Înapoi la pagina SCRIERI SOCIALE – (link)
Totdeauna să vinzi grinzile casei tale
Articolul Nr. 9, 1984
“Rabinul Yehuda a spus, ‘Rav a spus, ‘Totdeauna omul să vândă grinzile casei lui şi să îşi ia încălţări pentru picioarele lui’” (Shabbat, 129).
Trebuie să înţelegem exact ce înseamnă „grinzile casei lui” şi care este importanţa încălţărilor, într-atât ca să merite să-şi vândă grinzile casei pentru ele, adică, să aibă posibilitatea să-şi ia pantofi pentru picioarele lui.
Trebuie să explicăm asta pe calea muncii. Astfel, „grinzile casei” (korot bait) vine de la cuvântul Mikreh (eveniment), adică, tot ceea ce trece peste om în casa lui. Noi judecăm felul omului prin două calităţi – prin cunoastere, şi anume prin intelect, si prin emoţii, adică prin ceea ce sime în inima lui, fie că e fericit sau nefericit.
Aceste întâmplări pe care le trăieşte, trezesc în om întrebări despre viaţa de zi cu zi. Ele se pun între om şi loc, şi, desigur, între om şi prietenul lui.
Între om şi loc, adică, el se plânge Creatorului că nu-i satisface toate nevoile, adică, ceea ce crede omul că-i lipseşte, Creatorul trebuie să-i satisfacă. Şi asta datorită legii generale care spune că El este bun şi face bine. Dar, uneori omul se plânge fiindcă simte invers – că starea lui este întotdeauna mai rea decât a altora, că ceilalţi sunt pe o treaptă mai înaltă decât are el.
Rezultă, că el este în starea numită “spioni”, adică, vorbeşte despre Conducerea Superioară fiindcă el nu simte în viaţa lui acel bine şi acea plăcere, şi este greu pentru el să spună, “Numai binele şi îndurarea mă vor însoţi tot restul zilelor vieţii mele.” Rezultă, că el este în starea numită “spioni”.
Înţelepţii noştri au spus despre asta (Berachot [Binecuvântări], 54), “Omul trebuie să binecuvânteze răul aşa cum binecuvântează binele”, fiindcă baza Iudaismului este construită pe credinţa deasupra raţiunii. Adică, să nu te bazezi pe ce te îndeamnă mintea să gândeşti, să spui, şi să faci, ci pe credinţa într-o Providenţă înaltă şi binevoitoare. Şi, cu siguranţă, prin justificarea Providenţei, omul este mai târziu răsplătit cu simţirea încântării şi a plăcerii.
Baal HaSulam a spus o alegorie despre ceea ce are omul de reproşat şi de cerut de la Creator şi cum El nu-i răspunde la dorinţe. Este asemenea omului care merge pe stradă cu un copil mic, iar copilul plânge amarnic. Toţi oamenii de pe stradă se uită la tatăl copilului şi se gândesc, “Cât de crud este acest om care îşi poate auzi fiul plângând fără să-i acorde nicio atenţie? Plânsetele copilului fac să le pară rău până şi oamenilor de pe stradă pentru el, dar acestui om, care este tatăl său, nu. Şi există o lege, “Aşa cum un tată are milă pentru copiii lui”.
Plânsetele copilului au făcut pe oameni să se ducă la tată şi să-l întrebe “Unde îţi e mila?” Atunci tatăl sau a răspuns, “Ce pot să fac dacă fiul meu, pe care-l ţin ca pe lumina ochiului meu, îmi cere să-i dau un ac să-şi poată zgâria ochiul pentru că are o mâncărime? Pot fi eu numit “crud” fiindcă nu i-am îndeplinit dorinţa, sau pentru că nu i-l voi da, ca să nu-l înfigă în ochi şi să rămână orb pentru totdeauna?”
Prin urmare, trebuie să credem că tot ceea ceea ce ne dă Creatorul, este pentru binele nostru, că trebuie să ne rugăm pentru cazul în care Creatorul va ridica aceste probleme de pe noi. Dar, trebuie să ştim că rugăciunea şi îndeplinirea rugăciunii sunt două chestiuni separate. Cu alte cuvinte, dacă facem ceea trebuie, Creatorul va face ceea ce este bine pentru noi, ca şi în alegoria de mai sus. Este spus despre aceasta, “Şi Domnul va face ceea ce Lui i se pare bine”.
Acelaşi principiu se aplică şi pentru un om şi prietenul său, în sensul că el ar trebui să vândă grinzile casei lui şi să-şi pună pantofi în picioare. Cu alte cuvinte, omul trebuie să vânda grinzile casei, adică toate evenimentele pe care le-a trăit în casa lui pentru iubirea de prieteni.
Un om poate să aibă întrebări şi plângeri referitoare la prietenul său, deoarece el lucrează devotat în iubirea de prieteni, dar încă nu vede niciun răspuns din partea tovarăşilor săi care nu îl va ajuta în niciun fel. Ei nu se comportă conform întelegerii lui referitoare la iubirea de prieteni, adică fiecare să vorbească cu tovarăşul său într-o formă politicoasă, aşa cum este printre indivizii distinşi.
De asemenea, referitor la acţiuni, el nu vede nicio acţiune din partea prietenilor pe care să o poată privi în raport cu dragostea de prieteni. În schimb, totul este normal, aşa cum este printre oamenii obişnuiţi, care încă nu au un interes să se adune şi să se decidă să construiască o societate în care există iubire pentru prieteni, unde fiecăruia să îi pese de starea de bine a celuilalt.
Astfel, el vede că nu este nimeni la care să privească ca la unul care s-a angajat în iubire de prieteni. Şi, cum el simte că este singurul care merge pe calea cea dreaptă, şi se uită la toţi ceilalţi cu dispreţ şi batjocură, această stare se numeşte “spioni”. Adică, el îşi spionează colegii pentru a vedea dacă ei se comportă corespunzator faţă de el, conform cu principiul “Iubeşte-ti aproapele”. Şi, din moment ce el aude constant, că prietenii predică toată ziua că dragostea faţă de ceilalţi este cel mai important lucru, el vrea să vadă dacă şi fac ceea ce zic.
Şi atunci, el vede că totul este un lucru din buze. El descoperă că până şi în vorbire nu există iubire pentru cel de lângă el, şi acesta este lucrul cel mai mic în iubirea pentru ceilalţi. De exemplu, dacă pune cuiva o întrebare, acela îi răspunde în treacăt, indiferent, nu în felul în care cineva îi răspunde unui prieten. Mai degrabă, totul este rece, ca şi când ar vrea să scape de el.
Şi nu mă întreba, “Dacă te gândesti la dragostea faţă de ceilalţi, de ce îţi pui problema dacă prietenul tău te iubeşte, ca şi când dragostea pentru prieteni ar fi stabilită pe baza iubirii de sine şi, de aceea, vreau să văd ce a câştigat iubirea mea de sine din acest aranjament?”Acestea nu sunt gândurile mele. Dimpotrivă, chiar îmi doresc iubirea pentru ceilalţi.
De aceea am fost interesat de înfiinţarea acestui grup, ca să văd că fiecare în parte se angrenează în iubirea pentru cei din jur, ca prin ea, puţina forţă pe care o am în dragostea faţă de ceilalţi să crească, iar eu să am puterea să mă angrenez în iubirea faţă de cei din jur mai puternic decât aş fi putut pe cont propriu. Dar acum văd că nu am câştigat nimic, fiindcă văd că nici măcar unul nu face bine. Deci, ar fi mai bine dacă nu aş fi cu ei şi nu aş fi învăţat din acţiunile lor.
Prin asta aflăm răspunsul dacă societatea este făcută din oamenii care trebuie şi, când ei s-au adunat, acolo trebuie să fie cineva care a vrut anume să înfiinţeze acest “mănunchi”. Aşa că, el a selectat aceşti oameni pentru ca să vadă dacă sunt potriviţi unul pentru celălalt. Cu alte cuvinte, fiecare dintre ei avea o scânteie de iubire pentru ceilalţi, dar scânteia nu poate să aprindă lumina iubirii şi să strălucească în fiecare, aşa că au fost de acord că prin unire, scânteile vor deveni o flacără mare.
Prin urmare acum, şi el, de asemenea, spionându-i pe ei, ar trebui să vină şi să spună, “Aşa cum ei toţi au fost într-un singur gând când s-a înfiinţat grupul, că trebuie să meargă pe calea iubirii pentru ceilalţi, aşa este şi acum.” Şi când fiecare îşi judecă favorabil prietenul, toate scânteile se vor aprinde încă o dată şi va fi iarăşi o flacără mare.
Este aşa cum a spus Baal HaSulam odată când a fost întrebat despre legământul pe care îl fac doi prieteni, aşa cum găsim în Tora (Gen 21:27), “Şi Avraam a luat oi şi boi, şi i-a dat lui Abimeleh; şi ei doi au făcut un legământ.” El a întrebat, “Dacă cei doi se iubesc unul pe celălalt, desigur că îşi vor face bine unul celuilalt. Si, desigur, atunci când nu este dragoste între ei, fiindcă ea s-a diminuat din anumite motive, ei nu îşi fac bine unul celuilalt. Deci, cum ajută legământul dintre ei?”
El a răspuns că legământul pe care îl fac nu este pentru acum, din moment ce acum este simţită dragostea între ei şi deci nu este nevoie să facă legământ. Dar, de aceea încheierea legământului se face pentru viitor. Cu alte cuvinte, este posibil ca după un timp, ei să nu mai simtă iubirea aşa cum o simt acum, dar îşi vor păstra relaţiile ca înainte. Pentru asta se face legământul.
Putem vedea că şi acum, ei nu simt iubirea aşa cum era când s-a format societatea, fiecare trebuie să depăşească punctul său de vedere şi să meargă peste raţiune. Prin aceasta, totul va fi corectat şi fiecare îşi va judeca prietenul favorabil.
Acum putem înţelege cuvintele înţelepţilor noştri, care spuneau, “Omul trebuie întotdeauna să vândă grinzile casei lui şi să-şi pună încălţări în picioare.” Min’alim [încălţări] vine din cuvintele Ne’ilat Delet [a încuia uşa], care înseamnă închidere. Odată ce omul şi-a spionat prietenul – Rigel [spionat] vine de la cuvântul Raglaim [picioare] – el ar trebui „Să vândă grinzile casei sale”, adică tot ceea ce s-a întâmplat casei sale în conexiunea dintre el, cel care îşi calomniază prietenii, şi prietenul său, adică, spionările pe care el le-a făcut.
Apoi, „Vinde totul” înseamnă ştergerea tuturor elementelor pe care spionii i le-au adus şi, în schimb, i-au pus încălţări în picioare. Înseamnă că el trebuie să încuie spionii ca şi când nu ar mai exista în acel loc, iar el, va da de o parte toate întrebările şi dorinţele pe care le are în legătura cu ei. Iar apoi, totul va veni la locul său, în pace.
Înapoi la pagina SCRIERI SOCIALE – (link)