Înapoi la pagina SCRIERI SOCIALE – (link)
Uneori numim spiritualitatea “un Suflet”
Articolul Nr. 13, 1984
Trebuie să înţelegem de ce uneori spiritualitatea este numită “suflet” [Ebraică: Neshama], după cum este scris, “ Trup şi suflet”, şi uneori, numim spiritualitatea „suflet” [Nefesh], aşa cum este în, “ Şi tu Îl vei iubi pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta şi cu tot sufletul tău.”
De obicei, când vorbim de spiritualitate, vorbim despre calitatea superioară, care este acolo, şi ea e Neshama, astfel că omul va şti că a fost gata pregătit pentru el un grad ridicat, care este Neshama, pentru a evoca în inima lui dorinţa de a-l dobândi, şi pentru ca să se întrebe care este motivul pentru care el nu l-a obţinut încă.Apoi, omul va ajunge să afle că tot ceea ce avem nevoie pentru a obţine spiritualitatea este echivalenţa de formă.
Corpul este născut în natura iubirii de sine, ceea ce reprezintă nepotrivirea de formă cu Creatorul, pe care o obţinem doar dăruind. De aceea, el trebuie să-şi purifice corpul şi să ajungă la echivalenţa de formă astfel încât, el să dorească de asemenea, să facă acţiuni care ţin doar de dăruire. Prin asta el va fi apt să obţină gradul ridicat numit Neshama. Din acest motiv, noi vorbim întotdeauna folosind termenii de corp şi Neshama (suflet).
Dar când ne referim la ordinea în muncă urmând gradele corpului vine şi gradul Nefesh. Acesta e motivul pentru care textul spune “Şi tu Îl vei iubi pe Domnul Dumnezeul tău cu toata inima ta şi cu tot sufletul tău (Nefesh),” pentru că acesta este următorul grad care urmează corpului.
De aceea se spune, “ Cu toată inima ta,” iar ulterior “Cu tot sufletul tău.” Cu alte cuvinte, respectivul trebuie să vrea să dăruiască tot ce are Creatorului. Dar dupa aceasta, dacă el obţine un grad mai ridicat, însemnând Ruach [spirit], şi apoi Neshama, el tot va trebui să vrea să dăruiască totul Creatorului. Dar textul începe cu primul grad care vine dupa corp.
Tot ceea ce omul posedă trebuie să dea Creatorului. Aceasta înseamnă, că el nu face nimic pentru propriul său beneficiu, ci totul este de dragul Creatorului. Asta înseamnă că toate faptele lui sunt doar pentru a dărui, în timp ce el este complet nesemnificativ şi totul este făcut de dragul Creatorului.
Acum puteţi întelege ce este scris în Zohar (Teruma [Contribuţie], p 219, Articol 479 în Comentariul Scării) “Cu tot sufletul tău. ‘El întreabă, ‘Ar fi trebuit spus, ‘În sufletul tău,’ ce este ‘Cu tot sufletul tău?’ De ce spune ‘ Cu’?’ I se răspunde că asta vine să includă Nefesh, Ruach, Neshama. Asta înseamnă ‘Cu tot sufletul tău,’ unde ‘tot’ înseamnă ceea ce cuprinde Nefesh”.
De aici, vedem că Zohar interpretează ‘tot’ pe care Tora l-a pus pentru noi, şi vine să ne spună că Nefesh şi Ruach sunt incluse în Neshama. Dar, intentionat, el începe cu Nefesh, fiindcă după corp urmeaza Nefesh. Dar când vorbim în general despre spiritualitate, ne referim la ea ca Neshama, după cum este scris “Şi a suflat în nările lui Neshama („suflet” sau „respiraţie”) de viaţă.”
Pentru a obţine gradul NRN (Nefesh–Ruach–Neshama), trebuie să mergem pe calea dăruirii şi să încercăm să ieşim din iubirea de sine. Aceasta se numeşte “calea adevărului” ceea ce înseamnă că, procedând astfel vom obţine calitatea de adevăr care există în Providenţa Sa şi care se comportă faţă de noi prin calitatea mărinimiei.
Calitatea de adevăr este numită “ Sigiliul Creatorului este adevărul.” Acest lucru înseamnă că obiectivul muncii Creatorului, munca Sa în creaţia lumilor – aceea de a face bine creaturior Sale – este ca omul să obţină calitatea de adevăr a Lui. Omul va şti că a atins plenitudinea dupa ce a obţinut de bună voie îndrumarea Creatorului, chiar dacă el are abundenţă. Dar, de asemenea, el va trebui să vadă că şi alţii au abundenţă, însemnând că toţi au abundenţa completă.
Acest lucru este prezentat în “ Introducere la Studiul celor Zece Sfirot (Articolul 150), “Al patrulea discernământ despre iubire, este iubirea necondiţionată, care este eternă. Este aşa fiindcă după ce el a judecat întreaga lume favorabil, iubirea este eternă şi absolută. În această stare nu poate fi acoperire şi ascundere în lume pentru că acolo este un loc de dezvăluire completă a Feţei, aşa cum este scris, ‘Învăţătorul tău nu se va mai ascunde pe Sine şi ochii tăi îl vor vedea pe Învăţătorul tău’, fiindcă el ştie deja toate relaţiile Creatorului cu toţi oamenii sub forma Providenţei adevărate care apare din numele Său ’Binele care face bine celui bun şi celui rău”.
Prin urmare, rezultă că dacă omul ajunge la perfecţiunea completă, el obţine starea lui adevărată. Dar, există grade premergătoare înaintea acestuia, aşa cum este scris în „Introducere le Studiul celor Zece Sefirot”, că primul discernământ este pocăinţa din frică. Este scris despre asta (Articol 63), “Primul grad de obţinere al dezvelirii Feţei, adică obţinerea şi simţirea recompensei şi pedepsei Providenţei după modul în care El, care cunoaşte toate tainele, va depune mărturie că omul nu se va întoarce înapoi la prostie, este numit “pocăinţă din frică”. Atunci păcatele lui devin pentru el greşeli şi el este numit ‘drept incomplet’ sau ‘ mediu.”
Dar, în acord cu cele de mai sus, există încă un semn că omul merge pe calea adevărului – starea negării. Cu alte cuvinte, deşi omul vede ca acum este într-o stare proastă, asta este! Înainte să înceapă să meargă pe calea adevărului, el s-a simţit mai aproape de Kedusha (Sfinţenie), iar acum, când a început să păşească pe aceasta cale el se simte mult mai departe. Dar, potrivit cunoscutei legi “Sfinţenia este în creştere, nu în descreştere”, se ridică întrebarea, “De ce acum, când merge pe calea adevărului simte că regresează în loc să simtă că progresează, cum ar trebui să fie dacă merge pe calea adevărului? Cel puţin, el ar trebui să nu decadă din starea sa anterioară.”
Răspunsul este că acolo trebuie să existe întâi absenţă înainte să fie prezenţă. Asta înseamnă că întâi trebuie să fie un Kli (vas), care este numit “lipsă” şi apoi acolo va fi locul de umplere a lipsei.
De aceea, la început, omul trebuie să meargă mai departe şi să se aducă de fiecare dată pe sine cât mai aproape de adevăr. Cu alte cuvinte, de fiecare dată când merge mai departe el vede situatia lui astfel: ca fiind scufundat în iubirea de sine şi, de fiecare dată, va trebui să vadă mai clar că iubirea de sine este rea pentru că iubirea de sine este cea care ne împiedică să dobândim încântarea şi plăcerea pe care Creatorul le-a pregatit pentru noi, fiindcă asta este ceea ce ne separă pe noi de Creator.
În consecinţă, putem întelege de ce omul gândeşte acum că regresează, acum când a pornit pe calea adevărului, dar el trebuie să ştie că nu este aşa, ci el avansează spre adevăr. Înainte, când munca lui nu s-a bazat pe dăruire şi credinţă, el era departe de a vedea adevărul. Dar acum, el trebuie să ajungă să simtă răul din interiorul său, după cum este scris, “Nu va fi niciun Dumnezeu străin în tine.”
Înţelepţii noştri au spus, “Cine este Dumnezeul străin din corpul omului? Este înclinaţia rea”. Cu alte cuvinte, în interiorul omului, dorinţa de primire este cea mai rea.
Şi apoi, când a obţinut recunoaşterea răului, el poate spune că începe să se corecteze. Rezultă că înainte să ajungă în răul său la un grad pe care el să nu îl mai poată tolera, nu a fost nimic de corectat. De aceea, el are într-adevăr un drum lung înainte spre adevăr, pentru a se vedea pe sine cu adevărat.
Şi când omul vede răul din sine într-o măsură pe care nu o mai poate tolera, el începe să caute cum să iasă din el. Dar singurul mod pentru un om al Israelului este să se întoarcă spre Creator şi astfel El îi va deschide ochii şi inima şi îl va umple cu abundenţa sublimă, aşa cum au spus întelepţii noştri, “Cel care vine să fie purificat, este ajutat”.
Apoi, când el primeşte ajutor de la Creator, toate lipsurile sale vor fi umplute cu lumina Creatorului şi omul începe să se ridice în gradele sfinţeniei, fiindcă nevoia a fost deja pregatită în interiorul lui atunci când a ajuns să-şi vadă adevărata lui stare. Deci, acum este loc să-şi primească plenitudinea.
Şi apoi, omul începe să vadă cum în fiecare zi, în raport cu munca lui se ridică mai sus. Dar, noi trebuie să trezim întotdeauna ceea ce inima uită, ceea ce este nevoie pentru corectarea inimii – Iubirea pentru prieteni – scopul nostru fiind obţinerea iubirii pentru ceilalţi.
Acesta nu este un lucru plăcut pentru inimă, care este numită “iubirea de sine”. De aceea, când este o întâlnire a prietenilor trebuie să ne reamintim să ne punem întrebarea, adică fiecare va trebui să se întrebe pe sine, cât de mult am avansat noi în iubirea pentru ceilalţi şi cât de mult am făcut noi pentru a înainta în aceasta problemă.
Înapoi la pagina SCRIERI SOCIALE – (link)