ele se întrupează și apar în timp și în generații, adică „sufletul lor vital”, care este rădăcina nivelului vorbitor.
Prin urmare, lui nu-i pasă deloc care trup va dezvălui dorința atâta timp cât dorința este dezvăluită, indiferent cine o face. La fel cum nu contează cum arată chipul tipografului, atât timp cât cartea este tipărită. Dar tipografii în sine, care sunt numeroşi în lume, sunt ca picătura dintr-o vadră și praful de pe taler, consumaţi și pierduţi de propria lor furie. Cu toate acestea, avem nevoie de un tipograf care să fie capabil în munca sa, şi oricine preia munca își ia răsplata în întregime, iar cunoașterea nu necesită anume chipul său, ci mai degrabă oricine cu inimă bună va înălţa o jertfă către Domnul și cu cât se grăbește mai tare, cu atât mai bine, în sine și pentru sine.
Creaţia este mai întâi eternitatea în Creaţie
Explicație: Creatorul este atotputernic și, deși, deși ființele sunt ca niște săl;băticiuni, totuși, acela care este răsplătit cu anularea propriei voinței înaintea voinței Creatorului, El îi dă și creează în el un spirit nou și o inimă nouă, și îl întronizează peste toate lucrările Lui, ca în „Prin mine împărăţesc împărații” (Proverbe, 8:15). Este precum viceregele, căruia i se dă întreaga guvernare a statului și pe acela care este favorizat de cel astfel răsplătit, El îl scoate de sub providența atribuită cojilor (Klipot) și îl plasează sub Providența stabilită pentru eternitate și astfel El va face voia celor care se tem de El. Acesta este înţelesul versetului: „Aşa cum eu creez lumi, tot așa și cei drepți creează lumi”.
Asta se întâmplă pentru că creația se referă în primul rând la eternitatea din creatură, unde partea de etern din prima creatură a acestei lumi, adică Adam HaRişon, creație a Creatorului, este atribuită Creatorului. Însă începând cu Adam şi după aceea, creația este dată celor drepți în fiecare generație. Ei sunt cei care conduc lumile așa cum vor și doresc, iar „cel drept dă sentinţa şi Creatorul o execută”.
Trebuie ştiut că, din acest motiv, providența corporalității nu trebuie să se schimbe deloc, întrucât spiritualitatea nu este delimitată de granițe corporale și este potrivită pentru desăvârtşire dincolo de toate granițele din realitatea corporală.
Acesta este motivul pentru care lumea este plină de cadavre fără număr, într-o asemenea măsură încât, chiar dacă sunt stabiliți 600.000 de drepți, neprihăniţi, încă vor fi apţi să se angajeze în crearea de lumi noi. Însă, totul urmează interioritatea, care este Providența, unde drepții sunt cei care decid și Creatorul execută. Iar simțul surplusului va fi precum picătura într-o vadră sau praful de pe cântar, iar Natura nu poate lua în considerare ce nu are valoare.
Sufletul vital este considerat ca fiind corupt și este pe cale să fie ars, fără valoarea de a fi. Se numește „poluţie” (ejaculare nocturnă), ceea ce presupune că senzația de a fi a sinelui propriu se află sub furia poluţiei întâmplătoare. Însă, un suflet care dobândește o parte a lui D-zeu din cer este numit „ființă” și acesta este înţelesul versetului: „ca să dau o adevărată moştenire celor ce mă iubesc şi să le umplu vistieriile”(Proverbe, 8:21) Doar despre această ființă putem vorbi și nu despre toate Klipot (cojile) care au precedat crearea ei, a căror existenţă este doar întâmplătoare, fiind prezente în timpul lucrării și în cele din urmă distruse. Cerul și pământul se vor dezgoli ca de o îmbrăcăminte și numai dorința dobândită va rămâne pentru toată eternitatea.
Prin acea „ființă” există pluralitate conform generațiilor și vremurilor, ca întrupări. De aceea, nu există nicio distincţie în inovația „ființei” între un singur trup și toate trupurile din lume, întrucât analiza și pluralitatea sunt dependente de „vremuri”.
(înapoi la pagina SCRIERI BAAL HASULAM Vol.1 / ESEURI – click)