(înapoi la pagina SCRIERI BAAL HASULAM Vol.1 / ESEURI – click)
„Iubeşte-ti aproapele ca pe tine însuți”.
Rabbi Akiva spune că aceasta este o lege fundamentală în Tora, (Bereşit Rabbah 24)
Colectivitate şi Individ
Afirmația de mai sus, deși este una dintre cele mai faimoase și mai citate maxime – este încă neexplicată tuturor în toată amploarea ei. Asta întrucât cuvântul Klal (care înseamnă lege sau grup) indică o sumă de amănunte care se referă la legea de mai sus, unde absolut fiecare detaliu poartă în el o parte într-un mod în care adunarea tuturor detaliilor creează acea lege (sau grup) .
Și dacă spunem „o lege fundamentală în Tora”, înseamnă că toate textele și cele 612 Miţvot (porunci) sunt suma totală a detaliilor care se referă la versetul: „Iubeşte-ti aproapele ca pe tine însuți” (Leviticul, 19:9-18). Este dificil să înțelegem cum o astfel de afirmație poate conține suma totală a tuturor Miţvot din Tora? Cel mult poate o Klal pentru acea parte din Tora și propoziţiile care se referă la Miţvot între om și om. Dar cum poți include cea mai mare parte a Torei, care privește lucrarea dintre om și Creator în versetul „Iubeşte-ti aproapele ca pe tine însuți”?
Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face
Dacă putem împăca într-un fel sau altul cuvintele de mai sus, ajungem la cuvintele lui Hillel către străinul care i s-a înfăţişat și a cerut să fie convertit, așa cum se spune în Gemara: „Converteste-mă astfel încât să mă înveți întreaga Tora în timp ce stau într-un picior.” El i-a spus „Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face”. Aceasta este întreaga Tora, iar restul înseamnă doar să mergi și să studiezi. Vedem că i-a spus că întreaga Tora este interpretarea versetului: „Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuți”.
Acum, potrivit cuvintelor lui Hillel, învățătorul tuturor cabaliştilor din vremea sa, ne este perfect clar că scopul principal al sfintei noastre Tora este să ne aducă la acel grad sublim în care putem respecta acest verset „Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuți”, pentru că el spune în mod explicit: „restul înseamnă să mergi și să studiezi”. Adică ei interpretează pentru noi cum putem ajunge la a respecta această lege.
Este surprinzător că o astfel de afirmație poate fi corectă în majoritatea problemelor din Tora, care privesc relaţia dintre om și Creator, când fiecare începător știe în mod evident că asta constituie inima Torei și nu interpretarea explicând versetul: „Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuți.“
Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuți
Ar trebui să examinăm în continuare și să înțelegem sensul versetului: „Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuți”. Sensul literal al acestuia este să-ți iubești aproapele în aceeași măsură în care te iubești pe tine însuți. Constatăm, însă, că majoritatea nu pot fi aşa deloc. Dacă s-ar fi spus: “Iubeşte-ţi aproapele la fel de mult ca pe tine însuți” încă nu ar fi fost mulți oameni care să o poată respecta întru totul, deşi ar fi fost acceptabil.
Dar să-mi iubesc aproapele la fel de mult cât mă iubesc pe mine, pare imposibil. Chiar dacă ar fi existat numai o singură persoană în lume, în afară de mine, şi tot ar fi fost imposibil, cu atât mai puțin când lumea este plină de oameni. Mai mult, dacă cineva i-ar iubi pe toţi ceilalţi la fel de mult cât se iubește pe sine, nu ar mai avea timp pentru sine, întrucât este cert că fiecare îşi satisface propriile nevoi fără excepţie şi cu mare pasiune, pentru că se iubeşte pe sine însuşi.
Nu este aşa când este vorba despre nevoile colectivităţii; nu există o motivaţie puternică pentru a stimula dorința cuiva de a lucra pentru alţii. Chiar dacă dorința ar fi existat, ar mai putea el să respecte această lege literal? Ar avea el puterea să o facă? Dacă nu, cum poate Tora să ne oblige să facem ceva care nu este realizabil în niciun fel?
Nu ar trebui să considerăm că acest verset a fost spus ca o exagerare, întrucât suntem avertizați şi se insistă: „Să n-adăugaţi nimic la cele ce vă poruncesc eu şi să nu scădeţi nimic din ele”(Deuteronomul, 4:2). Toți interpreții au fost de acord să interpreteze textul literal. Mai mult, ei au spus că trebuie să satisfaci nevoile aproapelui, chiar și acolo unde tu însuţi eşti în nevoie. Chiar și atunci trebuie să satisfacem nevoile aproapelui nostru și să ne lăsăm deoparte pe noi înșine.
Tosfot interpretează (Kiduşin 20), că oricine cumpără un sclav evreu, este ca și cum şi-ar cumpăra un stăpân. Și Tosfot interpretează acolo, în numele Talmud-ului Ierusalmitean, că: “Uneori nu ai decât o pernă. Dacă este aşezat el însuşi pe ea, atunci nu respectă afirmaţia «Căci este fericit cu sine». Și dacă nu este aşezat el însuşi pe ea și nu o dă sclavului său, atunci este conform regulii sodomite. Rezultă că, împotriva voinței sale, el trebuie să i-o dea slujitorului său. În felul acesta, el şi-a cumpărat un stăpân.
O Miţva (Poruncă)
Asta ridică mai multe întrebări: Conform celor sus-menționate, cu toții păcătuim împotriva Torei. Mai mult, nu respectăm nici măcar partea primară a Torei, esența acesteia, întrucât respectăm detaliile, dar nu legea propriu zisă. Este scris: „Atunci când urmezi voia Creatorului, săracii sunt în ceilalți și nu în tine.” Totuși, cum este posibil să existe oameni săraci atunci când toată lumea respectă legea, dorința Creatorului și își iubesc aproapele ca pe ei înşiși?
Problema sclavului evreu prezentată în Talmud-ul Ierusalmitean are nevoie de o analiză suplimentară: semnificaţia textului fiind aceea că şi dacă străinul nu este evreu, el trebuie să-l iubească la fel ca pe sine însuşi. Și cum ar trebui să explicăm faptul că legea pentru un strain este aceeaşi ca pentru un evreu, întrucât este spus că: „O singură lege şi o singură poruncă să fie atât pentru voi, cât şi pentru străinul care locuieşte printre voi.” (Numeri, 15:16). Cuvântul „străin” înseamnă și „prozelitul rezident”, ceea ce înseamnă unul care nu acceptă Tora, ci doar se reţine de la idolatrie. Este scris despre o astfel de persoană: „O poţi da străinului care se află în casa ta”.
Acesta este înţelesul unei Miţva despre care vorbește Tanna atunci când spune: „Îndeplinirea unei Miţva te condamnă pe tine și întreaga lume la partea de merit.” Este foarte dificil să înțelegem ce are întreaga lume cu asta? Și nu ar trebui să ne forţăm să dăm o explicaţie atunci când este vorba de cineva pe jumătate drept, pe jumătate nemerituos, şi o întreagă lume este pe jumătate dreaptă şi pe jumătate nemerituoasă, întrucât dacă spunem asta, pierdem întregul sens al lucrurilor.
Mai mult, întreaga lume este plină de gentili şi tirani, deci cum se poate vedea că sunt pe jumătate drepţi şi pe jumătate păcătoşi? Poţi vedea despre tine însuţi că eşti pe jumătate nemerituos şi pe jumătate merituos, dar nu că şi întreaga lume este aşa. De altfel, textul ar fi trebuit să menționeze „întregul Israel”. De ce Tanna a adăugat aici „întreaga lume”? Suntem noi giranţii pentru întreaga lume, pentru a-i adăuga la socotirea faptelor noastre bune ?
Trebuie să înțelegem că înțelepții noștri au vorbit doar despre partea practică a Torei, care aduce lumea și Tora către obiectivul dorit. Prin urmare, atunci când ei spun o Miţva, cu siguranță se referă la o Miţva practică. Și aceasta este cu siguranță cum spune Hillel, adică „Iubeşte-ti aproapele ca pe tine însuți”. Numai prin această Miţva omul îşi atinge obiectivul real, care este Dvekut (alipirea) la Creator. Astfel, descoperim că numai prin această Miţva omul respect întregul scop și obiectiv.
Acum nu există nicio întrebare referitoare la Miţvot privind relaţia dintre om și Creator, întrucât cele practice au același scop de a curăța trupul, al cărui ultim punct este acela de a-ți iubi aproapele ca pe tine însuți. Faza imediată după aceea este Dvekut..
Există în asta un general și un particular. Ajungem de la particular la general, întrucât generalul duce la scopul final. Astfel, cu siguranță nu este nicio diferență din ce parte să începem, de la particular sau de la general, atâta timp cât începem și nu rămânem neutri, până când ne atingem obiectivul.
Şi să ne alipim de El
Rămâne totuși oportunitatea de a ne întreba: „Dacă întregul scop al Torei și al întregii creații nu este altul decât acela de a ridica de jos umanitatea pentru a deveni demnă de acea minunată sublimitate și pentru a se alipi de El, El ar fi trebuit să ne creeze, de la început, cu acea sublimitate, în loc să ne chinuim cu munca în creație, cu Tora și Miţvot.
Am putea explica asta prin cuvintele înțelepților noștri: „Cine mănâncă ceea ce nu este al lui, se teme să se uite la chipul lui”. Aceasta înseamnă că oricine se hrănește din munca altora se teme (îi este ruşine) să se uite la propria sa formă, căci forma sa este inumană.
Întrucât din integralitatea Lui nu provine nicio deficiență, El a pregătit pentru noi această lucrare, pentru ca noi să ne bucurăm de lucrarea propriilor noastre mâini. De aceea, El a făcut Creația în această formă inferioară. Munca în Tora și Miţvot ne ridică din nivelul inferior al Creației și prin ea ne atingem sublimitatea prin noi înşine. Atunci noi nu simțim încântarea și plăcerea care ne vin din mâna sa generoasă ca pe un dar, ci ca proprietari ai acelei plăceri.
Însă trebuie, totuşi, să înțelegem sursa de bază pe care o simțim la primirea unui dar. Savanţii naturalişti știu că natura fiecărei ramuri este apropiată de cea a rădăcinii sale. Ramura iubeşte toate manifestările rădăcinii. Conform aceluiași principiu, ramura este îndepărtată de orice nu se află în rădăcină; nu poate tolera și este afectată în rău de acel ceva.
Și pentru că rădăcina noastră este Creatorul, care nu primește, ci dăruieşte, ne simțim întristaţi și degradaţi ori de câte ori primim de la alţii.
Acum înțelegem scopul de a ne alipi de de El. Sublimitatea alipirii (Dvekut) este numai echivalența ramurii cu rădăcina ei. Pe de altă parte, întreaga problemă a inferiorităţii este doar îndepărtarea de rădăcină. Cu alte cuvinte, fiecare fiinţă ale cărei căi sunt rectificate în a dărui altora se înalţă şi devine capabilă de a I se alipi Lui iar fiecare fiinţă a cărei cale este primirea și iubirea de sine, este degradată și îndepărtată de Creator.
Ca remediu, au fost pregătite pentru noi Tora și Miţvot. La început trebuie să le respectăm Lo Lişma (nu de dragul Ei), adică pentru a fi recompensaţi. Acesta este cazul în starea de Katnut (micime), ca educaţie. Atunci când crește, omul este învățat să respecte Tora și Miţvot Lişma (de dragul Ei), ceea ce înseamnă să aducă mulțumire Creatorului și nu pentru iubirea de sine.
Acum putem înțelege cuvintele înțelepciunilor noștri: „De ce ar trebui să-i pese Creatorului dacă se taie gâtul din faţă sau din spate? Până la urmă, Miţvot au fost date doar pentru a-i curăți pe oameni.”
Însă, nu știm, încă, ce înseamnă acea curățire. Cu cele de mai sus, știm că „Omul…s-a născut ca mânzul unui măgar sălbatic!” (Iov, 11:12) cufundat complet în mizeria și starea inferioară a primirii pentru sine și a iubirii de sine, fără nici o scânteie de iubire pentru propriul semen și pentru dăruire. În această stare, el se află în cel mai îndepărtat punct faţă de Rădăcină.
Atunci când omul se dezvoltă și este educat prin Tora și Miţvot, definite doar prin scopul de a aduce mulțumire Creatorului și deloc pentru iubirea de sine, el ajunge la gradul de dăruire pentru ceilalţi prin remediul natural al studiului Torei și Miţvot Lişma pe care Dătătorul Torei le cunoaște, așa cum au spus înțelepții noștri: „Am creat înclinația rea; Am creat pentru ea Tora ca mirodenie”.
Prin aceasta creatura se dezvoltă în gradele sus-menţionatei sublimități până când pierde orice formă de iubire de sine și de primire pentru sine şi fiecare atribut este fie de a dărui, fie de a primi pentru a dărui. Înțelepții noștri au spus despre asta: „Miţvot au fost date doar pentru a-i curăți pe oameni” și atunci omul se alipeşte Rădăcinii sale, după cum este spus: „și pentru a se alipi Lui”.
Două părţi în Tora: Între Om şi Creator şi Între Om şi Om
Chiar dacă vedem că există două părți ale Torei: prima – Miţvot între om și D-zeu, iar a doua – Miţvot între om și om, ele sunt ambele unul şi acelaşi lucru. Asta înseamnă că scopul real al acestora și obiectivul dorit sunt unul, și anume Lişma .
Nu există nicio diferență între a munci pentru un prieten sau pentru Creator. Asta întrucât este cioplit în noi prin natura creației, că orice vine din exterior pare a fi gol și ireal.
Din această cauză suntem obligați să începem cu Lo Lişma. Rambam spune: „Înțelepții noștri au spus: «Ar trebui să studiem întotdeauna Tora, chiar și Lo Lişma, întrucât de la Lo Lişma ajungi la Lişma.»” Prin urmare, atunci când îi înveți pe tineri, pe femei și pe analfabeți, ei sunt învățați să lucreze din frică și pentru a fi răsplătiți, până când vor acumula cunoștințe și vor dobândi înțelepciune. Apoi, li se spune acel secret puțin câte puțin și sunt obișnuiți cu ușurință în această chestiune, până când ajung să Îl cunoască și să Îl slujească cu dragoste.
Astfel, atunci când cineva îşi desăvârşeşte munca în dragoste și dăruire pentru alţii și ajunge la cel mai înalt punct, el îşi desăvârşeşte și iubirea și dăruirea pentru Creator. În această stare, nu există nicio diferență între cele două aspecte, întrucât orice este în afara trupului, adică în afara interesului propriu, este judecat în egală măsură – fie pentru că e vorba de a dărui aproapelui, fie pentru a oferi încântare Creatorului.
Asta este ceea ce a afirmat Hillel HaNasi, anume că: „Iubeşte-ti aproapele ca pe tine însuți” este scopul final al practicii. Asta pentru că este cea mai clară natură şi formă pentru om.
Nu trebuie să ne lăsăm înşelaţi de acţiuni, pentru că ele ne sunt puse în fața ochilor. Știm că dacă punem nevoile semenilor noştri înaintea nevoilor noastre, asta înseamnă calitatea de dăruire. Din acest motiv Hillel nu definește țelul conform versetului: „Să iubeşti pe Domnul, D-zeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu toată puterea ta”(Deuteronomul, 6:5), întrucât sunt într-adevăr unul și același lucru, de vreme ce ar trebui să-şi iubească aproapele cu toată inima, cu tot sufletul și cu toată puterea, pentru că acesta este sensul cuvintelor „ca pe tine însuți”. Cu certitudine, se iubește pe sine cu toată inima sa, cu tot sufletul lui și cu toată puterea lui, şi dacă în ceea ce privește Creatorul, se poate înșela, semenii sunt întotdeauna peste tot în faţa ochilor lui.
De ce n-a fost data Tora Patriarhilor?
Prin asta am clarificat primele trei probleme. Rămâne, însă, totuşi, întrebarea: cum este posibil să o respectăm, dat fiind că, aparent, este imposibil. Ar trebui să știți că de aceea Tora nu a fost dată Patriarhilor, ci copiilor copiilor lor, care erau o națiune desăvârşită, formată din 600.000 de bărbați de la 20 de ani în sus. Au primit-o după ce au fost întrebați dacă fiecare dintre ei este dispus să își asume această lucrare și acest obiectiv sublim.
După ce fiecare a spus: „Vom face şi vom asculta”(Exodul, 24:7) a devenit posibil. Asta întrucât, fără îndoială, dacă 600.000 de bărbați nu au alt interes în viață decât să stea de veghe și să vadă că nici o nevoie nu este lăsată nesatisfăcută pentru semenii lor și chiar o fac cu iubire, cu tot sufletul și puterea lor, este absolut neîndoielnic faptul că nu exista nicio nevoie în vreun individ din națiune de a avea grijă de propria subzistenţă. Asta întrucât va avea 600.000 de oameni iubitori și fideli, asigurându-se că nici o singură nevoie nu va fi lăsată fără să fie satisfăcută.
Astfel răspundem la întrebarea de ce Tora nu a fost dată sfintilor noștri patriarhi, întrucât într-un grup mic de oameni Tora nu poate fi respectată. Este imposibil să începeți munca în Lişma, așa cum este descris mai sus. Din această cauză, Tora nu le-a fost dată.
Întregul Israel sunt responsabili unul pentru celălalt
În lumina celor de mai sus, putem înțelege o afirmație derutantă a înțelepților noștri care au spus: „Întregul Israel sunt responsabili unul pentru celălalt”. Mai mult, Rabbi Elazar, fiul lui Rabbi Şimon adaugă: „Lumea este judecată prin majoritatea sa”.
Rezultă că noi suntem responsabili și pentru toate națiunile lumii. Mă intreb: acest lucru pare de neconceput, căci în ce fel poate fi cineva responsabil pentru păcatele altuia pe care nici nu-l cunoaşte? Se spune în mod anume că „Să nu omori pe părinţi pentru copii şi să nu omori pe copii pentru părinţi; fiecare să fie omorât pentru păcatul lui.”(Deuteronomul, 24:16)
Acum putem înțelege sensul cuvintelor într-o absolută simplitate, căci s-a explicat faptul că este absolut imposibil să se respecte Tora şi Miţvot fără să participe întreaga naţiune.
Rezultă că fiecare individ devine responsabil pentru aproapele său. Asta înseamnă că cei nechibzuiţi îi fac pe cei care respectă Tora să rămână în mizeria lor, întrucât aceștia nu pot fi obligaţi să dăruiască altora să-i iubească pe ceilalţi fără participarea lor. Astfel, dacă unii din națiune sunt păcătoși, ei fac ca restul națiunii să sufere.
Este scris în Midraş, „Israel, unul dintre ei păcătuiește și toţi ceilalţi o simt.” Rabbi Şimon a spus despre asta: „Este ca aceia care se aflau într-o barcă. Unul dintre ei a luat un burghiu și a început să facă o gaură sub scaunul său. Prietenii i-au spus: „Ce faci?” El a răspuns: „De ce ar trebui să-ți pese? Doar găuresc sub mine?” Ei i-au răspuns: „Apa se ridică şi inundă barca.” După cum am explicat mai sus, pentru că cei nechibzuiţi sunt cufundați în iubirea de sine, actele lor creează un gard de fier care nu-i lasă pe cei care respectă Tora nici chiar să înceapă să respecte Tora și Miţvot, aşa cum trebuie.
Acum vom lămuri cuvintele Lui Rabbi Eliezar, fiul lui Rabbi Șimon, care spune: „Întrucât lumea este judecată de majoritate, iar individul este judecat de majoritate, dacă cineva îndeplinește o Miţva, fericit va fi el, pentru că el se condamnă pe sine și întreaga lume la partea de merit. Dacă săvârșește un păcat, vai de el pentru că se condamnă pe el însuși și întreaga lume la partea de nemerit, căci este spus: «Un singur păcătos nimiceşte mult bine»”(Eclesiastul, 9:18).
Vedem că Rabbi Abba, fiul ui Rabbi Șimon duce problema Arvut-ului (responsabilitatea reciprocă) mai departe, întrucât spune el: „Lumea este judecată prin majoritatea sa”. Asta întrucât consideră că nu este suficient ca o singură națiune să primească Tora și Miţvot. Fie că a ajuns la această părere observând realitatea, căci vedem că nu am ajuns încă la sfârșit, ori a primit-o de la învăţătorii săi.
Textul îl susţine, de asemenea, întrucât ne promite că, în momentul mântuirii, „pământul va fi plin de cunoștința Slavei Domnului” (Habacuc, 2:14) și, de asemenea: „toate neamurile se vor îngrămădi spre el.” (Isaia, 2:2) și multe alte versete. Acesta este motivul pentru care el a condiționat Arvut de participarea întregii lumi. Asta arată că un individ nu poate ajunge la obiectivul dorit respectând Tora și Miţvot, dacă nu cu ajutorul tuturor oamenilor din lume.
Astfel, fiecare Miţva pe care o îndeplineşte un individ afectează întreaga lume. Este ca cineva care cântărește fasole cu o balanţă. Tot aşa fel cum fiecare boabă pusă în balanţă poate induce decizia finală dorită, astfel încât fiecare Miţva pe care individul o îndeplinește, înainte ca întregul pământ să fie plin de cunoaştere, dezvoltă lumea astfel încât să ajungă la asta.
Este spus: „Un singur păcătos nimiceşte mult bine”, de vreme ce păcatul pe care-l comite reduce greutatea în balanţă, ca și cum acel păcătos a luat înapoi boabele pe care le-a pus în balanţă. Prin aceea, el întoarce lumea înapoi.
De ce i-a fosta dată Tora lui Israel?
Acum putem răspunde la întrebarea „de ce Tora a fost dată națiunii lui Israel fără participarea tuturor națiunilor lumii?” Adevărul este că scopul creației se aplică întregii rase umane, fără a exclude pe nimeni. Cu toate acestea, din cauza gradului inferior al naturii Creației și a puterii sale asupra oamenilor, a fost imposibil ca oamenii să poată înțelege, determina și accepta să se ridice deasupra ei. Ei nu au demonstrat dorința de a renunța la iubirea de sine și de a ajunge la echivalență de formă, adică Dvekut, cu însușirile Lui, așa cum au spus înțelepții noștri: „Așa cum El este milostiv, aşa fii şi tu milostiv.”
Astfel, din cauza meritului ancestral, Israel au reușit și, peste 400 de ani, au evoluat și au devenit apţi şi s-au condamnat la o parte de merit. Fiecare membru al națiunii a fost de acord să-și iubească semenii.
Fiind o națiune mică și unică între șaptezeci de națiuni mari, când există o sută de gentili sau mai mult pentru fiecare din Israel, când şi-au asumat să-şi iubească semenii, Tora le-a fost dată special pentru a califica națiunea lui Israel.
Însă, națiunea lui Israel urma să fie o „tranziție”. Asta înseamnă că, în măsura în care Israel se curăță ei înşişi, respectând Tora, tot aşa ei își transmit puterea către restul națiunilor. Iar când restul națiunilor se vor condamna, de asemenea, la o parte de merit, atunci Mesia se va fi revelat. Asta întrucât rolul lui Mesia nu este doar acela de a-i califica pe Israel pentru scopul final al alipirii la El, ci de a învăța căile Creatorului toate națiunile, după cum spune versetul: „toate neamurile se vor îngrămădi spre el.“
(înapoi la pagina SCRIERI BAAL HASULAM Vol.1 / ESEURI – click)